Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională (sic.), Rege al României, la toţi de faţă şi viitori, sănătate.
Asupra raportului ministrului nostru secretar de stat la Departamentul Războiului cu nr.20906 din 15 August 1945; văzând jurnalul Consiliului de Miniştri nr.1210 din 1945; am decretat şi decretăm:
Decret-lege
pentru reintegrarea diviziilor de voluntari
„Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan”
în compunerea forţelor armate române.
(Dat în Bucureşti la 15 August 1945, Nr.2625 Mihai; MO, partea I, an CXIII, nr.185, 16 August 1945).
Numai în anul 1945 au fost constituite sub „patronajul” regelui 9 loturi de „criminali de război”. Din primul lot în care erau incluşi marii generali Leoveanu, Macici, Calotescu, Trestioreanu, Ghineraru, Calafeteanu, Pătrăşcoiu şi personalităţi de talia lui Ion Haţieganu, Ion Năstase, N. Melinescu, Stere Marinescu, 29 de personalităţi şi generali au fost condamnaţi la moarte, dar clemenţa regală i-a salvat oferindu-le munca silnică pe viaţă. (AMApN, Fond „Memorii Bătrâni”. „Generali”, Litera M., Dosar nr.3:ASB. „Voinţa Armatei!”, nr.10 / 1941; Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Dosar 103 /1941).
Să ne întoarcem la discursul din 15 octombrie 1947 :
„ Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Ratificarea Tratatului de pace şi politica de afirmare a independenţei şi suveranităţii naţionale aşează România în rândul ţărilor care merg pe drumul păcii şi colaborării sincere între popoare. (n.a. – pe drumul tovărăşesc al sovietizării, desigur.)
Astfel, în domeniul politicii externe, România va avea un rol activ în consolidarea păcii, prin colaborarea strânsă şi sinceră cu naţiunile care respectă independenţa, suveranitatea şi libertatea popoarelor. (n.a. – Care naţiuni?)
România va continua să desăvârşească colaborarea cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a cărei armată şi-a dat sângele pentru eliberarea pământului nostru şi a cărei susţinere s-a manifestat în continuu în atâtea ceasuri grele pe care le-am străbătut de la terminarea războiului şi până azi.
Prietenia şi colaborarea în toate domeniile cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, apărătoare constantă a păcii, a democraţiei şi independenţei popoarelor rămân baza însăşi a politicii noastre externe.
Dimpotrivă, guvernul meu va continua politica de întărire a raporturilor cu ţările amice, încheind cu ele tratate de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Convins de sentimentele domniilor voastre de dragoste şi devotament pentru popor, sunt încredinţat că veţi da guvernului meu acelaşi sprijin preţios pe care l-aţi dat până acum.
Vă urez spor la muncă, rugând pe cel atotputernic să reverse binecuvântarea asupra lucrărilor domniilor voastre.
Eu declar deschisă sesiunea ordinară.
Mihai I
(Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, nr.1, şedinţa din 15 Octombrie 1947)
Muzeul Naţional de Istorie a României care a vernisat ieri expozitia 70 de ani de la deportările din Basarabia şi Bucovina de Nord din 12–13 iunie 1941, insotita de o conferinta susţinută de E.S. Vasile Soare, fostul ambasador al României în Kazahstan (2002–2008), va invita pe Calea Victoriei nr 12 sa vizionati o parte din ororile sovieticilor asupra romanilor.
După cum se cunoaşte, Pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecinţe tragice pentru populaţia româneasca din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei. Anexarea acestor provincii româneşti de către URSS la 28 iunie 1940 a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de către regimul stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan în anii ’40 –’50 a zeci de mii de persoane, unele dintre acestea ne mai întorcându-se niciodată.
Conferinţa sutinuta de Vasile Soare a abordat cele trei valuri de deportări. Primul dintre acestea a avut loc în 12–13 iunie 1941, cânddin Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 fiind arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate. În gările de unde au fost transportaţi, cei arestaţi au fost separaţi de familii şi trimişi la destinaţii diferite. Ulterior, ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unei represiuni dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”. Românii din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în vagoane de vite către Siberia şi Kazahstan.
Cel de-al doilea val s-a desfăşurat în 6–7 iulie 1949. Operaţiunea, denumită conspirativ “IUG”/Sud, s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS, Nr. 1290–467cc din 6 aprilie 1949„Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie ”. În fapt, au fost deportate 11.293 de familii, respectiv 35.796 persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.
Ultimul val, din 1 aprilie 1951, a constituit operaţiunea numită conspirativ “SEVER”/Nord. Aceasta a fost pusă în aplicare în baza aceleiaşi Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS Nr. 1290 –467cc din 6 aprilie 1949, completată cu Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr. 667–339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviştilor şi membrilor familiilor acestora, în total 5.917 persoane”. Au fost arestate şi deportate în Siberia 723 de familii, respectiv 2617 persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii.
Diplomatul Vasile Soare a prezentat şi situaţia etnicilor români care trăiesc astăzi în statele Asiei Centrale (Kazahstan, Kîrgîzstan), supravieţuitori ai deportărilor din urmă cu peste o jumătate de veac, urmaşi ai acestora şi alte categorii, pe care i-a întâlnit în timpul misiunii sale diplomatice de 6 ani pe acele meleaguri. Cea mai numeroasă comunitate de etnici români trăieşte în Republica Kazahstan. În anul 2000, în această ţară erau înregistrate oficial 20.054 persoane de etnie română, din care 594 declarate români şi 19.460 „moldoveni”. Majoritatea acestora trăiesc înlocalităţi situate în regiunile din nordul Kazakhstanului – Karaganda, Aktubinsk, Akmola, Pavlodar, Kustanai, dar şi în Alma-Ata, Shymkent din sudul ţării. La 28 aprilie 2005, în oraşul Karaganda, la iniţiativa ambasadorului României în Kazahstan, Vasile Soare, a fost înfiinţată şi înregistrată juridic Societatea Culturală Română „DACIA” care astăzi desfăşoară o activitate susţinută pentru păstrarea identităţii naţionale a etnicilor români din Kazahstan. Comunităţi româneşti, neorganizate în asociaţii culturale, trăiesc astăzi şi în Kîrgîzstan (circa 800 de persoane), Uzbekistan (circa 1.000 de persoane) şi Turkmenistan (circa 2.000 de persoane), mai informeaza Muzeul National de Istorie al Romaniei.
Totodata, la Chisinau, doctorul în istorie Ion Varta şi-a lansat cartea intitulată “Deportările în masă din Republica Sovietica Socialista Moldovenească – 13-16 iunie 1941″. În lucrarea sa, autorul prezintă documente şi liste întregi de persoane care au fost expulzate forţat de organele represive sovietice, informeaza JurnalTV.md
Ion Varta, cunoscut drept un militant al istoriei nefalsificate, a menţionat că volumul de documente este o contribuţie a sa personală şi a soţiei sale Tatiana Varta în vederea elucidării adevărului istoric despre evenimentele tragice din iunie 1941. Autorul celor circa 400 de pagini ale cărţii susţine că numărul de documente prezentate în studiu este destul de modest deoarece o bună parte din acestea au fost pierdute pentru totdeauna. Lansarea cărţii s-a desfăşurat la Biblioteca Naţională din centrul capitalei în cadrul unei conferinţe ştiinţifice dedicate împlinirii a 70 de ani de la primul val de deportări ai locuitorilor Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. La conferinţă au fost prezenţi si unii oficiali moldoveni, istorici şi profesori universitari.
Video de la Chisinau despre cosmarul deportarilor in Siberia si Kazahstan:
Facsimil: US Military Intelligence Cable – 23 September 1968
Telegram From the Department of State to the Embassy in Romania/1/
Washington, May 10, 1968, 1845Z./2//1/Source: Johnson Library, National Security File, Country File, Romania, Cables, Vol.
3. Secret; Immediate; Nodis. Drafted by Lisle and approved by Katzenbach.
/2/Beginning in 1967, the dates and transmission times of all outgoing Department of
State telegrams were in six-figure date-time-groups. The “Z” refers to Greenwich mean
time.
161818. Subject: Czechoslovakia.
1. Following report sent by Ambassador Goldberg evening May 9:
“At Secretary’s request I sought out Fonmin Manescu at 5:30 PM to see if he had any info
or reaction to current rumors re Czechoslovakia.
Manescu said he had no info other than press reports and had not yet seen Czechs here
but would later in evening. Nor had he consulted with his govt. In response his query I
said I had no info other than press.
Manescu then made following personal comments which he later said he would not
object to being passed on to Secretary: Manescu was very concerned over lack of denial
from either Soviet or Czech official sources of current stories about Soviet troop
movements. He felt that if there were no official denial from both capitals within next
two hours, along lines of ‘imperialist fabrications,’ situation would be very serious. He
believes if confirmed situation would raise basic question whether any EE state can
pursue a policy in any way independent of USSR. He hoped that if current stories are true
that US would recognize not only the degree to which interests of all EE’s are involved,
but also that US interests would also be substantially prejudiced. So far as Romania is
concerned Manescu believes there is no division in country or Government and they
would stand against any intervention to last man.”
2. Please try to elicit in any possible way comments on subject without reference to report
and without giving any indication knowledge your part of Manescu’s views.
Rusk
Document 160, FOREIGN RELATIONS OF THE UNITED STATES, 1964-1968 Volume XVII, Eastern
Europe, Department of State, Washington, DC
Alte zeci de documente foste secrete si strict secrete privind masurile indreptate de URSS si restul statelor din Pactul de la Varsovia asupra Romaniei si raspunsul tarii noastre, in 1968:
Dupa cum a informat portalul Ziaristi Online inca de dinainte de a se reinaugura statuia lui Matei Corvin din Cluj, UDMR a pus la cale eliminarea placii instalate de marele istoric roman Nicolae Iorga pe soclul statuii, pe care se putea citi: “Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca sa învingă Moldova nebiruită”. Placa a mai fost eliminata in trecut de trupele extremiste ale lui Horthy, in perioada ocupatiei teroriste a Ardealului si apoi, din nou, de cele ale lui Stalin, cand sovieticii au pus-o la topit odata cu instaurarea “Regiunii Autonome Maghiare”.
Din spusele Primariei rezulta in mod clar ca de la bun inceput s-a dorit eliminarea placii lui Iorga, de catre Ministerul Culturii din Ungaria si Ministerul din Romania condus de etnicul ungur membru al UDMR Kelemen Hunor, exact la fel ca pe vremea lui Horthy.
Ziaristi Online a intrat in posesia raspunsului primit de Asociatie si a reusit sa mai afle de la Primaria Clujului cine se impotriveste – pana acum pe ascuns – acestui demers: “pesonalitati ale minoritatii maghiare din Cluj-Napoca, de la lideri locali ai UDMR, la profesori, asociatii sau artisti de etnie maghiara”. Ramane sa vedem si noi exact la cine face referire purtatoarea de cuvant a Primariei, Oana Buzatu. Pana atunci, iata corespondenta pe aceasta tema. Spune multe.
Cultura rusă datorează atât de mult românilor, încât deşi în 1992 nu s-a găsit nici un rus care să spună lumii că “războiul din Transnistria este o acţiune genocidală a Rusiei imperiale contra poporului român”, rămâne un adevăr care merită readus în conştiinţa publicului. Asta deşi, -după cum spune românul: “Recunoştinţa este floare rară, nu creşte pe toate gardurile!”-, populaţiile slavone, ar fii fost cu mult mai primitivie decât acum, dacă mulţi iluminaţi români n-ar fi adus învăţături şi n-ar fii construit lăcaşuri academice pentru ele de-a lungul secolelor.
“De ce Romania nu trebuie sa “traga” Republica Moldova in orbita sa politica? Ce anume a facut Bucurestiul, cand a jucat “un rol neconstructiv” in politica sa fata de Transnistria? E rau, in cazul unei tari din estul Europei, sa fie “prea occidentala”?”
“Soldaţii noştri au fost cuprinşi de o teamă incredibilă de regimentele româneşti la care se uitau mai devreme cu o condescendenţă vecină cu mulţumirea; pentru că trupele române, iritate de comportamentul incalificabil al camarazilor ruşi i-au pedepsit deseori fără milă. O ură adâncă, amestecată cu teamă se răspândeşte printre trupele ruseşti care, pentru prima oară de la revoluţie, au întâlnit un obstacol în calea propriilor excese”.
Cam aşa spunea şeful Armatei a IV a ruse staţionată în România. Erau vremuri tulburi, aliaţii ruşi staţionaţi în România se bolşevizaseră peste noapte şi făceau parte dintr-un plan care urmărea ştergerea României de pe hartă. Reacţia armatei române a fost rapidă: din noiembrie 1917 până în ianuarie 1918 au fost dezarmaţi şi trimişi acasă peste 1.200.000 de soldaţi bolşevizaţi. Prezenţa militară sovietică la nord de Balcani a fost anulată în doar două luni. De aici o furie iraţională a sovieticilor faţă de România.
Acest episod face parte din primul capitol al volumului lui Larry Watts Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, capitol care tratează trecutul relaţiilor româno-ruse. Volumul lui Larry Watts lansat joi la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti este un adevărat tom: 800 de pagini, 2.300 şi ceva note de subsol plus o bibliografie de peste 800 de titluri. După cum a spus-o la lansare, Larry Watts s-a ferit să citeze surse româneşti pentru a nu fi acuzat de părtinire, astfel că lucrarea sa se bazează pe surse din arhivele SUA, Marii Britanii, URSS, Bulgariei, Ungariei, Republicii Democrate Germane (arhive diplomatice şi mai ales ale serviciilor secrete!).
“Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania”
“Românii sunt un popor fără istorie … destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. … Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. …Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”– Fredrich Engels, ianuarie 1846
Prefata
Cercetările pot conduce uneori mult mai departe decât se anticipa. Aşa s-a întâmplat şi în cazul acestei cărţi de care m-am apucat aproape accidental. În 2002, lucram la diverse proiecte legate de reforma serviciilor de informaţii din România şi din fosta Europă de Est, inclusiv la un volum realizat cu contribuţia unor profesionişti în domeniul informaţiilor şi al propriilor mele analize asupra procesului. Într-un timp destul de scurt am ajuns la convingerea că procesul de reformă din România diferea fundamental de oricare alt proces din fostul bloc sovietic şi că era aproape neinteligibil fără o expunere completă a dinamicii revoluţiei din decembrie 1989 şi a anilor de izolare care i-au succedat. Nu a trecut mult până când am realizat că aceste deosebiri aveau rădăcini mai adânci şi că, pentru înţelegerea lor, era necesară o cercetare mai directă a naturii relaţiilor din cadrul blocului sovietic în perioada războiului rece şi pe cele dintre România şi vecinii ei chiar anterior comunismului. Astfel a început un voiaj intelectual care a condus la descoperiri ce uneori m-au surprins, alteori chiar m-au şocat, aducând la lumină relaţii asupra cărora anterior doar se speculase sau erau total inimaginabile şi care, în schimb, au făcut lumină asupra unor comportamente şi atitudini care au persistat mult după ce comunismul şi-a dat duhul.
Nicolae Manolescu in Contemporanul lui George Ivascu: “…Lumina. Nu e doar incandescenta a sufletului juvenil, ci un optimism funciar, bizuit pe o mare incredere in virtutile epocii socialismului… Constructorul comunismului cultiva lumina… Lumina e puritate, candoare, dar si daruire optimista idealului comunist… De aceea, opera partidului care infaptuieste descatusarea ii apare lui Horia Zilieru ca izvor de lumina si de fericire: Din ochii tai lumina irumpe-adinc in noi/ visland cu aripi de aur spre orizontul larg (“Partidului”)”
Solicitat de colegii de la Jurnal de Chisinau sa ofere explicatii in urma afirmatiilor mele privind implicarea sa in manipularea primului ministru al Romaniei in cazul Masacrului de la Fantana Alba, Vladimir Tismaneanu minte basarabenii chiar in Saptamana Mare afirmand ca Institutul sau cu multe initiale dar substanta lipsa nu s-ar fi impotrivit cinstirii martirilor din Basarabia, Bucovina si din gulagurile sovietice. Adevarul este cu totul altul si sta scris chiar in “fundamentarea” realizata de IICCMER pentru Guvern(foto sus) si semnata in eroare chiar de catre Emil Boc si apoi prezentata ca atare in plenul Camerei de sclavuletul lui V. Tismaneanu, I. Stanomir (foto dreapta chiar de la dezbaterea din 1.03.2011, cand s-a incercat infundarea Legii). Tovarasul Tismaneanu, subaltern si adulator infocat al unui cunoscut agent KGB (nu spui cine, persoana importanta, “defectata” transoceanic), stie la fel de bine ca si mine cine a facut ca Legea sa fie adoptata, punand capat interventiilor sale antiromanesti.
Iata aici materialul profesionist al colegilor de la Jurnal de Chisinau:
IGNORANŢĂ // Ce argumente au invocat demnitarii români pentru a nu vota propunerea legislativă a lui Tudor Panţîru
Tevatura în jurul instituirii Zilei Naţionale în memoria victimelor masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie a luat sfârşit. Camera Deputaţilor a Parlamentului României a adoptat recent propunerea legislativă iniţiată de Tudor Panţîru. Legea prevede comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria românilor basarabeni şi bucovineni. Astfel, în fiecare an, în perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate.
Citiţi în interviul de mai jos, acordat de senatorul Tudor Panţîru, cât de anevoios s-a adoptat propunerea legislativă şi cine s-a opus acesteia.
– Stimate dle Panţîru, de ce Guvernul României s-a opus propunerii dvs. privind instituirea unei zile naţionale în care ar fi comemorate victimele regimului sovietic de la Fântâna Albă şi din Basarabia?
E o întrebare care ar trebui adresată guvernului român. Oficialii români, întreaga mass-medie din România, la înmormântarea preşedintelui Poloniei, Kacinski, au deplâns victimele masacrului de la Katyn, mirându-se de memoria istorică a polonezilor, de demnitatea lor naţională, a fost o zi de doliu naţional în România. Şi atunci mi-am zis: cum se poate aşa ceva? Vorbiţi de victimele poporului polonez, dar uitaţi de propriile victime!
Se ştie că au fost masacraţi mult mai mulţi români decât polonezi. Nu s-a spus niciodată niciun cuvânt. Şi atunci am făcut acest proiect de lege care, spre surprinderea mea, a primit un aviz negativ de la guvern. Se spune că sub influenţa institutului dlui Tismăneanu, dar pentru mine contează poziţia oficială a guvernului român.
Mai mult, în Senatul României aproape toate comisiile şi senatul în plen au respins din nou proiectul de lege. Am participat la dezbateri în comisie, argumentele care se aduceau sunt absolut ridicole.
– De exemplu, ce argumente au fost invocate?
Unu. Unul din argumente era că institutul dlui Tismăneanu pregăteşte un proiect de lege privind comemorarea victimelor comunismului în România. Şi ar fi mai nimerit ca chestiunea să fie introdusă acolo. Posibil, dar nu obligatoriu. Doi. Republica Moldova a făcut o comisie şi ea însăşi îşi va comemora victimele. Trei. Un argument şi mai ridicol a fost că prin această lege s-ar încălca jurisdicţia altor state, cum ar fi Republica Moldova.
Am respins aceste idei prin următoarele argumente: 1) Dacă ar fi o problemă de jurisdicţie, atunci cum şi-ar comemora evreii victimele holocaustului în toată lumea? 2) Românii de la Fântâna Albă şi cei din Basarabia au fost masacraţi nu pe criterii ideologice, ci etnice. A fost o politică de stat prin care se urmărea diminuarea elementului românesc şi, ulterior, lichidarea acestuia. Argumentele acestea erau absolut ridicole, dar se vedea că e presiune din partea guvernului, majoritatea parlamentară susţinea poziţia guvernului. Şi aşa s-a ajuns că Senatul a respins în plen proiectul de hotărâre.
Camera Deputaţilor, sub influenţa guvernului, avea aceeaşi poziţie de respingere. Dar, până la urmă (vreau să mulţumesc pe această cale presei, unei părţi din presă, în primul rând Romanian Global News, presa din afară, parţial presa din Basarabia, care a reacţionat la poziţia lipsită de demnitate a Guvernului României şi a majorităţii parlamentare), probabil, sub presiunea mass-media, guvernanţii şi-au revăzut în ultimul moment poziţia.
Altă chestiune care a ajutat foarte mult este că Comisia juridică a Camerei Senatului, din care fac şi eu parte, este comisia de fond care avizează acest proiect şi, în mod repetat, a avizat în unanimitate pozitiv, chiar şi după ce camera a reîntors la comisie proiectul meu de lege, comisia juridică l-a votat din nou în unanimitate pentru adoptare. Şi, slavă Domnului, am ajuns să vedem proiectul acesta adoptat.
– La ce proiecte mai lucraţi?
Am mai multe proiecte de legi, ce nu au încărcătura aceasta politică, care însă au menirea de a transforma declaraţia oficialităţilor de la Bucureşti despre relaţia privilegiată cu R. Moldova în realitate, adică să trecem de la vorbe la fapte. Această relaţie privilegiată trebuie să se regăsească în legislaţie.
În acest sens, am pregătit mai multe proiecte de legi. De exemplu, săptămâna viitoare se va mai examina un proiect de lege care are din nou avizul negativ al guvernului.
Este vorba despre un proiect de lege care propune un amendament la Legea cu privire la regimul străinilor, în care basarabenii sunt puşi laolaltă cu oricare străini. În particular, mă refer la situaţia studenţilor basarabeni nebursieri, care sunt obligaţi să plătească o taxă de 120 euro, taxă consulară, plus o taxă de 200 de roni, aşa-numita taxă pentru permis de şedere, ca oricare african. Şi mă întreb unde este relaţia de privilegiere? Din păcate, guvernul român se opune, aşa că săptămână viitoare s-ar putea să avem din nou o respingere.
– Veţi insista?
Încercăm. Un alt proiect de lege vizează veteranii Armatei române din Republica Moldova care, deşi sunt recunoscuţi ca veterani ai Armatei române, li s-a dat chiar şi certificate de veterani ai Armatei române, nu pot beneficia de unele privilegii stipulate în legea cu privire la veterani ai Armatei române. Din păcate, şi în acest caz guvernul se opune categoric.
– Dle Panţîru, vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez succes.
Interviu realizat de Ilie Gulca
O simplă confuzie?
Solicitat de JURNAL să explice poziţia Guvernului României în cazul propunerii legislative lansată de Tudor Panţîru, senatorul PDL Viorel Badea, vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Senatului din Parlamentul României, a menţionat: „Poziţia guvernului a fost determinată de o confuzie creată de un funcţionar care a înţeles că este vorba de un moment al luptei anticomuniste, şi nu despre ocupaţie. În România nu se ştie nimic despre episodul de la Fântâna Albă. Ulterior, când s-a aflat despre ce este vorba, s-a votat. Eu am ştiut despre acest masacru şi am votat pentru”.
Vladimir Tismăneanu: „Niciodată nu m-am opus comemorării victimelor totalitarismului”
Solicitându-l pe Vladimir Tismăneanu să comenteze afirmaţia făcută de Victor Roncea pe blogul său, care apare şi în declaraţiile lui Tudor Panţîru, că Guvernul României ar fi respins propunerea de a institui o zi naţională pentru a comemora victimele regimului sovietic de la Fântâna Alba şi cele din Basarabia sub influenţa „institutului Tismăneanu”, acesta ne-a răspuns: „IICCMER susţine comemorarea victimelor comunismului atât în România, cât şi în Moldova… Niciodată nu m-am opus comemorării victimelor totalitarismului. Aş spune că dimpotrivă, şi pot proba documentar acest lucru. Oricum, aş aminti că nu există un „institut Tismăneanu”, ci un Institut pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) al cărui preşedinte executiv este dl profesor Ioan Stanomir, autor al unor importante studii despre comunism. Funcţia mea este de preşedinte al Consiliului Ştiinţific”.
“Profesorul” Tismaneanu s-a “probat” singur, in dovada prezentata mai sus. Nu mai e nevoie sa “probeze” nimic, mai ales dupa ticalosul sau Raport falsificator si antiromanesc. Sa-si pastreze “probele” pentru Judecata de Apoi.
June 23rd, 2011 
VR 
Mihai I, 
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională (sic.), Rege al României, la toţi de faţă şi viitori, sănătate.
Posted in 
Tags: 
