„Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc!”
„Cei care se năpustesc şi vor să anuleze o acţiune pe care o ducem noi aici sunt oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic nou, au fost trădări în toate vremurile şi am avut şi am lângă mine tot timpul trădători; am mers la drum cu oameni care au crezut, dar şi cu oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat, dar şi oameni care s-au lepădat, ca şi ucenicii Mântuitorului.”
„Toată sămânţa aceasta a credinţei nu cade întotdeauna pe acelaşi pământ… Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să nu ne prăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic, urmaş apostolic sau iudă.”
Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu. E frumos Părintele ca Domnul, e blînd, e luminos, e smerit cu inima, e ocrotitor. E cel mai aproape prea cucernicul Părinte de ce-a făurit Dumnezeu după chip şi asemănare, ad imaginem suam. După cum, imaginea cea mai dragă mie e din literatura orală: cei doi drumeţi, moşneagul fără aură însoţit de Petru, veniţi să-i încerce pe oameni dacă-s buni sau răi, gospodari cu respectul rînduielii sau nu.
Cum crezi, cum îţi este credinţa, aşa trăieşti: dăruieşti, ajuţi, aperi, binecuvîntezi, dar şi cerţi cu asprime pe cei fără conştiinţă de etnie, orientaţi spre chivernisirea trupului, nu a sufletului, săraci spiritual.
Părintele Justin a fost, este trăitor întru Biserică, pentru că n-a murit, doar a ieşit în veşnicie. Pe durata monahicească a existenţei sale cu trezie în zori şi cu trezvie la mezonoptică, de veghe pentru ceilalţi, sîrguind pentru Neam, ca parte din oastea lui: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în frunte şi cu naţiunea în spate”. Cultul sfinţilor şi al eroilor tragici ai închisorilor comuniste a fost, este grija dintîi a Marelui Duhovnic. Iar uscăciunile din cinul monahal nu-s iertate: „Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox”.
Întîmplarea a făcut (mă corijez: nu întîmplarea ci Altcineva, mai de sus) să încep anul 2014 deschizînd albumul Cristinei Nichituş Roncea, Părintele Justin-Mărturisitorul, cu subtitlul Fotografii şi vorbe de duh. Dumnezeu i-a dăruit Părintelui cuvînt bogat. Bogat ca şi inima lui, despre care putea spune ca şi Sfîntul Augustin: „uriaşa încăpere a inimii mele”. A practicat firesc empatia, ascultînd nevoinţele pelerinilor, cu bunătate şi cu răbdare, pentru optimizarea lor umană prin spovedanie, pentru zidire prin mărturisire. Albumul, tipărit de editura Mica Valahie, se deschide cu un autograf pentru creştinul nostru: „Îndemn spre tot lucrul bun” şi-i semnat Arhim. Justin.
Cînd am ajuns prima oară în satul Petru-Vodă, unde a fost născut Părintele, şi de acolo la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, a cărei temelie e pusă în 1991, am ştiut că locul e benefic. La Petru-Vodă e casa lui Dumnezeu, e biserica vie, unde intri în comuniune vie cu cerescul. Ne-am simţit şi eu, şi Petru U. ridicaţi în graţia divină, cuprinşi de o anume beatitudine, ca revărsată din fiinţa Părintelui Justin. Dacă ajungi în vreun loc la pacea sufletului, asta se întîmplă în aerul plin de lumină al poienii cu un farmec indelebil al culorilor. Acolo te poţi atinge puţin, cu sufletul, de o aripă de înger. Hulim, ponegrim, ironizăm spaţiul mioritic, dar gurile de rai există. Una: mănăstirea de la poalele Ceahlăului, unde odihnesc Radu şi Flora Gyr, iar din 2006, Părintele Calciu-Dumitreasa.
În cuvîntul de însoţire, Aspazia Oţel Petrescu afirmă cu credinţă că Părintele Justin Pârvu a fost surprins de obiectivul aparatului Cristinei Nichituş-Roncea aşa cum a fost: „cu privirea înţeleaptă şi plină de căldură”. Cu ochii sublim albaştri, adaug eu. Da, este minunat felul cum aranjează lumina fotojurnalista: pe un Părinte suav, cu barbă năvalnică sau, dimpotrivă, amuzat de un pisoi pufos, cu nasul îmblănit ridicat spre mîna lui; Părintele zîmbeşte uşor şăgalnic ori pare îndurerat, îngrijorat: „în jurul Bisericii, să facem zid puternic, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge pentru că năpaste maxime pîndesc asupra noastră”. Eu prefer fotografia cu capul alb descoperit ori aceea cu privire veghetoare, pătrunsă de taina Euharistiei: „Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul, mireanul, o are în lumina monahului”. De multe ori trebuie specificat: nu-i pictură, e fotografie şi trimit la paginile 32-33.
Fotografiile din dragoste pentru Părintele mărturisitor deschid poarta/ calea spre mesajul „Duhovnicului Neamului”: să nu ne lăsăm smintiţi de „vremurile satanice” pe care le traversăm. Moda bisericirii printre guvernanţi nu i-a plăcut Arhimandritului, cum nu i-au plăcut nici încercările repetate de a scoate din sufletul creştinului mîndria de neam. Împotriva acestor indemni s-a pronunţat aspru, apărînd demnitatea de român prin apel la patrimoniul cel mai de preţ: martirii din avuţia noastră spirituală. „Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimîntătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru”.
Grele încercări, Doamne! Arestat la 14 mai ’48, pentru propagandă religioasă, eliberat la 16 mai 1964. Sentinţa de 12 ani („dădeau cu cincinalul”, a făcut haz de necaz Părintele) a sporit cu 4 ani pentru o replică. Întrebat ce-o să facă la eliberare, a răspuns neted că va face exact ce-a făcut: slujirea Bisericii. După ce a fost anchetat/ torturat la Suceava, condamnatul cu numărul 267, devenit bandit şi „duşman al poporului (precizare: termenul l-a inventat Lenin; după Tutankalmucul Ilici, preoţii fiind „contrarevoluţionari în sutană”, au urmat Aiudul, pînă în ’51, munca silnică la Baia Sprie, pînă în ’54, pe urmă Gherla, Periprava… Să fii băgat la gherlă pentru că vrei binele neamului tău şi să crezi că temniţa a dus la eliberare sufletească, la împlinire de sine este învăţătura clară ca lumina lină a multîncercatului Părinte. Temniţa eliberează? Da, spune cel claustrat sever aproape 17 ani. Temniţa a dus la sporire (vreau să evit vocabula cîştig) pentru rugăciune. Sfîntul închisorilor, cum i-a spus monahul Nicolae Steinhardt lui Valeriu Gafencu, s-a rugat în zarcă pentru împlinirea de sine, s-a rezidit curat prin suferinţă. Rugăciunea creşte din jertfă. Durerea este esenţială pentru rugă.
Să ai în temniţă revelaţia libertăţii creştineşti nu-i uşor. Aspra asceză intra muros e calea spre îndumnezeire, spre unirea cu Dumnezeu şi totodată o dăruire pentru mîntuirea fiinţei noastre ca popor. „Acelea erau zile de sacrificiu şi jertfă: extraordinare şi unice”. Şi-mi amintesc ce povestea cardinalul Todea: cum un deţinut lovit a zis torţionarului: „Pentru Domnul!” “Să iertăm ca Dumnezeu să întoarcă privirea spre ţara asta”, a conchis Todea.
Arhimandritul Justin Pârvu a intrat în închisoare „om liber moral, despătimit” şi a ieşit întărit, purificat, conform triadei isihaste: purificare-iluminare-desăvîrşire. „Doamne, iartă România pentru păcatele fiilor ei!” stă inscripţionat pe lespedea de mormînt a episcopului Dionisie Romano.
Părintele Justin nu s-a temut de jertfa pentru cele două valori supreme: Dumnezeu şi Patria (da, cu majusculă în scrisul său). Un român grozav de român Părintele! Mereu cu francheţe dezarmantă în afirmaţii: „Parcă ar fi o dihanie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie ar fi”. Şi asta cînd naţionalismul e rău blamat, ca-n anii ’50, de fiii cominterniştilor, cînd asistăm la altă faţă a theocidului comunist. Presa informează că foşti profesori de socialism ştiinţific (ateu) predau ore de religie. Alţii compun tropare după modelul imnelor ceauşii: dacă nu preaiubitul Ceauşescu, atunci Sus Hristos! În momente electorale, Dumnezeu e pesederist ori nu e deloc.
Mesajul său tonic ne învaţă că „totdeauna mai este o bătălie pe care n-am pierdut-o”. Şi-i negreşelnic: „nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mîntuitorul spune foarte limpede: «Nu te teme turmă mică!» Noi suntem turma mică”.
Soluţia izbăvitoare, fără cusur? Poporului îi cere unitate şi pocăinţă; cinului, cu chemare spre monahism, ascultare şi rugăciune. Iar puterea sa spirituală uluitoare o arată efectul benefic asupra pelerinilor veniţi cu mic, cu mare la Petru-Vodă, ca să plece de acolo liniştiţi lăuntric, îmbunătăţiţi. A speriat pe careva puterea asta, dacă a fost marginalizat, deşi i s-ar fi cuvenit locul de Patriarh, ca punct de reper al ortodoxiei? O fi speriat, n-a fost un „căldicel” Justin Pârvu. A stat în răspărul noilor doxe, ca rugăciunea interecumenică în mega-soboare, cu tămîieri costisitoare, deşi sincretismul religiilor poate duce la îndoială privind mîntuirea creştină. Să fie pacea interecumenică mai de preţ decît pacea interioară? Rugăciunea comună pe stadioane o fi politically correct faţă de rugăciunea în singurătate, în limba ta?
Spune Părintele: „Poporul român a avut o închegare frumoasă, a fost cuminte, înţelept”. Patericul l-a trăit omul omenos de la ţară; satul a fost matcă a ortodoxiei, a mers după rostul cerut de viaţa de Biserică. În lipsa libertăţii religioase cu o durată de 40-50 de ani, trăirea slăvitoare de Dumnezeu s-a şubrezit. Şi cît s-a rîs postsocialist de sacrificiul de sorginte christică, de generozitatea jertfei în numele lui Iisus!
Înainte de a închide ochii, Arhimandritul Justin a binecuvîntat întreit: neamul din ţară, neamul de pretutindeni, România lui. Iar puterea să fie printre noi, cu noi, are fără nici o îndoială. E ceea ce vrea să probeze şi jurnalismul fotografic al Cristinei Nichituş Roncea. De preţuit.
Aparut in: Contemporanul, An XXV, Nr. 3 (744), Martie 2014
“O sa se bata cu noi si morti, iar noi o sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!” – Parintele Calciu pe patul de moarte, la Spitalul Militar, intr-o ultima confesiune, profetica, facuta fratilor Roncea
Un moroi iesit dintr-o cripta a kominternului bantuie Romania: numele lui din acte este Alexandru Florian. Fiul comisarul ideologic trotkist Radu Florian, coleg de conspiratie cu Ion Iliescu. In acest moment, director al Institutului “Elie Wiesel”. Care, in loc sa se ocupe de holocaustul comis pe teritoriul Romaniei de armata Ungariei si brigazile paramilitare de extremisti maghiari, si de proslavirea grofilor criminali de razboi antisemiti prin statui in toata Transilvania romana, se lupta cu… mortii nostri. Cu bietii fosti detinuti politic – “banditii” anticomunisti -, unii ucisi in inchisorile de exterminare ale regimului de ocupatie sustinut culturnic de… familia sa de comunisti evrei. Este doar un bolnav nostalgic care continua misiunea kominternista de tortionar a tatalui sau, luptandu-se cu mortii fara de aparare? Este doar un evreu dement si ticalos care si-a propus sa starneasca antisemitism prin actiunile sale scelerate de zombi bolsevic cu acoperire guvernamentala? Sau, pur si simpul, Alexandru Florian uraste visceral poporul care ii plateste salariul pentru a ne injura, simptomatic? Nu stiu! Dar ceva e putred rau de tot pe la Guvernul Romaniei, daca se admite, ca pe banii nostri, sa ne fie insultata si profanata, sistematic, istoria noastra nationala, cu marile varfuri ale ei, de valoare universala.
Primul mort cu care s-a batut vitejeste tovarasul Florian a fost Valeriu Gafencu, tanarul nationalist care si-a dat viata in inchisoarea de la Targu Ocna pentru a salva viata unui evreu: Richard Wurmbrand. Un alt evreu, Nicu Steinhardt, monahul Nicolae de la Rohia, i-a dat numele cu care va intra, intr-o zi, in sinaxare: Sfantul Inchisorilor.
Ei bine, in fata Consiliului Local al orasului Targu Ocna, care ii conferise lui Valeriu Gafencu, prin vot, dat in unanimitate, cetateania de onoare post-mortem, pentru jertfa sa din inchisoare, Alexandru Florian, in calitate sa oficiala de director al Institutului “Elie Wiesel”, a mintit ordinar, sustinand ca tanarul Gafencu, fiul unui artizan, la randul sau martir, al Unirii Basarabiei cu Tara, a fost inculpat pentru diverse fapte imaginare de catre instantele… antonesciene. Si, evident, a fost “antisemit”. Trecand peste ridicolul faptului ca directorul unui Institut care acuza regimul Antonescu de toate crimele pamantului ii invoca Justitia echitabila, iata ca, in realitate, conform documentelor din dosarul lui Valeriu Gafencu de la CNSAS, de fapt, instantele in cauza il achitasera pe elevul basarabean.
Documentele din arhivele CNSAS arata indubitabil ca Alexandru Florian a mintit, a mintit, a mintit. Astfel, Parchetul Militar al Tribunalului Militar Corp IV Armată decide ca „nu se constată că elevul Valeriu Gafencu ar fi activat în mişcarea legionară după dizolvarea partidelor politice”. “Considerând că faptele ce se impută numitului elev nu încadrează vreun text penal şi nici infracţiune la Legea pentru apărarea ordinei în stat. Pentru aceste motive suntem de părere ca prezenta chestiune să fie clasată” – cu rezoluţia “se clasează”, semnată de Comandantul Corpului 4 Armată (vezi documentul aici). Ce poti sa zici acum de Alexandru Florian? Ca e prost sau ticalos? Sau ambele?
Si ce “antisemit” este acela care-si da viata pentru a salva un evreu? In plus, daca purtatorul frumosului nume de Florian se bate si cu marturiile a doi conationali de-ai sai, nu cumva e un fel de antisemit chiar el?
A urmat apoi, la rand, la zidul la care este pusa din nou spre mitraliere istoria nationala, ca in vremurile bolsevice, un alt nemuritor frumos: Parintele nostru Justin Parvu, la randul sau un Sfant, in toata puterea cuvantului si a faptei. Dupa cum noi o stim prea bine si timpul o va dovedi, inclusiv in calendarele ortodoxe. Spre deosebire de speriatii de bombe de la Targu Ocna, Primaria de la Baia Sprie, care se pregatea sa-i confere post-mortem Parintelui Justin cetateania de onoare a orasului, nu s-a lasat influentata de antetul Guvernului folosit in mod abuziv de acest Florian. Raspunsul Primarului Dorin Vasile Pasca ramane antologic in istoria contemporana a luptei pentru apararea valorilor nationale de moroii neo-kominternului, asa ca merita redat integral:
„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate ca a arhimandritului Justin Pârvu au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională.
Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam. Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet., Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).
Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamul său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă. Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântare sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.
Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie dar nu au voie să uite.”
Si in acest caz ne izbim de ridicolul acuzatiei de antisemitism la adresa Parintelui Justin. A spune despre Parintele Justin ca a fost antisemit e ca si cum ai spune aceeasi neghiobie despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru ca a intrat cu biciul in templu ca sa dea afara “gainarii” evrei din Casa Domnului (apud Parintele Arsenie Boca). Au nu se stie ca Parintele Justin tinea la sanul lui o maica evreica pentru a o salva de durerile batranetilor si pacatele tineretilor? Sau ca in Manastirea de maici ctitorita de el se afla la un loc suflete de tiganci, evreice, unguroaice, sasoaice si, evident, romance, cu toatele mai mult sau mai putin egale intre ele, dar impreuna sub acoperisul Domnului?
Drept credinciosii din Baia Sprie au tinut o foarte frumoasa ceremonie, la fel, apoi, ca si cei de la Aiud, care i-au conferit aceeasi distinctie vrednicului de pomenire Parinte, de la a carui trecere in oastea biruitoare si vesnica se implinesc saptamana aceasta zece luni. Mai mult, la Aiud au fost distinsi post-mortem si martirii Ilarion Felea si Mircea Vulcanescu, ucisi in inchisoarea ungureasca ce promitea sa devina Ierusalimul romanesc.
Aceaste acte de demnitate nationala, initiate si sustinute de mai multe organizatii neguvernamentale impreuna cu colegii nostri ziaristi de la Gazeta de Maramures, probabil l-au scos din minti pe bolnavul maniacal de la Institutul ce poarta numele unui impostor al holocaustului. Altfel nu se explica cum a reusit sa emita o hartie atat de mizerabila prin care cerea Primariei Sector 2 nici mai mult nici mai putin decat – asemenea inaintasilor sai veniti cu tancurile in Romania – demolarea statuii martirului filosof Mircea Vulcanescu, o minte stralucitoare a umanitatii, la fel ca cea a colegului sau, Mircea Eliade, minte de care lumea a fost vitregita brutal prin rapirea, batjocorirea si, intr-un final, anihilarea sa totala, la numai 48 de ani. Un martir care, asemenea lui Valeriu Gafencu, si-a jertfit sanatatea pentru supravietuirea unui alt suflet, mai tanar. In ciuda tuturor chinurilor indurate, Mircea Vulcanescu a avut puterea sa lase drept testament profund crestin dorinta “Sa nu ne razbunati”.
Ce gaura neagra in loc de suflet trebuie sa ai ca sa invoci in 2014 aberatiile dintr-o sentinta sovietica data intr-o tara aflata sub ocupatie si sa ramai bata la martiriul unui geniu al Romaniei, care, ca profesionist desavarsit la locul sau de munca, a adus tone de aur rezervelor statului roman, pe timp de razboi? Mărturia lui Nicolae Crăcea: “S-a întâmplat să fiu scos pentru tortură în aceeaşi serie cu Mircea Vulcănescu. Torturarea mea s-a terminat şi acum zăceam aruncat într-un colţ pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu. După ce l-a torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu ştiu câta oară) a căzut în nesimţire. Era plin de sânge. Un ţigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăngănea în dreapta şi-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil zglobiu, în joacă.” Cu acest cap isi doreste azi, in mod bestial, Alexandru Florian, sa se joace pe maidanele din Sectorul 2, dupa decapitarea de pe soclu?!
Dar aceasta nu este totul. Acum, la comemorare uciderii, tot la Aiud, a unui alt savant de talie mondiala, George Manu, doctorand al celebrei laureate Nobel Marie Curie si autorul primului Tratat de fizica nucleara din Romania (in 1940!), aflam ca in 2011, cand Academia Romana a dorit sa-si cinsteasca numele si prin primirea post-mortem a marelui roman, tot Alexandru Florian s-a batut curajos cu mortul inchisorilor comuniste, blocand numirea sa, care deja fusese votata si aprobata de Prezidiul Academiei. Si, din nou, tot in baza unor acuzatii totalmente false si anume pretinsul sau antisemitism. Daca Alexandru Florian reuseste sa devina exponentul evreilor tampiti sau ticalosi, din tata-n fiu, iata ca un evreu-roman care face cinste demnitatii nationale a Romaniei este fostul coleg al savantului George Manu, eminentul academician Radu Grigorovici, primul vicepresedinte de dupa 1989 al inaltului for din care a fost dat afara aprioric fizicianul si finul geopolitician antisovietic, ucis la Aiud dupa ce a refuzat sa fie eliberat si transferat la o centrala nucleara in URSS.
Ca sa inteleaga toata lumea ce inseamna cu adevarat un suflet de crestin si raportarea oricui la el, evreul Radu Grigorovici a lasat scrise, la aniversarea a 40 de ani de la moarte lui George Manu, aceste randuri, pe care le prezint in atentia Guvernului Romaniei si a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania si, de ce nu?, a vreunei alte institutii de specialitate care sa-l trateze pe Alexandru Florian: “Dar adevăratul său merit şi renume, dincolo de orice apartenenţă partinică sau ideologică, rămâne crearea, prin jertfa de sine, a acelei unice Universităţi din Aiud, care avea trei facultăţi: una de dragoste de neam, de omenie şi de bărbăţie; una de dragoste de cinste şi demnitate şi una de dragoste de cunoaştere şi cultură, în frunte cu Rectorul Magnificus Gheorghe Manu.”
Avem un singur cuvant de adaugat: Lasati-ne mortii in pace!
1974 aprilie 3
Nota a informatorului “Gogu Pil” privind relatiile lui Nicu Steinhardt din strainatate si experienta detentiei
Primit: lt-col Popescu N.
Sursa: “Gogu Pil”
Nr. op. 0071/110/PN-0075
Casa – “Festival”
Strict secret
Ex. unic
Nota
“Pe ziua de 14 martie am fost vizitat de scriitorul Steinhardt Nicolae, fost coleg de liceu, domiciliat in str. Ion Ghica nr. 3. Este doctor in drept si in filosofie, ambele doctorate luate cu mentiunea Magna cum Laudae. A facut studii si in Anglia timp de 3 ani. Coleg de liceu si cu Constantin Noica, a pastrat de-a lungul anilor relatii de prietenie stransa cu acest doctrinar legionar notoriu.
– De cand nu l-ai mai vazut pe Noica?, am intrebat eu.
– A fost alaltaieri la mine. Ne vedem foarte des. Cand eu la el, cand el la mine – mi-a raspuns Steinhardt. Ne leaga conceptia comuna a spiritualitatii creatoare si stilul de viata si sobrietatea ascetica. (…)
Enil Cioran este apreciat in toata lumea si revendicat explicit de francezi, ca fiind cel mai reprezentativ filosof al acestui popor. Noica il depaseste la mare distanta pe Cioran. (…)
Am fost judecat si condamnat cu un grup de 25 de intelectuali si al doilea grup mai mic, pentru difuzarea de conceptii vrajmase oranduirii comuniste – ca dusmani ai clasei muncitoare. Eu nu trebuia sa fac parte din lot – cu coloratura legionara, in care majoritatea fusesera legionari, eu fiind evreu, deci un nonsens. Insa, figurand pe lista ca unul care avusese numeroase contacte cu Noica, seful grupului, anchetatorii au vrut sa faca din mine o unealta, un martor al acuzarii. Astfel, trebuia sa compar in proces. In capetele de acuzare impotriva lui Noica si a grupului, scorniri atat de neadevarate si de absurde – total necorespunzatoare realitatii si bunului-simt – m-au umplut de revolta, incat am refuzat sa le iscalesc declaratia, asumandu-mi raspunderea unor grave invinuiri, de care habar n-aveam. Anchetatorul meu – Simon se numea – evreu ca si mine, azi probabil e cel putin colonel in Securitate, ori in Israel, m-a batut intr-un mod bestial, ca sa cedez presiunilor; “nu iesi viu din inchisoare, daca nu te dai pe brazda si nu esti cu noi. Am sa te omor! Eu cu mana mea te distrug”. Si ma dadea cu capul de toti peretii. Am cunoscut si metoda cu ranga. Ma mir ca mai sunt zdravan acum, la cap, si pot sa judec. Pentru ca n-am vrut sa le fac jocul anchetatorilor, m-au introdus in lotul acuzatilor si am capatat 13 ani. Asa am devenit eu legionar. Am stat 6 ani inchis. M-am liberat de la Gherla, fara reeducare insa. De altfel si cei de la Aiud era impartiti in trei categorii: peste doua mii au acceptat reeducarea, fiind obligati sa semneze o declaratie cu acuzatii grave impotriva lui Codreanu, ca era imoral, sifilitic, redus ca intelect, in slujba hitleristilor, agent platit, betivan etc, fiind convinsi ca semnarea acestei declaratii este conditia eliberarii, caci asa li se spusese. Alte 125 de persoane n-au vrut sa iscaleasca si nici sa se supuna opiniei de reeducare si in sfarsit 26 de persoane au cerut sa ramana in inchisoare, nemaivand pe nimeni din rude in viata. Toti, fara execeptie, au fost eliberati, pentru ca asa dictau imprejurarile politice externe. Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Insa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata. Daca ar fi trait, n-ar fi existat omorarea lui Iorga, a lui Madgearu si nici crimele de la JiIava. (…)
Eu am stabilit relatii de mare prietenie cu monseniorul Ghika si cu alti catolici de seama, insa am imbratisat religia ortodoxa, consecvent sfaturilor confesorului meu de la Jilava, calugarul Dobjeuca (transcrierea gresita a informatorului, corect Dobzeu – n.a.), basarabean de origine, un adevarat sfant. Acum e la o manastire prin Husi. (…) Acest calugar m-a crestinat la Jilava, infruntand, si eu si el, rigorile restrictiilor si dispozitiilor care interziceau astfel de manifestari si convertiri (la 15 martie 1960 – n.n.). Cu acest prilej mi-am schimbat si numele din Aurel in Nicolae. (…)
Ce zici de Kissinger? Il apreciezi ca personalitate politica?
– Face jocul rusilor. Pentru mine e un tip dubios. Ii lasa pe rusi sa-si faca mendrele, acceptandu-le conditiile, santajele, cand se stie ca pericolul numarul unu al pacii si culturii omenirii sunt sovieticii.”
“Gogu Pil”
ACNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101
P 191 – 195 din CNSAS, Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan. Prefaţă: Toader Paleologu. Studiu introductiv: Clara Cosmineanu, Ed. Nemira, 2005, 395 p.
No’ Hai! Ne cheama Avram Iancu, Craisorul Muntilor! Ne cheama Parintele Justin! Ne cheama Sfintii Romani!
Solidaritate pentru romanii din Harghita si Covasna, calcati in picioare de extremistii unguri cu acceptul tuturor guvernarilor tradatoare ale Romaniei! Iesi miercuri, 19 Martie, la orele 17.30, in centrul orasului tau si exprima-ti solidaritatea cu fratii tai romani opresati. Vino in Piata Universitatii, daca esti in Bucuresti, cu tricolorul si o foaie de hartie pe care sa iti scrii mesajul tau catre romanii din teritoriile ocupate si catre cei care tolereaza abuzurile UDMR-PCM-PPMT – Partidul lui Tokes. Fa o poza si posteaz-o pe Facebook, sa vada toata tara!
Prea cuviosi Parinti si frati romani din Manastiri si prea cucernici Parinti din Bisericile Tarii: Trageti clopotele in dunga, pentru Romania, miercuri, ziua cand a fost vandut Mantuitorul, la orele 17.30! Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Apel la neuitare si solidaritate – Campanie pentru romanii oropsiti de unguri
“Cine uita nu merita!” – Nicolae Iorga
Chemarea Sfintilor Romani
Frati Romani,
Fiti alaturi de fratii nostri din Harghita, Covasna si Mures, romani lipsti de sprijinul autoritatilor publice ale statului. Noi suntem alaturi de ei, intru pastrarea identitati nationale si a credintei stramosesti.
Inima romanului mereu tanara pentru ca se innoieste prin amaraciune. Cu cat simtiti aceasta amaraciune, cu atat gandurile noastre sunt mai aproape de durerile voastre. Suntem in neincetate rugaciuni, in biserici si manastiri, ca sa atragem mila Domnului catre noi toti din Romania Mare.
Arhimandrit Justin
26 iunie 2011 – Duminica Sfintilor Romani
Grupul de Actiune pentru Demnitate Nationala (Forumul Civic al Romanilor din Harghita, Covasna si Mures)
Fiii duhovniceşti ai Cuviosului nostru Părinte Justin sînt aşteptaţi Sîmbătă, 15 Martie, la pomenirea de nouă luni a sfinţiei sale.
Slujba va începe la ora 8 dimineaţa, cu Ceasurile, Acatistul Bunei Vestiri, Sfînta Liturghie şi Parastasul, şi va fi urmată de o agapă pentru toţi cei prezenţi, informeaza portalul oficial al Manastirii Parintelui Justin Parvu – Petru-Voda.Ro.
“Părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească.” – Ieromonahul Eftimie Mitra
Nicador Zelea Codreanu despre Parintele Justin Parvu:
AM FOST CONTEMPORANI CU UN MUCENIC
(…) Acestea sunt informaţiile ”oficiale”, dar noi vă oferim, ca de obicei, şi altele.
Părintele schimbase de fapt temniţa comunistă cu cea ”democratică”: era permanent supravegheat. Nu avea o clipă de singurătate, fiind mereu ”secondat” ba de un călugăr, ba de o măicuţă; chiar şi în chilie.
La invitaţia sfinţiei sale, În august 2009 am fost să-l vedem şi să vorbim. Scena care a avut loc atunci o păstrăm întipărită în memorie: Părintele a făcut un semn măicuţei care-l îngrijea ca să ne lase singuri. Dar monahia, insensibilă la solicitarea arhimandritului, nu s-a urnit din loc. Stareţul a repetat gestul, mai insistent. Măicuţa nici gând să plece, îşi tot făcea de lucru prin chilie. A fost nevoit să se răstească. După cca. un minut s-a dus să verifice dacă nu asculta la uşă! Ştia sfinţia lui ce ştia…
Dormea două-trei ore pe zi, iar numărul celor care veneau să-l vadă, să-i ceară sfatul sau binecuvântarea sau să se spovedească, era de-a dreptul alarmant: sute de oameni se aşezau cu corturile pe tăpşanul din faţa mănăstirii, aşteptându-şi rândul şi câteva zile pentru a reuşi să vorbească măcar câteva minute cu părintele. Erau oameni din toată ţara, inclusiv români din străinătate. Stareţul primea câte 150 de oameni pe zi! Fabulos! Mai ales dacă ne gândim la vârsta pe care o avea când se petreceau acestea: 90 de ani!
Şi alt fapt, mai puţin cunoscut, dar foarte important, este acela că sub îndrumarea sa Mănăstirea Petru Vodă a reeditat ”Pidalionul, cârma Bisericii Ortodoxe”. Cartea cuprinde regulile Bisericii Ortodoxe stabilite de Sf. Apostoli, de cele şapte Sinoade Ecumenice şi de Sfinţii Părinţi; au fost adunate de Sf. Sinod al Constantinopolului în 1802, din tomurile sinodale ale Bisericii Ortodoxe, de aceea cartea se numeşte ”Cârma Bisericii Ortodoxe”. Canoanele au fost traduse din greceşte de Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi, unul dintre sfinţii noştri, şi au fost tipărite la Mănăstirea Neamţ. Abia în 2007, prin strădania călugărilor de la Mănăstirea Petru Vodă, au fost republicate, după mai bine 150 de ani de uitare! Dumnezeu să-i răsplătească şi să-l odihnească pe mult pătimitorul păstor, Părintele Iustin!
Despre filmuletul postat pe internet fara binecuvantare, cu niste maicute cantandu-i de ziua Parintelui “Sfanta Tinerete Legionara”, chestiune pentru care Parintele Justin a fost anchetat de Procuratura, Nicador Zelea Codreanu considera: “Primul comentariu ar fi ca m-am gandit ca este la mijloc o falsificare a filmului, ca filmul este un fals care sa duca la defaimarea parintelui Iustin Parvu”.
Repere Biografice:
– Nascut in Bucuresti pe data de 27 septembrie 1935; cel mai mic fiu al locotenentului Horia Zelea Codreanu (1905 – asasinat la Buc. 1941), cel de-al treilea frate al Capitanului Miscarii Legionare;
– 1942 – 1946 – clasele primare la Scoala Maicii Domnului;
– 1946 – 1951 – Liceul Cantemir Voda;
– 1951 – exmatriculat din cauza apartenentei la familia legionara Zelea-Codreanu;
– 1951 – 1953 – se angajeaza in ”campul muncii” ca muncitor si urmeaza liceul la seral, absolvindu-l;
– 1953 – 1955 – soldat – dar nu la instructie, ci in Rezervele de munca, unitate speciala pentru copiii ”dusmanilor poporului”, de munca fortata; dupa 1989 acesti ani s-au echivalat cu detentia politica;
– 1955 – 1961 – jucator de rugby la echipa de prima divizie ”Aripile Brasov”; obtine diploma de antrenor de rugby;
Dat mereu afara de peste tot din cauza ascendentei, este, pe rand:
– controlor tehnic de noapte la autobuzele garajului ITB;
– sofer pe curse interjudetene IRTA;
– sofer pe ambulanta – cu aceasta ocazie participa in prima linie la revolutia din decembrie 1989; nu-si ia certificat de revolutionar;
– in 2000 se hotaraste sa ia atitudine fata de deviatia simista; infiinteaza Asociatia non-profit Actiunea Romana pentru a-si putea
desfasura activitatea legionara (conferinte, editare de carti etc.);
– in 2002 devine membru al Senatului Legionar reinfiintat in tara de dr. comandant legionar Ionel Zeana, reunind toti legionarii din tara si strainatate ramasi fideli liniei codreniste;
– in 2003 fondeaza ziarul Cuvantul Legionar al carui director este pana la moarte, scriind sute de articole;
– in 2009 ii apare cartea ”Miscarea Legionara – exprimari necenzurate” (culegere de articole);
– se stinge din viata la 14 februarie 2014, in urma unei grele suferinte (cancer) si este inmormantat la cimitirul Bellu ortodox, langa mama sa.
„In semn de recunoştinţă pentru demnitatea şi onoarea cu care au suferit în închisoarea comunistă din Aiud, în numele valorilor supreme de credinţă şi adevăr, pe care le-au ridicat la rang de virtute”, astazi, intr-o ceremonie speciala, la propunerea colegilor nostri de la Gazeta de Maramures si a lui Alin Florea, şeful Biroului Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Primăriei municipiului Aiud, a Consiliului Local Aiud a votat in unanimitate proiectul de hotarare al primarul Mihai Horaţiu Josan prin care Parintele Justin Parvu, Parintele Ilarion Felea (foto dreapta) si Martirul Mircea Vulcanescu (foto jos) au devenit Cetateni de Onoare ai Municipiului Aiud, locul suferintei si, respectiv a martiriului lor.
“Dat fiind faptul că cei trei martiri ai neamului românesc s-au sacrificat pentru menirea de a fi propovăduitori ai învăţămintelor creştine, ai înţelepciunii şi credinţei în libertate şi valorile sociale demne de urmat, considerăm oportună această iniţiativă şi susţinem acordarea titlurilor de cetăţean de onoare postmortem al municipiului Aiud părintelui Justin Pârvu, părintelui Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu”, arata Alin Florea, iniţiativa cotidianului Gazetei de Maramureş fiind susţinută in totalitate de Asociaţia Foştilor Deţinuţi politici din România, Asociaţia Culturală „Societatea de Studii Teologice Ortodoxe” din România, Asociaţia Filantropică „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Baia Mare, Asociatia Sf. Imparati Constantin si Elena şi Asociaţia Civic Media din Bucureşti, impreuna cu mai multi alti fii duhovnicesti ai Parintelui Justin, nu neaparat din cei care s-au afisat la Baia Sprie, unde Parintele Justin a fost declarat Cetatean de Onoare in ciuda opozitiei Institutului “Elie Wiesel” si a lipsei totale de sprijin din partea multor “apologeti” guralivi post-factum.
La ceremonia speciala de astazi au participat reprezentanti ai Manastirii Petru Voda, fiica lui Mircea Vulcanescu si fiul Parintelui Ilarion Felea, precum si IPS Irineu Popa, Arhiepiscop de Alba Iulia. La inceputul manifestarii Arhipastorul a oficiat Slujba de parastas, la finalul careia a adresat participantilor un cuvant de invatatura si binecuvantare. Apoi, primarul municipiului Aiud, Mihai Horatiu Josan, a decernat cele trei titluri, in primul rand Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, reprezentat de parintele staret Augustin Varvaruc, pentru a ramane in Muzeul Manastirii, ca marturie peste veacuri, apoi urmasilor firesti: Ioan Felea, fiul parintelui Ilarion Felea, doamnei Mariuca Vulcanescu, fiica savantului Mircea Vulcanescu. De asemenea, o diploma a Arhimandritului Justin Parvu va fi inmanata si parintelui staret Hariton Negrea, de la Manastirea Petru Voda, dupa cum a anuntat si Reintregirea.ro. Pe langa urmasi, au vorbi parintele Ioan Tocanel, protopop de Aiud, domnul Dan Radovici, presedintele Asociatiei Sf. Imparati Constantin si Elena, de asemenea initiator al proiectului si doamna Ioana Lucacel, Director General al cotidianului Gazeta de Maramures. carora le adresam cele mai calde felicitari. Evenimentul se incheia chiar in acest moment (orele 13-14) cu o vizita la Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, schit ortodox construit pe Rapa Robilor, renumitul cimitir anonim al martirilor care au fost omorati in inchisoarea Aiud, in vremea comunistilor, intre care se numara si fericitii Mircea Vulcanescu si Ilarion Felea.
April 20th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
