Primiti cu Colindul?
Vedeti fotografiile inedite aici: O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi
Primiti cu Colindul?
Vedeti fotografiile inedite aici: O minune a Parintelui Justin Parvu si 30 de fotografii de arhiva de la inceputurile inaltarii Manastirii Petru Voda si pana azi
Acatistul Parintelui Justin Parvu by ZiaristiOnlineTV
Astazi, 14 Decembrie 2013: Parastas de 6 luni pentru Parintele Justin. Parinte, iarta-ne si apara-ne!
Pr. Justin – Despre înviere, iertare, iubire şi discernămînt
Coborârea la iad a Mântuitorului, spune acatistul – cu sufletul şi dumnezeirea. Cu sufletul imediat după ce a închis ochii pe cruce sau după coborârea în mormânt?
A fost cu totul şi peste tot Acelaşi, nu S-a despărţit, Om şi Dumnezeu Adevărat!
– Ce înseamnă iubire?
Să-ţi dai viaţa pentru aproapele. Să nu faci nimic decât grija de a veni în ajutorul celuilalt. Şi la masa de prânz pe care o iei trebuie să te gândeşti la celălalt care aşteaptă la uşă sau aşteaptă undeva o bucată de pâine.
– Chiar dacă eşti tu neputincios?
Chiar dacă eşti neputincios, împarte-ţi bucata ta de pâine cu dragostea lui. Asta este adevărata dragoste şi viaţă pe care trebuie s-o ducem noi, da.
– Mi-a spus cineva: “Dacă vorbeşti cu părintele Justin, întreabă-l lucruri esenţiale”. Ce credeţi că ar fi esenţial, care ar fi mesajul pentru oamenii din vremurile pe care le trăim?
Mesajul este să ne păstrăm în stare de convingere. Să nu renunţăm, să nu cedăm. Pentru că vin vremuri grele, încercări, şi la presiunile acestea să rămânem în integritatea noastră. De asta a avut nevoie în toate vremurile Biserica. Mucenicii, martirii, pe care i-au martirizat persecuţiile trecutului, au fost pe poziţia aceasta fermă de convingere de Adevăr. Să nu cădem din ceea ce ne-a stabilit învăţătura noastră. “Nu mai trăim noi, ci Hristos”. “Dacă trăim, ai Domnului suntem, dacă murim ai Domnului suntem”, oriunde şi oricând noi suntem aici în veci aceiaşi, numai noi să fim pregătiţi pentru comoara aceasta mare, şi “cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită”. – “Cămara Ta, Mântuitorule”, care se cântă aşa de frumos! – “Dar îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa”. Deci trebuie să ne curăţăm, să mergem cu braţele părinteşti deschise ca în viaţa călugărească. “Braţele împărăteşti deschide-le mie!”, căci păcatele şi fărădelegile prin aceste lucruri ale vieţii călugăreşti a lumii creştine trebuie minate, ca să putem rezista mai mult. Fiindcă pregătirea creştinului e slava creştinului.
Ce rost au partidele într-o naţiune? Dezmembrarea de unitate. Lupta, răutatea, duşmănia dintre oameni, mijlocul de deformare şi distrugere a unei naţiuni, pentru că acolo oamenii nu fac altceva decât să se duşmănească, să se urască între ei. Ei ştiu că dacă ne duşmănim între noi, satana ne poate stăpâni mai uşor. De 2000 de ani e această demonizare a lumii prin toate mijloacele, şi a ajuns şi în cel politic, şi cel politic e aşa precum o scriem noi, pentru că nu ascultăm de glasul Celui Care trebuie să vină. Între alte scopuri pe care le are omul, este şi acesta, politic, în viaţa noastră. Dar nu judecăm care-i este rostul, nu ne dăm seama ce înseamnă unitatea creştină, ce înseamnă Hristos, dragostea, bunătatea şi unirea între noi. Se spune: Biserica n-are voie să facă politică, şcoala n-are voie să facă politică, justiţia n-are voie să facă politică, medicii n-au voie să facă politică, păi atunci cine face politică? Borfaşii, scursurile societăţii? Păi în republica lui Platon în antichitate un popor trebuia să-şi aleagă ce e mai de elită, oamenii deştepţi, filosofii, înţelepţii, oamenii de ştiinţă, care conduceau o naţie. Dar noi, de 14 ani n-avem altă naştere de partide decât partidul care şi înainte ne-a stăpânit. Nu putem ieşi din mlaştina asta, dacă ei merg din generaţie în generaţie. Grâul nostru e împestriţat cu toată neghina, iar noi – supuşi pierzării, iar ca să scoţi neghina trebuie să seceri tot grâul şi să alegi fir cu fir.
– Ce înseamnă “de câte ori ai căzut, să te ridici”?
De câte ori ai căzut, scoală-te. Ai păcătuit, du-te şi te spovedeşte. Te dezleagă duhovnicul, şi mergi mai departe. Ferească Dumnezeu, ai căzut iarăşi – ori de câte ori, scoală-te! – şi sluga revine la Stăpân.
– Şi te va ierta?
Te va ierta, că înainte de a te pleca şi a spune, Dumnezeu te-a iertat, asta e bunătatea lui Dumnezeu. Înainte chiar de a termina păcatul – “am greşit, iartă-mă!” şi Dumnezeu vine şi te iartă. Însă nu trebuie să avem convingerea că trebuie să tot cădem, să ne tot ducem, căci cădem în păcatul împotriva Duhului Sfânt, care nu se va ierta în veac.
– Ne e frică de moarte. Moartea e un sfârşit?
E o datorie pe care trebuie să o împlinim. Aşa cum avem un început la voia lui Dumnezeu, aşa avem şi un sfârşit, la voia lui Dumnezeu. Trebuie să fim mulţumiţi şi de una, şi de alta.
– Să ne împăcăm cu infinitul prin credinţă.
interviuri de Isabela Aivăncesei şi monahia Mina Suman.
AUDIO INTEGRAL la PETRU-VODA.RO
La Multi Ani de Sfantul Nicolae!
Era de ziua Parintelui, cand am ajuns, din noi, acasa, la Petru Voda, la picioarele Sfintiei Sale. 10 Februarie 2013. 94 de ani. Ultima aniversare pe pamant. Am mai scris despre acest moment, cand Parintele imi parea tare trist (Vedeti AICI materialul, insotit de mai multe filmari). Intre micile noastre daruri binecuvantate de Sfintia Sa i-am adus si Calendarul despre frumosii romani ortodocsi din Sapanta si icoanele artistei populare Ioana Lutai, doamna preoteasa a Bisericii din Cimitirul Vesel, cu hramul Nasterii Maicii Domnului. Acesta i-a adus bucurie Parintelui. Marturisesc, o bucurie mult mai mare decat cea la care ma asteptam. L-a luat si l-a rasfoit pe indelete, pagina cu pagina, admirand fotografiile si icoanele si comentand la fiecare dintre ele. Despre frumusetea portului si a purtarii maramuresenilor la biserica, acolo unde sunt ei, in lupta directa cu vrajmasii credintei neamului romanesc, despre copii, mame, biserica si neam… Cu voce tare, Parintele a citit epitaful lui Stan Ioan Patras, creatorul Cimitirului Vesel, inscriptionat chiar de el pe propria sa cruce si preluat pe coperta Calendarului:
” Cate zile am trait.
Rau la nime n-am dorit,
Dar bine cat am putut.
Orisicine mi-a cerut. ”
Am ramas, tacuti, foarte emotionati. Parintele era descris, exact, in aceste cuvinte simple. Erau ore tarzii, din noapte. Pelerinii plecasere, rand pe rand, cu mic cu mare, maicutele se pregateau de utrenie. Noi doi la picioarele Parintelui. Parintele, care, in cele 20 de ore de cand se trezise si slujise si primise inalti oaspeti, prelati sau pustnici coborati din munti, preoti si credinciosi din intreaga tara, nu apucase inca sa manance, de ziua lui. In linistea serii si pacea dumnezeiasca ce ne inconjura ca intr-o lume de basm, de pe tot cuprinsul coltului de rai manastiresc, glasul Parintelui citind epitaful ne-a tulburat profund. Incercam sa redam tuturor, pe cat putem, din acea emotie, prezentand paginile calendarului si cateva fotografii de la acel moment tainic, fotografii aflate si in Albumul Parintele Justin Marturisitorul, de Cristina Nichitus Roncea.
La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviuri realizate de monahia Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea.
Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.
Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi duhovnici şi arhierei, ca Parintele Arsenie Papacioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.
Faptul că fusese preot militar voluntar pe Frontul de Est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea că cine vrea sa Îl urmeze – aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur – trebuie întâi să se lepede de sine, apoi să îşi ia crucea şi în al treilea moment divin să “Îmi urmeze Mie”. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2013), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hristos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.
Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.
Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.
Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodoxiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe profunde faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semnalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, dintre care unii se ocupă mai mult de treburile necuratului.
Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.
În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei Nichituş Roncea pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu viu al spiritualităţii româneşti.
În România, adevăraţii monarhi au fost monahii!
Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă la vremea respectivă, pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.
Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.
În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?
Grid Modorcea / Ziaristi Online
Noiembrie 2013
Scriitorul Grid Modorcea (Mitica-Puiu Modorcea) s-a nascut pe 9 ianuarie 1944 la Galati. Dupa terminarea Liceului „V. Alecsandri” din Galati (1963), Modorcea face studii universitare de matematica la Galati si la Bucuresti. In 1974 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti, sectia teatrologie-filmologie. Ulterior a lucrat, succesiv, la Casa de Filme 3, Centrala Romania Film si Studioul „Al. Sahia”, iar dupa 1990 la Televiziunea Romana (Redactia “Viata Spirituala”). Doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare” la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Membru al Uniunii Cineaștilor din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 si prodigios cineast, scenarist, dramaturg, prozator, critic, jurnalist si publicist.
Albumul poate fi comandat AICI
Foto: ParinteleJustinParvu.Ro via ISSUU
Ziaristi Online:
Monica Ghiurco, premiata pentru documentarul realizat cu Larry Watts “Mostenirea Clandestina” la Gala APTR 2013
Portalul Ziaristi Online ii felicita din toata inima pe cei doi principali protagonisti ai acestui succes, Monica Ghiurco si Larry Watts, cat si pe toti cei care au contribuit la realizarea seriei de succes, care trebuie continuata pentru ca, asa cum spune si virusologul american “lucrurile ies la iveala, treptat”… Vedeti aici despre Mostenirea Clandestina pe Ziaristi Online
Vlad CUBREACOV, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova, fost membru al Subcomisiei APCE pentru minorități: Proiectul de lege dezbătut astăzi răspunde, în opinia noastră, pe deplin atât criteriilor de eurocoformitate, cât şi, mai ales, intereselor legitime și necesităţilor reale ale membrilor comunităţilor româneşti de peste hotare, de cele mai multe ori aflate cultural şi identitar în dificultate.
FACLIA: Un album despre BIOGRAFIA UNEI BIRUINŢE: PĂRINTELE JUSTIN MĂRTURISITORUL
Un album despre care autoarea, Cristina Nichituş Roncea, reputat artist fotograf, mărturiseşte că este”un Album de suflet şi din suflet. Acesta e micul meu omagiu adus Părintelui şi vieţii monahale, pe care îl închin atît tuturor celor care l-au cunoscut şi s-au bucurat de minunile sale, cît şi celor care, sper, atunci cînd vor vedea chipul blînd şi ochii luminoşi din fotografiile Albumului, îşi vor dori să îl cunoască şi să se împărtăşească de-acum încolo din harul şi dragostea sa.”
Ziarul Ceahlaul: Vasile Muraru despre părintele Iustin Pârvu
Minunea primei icoane de la Mănăstirea Petru Vodă aduse de actorul născut în comuna Girov
”Cine vede acum raiul ăla care s-a făcut la Poiana Teiului crede că aşa a fost dintotdeauna. Acolo nu a fost nimic. A fost o poiană unde toţi care eram din zonă păşteam vacile, visam, ne jucam. A fost viziunea părintelui Iustin Pârvu să întemeieze pe locul respectiv o mănăstire. Şi iaca pe locurile alea ce a putut face! Şi de la ce a început?…, dintr-un container unde ţinea slujbele şi venea lume, dormea acolo. Părintele mai mult priveghea, nici nu ştiu când dormea.
I-am spus părintelui că vreau să fac şi eu ceva deosebit pentru mănăstire. Vreau să donez icoana de praznic a mănăstirii cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. – Da, cum vrei, a zis părintele.
Şi am plecat în turneu prin ţară, am vorbit cu pictori de la Tulcea, de la Sibiu. Şi la un moment dat , la Târgovişte, naşul băiatului meu, care era directorul CEC-ului, auzind cum vorbeam la telefon cu pictorii de icoane, mi-a zis: – Păi am un pictor de icoane, soţia lui lucrează la CEC. Hai să mergem până la el acasă, să vorbim cu el. Pe pictor îl chema Oprea şi picta la Cristeşti o biserică. I-am spus: – Aş vrea o icoană de hram pentru o mănăstire, dar n-am spus ce hram. – Sigur, am una pictată deja, o recondiţionez. V-o aduc acuma, să vedeţi dacă vă place mărimea. Şi ce credeţi că a adus – chiar icoana cu sfinţii Arhangheli , exact hramul mănăstirii Petru Vodă. Vă daţi seama ce am simţit – era o minune. Am dus-o părintelui. Întâi a pus-o la un loc de cinste, în biserică. Pe urmă, apărând icoane ferecate în argint, a pus-o în paraclis, apoi la protocol – fiind o icoană de suflet”, a mărturisit emoţionat maestrul Vasile Muraru într-un interviu acordat acordat jurnalistului Victor Roncea și postat de acesta pe mai multe site-uri, scrie ziarul Ceahlaul.
Parintele Cleopa catre Vasile Muraru despre Parintele Justin: “Să ţii aproape – îţi va fi de mare ajutor”
Cititi mai mult la ziarul Ceahlaul, publicatie regionala de forta, in care a aparut, printre alte materiale despre marele duhovnic al Ortodoxiei romanesti, si un patrunzator articol in apararea memoriei Parintelui, scris de dl. Valentin Balanescu si republicat de Ziaristi Online sub titlul ATAC LA UN SIMBOL NATIONAL: PARINTELE JUSTIN PARVU
Marturisirea lui Vasile Muraru despre Parintele Justin Parvu a fost reprodusa cuvant cu cuvant de portalul oficial al Manastirii Petru Voda, fiind considerata importanta pentru reliefarea valorii legaturii Duhovnicul Neamului cu mirenii si a ascultarilor pe care le-au facut si le fac ucenicii Parintelui intru slava lui Dumnezeu si a neamului romanesc:
“Actorul Vasile Muraru, născut în comuna Girov, l-a cunoscut pe Părintele Justin încă din anii 60-70, cînd era la Mănăstirea Secu. De atunci a rămas cu multă evlavie către sfinţia sa şi peste ani, cînd părintele a întemeiat Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli – Petru Vodă, s-a implicat în construcţia mănăstirii şi în obţinerea aprobării sinodale pentru ridicarea de la statutul de schit la cel de mănăstire. Chiar dacă aceste lucruri le acoperă cu discreţie şi modestie, Părintele Justin i-a rămas întotdeauna recunoscător pentru sprijinul activ şi permanent dat mănăstirii noastre. Interviul de mai jos a fost luat de ziaristul Victor Roncea în ziua de 16 Octombrie 2013, după ce acesta i-a oferit albumul de fotografie „Părintele Justin Mărturisitorul”.”
Puteti sa cititi dar si sa vedeti tot interviul, la Manastirea.Petru-Voda.Ro: Cu actorul Vasile Muraru, despre Părintele Justin Pârvu
“UNITATE!”
Cateva file din Albumul “Parintele Justin Marturisitorul”
Albumul “Parintele Justin Marturisitorul”, de Cristina Nichitus Roncea, Editura Mica Valahie (Bucuresti, 2013, 200 pag), in presa
Sursa PDF: ParinteleJustinParvu.Ro
Surse VIDEO: Manastirea Petru-Voda.Ro si ParinteleJustinParvu.Ro – Actorii Vasile Muraru si Mitica Popescu despre jertfa Parintelui Justin Parvu si ultimul cuvant lasat de Duhovnicul Neamului: UNITATE!
Vedeti si: Unde puteţi găsi Albumul “Părintele Justin Mărturisitorul”, de Cristina Nichituş Roncea
– A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt.
Being Romanian means to die for Romania. Romanian, in my opinion, equals saint.
– Să trăieşti în afara păcatului – aceasta este libertatea în duh; omul despătimit.
To live outside of sin – that is spiritual freedom: one`s sinlessness.
– Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, făcînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernămîntul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Sufletul pe cruce cîştigă adevărata libertate.
Freedom does not mean doing one`s will because many times that will is the devil`s. Freedom is proven in a man`s discernment, one`s capability to choose between good and bad. Man must be aware of the fact that only in Truth one can live free, for in this world there is also much untruth, which he must shun. On the cross the soul earns the true freedom.
– Omul trebuie să trăiască precum pasărea, unde este libertate deplină. Aşa cum pasărea din înălţimi vede nimicnicia pământului, la fel şi omul în libertate poate să-şi vadă păcătoşenia.
Man must live like a bird, where there is full freedom. Just as a bird from the heights sees the smallness of the earth, so too man in freedom is able to see his own sinfulness.
– Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist? Dragii mei, nu este nici o diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia – prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.
Do you believe there is any difference between this [modern] prison and the communist one? My dears, there is no difference. There could be communism or neo-communism, under Ceauşescu or under Iliescu, or under any other, a prisoner remains a prisoner. Thus we see that this art and wit at which these masters of the world have arrived, got to transpose within our minds communism as democracy, censorship as liberty, so that they managed to perfect this demonic art, the art of lying. We live in the era of lies and deceit, nothing is authentic anymore, neither us as persons, nor the plants or the food we eat, all is modified and unnatural. They work with information and disinformation to such a degree, that you don`t know which is the real side of things. To distinguish truth from lies today is hard even to the spiritually steadfast; great attention and awakefulness are needed to know the enemy in front of us. He is the father of lies himself and he is gathering in the laboratory of lies all the tools through which he works and which he ceaselessly compromises. They use these techniques for a very important purpose: to induce confusion. Through doubt and confusion everything is annulled, even the very base upon which an entire civilization was fundamented, meaning there is both such a moral and a spiritual decay of man, that he no longer lives as a human being, but rather in a depersonalization of his being. This is their purpose, to bring manking in a state of faithlessness. The devil, man`s death enemy, succeeded to disinherit man of all the qualities with which man was endowed in heaven.
Integral la / Read more at PărinteleJustinPârvu.Ro
“Mă uit numai în zonele astea ale noastre, începând de la Rarău, Călimani, toţi munţii aceştia sunt presăraţi cu nişte nevoitori, care duc pe umerii lor toată povara păcatelor mulţimii“.
„Aici este adevărata realitate a Creştinismului nostru ortodox. Aici, în simplitatea lui, în bunătatea lui, în dragostea lui. Aici în Răsărit, la noi, în zona asta, am putea spune că este floarea Ortodoxiei, este mirosul, este aroma pe care o împrăştie peste toate neamurile creştine. Românul în special, dacă a rezistat în vremurile anevoioase, a rezistat numai datorită acestei dragoste, la care s-a adăugat şi răbdarea.” – Parintele Justin
“(…) Acest crampei de poveste ilustraza abia o infima parte din marea si uimitoarea poveste a manastirii de maici de la Petru voda. In ultimii mai bine de trei ani de viata pamanteasca, Parintele Justin insusi a ales sa vietuiasca aici, coborand de la manastirea din deal si asezandu-se intr-o camera de la etaj in azilul-spital pentru batrane. Aici, la Manastirea de maici, a trecut si pragul spre Dincolo, in seara tarzie de 16 iunie 2013… ”
Intreaga poveste minunata la ParinteleJustinParvu.Ro
Foto: Parintele Justin Marturisitorul – Un Album Foto de Cristina Nichitus Roncea
Vedeti aici Unde puteti gasi Albumul