Asociatia Civic Media onoreaza memoria colegului nostru Mile Carpensian, de Ziua Libertatii Presei, prin premiul pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, acordat anul acesta jurnalistului de cursa lunga Corneliu Basarab Vlad, in opinia noastra cel mai stralucit analist de politica internationala din presa romana. Premiul ii este acordat domnului Corneliu Vlad pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti, in semn de mic omagiu la implinirea varstei de 70 de ani. Mai multe amanunte, la conferirea premiului in valoare de 1000 de euro, pe 10 Mai, in cadrul unei Conferinte academice privind istoria secreta si relatiile internationale ale Romaniei. Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism se acorda anual de Asociatia Civic Media, de Ziua Libertatii Presei, 3 mai. Primul laureat a fost jurnalistul Dan Nitescu, premiat pentru pentru curajul demonstrat la evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chisinau, apoi Cristian Botez si Florin Budea, premiati pentru curaj si profesionalism in exercitarea si apararea profesiei de jurnalist pe parcursul anului 2010. Detalii, la https://www.inmemoriam-milecarpenisan.ro.
De Ziua Libertatii Presei, Mediafax a titrat un articol asa: Roberta Anastase şi Gyorgy Frunda spun că au fost şantajaţi de mai mulţi jurnalişti. In cazul grofului “Gyorgy” Frunda, se spune asa in relatare: “Senatorul UDMR a mai arătat că a fost acuzat de unii jurnalişti că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi, deşi el avea decizie de necolaborare, şi a spus că nu avea rost să-i acţioneze în judecată. Frunda a pledat pentru elaborarea unei legi a presei care să reglementeze anumite situaţii, o lege preventivă care să-i apere pe cei de bună credinţă, conform normelor europene. El a apreciat că, dacă exista o lege a presei, nu ar fi apărut articolul în care era acuzat de colaborare cu fosta Securitate.” Adica ziaristilor care l-au deconspirat – si unguri si romani – li se punea rapid un calus in gura si el zburda linistit prin Parlament ca sa ma infunde inca o data Legea ANI!
Cum ma numar categoric printre cei care l-am “santajat” pe groful UDMR in ce priveste colaborarea sa cu Securitatea, si nu numai cu cea a RSR, profit de ocazie ca sa reiau “santajul” si, cine stie?, poate sa-l adancesc printr-o Plangere Penala in ce-l priveste pe Gyorgy Frunda pentru fals in declaratii si uz de fals, in mod repetat, la inscrierea candidaturilor sale pentru diverse fotolii, de la Parlamentul European la Senatul Romaniei. Sa mai amintesc ca Sorin Rosca Stanescu detine si el de la CNSAS o “decizie de necolaborare”? Sau poate sa-i aduc aminte de “Cazul Tokes – Angajatul Securitatii”, posesorul “deciziei de necolaborare” cu numarul 1 (!) emisa de CNSAS?
Iata, mai jos, din arhiva Asociatiei Civic Media pe 2007 cine sunt “santajistii” lui Gyorgy Frunda, de la Evenimentul Zilei (cel de pe vremuri) la subsemnatul:
Colaboratori ai Securitatii RSR si RPU “albiti” de Coalitia pentru un Parlament Curat-Murdar
Senatorul-avocat-turnator Gyorgy Frunda nu si-a contestat niciodata acuzatorii in Instanta @ Deconspirat prima data de Ion Cristoiu, Laszlo Tokes a pierdut procesul cu Alison Mutler si Associated Press, care l-au acuzat cu probe de colaborarea cu Securitatea
Coalitia pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene 2007, o grupare eteroclita formata din persoane si institutii pestrite, a dat publicitatii o asa-zisa “lista neagra”, din care fac parte doar 11 candidati, alesi pe criterii ciudate. De fapt, dupa cum ne-au obisnuit aceste grupari, este vorba, implicit, de o actiune de diversiune, prin crearea unei “lista albe” a candidatilor la europarlamentare. Practic, toti ceilalti “neselectati” trec printr-un proces de albirea automata. Grupul pentru Investigatii Politice a emis deja cateva nume “iertate” de Coalitia condusa de Alina Mungiu Pippidi: Sorin Frunzaverde, Teodor Stolojan, etc. Noi va prezentam persoane mult mai negre care trec prin masina de spalat a asa zisei Coalitii curat-murdare.
Insesi criteriile alese de mintile organizatiilor prezente in Coalitiile Alinei Mungiu – de la Andrei Plesu, seful vechii “Dileme” a Grupului de presa KazMunaiGaz la mai tanarul activist de la SNSPA, Cristian Parvulescu – lasa de dorit (1), uitand fidelitatea fata de statul roman, drept o necesitatea fireasca.
Insa marii absenti, “uitati” de Coalitia pentru o Romanie curat-murdara sunt capetele de lista ale minoritatii maghiare, cunoscute atat pentru negarea Constitutiei tarii prin militarea fatisa pentru autonomie cat si pentru colaborarea lor cu Securitatea – un criteriu inclus printre cerintele Coalitiei PRC – dar si alte servicii straine: Laszlo Tokes si Gyorgy Frunda. Desigur, Coalitia dirijata de Fundatia Soros nu are cum sa considere tradare faptul ca Tokes, de exemplu, a lucrat cu securitatea Republicii Populare Ungare impotriva integritatii teritoriale si a suveranitatii statului roman. Ar trebui atunci sa se gandeasca serios si la propria ei soarta viitoare.
Interesant totusi, dupa reclamatiile Civic Media, in care aratam ca Daniel Daianu, membru al SAR si fost ofiter de Securitate este sustinut in propaganda electorala de Andrei Plesu, membru al Coalitiei, in ciuda criteriilor enuntate de aceasta, candidatul PNL ex-DIE a fost inclus cu strangere de inima pe lista indezirabililor. Insa doar pentru a fi acum spalat de micii informatori de opinie gen Sabina Fati sau Stejarel Olaru (“Daniel Daianu este o exceptie”?!).
Cu toate ca o instanta de judecata bucuresteana a atestat colaborarea lui Tokes cu Securitatea, in 2001, chiar in acelasi an, dupa cum informeaza ziarul timisorean “Agenda Zilei” din 17 decembrie 2001, “László Csendes, membru al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii], a subliniat ca episcopul László Tokés a primit din partea instantei romanesti certificatul numarul 1 care atesta ca nu a colaborat niciodata cu Securitatea”.
Ca si Daianu, si Frunda si Tokes au obtinut “diplomele de excelenta in curatenie” din partea CNSAS. Cum altfel? Insa evidentele, inclusiv in fata Instantei, sunt coplesitoare. La 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989, spectrul Securitatii si al altor servicii secrete, anti-romanesti, bantuie viitorul Parlamentul European ca si Coalitiile insarcinate cu spalarea candidatilor. Iata doar cateva date publice despre colaborarea celor doi capi maghiari cu Securitate si alte servicii secrete.
Senatorul-avocat Gyorgy Frunda nu si-a contestat niciodata acuzatorii in Instanta
DE CE N-AU VRUT ROMANII TARGUMURESENI SA LOCUIASCA PE O STRADA PURTAND NUMELE LUI KOSSUTH LAJOS?
de Lazar LADARIU / Cuvantul Liber
Dupa cum se stie, luni, 21 martie 2011, la sapte zile dupa tampenia de la Miercurea Ciuc, a dusului cu pluta, Csibi Barna, care, manat de ambitia calailor de odinioara, ucigasi ai romanilor ardeleni, il “spanzura” pe eroul national Avram Iancu, Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese si hartuieli ale romanilor targumureseni si ale justitiei cu UDMR (mai precis, cu consilierii locali ai struto-camilei!), a hotarat definitiv: strada Calarasilor din Targu-Mures va ramane asa cum se numeste, cu frumosul nume romanesc, in vesnica memorie a inaintasilor. Deci, Calarasilor! Nu strada cu numele nefast al “autorului etnocidului romanilor transilvaneni, de la 1848 -1849”, “nume blestemat din neam in neam de urmasii victimelor celui care – cum reiese din cartea lui Liviu Maior, “1848-1849, Romanii si ungurii in revolutie” (Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, pagina 378) –, referindu-se la romani, ii numea “o hoarda mai josnica decat vita”.
Urmasul, intru nelegiuire “scenarista”, al lui Kossuth, Csibi Barna, clama: “Asa patesc toti care gresesc impotriva natiunii maghiare si a secuilor!”
Multi ziaristi romani, istorici, oameni de bun-simt din tara si de peste hotare au considerat nesimtirea udemerista, de a inlocui strada Calarasilor cu Kossuth Lajos, o “batjocorire oficiala a demnitatii nationale”. Batjocorire rusinos acceptata si de Parlamentul de la Bucuresti, atata timp cat a dat zi libera senatorilor si deputatilor, pentru a sarbatori, in 2011, impreuna, alaturi de extremistii maghiari, acel 15 martie, uitand de uciderea celor 40.000 de romani ardeleni, de arderea si raderea de pe fata pamantului, la 1848-1849, celor 300 de sate, biserici si manastiri. Prin ziarul nostru, “Cuvantul liber”, in repetate randuri, am luat atitudine, personal, alaturi fiind de Uniunea Nationala Vatra Romaneasca (presedinte – ing. Florin Oproiescu), de Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu” (presedinte ec. Ioan Berta), de Partidul Romania Mare, Filiala Mures (presedinte ing. Constantin Amza), de consilierul local dr.Ioan Sita, de avocatul prof. univ. dr. Ioan Sabau, initiatorii demersului, explicandu-le targumuresenilor, romanilor si maghiarilor, deopotriva, de ce nu dorim, in inima de Romanie, o strada cu numele calaului, ucigasului inaintemergatorilor nostri – Kossuth Lajos.
Asadar, de ce romanii targumureseni – si nu numai ei! – nu doresc o strada Kossuth Lajos?!
Exemple la indemana sunt numeroase. La 1848-1849, cu 163 de ani in urma, “cu prilejul Revolutiei Ungare, in Transilvania a avut loc, impotriva romanilor, un masacru sangeros”. Asa cum aminteam, 300 de sate ale romanilor, “din Transilvania, Banat, Bihor si Maramures, au fost jefuite si arse”, biserici si manastiri au fost si ele incendiate, “barbati, femei, batrani si copii, aproape 40.000 de suflete, au fost impuscati, spintecati, spanzurati”. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Kossuth Lajos, prim-ministrul guvernului revolutionar ungar. Kossuth Lajos, cel care ii considera pe romani “o hoarda mai josnica decat vita”, romanilor din Transilvania si Ungaria “nu le-a recunoscut decat dreptul de a se dizolva in natiunea ungara”.
O spunea el si in ziarul “Pesti Hirlap”, sustinand, ca unica solutie, “unirea Transilvaniei cu Ungaria”, populatia majoritar-romaneasca a Transilvaniei fiind, pentru el, doar “un element insignifiant”. Pentru el, romanii, sarbii, croatii, slovacii si sasii nu contau! Lor, Kossuth dorea sa le ia “identitatea nationala”! El era cel care tuna: “Eu, niciodata, dar niciodata, sub sfanta coroana maghiara, alta natiune sau nationalitate decat cea maghiara nu voi recunoaste!” Cum, oare, sa accepte romanii targumureseni ca o strada sa-i poarte numele?
Kossuth Lajos vedea, ca singura solutie a vremii, in calitate de conducator al Revolutiei ungare de la 1848, nu o emancipare nationala a romanilor, deci o natiune aparte, cum ar fi fost firesc, ci “dizolvarea in natiunea maghiara”. De ce-i era frica lui Kossuth? Deschidem “Parti alese din istoria Transilvaniei. II”, de George Baritiu (Sibiu, 1890-1892, pag.755-797), si, citindu-i discursul lui Kossuth de la Poszony (Bratislava), aflam ce-i trecea prin minte. Dorinta romanilor ardeleni “de a se bucura de o existenta politica nationala” era considerata, de el, irealizabila! De ce, oare? “Deoarece – spunea el – ar duce la distrugerea unitatii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va transa chestiunea.” Asa gandea si spunea Kossuth!
Kossuth “a instaurat un regim de teroare in Transilvania”, numindu-l “comisar civil” pe Csányi László, un intim al sau, “care ii ura visceral pe romani”. El a infiintat “tribunalele de sange”, transformand “garzile nationale ungare in «echipe de vanatoare», masacrand femei, copii si batrani fara aparare”. Pana si generalul Bem era “scarbit de nesfarsitele atrocitati” ale paranoicului Csányi László, sub ale carui ordine, “in doar patru luni, peste 6.000 de civili romani au fost asasinati”. Pe Mures si pe Tarnave, peste “40 de comune au fost mistuite de foc”.
Cică azi e Ziua Presei! Cică azi ar trebui să ne spunem “La mulţi ani”! Cică azi ar trebui să ne amintim frumos şi de cei 24 de jurnalişti şi lucrători media care au murit anul acesta PENTRU CĂ ÎŞI FĂCEAU CURAJOS MESERIA! Ziua de 3 Mai ne prilejuieşte posibilitatea de informare a “opiniei publice” în legătură cu violarea dreptului la libertatea de expresie, precum şi comemorarea curajului şi a profesionalismului jurnaliştilor ucişi, răniţi sau încarceraţi, în timpul exercitării profesiei. În România, conform raportului FreeEx, referitor la libertatea presei în 2010, presa a relatat dezechilibrat şi partizan şi a dispărut conţinutul relevant şi verificabil, publicul fiind sufocat de “jurnalismul isteric şi de opinie”. De la începutul crizei economice au fost concediaţi 6.000 de angajaţi din mass-media (jurnalişti şi personal tehnic) şi peste 60 de ziare au fost închise! Ce să înţeleg eu, ca jurnalist, de aici? Că singura mea “libertate” este aceea de a lucra pentru un mogul sau altul, pentru o culoare politică sau alta, pentru un grup de interese sau altul, pentru un escroc sau altul, pentru o familie sau alta plătită din banii publici? Că pot să aleg, “liber” dacă transmit ca un papagal o informaţie, sau dacă “sufoc” gîndind liber şi personal cu comentariile mele? Că mă priveşte cum hotărăsc să-mi gestionez viaţa şi sursa de venit dacă mă încăpăţînez să prefer subiecte serioase – anoste şi “neinteresante” (sau “periculoase”!), în loc să mă alătur voios campaniilor imbecile din toate mediile.
…in schimb s-a gasit destul loc in ziar pentru poza mare a lui Tismaneanu si un text ipocrit si basit extreeem de “la zi”, emanat saptamana trecuta si preluat de pe blogul cinstitului mare gurist in viata, Volodea, in care politrucul scuipa mana lui Ilici, cea pe care a lins-o anterior indelung si balos… “Vizionarul”, dupa ce i-a lansat lui Iliescu “Marele soc” in toata lumea, in 2004, brat la brat cu “dreptaciul” Cristi Preda, crezand ca o sa ramana acelasi PSD cu acelasi SRI si acelasi SIE la putere, acum, dupa 20 de ani, a descoperit brusc ca fostul lui “distins si luminat partener de dialog” este acelasi “sub mandatul caruia a curs singe nevinovat pe strazi: dupa 22 decembrie 1989, in 13-15 iunie 1990, etc”….”patronand in acelasi timp structuri mafiotice care au parazitat (“mexicanizat”) economia si societatea acestei tari”. Te pisi pe tine de ras! Poate mai nou Tismaneanu sau vreun tovarasel cu trese de-al lui varsa reclama la Curentul, mai stii?…
Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism
Zilele trecute, la Timisoara, lui Mile Carpenisan i s-a savârsit parastasul de 40 de zile. La ceruri, fratele nostru Mile e în fata lui Hristos. Sa se inalte sufletul lui la Cer asa cum s-a inaltat Iisus dupa Inviere! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca în pace!
La 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotarârea sa ii omagieze trecerea pe acest pamânt prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramâne un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau România.
Astazi, de Ziua Libertatii Presei, jurnalistii de la Civic Media vor decerna Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj in Jurnalism unui coleg din presa, care pe parcursul anului trecut a dovedit, ca si Mile, ca pentru a transmite un reportaj sau a aduce adevarul de pe “teren” la cunostinta opiniei publice este in stare sa-si riste, intr-o situatie extrema, chiar si libertatea.
Activitatea celui desemnat sa primeasca Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism va fi redata, dupa decernarea premiului, pe portalul www.inmemoriam-milecarpenisan.ro lansat vineri, 30 aprilie 2010, la 40 de zile de la plecarea lui Mile. Parintii lui Mile Carpenisan au multumit cu emotie grupului de initiativa la aflarea proiectului dedicat memoriei curajosului ziarist distins de Presedintia României cu Ordinul National «Serviciul Credincios» in grad de Cavaler, singurul ziarist român pe care Armata Româna l-a primit in rândurile sale, cu gradul de sublocotenet post-mortem.
In Memoriam Mile Carpenisan
Este greu sa pui la cale un “proiect” despre un om drag disparut care este si un reper jurnalistic autentic. Desigur este o intreprindere delicata, nu un simplu proiect, acest gând de constructie comemorativa dedicata amintirii lui Mile Carpenisan.
S-a dus, la doar 34 de ani, in preajma sarbatorii de Buna Vestire, mare sarbatoare crestina. A fost petrecut pe ultimul drum, exact in ziua cand s-au implinit 11 ani de la inceputul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, razboiul in care a debutat cariera de exceptie a lui Mile. Avea 23 de ani.
In anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meserias autentic, dintre cei din ce in ce mai putini astazi. Sârbul nostru bataios a fost un personaj aparte in peisajul destul de teren al presei noastre, un jurnalist cu autenticitate si energie, croit pe o matrice eroica, un adevarat Cavaler, cu fire de razboinic legendar, un luptator si un barbat dintr-o bucata, gata oricând sa apere o cauza dreapta. Pentru el jurnalismul era o cauza, nu o simpla slujba.
Toata lumea i-a admirat curajul nebunesc de a se duce in cele mai fierbinti locuri din lume si de a reusi aproape intotdeauna sa faca reportaje extraordinare, de invidiat de catre orice jurnalist care face meseria cu pasiune.
S-a dus prea devreme. Intr-una dintre ultimele sale postari de pe blog, Mile scria despre “calea sa”, intr-un racord emotional fata de o celebra melodie a lui Sinatra, My Way: „acum sfârsitul e aproape si infrunt cortina finala. Am facut ceea ce trebuie sa fac… am infruntat tot si am stat drept… mi-am asumat toate bunele si relele si pâna la urma am mers pe calea mea… un barbat trebuie sa aiba puterea sa spuna lucrurilor pe nume…“.
Asta a facut Mile, a spus lucrurilor pe nume, cu un profesionalism dublat de un curaj nebunesc, a infruntat iadul razboaielor nedrepte pentru a spune oamenilor, cât putea el de tare si de raspicat, ca e prea mult Rau in jur, in ceea ce fac puternicii lumii sau in ceea ce fac oamenii simpli de obicei tacând si trecând cu vederea nedreptatea si raul.
Traim intr-o lume cu valori rasturnate, in care recunoasterea valorii vine adesea doar dupa moarte. Si-atunci pentru o zi-doua, pâna ce iarasi vâltoarea cotidiana scufunda efigiile eroilor de lânga noi in uitare. Tocmai pentru neuitare ne vom stradui sa investim capitalul de iubire rezonanta cu suferinta pricinuita de disparitia lui Mile. Mile este al multora, al familiei, al sârbilor, al prietenilor, al jurnalistilor – câti or mai fi jurnalisti autentici, ba chiar si al Armatei Române.
In ce ne priveste ne-am asociat ad-hoc câtiva prieteni si câtiva fosti colegi si apropiati dispusi sa devina o echipa – indiferent de gruparea de presa din care fac parte si desigur eliminând din start orice interferenta de trust/partida etc.
Credem ca merita sa facem efortul de a-l pomeni cumva, a-l evoca cu pietate si drag, cu mijloacele noastre. Plus ca oameni ca Mile nu prea se mai nasc… dorinta noastra este sa incercam sa construim un reper memorial dedicat lui Mile.
Intentionam intr-o prima etapa instituirea acestui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in jurnalismul românesc, propus de Civic Media, iar ulterior am vrea sa instituim o bursa oferita unui tânar cu dedicatie pentru jurnalism.
Am mai dori sa inauguram o expozitie evocatoare, sa organizam o lansare de carte dedicata lui Mile si alte evenimente de “recuperare” a memoriei trecerii sale printre noi. Vom incerca sa sustinem cu pietate efortul acesta comemorativ, evocator si de respectuoasa si prieteneasca aducere aminte. Sunt bineveniti toti aceia care doresc cu inima curata si iubire in suflet sa se alature pomenirii lui Mile Carpenisan, cel care si-a croit calea spunând adevarul verde in fata indiferent de consecinte.
“Prin invierea Sa Hristos a inviat lumea, inviindu-ne si pe noi spre viata de veci, caci El este Invierea si Viata” (Ioan XI, 25)
Mediafax: Mii de ziare din întreaga lume vor celebra luni, 3 mai, Ziua Mondială a Libertăţii Presei, publicând editoriale şi materiale de promovare a libertăţii presei, preluate de la World Association of Newspapers and News Publishers (WAN-IFRA), informează instituţia.
WAN-IFRA a pus la dispoziţia publicaţiilor din întreaga lume eseuri, editoriale, interviuri, fotografii şi materiale promoţionale despre semnificaţia zilei de 3 mai, dar şi scrisori de protest la adresa ţărilor ale căror guverne intimidează şi atacă presa.
La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Inţiativa a venit la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra promovării libertăţii presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.
Reprezentanţii WAN-IFRA încurajează presa din întreaga lume să publice cât mai multe materiale în legătură cu libertatea presei.
România, pe locul 88 în clasamentul anual al libertăţii presei
România are o presă parţial liberă, aflându-se pe locul 88 în clasamentul anual al libertăţii presei realizat de Freedom House, la egalitate cu Bolivia, Brazilia şi El Salvador, după Burkina Faso, Namibia, Bulgaria şi Uruguay, dar înaintea Republicii Moldova, Turcia sau Ucraina.
Potrivit raportului “Freedom of the Press 2010”, realizat de Freedom House şi ale cărui rezultate au fost date publicităţii la Washington, în 2009, la nivel mondial, gradul de libertate a presei a scăzut.
Totuşi, gradul de libertate a presei în România a crescut în 2009, comparativ cu anul precedent, când ţara noastră se situa pe poziţia 92, la egalitate cu Ecuador, Panama şi Peru, după Cehia, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Croaţia, dar înaintea Albaniei, Macedoniei, Ucrainei şi Republicii Moldova.
May 3rd, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
