Istoricul american Larry Watts, consultant al RAND Corporation, îşi lansează azi, la Bucureşti, o carte care va răsturna istoria secretă a României şi a Pactului de la Varşovia, aşa cum era ea cunoscută până acum. “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, este titlul ales de specialistul pe probleme militare şi de intelligence pentru a sintetiza bătălia împotriva României dusă în interiorul Pactului de la Varşovia şi coordonată de “centrala Moscova”. Din zona dezvălurilor noi despre foşti agenţi ai serviciilor speciale sovietice iese la suprafaţă şi un nume cu o oarecare rezonanţă, pentru România: Ion Mihai Pacepa. Am stat de vorbă cu istoricul american, în exclusivitate pentru “BURSA”, ca să ne lămurim care este adevărata poveste a generalului nomenclaturist, fost adjunct al DIE (actualul SIE), “defectat” în Statele Unite în 1978 şi considerat “erou” de protipendada intelectuală de pe Dâmboviţa.
Larry Watts e direct şi la obiect: “Preşedintele Carter a ştiut de la bun început. Bineînţeles: a ştiut că este agent sovietic”. Afirmaţia categorică, demonstrată în volumul istoricului american, răstoarnă complet teoriile “oficiale” de până acum. Teza a mai fost avansată în România, dar de data aceasta confirmarea vine chiar din ţara care a fost silită să-l găzduiască. Larry Watts ne spune că CIA a avut sarcina să verifice “informaţiile” cu care Pacepa venise la pachet. “Toate erau minciuni absolute! Să le luăm la rând, pe cele principale: 1) Teza că regimul, respectiv România, era un “cal troian” al URSS. Complet fals!; 2) Teza potrivit căreia România se afla în vârful reţelei sovietice de spionaj şi furt de tehnologie sofisticată militară din Statele Unite. Fals! Chiar dimpotrivă, după cum veţi putea citi în cel de-al doilea volum; şi 3) că România, prin “pretextul” ei de mediere a conflictului din Orient, servea de fapt Moscova şi încuraja terorismul împotriva Israelului şi a statelor moderate arabe. Niciuna dintre acestea nu au fost adevărate. Şi serviciile noastre au verificat şi iar au verificat şi iar au verificat… Ca o pată de culoare: ştiţi ce au descoperit agenţii noştri?
Că singura tehnologie furată de români de la americani a fost cea folosită pentru parbrizele Daciei! Iar ultima teorie a fost infirmată oficial chiar de către israelieni, prin Shimon Peres. Nu cred că este important dacă a fost agent al KGB sau al GRU cât faptul că misiunea sa a fost, aşadar, de < asasinare > a României şi distrugere a principalelor direcţii ale cooperării româno-americane din acei ani şi de după. Ceea ce este sigur este că a fost totalmente ostil intereselor naţionale româneşti şi a relaţiilor dintre Statele Unite şi Româ-nia, şi a continuat să fie la fel şi după 1989″.
“Ce şi ale cui interese a servit sunt, cred, mai puţin importante decât faptul că niciunele n-au fost româneşti”, conchide istoricul american a cărui carte se lansează astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară.
“Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania”
“Românii sunt un popor fără istorie … destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. … Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. …Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”– Fredrich Engels, ianuarie 1846
Prefata
Cercetările pot conduce uneori mult mai departe decât se anticipa. Aşa s-a întâmplat şi în cazul acestei cărţi de care m-am apucat aproape accidental. În 2002, lucram la diverse proiecte legate de reforma serviciilor de informaţii din România şi din fosta Europă de Est, inclusiv la un volum realizat cu contribuţia unor profesionişti în domeniul informaţiilor şi al propriilor mele analize asupra procesului. Într-un timp destul de scurt am ajuns la convingerea că procesul de reformă din România diferea fundamental de oricare alt proces din fostul bloc sovietic şi că era aproape neinteligibil fără o expunere completă a dinamicii revoluţiei din decembrie 1989 şi a anilor de izolare care i-au succedat. Nu a trecut mult până când am realizat că aceste deosebiri aveau rădăcini mai adânci şi că, pentru înţelegerea lor, era necesară o cercetare mai directă a naturii relaţiilor din cadrul blocului sovietic în perioada războiului rece şi pe cele dintre România şi vecinii ei chiar anterior comunismului. Astfel a început un voiaj intelectual care a condus la descoperiri ce uneori m-au surprins, alteori chiar m-au şocat, aducând la lumină relaţii asupra cărora anterior doar se speculase sau erau total inimaginabile şi care, în schimb, au făcut lumină asupra unor comportamente şi atitudini care au persistat mult după ce comunismul şi-a dat duhul.
Lucrarea monumentala de istorie secreta a expertului militar american Larry Watts, cel mai bun cunoscator al adevarurilor Romaniei contemporane dintre istoricii straini preocupati de batalia dintre cele doua blocuri militare ale Razboiului Rece, intitulata in engleza With Friends Like These … The Soviet Bloc´s Clandestine War Against Romania (volumul I) cu varianta de titlu Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!…, va fi lansata in premiera in limba romana, exact peste o saptamana, joi, 12 Mai, la Biblioteca Centrala Universitara, orele 1600, urmand sa mai aiba loc o lansare la Targul de Carte, pe 28 Mai. Pana atunci, portalul Ziaristi Online va ofera, in exclusivitate, o prelegere tinuta de dr Larry Watts la o recenta conferinta organizata de Woodrow Wilson Center in colaborare cu CIA, in urma desecretizarii unui nou set de documente din arhivele principalului serviciu de intelligence al Statelor Unite, revelant pentru blocul comunist. Desfasurarea de diapozitive de mai sus a fost derulata pe ecranul conferintei din Washington DC in timpul prelegerii privind pozitia Romaniei si a lui Ceausescu fata de URSS si Pactul de la Varsovia, pe care o publicam, in original, mai jos.
De Ziua Libertatii Presei, Mediafax a titrat un articol asa: Roberta Anastase şi Gyorgy Frunda spun că au fost şantajaţi de mai mulţi jurnalişti. In cazul grofului “Gyorgy” Frunda, se spune asa in relatare: “Senatorul UDMR a mai arătat că a fost acuzat de unii jurnalişti că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi, deşi el avea decizie de necolaborare, şi a spus că nu avea rost să-i acţioneze în judecată. Frunda a pledat pentru elaborarea unei legi a presei care să reglementeze anumite situaţii, o lege preventivă care să-i apere pe cei de bună credinţă, conform normelor europene. El a apreciat că, dacă exista o lege a presei, nu ar fi apărut articolul în care era acuzat de colaborare cu fosta Securitate.” Adica ziaristilor care l-au deconspirat – si unguri si romani – li se punea rapid un calus in gura si el zburda linistit prin Parlament ca sa ma infunde inca o data Legea ANI!
Cum ma numar categoric printre cei care l-am “santajat” pe groful UDMR in ce priveste colaborarea sa cu Securitatea, si nu numai cu cea a RSR, profit de ocazie ca sa reiau “santajul” si, cine stie?, poate sa-l adancesc printr-o Plangere Penala in ce-l priveste pe Gyorgy Frunda pentru fals in declaratii si uz de fals, in mod repetat, la inscrierea candidaturilor sale pentru diverse fotolii, de la Parlamentul European la Senatul Romaniei. Sa mai amintesc ca Sorin Rosca Stanescu detine si el de la CNSAS o “decizie de necolaborare”? Sau poate sa-i aduc aminte de “Cazul Tokes – Angajatul Securitatii”, posesorul “deciziei de necolaborare” cu numarul 1 (!) emisa de CNSAS?
Iata, mai jos, din arhiva Asociatiei Civic Media pe 2007 cine sunt “santajistii” lui Gyorgy Frunda, de la Evenimentul Zilei (cel de pe vremuri) la subsemnatul:
Colaboratori ai Securitatii RSR si RPU “albiti” de Coalitia pentru un Parlament Curat-Murdar
Senatorul-avocat-turnator Gyorgy Frunda nu si-a contestat niciodata acuzatorii in Instanta @ Deconspirat prima data de Ion Cristoiu, Laszlo Tokes a pierdut procesul cu Alison Mutler si Associated Press, care l-au acuzat cu probe de colaborarea cu Securitatea
Coalitia pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene 2007, o grupare eteroclita formata din persoane si institutii pestrite, a dat publicitatii o asa-zisa “lista neagra”, din care fac parte doar 11 candidati, alesi pe criterii ciudate. De fapt, dupa cum ne-au obisnuit aceste grupari, este vorba, implicit, de o actiune de diversiune, prin crearea unei “lista albe” a candidatilor la europarlamentare. Practic, toti ceilalti “neselectati” trec printr-un proces de albirea automata. Grupul pentru Investigatii Politice a emis deja cateva nume “iertate” de Coalitia condusa de Alina Mungiu Pippidi: Sorin Frunzaverde, Teodor Stolojan, etc. Noi va prezentam persoane mult mai negre care trec prin masina de spalat a asa zisei Coalitii curat-murdare.
Insesi criteriile alese de mintile organizatiilor prezente in Coalitiile Alinei Mungiu – de la Andrei Plesu, seful vechii “Dileme” a Grupului de presa KazMunaiGaz la mai tanarul activist de la SNSPA, Cristian Parvulescu – lasa de dorit (1), uitand fidelitatea fata de statul roman, drept o necesitatea fireasca.
Insa marii absenti, “uitati” de Coalitia pentru o Romanie curat-murdara sunt capetele de lista ale minoritatii maghiare, cunoscute atat pentru negarea Constitutiei tarii prin militarea fatisa pentru autonomie cat si pentru colaborarea lor cu Securitatea – un criteriu inclus printre cerintele Coalitiei PRC – dar si alte servicii straine: Laszlo Tokes si Gyorgy Frunda. Desigur, Coalitia dirijata de Fundatia Soros nu are cum sa considere tradare faptul ca Tokes, de exemplu, a lucrat cu securitatea Republicii Populare Ungare impotriva integritatii teritoriale si a suveranitatii statului roman. Ar trebui atunci sa se gandeasca serios si la propria ei soarta viitoare.
Interesant totusi, dupa reclamatiile Civic Media, in care aratam ca Daniel Daianu, membru al SAR si fost ofiter de Securitate este sustinut in propaganda electorala de Andrei Plesu, membru al Coalitiei, in ciuda criteriilor enuntate de aceasta, candidatul PNL ex-DIE a fost inclus cu strangere de inima pe lista indezirabililor. Insa doar pentru a fi acum spalat de micii informatori de opinie gen Sabina Fati sau Stejarel Olaru (“Daniel Daianu este o exceptie”?!).
Cu toate ca o instanta de judecata bucuresteana a atestat colaborarea lui Tokes cu Securitatea, in 2001, chiar in acelasi an, dupa cum informeaza ziarul timisorean “Agenda Zilei” din 17 decembrie 2001, “László Csendes, membru al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii], a subliniat ca episcopul László Tokés a primit din partea instantei romanesti certificatul numarul 1 care atesta ca nu a colaborat niciodata cu Securitatea”.
Ca si Daianu, si Frunda si Tokes au obtinut “diplomele de excelenta in curatenie” din partea CNSAS. Cum altfel? Insa evidentele, inclusiv in fata Instantei, sunt coplesitoare. La 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989, spectrul Securitatii si al altor servicii secrete, anti-romanesti, bantuie viitorul Parlamentul European ca si Coalitiile insarcinate cu spalarea candidatilor. Iata doar cateva date publice despre colaborarea celor doi capi maghiari cu Securitate si alte servicii secrete.
Senatorul-avocat Gyorgy Frunda nu si-a contestat niciodata acuzatorii in Instanta
In baza Legii 544/2001, va rog sa imi raspundeti la urmatoarele intrebari, conform prevederilor Articolului 7:
1. Cand a fost plasata pe site-ul institutiei dvs Declaratia de Avere a ambasadorului Romaniei la UNESCO pe anul 2010 tinand cont de faptul ca la data de 28.03.2011 aceasta nu era prezentata public, conform dispozitiilor legale?
2. Care sunt rezultatele pentru Romania la sau “pe langa” UNESCO ale ambasadorului Apolzan Manolescu Nicolae, de la numirea sa pana in prezent?
3. Care sunt costurile lunare (chirie plus cheltuieli aferente) pe care le plateste Ministerului Afacerilor Externe pentru resedinta de la Paris a ambasadorului Romaniei la UNESCO?
4. Cate si ce fel de bilete de avion sau alte mijloace de transport au fost decontate de MAE pentru Apolzan Manolescu Nicolae si sotia sa, Apolzan Manolescu Ioana, ca diplomati in cadrul Delegatiei permanente a Romaniei pe langa UNESCO, si ce costuri au presupus acestea, defalcat, pe fiecare luna, incepand de la numirea lor in functii si pana in prezent?
5. Conform propriilor declaratii (Mediafax, 31 martie 2011), in ultimii cinci ani, Apolzan Manolescu Nicolae si-a sustinut in calitate de profesor, “pe gratis”, cursurile de la Universitatea Bucuresti. Totodata, ambasadorul Romaniei la UNESCO este nevoit sa-si exercite si functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, pe langa alte multe obligatii. Dincolo de faptul ca pentru a se deplasa saptamanal pe “naveta” Paris – Bucuresti si retur ar trebui sa-si consume pe calea aerului intregul salariu de ambasador, se mai ridica urmatoarea intrebare:
Pe perioada cat si-a parasit atributiile de reprezentant al Romaniei la UNESCO pentru a profesa sau a face orice altceva pe la Bucuresti, exceptand eventuale activitati ale misiunii sale de ambasador, Apolzan Manolescu Nicolae a solicitat concedii saptamanale fara plata? Daca da, care au fost datele tuturor acestora si cum s-au reflectat in fluturasul sau de salariu pe 2006, 2007, 2008, 2009 si 2010?
6. La 7 martie 2005, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef al Serviciului de Informatii Externe, sustinea in cadrul conferintei de presa cu tema “Starea de fapt. Prioritati de actiune” ca se impune necesitatea stringenta a intineririi diplomatiei romanesti. Ungureanu arata ca “peste 60% din personalul MAE apartine grupelor de varsta mari, cuprinse intre 50-55 de ani, 55-60 si un procent deloc neglijabil de diplomati trecuti de 65 de ani”. In urma acestor analize, MAE a decis in martie 2005 pensionarea a 79 de angajati, majoritatea diplomati si ambasadori aflati la post in strainatate. Ambasadorul Apolzan Manolescu Nicolae are 72 de ani. Intrebare: Cati alti ambasadori in functie trecuti de 70 de ani are in 2011 Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei?
7. Tinand cont de faptul ca Apolzan Manolescu Nicolae a marturisit ca a colaborat cu Securitatea de buna voie si nesilit de nimeni (volumul sau Viaţă şi cărţi, Editura Paralela 45, pp. 273-275, semnalat de Catavencu, aprilie 2011), in ce masura este nevoie de o adeverinta de la CNSAS pentru ca ministerul sa se debaraseze de el, asa cum a facut-o in cazul Andrei Corbea Hoisie, de exemplu?
PS: Transmiteti-i va rog domnului ambasador Apolzan Manolescu Nicolae ca daca chiar doreste – dupa cum se lauda prin propria-i publicatie – sa ma dea in judecata “pentru calomnie”, poate sa-mi obtina adresa de la domnul Valeriu Stoica, care a pierdut cu brio in fata mea un proces de “calomnie”, intentat de un alt informator al fostei politii politice comuniste, Mihnea Berindei, care astfel a ramas, iata, si el, un bun colaborator al Securitatii. Bun de plata, evident.
Voi scrie azi despre turnatorie si despre turnatori, aceasta bogata masa de manevra pentru orice sistem represiv din lume. Turnatorii au fost mereu banuiti, dar niciodata dovediti. Turnatorii iti zambesc in fata si te injunghie cand te intorci cu spatele. Ei iti acopera mainile cu miere si iti umplu cu fecale coastele si destinul. E o marsavie care este condamnata sa ramana mereu anonima. Cu cat mai voluminoasa este opera mizerabila a turnatorilor, cu atat mai bine este pastrata activitatea lor neostoita. Care, in ceea ce ne priveste, de multe ori a stalcit carierele unor oameni capabili sau a trimis oameni nevinovati direct in puscarii. Sau invers, a facilitat ascensiuni fulminante explicabile tocmai prin zelul acestor turnatori. Cand s-a hotarat infiintarea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), argumentul oficial a fost tocmai ca acest organism trebuia sa aduca la lumina turnatorii Securitatii regimului Ceausescu. Ceea ce parea ca va fi un proces de demascare a sutelor de mii de turnatori abjecti, s-a dovedit pana la urma doar demascarea unor persoane publice care ocupau locuri vizibile in anii tranzitiei capitaliste din noua Republica. Ceea ce parea ca va fi un proces complet si profund, s-a dovedit o activitate de inlaturare a unor persoane incomode, pe de o parte, si stergerea urmelor de colaborare a altora, puternici ai zilei.
Adevărul este că destui români au acceptat înainte de ’89 să discute, de obicei amical, cu diverşi ofiţeri de securitate, fără ca prin asta să devină informatori. Iată, de exemplu, cum descrie o asemenea întîlnire un distins om de litere, asupra căruia nu planează nici o bănuială că ar fi devenit un colaborator al Securităţii: „Solicitasem, doi ani după călătoria în Germania şi Franţa, un paşaport turistic pentru mine şi soţia mea. […] Înainte de a primi un răspuns, am fost convocat la Securitate. […] Ofiţerul care m-a convocat era la curent cu călătoria la Freiburg şi la Paris. Tocmai în legătură cu persoanele întîlnite voia să ştie mai multe. Astfel de contacte, i-am replicat, mă privesc exclusiv, fiind profesionale şi personale. Dar, cum n-am nimic de ascuns, pot să dau în scris totul. A părut surprins. «Eu vorbesc serios», mi-a spus. «Şi eu», am precizat. I-am cerut un pix şi un teanc de foi. Am relatat amănunţit totul. Nume, date, locuri. […] Declaraţia conţine şi unele aprecieri. Pe Monica (Lovinescu, n.m.) şi pe Virgil (Ierunca, n.m.) i-am prezentat ca pe nişte intelectuali valoroşi…“. Distinsul om de litere are şi o explicaţie pentru cele întîmplate: „Declaraţia din 1969 a fost singura pe care am dat-o vreodată. Fără, în definitiv, să-mi fi fost cerută şi, cu atît mai puţin, smulsă prin ameninţare. În inocenţa mea, o consideram un act de demnitate. Credeam că sinceritatea este absolut necesară“.
Nu voi comenta această mărturisire care, dacă n-aţi ghicit încă, îi aparţine dlui Nicolae Manolescu (v. volumul Viaţă şi cărţi, Editura Paralela 45, pp. 273-275). Dacă dl Manolescu n-ar fi citit superficial dosarul din 1989 al lui Ioan Groşan, şi-ar fi dat seama că acesta nu făcuse în ’89 altceva decît făcuse dl Manolescu în 1969. Cu singura deosebire că Groşan n-a dat nimic în scris. (Şt. Agopian / Catavencu)
“Fostii oficiali ai Ambasadei care au lucrat cu el l-au etichetat pe Baconschi drept « util » pentru marea majoritate a chestiunilor”. – Telegrama Wikileaks
Spectacolul dezvăluirilor WikiLeaks este extrem de sugestiv în privinţa profilului nostru moral. Şi nu de azi, de ieri, din moment ce după expresia lui Dumitru Drăghicescu („Din psihologia poporului român”), suntem aidoma „copilului orfan încă de la naştere”, căruia „părinţii îi muriseră chiar în ziua în care văzuse lumina zilei” şi bizantinizarea spiritului românesc nu a fost altceva decât un blestem de care nici până azi nu am scăpat. Până la urmă nici nu mai interesează conţinutul şi ansamblarea acestui amalgam de informaţii la Ambasada SUA de la Bucureşti, căci suspectă este fauna care s-a spovedit, de-a lungul timpului, acceptând statutul de sursă ocultă a acestor informaţii şi rapoarte, în căutarea galoanelor de mărire. Nedumerirea este desăvârşită, fiindcă înţelegem, era afluire mare la porţile ambasadei. Greu de înţeles ce căuta, de pildă, Rodica Culcer, directorul Departamentului Ştiri din TVR, în octombrie 2007, cu jalba în băţ la Ambasada SUA, pentru a discredita politica editorială a postului public de televiziune, condus de Alexandru Sassu. Ce putea face Ambasada SUA în această privinţă? Nota citată mai arată că „Alexandru Sassu o numise pe Mădălina Rădulescu în funcţia de director de ştiri la TVR la 16 octombrie 2007”, iar aceasta era descrisă de Rodica Culcer drept ”un fost editor la Antena 1, a lui Dan Voiculescu, care nu a fost niciodată responsabilă pentru transmiterea unui întreg buletin de ştiri”. Această construcţie bizară, la limita suficienţei, o arată pe Rodica Culcer, o delatoare de duzină, care cochetează cu infantilismul. Dar cum putea Monica Macovei, actualmente eurodeputat, să-l toarne pe succesorul său în funcţia de ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, în virtutea faptului că „era de mult timp în contact cu Ambasada de la Bucureşti”, cum se menţionează în finalul unei telegrame. Admiţând că avea dreptate, dar în noua ei calitate de consilier al premierului muntenegrean, îşi putea reprima orice vanitate. Cu o asemenea vocaţie, numai naivii pot crede că „înainte” atât Rodica Culcer, cât şi Monica Macovei aveau inhibări în raporturile cu Securitatea, atât de hulită de anticomuniştii de dată recentă. Ar fi şi culmea să ne-o imaginăm pe Rodica Culcer, care lucrase înainte de 1990 chiar la Ambasada SUA, ca secretara a consilierului politic, Parley Michael, „uitată” de ofiţerii români de securitate. Mare mister! Avântul eroic al acestor figuri, întâmplător feminime, dornice de spovedanie, sub patrafirul unei ambasade străine şi generoase, nu demonstrază altceva decât înfumurare şi isteţime stearpă.
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
“1) Intr-o fisa a Securitatii privitoare la V.T. [n.n. atentie ! ], elaborata in primavara anului 1987, publicata de Mihai Pelin in anii 2000, se specifica printre altele urmatoarele:
a/ lui V.T. i s-a aprobat o viza de calatorie in Franta si Spania (impreuna cu mama, Hermina M);
b/ V.T. nu a mai calatorit in tari capitaliste, nici in tari socialiste;
c/ V.T. nu are rude in alte tari;
d/ V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de calatorie.
Nedumerirea in legatura cu cele mentionate in raportul de la acea data, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleasi institutii. De exemplu, din documente ale Directiei de Informatii Externe ,din anii ’70, reiese ca V.T . avea rude in mai multe tari precum: Franta, pe Cristina Boico (sora mamei si fiica acesteia, Olga si Andrei Boico, fiul Cristinei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verisoara tatalui lui V.T., in URSS, Tismenetchi Nahona (sora tatalui lui V.T).
Mai mult, V.T. voiajase in anii 70 si in tari capitaliste (RFG) si in tari socialiste (RDG).
Momentul intocmirii fisei respective, primavara 87, este de asemenea , foarte important, deoarece atunci V.T. impreuna cu Dorin Tudoran si Michael Radu au obtinut fonduri de la National Endowement for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanti din Romania). Revista era distribita in Romania pe diverse cai si comentata la Europa Libera. Acest grup, prin Agora, erau primi reprezentanti ai opozitiei din Romania finantati de guvernul american , dezvoltind grupurile de mai tirziu ale societatii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., in continuare finantate cu sume semnificative pana in anii 93-94.
Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protectie, intr-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente in conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica exceptia acordarii vizei de calatorie… Cum interpretati ? Cine ar fi avut puterea sa ghideze producerea si scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul ca acea “fisa curata” a permis crearea grupului de reprezentare a actiunilor sponsorizate in Romania. (De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement inainte si dupa initierea acelor programe. V.T. a intimpinat greutati pentru emigrarea in S.U.A. A putut emigra prinr-o casatorie aranjata , divortand apoi imediat ce si-a obtinut resedinta permanenta ).
2) V.T. are doua surori, amandoua nascute in URSS. Una dintre ele, Rodica, casatorita Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat in apropierea Elenei Ceausescu. Dupa activitatile “anti” Ceausescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata aceasta alta exceptie ?!
3) Rapoartele Directiei de Informatii Externe, dar si alte surse, sugereaza discret ca V.T. ar fi avut un comportament ( ….) atipic cunoscut. Numele unui profesor important si foarte apropiat de V.T. si al unui coleg cu care a tinut legatura multa vreme dupa plecare ar contura ceea ce se sugereaza. Cum ar fi putut influenta aceste date evaluarile analistilor securitatii vis-a-vis de V.T.?
4) Cu numele ofiterilor “G” si “M. L.” sunt semnate mai multe rapoarte, in diferite perioade, referitoare la V.T. si Hermina T. Ar fi posibila identificarea lor ?
Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc in jurul “itinerariului” lui V.T.”
Am încheiat citatul.
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de… marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în “redactiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii!
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că “obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează (…) şi a mai efectuat călătorii turistice în (…)”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului.
În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:
1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Extene faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile “lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru “neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.
2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.
3. În mai multe cazuri, persoanele “anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, KGB îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.
4. În 1987, în plin avânt al “perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană (“interservicii”) a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.
5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.
6. Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat “pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul “S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan
Publicat si decotidianul.ro
PS: Am pus de doua ori aceasta informare ca sa fiu sigur ca e inteleasa 🙂
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
May 11th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
