“Am în faţă Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea, pe care tocmai l-am parcurs şi care mi-a prilejuit o nouă “călătorie foto prin lumea ortodoxă românească”. Îmi simt sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească ce se degajă din imaginile Albumului şi asemeni lui Lucian Blaga simt cum “flăcări de adorare îmi ard în ochi ca-n nişte candele de jertfă”. Da, mai simt nevoia să îngenunchez în faţa lumii monahale, ce adastă în văi, pe coaste sau pe plaiuri de munte, ca şi în acest Album, şi să ascult cum, din contemplarea imaginilor, prin ochi, se infiripă în urechea mea şi în inima mea imnul de slavă pe care-l înalţă spre Cerul divin acele suflete care şi-au făcut din rugă şi din strădanie rostul tainic al mântuirii.
Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă.
Cred ca ar fi o nechibzuinţă din partea mea să încep să desfăşor o analiză a imaginilor prezentate în Album, din care se detaşează chipul şi aura Duhovnicului. Albumul, în tot cuprinsul său, este un univers care se cere contemplat. Este cât se poate de explicit şi nu are nevoie de exegeze. Admiraţi-l simplu şi direct. Şi veţi desluşi frumuseţile lui multiple şi mirifice.
Mi-aş permite, totuşi, o remarcă: cred că nu este întâmplător (pentru că în lumea guvernată de Iisus nimic nu este întâmplător) faptul că autoarea a insistat mai mult pe imagini luate din Sfânta Mănăstire a Arhanghelilor, de la Petru Vodă. Aici, cu adevărat, ţie, care ai urcat până aici cu mari speranţe în suflet, ţi se deschide o uşă spre Cer. Dincolo de această uşă te aşteaptă acel păstor blând care-şi pune viaţa pentru oile ce au nevoie de îndrumare, de sfat şi de mângâiere. Vei afla nemijlocit că ai intrat în “tainica pustie a mântuirii” unde bunul Părinte Justin îşi aşterne ca pe o jertfă vindecătoare, de toate relele şi toate grele tale, întreaga sa viaţă. Şi o face fără timp şi fără odihnă, ca tu să te întorci în babilonul tău cu totul altul decât cel care-ai venit. Vei afla prin dragostea Părintelui unde-ai greşit şi care e calea pe care trebuie să-ţi îndrumi paşii ca să treci cu succes testele de iubire ce se vor ivi de aici înainte în drumul tău spre mântuire. Aici, lângă casa Domnului, înălţată tot din marea sa dragoste, tu, cel care ai urcat până aici, vei afla o bucurie nespusă, ştiind că te-a ascultat un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mâna să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc.
Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”
Actorul Mitica Popescu a povestit pentru reporterul portalului Ziaristi Online cum a trait in lagarul de la Periprava alaturi de Parintele Justin Parvu si Parintele Ilie Lacatusu, afirmand ca “preotii au fost niste sfinti pentru noi”.
Artistul fotograf Cristina Nichitus Roncea, lanseaza zilele acestea un album de fotografii profesioniste, realizate cu Parintele Justin Parvu, sfantul romanilor, de la Manastirea Petru Voda (jud. Neamt). Pentru multi dintre noi, care am avut marea sansa de a-l intalni macar o data in viata, dar si pentru altii multi care nu au mai apucat sa-l intalneasca Aici, zilele de dor, zilele de cautare, vin si vor veni mereu, cu siguranta!
Consiliul Național al Audiovizualului a primit peste 2.000 de sesizări referitor la nunta dintre doi homosexuali, difuzată în cadrul show-ului Patru nunți și-o provocare.
Părintele Stăniloae spunea adesea: „În închisoare am învăţat să mă rog”. Şi insista asupra acestui aspect explicând că şi înainte se ruga, „dar mă rugam aşa… în baza tradiţiei, a obişnuinţei. În închisoare însă, când nu ştii dacă mai scapi sau nu cu viaţă, legătura cu Dumnezeu devine singura şansă de a nu-ţi pierde identitatea şi speranţa; atunci rugăciunea cu adevărat devine o respiraţie vitală a sufletului, nu în sens metaforic, ci în sens existenţial”.
Intr-o lume napadita de rau, de politicianisme ieftine, ticalosie si tradare, demagogie strigatoare la cer si mizerie morala, va propun sa luati o gura de aer. Aer curat, de munte, taios. Uitati, macar pentru cateva clipe, de toate nenorocirile cotidiene, de televizor, de guvern, de mitocania publica cu care va veti confrunta inevitabil in noua saptamana. Puneti-le un “stop”. Si bucurati-va de frumos. Bucurati-va de iubirea lasata in urma sa de un sfant Parinte: Parintele Justin Parvu. Iubire surprinsa si redata lumii de fotografa Cristina Nichitus Roncea, in noul ei Albumul dedicat vietii, mortii si iar vietii celui ce a fost, este si va fi “Parintele Justin Marturisitorul”. Programat initial sa apara la pomenirea de 40 de zile de la trecerea la Ceruri a Duhovnicului Neamului, dupa ispitele inerente pentru o asemenea lucrare, cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Albumul a iesit din tipar in cetatea de scaun a lui Stefan cel Mare si Sfant din gradina Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pe 13 septembrie, urmand sa intre in librarii pe 1 octombrie, la sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului. Aflati mai jos cuprinsul Albumului si gasiti legaturi catre numeroase fotografii memorabile care sa va bucure ochii si sufletul, fotografii insotite in Album de cuvinte de duh, cuvintele de foc ale Voievodului Ortodoxiei Romanesti, Parintele Inimilor, Sfantul de la Petru Voda.
Despre o lucrare de suflet închinată tuturor celor care iubesc România
“Părintele Justin Mărturisitorul” – acesta este titlul ales de fotografa Cristina Nichituș Roncea pentru Albumul de fotografii însoțite de vorbe de duh ale Părintelui Justin Pârvu, realizat în memoria ultimului mare duhovnic al Ortodoxiei românești din generația jertfelnică a sfinților și martirilor închisorilor comuniste. Supranumit de popor “Duhovnicul Neamului” și “sfântul lui Dumnezeu de la Petru Vodă”, Părintele Justin Pârvu, intrat în oastea mănăstirească a Mântuitorului și Sfinților Arhangheli la nici 18 ani, apoi preot militar voluntar pe Frontul de Est și deținut politic timp de 16 ani, a plecat la Ceruri la 16 iunie anul acesta, la vârsta de 94 de ani, o mulțime de 100.000 de pelerini închinându-se la catafalcul său, înainte și în timpul înmormântării impresionante de la Mănăstirea Petru Vodă.
Apărut la Editura Mica Valahie din București, Albumul de 200 de pagini, al cărui prim exemplar a ieșit din tipar pe 13 septembrie, la tipografia Accent Print din Suceava, urmează să intre în librăriile din București și din țară pe 1 octombrie, la un preț foarte accesibil. O primă lansare publică a Albumului a avut loc pe 26 septembrie, la Academia Română, la aniversarea a 20 de ani de la fondarea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, condus de profesorul Radu Ciuceanu, unul din susținătorii conferirii cetățeniei de onoare post-mortem Părintelui Justin Pârvu, în orașul Baia Sprie, un loc al suferinței sale din timpul detenției, la munca silnică din minele de plumb și sare. Academicienii, foștii deținuti politic și înalții ierarhi prezenți s-au bucurat să fie printre primii care deschid paginile acestui volum omagial, după monahii și monahiile de la Petru Vodă.
Cu un Cuvânt Înainte de Aspazia Oțel Petrescu, scriitoare anticomunistă de o profunzime tulburătoare, la rândul ei fost deținut politic pentru aceleași crezuri ca și Părintele Justin, Albumul cuprinde și fotografii de arhivă din viața Părintelui împreună cu o biografie amănunțită a “bietului monah” din Munții Neamțului, scrisă de Monahul Filotheu și Maica Neonila, ucenici ai marelui duhovnic de la cele două Mănăstiri ctitorite de Părintele Justin Pârvu la poalele Ceahlăului. Capitolele Albumului sunt alcătuite după câteva dintre marile sărbători ale creștinătății, în ordinea cronologică în care autoarea le-a trăit alături de Părintele Justin și obștile de la Petru Vodă: Nașterea Domnului, Sfintele Paști, Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Anul Nou și Sfântul Vasile cel Mare, după care urmează Ultima aniversare și ultima binecuvântare și capitolul care vorbește despre viată, moarte și iar viață, Înmormântarea Părintelui Justin. Vorbele de duh care însoțesc fotografiile sunt extrase în principal din interviuri realizate cu Părintele Justin de Maica Fotini cât și de Monahul Filotheu și ziariștii Florin Palas și Victor Roncea.
Fotografa Cristina Nichituș Roncea s-a străduit ca în cele cateva sute de fotografii ale Albumului, alese din peste zece mii de cadre color și alb-negru realizate la mănăstirile și așezămintele de copii și de bătrâni de la Petru Vodă, să-l prezinte pe Părintele Justin și lucrarea sa duhovnicească așa cum le-a simțit și receptat de-a lungul a câțiva ani în care a avut privilegiul să se bucure de binecuvântările Părintelui. “Pentru mine este un Album de suflet și din suflet. Acesta e micul meu omagiu adus Părintelui și vieții monahale, pe care îl închin atât tuturor celor care l-au cunoscut și s-au bucurat de minunile sale cât și celor care, sper, atunci când îi vor vedea chipul blând și ochii luminoși din fotografiile Albumului, își vor dori să îl cunoască și să se împărtășească de-acum încolo din harul și dragostea sa”, afirmă autoarea. “Dedic așadar această lucrare tuturor celor care iubesc România. Cine îl iubește pe Părintele Justin iubește România și cine iubește cu adevărat România nu poate să nu-l iubească pe Părintele Inimilor.”
Cristina Nichituș Roncea întregește prin această lucrare de suflet demersul început cu Albumul său precedent, “Precum în cer, așa și pe pământ“, apărut la Editura Compania și prefațat de regretatul istoric Florin Constantiniu, care afirmă în cuvântul său: “Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect. Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată.” Lumea purificată de care scria academicianul Florin Constantiniu era pământul ridicat la Cer de Părintele Justin, în colțul de rai de la Mănăstirea Petru Vodă, una din florile cele mai înmiresmate cu parfum divin ale grădinii paradisiace a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Părintele Justin a fost “un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mână să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc. Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”, scrie, tot din suflet, doamna Aspazia Oțel Petrescu, în Cuvântul Înainte al Albumului “Părintele Justin Mărturisitorul”.
În Postfața Albumului, se afirmă ca această lucrare reprezintă și o datorie de credință: “Cu inteligenţa sa extraordinară şi harul său dumnezeiesc, Părintele a încurajat-o pe cea care a devenit, cu binecuvântarea sa, Cristina Nichituş Roncea, să înregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din ţărână, de la ziduri la suflete, în ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”.” Era obligatoriu, așadar, să fie redate lumii toate imaginile ca niște nestemate înfățișând aura și chipul “ultimului arhanghel al românismului din generaţia mărturisitoare a mucenicilor anticomunişti, generaţia care a călcat pre moarte în experimentul satanic al închisorilor bolşevice, generaţia neînfrânţilor”, după cum se scrie în Postfață, subliniindu-se că acest lucru nu se putea întâmpla însă fără îndemnul, sprijinul și dragostea unor foști studenti “ascoriști”, astăzi apostoli moderni ai vremurilor din urmă și editori neobosiţi ai revistei “Familia Ortodoxă”. De asemenea, Albumul nu putea sa apară fără rugăciunile Părintelui și ale fraţilor și surorilor de la Petru Vodă. Părintele Justin i-a dat Cristinei Nichituș Roncea binecuvântarea să-și folosească darul de la Dumnezeu pentru Dumnezeu, iar Mitropolitul Teofan, prezent la Iași la vernisajul expoziției “Precum în cer”, i-a dat “ascultarea” “să continue lucrarea”. Ceea ce încearcă astăzi, autoarea, prin acest “Album de suflet”.
Iar lucrarea merge mai departe, pentru că ucenici mireni ai Părintelui i-au creat și un site – PărinteleJustinPârvu.Ro – în care se vor înmagazina pe viitor, pe lângă evenimentele legate de lansarea Albumului, toate imaginile și filmările existente despre Părintele Justin Pârvu în spatiul online, la care se vor mai adăuga cele inedite, aflate în arhivele personale ale fiilor și fiicelor duhovnicești ai Părintelui Justin. Portalul are deja sectiunile: Prima pagină * Despre Album * Fotografii din Album * Mărturii despre Părintele Justin * Unde puteți găsi Albumul. Totodată, a fost creată și o pagină Părintele Justin Mărturisitorul, pe principala rețea de informare și socializare existentă.
Cristina Nichituș Roncea, intrată în tainele fotografiei de copil, pe când se strecura pe furiș in laboratorul improvizat al fratelui mai mare, după ce a făcut două facultăți ce nu au nici o legătură cu fotografia, s-a întors la dragostea dintâi prin fotojurnalism, ca fotograf profesionist la “Ziua” și “Mediafax” sau de film, la Studiourile Buftea, dar și pentru “Atitudini”, “Apostolia” și “Familia Ortodoxă”, alegând astfel bucuria prezentării frumosului prin arta fotografică. O artă care, la vernisajul expoziției “Precum în cer” de la București, a fost descrisă de profesorul Radu Ciuceanu, istoric și fost deținut politic dar și membru al Federației Internaționale a Fotografilor, ca fiind uneori mai grea decat pictura, pentru că trebuie să surprindă clipa nu să o recreeze.
Doamna Aspazia Oțel Petrescu întărește: “Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă”.
Aceasta este România. Iar România este Părintele Justin Mărturisitorul. Care ne învață: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, dupa mine, egal sfânt”.
„Rugăciunea – pâinea care cu adevărat hrăneşte neamul nostru. Nimic altceva nu ne salvează decât rugăciunea[1]”
Principiul unităţii la români
Un popor atâta există cât trăieşte Evanghelia. Dar vrăjmaşii neamului nostru au ştiut să ne dezmoştenească de formele acestea ale noastre. Că vedeţi prea bine, când vor să scoată religia din şcoală, când icoana, şi unde mai punem că, înşişi fiii noştri sunt cei care ajută la acest dezastru religios şi moral. Pentru că învăţătorul nostru, ca să îşi poate avea postul acolo, zice: „Da, nu mai e nevoie, să întrebăm poporul. Are nevoie de religie în şcoală?” „N-are nevoie”. Şi împreună cu domnul învăţător o dă la o parte din şcoală.
Noi nu avem nici cea mai elementară concepţie despre unitate, despre rezistenţa noastră în unitate. Noi suntem foarte dispersaţi. Nu poţi uni un român, doi, trei, patru şi nu mai este această unitate pentru că nu mai este aceeaşi silinţă, nu mai este aceeaşi gândire, nu mai este aceeaşi simţire. Că dacă vezi pe unul că posteşte şi dacă scoţi tu la serviciu, acolo la ora mesei, un borcan de zacuscă sau nişte sarmale, ceilalţi se iau de tine: „A, tu posteşti, tu eşti mare evlavios”. Şi aşa de două, trei ori, până nu mai vine nici el cu fasolea şi se modernizează. Să luăm un exemplu de la străini: evreii există în istorie de 7000 de ani. Datorită cărui fapt? A unităţii lor. Oriunde ar fi, un evreu în Australia, dacă a primit o palmă de la un australian, sau o palmă în România, într-o oră ştie tot globul că a fost maltratat.
Şi Polonia, şi Ungaria, şi Cehoslovacia şi Germania au trăit acelaşi regim de comunism. Dar care a fost poziţia acestor popoare? Unitatea între ei. Au ieşit femeile cu copiii în braţe în faţa tancurilor ruseşti şi au ridicat urgia roşie. Când au văzut ruşii asemenea încercări, au slăbit şi le-au dat deplină libertate. De ce? Datorită unităţii şi bărbăţiei lor. Dacă un preot catolic spune: „Acum de Paşti, toate casele într-o săptămână să fie vopsite cu albastru”. Se pune vopseaua în var şi gata, să ştiţi că aşa se face. Apoi la noi poate să spună popa de 70 de ori. El zice, el aude. De ce? Pentru că respectul şi autoritatea noastră nu mai sunt aceleaşi unul faţă de celălalt. Pentru că nu mai este la locul lui nici preotul, nici doctorul, nici credinciosul. S-au deformat toate lucrurile, s-au modernizat.
Nu mai e nevoie acum să mai pui 2-3 miliţieni după un cetăţean sau să mai pui o companie de oameni ca să păzeşti un sat. Nu, îi pui armătura asta pe el şi merge înainte. Păi dacă am fi noi uniţi: „Păi, stai măi, ce faci cu oţelul ăsta pe mine?” Dacă ar fi să întrebi…Uitaţi de pildă acum suntem obligaţi să luăm cip. Dar dacă ar spune toţi: „Măi, ia să nu luăm cipul!” S-ar înţelege între ei şi să vezi că paralizează la un moment dat tot sistemul şi atunci te cheamă ei: „Vino, măi, să-ţi dau carnet fără cip, dar numai angajează-l la treabă aicea, că am nevoie de el”. Dar cu cine să faci treabă? Că fiecare cu ale lui: „nu mă bag, nu mă interesează”… Şi această nepăsare atrage după sine tot conflictul acesta. Şi faptul că nu ştim de unde venim şi unde mergem este şi din cauza necredinţei noastre.
Românul şi comunismul
Eu unul am rămas foarte adânc impresionat de frumuseţea şi slujba şi mulţimea credincioşilor de astăzi de aici din comună, din Negreşti şi m-am gândit că într-adevăr mai sunt oameni, mai sunt şi oameni care mai trăiesc viaţa adevărată, pe care aceşti creştini o duc cu traista lor, cu desagii lor, cu nevoinţa lor, cu postul lor, cu rugăciunea lor, cu biserica lor.
Pe ţăran nu-l interesa dacă se face şedinţă de partid. El îşi vedea de biserică. Şi apoi venea şi secretarul de partid pe la ora 9, 10, mai bea şi el un pahar de vin alb, mai sta şi el colea cu noi, şi s-a terminat, nu mai mergea la treabă… Căci să ştiţi, românul n-a fost comunist. A fost omul de muncă, omul de cinste, de corectitudine. Pentru dânsul cinstea era mai mare decât orice, cuvântul era mai mare decât orice. Chiar şi membrii de partid veneau, aşa mai pe ascuns, la biserică. Eram de vreo câţiva ani la mănăstirea Bistriţa şi se făcea acolo nunta fiului unui împuternicit. Securitatea avea o ramură care se ocupa în mod special de mănăstiri. Acest împuternicit pe Mitropolia Moldovei îşi cununa băiatul în biserică, dar umbla pe afară pe lângă zidurile bisericii. „Ce faceţi, domnule? Aveţi nuntă? Urări de bine şi felicitări”. De aceea şi românii noştri nu au fost ei nişte comunişti convinşi. Că la noi în 1944, când a venit Armata Roşie, aveam nouă membri de partid dintre care doar unul singur era român…
„Măi, dar nu-i deloc aşa. Bandiţii ăştia ne educă ei pe noi”
Vă mulţumesc dumneavoastră că m-aţi putut suporta să vă spun câteva cuvinte. Şi vreau să vă spun ca o completare. La 30 ianuarie, când eram în colonia de muncă de la Periprava, şi am intrat până aproape la brâu în apă de am scos snopii aceia mari de stuf, după ce i-am adus cu greu la mal – deodată s-a încălzit, un soare ce-a ieşit, de parcă era în luna august. Caraliii: „Bandiţilor, dezbrăcaţi-vă şi întindeţi hainele la uscat”. Şi într-adevăr ne-am dezbrăcat, am uscat tot, ieşeau aburi de pe noi, şi ne-am echipat, am mers spre celule. Şi le-am dat în sfârşit o lecţie acestor oameni, acestor caralii. Că nu era nevoie să meargă decât un caraliu la 80-100 de oameni. Pentru că au realizat şi ei că nu eram nişte oameni periculoşi, nişte borfaşi şi nu reprezentam un pericol.
Se spunea despre deţinuţii politici că sunt cei mai periculoşi oameni, să se aibă grijă ca în mină să nu stea singuri, să nu se disperseze, să fie câte doi, trei împreună. Şi să nu vorbească între ei că e foc. Ei, când au văzut ei, că acolo în mină[2] ne adresam cu respect unul altuia când aveam nevoie de scule: „Măi, părinte, hai până acolo; părinte dă-mi o rangă; domn profesor, dă-mi cutare”… Şi caraliii şi-au zis: „Măi, dar nu-i deloc aşa. Bandiţii ăştia ne educă ei pe noi”. Şi nu aveau voie să vorbească cu noi pentru nimic în lume. I-am întrebat: „Dar de ce nu vorbiţi cu noi?” Nu ne-au răspuns îndată, după vreo două săptămâni: „Ei, de ce? Pentru că sunteţi bandiţi şi ne puteţi lămuri şi dacă ne lămuriţi nu mai avem ce face, trebuie să ne luăm bagajul”… De aceea nu aveau voie să vorbească cu noi. „Voi vă sfătuiţi să vă faceţi avion, să vă faceţi legături cu americanii, de aceea, nu vă lăsăm noi”…
Ce era interesant la oamenii aceştia simpli, gardienii, că veneau la inspecţie dimineaţa sau seara şi căutau să vadă prin celulele noastre dacă sunt cuie. Domnule, puteai să ai în celulă grenade, puteai să ai un tanc, nu-i interesa, ci cuie; pentru că aşa li se spunea la şedinţa lor de partid, cu o seară înainte, cuie trebuie să caute la controlul acesta… Şi într-adevăr aflau câte o cruciuliţă la noi pe care o sculptam pe câte o bentiţă, un cuişor, aşa, şi li se părea lor foarte interesant. Ei bine, nu căutau decât cuie. Intrau a doua zi şi întrebau: „Aveţi cumva sârme?” „N-avem”. „N-aveţi, ia să mergem să vedem”… Şi căutau sârme. Puteai să ai cuie, să ai sculpturi, nu-i interesa: ce li se spunea la şedinţă, aceea căutau.
Mai multă civilizaţie, mai puţină cultură
Dar noi, dragii mei, să fim legaţi în viaţa noastră creştină, să fim legaţi de Sfântul Altar, să fim legaţi de Sfânta Scriptură, să fim legaţi de preoţi, de vieţile Sfinţilor, căci aceasta este pâinea care cu adevărat hrăneşte neamul nostru. Nimic altceva nu ne salvează decât rugăciunea.Chiar împotriva diavolului acesta, în sfârşit, al cipului, nu există altă armă decât tot rugăciunea. Un schimnic de pildă, un trăitor, un pustnic, care trăieşte cu adevărat în rânduielile noastre creştineşti – nu purtători de mantie ca noi, pe ici pe colo, vorbesc de pustnici care stau acolo, în chilia lor şi n-au ieşit o dată sau de două ori în viaţa lor până la Paşcani – poate face multe cu rugăciunea.
Se poate trăi şi fără toate mecanizările acestea, căci noi, aici la început, aşa am trăit. Mergeai de la Petru Vodă până la Târgu Neamţ, 35 de Km pe jos, mergeai 2 zile. Şi acolo vindeai vreo 2-3 căpriori din material cioplit şi veneai acasă. Şi asta era viaţa noastră. Dar iată unde au ajuns azi civilizaţia şi cultura. Mai puţină cultură şi mai multă civilizaţie. Dar este nevoie şi de cultură. Poţi să ai toată civilizaţia, să ai toate mecanismele la buzunar… şi să nu ştii carte, să nu ştii să le foloseşti…
Educaţia copilului
Cea mai mare greşeală pe care o faceţi dumneavoastră în familie este că nu deprindeţi pe copii cu nevoinţa muncii. Copilul este ca şi un călugăr. Călugărul, când nu are de lucru, trebuie să-şi întoarcă rasa pe dos şi să o coase. Aşa e şi cu copilul. Dacă nu are de lucru se pierde. De aceea, învăţaţi copiii să muncească, să aibă o meserie de bază, să ştie tâmplărie, să pună o teracotă pe sobă, că în Occident, când merge românul, nu e întrebat ce facultăţi are, ci de meseria pe care o ştie. Pe lângă pregătirea ta, trebuie să ai şi o meserie. Aşa că învăţaţi copiii să se roage, învăţaţi-i să vă asculte şi să muncească.
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă dea viaţă paşnică. Amin.
[1] Fragmente din cuvântările Părintele Justin Pârvu către credincioşii din comuna Negreşti, Vaslui. [2] E vorba de mina de la Baia Sprie.
Demersul lansat de Gazeta de Maramures si sustinut de Asociatia Civic Media si zeci de personalitati ale Romaniei, pentru conferirea Cetateniei de Onoare post-mortem Parintelui Justin Parvu, a fost incununat de succes, sambata, 14 septembrie, la Baia Sprie, de Inaltarea Sfintei Cruci. Primarul orasului Baia Sprie, Vasile Dorin Pasca, nu s-a lasat intimidat de presiunile Institutului “Elie Wiesel” si aberatiile directorului acestuia, Alexandru Florian, si a organizat o serie de manifestari omagiale memorabile. Practic, Institutul “Elie Wiesel”, organ bugetar si bugetofag care isi depaseste abuziv prerogativele si obiectul de activitate, a fost desfiintat moral chiar de sponsorii lui, contribuabilii romani crestin-ortodocsi. Mai mult, la evenimentul de sambata s-au inregistrat si au fost impartasite celor prezenti noi minuni ale Parintelui Justin, din timpul vietii dar si dupa plecarea sa la Ceruri. O marturie tulburatoare a oferit Parintele Hariton Negrea, actualul staret al ctitoriei Parintelui Justin de la Petru Voda, Neamt, Manastirea Arhanghelilor Mihail si Gavriil, ridicata in memoria martirilor anticomunisti ai inchisorilor ocupatiei bolsevice a Romaniei. Ascultati mai sus marturia Parintelui Hariton si, mai jos, selectii importante din alocutiunile reuniunii, respectiv cea a jurnalistei Ioana Lucacel de la Gazeta de Maramures, discursul integral al Parintelui Hariton Negrea si cuvantul emotionant al Maicii Justina, ucenica Duhovnicului Neamului si stareta a celei de-a doua ctitorii a Parintelui Justin, Manastirea Paltin – Petru Voda. Tot sambata s-a anuntat ca, de-acum, Parintele Justin Parvu, momentan, este Cetatean de Onoare in doar trei localitati ale Romaniei, respectiv: Poiana Teiului, Belcesti si Baia Sprie.
Camelia Tocaci de la eMaramures relateaza: “A ars in timpul vietii ca o flacara vie si s-a jertfit pentru semenii sai, invatandu-i ce inseamna credinta si iubirea fata de Dumnezeu, dar si fata de neam si fata de tara. Pentru intreaga viata consacrata lui Dumnezeu si neamului, parintelui Justin Parvu i-a fost oferit ieri, 14 septembrie post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Evenimentul desfasurat la Casa de Cultura din orasul Baia Sprie a reunit monahi si monahii de la Manastirile Paltin si Petru-Voda, din judetul Neamt, preoti si credinciosi care l-au cunoscut si care l-au iubit pe marele duhovnic trecut la Domnul in luna iunie a acestui an. (…)
Despre parintele Justin Parvu, unul dintre ucenicii acestuia, actualul staret al manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea a marturisit ca era „un mare duhovnic, un parinte iubitor” care avea „puterea rugaciunii”. „Mai putin am intalnit in viata mea, persoane care a avut puterea rugaciunii. Parintele Ioanichie Balan de la manastirea Sihastria ne spunea noua, care sa spunem ca am fi generatia aceasta din urma: sunteti si voi oarecum ca niste stalpi, dar ca sa ajungeti la cer, trebuie sa atingeti valorile duhovnicesti ale parintelui Justin”, a afirmat staretul Manastirii Petru-Voda.Cei din preajma marelui duhovnic au mai aratat ca acesta a dus in permanenta o viata jertfelnica, primind in chilia sa pe fiecare credincios care venea cu sufletul indurerat sau care avea nevoie de un sfat, o mangaiere sau o binecuvantare.
„Multi ani la rand, parintele a primit sute de oameni in chilia sa. Odata a stat zilnic, fara a avea o duminica, fara a avea o sarbatoare, fara a avea o vacanta, fara a avea concediu, nici macar o ora pentru el. Nici macar sa manance, nici macar sa doarma. Am stat odata cu pixul in mana si am socotit cati oameni intra intr-o zi obisnuita cand nu intra foarte multa lume. Erau 300 si cu acesti oameni vorbea cu fiecare in parte. Incepand de la taranul de jos care avea probleme, cu vaca, cu gaina si il asculta cu atata dragoste pana la ministri si fosti ministri pe care considera ca trebuie sa-i indrepte, ii indrepta, pe altii ii mustra”, a amintit monahia Justina.
Inca din timpul vietii, au iesit la iveala marturii despre sfintenia parintelui Justin. „Ceea ce am vazut eu la parintele Justin. Dupa ce am pus la masa vreo- 3-4 randuri de trapeza, lumea a ramas fara ciorba. Si am zis; parinte Justin nu mai avem ce sa dam mancare la oameni si inca mai sunt pe afara. Si a zis parintele Justin: am sa vin eu sa vad. A luat parintele Justin lingura aceea mare si a dat de trei ori in acel cazan cu ciorba si s-a facut din nou ciorba pana in varful lui. Eu am vazut acel lucru. Ceea ce inseamna ca parintele Justin a avut puterea cuvantului”, a marturisit staretul Manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea.
Dupa trecerea sa la cele vesnice, au aparut alte minuni. Din trupul sau a izvorat mir, iar uleiul de la candela asezata la icoana cu chipul sau a vindecat mai multi bolnavi. Sfintenia sa nu putea trece neobservata. In semn de apreciere fata de personalitatea marelui duhovnic, un model demn de urmat care ne-a invatat “sa fim darzi si sa luam atitudine”, consilierii locali din Baia Sprie au decis in unanimitate sa-i acorde post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie.”
De asemenea, la Petru Voda si in drum spre Baia Sprie, la manastirea de la Turda inchinata lui Mihai Viteazul, conform relatarilor monahilor si martorilor oculari, uleiul de la candela Parintelui, oferit in dar maicilor de la Mihai Voda, s-a prefacut in mir.
Inca din timpul vietii, au iesit la iveala marturii despre sfintenia parintelui Justin. „Ceea ce am vazut eu la parintele Justin. Dupa ce am pus la masa vreo- 3-4 randuri de trapeza, lumea a ramas fara ciorba. Si am zis; parinte Justin nu mai avem ce sa dam mancare la oameni si inca mai sunt pe afara. Si a zis parintele Justin: am sa vin eu sa vad. A luat parintele Justin lingura aceea mare si a dat de trei ori in acel cazan cu ciorba si s-a facut din nou ciorba pana in varful lui. Eu am vazut acel lucru. Ceea ce inseamna ca parintele Justin a avut puterea cuvantului”, a marturisit staretul Manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea.
Parintele Justin Parvu a primit sambata, 14 septembrie, titlul de Cetatean de Onoare al orasului Baia Sprie, in cadrul evenimentului “Triunghiul mortii”, care a adunat istorici, oameni de cultura, reprezentanti ai BOR, precum si obstea celor doua manastiri pe care fostul mare duhovnic le-a ridicat in satul Petru Voda.
E limpede ca exista prin semintia lui Israel ipocriti, tampiti, obraznici si nesimtiti, pentru ca iata ce doreste de fapt domnul Florian: “Consideram ca imaginea parintelui Justin Parvu nu poate fi un simbol demn de promovat si in consecinta solicitam retragerea titlului de cetatean de onoare post-mortem”. Sa condamni un om de 93 de ani pentru ideile expuse in cadrul unui interviu, e o adevarata dobitocie, indiferent din partea cui ar veni acuzatiile.
Parintele Hariton Negrea, staretul manastirii Petru Voda, primind distinctia de Cetatean de Onoare acordata post mortem Parintelui Justin Parvu de Primaria, Consiliul Local si romanii din Baia Sprie – 14 septembrie 2013
Maica Justina, stareta manastirii Paltin – Petru Voda, ucenica a Parintelui Justin, la ceremonia de la Baia Sprie
Primaria Baia Sprie va decerna azi, intr-o ceremonie speciala, Cetatenia de Onoare post-mortem Arhimandritului Justin Parvu, blandul Duhovnic al Neamului plecat la Domnul sa-si insoteasca fratii sai, martirii inchisorilor comuniste, in urma cu trei luni.
Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie.
Maramureşul nu a luat-o înaintea Neamţului când a avut iniţiativa de a-i acorda părintelui Justin Pârvu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.
Propunerea GAZETEI DE MARAMURES, de acordarea titlurilor de Cetăţean de Onoare pentru sase fosti detinuti politici chinuiti si chiar ucisi in temnite de ocupantii bolsevici ai Romaniei, respectiv omului politic Iuliu Maniu, istoricului Gheorghe Brătianu, episcopului Iuliu Hossu şi profesorului Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Monahului Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş si Parintelui Justin Pârvu la Baia Sprie, initiativa sustinuta in totalitate de Asociatia Civic Media si portalul Ziaristi Online, sambata, 14 septembrie, prima incununare a succesului demersului maramuresean, devenit national: Primaria Baia Sprie va decerna maine, intr-o ceremonie speciala, Cetatenia de Onoare post-mortem Arhimandritului Justin Parvu, blandul Duhovnic al Neamului plecat la Domnul sa-si insoteasca fratii sai, martirii inchisorilor comuniste, in urma cu trei luni. Romanii sunt invitati maine, incepand cu orele 9.00, la Casa de Cultura din Baia Sprie, unde va avea loc evenimentul, in cadrul simpozionului “Tringhiul mortii” (afisul primit de noi, mai sus), si, apoi, la Troita ridicata de Parintele Justin Parvu la intrarea in mina in care si-a “petrecut”, la munca silnica, in adancurile pamantului, patru din cei 16 ani de temnita grea, la care a fost condamant pentru vina de a-si iubi tara si neamul. Aici se va oficia slujba parastasului de trei luni “a celui ce a înălţat Crucea Neamului românesc din adâncurile Minei de la Baia Sprie”, dupa cum ne informeaza obstea Manastirii Paltin – Petru Voda. La manifestarea de la Baia Sprie va avea loc si lansarea unei lucrari inedite In Memoriam Parintele Justin.
Initiativa forurilor jurnalistice a primit sute de sustineri din tara si strainatate, numeroase personalitati – ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, preoti si monahi, profesori universitari, scriitori si jurnalisti – raliindu-se din toata inima acestei omagieri postume a celui ce a adus, prin binecuvantarile si rugaciunile sale, mangaiere duhovniceasca pentru milioane de romani. Monahii si monahiile de la manastirile ctitorite de Parintele Justin, ucenicii si fii sai duhovnicesti cat si toti cei ce i-au trecut pragul chiliei sale, stau marturie la jertfa zilnica pe care o depunea Parintele Justin, dormind doar cate doua-trei ore pe noapte, pentru a primi si alina sute de pelerini de pretutindeni veniti in mijlocul muntilor si padurilor Neamtului, la poalele Ceahlaului. O mica dovada, la inmormantarea sa, i-au sarutat mainile calde, timp de trei zile, peste 100.000 de romani veniti din intreaga lume. Iar Apelul sau contra inregimentarii romanilor prin cipuri biometrice, ca niste animalele domestice, a intrunit, literalmente, prin buletin si semnatura personala, peste 1.000.000 (un milion) de aderenti.
Printre personalitatile si organizatiile care au sustinut imediat demersul conferirii Cetateniei de Onoare Parintelui Justin si celorlalti martiri ai inchisorilor comuniste, se numara Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Romania, prin vocea presedintelui AFDPR, dl. Octav Bjoza, directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), istoricul si fostul detinut politic timp de 16 ani dr. Radu Ciuceanu, dl. Constantin Dobre, fostul lider al minerilor de la 1977, istoricii de pe ambele maluri ale Prutului, cum ar fi profesorii Ioan Scurtu, Vasile Lechintan, Cristian Troncota si Alexandru Moraru cat si profesorii Ilie Badescu, Adrian Boeru, Radu Baltasiu, Viorica Balteanu, s.a.. Totodata, reprezentanti ai administratiei publice locale si deputati de Maramures s-au alaturat demersului, printre care Gheorghe Simon, Gabriel Zetea si Emil Marinescu, vicepresedinti ai Consiliului Judetean sau Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures, care, pornind de la propunerea Gazetei vrea sa instituie distinctia “Maramuresean deonoare”.
Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un mare duhovnic şi monah ortodox am primit personal sustinerea distinsului Arhiepiscop IPS Justinian Chira si a PS Justin Hodea Sigheteanu, şi, evident, sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a Episcopiei greco-catolice de Maramureş, dar şi a Asociaţiei Filantropice Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de inimosul părinte Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze, au transmis initiatorii actiunii, jurnalistii Ioana Lucacel si Mircea Crisan de la Gazeta de Maramures. O mare parte din cei care s-au manifestat in scris pentru demersul nostru, pe adresele Gazetei de Maramures si ale Asociatiei Civic Media, pot fi gasiti in aceste articole:
E drept, nu au fost atat de multi semnatari pe cat ne-am fi asteptat si nici atat de multi cat se pronunta astazi. Dar cei care au facut-o, de la simpli studenti la profesori universitari, asumandu-si prin semnatura consecintele unei inscrieri pe vreo “lista neagra” intocmita de dusmanii Romaniei, merita felicitati! In numele Gazetei de Maramures si a Asociatiei Civic Media va multumim, frati romani!
Cu toate aceste adeziuni de marca – de la IPS Justinian Chira si reprezentantii detinutilor politic din Romania la membri de vaza ai Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, s-a gasit un institut plasat sub pulpana guvernamentala si ai carui angajati sunt platiti din banii vaduvei si ai cetatenilor romani crestin-ortodocsi, sa… ne injure pe banii nostri, contestand “oficial” decizia Primariei Baia Sprie, votata in unanimitate de Consiliul Local, si batjocorind astefel, tot post-mortem, memoria batranului duhovnic cu viata sfanta, pe drept numit de popor “Sfantul de la Petru Voda”. Este vorba de asa-zisul Institut “Elie Wiesel”, a carui obiect de activitate este – atentie Guvern al Romaniei – “studierea holocaustului”. Si ce treaba are aceasta “studiere” cu evidenta depasire a prerogativelor directorului Institutului, numitul Alexandru Florian, prin punerea la zid in stil stalinist a Parintelui Justin Parvu. Nici una. Dar, probabil, dl. Alexandru Florian s-a gandit sa aduca un deserviciu comunitatii evreiesti din Romania prin stimularea anti-semitismului, dupa cum a transmis unuia dintre semnatarii demersului nostru un reprezentant cultural de seama al ultimilor evrei ramasi in Romania. Oricum ar fi, Primarul Baia Sprie i-a raspuns acestui Florian, fiul comisarului ideologic bolsevic Radu Florian, cu o demnitate autentic maramureseana. Dreptul la Replica al Primarului Dorin Vasile Paşca, unul dintre cei mai buni primari din ţară, aici: Raspunsul Primariei Baia Sprie la atacul Institutului “Elie Wiesel” impotriva Duhovnicului Neamului, Parintele Justin Parvu: “Poziţionarea dvs este cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva”. EXCLUSIV Gazeta de Maramures via Ziaristi Online
De asemenea, dupa cum ne-a transmis presedintele AFDPR, dl. Octav Bjoza, in cadrul Congresului anual al detinutilor politic, recent incheiat la Miercurea Ciuc, a fost discutat cazul Institutului “Elie Wiesel” si s-a luat hotararea ca orice alt atac la adresa valorilor nationale luat de conducerea bugetofaga a acestui Instutut sa fie contracarat pe masura, inclusiv in Justitie. Detinutii politic au luat nota cu revolta de aceasta blasfemie, a doua dupa cea intreprinsa impotriva lui Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, la Targu Ocna, mizerie sinistra la care conducerea AFDPR a raspuns cu indignare. “Aţi reuşit să aduceţi o gravă ofensă supravieţuitorilor temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, care toţi, deopotrivă, indiferent de culoarea lor politică, sau fără de culoare, au acceptat ca Valeriu Gafencu să fie mai mult decât un cetăţean de onoare al unui oraş şi anume, un adevărat martir, un sfânt al temniţelor comuniste şi al românilor ortodocşi de pretutindeni.” se afirma in adresa AFDPR din urma procesului stalinist desfasurat la Targu Ocna, in buna traditie, cu usile inchise, fara a fi anuntata comunitatea locala care a sustinut anterior propunerea Asociatiei PREZENT!.
Astazi va prezentam, aici, ilustrate prin documente ce poarta semnaturile IPS Justinian, Arhiepiscopul Maramuresului, si a Staretului Hariton Negrea, replicile la fel de demne ale reprezentantilor Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Manastirii Arhanghelilor Mihail si Gavriil – Petru Voda si Gazetei de Maramures. Saptamana viitoare vom prezenta si eforturile laicatului legate de impertinenta Institutului in cauza, care acuza, cu o nota de ura si dementa orwelliana, de “rasism” si “antisemitism”, un om sfant care se ridica prin toata fapta sa deasupra acestor mizerii din rastelul noilor militieni ai gandirii si libertatii umane. Un Institut care ignora in totalitate dragostea de oameni a Parintelui Justin, care a adus sub acoperisul Manastirilor sale evrei (printre care celebra Maica Ecaterina – foto aici, cu Parintele), unguri, sasi, rusi si tigani, aflati intr-o armonie a ortodoxiei diriguita de Sfantul Duh si de ascultarea fata de staretul lor, Duhovnicul Neamului. Speram ca vor fi la fel de multi semnatari pentru scoaterea acestui Institut in afara legii pe cat sunt cei care, astazi, apreciaza demersul nostru, pe care il consideram un prim pas spre ceea ce poporul deja a decretat, spre ceea ce oamenii atinsi de aura Parintelui deja au simtit. Doamne, ajuta!
“Nu cred că ar trebui să i se retragă titlul” Reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului nu consideră retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem ca fiind o decizie normală. “Mie mi se pare solicitarea lor deplasată în cazul părintelui Pârvu. Nu ştiu dacă s-a atins de vreun evreu în viaţa lui. Dar, cred că trebuie făcută o distincţie între legionari. Puteai să fi legionar în timpul lui Corneliu Zelea-Codreanu, atunci când mişcarea a avut doar caracter strict naţional. Sau, să fii legionar pe timpul lui Horia Sima, atunci când s-a declanşat un atac împotriva evreilor. Nu înţeleg cine se află în spatele acestor acuzaţii. Nu cred că Justin Pârvu le-a vrut rău evreilor. Nu cred că ar trebui să retragă titlul acordat”, a spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
IPS Justinian: „Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste”
„Nu cred că sunt în stare să vorbesc despre Părintele Justin Pârvu pentru că nu m-am întâlnit niciodată cu el. Însă, am ştiut unul de altul, şi mai mult decât atât, mi-a trimis mesaje că au venit oameni pe care i-a trimis la mine spunându-le „mergeţi şi la Justinian”. M-a apreciat şi pot să spun acelaşi lucru despre el. De aceea, spun că nu sunt în stare să vorbesc despre el, din moment ce nu ne-am întâlnit. Dar îi ştiu activitatea şi am citit ce a scris. Ştiu cât s-a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre mărturisitorii şi mucenicii din temniţele comuniste.
Am vorbit şi cu alte ocazii despre cei care au suferit pentru credinţă în temniţele comuniste. S-a vorbit de subiect cu „acul scos”, dar eu am spus direct şi clar faptul că toţi cei care s-au jertfit şi au suferit acolo, sunt sfinţi! Chiar dacă nu sunt trecuţi în Sinaxar.
Toţi care au murit în închisoare, şi care au murit nu numai în închisoare, toţi au dreptul să treacă din suferinţa de aici în rândul sfinţilor din Sinaxar. Sfinţii nu se fac printr-o declaraţie oficială. În biserica apuseană, aşa se fac sfinţii. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, şi apoi se discută despre persoana respectivă şi se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă metodă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară poporul, până nu-l consideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adică ceata credincioşilor, te consideră că tu eşti un om care ai calităţi, care ai viaţă sfântă, abia apoi Biserica te recunoaşte. Dar, poporul te declară sfânt. Aceasta e metoda. Sfinţi sunt nenumăraţi. Că vor fi trecuţi în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toţi, noi toţi. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naşte, cel ce pătimeşte pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoşi în rândul sfinţilor. Asta fiecare poate şi trebuie s-o facă.
Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.
Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor. Îi admir pe cei care se luptă să fie trecuţi din puşcării în Sinaxare, în rândul sfinţilor. Adică să fie şi oficial trecuţi, recunoscuţi, declaraţi sfinţi. Dar ei sunt, de fapt, sfinţi. Ei s-au sfinţit, s-au sanctificat.
Se poate spune şi că tot poporul român este sfânt, pentru că tot poporul a suferit în 50 de ani de comunism. Dar au fost oameni care s-au evidenţiat prin suferinţă, prin felul cum au trăit, ce au făcut şi ce au lăsat în urmă, cum este şi Părintele Justin Pârvu. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.
Pot spune că în mod normal Părintele Justin Pârvu a primit recunoaşterea de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Dar acest titlu de cetăţean de onoare trebuie privit ca un titlu de cetăţean de onoare acordat tuturor celor care au suferit la Baia Sprie şi chiar un titlu acordat pentru toţi cei care au suferit în comunism în toate puşcăriile din ţară! Baia Sprie face parte din Episcopia noastră şi mă bucur că Primăria şi Consiliul Local au răspuns în unanimitate la propunerea Gazetei de Maramureş, susţinută de mulţi oameni de seamă, de a-l face pe Justin Pârvu cetăţean de onoare”.
† Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului via Gazeta de Maramures
RĂSPUNS ACUZELOR AD– USE PĂRINTELUI ARHIMANDRIT JUSTIN PÂRVU
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Arhiepiscopia Iaşilor
Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli
– Petru Vodă –
comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, cod 617.346
Nr: 32 / 12 Septembrie 2013
După Sfînta Scriptură, ceea ce onorează (cinsteşte) pe om este dacă respectă sau nu Adevărul mărturisit de ea, şi, dacă Îl trăieşte şi Îl mărturiseşte. Pentru aceea, cinstea cuiva, devenind patrimoniu universal, nu poate indigna (ne-cinsti) pe altcineva, decât dacă acela se împotriveşte valorilor universale.
Nici un cuvânt al Părintelui Justin nu a conţinut vreodată vreun neadevăr, pentru că Adevărul ne face liberi (Ioan 8:32). Chiar şi Constituţia României garantează dreptul la liberă expresie, mai ales când această expresie este a libertăţii. Discernământul ascuţit al Părintelui Justin şi dragostea sa de Adevăr fac diferenţe extrem de precise între principiile valorice absolute şi cele care le uzurpă, de pildă între ecumenism şi ecumenicitate, între globalism şi sobornicitate, între filetism şi patriotism, şi aşa mai departe.
Prin definiţia politică a democraţiei, puterea socio-politică şi culturală aparţine poporului, iar poporul român este de 2000 de ani întemeiat pe credinţa ortodoxă în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, un Dumnezeu în trei ipostasuri. Garantată aşadar simultan de conştiinţă şi de Constituţie, credinţa noastră este expresia raţională şi supra-raţională a Iubirii de Dumnezeu şi de oameni şi este incompatibilă cu orice fel de idee sau faptă anti-umană, precum bolşevismul, comunismul, fascismul, şi în general cu orice crez antihristic. O cunoaştere temeinică a istoriei, a filosofiei şi a limbii ţării noastre ar fi scutit INSH de ridicolul propriilor afirmaţii şi ar fi generat o discuţie fructuoasă şi raţională, datorată acestui popor care îi găzduieşte.
Conform rânduielii monahale creştine, nici o acuză nu este demnă de replică, afară de cea care aduce atingere Adevărului dogmatic. De aceea, fără a fi obligaţi să oferim vreun răspuns, dar tocmai pentru că lucrarea filantropică şi sobornicească a Părintelui Justin a fost deopotrivă cu a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Pahomie cel Mare şi a tuturor marilor spirite ale omenirii ale căror realizări transcend, prin puterea lui Hristos, limitele şi răutăţile omeneşti, aceasta oferă, prin ea însăşi, cel mai bun răspuns.
Iar pentru că adevărul e mai mare decât orice altceva, dăm aici o afirmaţie a Prea-cuviosului Părinte Justin Pârvu din luna Iunie 2011, pe care o face ca martor ocular al unor evenimente incriminate de domniile voastre:
„Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc. Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă, noi i-am protejat pe evrei.”[1]
De asemenea, în anul 2001 părintele nostru stareţ a dat un alt interviu în care îşi afirmă poziţia faţă de naţionalism şi faţă de extremismul pe care i-l imputaţi, în care spune:
„Lumea trebuie să înţeleagă că politicienii noştri sunt doar nişte marionete ale acestor forţe. Unii îşi zic naţionalişti. Atunci de ce nu-i întreabă, de ce nu-i consultă pe oamenii care într-adevăr s-au jertfit pentru naţiune, care au stat atâta vreme în puşcăriile comuniste? Să se gândească: Măi, bătrânii ăştia pentru ce au suferit? Au fost doar aşa, o ciorbă goală? Extremiştii naţionalişti nu sunt decât termometrul iudaismului în România, să vadă ei cum mişcă naţiunea română la un moment dat. Să vadă pe ce pot conta, încotro se mişcă duhul nostru.”[2]
Cuviosul Arhimandrit Sofronie de la Essex, de un cuget şi o înţelegere cu Arhimandritul Justin Pârvu, zice: „Toate aceste dezbinări naţionaliste nu au fost decât urmarea căderii în păcat. Noi nicăieri nu vedem o propovăduire creştină a urii. În credinţa creştină nu este vorba de lepădarea naţionalităţilor, ci de a birui această limitare printr-o suire către rugăciunea cea din Ghethsimani”.[3]
Marele părinte rus este în acelaşi duh cu Părintele Justin, care, întrebat fiind de când există lupta împotriva naţiunilor, a răspuns: „Dar ce, noi ne luptăm în naţiuni, măi? Nu, ferească Dumnezeu. Naţiunile trebuie să trăiască în firea cea mai frumoasă, în rădăcina unde le-a sădit Dumnezeu. Nu urmărim decât să nu amestecăm valorile, nu să dobândim nişte orgolii naţionaliste… Toţi avem acelaşi scop – să ne mântuim –, dar pe căi diferite, adică potrivite cu specificul naţiunii mele.”[4]
Urmând pilda marilor voievozi români, ctitori ai multi-etnicului şi multi-naţionalul Sfânt Munte al Athonului, măreţia duhovnicească a Părintelui Justin Pârvu a îmbrăţişat pe toţi şi toate. În mănăstirile sale şi în toată viaţa sa nu a făcut nici o diferenţă de slujire şi vieţuire, drepturi şi îndatoriri, între nici un fel de categorie socială: bărbaţi, femei, copii, bătrâni, săraci, bogaţi, inteligenţi şi neinteligenţi, sănătoşi, bolnavi, etnie, naţionalitate, cultură, credinţă, toţi au egală chemare către Dumnezeu, egală putere prin Sfântul Botez, şi egală dragoste şi îngrijire din partea Părintelui Justin. Mănăstirile sale înmănunchează toate etniile conlocuitoare ale României moderne, şi funcţii de conducere sunt accesibile tuturor în mod egal, după vrednicie. Tuturor cetăţenilor pământului le-a propovăduit adevărul de credinţă revelat, primit de la Dumnezeu prin Proroci, Apostoli şi Sfinţi, şi adevărul istoric văzut cu propriii ochi, nu inventat sau măsluit. Iubirea sa nu a putut concepe nici un fel de ură, ca şi Valeriu Gafencu a cărui duhovnicească dragoste către domnul R. Wurmbrandt i-a salvat viaţa acestuia din urmă, precum mărturisesc americanii care i-au auzit conferinţele. De aceea, văzând eludarea proceselor raţionale prin care se încheagă comunicarea interumană civilizată şi pervertirea faptelor istorice, avem motive de întristare şi cerem de la Dumnezeu să aducă Pacea Sa către inimile tuturor celor iubitori de adevăr.
Fie ca Puterea lui Dumnezeu să aline suferinţele credincioşilor Săi, fie români, fie evrei, şi cinstirea Lui să fie efortul vieţilor tuturor. Amin.
Gazeta de Maramures catre Institutul “Elie Wiesel”: Manifest pentru normalitate
Chesterton spune undeva că „soldatul bun nu luptă pentru că urăşte ce are în faţă, ci pentru că iubeşte ce are în spate”. În toată istoria acestui popor, curajul nostru a fost unul de tip martiric. Soldaţii şi eroii noştri s-au dus să moară pentru Dumnezeu şi ţară, nu ca să-l omoare pe duşman. Noi, românii, n-am simţit niciodată nevoia să răsturnăm, ci să ne construim, din jertfa noastră viitorul. Cei care n-au înţeles aceste lucruri, nu ne cunosc. Iar cei care nu ne cunosc, n-ar avea dreptul să ne judece. Şi totuşi, unii o fac.
GAZETA de Maramureş a pornit, în urmă cu câteva săptămâni, o campanie pentru promovarea valorilor naţionale, gândind că am uitat prea repede jertfa unor generaţii, a milioane de români care şi-au sacrificat libertatea, tinereţea şi chiar viaţa pentru ŢARĂ, LIBERTATE, CREDINŢĂ, ONOARE. Adică, pentru valorile de bază ale acestui popor. Ei n-au reuşit să întoarcă mersul istoriei, dar, datorită lor, avem noi astăzi demnitatea şi onoarea de a privi cu mândrie spre trecut şi de a spune că nu am fost un NEAM de laşi, de trădători şi oportunişti. Că au existat oameni care l-au pus pe DUMNEZEU şi NEAMUL mai presus de sine. Şi orice s-a jertfit pe sine pentru ceva sau cineva, s-a înălţat în faţa oamenilor, dar mai ales a lui Dumnezeu.
Maramureşul a ocupat un loc important în această luptă pentru demnitatea naţională. Zeci de maramureşeni au luptat ani de-a rândul cu arma-n mână pentru ca în ţară să mai existe un colţ de LIBERTATE, DEMNITATE şi SPERANŢĂ. Prin fosta Închisoare de la Sighetu Marmaţiei, prin coloniile de muncă de la Baia Sprie, Cavnic şi Nistru, Maramureşul a ocupat un loc important pe harta „Gulagului românesc”. Oamenii aceştia care au trăit şi au murit pentru valorile adevărate ale acestui Neam sunt adevăratele noastre modele şi adevăraţii noştri CETĂŢENI. De ONOARE.
De aceea, am propus un demers simbolic: acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru 6 personalităţi. 6 oameni care au trăit, au murit sau au suferit în Maramureş, fiecare reprezentând o anumită categorie, un etalon, un model. Pentru ca prin ei să onorăm memoria tuturor foştilor deţinuţi politici, a tuturor românilor care au suferit în era comunistă. Să ne CINSTIM istoria, credinţa, Neamul, memoria. Să ne cinstim pe noi.
Am propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, în memoria foştilor deţinuţi care au suferit aici; pentru Nicolae Steinhardt, la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu, la Sighetu Marmaţiei. Am ales 6 oameni de diferite etnii, orientări politice, religii, vârste şi ocupaţii, pentru că, aşa cum spun memoriile foştilor deţinuţi politici, în închisorile comuniste nu s-au făcut niciodată astfel de diferenţe. Toţi luptau PENTRU un ideal: idealul naţional al libertăţii.
Ca în Ruga lui Coposu, ei cereau: „răsădeşte Doamne dragostea şi crinul/în ogorul năpădit de ură/şi aşterne peste munţi de zgură/liniştea iertarea şi seninul”. Într-o lume care promova ura, lupta de clasă, dezbinarea, frica şi teroarea, ei urmau principiul IUBIRII, IERTĂRII, UNITĂŢII.
Niciunul n-a cerut răzbunare şi niciunul n-a promovat cruzimea şi ura. Dimpotrivă.
Pentru a putea vorbi despre asemenea oameni, am gândit că nici noi nu avem dreptul la acţiuni „împotrivă”, ci PENTRU. Lupta noastră simbolică de azi nu e argumentată de ura împotriva unei ideologii, a unei naţii, a unui curent, nu e o acţiune ANTI ceva. Ci e o acţiune PENTRU ceva. Pentru cinstirea şi respectarea unei jertfe. A unor oameni. A unor vieţi. A unei istorii. În faţa suferinţei, a morţii, a iubirii şi a lui Dumnezeu toţi suntem egali.
Acest lucru trebuia să-l priceapă cel mai bine un neam care, asemeni nouă, a cunoscut suferinţa. Am aflat cu surprindere însă că, prin vocea directorului general Alexandru Florian: „Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ,.Elie Wiesel” îşi exprimă profunda indignare în legătură cu hotărârea din 22 august a.c. a Consiliului local din Baia Sprie, judeţul Maramureş, privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem părintelui Justin Pârvu.
În memoria victimelor Mişcării Legionare, 3 prim-miniştri, zeci de personalităţi politice şi culturale, populaţie evreiască – Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ,,Elie Wiesel” atrage atenţia asupra unora dintre manifestările publice ale părintelui Justin Pârvu:
Justin Pârvu, fost membru al Mişcării Legionare, şi-a menţinut pe parcursul întregii vieţi convingerile xenofobe, antisemite, negafioniste şi pro-legionare. La aniversarea a 92 de ani, i s-a cântat imnul “Sfântă tinereţe legionară” (februarie 2011).
Preocuparea sa pentru ideea purităţii etnice în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de natalitatea scăzută a românilor precizează că “ne-au ocupat ţiganii”.
Ataşamentul său faţă de Mişcarea Legionară s-a manifestat prin elogierea membrilor acestei organizaţii fasciste şi prezentarea lor drept martiri care ,,s-au ridicat făţiş împotriva comunismului”, înfuriind ,,masoneria, vrăjmaşii creştinismului şi trezind toată Europa din somnolenţa în care se afla” (ianuarie 2013).
Afirmaţia sa explicită potrivit căreia ,,în România nu a existat Holocaust”, invocarea argumentului conform căruia documentele nu probează, acest episod istoric şi descrierea Holocaustului din România ca invenţie a evreilor care doresc umilirea românilor (ianuarie 2013) probează în mod indubitabil că Justin Pârvu a fost un negaţionist al Holocaustului.
Acuzaţiile conform cărora evreii încearcă, prin intermediul americanilor, să extermine populaţia lumii (octombrie 2009), învinovăţirea acestora de tentative repetate de a denigra prezenţa românilor în istorie printr-o luptă dusă în plan cultural, religios şi militar, descrierea evreilor drept persoane pentru care ,,creştinii sunt spurcaţi” şi asocierea acestui grup etnic Diavolului (ianuarie 2013) indică în mod clar că Justin Pârvu şi-a manifestat public, în repetate rânduri, sentimentele de ură împotriva evreilor.
Intrucât promovarea mesajelor rasiste, xenofobe, antisemite este interzisă de Constituţia democratică a României, considerăm că imaginea părintelui Justin Pârvu nu poate fi un simbol demn de promovat şi, în consecinţă, solicităm retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem”.
Recunoaştem, primul implus a fost acelaşi ca al directorului Florian. De indignare. Pentru modul în care a rupt din context nişte afirmaţii a părintelui şi le-a folosit într-un dosar subţire al unei acuzări. Am fi putut, la rândul nostru acuza. Am fi putut spune că nu românii, ci ocupaţia maghiară a fost responsabilă pentru suferinţa evreilor din Ardeal, că şi românii au avut un Holocaust al lor, numit „teroarea roşie”, că, din păcate, în structurile comuniste şi securiste, regim condamnat de Preşedintele Traian Băsescu, au existat multe naţionalităţi, printre care şi români, evrei, maghiari, dar noi niciodată nu i-am condamnat in corpore pentru suferinţa noastră, că aceeaşi lege la care fac ei referire interzice manifestările extremiste de orice sorginte şi inclusiv pe cele antinaţionaliste, că astfel de acuze, ca şi cele pe care Elie Wiesel le-a făcut în 2002 la Sighet, sunt nedrepte şi că răspunsurile la întrebările pe care el le-a lansat atunci: „am venit aici fără niciun fel de ură şi fără niciun fel de amărăciune.
Cu toţii v-aţi născut după război şi tot ce s-a întâmplat atunci nu este responsabilitatea dumneavoastră. Nici nu sunt sigur că ştiţi de fapt ce s-a întâmplat în 1944. Poate că părinţii sau bunicii dumneavoastră mai trăiesc, duceţi-vă acasă şi întrebaţi-i ce s-a întâmplat atunci când, în Sighet, exista o comunitate evreiască înfloritoare. Cum de s-a întâmplat că foarte curând n-a mai rămas niciun evreu? Întrebaţi-i dacă atunci au vărsat vreo lacrimă, dacă au dormit bine după tot ce s-a întâmplat.”
„DA, părinţii şi bunicii noştri au vărsat o lacrimă pentru suferinţa evreilor, i-au ascuns, riscându-şi viaţa ca şi pădurarul Nicolae Pop sau le-au aruncat pâine”.
Pentru că nu era drept ceea ce s-a întâmplat. Nici o condamnare „in corpore” nu e dreaptă. De aceea, nici acuzele pe care dumneavoastră le lansaţi cu uşurinţă nu sunt. În Maramureş şi în întreaga ţară, oamenii de rând au înţeles mai bine decât noi ce înseamnă toleranţa.
Suferinţa fiecăruia e SFÂNTĂ, de aceea am murdări-o dacă am acuza sau am întreba a cui suferinţă a fost mai mare. Dar aşa cum noi respectăm suferinţa evreilor şi ei trebuie să respecte suferinţa noastră, a românilor. De aceea, şi noi avem dreptul să întrebăm dacă aţi vărsat o lacrimă pentru sutele de mii de români, indiferent de religie, etnie, profesie morţi în comunism, deportaţi, închişi, chinuiţi. Aţi vărsat, domnule Florian?
Cât despre părintele Justin Pârvu, nu credem că are nevoie de un „proces public” în care dumneavoastră să jucaţi rolul procurorului şi noi sau alţii ai avocaţilor. Nu suntem vrednici.
Cuvintele lui testamentare au fost „fără ură, fără răutate”. Iar mesajul transmis prin vorbe, dar mai ales prin fapte, a fost al iubirii şi dăruirii de sine. Pentru asta l-au căutat sute de mii de români, pentru asta l-au plâns şi pentru asta îl cinstim.
Toţi aceşti oameni care se gândesc la părinte şi îl cinstesc, nu o fac pentru că ar fi antisemiţi, legionari şi ar nega Holocaustul. Ci pentru că au înţeles mesajul Părintelui: „Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubeşti, trebui să-l înţelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândeşti că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecţie de iubire faţă de Dumnezeu. Dacă nu-l iubeşti pe cel de alături, dacă nu-l ajuţi, nu eşti capabil nici să-L iubeşti pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui este prima treaptă spre mântuire, pe treapta asta trebuie să repeţi pentru marea iubire de Dumnezeu”.
Şi pentru asta domnule Florian, Justin Pârvu poate fi un simbol demn de promovat. Nici titlurile şi admiraţia noastră şi nici acuzele dumneavoastră nu-l pot nici înălţa şi nici nu-i pot ştirbi prestigiul. Dar ne înalţă sau ne coboară pe noi.
De aceea, manifestul nostru nu este şi nu va fi unul ANTI. E UNUL PENTRU. PENTRU NORMALITATE, DEMNITATE, IERTARE, ONOARE ŞI IUBIRE.
Un astfel de manifest e în acord cu orice ideologie şi credinţă. Şi e valabil pentru oricine. Încă puteţi să-l semnaţi, domnule Florian.
Unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani, parintele Justin Parvu, a primit post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Primarul orasului Baia Sprie, Dorin Pasca, a declarat ca a fost o onoare sa acorde acest titlu pentru marele duhovnic. “Din punctul nostru de vedere am fost onorati sa-i dam titlul parintelui, mai ales ca el a fost singurul dintre detinuti care a revenit in Baia Sprie si a facut o troita acolo, la Mina.
Maramureşul nu a luat-o înaintea Neamţului când a avut iniţiativa de a-i acorda părintelui Justin Pârvu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.
Niște șmecheri, sub egida guvernelor României, obișnuiți să mănânce bliduri pline de delicatese, bătând monedă pe antisemitismul românilor (fără ca vreodată să-și vadă bârna din proprii ochi sau din propria istorie, pentru că, evident, nu pot fi considerați ca făcând parte din Istoria României), s-au gândit, într-un perfect limbaj proletcultist, așa cum le-a fost inoculat de Marx, Engels, Lenin, Stalin & Comp., să ceară ”cu profundă indignare” retragerea titlului de cetățean de onoare acordat postmortem Părintelui Iustin Pârvu de către primăria din Baia Sprie.
NOTA: Toti cei care nu se vor putea deplasa maine la Baia Sprie sau la Aiud sunt asteptati la ora 10.00 la o slujba de parastas in memoria eroilor neamului, la Biserica Sf. Ilie – Gorgani din Bucuresti
“Numele lui Corneliu Codreanu a fost si inca este rostit cu teama”
13 Septembrie 1899 – 30 Noiembrie 1938
„Nici un istoric serios, care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”. – Vintila Horia, Intelectualii şi Mişcarea Legionară. Mari conştiinţe româneşti
ARGUMENT
„ …Codreanu a făcut din mine
un fanatic român. Cât timp judec în istorie
– iar nu în absolut – nu pot gândi nimic
fără să ţin seama de neamul meu”.
(Mircea Eliade, Jurnalul portughez)
Personalitate marcantă a curentului naţional-creştin interbelic şi fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, Corneliu Zelea Codreanu a fost şi, din păcate, rămâne încă un personaj defăimat, reprimat, ignorat în ultimii 80 de ani de istorici, şi nu numai.
Azi ca şi ieri o serie de auto-proclamaţi „specialişti”, lansaţi/acreditaţi directori ori prezidenţi ai unor institute ori „comitete şi comiţii” de „studiu şi investigare” prin oculte şi vinovate legături cu diverse Servicii şi Centre de putere, influenţează, cenzurează, deturnează şi, în consecinţă, schimonosesc Istoria însăşi. Aşa cum ieri curentul naţional-creştin era tratat în cheie marxistă, combătut vehement cu „mânie proletară”, tot aşa astăzi, în noul registru „democratic” post-comunist, acelaşi fenomen este fals interpretat, stigmatizat în maniera reducţionistă a „corectitudinii politice”, omniprezente şi omnipotente, din păcate, în societatea românească actuală.
Radiografia evoluţiei societăţii româneşti de la 1848 la 1948 ne indică faptul că instaurarea comunismului în România a reprezentat un moment de fractură care – în sensul teoretizărilor lui Vilfredo Pareto – a stopat procesul gradual al circulaţiei elitelor. Evoluţia firească a societăţii româneşti a fost în chip brutal întreruptă de comunism, care a lichidat vechea elită cultural-politică şi economică a ţării şi a impus o pseudo-elită ce s-a instaurat şi regenerat în temeiul unor criterii ale unui „nou” sistem de valori, pe care îl putem caracteriza drept antisistem de selecţie. Pe fondul trădării Occidentului faţă de ţările Europei Est-Centrale, după 1944-1945, în România acest proces s-a produs în condiţii mult mai dure decât în alte ţări rămase dincoace de Cortina de Fier a lui Stalin. “Execuţia celor 100 000 de oameni care, în pofida păcatelor lor, alcătuiseră fenomenul românesc”[1], după cum consemna Mircea Eliade în Jurnalul portughez, s-a făcut prin teroare şi abuz, iar cei care au iniţiat şi organizat acest sistem samavolnic împotriva semenilor poartă încă stigmatul „păcatului lui Cain”. Într-un sens mai larg, pseudo-elita de după 1944-1945, formată la şcoala violenţei, crimei şi trădării, a purtat cu sine, după cum s-a observat cu justificat temei de specialişti, în toată perioada totalitară, blestemul victimelor comunismului, al celor torturaţi şi asasinaţi în temniţele regimului din 1945-1989.
Oricând în „obsedantul deceniu”, numele lui Corneliu Z. Codreanu era rostit cu teamă, deoarece putea să determine automat aplicarea etichetei infamante de „legionar”, care atrăgea, totodată, ani grei de detenţie politică, izolarea, epurarea sau chiar moartea. După 1990, istoricii, sociologii, analiştii politici interesaţi, sub aspect ştiinţific, de C. Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară, sunt catalogaţi invariabil drept fascişti, retrograzi, revizionişti. Obsedaţi de „pericolul legionar”, actualii „comisari” ai „politicii corecte” (precum Michael Shafir, Liviu Rotman, Radu Ioanid, Andrei Cornea, Alexandru Florian ş. a.) menţin gratuit angoasele remanente ale Stângii internaţionaliste şi atee. Totodată, noii „îndrumători” continuă operaţiunea de ocultare, trunchiere, masacrare a adevărului istoric în buna „tradiţie” cominternistă instituită în anii ´50 şi după de către Iosif Chişinevschi, Mihail Roller, Valter Roman, Leonte Răutu, Moses Rosen, I. Ludo, Alexandru şi Sorin Toma, Oscar Lemnaru, Ov. S. Crohmălniceanu, I. Vitner ş. a. Istoricii par timoraţi şi ocolesc discret temele care pot atrage dizgraţia noilor directori de opinie şi conştiinţă istorică„românească”. Excepţiile sunt rare şi, în consecinţă, onorează cu atât mai mult pe cei care s-au aplecat cu acribie, curaj şi calm asupra personalităţii lui Corneliu Codreanu, pe cât de „controversată” pe atât de fascinantă, dar şi asupra originilor, manifestărilor şi evoluţiei Mişcării Legionare[2], definită de marele nostru istoric al religiilor, drept „singura care poate să se revendice ca mistică şi creştină, ca revoluţie spirituală ascetică, bărbătească aşa cum încă n-a cunoscut istoria Europei”[3].
Prefata integrala a Profesorului Univ Dr Gheorghe Buzatu si a Prof Dr Corneliu Ciucanu laZiaristi Online – Exclusiv
October 2nd, 2013 
VR 
“Am în faţă Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea, pe care tocmai l-am parcurs şi care mi-a prilejuit o nouă “călătorie foto prin lumea ortodoxă românească”. Îmi simt sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească ce se degajă din imaginile Albumului şi asemeni lui Lucian Blaga simt cum “flăcări de adorare îmi ard în ochi ca-n nişte candele de jertfă”. Da, mai simt nevoia să îngenunchez în faţa lumii monahale, ce adastă în văi, pe coaste sau pe plaiuri de munte, ca şi în acest Album, şi să ascult cum, din contemplarea imaginilor, prin ochi, se infiripă în urechea mea şi în inima mea imnul de slavă pe care-l înalţă spre Cerul divin acele suflete care şi-au făcut din rugă şi din strădanie rostul tainic al mântuirii.
Posted in 
Tags: 
