Ziaristi Online: In continuarea materialului nostru de ieri “Tablourile Romaniei aflate in posesia fostului Rege si a fostului Duda. De aici înainte are cuvântul Procuratura…” prezentam azi un extras din cartea lui Stelian Octavian Andronic 36 de ani în serviciile secrete ale României. Din respect pentru adevăr, aparuta la Editura Compania, in care aflam ce s-a intamplat dupa ce autoritatile de la Bucuresti au hotarat reluarea proceselor pentru redobandirea bunurilor de patrimoniu national insusite de fostul fege Mihai la plecarea din tara. In contextul in care o avere imensa a intrat in posesia fostei familii regale, respectiv a fostului actor de duzina Radu Duda, credem ca fostul rege ar putea, macar acum, sa returneze tarii tablourile care apartin de patrimoniul national, spre bucuria natiunii pe care sustine ca o serveste.
Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SRI în colaborare cu Bibioteca Centrală Universitară Lucian Blaga organizează un simpozion intitulat «Istorie şi adevăr despre serviciile româneşti de informaţii». Evenimentul va avea loc miercuri, 7 decembrie, de la ora 12.00, la BCU. În cadrul manifestării va fi lansat volumul «Fereastra serviciilor secrete», autor gen. de brig. SRI (r) Aurel I. Rogojan. La eveniment va fi prezent şi gen. col. (r) Iulian Vlad, fost ministru secretar de stat şi şef al DSS.
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu . Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) . Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui?
O afacere care nu a avut pana acum sorti de izbanda pentru Romania dar care este de mare interes pentru tara si romani este Afacerea Tablourilor Romaniei extrase de fostul rege Mihai din tara si puse la vanzare in diferite colturi ale lumii. Portalul Ziaristi Online isi propune lansarea unui serial documentar in folosul autoritatilor responsabile ale Romaniei. In contextul in care o avere imensa a intrat in posesia fostei familii regale, respectiv a actorului de duzina Radu Duda, credem ca fostul rege ar putea, macar acum, sa returneze tarii tablourile care apartin de patrimoniul national, spre bucuria natiunii pe care sustine ca o serveste. Pentru a intra in tema republicam un articol de stricta actualitate si azi, scris de Mihai Pelin in urma cu mai multi ani. Curajosul jurnalist prezinta momentul in care autoritatile de la Bucuresti au incercat, dupa 1990, sa reia procesul de recuperare a bunurilor Romaniei si ce a urmat dupa aceasta tentativa. Este interesant de observat ca, daca schimbam numele lui Iliescu cu cel al lui Basescu o sa obtinem exact rezultatul de azi al propagandei anti-nationale a unor guristi care racnesc la unison, intr-un cor de-a dreptul “regal”, chiar daca pana acum au cantat la balalaica (zona Patriciu) sau tambal (zona Voiculescu). In partea a doua a serialului nostru vom veni cu documente si informatii concrete obtinute chiar de la cel care s-a ocupat de reluarea proceselor, urmand sa ne edificam in ce masura poate fi restabilit dreptul firesc asupra tablourilor de tezaur national.In imagine, unul dintre acestea, plasat de fostul rege spre vanzare la Casa Christie’s din Londra: „Francisco de Zurbaran (1598-1664), The Immaculate Conception, with a view of Seville below“.
”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”. Volumul cu acest titlu si care-i apartine lui Aurel I. Rogojan, va fi lansat marti, 6 decembrie a.c., începând cu ora 16,00, la Hotelul ”GRAND” din Târgu-Mures.
Ziaristi Online continua sa publice din cartea recent aparuta la Editura RAO, “Intre linii“, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.
Putin Maximus a sarbatorit victoria printr-o tura rapida pe Luna si plantarea unui steag, in aplauzele celor prezenti la plimbarea duminicala a Liderului (foto sus). Mesajul transmis fanilor sai de pe Pamant a fost clasic: “Dormi linistit, Putin lucreaza pentru tine!” (foto jos).
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu :). Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu 🙂
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) :). Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim 🙂 ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui? 🙂
Generalul colonel în rezervă Iulian Vlad, fost secretar de stat şi şef al DSS (Departamentul Securităţii Statului) se va afla la Cluj cu ocazia Simpozionului Istorie şi Adevăr despre Serviciile Româneşti de Informaţii. Eveniment editorial la Târgu Mureș: „Fereastra serviciilor secrete”. Generalul de Bg. S.R.I. (rez.) Aurel I. Rogojan, va fi prezent la Târgu-Mureș pentru a-și lansa noul său volum.
Tomul ”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, un tribut adus României de ziua sa tocmai de un american, a fost primit cu braţele deschise şi cu o curiozitate debordantă de oamenii politici, din administraţie şi din zona culturii care a luat parte, ieri, la lansarea care avut loc la Bistriţa. Discursurile celor care au luat cuvântul, ziaristul Victor Roncea, istoricul şi fostul şef SIE – Ioan Talpeş, realizatorul TV Oreste Teodorescu, directorul Editurii RAO – Ovidiu Enculescu, colonelul în rezervă Ioan Gaftone şi directorului Bibliotecii Judeţene – Oliv Mircea, au punctat valoarea şi importanţa rolului geopolitic al României scos în evidenţă de volum, dar şi curajul cu care un reputat istoric american le vorbeşte românilor despre ei la ei acasa.
“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki * Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata * De ce a fost refuzat Volodea la New York Times * Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul * Limacsii zilelor noastre
Asa-zisul ambasador al Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul nasului sau, seful M.A.E. Baconscky si fiul duhovnicesc al agentului antiroman Pavel Borsevschi, nu s-a obosit sa-i invite la receptia de Ziua Nationala de anul acesta si pe patriotii fostului Grup Ilascu, inchisi pentru Romania, timp de 12 si 15 ani, in temnitele rusesti de la Tiraspol. Normal, s-ar fi suparat patronii lui “spirituali”.
Românii din Harghita si Covasna au de înfruntat singuri presiunile venite de la Budapesta, deoarece autoritățile de la București sunt dezinteresate de situația din zonă. Un studiu despre “Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita şi Covasna” arată că principalele probleme cu care se confruntă românii sunt acapararea totală a administraţiilor locale de către maghiari şi raportul natalităţii net favorabil ungurilor.
“Stii ce face Preda asta, draga frate? Intra in Mitropolie, se pierde pe coridoare, apoi se ascunde la WC vreo jumatate de ora, dupa care iese si da declaratii deja aranjate presei despre cum a stat cu mine si ce “sfaturi” mi-a mai dat! Iar cand ies se lipeste de mine, in fata camerelor, ca o capusa! E de o neobrazare infioratoare! L-am alungat de mult de aici!” – Parintele Bartolomeu Anania, Florii, 2008
Acum 18 ani Editura Humanitas publica o broşură intitulată „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”. Broşura avea o scurtă prefaţă, purtând un titlu pompos: „O posteritate în 50 de pagini”. Editorul Gabriel Liiceanu credea că a surprins profilul spiritual al marelui gânditor creştin în „haina atât de subţire a 50 de pagini dactilografiate”. Petre Ţuţea era acuzat că nu a avut responsabilitate în ceea ce a scris, elaborând „câteva mii de pagini indigeste şi inutile”, care „nu vor constitui niciodată o operă”. Concluzia era că din Petre Ţuţea rămân doar câteva sute de vorbe memorabile.
Interesant este că Radu Preda publică în 1992, la vârsta de 20 de ani, tot la Editura Humanitas, un jurnal în care personalitatea exemplară a lui Petre Ţuţea era minimalizată şi în care, din îndelungata sa experienţă juvenilă şi cunoaştere filozofică şi teologică, avea „presimţirea că nu opera va face din Ţuţea un model, ci mai degrabă, dacă nu chiar exclusiv oralitatea”. Preda urma modelul lui Liiceanu, care făcuse acelaşi lucru cu Noica, în „Jurnalul de la Păltiniş” (Ţuţea a fost printre primii care au observat diversiunea lui Liiceanu). Ca să nu mai vorbim de impertinenţa junelui când vorbeşte despre „labilitatea” lui Petre Ţuţea, de „trecerile radicale de la o opinie la alta ”. Bineînţeles, atât Liiceanu, cât şi Preda, sunt acompaniaţi de Horia Radu Patapievici, care descrie ca fiind foarte plicticoase cărţile lui Ţuţea.
În acest context, credem că este importantă mărturia lui Noica din care aflăm că, în timpul unei anchete la Securitate, ofiţerul care îl maltrata îi spune la un moment dat: „Bă, cu mine nu-ţi merge, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!”. Se pare că acel securist, în nemernicia lui, înţelesese mai mult decât cei mai sus pomeniţi. Intelectualii de la revista “22” nu puteau percepe încreştinarea sistemului pe care o săvârşea Ţuţea. Sau, poate, nu voiau s-o înţeleagă! Şi confirmau în timp temerea magistrului că „ăştia vor să facă din mine un bătrân sclerozat, reacţionar şi vorbăreţ”.
Se spune că Liiceanu îi purta pică pentru că Ţuţea afirmase că în timp ce Nae Ionescu a produs profesori universitari, Noica a produs numai asistenţi. Deşi nu l-a avut la inimă, când a fost vorba de bani, Liiceanu a ştiut să-l exploateze la maxim. De curând, Editura Humanitas a lansat un audiobook cu „vorbele memorabile” ale lui Ţuţea. Editura recunoaşte că a intervenit în transcrierea vorbelor lui Petre Ţuţea, dar că a făcut-o, chipurile, în „spiritul” lui. De parcă spiritul celui care oscilează între Marcello şi Siegfried (numele de alint ale maşinilor lui Liiceanu, un Alfa Romeo şi un BMW) poate recunoaşte spiritul celui care se mişca între Dumnezeu şi neamul său.
Publicăm, în continuare, o punere la punct justificată pe care regretatul jurnalist şi scriitor braşovean Marius Petraşcu i-o făcea lui Liiceanu imediat după apariţia broşurii. Bine-l citise! (Florian PALAS)
ŢUŢEA – UN FILOZOF NEIMPORTANT? LIICEANU – UN NECROFAG DE CLASĂ!
Este, e adevărat, o anumită inflaţie pe piaţa românescă, de carte. Suntem inundaţi de maculatură porno, poliţistă, de romane de dragoste dulceagă şi reeditări ale unor cărţi de success, dar nu de valoare, din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Din când în când apar şi cărţi de valoare. Unele trec neobservate, altele, cum este cazul „Pendulului lui Foucault”, sunt mai greu de digerat de către publicul cititor şi nu stârnesc comentarii nici în presă şi nici în cafenele, unde se desfăşoară, acum, viaţa noastră publică.
Cu opera filosofică a lui Petre Ţuţea s-a întâmplat ceva deosebit. Ea a prins imediat la tânăra generaţie, căreia avea să-i comunice ceva, cu toate că puţini au mai auzit, înainte de decembrie 1989, de numele gânditorului român, claustrat într-o celulă bucureşteană.
După epuizarea mitului Noica, a mitului Eliade, a mitului Cioran, tânăra echipă de intelectuali l-a descoperit totuşi, pe Ţuţea. Şi a găsit în cărţile sale ceea ce lipsea din cele ale înţelepţilor români cunoscuţi, adică un sistem. Lucrul poate deranja pe cineva, iar primul care a sărit împotriva martirului gândirii româneşti a fost, normal, cel care a încercat să-şi facă platformă sugând din seva unui moralist eclectic şi spumos, dar fără de substanţă creatoare. Mă refer la Gabriel Liiceanu şi la Constantin Noica.
Nu am nimic nici cu unul, nici cu celălalt, să-i fie ţărâna uşoară. Rău este că, aşa cum ne-am învăţat, ne trezim din când în când să ne negăm valorile. Iar Ţuţea este o valoare pentru spiritul românesc. Indiferent ce se trezeşte să sporovăiască Liiceanu.
„Eu deschid tratatul de antropologie şi mă plictisesc. Ţuţea nu este un autor”, declară pasagerul de la Păltiniş. După el, Ţuţea este o păcăleală. Şi e păcat. Pentru că, în optica multora, opinia unui Liiceanu poate fii atât de importantă, încât să facă o operă să nu mai fie citită. Iar opera lui Ţuţea există, ea este scrisă, oricât ar declara-o elevul lui Noica orală şi decăzută din dreptul de a intra în sfera filosoficului.
Dacă ar fi avut şansa să trăiască în antichitate, sigur editorul de la Humanitas (numele editurii nu este întâmplător) l-ar fi declarat şi pe Socrate drept un impostor în ale gândirii. Aşa se poartă şi acesta este spiritul celor care nu sunt în stare să dea o operă propie. A terfeli, însă, acum, când este mai necesar ca oricând să ne aplecăm asupra cărţilor de valoare, tocmai numele celui care, după căderea dictaturii a fost în stare să ne ofere o asemenea operă, este, fără nicio îndoială, o faptă necugetată sau o greşeală deliberată cu consecinţe imprevizibile.
Nu pentru cariera postumă a lui Ţuţea, ci pentru cea antumă a lui Liiceanu.
“Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un filosof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca Dimitrie Bejan, Mihai Manoilescu, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, ş.a. Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Gândirea lui era profund creştină. Formulările lui erau savante.Şi totuşi, în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filosofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.
A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, iar acum trăieşte ca un fel de nimeni al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea pierde în el un mare gânditor.
Trăiască Petre Ţuţea!”
Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Ed. Christiana, 2006 Bucureşti, p. 199
Petre Ţuţea – evocare făcută de Părintele Constantin Voicescu
“Nea Petrache (aşa îi spuneau foştii deţinuţi politic lui Petre Ţuţea – n.n.) excela. Parcă-l văd: înalt, osos, slăbit, cu nişte ochi mari, ca de copil, mişcându-se, cât se putea, în spaţiul dintre priciuri, sau ghemuit turceşte pe un prici, într-un cerc de ascultători care punea întrebări şi la care Nea Petrache răspundea prin adevărate prelegeri. Se organizau şi conferinţe, mai ales după stingere, când vigilenţa caraliilor era mai scăzută. Universitatea din închisoare. Înainte de prânz-un rând de prelegeri, după masă alt rând. Trebuia să vorbim fiecare din domeniul nostru. Bineînţeles că cel care era exploatat la sânge a fost Nea Petrache. Îl mai şi păcăleam, ca să ne treacă rândul. O întrebare- şi Nea Petrache se pornea… Filosofie, istoria filosofiei, istoria culturii, istoria şi câte altele. Avea o memorie extraordinară. Cita nume şi texte din diferite opere, în traducere sau în limba originară (mai ales germană şi franceză). Ţinea loc de enciclopedii şi dicţionare. Tot ce acumulase în toate domeniile de cultură se topea în creuzetele sale geniale, din care izbucneau, ca nişte fulgere, adevăruri şi sentinţe de o claritate uluitoare. Cele două coordonate ale gândirii sale erau neamul şi credinţa. Tot el spunea că e “confiscat integral de religia ortodoxă”, “Libertatea ţi-o dă numai Biserica, considerându-te fiu al lui Dumnezeu. Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput” şi că “nu poţi fi om de cultură în Europa decât creştin”.
Incitante şi mult gustate de noi erau şi povestirile, amintirile, portretele diferiţilor oameni pe care Nea Petrache îi cunoscuse, oameni politici, scriitori, cântăreţi (Maria Tănase – “fă Mario”).
Nu mai spun de felul în care vorbea, de acel amestec de vervă şi umor, de jocul ochilor mari şi luminoşi de copil, de gestica şi mimica prin care sublinia adevărurile exprimate plastic- şi care astfel puteau fi uşor înţelese. La el cuvântul era mai mult decât colorat, era sculptat. Parcă îl pipăiai.
Prefera anumite expresii şi cuvinte pe care le pronunţa într-un mod inconfundabil. De pildă, cuvântul absolut: Eminescu este Românul absolut, pustnicii sunt nişte personalităţi absolute, aromânul nu este român, este românul absolut ş.a.m.d.”
Părintele Constantin Voicescu– Un duhovnic al cetăţii. Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 95-97
Culese de Vlad-Mihai la 20 de ani de la trecerea la Domnul a Romanului Absolut Petre Tutea
December 7th, 2011 
VR 
Ziaristi Online: In continuarea materialului nostru de ieri “Tablourile Romaniei aflate in posesia fostului Rege si a fostului Duda. De aici înainte are cuvântul Procuratura…” prezentam azi un extras din cartea lui Stelian Octavian Andronic 36 de ani în serviciile secrete ale României. Din respect pentru adevăr, aparuta la Editura Compania, in care aflam ce s-a intamplat dupa ce autoritatile de la Bucuresti au hotarat reluarea proceselor pentru redobandirea bunurilor de patrimoniu national insusite de fostul fege Mihai la plecarea din tara. In contextul in care o avere imensa a intrat in posesia fostei familii regale, respectiv a fostului actor de duzina Radu Duda, credem ca fostul rege ar putea, macar acum, sa returneze tarii tablourile care apartin de patrimoniul national, spre bucuria natiunii pe care sustine ca o serveste.
Posted in 
Tags: 
