Victor Roncea Blog

DREPTURILE ŞI INTERESELE PERMANENTE
ALE ROMÂNIEI
DIN PERSPECTIVA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE ŞI A
REALITĂŢILOR ISTORICE ŞI GEOPOLITICE[1]

GH. BUZATU

* Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

(Ion Antonescu, 1 ianuarie 1941)

* Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.

(Ion Antonescu, 8 decembrie 1940)

* Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc.

Şi se va face.

(Ion Antonescu, 25 martie 1941)

DUPĂ 1918, „noi – consemna, în zilele care precedau nemijlocit prăbuşirea ROMÂNIEI MARI în 1940, eminentul publicist care era Romulus Seişanu, autorul celui dintâi Atlas istoric, geopolitic şi etnografic al României[2] şi cel care avea să fie condamnat în 1945 în aşa-zisul proces al ziariştilor de către oribilul „Tribunal al Poporului”, dimpreună cu Nichifor Crainic, Radu Gyr, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Pan Vizirescu, Romulus Dianu ş.a. – nu ne-am mărit Ţara, nici prin anexiuni forţate, nici prin cuceriri, nici prin nesocotirea voinţei populaţiunilor din teritoriile alipite. Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere”[3].

Iar, în context, se reţinea recunoaşterea ilustrului geograf francez Emmanuel de Martonne în sensul că „dintre toate ţările create în Europa, sau transformate după război [1914-1918], forma cea mai fericită o are România, căci ea se apropie de un cerc, adică de figura care are cea mai mare suprafaţă şi cel mai mic contur. Or, conturul sunt frontierele sale. Avem de-a face cu un Stat bine condiţionat: o ţară completă cu munte, câmpie, coline, regiuni forestiere şi descoperite, agricole, pastorale şi industriale”[4].

La scurt timp după dezastrul din 1940, România, mutilată şi batjocorită, complet izolată în exterior, grav ameninţată pe plan intern şi internaţional dinspre imperialismele mari sau mici, vecine sau mai depărtate, avea să fie cuprinsă – nu fără voinţa proprie a Generalului/mai apoi a Mareşalului Ion Antonescu, şeful Guvernului şi Conducătorul Statului Român – de vâlvătăile Războiului Mondial din 1939-1945, cea mai mare conflagraţie militară a tuturor timpurilor.

În desfăşurările politico-diplomatice şi militare intervenite, nimic n-a fost întâmplător. Întrucât, pentru a reintra în deplinătatea drepturilor sale istorice, grav încălcate în 1940, pentru refacerea unităţii naţionale integrale şi pentru afirmarea intereselor sale fundamentale, România, cu începere de la 22 iunie 1941, a participat la conflictul mondial din 1939-1945. Chiar dacă alături de Reichul lui Adolf Hitler, un aliat cu siguranţă incomod şi compromis, hrăpăreţ şi detestat, la nivel naţional ori mondial. Se adaugă precizarea, numaidecât necesară şi logică, în ordinea lucrurilor, că, de partea cealaltă, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, de exemplu, aliindu-se cu Stalin împotriva lui Hitler, n-au făcut cumva o „alegere” ceva mai … fericită! Dar, se vede cât de colo, triumfase, cum altfel la vremuri de restrişte, străvechiul adagiu: La război ca … la război! Iar, pentru această situaţie, României avea să i se afle culpa finală. Aceea că, în vreme ce Naţiunile Unite, în frunte cu SUA, URSS şi Marea Britanie, au repurtat victoria în 1945, România – deşi a susţinut şi a fost susţinută de o serie de „aliaţi” europeni, în marea lor majoritate (Hitler, Mussolini şi vasalii lor), exceptându-l pe Mannerheim, odioşi sau, cel puţin, deocheaţi[5] – l-a pierdut. Or, după cum e stabilit cu rigurozitate în istorie, „dreptul” obligatoriu la judecată nu aparţine decât învingătorilor; niciodată şi nicidecum celor învinşi!

Integral la Ziaristi Online

Barbati de stat ai Romaniei: Ion si Mihai Antonescu la o vizita in Banat

Vezi si 16 iulie – 70 de ani de la eliberarea Chisinaului. “Traiasca Maresalul Desrobitor” – Fotodocument

Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau.

Secretele istoriei si adevarul despre Hagi Curda. Crimele si abuzurile comise de sovietici asupra romanilor ortodocsi din Basarabia continuate de ucraineni

Soarta românilor din Basarabia in general a fost una tragică, dar şi mai tragică a fost viaţa românilor,care peste noapte s-au trezit cu „altă patrie” – Ucraina… Daca vom face o comparaţie cu teritoriul României în primele decenii al secolului trecut (suprafaţa, populaţia) cu teritoriul actual vom inţelege că românii au fost furaţi din toate părţile mai ceva ca hoţii la drumul mare.

Sfintirea Bisericii romanesti de la Hagi Curda a Mitropoliei Basarabiei, prima din Ucraina. FOTO InConstantin.Ro

Mai multe fotografii la InConstantin.Ro. Cititi si Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud

Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud

Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.