A suferit o hemoragie digestivă şi a ajuns la un spital din Veneţia fix din mijlocul unei petreceri în compania selectă a foştilor premieri Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu (conform unei alte surse, au mai participat si Petre Roman, Sorin Rosca Stanescu si Andrei Plesu – nota mea).
Potrivit unora dintre invitaţi, Dinu Patriciu a acuzat dureri stomacale şi a vomitat sânge. Imediat a fost chemată salvarea şi a fost dus la spital pentru tratament. Deocamdată nu se cunoaşte însă ce se ascunde în spatele acelei hemoragii intestinale, medicii continuându-şi investigaţiile.
Cauza bănuită de unii dintre invitaţi a fost meniul care, deşi foarte sofisticat – stridii, caviar, fructe de mare – este foarte greu. De asemenea, Dinu Patricu este un fumător înrăit, fiind de notorietate pasiunea sa pentru ţigările de foi.
Semn de viaţă
Parţial, omul de afaceri şi-a revenit. Duminică după-amiază a intervenit telefonic într-o emisune a unui post TV de ştiri pledând pentru reducerea cotei unice la 6% şi a TVA la 9%.
Dinu Patricu a negat, într-o declaraţie pentru EVZ, că ar fi avut probleme de sănătate care au necesitat spitalizarea. “Infirm”, a fost răspunsul pe care omul de afaceri l-a dat când a fost întrebat despre incidentul neplăcut petrecut la Veneţia la aniversarea sa.
Dinu Patriciu a recunoscut că a organizat o petrecere. A refuzat însă să dea detalii. “Locul are prea puţină importanţă”, a spus el. (A contribuit Silviu Sergiu)
Celebru Make de la Bursa il interogheaza jurnalistic pe mogulul de Delta SoriNuş Ovidiu Vintu, care, dupa ce l-a platit si plimbat cu Volvo-ul lui de lux pe Patapievici a ajuns sa priceapa si ce-i cu metafizica, undeva pe urmele lui Gelu Voican, care pendula filosofic, daca va aduceti aminte, intre metafizica si clitoris. Maine-poimaine il vedem pe SoriNuş si sef la ICR, peste Patapievici, ca doar n-o sa stea sub… Extras din interviul luat saptamana trecuta de Bursa:
Sorin Ovidiu Vîntu: În momentul în care îţi lipseşte metafizica, degeaba ai putere. Ideile sunt valoroase, dar nu sunt ale lui. Lui Băsescu îi lipseşte convingerea din spatele ideilor. Ideile nu sunt suficiente, prin sine, ci sunt împinse de convingerile din spate, iar convingerile provin dintr-o viziune. La rândul ei, viziunea iradiază dintr-o metafizică. Cabotin, Băsescu şi-a însuşit doar ideile, dar nu deţine nimic din ceea ce ar trebui să se afle îndărătul lor. Nu are convingeri. Nu are acces la viziune. Şi este departe de orice metafizică.
Conform EvZ, tot saptamana trecuta, mai precis pe 3 august, ca un facut, in timp ce Vintu dadea cu barda in Basescu, Patriciu mergea de urgenta de la bal la spital, dupa ce isi sarbatorise cea de-a 60-a aniversare, probabil alaturi de ONG-istii Sorin Rosca Stanescu, de la Asociatia Snagov si Andrei Plesu de la Fundatia Dinu Patriciu, printre alti invitati. Deh, prea multa filosofie strica…
Prioritate de dreapta observa cum Fenomenul Piata Universitatii a fost deturnat si intoxicat de farsori si saltimbanci din gasca lui Tismaneanu, pe de-o parte si, adaug eu, de alti epigoni si tembeli din asa-zisa “tabara adversa” dar care, prin scandalul pe care il fac pe la portile unor ambasade nu fac decat sa-i deserveasca cu abnegatie pe primii. Una peste alta, singura diferenta care pare sa-i desparta este apartenenta la sistem a primei gasti de tembeli spre deosebire de cea de a doua gasca de scandalagii. Despre Iliesiu si Maries, parazitii fostei Asociatii 21 Decembrie, scrie mai jos, foarte inspirat, Riddickro, aratand cum au ajuns in prostia lor cronica sa ameninte PD-L cu… eliminarea din PPE (!). Despre Ene, victima mineriadelor, si disidentul Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut a lui Bivolaru, care si-a infiintat propria “Miscare” guruista, fostul meu avocat Rapcea (care, din nefericire, constat ca nu se poate ridica din mlastina yogo-new-age-ista in care se scalda –foto), am scris deja, oficial, dupa ce s-au aliat cu tovarasul lui Iliescu-KGB, Emil Constantinescu. Amestecand temele si persoanele intr-un maglavais gregar, inteleg ca acum reproseaza Statelor Unite ca sunt vinovate ca tatal lui Tismaneanu a intrat cu tancurile Armatei Rosii in Romania. Dar oare n-ar fi trebuit sa tina demonstratia asta intai in fata Ambasadei succesoarei URSS, Federatia Rusa, cea care, impreuna cu Tismaneanu Sr, Stalin si poporul rus, “libertate ne-au adus” (de asta s-or fi auto-denumit si ei “Miscarea pentru libertate”?)? Sau de acolo le-au venit indicatiile? Pentru a combate “tare” si a da “bine” in ochii neo-guruistilor naivi au mai pus-o de un protest de “demnitate nationala” si in fata ambasadei Israelului, ca “reprezentanti ai 4 milioane de victime” (pai asta zice si Iliesiu ca e!). Motiv pentru care vad ca sunt laudati in Tricolorul unui alt mascarici. Daca stam sa ne gandim ca, potrivit disidentului veritabil Dan Petrescu, “Romania Mare” a lui Vadim Tudor a fost infiintata cu aprobarea lui Petre Roman si tiparita cu sprijinul lui Andrei Plesu (si el fost pe la o “Miscare”, Transcedentala, in timp ce era si la Partid, prilej de lacrimi si telenovele pe la poarta lui Ceausescu), nu pot decat sa constat ca au ajuns departe cu “demnitatea nationala”, nimic de zis!…
Despre tembelism
Nişte grupuri gălăgioase, despre care încep să am din ce în ce mai multe dubii, au întocmit un comunicat, pe care l-au reluat:
Solicitam imperativ adoptarea de către Guvern, cât mai curând posibil, a unei ordonanţe de urgenţă privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter comunist sau criptocomunist şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea crimelor comuniste şi neocomuniste, inclusiv crime contra păcii şi omenirii.
Că de nu…
Domnule Prim-Ministru, Preşedinte al PD-L, VĂ CEREM IMPERATIV SĂ RĂSPUNDEŢI FAVORABIL, PÂNĂ LUNI, 9 AUGUST 2010, ACESTUI APEL lansat în 14 Iulie 2010.
În caz contrar, vă vom cere DEMISIA DE ONOARE din fruntea PD-L atât dvs cât şi altor fruntaşi ai PD-L, precum doamnele Monica Macovei, Roberta Anastase sau domnii Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Sever Voinescu, Cristian Preda sau Gheorghe Flutur.
PARTIDUL DEMOCRAT-LIBERAL SE PRETINDE ANTITOTALITAR ŞI ESTE MEMBRU AL PARTIDULUI POPULAR EUROPEAN (PPE), RESPECTIV CEA MAI LARGĂ FAMILIE POLITICĂ ANTICOMUNISTĂ DIN EUROPA.
ÎN SITUAŢIA ÎN CARE NU VEŢI RĂSPUNDE FAVORABIL ACESTUI APEL PÂNĂ LUNI 9 AUGUST 2010, MARŢI 10 AUGUST 2010 ÎI VOM CERE D-LUI WILFRIED MARTENS, PREŞEDINTELE PARTIDULUI POPULAR EUROPEAN, SĂ DEMAREZE PROCEDURILE PENTRU EXCLUDEREA PD-L DIN PPE AVÂND ÎN VEDERE CĂ, NERĂSPUNZÂND APELURILOR NOASTRE, GUVERNUL PD-L SE DOVEDEŞTE A FI PRO-TOTALITAR (acum, în 2010, în condiţiile în care guvernul PSD s-a dovedit a fi antitotalitar în 2002).
Bey, păcălicilor… aveţi prea multe iluzii despre “anticomunismul” PPE.
Ia vedeţi-l pe tovarăşul Barroso, pe vremurile lui de revoluţionar maoist comunist:
La începutul acestui an, în data de 5 ianuarie, cånd lumea încă nu-şi revenise de pe urma chefului de Revelion, harnicul europarlamentar PDL Cristian Preda trăgea de sirenă mai ceva ca Vasile Roaită, celebrul informator al Siguranţei, acoperit ca activist politic de circumstanţă. Şi Cristi Preda tot un fel de activist politic pare să fie, nu e clar însă al cui, de vreme ce proiectul politic, anunţat emfatic pe blogul personal, cu privire la „necesitatea modernizării partidului şi a clarificării sale doctrinare“ a scos pe ţeavă, după multe guiţături, o… Teo Trandafir, care a clarificat pe deplin relaţia sa doctrinară – asimilată de la profesorul ei – printr-un gest memorabil, plin de modernitate, care nu poate fi tradus în cuvinte decåt prin „v-am tras-o la m..ie, bă pedelei prostovani“.
Contextul raportării dispreţuitoare a lui Teo Trandafir, produsul politic al lui Cristian Preda, la PDL-ul care a intromisionat-o în Parlament nu este unul singular, de vreme ce chiar mentorul ei opina într-un interviu în revista „22“, publicaţie fondată de gurul modernităţii, doctrinarul Siviu Brucan, că „în PDL sunt foarte mulţi oameni care sunt mai aproape de Gigi Becali decåt de Traian Basescu şi e regretabil ca astfel de personaje să ajungă în poziţii de decizie publică“. Cånd a fost însă pus pe listele partidului în poziţie eligibilă pentru ocuparea scaunului de europarlamentar, unde a ajuns chiar coleg cu blamatul Gigi Becali, onorabilul Cristi Preda nu a protestat şi nici nu i s-a părut că pute învecinarea sa cu pedeliştii care-l umpleau de regrete.
În timp ce colegii săi de partid îi put, un alt coleg europarlamentar îi miroase a parfum de roze, i se umple gura cånd rosteşte „Laszlo Tokes“, pentru care nu găseşte decåt laude, aşa-zisul pastor, fost informator şi al Securităţii comuniste din Romånia, şi al Securităţii comuniste din Ungaria, reprezentånd nici mai mult, nici mai puţin decåt „un simbol al luptei împotriva comunismului“ şi un „erou anticomunist“. Desigur doar în optica stråmbă a lui Preda.
Doctor în arta confuziei, inversånd sistematic criteriile, Preda participă de fapt la un întreg proces de răsturnare a valorilor, operaţiune pe care o execută mai nou de pe o platformă de partid, partid pe care în fapt nu şi-l asumă, ci doar îl parazitează.
Scăldatul în mocirla falselor criterii este însă un atribut nu doar al trecutului, ci iată şi al prezentului – în ce-l priveşte pe Preda.
Pe toate cărările, şi mai ales pe cărăruia Vox Publica şi Realitatea TV a deontologului Sorin Ovidiu Våntu, deontologul Cristian Preda vine şi vorbeşte de principii. De anticomunism, de dreapta. Înjură la comunism de spui că a avut de suferit pe vremea Odiosului. Nici vorbă însă. A fost sluga perfectă. Îl regăsim în mai multe documente UASCR de pe vremea Răposatului. Era cadru de nădejde. Cenzor la UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Romånia). Apare ca responsabil de organizarea Conferinţei Naţionale a UASCR din 1988 şi cu ode în lucrarea editată la acea vreme de Editura Politică.
Cristi Preda şi cântecul de sirenă al Partidului Comunist (more…)
Trecătoarea sinceritate a impostorilor de Radu Portocală
În Jurnalul Monicăi Lovinescu pe anii 1994-1995, la pagina 252, se găseşte un fragment interesant, care completează şi ilustrează un subiect abordat de mai multe ori pe acest blog:
“Îi citim lui G[abriel] dintr-o scrisoare a lui Patapievici, aceste rânduri care-l privesc: «Cu G[abriel] L[iiceanu] am petrecut o admirabilă zi la Frankfurt. Mi-a spus cuvinte pe care, dacă le-aş crede, ar trebui fie să mă sinucid, fie să încetez să scriu. Dar nefăcând toate astea, eu stau şi mă întreb, cu oarecare tâmpă inconştienţă, când anume îşi vor da seama oamenii că sunt un impostor?» G[abriel] jubilează: «Nu v-am spus şi eu acelaşi lucru: că mă simt uneori un impostor?»”
Comentariul autoarei fiind: “Tot de astfel de impostori să avem parte!”
Ei bine, profeţia s-a-mplinit. Contrazişi în momentele lor de luciditate, reconfortaţi, propulsaţi pe toate căile de Monica Lovinescu, avem parte de ei în fiecare zi şi sub toate formele, pînă la saţietate. Ceea ce explică, fără îndoială, ridicolul cult al personalităţii pe care grupul “aleşilor” îl închină de la o vreme binefăcătoarei lor.
Adaug: Monica Lovinescu, Jurnal, 1990 – 1993, pagina 253
Duminica, 21 iunie 1992
“Intre timp Coposu, prin Herlea (o aflu in ajunul sosirii lui Liiceanu de la Mihnea*), incearca sa-l convinga sa candideze pentru Conventie pe… Plesu. Va sa zica Manolescu nu e eligibil drept candidat al Conventiei pentru ca l-a dus Mihnea la… socialistii francezi, dar Plesu, care a ramas pana la capat in Guvernul Roman, da.
Deodata tot creditul moral pe care i-l acordasem lui Coposu se clatina.
Plesu trimite prin faxul lui Mihnea (ele e inca la Berlin) o punere la punct: refuza. N-ar accepta dacat daca ar fi candidatul si al Conventiei, si al FSN-ului lui Roman! Egal deci in ambiguitatatea pe care a cultivat-o din ianuarie 1990 incoace si pe care constat c-a tinut-o proaspata in frigiderul berlinez (unde se dusese cu o bursa sa scrie despre… ingeri) de vreo sase luni incoace. S-au dus vremurile cu Minima moralia.” 🙂
Si cand te gandesti ca a mai existat un mogul care, prin 2007, se gandea sa-l faca presedinte pe Plesu… Bagase bani in “cercetare”, ii gasise si “brand de presedinte” : “Un Havel al Romaniei” (desi exista o diferenta majora: Havel a stat vreo cinci ani la inchisoare nu in palatul Marucai Cantacuzino de la Tescani ). Se pare ca mogulul nostru a renuntat dupa ce i-a dat o emisiune si a vazut ca are audienta 0,01… 🙂
Plus: pagina 291
“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.
Radu Moraru: Bună seara! Bun găsit la „Naşul”. Sunt Radu Moraru. Suntem în direct. Spuneam că încercăm să vedem cum stă România azi cu o lună… e ultima săptămână dinaintea ultimului termen de o lună, 1 septembrie, când ar trebui să se întâmple ceva grozav pentru România. Guvernul, după cum vedeţi, pregăteşte o măsură surpriză, încearcă să impună FMI-ului această cotă unică de 10%. Ar fi o mare surpriză, dar nu ştiu dacă va ieşi. Cert este că în România se consumă multă energie în subteran, din nou se ascut săbiile, chiar în interiorul PD-L, din nou se ascut săbiile oamenilor nerăbdători să ajungă odată sus la caşcaval, din nou se vorbeşte de suspendarea preşedintelui şi după cum o să vedeţi în zilele următoare, o să vedeţi o serie de şopârle care încep să apară, una câte una, doar s-o mai crea o condiţie pentru a-l zbura pe Băsescu şi cine ştie, pentru a instala eventual un viitor regim. România e pregătită pentru tot, chiar şi presa e pregătită, presa şi-a desfăcut foarte larg nu picioarele, ci buzunarele, buzunare în care Sorin Ovidiu Vântu a pompat zeci de miliarde de lei, pensiile a câteva sute de mii de pensionari, pentru ca politicieni, analişti, ziarişti, nu cei angajaţi ai trustului, ci cei aparent liberi vorbitori, să turuie zi de zi pe toate canalele. Pentru că îmi e tare greu să cred că unul bine plătit şi uns cu 5 miliarde de lei de către Vântu, chiar atunci când nu era pe Realitatea TV, să zicem că mergea pe alt post, ar fi ieşit din diagrama, din bileţelul în care i se spunea exact pe cine să înjure şi pe cine să laude. Cel mai bun exemplu e că ne-am întors săptămâna trecută pentru a relua această emisiune în direct şi am fost prima televiziune care am abordat acest subiect, alături de Vox News. Am rămas şi ultimele televiziuni fiindcă subiectul nu se discută pe nicio televiziune din România. Aşadar e linişte, bravo Sorin Ovidiu Vântu, bravo, ai cumpărat toată România, e linişte, e linişte în toată presa, mai puţin în ăştia nealiniaţi din presa scrisă şi televiziune. În această seară am invitat doi colegi nealiniaţi din presa scrisă. E vorba de Răzvan Ioan Banchiş, jurnalist la „Naţional”. Bună seara!
Răzvan Ioan Banchiş: Bună seara!
Radu Moraru: Şi George Roncea, jurnalist.
George Roncea: Bună seara!
Radu Moraru: Chiar observa colega mea că nu se vorbeşte pe niciun post de televiziune de subiectul Vantu, iar Tiberiu Lovin spunea ceva mai devreme, pe Vox: păi unde să se vorbească?
George Roncea: Se vorbeşte prin redacţii, asta ştiu precis; se trăncăneşte ca la balamuc. Sunt turbaţi, pentru că se uită şi ei pe liste. Deci am văzut cu ochii mei reacţii absolut fabuloase. Oamenii se uită şi zic: “Băi, al naibii, uite Turturică ăsta ce de bani lua când noi credeam că moare de foame!”. Dar fireşte, când oamenii văd cu ce sume plătea Vântu şi ii plăteşte în continuare pe cei care apar la televizor pe post de vuvuzele, piţipoance eoliene, filipinezi… Filipinezi le spun la politicieni, e o modă acum cu filipinezii, cu slugile… Când te uiţi, e un peisaj absolut incredibil. Noi bănuiam că se dau bani, exista o presupunere. Acum au apărut şi probele, colegii mei de la „Curentul” au scos pe ţeavă o listă nu extinsă încă, doar 40, mai sunt şi alţii, secretari de stat, politicieni, securisti… Sorin Ovidiu Vântu se lăuda el acum un an şi jumătate, ca are 150 de oameni în aparatul de stat şi administrativ. Noi nu am prins decât pe câţiva, pe unii putem să îi presupunem. De abia acum începe o dezbatere foarte interesantă. Stiti când spunea Sorin Ovidiu Vântu: “apăraţi-vă statul!”? Păi cum, că omul a infiltrat totul până în gât. Dacă stai şi te uiţi, percepţia publică, în mare parte îi aparţine. Bine, o mai împarte cu fratele Voiculescu şi cu fratele Patriciu, dar în ce priveşte statul şi acolo lucrurile stau într-un fel. Dacă ne gândim că de exemplu doi miniştri de Finanţe succesivi, mă refer la Sebastian Vlădescu, actualul ministru de Finanţe, şi Varujan Vosganian, fost ministru de Finanţe, sunt tot pe lista lui Vântu, care e un fel de listă mai tare decât lista lui Schindler… Devine o listă de celebritati deja.
Radu Moraru: Varujan Vosganian da, dar Sebastian Vlădescu de ce e pe listă?
George Roncea: Sebastian Vlădescu a lucrat la UPetrom o perioadă, in consiliul de administratie, UPetrom care după aia a fost luat de FSLI Petrom, respectiv de fratele Luca, fratele de intimitate al lui Vântu, iar la rândul său, în perioada Constantinescu, Sebastian Vlădescu a fost secretar de stat la Finanţe exact cam cand era si povestea cu CEC-ul si FNI. Deci nimeni nu “dormea liniştit” dacă nu era Camil Petrovici la CEC, respectiv statul, care să îşi asume povestea cu FNI, drăguţul premier Ciorbea pe care îl vedem foarte des pe Realitatea şi ne mirăm de ce, că săracul e cam aşa, într-o parte. Explicaţia există. Vântu nu şi-a făcut averea, respectiv furăciunile, nu le-a putut face singur, le-a făcut cu nişte pioni. Acum el spune public, are putere să o spună public: da, am 150 de oameni.
Radu Moraru: Vântu nu a făcut nicio furăciune, că e liber, nu a semnat nicio hârtie, fiindcă cei care au semnat sunt deocamdată urmăriţi sau în puşcărie.
George Roncea: Nu e aşa, sunt nişte dovezi… Nu e adevărat că Vântu nu e prins în aceste dosare, sunt o grămadă de poveşti în care este prins. Îl aşteptăm cu toţii pe Nicolae Popa să vină să dea şi el pe goarnă, poate mai avem ceva nou.
Radu Moraru: Ce e însă cel mai grav? Faptul că o Corina Drăgotescu, angajată la Realitatea să facă emisiuni, ia 5 miliarde… Domnule, dacă atât a crezut Vântu că merită mi se pare… dar ea e angajată, ştim că e plătită din banii lui Vântu. Însă politicienii ţi se pare normal să fie plătiţi, sau chiar miniştrii? E normal să fie plătiţi?
Răzvan Ioan Banchiş: Mi se pare anormal ca mulţi dintre ziarişti să fie ofiţeri şi ceea ce nu îi pot reproşa lui Sorin Ovidiu Vântu e un lucru foarte simplu, dacă un om vrea să te omenească, un patron vrea să te omenească, iar tu îţi asumi mercenariatul, e foarte bine. Din păcate domnul George Roncea a omis, fără să vrea, multe personaje. Avem aici silfide culturale care au ajuns subrete politice, avem… Haideţi să mergem la un caz concret, că până la urmă şi de asta m-ai chemat. Nu poţi să te dai conştiinţă naţională şi în acelaşi timp să fii centuristă fruntaşă. Nu poţi să dai lecţii naţiunii, iar în acelaşi timp tu să iei 2 miliarde fără să faci nimic, să spui: protestez faţă de nu ştiu ce, ce susţine Vântu, îmi suspend emisiunea, toată lumea l-a admirat pe Cristian Tudor Popescu, fiindcă despre el e vorba aici. Iar el să ia bani un an şi jumătate, să ridice 2 miliarde. Apoi să încerci să îţi păstrezi pentru public imaginea de om sărac. Păi ce om sărac, câte dacii intrau în ăia două miliarde? Pentru că domnul Cristian Tudor Popescu ne spunea că merge cu Dacia. Câte treninguri jerpelite cu care apărea la emisiuni… Şi apropo de treningurile alea jerpelite de le lua el de la chinezi, păi şi ăia făceau evaziune fiscală. Deci tot ceea ce se întâmplă în această presă e o mare mizerie şi sulul de hârtie igienică de la revoluţie a lui Victor Rebenciuc… Victor Rebenciuc le-a spus celor care au mâncat ce nu trebuie despre Nicolae Ceauşescu: luaţi şi ştergeţi-vă gurile. Până la urmă oamenii ăia nu aveau variante, nu puteai să fugi din ţară, aveau copii, au cedat. Acum însă, pentru că asta e foarte grav, să vii să dai lecţii naţiunii şi tu să vorbeşti la comanda unuia pe care nu îl recunoşti ca patron, dar sa te dai pe toate drumurile independent, nu se poate aşa ceva.
Radu Moraru: Ce mă miră e că ceva similar am spus şi noi săptămâna trecută, dar nicio reacţie. Şi la un moment dat îmi aduc aminte că şi pe vremea lui Nicolae Ceauşescu erau admise nişte bancuri mai timide şi nu păţeai nimic, doar că bancurile alea se loveau de un perete.
George Roncea: Unele dintre ele erau lansate de securitate.
Radu Moraru: Exact, nu creau emulaţie. Mă uitam acum, chiar am urmărit, i-am rugat pe colegi să îmi spună dacă văd dezbateri de genul ăsta, despre acest munte al moralităţii, “versant moral”…
Răzvan Ioan Banchiş: Nicolae Manolescu a avut o vorbă pe care a scris-o Alex Ştefănescu, în ţara asta nu se mai poate trăi fără CNP şi fără CTP. Şi acest om şi-a permis să spună că a schimbat preşedinţi de stat, că a influenţat alegerile.
Radu Moraru: Aşa de curajos, dar nu poţi da o replică unei emisiuni, unui ziarist, să spună: domnule, nu am luat banii ăştia, e o minciună. Sau: i-am luat pentru că sunt frumos, tuns, ras, frezat şi disciplinat, când mă cheamă Realitatea vin şi răspund. Poate că a luat pentru intervenţii, poate nu pentru emisiune, dar de-a lungul timpului a avut nişte intervenţii în jurnalele de ştiri, avea nişte înjurături la un moment dat, altă dată avea nişte laude. Dar e normal să ştim azi, după ce deja a fost dezvăluită această acuzaţie. Domnul Cristian Tudor Popescu, ştiu că nu vă suntem simpatici, dar nu e normal să nu răspundeţi, cu curajul dumneavoastră cu care aţi răsturnat Guverne, aţi făcut dreptate în ţară, aţi redus corupţia, aţi schimbat preşedinţi, nu e normal să nu daţi o replică în care să spuneţi: da domnule, Vântu mi-a plătit fiecare apariţie din jurnalele de ştiri cu 5 lei, 10 lei. Adunăm, vedem dacă e corect, dacă s-au plătit taxele “bravo şi la gară”.
Răzvan Ioan Banchiş: Dânsul e un “ziarist-Dumnezeu”, se pricepe de la navete spaţiale la manele. Vreau să ne spună şi nouă: au existat mulţi justiţiari săraci în istorie? Despre articolele lui, sigur că eu întotdeauna le-am citit cu plăcere, pentru că are o frază suculentă, nervoasă, a dat jurnalisticii o dimensiune “horror”, dar ceea ce văd oamenii acum e absolut dezgustător.
Radu Moraru: Mie ce îmi pare rău e că e un ziarist care nu s-a implicat suficient în momente importante şi în momente cheie. El tot timpul a mimat lupta grea, lupta frontală.
Răzvan Ioan Banchiş: Si mai e ceva: vine de la stafia ciumată a Scânteii, s-a spus despre el că e un mare ziarist. E un foarte bun editorialist, e bunicel copilul, dacă îl mai antrenez eu puţin poate chiar scot om din el, dar ca şef de ziar a preluat stafia ciumată a Scânteii, a lucrat cu Tinu… Cititi articolele lui Tinu; nu e frumos să vorbeşti despre un mort, dar au trecut destui ani. Sunt nişte compuneri de clasa a patra. Şi în umbra lui Cristian Tudor Popescu ce a crescut? A crescut Bogdan Chirieac, care scrie articolele cu nişte creioane de tâmplărie, dar are miliarde.
Radu Moraru: Dar se pricepe la afaceri, hai să recunoaştem.
Răzvan Ioan Banchiş: Doamna Lelia Munteanu, această Maica Tereza a presei române; de unde a avut 167 de mii de euro când s-a făcut ziarul „Gândul”, un alt rateu, un ziar născut mort.
Radu Moraru: Aici eu cred că s-au mai dat bani şi cu împrumut, că nu cred că aveau toţi.
Răzvan Ioan Banchiş: Nu, auzim: ziarul „Gândul”, ziar de calitate. Iertaţi-mă, dar aici se spune: hai sictir că te sufocă returul. Nu există acolo nicio calitate. (Rasete)
Radu Moraru: Bun, mă întorc la un alt caz. Sigur, sunt foarte mulţi oameni, eu nu i-aş băga pe toţi în aceeaşi oală, dar m-a mai mirat un caz: Adriana Săftoiu. La câteva zile după ce a plecat de la Cotroceni, imediat s-a înrolat în oastea lui Vântu.
George Roncea: Povestea e mai nasoală: adică pe noi nu are de ce să ne mire, pe noi ar trebui să ne mire cât de proastă mână are Traian Băsescu. Dacă mă uit acum cred că vreo 12 oameni a trebuit să dea afară din jurul lui şi cam toţi au ajuns în partea cealaltă. Weber de la Soros, deontoloagă de răsunet – hap cu Roşia Montană, hap cu Tokes – o vedem la PNL, europarlamentara. Pleşu!, acum e undeva în vârful piramidei editoriale a lui Patriciu. Dacă stăm şi ne uităm de fapt instituţia asta pe care a creat-o Patriciu în jurul lui pentru a se apăra de dosarul de crimă organizată – pentru că el aşa apare în rechizitoriul procurorilor din 2006, ca şef al unui grup de crimă organizată internaţională, deci un om care în Statele Unite dacă ar fi cumulate infracţiunile ar lua 340 de ani de puşcărie; la noi ar lua pe minim vreo 14 ani de puşcărie. Ori el e reprezentat în jurul său de un grup întreg care îl are pe domnul Andrei Pleşu la vedere, care văd că nu se jenează cu relaţia cu un astfel de om.
Gabriel Andreescu, membru fondator al Comitetului Helsinki Român – caruia i-am publicat decizia CNSAS pe site-ul Civic Media ca urmare a operatiunii “Voci curate” lansata in urma cu exact patru ani, pe 13 iulie 2006 -, a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului in cazul procesului sau cu Andrei Plesu, fost membru al Colegiului CNSAS. Asadar Guvernul trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.
Andreescu a promovat, în România, adoptarea legii privind accesul la propriul dosar întocmit de Securitate, potrivit deciziei publicate pe site-ul CEDO.
În iunie 2000, reclamantul a cerut Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să-i arate propriul dosar, iar în luna septembrie a aceluiaşi an a cerut informaţii privind colaborarea unor membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române cu Securitatea, informeaza Cotidianul.ro.
Judecătorii CEDO au constatat că Andreescu nu a primit răspuns la niciuna din solicitări.
Totodată, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989. De altfel, Andrei Pleşu nu şi-a clarificat, nici până în prezent, relaţiile cu Securitatea la fel cum Mircea Dinescu (foto cu cei doi) nu si-a lamurit-o pe cea cu alte servicii secrete, din spatiul sovietic. Rolul celor doi prin arhivele CNSAS, un “filosof” – in prezent angajat al oligarhului filo-rus Dinu Patriciu – si un fost poet si “savant”, declarat incompatibil de catre ANI dar premiat de Moscova, ambii fosti activisti ai PCR, pare acum, dupa decizia CEDO, mult mai clar.
Andreescu a apreciat că aceste informaţii ridică unele dileme morale în ceea ce priveşte alăturarea lui Pleşu cu CNSAS şi că astfel se explică reticenţa acestuia în demascarea poliţiei politice din timpul regimului comunist.
Andrei Pleşu a făcut plângere penală împotriva reclamantului, acuzându-l de insultă şi defăimare, el fiind achitat de prima instanţă. În urma recursului, însă, Andreescu a fost amendat cu cinci milioane de lei vechi, iar Pleşu a câştigat despăgubiri morale de 50 de milioane de lei vechi din partea acestuia.
Gabriel Andreescu spune că instanţa care l-a condamnat a luat hotărârea în lipsa unor dovezi în audieri, după ce el fusese achitat de un tribunal de primă instanţă.
Cei şapte judecători ai CEDO, reexaminând elementele acuzaţiei de defăimare, au ajuns la concluzia că decizia Curţii de Apel, în absenţa mărturiei lui Gabriel Andreescu, nu a fost corectă. Curtea de primă instanţă dăduse o altă soluţie şi îl achitase pe acesta.
Instanţa românească ar fi trebuit să ia în calcul şi contextul în care s-au întâmplat faptele, se spune în sentinţa CEDO, respectiv faptul că Gabriel Andreescu a cerut clarificări privind integritatea morală a membrilor CNSAS, o instituţie al cărei scop era chiar acela de a demasca foştii colaboratori ai Securităţii, transmite Radio Romania Actualitati.
Gabriel Andreescu a intentat proces statului român la CEDO în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil.
Magistraţii CEDO i-au dat reclamantului câştig de cauză luna trecuta, condamnând statul român la plata a 10.000 de euro, dintre care 3.500 de euro daune materiale, 5.000 de euro despăgubiri morale şi peste 1.100 de euro pentru cheltuieli de judecată.
Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS, pentru acuze similare, aceasta pretentie este de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine)
Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).
Decizia judecătorilor europeni urmează să devină definitivă în condiţiile definite de articolul 44, alineatul 2 din Convenţie.
De abia astept sa pierd si eu procesele in Romania!
Pe data de 06 iun 2010, domnul Ovidiu Nahoi (acum redactor sef al “Foreign Policy”) publica in Adevarul editorialul “Partidul Dacilor Liber?”.
Articolul este este indreptat impotriva “dacologilor” si ii apara pe istoricii nostri “oficiali”.
Stiind ca domnul Nahoi este moldovean, propun in “contra partida” un material care explica de ce noi (si eu sunt moldovean) vorbim o limba romanica desi romanii nu au calcat nici odata in Moldova, ba chiar plateau tribut dacilor liberi de aici sa-i jefuiasca mai rar.
Faptul ca noi vorbim o limba “latina”, cand din Carpati si pana dincolo de Nipru nu a calcat picior de roman (adica vre un oficial care sa ne impuna limba latina), este explicat de “istoricii” pe care domnia sa ii apara doar prin “O enigma si un miracol”.
Doamna Aurora Petan este doctor in lingvistica romanica si a lucrat opt ani in Academia romana, in Institutul de Lingvistica din Bucuresti. Nu stiu daca este “dacolog”, dar este impotriva celor care in 2006 au sarbatorit invadarea Daciei de catre imperiul Roman. Si incearca sa foloseasca logica, stiinta si bunul simt pentru a explica enigma si miracolul.
In general, corifeii Scolii Ardelene au procedat astfel: au hotarat ca dacii au fost romanizati, si apoi au incercat sa demonstreze si cum.
Virgiliu Culiceanu
P.S. Iata si ce spun “dacologii”: limba vorbita de daci era o limba prelatina, si aceasta explica simplu si firesc toate enigmele si miracolele limbii romane pe care o vorbim astazi, de la Atena pana in Elvetia, si de la Adriatica pana in cotul Donului. Ar explica si de ce limba romana are mai multe cuvinte latine dact limba italiana.
O enigma istorica: romanizarea.
Istoria noastra este plina de intrebari si umbre, carora cercetatorii refuza sa le dea contur. Romanizarea, de pilda, este un exemplu foarte incomod: se vorbeste cu convingere numai despre rezultatele sale – limba si poporul roman -, dar daca vrem sa cercetam felul in care dacii au fost romanizati, ne prabusim in cea mai adanca gaura neagra a istoriei noastre.
Ce este romanizarea?
Indiferent cat de mult au construit, investit si civilizat romanii intr-un teritoriu ocupat, despre fenomenul de romanizare nu putem vorbi decat atunci cand populatia cucerita si-a insusit limba latina, renuntand definitiv la limba proprie. Or, romanii nu si-au propus niciodata sa romanizeze pe nimeni, deci romanizarea nu a avut nicaieri un caracter intentionat, programatic, organizat. Nu exista nici un document care sa dovedeasca asa ceva. Imperiul Roman era foarte intins la vremea apogeului sau (in anul 117 d.Cr. a atins extinderea maxima), dar in cea mai mare parte a teritoriului ocupat, limba latina nu a putut inlatura limbile locale, in ciuda faptului ca stapanirea romana a durat multe sute de ani: in primul rand Grecia si Egiptul, care aveau o cultura superioara celei romane, nu au fost romanizate niciodata; apoi tot restul Orientului elenistic, cu Asia Mica, Siria, Palestina etc.; teritoriile din Africa de Nord – Mauretania, Numidia, Cyrenaica; Britannia, Germania, Illyricum, tot restul Peninsulei Balcanice, cu Tracia, Macedonia si cele doua Moesii, apoi Pannonia, Noricum si alte teritorii.
Nicaieri limba latina nu a persistat: fie nu s-a impus niciodata, fie s-a impus pentru un timp limitat, disparand sub presiunea altor limbi (a celor slave, de exemplu). Se considera ca, din acest imens teritoriu, au ramas romanice doar Hispania, Gallia, Italia, micul teritoriu al Raetiei, Dalmatia si Dacia, dand nastere celor zece limbi romanice: spaniola, portugheza, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda, reto-romana, dalmata (azi disparuta) si romana. Cum de in unele teritorii romanizarea limbii a reusit, iar in altele (cele mai multe) nu? Hazardul? Cine poate raspunde?
Romanizarea Daciei
Dacia a fost ultima cucerita si prima abandonata de romani, durata sederii lor efective fiind de mai putin de 150 de ani. Dupa victoria din anul 106, romanii stapaneau Banatul, Oltenia si teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova – inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) ramanand in libertate. Dobrogea fusese incorporata de timpuriu in Moesia Inferior. Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutata pe Olt si Dunare. Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intentiona deja sa abandoneze Dacia. Chiar daca se considera ca parasirea Daciei s-a facut in vremea lui Aurelian, in anul 271, izvoarele sustin ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus, in anul 256, la o data care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar dupa acest moment inceteaza circulatia monedelor romane si nu mai exista inscriptii.
E greu de admis ca dacii si-ar fi insusit limba dusmanilor stabiliti in Dacia.
Piaţa Universităţii continuă să fie pentru mulţi oameni un motiv de îngrijorare, datorită apariţiei actelor de violenţă din partea unora dintre manifestanţi. Că există subterane politice, că undeva un creier diabolic elaborează o tactică a demonstraţiei, că sunt în Piaţă oameni de bună credinţă, care continuă să aibă impresia că ceea ce fac ei acolo este rodul unei spontanietăţi revoluţionare, astea sunt lucruri pe care deja le ştim cu toţii. Personal, însă, nu înţeleg de ce lupta pentru putere trebuie să îmbrace asemenea forme şi nu poate fi dusă, oricât ar fi ea de agresivă verbal, doar în planul confruntărilor politice.
Cât despre Piaţa Universităţii, poliţia declară că nu intervine fiindcă îi este teamă.
Da, avem o poliţie care stă şi se uită neputincioasă atunci când este bătută, huiduită şi împroşcată cu noroi. Totuşi, pe ici, pe colo, atunci când mitingiştii săvârşesc infracţiuni de genul furturi de buzunare sau de maşini, poliţia intervine, evitând însă un impact cu demonstranţii.
Am văzut la poliţie pe unul dintre manifestanţi, reţinut pentru furt de maşini şi ceea ce m-a pus pe gânduri a fost nu situaţia jalnică în care acel om, de altfel fără antecedente a ajuns, ci trauma psihică suferită de un individ de a cărui slăbiciune de caracter s-a profitat la maximum. Chiar şi poliţiştii au fost confruntaţi cu o situaţie fără precedent, cu un om care plângea, rugând să n u fie pus în libertate pentru că îi este teamă să nu păţească ceva. am aflat de la organele de poliţie şi am văzut apoi cu ochii mei că individul, numit I.G., a fost adus la circa de poliţie într-o stare de mizerie de nedescris, având pe corp eczeme datorate lipsei de igienă personală. Un om ajuns infractor, într-o conjunctură nefericită şi care îşi va plăti scump momentul de rătăcire. Iată câteva din lucrurile declarate de I.G., consemnate în dosarele poliţiei.
În ziua de 20 aprilie, la întreprinderea unde acesta lucra s-a prezentat un individ mărunţel şi cu mustaţă, pe nume Marian, din partea Asociaţiei 16-21 decembrie, ca să ia câţiva oameni să meargă la demonstraţie, precizând că se va face grevă în Piaţa Universităţii. I.G., împreună cu alţi trei colegi de serviciu, a acceptat această propunere.
A doua zi, celor racolaţi li s-a făcut un instructaj, au fost puşi să semneze adeziuni pentru intrarea în asociaţie, adeziuni pentru punctul 8 al Proclamaţiei şi abrogarea Decretului 473. Totodată , li s-a promis o sumă de 2.500lei dacă vor sta o lună în Piaţă şi li s-au dat identităţi, date de starea civilă, adrese false. I.G. a primit numele de Braham Florin, născut în 15.09.1965, părinţii Tiberiu şi Somna, domiciliul în Techirghiol, str. Valentin Iuliu Camacea 30 (după ce I.G. a fost prins de organele de poliţie timp de trei zile a susţinut sus şi tare că acestea sunt datele sale reale, abia ulterior a recunoscut adevărata sa identitate). Instructajul a fost făcut de un cetăţean cunoscut în Piaţă sub numele de Dincă Gheorghe (George). În data de 22 a avut loc o demonstraţie, condusă de Dincă, la care a participat şi un preot, Grecu Sorin, ce făcea slujbe la oprirea coloanei de demonstranţi în faţa locurilor unde au căzut eroii Revoluţiei. La Televiziune, când au ajuns, o parte din demonstranţi au spus să intre să ocupe un post de televiziune, lucru care din fericire nu s-a întâmplat. În data de 28 aprilie, s-a trecut la organizarea patrulelor de noapte, înarmate cu bâte. I.G. era şef de patrulă pe porţiunea dintre ceasul Universităţii şi Dunărea, în timp ce simetric, pe partea Teatrului Naţional există o alta, condusă de Adrian Nemţiu. Acestea aveau ca sarcină să alunge persoanele în stare de ebrietate, organele de poliţie şi persoanele de „rea-credinţă”.
În data de 30 mai, deci o lună mai târziu, în cortul Asociaţiei au fost chemate câteva persoane, printre care I.G. şi s-a discutat prima oară despre „necesitatea” de a se face rost de o maşină. A doua seară pe 31 mai, împreună cu Vrânceanu Telu, Zaharia Valentin şi Dincă Gheorghe, I.G. a plecat spre restaurantul Budapesta, unde au fost încercate 4 maşini. Trei aveau sistem de alarmă, iar a patra, deşi nu avea o asemenea protecţie, nu a putut fi deschisă . A urmat traseul Poşta Vitan, Policlinica Vitan, iar de la intersecţia Baba Novac a fost luată o Dacie neagră cu care I.G. a fost adus şi lăsat în Piaţă, pe la ora 2, în timp ce ceilalţi au plecat şi s-au reîntors dimineaţa în jurul orei 6. A doua seară, istoria s-a repetat, de data aceasta locul spargerii a fost zona Schitu Măgureanu, iar obiectul o Dacie roşie. Pe data de 2 iunie, în jurul prânzului, infractorul a fost ridicat de organele de poliţie, la sesizarea unui cetăţean, căruia i s-a părut suspectă prezenţa lui I.G. lângă această a doua maşină, 18- B-313.
Pe tot timpul cât s-a aflat în Piaţă, I.G. a dormit în corturi şi a mâncat, după declaraţiile sale, la cantina PNŢ-cd, pe baza unor bonuri, distribuite zilnic, în valoare de 40,35, 12, 25 lei. Grupurile de cinci care mergeau la masă erau permanent însoţite de două persoane. În ceea ce priveşte igiena corporală, ca loc de baie era folosit havuzul de la Arhitectură, iar pentru necesităţi chiar şi boscheţii din faţa Inter-ului.
Cam asta ar fi, pe scurt, declaraţia lui I.G. existentă în dosarele poliţiei la ora actuală. Cât este ea de adevărată, va fi constatat de organele în drept. Nu ştim care va fi gradul de vinovăţie stabilit de instanţă şi care va fi soarta acestui nenorocit, dar un lucru e cert: am văzut un om plângând în timp ce ruga organele de poliţie să nu fie pus în libertate, fiindcă pentru el libertatea poate însemna chiar moartea.
E greu de crezut asemenea poveste şi sper, din tot sufletul, că tot ce am auzit să fie doar o ficţiune închipuită de o minte bolnavă. ( 🙂 – nota mea)
Corina Drăgotescu
Adevărul / 13.06.1990, pag. 1
Îndemn venit din cavernă
Joi, 14 iunie, ora 10.05. Pe scara din stânga platoului din incinta Poliţiei municipiului Bucureşti sunt masaţi cei pe care minerii îi aduc în stradă. Sunt purtaţi în goană printre maşinile calcinate. Unora sângele de pe faţă li se adună în barbă. Până s-au dat prinşi s-au bătut cu furie. Antonie Dumitru (născut 25 iulie 1958), prezentator de spectacole la Hotel „Bucureşti”, este unul dintre ei, i s-a smuls cuţitul din mână cu foarte mare greutate. El contestă. O dată arestat, a devenit mieluşel. Ca şi Vlăducu Radu (20 ani, tehnician la IOR). Arată rău de tot. Abia poate vorbi. A intrat ieri în clădirea Poliţiei,
înăuntru s-a îmbrăcat în uniformă de colonel, a pus şi foc şi – o dată ieşit afară – l-au hăcuit ai lui, „demonstranţii paşnici”, pe motiv că ar fi… poliţist. Acum e arestat. Ca şi profesoara de engleză Popinceanu Maria, „culeasă” din Piaţa Universităţii. E drogată.Ţipă isteric: „Arestaţi o femeie nevinovată cu copil mic acasă?” Ştef Maria depune mărturie de trecător: „A sărit la mine cu unghiile. M-a tras şi de păr. Răcnea ca şi acum: „Vedeţi unde am ajuns dacă nu l-aţi votat pe Raţiu?”
Conferinta publicasustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga”
Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou” i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei ideologice in care s-au aflat comentatorii.
Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. “Defectorul”/ dezertorul/ este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii ’50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu “descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea, “defectori”.
In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime:
un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea;
un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse;
un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;
un agent care aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.
Taxonomia defectorilor: dezetori la inamic; fugari din tara; ramasi pe loc (cazul Mircea Raceanu), dupa motivatie – voluntari, cointeresati, constransi prin santaj.
Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion american (cu acoperire diplomatica la Roma) care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare “defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane.
August 10th, 2010 
VR 
Pentru Dinu Patriciu, aniversarea celor 60 de ani împliniţi săptămâna trecută, pe 3 august, s-a terminat urât, informeaza Florin Ciornei in EvZ, dupa cum anuntam in Mogulii, intre metafizica si spital. Vintu da in Basescu si Patriciu se spitalizeaza de urgenta chiar de ziua lui.
Posted in 
Tags: 
