Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990”. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Cum astazi am un nou termen in procesul “Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu” vs Libertatea Presei, la Tribunalul Bucuresti, ma gandesc ca textul de mai jos, al puternicului analist si filosof Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt), se potriveste de minune:
CONSTANTIN BARBU
PAMFLETUL NEGRU
Interviu de Costin Creţu
Despre genii
dar şi despre
Pleşu şi Liiceanu
Foto inedita:La înmormântarea filosofului Constantin Noica, Păltiniş 6 dec. 1987. In prim plan – Parintele Nicolae Steinhardt, Constantin Barbu, MIhai Sora, G. Liiceanu
14. Ce simţi când ajungi în poarta penitenței doar pentru vina de a fi încercat să faci rost de bani în vederea editării Caietelor lui Eminescu?
Nu simt decât milă pentru cataluli, perieci şi ceilalţi neidentificaţi. Singura replică este aia a lui Hegel peste natură.
15. Tu (provincial, catalogat de Pleșu) nu te simți cumva ca o ființă condamnată, să trăiască în afara sistemului actual?
Nu alţii au hotărât să trăiesc eu în afara sistemului, ci eu am făcut eforturi fundamentale să nu fiu în sistem (câţi cunoşti să-şi fi dat demisia din Universitate? câţi cunoşti să-şi dorească cu obstinaţie să fie nimic? – eu am ales varianta buddhistă a existenţei care cere multă măiestrie, conştiinţă de rezervă ca diamantul şi carte dizolvată în creier într-atât încât să-ţi permită să zbori fără întrerupere fără să dai vreodată din aripi…). De multe ori mă distrez, aplaudând Universul cu o singură mână. Eu am scris un pamflet cu supratitlul „Revolta plagiatorilor din București contra elitei din provincie”, în care povesteam cum plagiază Liiceanu din franceză, Pleșu din franceză (fără s-o știe bine)… Imaginează-ți că Pleșu a copiat din Corbin și cuvântul etc., încât o să-i rămână numele Andrei Pleșu – Etc. Acest impertinent uită cum, prin februarie 1990, în biroul lui de slujbaş la cultură, l-am trimis după Pepsi; ce-i drept a fost amabil: ne-a mai adus câte o sticlă de Pepsi lui Sorescu, Ghica, Chifu şi mie (aşadar am martori în viaţă că serviciul viitorului chelner politic era de pe atunci ireproşabil). E supărat că au devenit neanţii un pic mai celebri? Păi de Liiceanu ce să zic că l-am băgat deja în folclor. Pamfletul „Liicheanu” scris cuvânt cu cuvânt de Spânu însuşi i-a adus lui Liiceanu aproape o jumătate de milion de cititori. Nu înţeleg unde e supărarea? Bănuiesc că la mitingul pentru Monica Macovei nu veneau nici măcar 5.000 de cititori. Pleşu are de răspuns la câteva întrebări care nu sunt obligatorii, fiind grele:
– prima: A plagiat din Corbin fără să ştie bine limba franceză?
– a doua: A fost „conversat” de vreun ofiţer de informaţii vest-german care avea nume şi W şi B (dacă uită să-l întrebe şi pe Liiceanu)? (Eu nu acuz, eu întreb).
– a treia: Ce ştie de caseta audio în care el şi Liiceanu îl „interoghează” pe Noica şi caseta ajunge la Securitatea română? (Au ştiut, au „dus-o” ei sau toţi trei au fost înregistraţi de TO în necunoştiinţă de cauză?).
– a patra: Mai poate fi rectorul Colegiului Noua Europă, dacă este plagiator?
1. Domnule profesor Constantin Barbu, fă-mi te rog cunoştinţă cu omul „intim – particular” Constantin Barbu.
Nu pot să-ţi fac cunoştinţă cu omul Barbu fiindcă eu însumi nu mă cunosc. Ce pot să spun este că pot dicta o carte în două zile, pot să nu scriu nimic patru ani, pot să tac 18 zile fără să scot o silabă, pot să învăţ pe de rost 83 de lucrări de Heidegger, pot scrie o trilogie despre orice prefix din sanscrită sau greacă, visez orice filă din manuscrisele lui Eminescu, pot să cheltuiesc o sută de nopţi la rând câte o mie de dolari şi tot astfel pot să trăiesc o lună cu trei milioane de lei vechi… Nu uit şi nu iert niciodată. Cine mi-a făcut un bine i-l întorc de zece mii de ori, cine mi-a făcut un rău se poate aştepta toată viaţa să-l distrug. După câte vezi, nu e bine să îmi pui o astfel de întrebare şi nici să ai de a face cu mine, dacă eşti „câine rău” şi nu eşti şi cinic. În puţine cuvinte cred că sunt un om cu o gândire ritualică, adânc – recunoscător faţă de maeştrii şi marii mei prieteni (Noica, Şora, Cioran, Marino, Doinaş…), melancolic, coleric, generos, sadic adesea.
2. Care este evenimentul fericit care ţi-a marcat viaţa?
Martie.
3. Ce înseamnă femeia pentru tine?
Ştiu, dar nu-ţi spun, fiindcă nu sunt nici măcar Dostoievski. N-am vocabular…
4. Care consideri că a fost cel mai penibil moment care ți s-a întâmplat?
În viaţa oricărui ins sunt multe momente penibile, cu toţii avem un clasament. Eu am selectat vreo 10 şi nu le las nerezolvate fiindcă nu vrea cicatricea lui Freud. Deocamdată sunt Ulise… Şi marea este agitată!
5. Ce este iubirea?
Iubirea este în multe feluri, şi numai un imbecil ca Liiceanu sau ca Pleşu ar începe să răspundă ca la televizor (despre speranţă, despre ură până vor ajunge să vorbească despre brânză, despre praz, în fine – despre nimic). În gramatica ontologico-rituală „iubirea” este mai degrabă iubinţă şi, ca gramatician, o poţi trata ca depăşire dacă ştii sanscrită şi ai citit Evangheliile în greaca veche; ea mai înseamnă a fi şi mai înseamnă şi filiaţie fiinţială. Vei găsi vorbe mai bine potrivite în Marea Traversare a Vidului, anume în cărticica despre Gândul cel mai periculos şi cel mai nou.
Andrei Plesu, la etatea sa, dupa ce a trecut cu bine de Omagiul pe care l-a primit din partea detasamentului de pionieri si utecisti de la Colegiul Noua Europa, este mai ceva ca Ceausescu inainte de Congresul XIV. Zici ca merge pe urmele lui Iliescu, modelul Viagra al politicii dambovitene. Iliescu are o ambitie: sa iasa din politica cu picioarele inainte. Dar Plesu, ce ambitie are? Sa intre in politica cu picioarele inainte? Pentru ca, totusi, pare sa se consume cam mult pentru starea sa de sanatate, specifica persoanelor bolnave de obezitate. Raspunsul poate sta in faptul ca Plesu nu face nimic gratuit. Si nici gratis. Ci pe bani; bani grei am putea spune, daca ne gandim la milionul de marci primit de la o Fundatie germana chiar in timp ce era Ministru de Externe al Romaniei.
Acum, nu trece o zi fara ca lautarul din Tescani sa nu danseze ca hipopotamul Disney pe vreo scena nationala sau sa se lateasca in ecranul cutiilor de spalat creiere, alaturi de mai tanarul sau partener de viata Siegfried (pentru intimi Marcello). Daca nu e in Dilema lui Patriciu e in Adevarul (aceluiasi Patriciu) sau, in varianta sa electronica, ca cap de pagina in Hotnews-ul lui Soros, racorit cu evantaiul de pene de soimul patriei sovietice, micul Tabalaga. Daca nu e pe TVR 1, lansat intre “Danutz SRL” si “Lozul cel Mare”, il gasiti in reluare, dimineata, la pachet, intre “Pur si simplu delicios” si “Povesti cu lipici pentru cei mici”, sau pe TVR Cultural, cu marele Patapievici la picioare. Daca nu-i la Ateneu, pe banii ICR, adica ai nostri, atunci Pataplesu ii face culcus la loc, in Aleea Alexandru, de unde Ion Iliescu i-a facut cadou, de la bugetul statului, primele miliarde cu care a rulat Dilema. Aici, mai nou, Hopa Mitica al tuturor regimurilor, “Tulceanu”, colegul lui “Lulu” Filosofeanu, care si-a irosit cei mai frumosi ani de creatie tocindu-si coatele in Guvernele FSN, CDR, PNL, PDL, UDMR si murdarindu-si buricele degetelor la triat Note Strict Secrete din Dosarele Securitatii, emite, de pe podiumul sau de “rezistent prin mancare” in regimul comunist, noile directive ale Partidului Civililor din Romania (PCdR). Nu-i vorba, o face cu sarm si inteligenta… diabolica, dupa cum ar spune unii.
Daca as fi scientolog, sa spunem, o alta secta plina de “intelectuali”, mi-as dori sa-l vad pe Plesu ca Guru, dansand nud in Golful Neamtului de la Costinesti, dar numai cu o partenera de plaja ca “tovarasa colonel” Zoe. Zoe Petre, cea cu care a aprobat si aplaudat bombardamentele asupra locuitorilor capitalei Serbiei, Belgrad: copii, batrani, intelectuali, oameni, intr-un cuvant. Am inteles ca domnul Plesu se oripileaza in fata violentei Miscarii Legionare, care, prin unii membri ai ei inzestrati cu o gaura in plus, vorba lui Tutea, cea de la pistol, gaureau responsabili guvernamentali, la randul lor criminali, ca Armand Calinescu, pentru a se preda apoi si a fi executati in piata publica. Reprobabil, nimic de zis. Dar oare nu se gandeste Andrei Plesu, apologetul crimei in masa, cum il vor privi ochii copiilor ucisi, ochii miilor de cadavre sarbesti facute de un atac blestemat, chiar si de Sfintele sarbatori de Pasti, in timp ce-l va cuprinde frigul si intunericul?
Tot de la inaltimea lui, de filosof-sef al natiunii, dl Plesu a dezavuat atoatestiuitor, in aceeasi conferinta, apartenenta lui Eliade, Noica, Cioran, Nae Ionescu la Miscarea Legionara si si-a permis sa-l ridiculizeze pe geniul romanesc Mircea Vulcanescu pentru ca venise la Antonescu cu 14 solutii la o problema (am observat, de altfel, inceputul unei campanii impotriva “criminalului de razboi” Mircea Vulcanescu, careia, iata, ii da glas insusi luptatorul cu comunismul “crenvurşti ardeleneşti făcuţi din carne de capră“). E grav ca unii ca Vulcanescu puteau gasi mai multe solutii la o problema in timp ce distinsul Plesu, cat a fost ministru de Externe, nu a reusit sa obtina o omleta calda de la cantina MAE. Observ si eu, nu dau cu parul.
Cum nu sunt intelectolog ci doar un biet pacatos ortodox nu imi permit sa acced la oaza maro a cercului stramt si doar observ, de la distanta. Observ ca de la inaltimea sa de tovaras al procurorului bolsevic, pardon, mensevic al natiunii, din sferele heideggeriene si pariso-heidelbergiene, se coboara pana in tarana ortodoxie noastre si il scarmana problema cipurilor. Ce treaba are filosofia plimbata curmanos de pe strada Paris pe Tirana si apoi la Centrala din Aleea Alexandru cu cipuiala? Ne spune Hopa Mitica: “Cand a aparut scandalul cu cipurile, au fost reprezentanti ai clerului care au spus: “E 666, mana diavolului, nu va lasati, mai bine sa ne aruncam cu pieptul in sabii!” Brusc, dupa ce s-au purtat musulmani un timp, acum erau kamikaze.” Nu inainte de a critica, ca orice om de bine, la modul general, ca “din punctul meu de vedere, martiriul nu este o practica autohtona. Nu cunosc mari teologi care sa fi acceptat chiar martiraje minore cand s-au daramat biserici, adica macar sa declari ca nu e in regula si sa suporti consecintele (care nu puteau fi fatale, insemnau o trimitere la munca de jos, intr-o manastire de granita)”.
Am auzit placa asta de mii de ori din partea “intelectualilor de bine”. Cu totii ignora, ca sa dau un singur exemplu, martirajul Parintelui Gheorghe Calciu, care chiar de pe scarile bisericii, cu glas tare, predica impotriva ateismului comunist, pentru a fi re si re-arestat, savarsind doua decenii de inchisoare, exact in perioda in care Plesu si Liiceanu isi plimbau dosurile pe la Paris, Viena si Berlin. Desigur, dl Plesu nu a avut timp sa-i cunoasca pe martirii din inchisori, fiind mai degraba ocupat cu deservirea ofiterilor de Securitate in timpul transei sale transcendentale sau la orele de estetica predate pentru Securitatea Municipiului Bucuresti (SMB). Nu asta ar fi problema. Dar, inainte de a-i arata pe altii cu degetul – in special clerul ortodox, normal – se pune intrebarea de bun simt “Unde ai fost tu?”. Unde ai fost Andrei Plesu cand se daramau bisericile, rand pe rand? Unde a fost glasul moralist al intelectualului cocotat acum pe scena Ateneului? Unde a fost trupul tau, cu care, nu ma indoiesc, puteai cu usurinta opri cel putin un escavator pe treptele Bisericii Sfanta Vineri? Ah, am uitat! Erai la Heidelberg, persecutat de Securitate, pentru a doua oara!
Poate aceasta sa fie diferenta intre cei doi titani ai disidentei romane, Plesu si Liiceanu, si insignifiantii Michnik si Muller; ca cei din urma au facut, totusi, inchisoare si au fost anchetati si brutalizati de Securitate in timp ce cei dintai “rezistau prin mancare”! Un alt martir uitat de marele Andrei Plesu (la propriu nu la figurat), Parintele Nicolae de la Rohia, observandu-i cu atentia anilor de detentie, i-a definit pe cei gardieni ai lui Noica drept “Catarii de la Paltinis” (secta nu animalul). Ce inseamna darul unui Parinte convertit la dreapta credinta…
Bine zicea Parintele Justin Parvu, bunul duhovnic luat in bascalie cu cipurile de intelectualul tuturor regimurilor, Andrei Plesu: “Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere averile”. (Parintele Justin Parvu da primul interviu dupa ce a fost acuzat de legionarism: “Important e să nu cedezi! Să nu cazi pradă răului!”»)
Dar sa ne intoarcem la chestiunea zilei: domnul Andrei Plesu e activ. De ce?, asta-i intrebarea. Gasim raspunsul in expozeul sau ICR-ist: “Lumea noastra arata ca un stadion fara arbitri”. Dl Plesu vrea sa fie arbitrul acestei lumi. Cum stim ca, de cele mai multe ori, arbitrul fura pentru un jucator, la inceput asa, cu ciupeli, in asteptarea finalei, cand se joaca meciul hotarator, nu ne ramane decat sa-l observam cum incepe sa-i faca loc pe scena, cu toata armata sa de soimi ai patriei sovietice, pionieri si utecisti, si omnigrandoprezenta sa, unui “ales” al Grupului. Grupul pentru Dialog Social, centrala PCdR-ului, copilul cu doua moase, Brucan in decembrie 1989, si Soros din ianuarie 1990. Desigur, asta ne arata cat de slab este, de fapt, “alesul” Grupului, daca s-a conceput o atare strategie agresiva pentru el, cu o asemenea perioada inainte de alegeri. Este vorba, desigur, de “fiul unui revolutionar”, ce sa-i faci? tot… bolsevic (sau mensevic?), “el insusi un revolutionar”… Pana atunci, la momentul “finalei”, sa ne obisnuim, asadar, sa-i vedem pe cei doi hipopotami de aur dansand pe toate mesele “lumii noastre”, un Pat si-un Patason (alias Siegfried, aka Marcello) imbatraniti in rele, un cuplul Stan si Bran de plans, doua jucarii stricate, ce merg tinandu-se de mana numai pe strazi intunecate si adanc-adanc infundate…
Micul scrib de la gazeta de perete electronica a PCdR, Danutz SRL Tapalaga, deranjat ca editorul sau humanistoid Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu a fost stampilat pe viata de Adam Michnik drept bolsevic si mensevic, se supara ca prostul satului pe Dinu Patriciu, ca cica intra cu bocancii (eu am observat ca are pantofi destul de fini, de doar vreo 1000 de euro bucata) la Ateneu si lipeste bancnote pe fruntea violonistului cand “toata lumea stie”, dupa cum a spus si tovarasul ayatollah Tismaneanu, ca “mensevicii sunt anti-bolsevici”. Sa te crucesti, ce-ti ramane de facut?! Dar si sa te amuzi, de ridicolul situatiei: gura pacatosului adevar graieste. In cazul de fata, singurul violonist cu dar lautaresc este chiar rapsodul Plesu, caruia Patriciu chiar ii lipeste pe frunte (tot la propriu), lunar, cate o bancnota-doua din cele oferite ca dar de Federatia Rusa dupa devalizarea Rompetrol-ului romanesc.
In ciuda abundenţei informaţiilor nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii înţelepte despre cum să se apere pe ei înşişi, familiile lor, comunitatea lor şi ţara lor. Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază.…
In ciuda abundenţei informaţiilor nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii înţelepte despre cum să se apere pe ei înşişi, familiile lor, comunitatea lor şi ţara lor. Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază.
Cum nu ma mai uit deloc la televizor si nici nu mai citesc ziarele – ceaa ce va recomand si dvs – aflu de la prietenii care primesc zilnic o revista mini-media mai speciala, ca sunt, din nou, vedeta mare in presa! Inteleg ca intamplarea face ca in aceeasi zi sa ocup mintile unor mari curifei ai presei romane: Andrei Plesu si Mirela Curlatan (de ce ti-ai schimbat numele cu un “o” in “Cur”, Mirelusa?, ti-e rusine de origine?). Biata de ea, plina de frustrari ca de cosuri pe piept, are o viata demna de mila: dupa ce a luat un sutulet in curulet din capul la dealul Copoului in jos direct de la Ziarul Lumina si-a incercat norocul la o sectie a unui SRL local, cu o stea in opt colturi (ii plac stelutele de mica). Cum nu facea fata nici acolo (nu s-a uitat niciodata in oglinda?) si-a luat steaua-n dinti si a plicat pi shentru, la Bucale, mai, c-acolo i di dulshe! Aici, alte griji, nevoi, necazuri, rele: lui Bucsu ii placea mai mult melodia “Fetite dulci ca-n SRI” iar apoi, la EvZ, a ratat la milimetru concursul de Miss cea mai frumoasa EvZiliera in favoarea frumusicei cu spume Ioanei Pulea, pardon, ma scuzati: Lupea (m-am redelectat aseara cu Povestea Pulii a lui Creanga si mi-a scapat, involuntar. Oricum, de fapt, ar putea sa se numeasca bine-mersi Povestea Presei…). Si-atunci ce sa faca, mititica Curlateanu? Ea chiar vroia sa fie milionara, sa aiba si ea un viloi pi la Snagovoi, ca toata presa “buna”, “nu-asa”? Cum nu stia cum s-o faka mai bine, a ales “suna un prieten”. Intamplator, copouan de-al ei, acum umflat cu pompulita lui Plesu in orificiu pana ce-a ajuns ca balonul Dictatorului Hitrelica, de sperie si grifonii de pe faianta din baie, omului i s-a facut si lui mila. Normal, cand o vezi asa ca o curca plouata cu cioculetul ei rujat, mu-mu-mu, doar-doar i-o baga si ei cineva ceva in gurita. Saracuta… Si-uite-asa s-a trezit cu al 24-lea salariu, anual, si “s-a ajuns”, latifundiariazata si ea, pe undeva, prin fundul Snagovului. Acum, dintr-odata, a prins aripi curculita noastra: executa in dreapta si stanga, de la Parintele Bartolomeu, eviscerat pe viu, pana la, mai nou, Parintele Justin. Si o doare rau soarta Bisericii. Buna coleguta a unui intarziat cu cioc (ma, dar chiar tuturor le place ciocul?) merge pe urmele Papesei societatii civile, Purceluta de aur, si critica bolsevic, pardon!, mensevic, “profunda neadaptare spirituală a unor preoţi la vremurile actuale”. Mai departe, micuta Cecurai, steaua coltoasa a presei proletare, se revolta cu aceeasi manie de avorton iesit din diavol tasmanian corcit cu filo-ungurean: “Până la urmă, Petru Vodă a devenit un fel de stat în statul BOR, un loc unde Constituţia României are infinit mai puţină trecere decât literatura legionară. “Duhovnicul neamului” Iustin Pârvu săvârşeşte slujbe de cununie în absenţa actelor de căsătorie civilă, pentru a vorbi doar de evenimentele devenite publice prin însăşi infatuarea personajelor ce s-au considerat astfel “alese””, scrie fetita cu scamele de la EvZ in “infierarea” ei de ieri careia nu pot sa nu-i admir titlul extrem de inspirat, probabil singurul rand adevarat: Oaza verde de la Petru Voda. Pai ce, vroiai sa fie o oaza maro, ca la GDS? Of, of, of, ce sa-ti fac Mirelusha curca mea!? Inteleg ca singura problema a ei e ca nu sunt un “ales” al “poporului ales”. Micuta Cedeepthroatai se pare ca stie bine, dupa masuratorile facute de operatoarele SIE si SRI pe cai “specifice”. Ca doar, vorba fostilor ei colegi de la Cotidianul, e “Filosemita” sub acoperire. Nu prea mai am ce sa zic. Cele 287 de comentarii de la EvZ spun totul, asa cum o spuneau si cele de la HotNews, care le dadeau atata in gurita deontologilor lui Soros ca le-au si suprimat, democratic. Daca le rad si EvZilierii ca pulifricii de la Hotnews, la gasiti AICI.
Si colega ei de unitate, de la gaoaza* maro (*termen prezidential) a GDS, Sabinuta Fati – nume de cod Maimuta, se intreaba Pentru cine se cântă “Sfântă tinereţe legionară”. Pentru BOR?. Micuta maimutica transcedentala decreteaza: “Ascunzându-se sub patrafire aurite, dar soioase, după atâtea greşeli nerecunoscute, Biserica Ortodoxă îşi pierde nu doar credibilitatea, ci şi enoriaşii, fiindcă din ce în ce mai mulţi se duc spre alte culte, mai apropiate de realitatea secolului 21.” Cum ar fi Cultul Oazei Maro? Cred ca, raspunsul potrivit sta in intrebarea clasica pe care ar trebui sa si-o puna insa gastii ei de la GDS: Pentru cine trag clopotele, Mi(ti)tica? Oare nu simtiti că va cuprinde frigul si întunericul?
Acum ar trebui sa ma ocup putin de Plesu, dar ma grabesc. Pe scurt, ma bucur ca am lansat o noua tema de dezbatere nationala, din moment ce ocupa si svaiterul cu mucegai adapostit in cutia craniana a “Tulceanului”: Liiceanu, de la Liicheanu si Liigheanu la Filosofeanu. La articolul Dupa ce l-a facut pe Patapievici “pitigoi psihopat” Patriciu sterge pe jos si cu “filosofeanu” Liiceanu. Iar Plesu recunoaste ca a luptat cu regimul comunist “prin mancare” si se vede deja in rai, unde “ii pune pile” lui Michnik. Dumnezeule mare! Plesu raspunde in “Melancoliile” sale scoase sub patronatul lui Patriciu cu: “Nu e treaba mea să mă amestec în antipatiile oamenilor. Nici să-l cocoloşesc pe Gabriel Liiceanu. şi nu mă preocupă veghea războinică a câte unui băieţel inconsistent, care se trezeşte pavlovian din propria sterilitate, oridecâteori miroase a „boierii minţii”. Mă întristează însă reacţia pe cât de pripită, pe atât de radicală a dlui Dinu Patriciu…” Bla, bla, bla. Da, asa e, “Maestre”, ai dreptate! Mai putin la chestia cu “boierii mintii”. Eu am scris “limbricii mintii”!
Dupa care ii plange de mila cocoselului Liiceanu si o da din nou cu persecutia saracutului posesor al lui Marcello si Siegfried pe motiv de “basescianism”. Plesulica se face ca uita ca Liicheanu si-a dat demult demisia din functia de “intelectual cu staif” al lui Basescu. Mai precis, dupa ce Boc a refuzat sa-i reesaloneze datoriile pana la anulare, dupa cum au facut-o toate guvernarile trecute. Atunci, INAINTE DE ALEGERI, Liigheanu s-a declarat “cetateanul invins si obosit de regimul Basescu” si a plecat de la dezbaterea organizata cu Basescu la GDS inainte ca acesta sa-si termine raspunsul pe care i-l adresa, lasandu-l pe presedinte sa se intreba ca prostul: “Domnul Liiceanu a plecat?”. Apoi, mai recent, tot Persecurtatul de la Ateneu s-a “lepadat de Basescu”, in direct la MIX2TV nume predestinat celor doua jucarii stricate. Poate voi reveni asupra celor doi curmanosi.
In the end, my friend, remarc dementa “intelectuala” a lui Tismaneanu, care, dupa ce Michnik l-a facut bolsevic pe Liiceanu pentru a reveni, cu indulgenta, la termenul de mensevic, acum Volodica explica pe blogusorul lui ca e de bine: mensevicii erau baieti buni. Bai, tasmaniene, eu credeam ca doar te prefaci tampit, dar, saracutule, m-ai facut sa-mi fie mila si de tine: tu chiar esti tampit, tampitelule!
PS: Daca tot au cazut in melancolie Plesu si Liiceanu, cele doua doua jucarii stricate ale cui plateste mai bine, ar trebui sa-si aminteasca ca-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana curvele intelectuale par papusi automate, date jos din galantare… Iata-le:
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
In urma cu numai o saptamana, cunoscutul jurnalist si scriitor anticomunist polonez Adam Michnik ii explica lui Gabriel Liiceanu, de pe scena Ateneului, care a fost problema lui transformandu-se in “procuror al natiunii”, in 1990. Daca nu am fi avut de a face cu niste antiromani si anticrestini indraciti – sprijiniti din nefericire de organele de stat, sub ciudata obladuire a lui Basescu si inconstienta tampa a lui Boc – fraza de mai jos adresata lui Liiceanu de catre Michnik (nascut intr-o familie de evrei comunisti – singurul lucru care il aseamana cu Tismaneanu) ar fi fost suficienta pentru inchiderea acestui fals scandal, parte dintr-o operatiune antiromaneasca de anvergura: “Ai greşit că ai luat asupra ta stigmatul unui grup de oameni. Cea mai mare nefericire a secolului XX a fost generalitatea. Ai preluat toată filosofia decomunizării şi nu ai fost extremist.Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii. Dar enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public. Responsabilitatea ta e mai mare decât a unui muncitor. Tu ca filosof înţelegi bine că acel limbaj al generalizării a fost inacceptabil.”
Introducerea pedepsei cu moartea civila si culbabilizarea in masa a tuturor “inamicilor”, in acel caz a fostilor posesori de carnete PCR – patru milioane -, tot asa cum se face si cu legionarii de peste 60 de ani, a fost uitata insa cand “un grup de oameni de cultura”, in frunte cu Manolescu si Dinescu, i-a scris Procurorului General al Romaniei, in ianuarie 1990, pentru eliberarea sinistrului Gheorghe “Gogu” Radulescu, activist al CC al PCR si membru al komineternului din perioada “ilegalitatii” PCdR, in ultimii ani ai regimului “mare maestru” al Lojei de la Comana. Cum-necum, desi Liiceanu publica atunci in aceeasi “Romanie literara” unde era director Manolescu, i-a scapat Apelul celor 35 de intelectuali si disidenti pentru salvarea “omului cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu”. Faptele bune ale lui “Gogu”: excursiile lor in strainatate, cand “persecutatii” Plesu si Liiceanu isi petreceau Anul Nou la Paris, “rezistand prin mancare” (apud Plesu – strict autentic!), in timp ce Parintele Gheorghe Calciu – alt legionar nenorocit – trecea in cel de-al 21-lea an de inchisoare din viata sa. Si “banditul” asta trebuia impuscat!
Este, fara indoiala, de domeniul lumii lui Orwell, “1984”, ca in ziua de azi homosexualii si comunistii verzulii, curcubetii si para-dreptaci, cu masca si fara masca, sa aiba dreptul sa se manifeste exhibitionist in public, pe strada si la televizor, sub ochii copiilor nostri, ocupand institutii si functii pe usile din dos, iar un batran duhovnic, care a ridicat cu mainile sale doua asezari manastiresti, un spital, un azil si un camin, sa nu poata sa se bucure de un cantec in propria lui chilie – spatiu privat, la 92 de ani. Dupa cum bine se zicea intr-unul din sutele de comentarii de sustinere a Parintelui, la articolul inciminatoriu de pe HotNews – acum eliminate total, alt act “profund democratic” – daca asculta Guta sau “Copilu’ Minune” totul era bine, conform noilor norme de rromanizare a romanilor. Ce ne mai distram la stiri!… Desi, iarasi ma tem ca manelele au produs mai multe crime pe la petrecerile tiganesti decat imnul cantat pe versurile marelui poet roman, la randul sau un martir al inchisorilor, Radu Gyr. Interesant cum HotNews – o teava de tun mosita de Soros – a procedat cu vocea poporului, a cititorilor (majoritatea e drept, nu erau “utilizatori inregistrati” ci venisera doar sa-si exprime dezgustul si revolta), exact cum a facut Vantu cu arhiva electronica de 16 ani a ziarului Ziua: a suprimat-o. Ce mai: un adevarat Holocaust al cuvintelor!
Elegantul si deontologicul act s-a realizat, in ambele cazuri, pentru ca inteligenta romanilor deborda in devoalarea retelei kominterniste care acum il pupa in cur pe Basescu dupa ce ieri il injura, sperand sa castige arogantul sau prostanacul lui Iliescu, caruia ii faceau pantofii cu limba, “profesoral”, ba la Bucuresti, ba la Paris, ba la Washington.
“Deşi se sculase ca şi coada vacii, verticală uneori, filosofeanu’ s-a scurs moale şi s-a împrăştiat pe scaunul lui. Dacă tăcea, filosof rămânea în ochii celor de faţă.”
Dr. Bahador Aminian Jazi, diplomat si profesor de stiinte politice, a fost decanul Scolii de Relatii Internationale din Teheran, de pe langa Ministerul Afacerilor Externe al Iranului, si directorul Centrului de Studii Strategice al Institutului pentru Studii Politice si Internationale al Iranului (IPIS).
Şi când te gândeşti că, la 19 decembrie 2009, domnul Traian Băsescu, preşedinte al României, îi decerna lui Tokes Laszlo, pus să distrugă cam tot ce-i românesc prin Ardeal, pământ strămoşesc, românesc, înaltul Ordin „Steaua României”!
Cine simte înapoia lui Istoria, cine simte Dacii loiali si modestia voievozilor si dârzenia rãzesilor, cine simte cã pe acest pãmânt românesc s-a vãrsat atâta sânge numai pentru a pãstra nestirbitã omenia – si în care cauzã am pierdut cultura si civilizatia, în veacuri de luptã – acela nu-si poate uita mintea nici la stânga, nici la dreapta. Pentru acela, existã numai un drum: înainte.
Iurie Roşca s-a retras din funcţia de preşedinte al Partidului Popular Creştin (PPCD. La propunerea lui, Congresul XIII al PPCD, întrunit astăzi la Chişinău, l-a ales în această funcţie pe Victor Ciobanu, care până astăzi deţinea funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii şi de lider al organizaţiei de tineret a PPCD „Noua Generaţie”
Simona Ionescu ne informeaza ca mai multi profesionisti de presa au hotarat infiintarea Asociației Române a Profesioniștilor Mass-Media, al carei presedinte este chiar Horia Alexandrescu. Nu ne ramane decat sa le uram succes!
Se vede treaba ca Patriciu e un om al extremelor. Cand nu actioneaza sub imperiul orgoliului si la ordinele rusilor, si sta si pritoceste cate-un text asa, vreo saptamana, chiar poate fi simpatic. Mai ales cand vorbeste despre piticii lui de gradina, din menajeria “Adeverului”. Adevarul e ca nu stiu ce-l mananca pe Plesu dar este evident ca in ultima perioada se afla intr-o cautare disperata de publicitate, pe toate canalele. Sa pregateasca ceva? Daca da, atunci cred ca Patriciu i-a aratat putin batul, urinandu-se de sus pe Liiceanu, dupa ce l-a gadilat cu morcovul pe Plesu, pana acum. Nu stiu ce parere o avea despre oligarh angajatul lui, “esteticianul si filosoful religiilor” (?!) Andrei Plesu, mai ales cand deja a sters pe jos si cu cel al doilea intim al sau, dupa Patapievici – “pitigoiul psihopat“, mai celebrul Liiceanu alias Liicheanu sau Liigheanu, conform disidentului Dan Petrescu. Sau “micul mensevic”, dupa cum a afirmat Adam Michnik pe scena Ateneului. Oricum, cei doi sunt “neinfricati” si vor ramane impreuna, pentru totdeauna… macar la TVR, pe banii nostri. Eu unul sunt convins ca “rezistentul prin mancare” o sa faca la fel ca si la Basescu: jignit in amorul propriu o sa-si dea demisia chiar azi din Trustul magnatului tupeist. Pai cititi si dvs aici ce a putut sa scrie odiosul lui patron despre tovarasul sau de viata:
Turma si iertarea
de Dinu Patriciu
Din păcate, mulţi intelectuali sunt şi oportunişti şi poartă ca pe un cancer ascuns mentalitatea şi conceptele comuniste.
Există oameni care fac istorie şi oameni peste care trece istoria. Adam Michnik face parte dintre cei dintâi. De aceea poate să ierte, deşi a trecut prin atâţia ani de închisoare politică. În sala arhiplină a Ateneului Român l-am ascultat la începutul săptămânii într-o sclipitoare discuţie cu Andrei Pleşu. Din sală, cineva, un intelectual care se considera de elită, sub pretextul unei întrebări, a încercat să se arate pe sine. Se declara uimit că Herta Müller îl credea trădător pentru că prin scrisul său nu se luptase cu sistemul ca anticomunist ce se presupunea a fi, iar acum se simţea acuzat că ar fi procuror, pentru că în 1990 le ceruse celor care se făceau vinovaţi de colaboraţionism să stea o vreme deoparte.
Adam Michnik i-a demonstrat cu adânc bun-simţ că nu există vini colective. Fiecare plăteşte pentru greşelile lui. Regimurile extremiste au pedepsit în grup pentru simpla apartenenţă. Din respect pentru scrierile preopinentului, Michnik a admis că nu e chiar bolşevic. „E doar menşevic”. Deşi se sculase ca şi coada vacii, verticală uneori, filosofeanul s-a scurs moale şi s-a împrăştiat pe scaunul lui. Dacă tăcea, filosof rămânea în ochii celor de faţă. E o ruşine să fii deştept şi totuşi oportunist. Acum 2.000 de ani l-ar fi lăudat pe băiatul cu focul sau pe cel care şi-a făcut calul senator. Astăzi laudă scroafa cu aptitudini de a se căţăra în copac.
E o ruşine în zilele noastre să judeci oamenii ca turmă. Din păcate, aceasta e una dintre racilele noastre. Din păcate, mulţi intelectuali sunt şi oportunişti şi poartă ca pe un cancer ascuns mentalitatea şi conceptele comuniste. Aşa apare totalitarismul, aşa apare pericolul dictaturii. Ăia sunt hoţi, ăilalţi sunt proşti, ai noştri sunt adevăraţi. Orice grupare are, evident, uscăturile ei. Importante sunt filosofia şi codul etic, conform cărora oamenii se aleg între ei. Democraţia este instrumentul pentru a asigura libertatea individuală. Dacă sunt unii care se adună împotriva oricărei atingeri a libertăţii individuale, aceia sunt cei buni. Nimeni nu-i perfect, dar eu sunt liber să aleg răul cel mai mic. Desigur, pentru asta trebuie discernământ. Trebuie să-l deosebeşti pe hoţul care strigă „hoţii” de unul care mai îmbracă şi tricouri cu Che Guevara, furat de miturile stângii. Ele au transformat un bandit într-un erou romantic…. (restul nu mai e important – nota mea)
Despre ce e vorba, de data asta? Cititi si ingretosati-va singuri:
Dialog Pleşu-Michnik: Cum să îi ierţi pe comunişti
de Gabriela Lupu
Două minţi strălucite, Andrei Pleşu şi Adam Michnick, au purtat luni seara, la Ateneul Român, un dialog pe tema rezistenţei prin cultură, a dizidenţei şi a anticomunismului.
În prima parte a întâlnirii s-a făcut referire la precedenta conferinţă de la Ateneu, la faimoasa întâlnire dintre Herta Muller şi Gabriel Liiceanu. „Cu puţin timp în urmă pe locul pe care stai tu, Adam, era Hertha Muller, iar pe scaunul pe care stau eu era Gabriel Liiceanu. Eu stau pe locul victimei pentru că, pe scurt, Herta Muller ne-a certat. Ea era supărată pe noi pe motiv că intelecutalii nu au făcut destul sub comunism, că prin simpla lor retragere s-au făcut părtaşi la regim”, a spus Pleşu care l-a introdus astfel pe Adam Michnik în polemica Muller-Liiceanu pe tema disidenţei sau non-disidenţei intelectualilor români sub comunism.
Pleşu: „Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare”
Această carte ar putea “ridica (voievodal!) puricii la nivel de movile-munţi”, dar numai dacă cititorii îşi vor pune întrebarea, în modul cel mai serios: “Ce vor să zică vorbele imnului paşoptist, devenit, acum, Imnul nostru de Neam?!”
Aşadar, preşedintele Traian Băsescu iniţiase, prin 1999-2000, privatizarea S.N. PETROM, dar Parlamentul dominat de P.S.D. „aliat cu inamicul de până mai ieri, U.D.M.R.“, şi Guvernul şi mai ticăloşit – format tot din P.S.D. şi U.D.M.R. – din mandatul 2001-2004 au înstrăinat, efectiv, această unitate strategică a României, subminând grav securitatea energetică a ţării şi, în final, securitatea naţională.
Directorul Servicului Român de Informaţii, George Cristian Maior a declarat, marţi seara, că instituţia pe care o conduce este prima linie de apărare a unui stat, puţin vizibilă prin culegerea de informaţii şi oferirea acestora decidenţilor care trebuie să ia hotărâri pentru interesul naţional. “Sunt mii de nuanţe într-un război al minţii. Secretul de stat […]
Buni actori, innascuti as zice chiar despre unii dintre ei, marii sefi de “triburi” sindicale se pricep de minune sa manipuleze la o adica masele de sindicalisti, inca destul de naivi dar nu prosti, si sa le scoata in strada, la o comanda poltica sau alta, sa strige, cand la stanga, cand la dreapta
March 4th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
