November 29th, 2010 
VR 
Posts Tagged ‘Romania Mare’
Previziunile Parintelui Justin Parvu despre Basarabia. 8 si 28 noiembrie 2010: “Tot comunistii castiga. Nu lasa rusii Basarabia!” VIDEO
Posted in Documentare, Top News 
Tags: Basarabia, basarabia romana, Eminescu, hitler-stalin, manastirea petru voda, Parintele Justin Parvu, Romania Mare, Rusia 
1 Comment »De ce ne trebuie Basarabia. DOCUMENT
Rolul Romaniei la Gurile Dunarii si Marea Neagra, fruntariile Europei
“Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei, dand peste cap echilibrul dintr-o regiune, prin traditie, fierbinte… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului, care, prin crearea unei zone de granita loiala, de la Marea Alba si cea Baltica pana la Marea Neagra, ar fi putut, probabil, impiedica acest razboi, a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta” – Charles Upson Clark – Octombrie 1941
DOCUMENT. Brosura informativa cuprinsa in lucrarea AXA – Noua Romaniei la Marea Neagra, 2005
HISTORICUS, 1915
“De ce ne trebuie Basarabia”
Razboiul european a luat proportiile unui adevarat cataclism. Toate marile puteri ale Europei si pe deasupra Japonia iau parte la macelul inspaimantator care insangereaza omenirea de aproape un an de zile.
Luptele se dau pe fronturi de mii de kilometri si milioane de ostasi cad sub focul ucigator al armelor celor mai perfectionate.
Intreaga viata economica a statelor in lupta e ruinata, iar tarile neutre traesc intr-o adevarata teroare inspaimantate de acest groaznic razboi care ameninta totul cu distrugerea.
In afara de lupta sangeroasa de pe fronturi, in afara de inspaimantatoarele atacuri ale milioanelor de ostasi care brazdeaza Europa cu brauri de foc, beligerantii si in special Tripla Intelegere, care se simte mai slaba militareste decat puterile centrale, dau asalturi disperate neutrilor pentru a-i tari si pe ei in acest razboi al imperialismului european.
Si daca luptele pe fronturi stagneaza uneori, daca luptatorii stau in transee luni de zile intr-o inactivitate enervanta, daca in unele parti beligerantii stau fata in fata fara a se hotari sa faca jertfa suprema si sa dea atacul decisiv, in capitalele statelor neutre lupta diplomatica se duce mereu cu aceiasi intensitate, asalturile devin din ce in ce mai inversunate.
De altfel, chiar de la inceputul razboiului dovedindu-se superioritatea covarsitoare a Puterilor centrale, Tripla Intelegere si-a pus intreaga speranta in interventia neutrilor, asteapta victoria nu de la armatele ei insuficiente pentru a o obtine, ci de la intrarea in lupta a unor forte noi, de la neutrii pe care nadajduia ca prin promisiuni si prin amenintari sa-i decida in cele din urma sa se arunce cu toata puterea impotriva austro-germanilor. Si daca anglo-franco-rusii n-au prea inregistrat succese pe campurile de lupta, daca Belgia e in intregime ocupata si Franta invadata de Germani, daca armatele rusesti sunt pretutindeni distruse, Tripla Intelegere a repurtat in schimb dupa aproape zece luni de asalturi continue la Roma, succesul determinarii Italiei de a calca alianta care o unea de treizeci de ani cu Puterile centrale si de a se zvarli in razboi alaturi de anglo-franco-rusi.
Este aceasta, fara indoiala, un succes diplomatic al Triplei Intelegeri obtinut insa cu mari jertfe, cu sacrificarea tuturor intereselor sarbesti.
Pentru a o hotari sa intre in lupta i s-a promis Italiei un adevarat imperiu colonial si in plus toata coasta Adriaticei si Albania de sud indepartand astfel din nou pe nenorocitii de Sarbi de la Mare, sfaramandu-le vechiul vis de patrundere la Adriatica.
Pe baza acestor promisiuni, care, daca s-ar indeplini ar satisface imperialismul italian si ar face din Adriatica un lac italienesc, regatul lui Victor Emanuel al III a intrat in lupta.
Pentru a determina insa aceasta intrare in actiune, Tripla Intelegere a fost nevoita sa dezminta singura principiul nationalitatilor cu care spera sa ademeneasca pe neutri, caci a trebuit sa cedeze Italiei coasta dalmata locuita numai de sarbi.
De altfel, era evident inca dela inceputul razboiului ca nu din principiul nationalitatilor a izvorat acest formidabil razboi si ca nu pe baza acestui principiu va fi purtat el.
Principiul nationalitatilor putea servi doar ca decor pentru a ascunde adevaratul joc de ademenire a neutrilor incercat de Tripla Intelegere. El n-avea insa ce cauta intr-un razboi de suprematie politica si economica a lumei, in razboiul celui mai pronuntat imperialism.
Inchipuiti-vi-o pe Rusia, sugrumatoarea ucrainenilor, finlandezilor, polonezilor, moldovenilor, georgienilor si atator altor nationalitati, luptand pentru triumful principiului nationalitatilor!
Razboiul pentru stapanirea economica a lumii
Adevarul e ca razboiul a inceput si se poarta pentru stapanirea economica a lumii.
E razboiul dintre Germania, care, prin dezvoltarea ei uriasa, pretindea cu drept cuvant stapanirea cailor de comunicatie si debuseelor necesare industriei si comertului sau, si dintre Anglia, care nu admite ca altcineva sa mai stapaneasca Marea de care ea dispune de atatea veacuri.
Toti ceilalti beligeranti in afara de Anglia si Germania sunt numai personaje secundare in acest razboi in care lupta se da intre vechea suprematie engleza si forta noua germana.
Si natural ca intregul razboi imprumuta caracterul ce i-l da lupta economica si politica dintre Germania si Anglia.
Daca acestea lupta pentru stapanirea in general a marilor si oceanelor, Rusia lupta si ea pentru stapanirea Marii Negre si a portilor acestei mari, Dardanelele, dupa cum Turcia se razboieste pentru pastrarea acestei stapaniri.
Italia, la randul ei, s-a aruncat in lupta pentru a face din Adriatica un lac italienesc, spre a fi numai a sa, fara nici o concurenta si fara nici o pretentie streina, iar Austro-Ungaria lupta cu toate puterile pentru a-si pastra partea ei de mare, mijlocul indispensabil de comunicatie si de viata.
In aceste conditii, a pune lupta pe principiul nationalitatilor inseamna a inlatura interesul economic, singurul care prezideaza si conduce acest razboi.
Ni s-au parut necesare aceste explicatii fiindca in lupta pe care o duce si in Romania Tripla Intelegere pentru a ne castiga concursul a cautat prin presa si prin organele ce-i stau la dispozitie sa inlature cu totul partea economica a razboiului, sa ne distraga atentiea de la planurile rusesti in Marea Neagra.
Ori, e vizibil ca in acest razboi Romania – daca va interveni si noi credem ca trebuie sa intervina – are datoria intai sa-si asigure existenta si apoi sa infaptuiasca unitatea nationala.
Ori pentru asigurarea existentei sale, Romania are neaparata nevoie de gurile Dunarii si de libertatea deplina a Marii Negre.
Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei
Intr-un studiu aparut de curand, dl Vintila Bratianu arata importanta enorma a Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei.
Dunarea formeaza pentru Romania artera principala, prin care se scurg toate bogatiile acestei tari. Romania are astazi in stapanirea ei 1300 km din malurile Dunarii, dintre care peste 490 km sunt ambele tarmuri, pe teritoriu romanesc.
Din aceste fapte rezulta o consecinta logica si primordiala pentru intreaga viata a Romaniei: aceasta tara are absoluta nevoie de libertatea de navigatie completa a Dunarii, de libertatea completa a gurilor Dunarii.
Dar ceva mai mult: dl Vintila I. Bratianu arata, luand ca pilda raul Volga, ca avem nevoie ca libertatea regimului pe Dunare sa fie completata printr-un regim liber si pe Marea Neagra si in Stramtori. Neavand aceste libertati, Dunarea scurgandu-se intr-o mare inchisa (in cazul nostru inchisa politic) noi tot nu ne putem folosi de acest fluviu in masura in care ne dicteaza interesele noastre.
Ori razboiul actual a pus la ordinea zilei chestia libertatiii de navigatie a gurilor Dunarii, a Marii Negre si a Stramtorilor. Dnii Sasonow, Goremykin, Gurko, Miliukow, printul Trubetkoi, toata presa ruseasca cer in mod hotarat si unanim Constantinopolul si Stramtorile.
Ceva mai mult, Rusia cere, acum chiar, cand este departe de victorie, Galatiul nostru: aceasta o afirma si raposatul rege Carol intr-o convorbire cu dl. Virgil Arion, aceasta o afirma si dl P. Carp int-un articol publicat in «Moldova» ; aceste afirmatii, pana acum cel putin, n-au fost desmintite oficial de guvernul actual.
Stim deci pozitiv ce vor Rusii, iar realizarea acestei dorinte a Rusiei este desfiintarea oricarei libertati de navigatie a Dunarii, a gurilor Dunarii, a Stramtorilor. Deci, in caz de victorie ruseasca, vom depinde in toate aceste chestiuni complet de bunavointa Rusiei, vom fi nevoiti de a cauta sa obtinem aceasta bunavointa ruseasca si, deci, vom fi vasali Rusiei!
„Marea Neagra trebue sa devina o Mare Ruseasca”
Cealaltă lume: Noutăţi de pe frontul basarabean
„Rușii fac tot ce pot ca să creeze un stat pro-rus în Moldova, sau cel puțin un stat suficient de instabil pentru ca nimeni să nu-l poată folosi pentru a amenința Rusia” (George Friedman, Stratfor)
Cu câteva zile înainte de alegerile de o importanță crucială din Republica Moldova, apar tot mai multe analize care indică miza acestui mic stat fragil de dincolo de Prut. Şi înțelegem tot mai mult despre mutările geopolitice care au de a face cu această zonă.
Mai întâi, Rusia. Este tot mai clar că pentru ruși alegerile din 28 noiembrie au o mare importanță și că și-au fixat obiective în legătură cu acest eveniment. Sistemul putinian a adus ordine și a alocat resurse pentru ca serviciile rusești să poată juca ofensiv pe mai multe fronturi.
Iar unul dintre fronturi este acum Basarabia. Instalați deja solid pe Nistru, rușii joacă tare pentru extinderea dominației până la Prut. Analistul Petru Bogatu de la Chișinău scrie că, „la această oră, Republica Moldova este ținta unei agresiuni informaționale mișelești dinspre Est. Rusia a lansat împotriva noastră un atac ucigător care nu întotdeauna se vede cu ochiul liber”. *
De asemenea, George Friedman, de la agenția americană Stratfor, aflat – coincidență? – în aceste zile într-un periplu în regiune, a publicat astăzi un material despre Moldova în care remarcă fragilitatea situației, pe fondul tendințelor centrifuge din societatea basarabeană, aflată într-un stadiu “pre-național”.
El remarcă trei mari tendințe: cei ce doresc unirea cu România, în minoritate, și o majoritate împărțită între nostalgicii URSS, ce vor revenirea în orbita rusească, și adepții suveranității, ce optează pentru independență, eventual și pentru o apropiere de UE și NATO.
Friedman detectează cu abilitate importanța Moldovei pentru Rusia și Ucraina și pericolul foarte actual pentru Occident ca Moldova să intre din nou sub control rusesc. Concluzia sa este că singura soluție pentru Basarabia este România, sugerând că doar unirea ar scoate regiunea din impas.
„Moldova are sens ca parte a ceva. Uniunea Sovietică a dispărut. Europa are deja mai multe probleme decât poate gestiona și nu are nevoie de încă una. Însă România e încă aici. Nu e o soluție perfectă, și în mod sigur nu una care să fie bine primită de mulți moldoveni, dar este o soluție”. **
Posted in Analize, Documentare, Top News Tags: Basarabia, basarabia romana, Bucovina, Gurile Dunarii, Marea Neagra, Republica Moldova, Romania Mare, Tinutul Herta, transnistria 1 Comment »Adevărat s-a cedat Basarabia?
Am lasat intentionat, fara alte adaugiri, titlul de mai sus, care produce frisoane oricarui roman, desi este vorba de un editorial scris de Ion Cristoiu in urma cu 20 de ani, la data semnarii primului Tratat al Puterii instalate dupa lovitura de stat din 1989, a “Frontului Salvarii Nationale”, care avea sa fie si ultimul Tratat din istoria existentei nefastei Uniunii a Republicilor Sovietice Socialiste. Un editorial valabil si azi, cu mici modificari onomastice.
Nimic nu e intamplator. Desi Petre Roman a fost primul sef de Guvern din lume care a recunoscut “independenta” Republicii Moldova, o inventie geopolitica stalinista, dupa semnatura pusa ulterior de blestemul Romaniei, Ion Iliescu, alaturi de cea a trilateralului Mihail Gorbaciov, Dumnezeu nu a vrut ca acest Tratat nenorocit sa fie ratificat, pentru a se consfinti oficial de catre romani raptul istoric al Pactului Hitler – Stalin. Ne-a mai dat o sansa: URSS s-a spulberat inainte ca Tratatul sa ajunga in Parlamentul Romaniei. Au mai trecut insa sase ani si tradarea a fost dusa aproape pana la capat de catre alt presedinte nevolnic al Romaniei mici: Emil Constantinescu, originar din Tighina, care a semnat la indemnul “tovarasei colonel” Zoe Petre si a ministrului de Externe Adrian Severin ticalosul Tratat cu Ucraina. Iar zilele trecute s-a completat barbaria si prin semnarea Tratatului de frontiera cu Republica Moldova, de catre ministrul Teodor A. E. Baconschi si premierul moldovean (asa-si zice el) Vladimir Filat, intr-o continuitate perfecta a Pactului amintit, daca tinem cont ca de data aceasta cei doi ministri s-au combinat intr-un gretos cocktail Molotov iar Ribbentrop a fost inlocuit cu brio de frau Merkel (Chiar ii credem pe nemti ca ne vor baga in Schengen si, pe deasupra, vor “rezolva” conflictul din Transnistria? In folosul cui?) Nu degeaba am facut acest pomelnic “romanesc” de mai sus. Toate persoanele implicate in aceste cedari ale Romaniei, dar absolut toate, au legaturi directe, de sange sau obedienta, cu marea putere rosie de la Rasarit. Intamplator?
Public asadar acest editorial din cartea lui Ion Cristoiu care reuneste articolele sale din anii ’90 – O lovitura de stat prost mascata – lucrare care se va lansa sambata, la ora 13, la Targul Gaudeamus. Este chiar o pagina de istorie, o istorie a tradarilor Romaniei, poate uitata de multi dintre politicienii guralivi de azi. De aceea, probabil, se si repeta. Pentru ca ce altceva decat o noua decadere a Romaniei este semnarea Tratatului de frontiera cu inventata Republica de peste Prut, un act contestat vehement chiar si de catre presedintele de la Chisinau, Mihai Ghimpu?! “Întreaga scenă, uşor penibilă, ne dezvăluie, dacă mai era nevoie, atmosfera de amatorism, în care s-a pregătit Tratatul, dacă nu cea de vasalitate în care a fost semnat”, concluziona Ion Cristoiu cu 20 de ani in urma privind actul murdar semnat de Romania cu URSS. Ce s-a modificat de atunci? Se pare ca doar cateva initiale: URSS s-a preschimbat in UE…
Nu ratati in curand aici: Cum analizele Ziua din ultimii zece ani se regasesc in relatarea geopolitica a lui George Friedman de la Stratfor despre Rusia si rolul Basarabiei la Marea Neagra, un interviu de azi cu Ion Cristoiu si doua editoriale-bomba de ieri: despre maresalul Ion Antonescu si rafuiala gazetarului cu raposatul rabin-sef Moses Rosen. Si, evident, dezvaluirea secretului lui Adrian Paunescu, alt originar din Basarabia. Pana atunci, ramane intrebarea:
Adevărat s-a cedat Basarabia?
S-a stabilit demult că elementele bisericeşti au un efect liniştitor, ba chiar narcotizant, asupra omului.
Acest adevăr explică, poate, de ce în atmosfera de ouă roşii, cîntări line şi lumînări transmise în direct de Televiziunea Română, într-un efort de a înlocui ideologia de partid cu ideologia bisericească, a trecut aproape neobservat unul dintre momentele stranii ale istoriei noastre postbelice:
Semnarea la Moscova a Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi U.R.S.S.
De ce trebuie să apreciem astfel acest eveniment?
Foarte simplu.
Documentul, pregătit de o vizită anterioară a ministrului nostru de Externe, domnul Adrian Năstase, consfinţeşte frontiera dintre România şi U.R.S.S. stabilită prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. Potrivit acestuia din urmă, raporturile teritoriale dintre tara noastră şi Uniunea Sovietică urmau a fi cele hotărîte prin ultimatumul sovietic din iulie 1940, consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939. De reamintit, dacă mai e nevoie, că Tratatul de pace de la Paris confirmă apartenenţa la U.R.S.S. a străvechilor teritorii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Altfel spus nedreptatea istorică făcută României în urma înţelegerilor între cei doi mari dictatori ai Europei: Hitler şi Stalin.
Putem spune astfel că semnarea Tratatului cu U.R.S.S. în dimineaţa zilei de 5 aprilie 1991 reprezintă renunţarea oficială de către România la Basarabia şi Bucovina.
Sau, ca să fim mai exacţi, o nouă cedare a Basarabiei.
O abdicare de către întreaga ţară
Am fi nedrepţi dacă am pune exclusiv pe seama domnului Ion Iliescu povara acestui moment greu al istoriei noastre din ultimul timp. Gestul iscălirii de către mîna preşedintelui n-a fost decît supunerea la un protocol. Noua cedare a Basarabiei şi a Bucovinei cade în responsabilitatea întregi puteri de azi. Să nu uităm că Tratatul a fost pregătit de domnul Adrian Năstase, ministrul nostru de Externe. Executivul e astfel responsabil, alături de Instituţia prezidenţială, în realizarea acestui act greu de imaginat. Răspunzători sînt însă şi Parlamentul, şi toate forţele politice, şi presa care, cu cîteva mici excepţii (România liberă, Dreptatea) n-a tras din timp semnatul de alarmă asupra celor ce se pregăteau în culise.
Responsabili sîntem şi noi toţi.
Nu numai cei ce au votat la 20 mai 1990 Frontul Salvării Naţionale, dar şi cei care au optat pentru alte partide sau nu s-au prezentat la urne. Pentru că domnul Ion Iliescu ar fi ezitat să-şi pună semnătura pe un asemenea document dacă ar fi ştiut că îşi va ridica împotrivă întreaga societate românească. Din nefericire, chestiunea Basarabiei nu pare să fi depăşit în conştiinţa noastră colectivă momentul siropos al îmbrăţişărilor patetice, al podurilor de flori, al lirismului ieftin, al iniţiativelor culturale prăfuite.
Atinsă de o criză profundă, societatea românească n-are forţa de a se pronunţa ferm într-o chestiune de interes general, care depăşeşte interesele de moment. Energia noastră naţională s-a epuizat, pe vreo jumătate de secol, în revolta din decembrie 1989. Ce-a mai rămas din ea se consumă azi în eterna văicăreală cotidiană, în ieftine scandaluri de presă, în dispute balcanice. Trăim cu spaima în sîn la o eventuală pretenţie teritorială a Ungariei.
Cum s-ar crede că am putea sfida un colos de proporţiile Uniunii Sovietice?
Gestul de abdicare de la Moscova nu e numai al domnului Ion Iliescu.
El aparţine ţării întregi.
Păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin
Polemizînd cu unii critici, preşedintele ţării a precizat că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi fost un act iresponsabil.
Sîntem întru totul de acord cu domnia sa. Problema teritoriilor de peste Prut trebuie judecată la rece. Luciditatea politică ne demonstrează limpede că a ridica în acest moment intern şi internaţional problema trecerii la România a Basarabiei şi Bucovinei ar fi sinonim cu un gest de sinucidere naţională. Desigur, sovieticii au declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov. De aici nu decurge însă în mod automat voinţa acestora de a trage şi consecinţele practice ale tezei teoretice.
Ceauşescu a cerut acest lucru la Congresul al XIV-lea. Pretenţia lui i-a grăbit prăbuşirea. E limpede că păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin e obiectivul nr.1 al actualei conduceri sovietice. Desprinderea şi a unei neînsemnate bucăţi de teritoriu din moştenirea lăsată de înaintaşii comunişti ar însemna pentru Gorbaciov sfîrşitul politic, şi poate nu numai. Din punct de vedere economic şi social-politic, preşedintele sovietic poate face orice. El se poate avînta chiar în lupta pentru abolirea comunismului. În nici un caz el nu poate lăsa să se destrame Uniunea Sovietică. Sentimentul de mare imperiu domină istoria Rusiei. El e valabil şi acum. De acesta trebuie să ţină cont orice forţă politică, orice conducător, indiferent de viziunea sa asupra societăţii.
În acest context apare clar că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi declanşat din partea Moscovei o ostilitate greu de prevăzut în consecinţele sale concrete. Iritarea agenţiei TASS în faţa Moţiunii de protest a Convenţiei F.S.N. e un semnal destul de concludent. Mai mult ca sigur am fi asistat la o înteţire a activităţi iredentismului maghiar, Ungaria conturîndu-se în ultimii ani, in pofida declaraţilor sale prooccidentale, ca vîrf de lance al intereselor sovietice în Europa de Est. Cu un serviciu secret încropit în grabă, pe ruinele fostei instituţii, România e un teritoriu la discreţia agenţilor străini. Avînd posibilitatea să opereze aproape nestingherite în spaţiul nostru naţional, serviciile secrete străine ne-ar fi pricinuit multe bătăi de cap. Cine ştie ce momente aberante, imposibil de explicat în chip raţional, ne-ar fi aşteptat în perioada urmînd declaraţiei noastre de revendicare a teritoriilor de peste Prut!
Să adăugăm acestora şi un lucru la fel de important.
Din punct de vedere economic, depindem în continuare de materiile prime venite de la sovietici. Revendicarea Basarabiei ar fi putut duce la o gîtuire a traficului dinspre U.R.S.S. Ceea ce ar fi adîncit pînă la proporţii uriaşe criza noastră economică şi ar fi pus la îndoială înseşi procesele pe care le parcurgem.
Revendicarea Basarabiei ar fi fost imposibilă şi prin raportare la contextul internaţional. Numeroase semne din ultimul timp ne demonstrează interesul Vestului pentru păstrarea colosului sovietic. Prezenţa lui James Baker la Moscova în chiar zilele referendumului unional a însemnat, în limbaj diplomatic, o aprobare de către S.U.A. a acţiunii puse la cale de U.R.S.S. Echivocul occidental în ce priveşte statele baltice e o dovadă lămuritoare. Dacă acestea, deşi sprijinite în S.U.A. de un puternic lobby, sînt mereu potolite în tentativele lor de independenţă, e dificil de presupus că Basarabia ar fi putut beneficia de vreo bunăvoinţă.
Nici pe planul intern al Basarabiei nu sînt condiţiile unei întoarceri la patria mamă. Istoria a operat pe acest teritoriu românesc mutaţii social-politice şi economice fundamentale. Politica de rusificare dusă de Moscova a adus aici, din altă parte, o populaţie numeroasă, din care provin marea majoritate a specialiştilor din diferite domenii.
În lupta împotriva conducerii actuale a Republicii Moldova, spectrul unirii cu România e un argument forte al rusofonilor.
Uşor de imaginat ce-ar face aceştia în cazul unei revendicări răspicate din partea României!
A cîştigat doar Uniunea Sovietică
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Adrian Severin, Baconschi, Baconsky, Basarabia, basarabia romana, Basescu, cristoiu, emil constantinescu, GDS - noul komintern, Gorbaciov, iliescu-kgb, ion cristoiu, O lovitura de stat prost mascata, Romania, Romania Mare, Roncea, spioni tradatori, Tratat, URSS, vlad filat, vladimir filat, ziua, Zoe Petre 2 Comments »George Friedman, securistul american de la agentia privata de informatii Stratfor: A fi roman este prea periculos. NATO este o iluzie. UE este dominata de Germania. Germania este pe mana cu Rusia. Romania nu are o alternativa strategica. Perspectiva Turciei si a Marii Negre. Urmeaza Moldova
Nota Roncea.ro: Dl George Friedman este un respectat analist de intelligence din Statele Unite, fondator al agentiei private de informatii si geopolitica Stratfor Inc, care reuneste fosti ofiteri de informatii ai structurilor de securitate americane. Am avut privilegiul sa fiu primul ziarist roman care a intrat in legatura cu Stratfor si George Friedman, cu care am intretinut o corespondenta, pentru a publica in premiera in presa romana una dintre analizele de inceput ale Agentiei privind Romania si Marea Neagra. Se intampla cu multi ani in urma, la fosta ZIUA (pentru al carei deces trebuie sa le multumim tot… rusilor). Analiza de mai jos este importanta, in primul rand, pentru ca, dincolo de “semnalele” pe care le transmite, reflecta interesul si nivelul de intelegere si cunostinte ale securistilor americani despre Romania, spatiul carpato-danubiano-pontic si istmul ponto-baltic. Unii vor fi dezamagiti. Altii, nu. Pentru mine, dl Friedman este un tip onest. Face parte dintr-unul din acele “grupuri etnice” ajunse in serviciile de informatii americane de care vorbea Larry Watts si despre care am scris amintind de dezinformarile lui Vladimir Tismaneanu de peste Ocean. Insa spre deosebire de acesta din urma, Friedman recunoaste franc, chiar din preambulul analizei de mai jos, ca judeca Romania si intreaga zona si din perspectiva fiului unei familii din Ungaria de supravietuitori ai lagarelor naziste. De altfel, in aceeasi nota de sinceritate isi si incheie relatarea geopolitica: “I leave Romania confused. The Romanians hear things that I am deaf to. It is even at a pitch my Hungarian part can’t hear. I leave now for another nation, Moldova, which has been even more exposed to history, one even stranger and more brutal than Romania’s.” E, si aici o zbarceste din prima, afirmand ca isi continua calatoria pentru a vizita “o alta natiune – Moldova”. Sa vedem ce va urma…
Editor’s note: This is the third installment in a series of special reports that Dr. Friedman will write over the next few weeks as he travels to Turkey, Moldova, Romania, Ukraine and Poland. In this series, he will share his observations of the geopolitical imperatives in each country and conclude with reflections on his journey as a whole and options for the United States.
- Special Series: Geopolitical Journey with George Friedman
- By George Friedman
In school, many of us learned the poem Invictus. It concludes with the line, “I am the master of my fate, I am the captain of my soul.” This is a line that a Victorian gentleman might bequeath to an American businessman. It is not a line that resonates in Romania. Nothing in their history tells Romanians that they rule their fate or dominate their soul. Everything in their history is a lesson in how fate masters them or how their very soul is a captive of history. As a nation, Romanians have modest hopes and expectations tempered by their past.
This sensibility is not alien to me. My parents survived the Nazi death camps, returned to Hungary to try to rebuild their lives and then found themselves fleeing the communists. When they arrived in America, their wishes were extraordinarily modest, as I look back on it. They wanted to be safe, to get up in the morning, to go to work, to get paid — to live. They were never under the impression that they were the masters of their fate.
The problem that Romania has is that the world cares about it. More precisely, empires collide where Romania is. The last iteration was the Cold War. Today, at the moment, things seem easier, or at least less desperate, than before. Still, as I discussed in Borderlands, the great powers are sorting themselves out again and therefore Romania is becoming more important to others. It is not clear to me that the Romanians fully appreciate the shift in the geopolitical winds. They think they can hide in Europe, and perhaps they can. But I suspect that history is reaching for Romania again.
Geopolitics and Self-Mutilation
Răsai, răsai, răsai! 18 ani de la uciderea militanţilor basarabeni pentru România Mare Doina şi Ion Aldea Teodorovici
Dumnezeu sa-i odihneasca-n pace!
Posted in Documentare, Top News Tags: Basarabia, doina si ion aldea teodorovici, In memoriam, Romania Mare No Comments »Marturisire de credinţă a unui mare bărbat de stat al ţării: “Concepţia vieţii de stat maghiar, de la începutul ei şi până astăzi, are la bază ideea desfiinţarii noastre. Porţile cimitirului s-au închis în Ardeal şi în vremea asta a luat foc casa dvs”
Octavian Goga
Discurs rostit Ia întrunirea Ligii Culturale din 15 februarie 1915 la „Dacia”
– După note stenografice –
Domnilor,
Poate că n-as îndrăzni să păşesc acum în faţa d-voastră când mă văd înconjurat de atâtea capete ilustre cari cu înţelepciune şi cu trezvie vă vor spune povaţa lor, n-aş îndrăzni să iau şi eu cuvântul, dacă în puţinele vorbe pe cari vreau, să vi le rostesc m-aş lăsa călăuzit numai de propria mea judecată. Nu, d-lor, vă rog să nu vedeţi în tot rostul meu decât un slab ecou al unei ţări care nu poate să vorbească. (Aplauze)
Ardealul nostru este mut astăzi; Ardealul, care până deunăzi era o închisoare, azi e prefăcut într-un ţintirim. Despre acest Ardeal, întretăiat acum de plângeri şi vaiete; despre acest Ardeal, :care nici nu mai e la el acasă, care e fărâmiţat pe toate câmpiile Europei, prin tranşeele din Galiţia, din Flandra, ori prin stepele Siberiei, despre acest Ardeal, care moare astăzi, cea mai nedreaptă moarte, nu pentru el, ci pentru alţii, ţară care, dacă mai trăieşte, viaţa ei este în mâinile d-voastră, ţară cu atât de puţin noroc şi aşa de multe speranţe, despre Ardeal vă rog să mă lăsaţi să vă spun două cuvinte. (Entuziaste aplauze, strigări de: Bravo!)
Războiul Europei, d-lor, ţine de o jumătate de an, războiul Ardealului însă ţine necurmat de veacuri.
D-lor, poporul nostru din Ardeal duce un război necontenit şi socoteala noastră cu ungurii este mai veche şi mai încărcată decât a oricărora dintre beligeranţii cari stau astăzi în bătaia tunurilor şi caută să se răpuie unul pe altul. Nu există în istoria universală un giulgiu atât de trist şi de întunecat ca cel care acoperă şi înfăşoară speranţele noastre, cari mor în Transilvania şi renasc de o mie de ani. (Aplauze puternice.)
D-lor, popoarele cari stau acum faţă în faţă şi duc unele împotriva celorlalte o luptă de exterminare, aceste popoare au avut în trecutul lor mai apropiat ori mai depărtat, au avut în legăturile lor perioade de linişte, de pace de colaborare, de frăţie chiar; sunt însă două neamuri înfipte aici în mijlocul Europei, neamuri vecine, cari niciodată în istoria lor n-au avut o clipă când să-şi fi putut întinde mâna, cari niciodată în trecutul lor n-au simţit un ceas măcar că se pot privi faţă în faţă unul pe altul, altfel decât în armura, unei uri milenare; sunt românii şi sunt ungurii de sub sceptrul împărăţiei de Habsburg. (Aplauze)
Concepţiunea vieţii de stat maghiar, de la începutul ei şi până astăzi, are la bază ideea desfinţărei noastre. Concepţiunea de stat maghiar, purtată de-a lungul veacurilor, a primit toate doctrinele influenţate de spiritul vremii; în ţinta ei însă a rămas perpetuu neschimbată şi această ţintă este înfăptuirea unui stat naţional maghiar, pe ruinele neamurilor neungureşti din ţară. (Aplauze prelungite)
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Ardealul - Pamant Romanesc, Eminescu, Mihai Eminescu, nationalism, Octavian Goga, Romania Mare, Transilvania 5 Comments »Renasterea nationalismului romanesc. Aparitia a doua partide secesioniste in Transilvania – unul al “ardelenilor” lui Gherman si al doilea al “secuilor” autonomisti ai lui Tokes – da avant infiintarii Partidului Nationalist Roman
“Evident ca UDMR ar avea un cuvant mai greu de spus din postura unui partid de 20% intr-un parlament al Ardealului, decat un partid de 6% in Parlamentul Romaniei”– Actualul consilier prezidential Peter Eckstein Kovacs, în 2006
Dupa ce neterminatul de Sabin Gherman a anuntat infiintarea unui partid al “ardelenilor” iar securistul maghiar Laszlo Tokes – ajuns pe mana Ungariei si a PPE ditamai vice-presedinte al Parlamentului European -, intra in lupta autonomista cu o noua formatiune extremista (ca si cum PCM si UDMR nu erau de ajuns), romanii raman din ce in ce mai singuri in Transilvania. De altfel, Adevarul arata ca, in urma actiunilor iresponsabile ale politicienilor tradatori ai Romaniei, dar si a SRI si MAI, romanii din Harghita nu mai sunt reprezentati in primariile din judet, iar ungurii isi fac de cap cu tupeu maxim, sfidand Constitutia Romaniei.
La Bucuresti, PD-L nu mai stie cum sa-i sufle-n cur UDMR-ului, parazitul intestinal al Romaniei si tuturor guvernarilor ei, bagat de-a lungul anilor in toate aliantele anti-nationale, schimbate pe rand, ca ciorapii murdari, de la PSD la PNL.
Ca atare, in lipsa oricarui sprijin de la Bucuresti pentru romanii din Ardeal, altul decat revolta celor ce simt romaneste, nu ne mai ramane decat sa infiintam si noi Partidul Nationalist Roman si, daca statul nu mai e stat roman ca sa sanctioneze extremismul maghiar, sa-l bagam noi unde trebuie: Pasol na turbinka, ciorti!
Parintele Justin Parvu despre distrugerea nationalismului in Romania. VIDEO exceptional
Posted in Documentare, Top News Tags: nationalism, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin Parvu, Romania, Romania Mare 5 Comments »Portretul Romaniei Interbelice. Romania Mare. Un proiect interactiv Memoria.ro, care merita continuat
Portretul Romaniei Interbelice
Cuvant inainte
Dezvoltarea acestui site, frecventa de vizitare, dorinta noastra de a-l transforma într-un instrument obisnuit si accesibil de studiu si informare pentru toti cei care n-au trait anii de început si de mijloc ai secolului XX, au impus aproape aparitia unei rubrici cu informatii de referinta asupra perioada despre care vorbesc cei care aduc marturii.
Cream astfel un cadru în care vizitatorii nostri pot plasa geografic si cronologic, statistic, demografic si social personajele si evenimentele care intervin în relatari.
Materialul provine din enciclopedia interbelica a regatului României, aparuta în preajma intrarii României în cel de-al doilea razboi mondial, prezentarea se face pe judete si am început tocmai cu acele judete care acum nu mai fac parte din tara. Încetul cu încetul, într-o structura prestabilita de descriere vor aparea si celelalte judete, conform împartirii administrative din acele timpuri. Totodata urmarim sa ilustram cu imagini (eventual gravuri) de epoca locurile despre care vorbim. În acest sens cerem, celor care poseda asemenea documente si ne-ar permite reproducerea lor în acest context, sa ne contacteze cât pot de repede.
Suntem de asemenea siguri ca lectura acestor rânduri va fi plina de surprize pentru cei crescuti în propaganda gaunoasa si desantata a ultimilor 50 de ani. Ei vor descoperi o Românie caracterizata în primul rând prin diversitate si armonie, cu un nivel al productiei agricole impresionant si începuturi industriale modeste, dar sanatoase. La fel de neasteptat este nivelul de organizare al societatii civile, multimea organizatiilor locale care functionau în scopuri caritabile si educative, nivelul excelent al educatiei scolare la tara în special, dar si în marile orase, toleranta fata de minoritatile etnice si orientarile religioase.
Descrierea „oficiala” a enciclopediei se regaseste partial si printre rânduri, în marturiile de istorie orala.
Tot atât de adevarat este însa ca din cifrele aride ale statisticilor agricole si din lectura referintelor istorice reiese ca România era locuita de alti români, cetateni care cultivau alte valori decât cele carora li se închina contemporanii nostri de astazi.
Speram ca, realizând acest lucru, toti cei de buna intentie vor aduce dezbaterile privind vietile personale si viata comunitatii în zone cu adevarat importante (durabile).
Fundatia multumeste pe aceasta cale D-lui Eugen Cadiu, refugiat din Cahul, pentru faptul de a fi fost de la începutul acestui demers printre initiatori, iar mai apoi s-a implicat direct în procurarea si pregatirea materialului brut.
Forma electronica, adica reintroducerea textelor descriptive, a fost realizata de Angela-Romana Ivanoiu, în zeci si zeci de ore de lucru la tastatura, fapt pentru care îi ramânem profund îndatorati.
Solutia tehnica, practica si ingenioasa, prin care aceasta idee a ajuns la D-voastra apartine vechilor, dar tinerilor nostri colaboratori de la Incremental S.A..
Asteptam în continuare cu interes si cu drag opiniile si contributiile
D-voastra si va multumim pentru ca ne sunteti atât de aproape în aceasta onorabila întreprindere
Brasov, 10 decembrie 2004
Mircea IVANOIU
Lidia BRADLEY-GHEORGHIU
Portretul Romaniei Interbelice
Posted in Documentare, Top News Tags: Basarabia, basarabia romana, Bucovina, cadrilaterul, Romania Mare, transnistria 2 Comments »
