July 24th, 2012 
VR 
Cum s-a făcut de-a ajuns Ion Iliescu preşedintele României cu recomandarea lui Vladimir Tismăneanu – istorii de deşteptat copiii (II)
de Mircea Platon, Doctor în Istorie, U.S.A
Motto: “Îi rog pe români să nu cadă în plasa naţionalismului!” (Traian Băsescu, Cluj, 13 iulie 2012)
“Cred cu tărie că doar dacă eşti foarte prost poţi să susţii în prezent USL şi guvernul Ponta… Între susţinătorii USL se regăsesc toţi cei care-i aplaudau pe mineri în 1990 sau cei care-l votau pe Vadim în 2000.” (Ionuţ Popescu, Twitter, 15 iulie 2012)
“PDL este un partid mare, care acoperă un spaţiu legitim şi vast pe piaţa ideilor politice. El acoperă tot spectrul conservator, apropiat de creştinism, tot spectrul unui liberalism clasic, care nu se mai recunoaşte în PNL. Şi, de ce să ne ascundem, PDL ar trebui să răspunda şi zonei naţionaliste lăsate libere de PRM.” (Adrian Papahagi, Ziua Veche, 4 noiembrie 2010)
Fiecare regim pe limba lui piere. Băsismul piere pe limba bifurcată, vicleană, în care i-a năucit pe români în ultimul cincinal. În tot acest timp, administraţia Băsescu a oferit spectacolul jalnic al “luptei” corupţilor împotriva corupţiei, a foştilor propagandişti comunişti împotriva “comunismului”, a plagiatorilor, mogulilor şi securiştilor “noştri” (buni) împotriva plagiatorilor, mogulilor şi securiştilor “lor” (răi). Concepţia băsistă despre lume şi viaţă – inefabila Weltanschauung băsistă a cărei legitimitate nu depinde în vreun fel de consistenţa şi consecvenţa ei – prevede că oricine nu e băsist e cu Iliescu. Sau cu mogulii. Sau cu ruşii. Adică, da, tot cu Iliescu. Naţionalismul xenofob, prin Corneliu Vadim Tudor, vine de la Iliescu. Securiştii, prin “Felix”, vin de la Iliescu. Corupţia, prin Adrian Năstase, vine tot de la Iliescu. Dar Iliescu de unde vine? Cine ne-a căpătuit cu Ion Iliescu?
1. Cum se manufacturează un raport final (sau mai multe)
Răspunsul la această întrebare ar trebui să se găsească în piatra de temelie a regimului băsist “modernizator”/”anticomunist”/”al desprinderii de trecut”: în Raportul final (2006) al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România prezidate de Vladimir Tismăneanu. În Raportul final din 2006, Iliescu e menţionat doar în contexte negative, blamat fiind pentru “zelul şi demonismul” cu care a contribuit la “impunerea şi perpetuarea unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege” (Raport final 2006, 630). Citind Raportul final, rămâi ferm convins că Ion Iliescu a fost, de la bun început, şi pe tot parcursul carierei sale de ideolog şi aparatcic comunist, un netrebnic. În viziunea teleologică – şi deci fundamental an-istorică – a Raportului final din 2006, datele lui Ion Iliescu din 1950 (con)duc inevitabil la acţiunile lui Ion Iliescu din 1990. Determinismul psiho-istoric al Raportului final din 2006 nu lasă nici o portiţă de scăpare şi nu admite nici un ocol în parcursul lui Ion Iliescu de la rolul de opresor bolşevic/stalinist al studenţilor în anii 1950 la cel de opresor neobolşevic/stalinist al studenţilor şi Opoziţiei (PNŢ şi PNL) în 1990.
Dar dacă Ion Iliescu rămâne neschimbat – cel puţin în Raportului final din 2006 -, Tismăneanu fluctuează. Am chiar bănuiala că Iliescu rămâne – în versiunea 2006 – stabil pentru ca Tismăneanu să poată varia mai uşor.
Pentru a înţelege acest mecanism de bursă a nomenclaturii de ieri şi de azi, trebuie să luăm în considerare faptul că Tismăneanu a produs un alt “raport final”. Raportul final din 2006 a fost precedat de un Final Report în 1989. În august 1989, Vladimir Tismăneanu depunea pe masa lui National Council for Soviet and East European Research un “Final Report” cu titlul: “Personal Power and Elite Change in Romania” (66 pagini). Acest “Final Report” era însoţit de un “Research Report”, cu titlul: “The Tragicomedy of Romanian Communism” (79 pagini). Ambele rapoarte din 1989 îl menţionau pe Vladimir Tismăneanu ca “author” şi “principal investigator”. La secţiunea “Contractor” era menţionat Foreign Policy Research Institute, think tank-ul din Philadelphia unde a lucrat Vladimir Tismăneanu între 1983 şi 1990. Aşadar National Council for Soviet and East European Research a plătit Foreign Policy Research Institute pentru a produce un “Final Report” asupra regimului comunist din România anului 1989, a istoriei şi perspectivelor acelui regim. Înainte de a analiza conţinutul celor două rapoarte, şi de a la raporta apoi la Raportul final din 2006, trebuie să fac câteva precizări în ceea ce priveşte instituţiile tutelare ale rapoartelor din 1989.
Posted in 
Tags: 
