Archive for the ‘Documentare’ Category

“Părintele Justin şi-a dat sufletul luptând cu antihristul. Imaginea Bisericii e afectată de păcatele noastre. Pocăinţa, ultima şansă.” Ultimul Apel anti-cip al Părintelui Justin Pârvu şi un interviu Roncea Ro cu un membru al APEL

Parintele Justin Marturisitorul de Cristina Nichitus RonceaINTERVIU CU UN MEMBRU APEL *

– Doamne, ajută! N-am mai vorbit de la înmormântarea Părintelui… Ce ziceţi de toate valurile acestea din ultima vreme?

– Ar fi fost mai bine cu pace! Dar… slavă Domnului pentru toate aceste prilejuri de pocăinţă. Doar de le-am folosi. Problema principală cu valurile e cea pe care a avut-o şi Petru. Mare fără valuri nu se poate, nici a păşi peste ele fără Hristos.

– Dar pentru Hristos vin valurile peste noi, nu?

– Asta demonstrăm după.

– Credeţi că prin valurile acestea a fost afectată imaginea Bisericii?

– Imaginea Bisericii e afectată oarecum şi pe moment de păcatele personale ale unuia sau ale altuia, cu care Îl supără cineva pe Dumnezeu, dar cel mai tare e atacată prin neştiinţă, pe care o promovează cu zel mass-media, în tandem cu clerul care s-a lenevit, şi mai e atacată şi prin erezii – în general toate –ismele, de orice fel -, iar acum este ideologia antihristică din actele acestea care desacralizează omul şi-l obiectivează, acte împotriva cărora a luptat şi Părintele Justin, că aţi văzut, după cum a trăit aşa a şi murit, pentru dreapta credinţă. Departe de a fi un moft savant sau o panică ignorantă, aşa cum vorbesc aiurea unii, chiar şi dintre clerici, Dumnezeu să ne ierte, de fapt e o chestiune de dogmă cum au fost marile dispute teologice din vremea primelor veacuri, ale Sinoadelor, pentru că aşa cum Crucea este simbolul întregii ortodoxii, la fel cipul este simbolul întregii kakodoxii.

– De ce o numiţi antihristică?

– Pentru că aşa o numesc înşişi cei ce au inventat-o şi o aplică, fără nici un scrupul. Ideea lor centrală este că lumea trebuie să se împartă: de o parte o elită foarte restrânsă, şi de cealaltă parte restul omenirii format din oameni aşa-zis inferiori, lipsiţi de orice drept, care să nu aibă putere asupra propriului suflet sau a propriului trup, şi care să slujească elitei. Pentru o mai bună slujire, se pregăteşte robotizarea lor, lucru care a început de la revoluţia franceză, apoi s-a rafinat prin mentalitatea bolşevică, şi continuă cu toate curentele antihristice de azi, cum bine a mai zis Ianolide.

– Ziceaţi că Părintele şi-a dat sufletul luptând. Vreţi să detaliaţi?

– Culminând o strădanie de o viaţă de propovăduire a antropologiei creştine, cu care e incompatibilă noua antropologie globală, cuviosul şi-a dat acordul pentru un eveniment extraordinar pentru lumea creştină în martie 2013 – “mitingul anti-cip“. Nu s-a vorbit despre asta cum trebuie, dar cine a avut de priceput, a priceput. Într-un gest de jertfă similar, ştiţi, marelui Antonie, primul pustnic care a ieşit la adânci bătrâneţi înaintea Alexandriei tulburate de erezie, aşa şi el a trimis toţi credincioşii, clerici, mireni, sau chiar monahi, să dea mărturie împotriva tiraniei la care sunt supuşi creştinii – că sunt obligaţi să se identifice cu nişte acte care sunt simbolul anti-creştinismului. Sigur, mitingul a fost organizat complet diletant, nu s-a ştiut exact nici de cine, totul a fost foarte în grabă, ridicând întrebarea evidentă dacă nu cumva e o cursă sau un sabotaj (s-a dovedit că a şi fost aşa). Cu toate astea, Cuviosul a mobilizat el însuşi, cu duhul şi cu cuvântul, pe toţi însufleţindu-i să nu se teamă, să mărturisească credinţa ortodoxă. Ştia foarte bine că evenimentul este de maximă importanţă din punct de vedere duhovnicesc. Juridic însă ştia că nu se mai poate face mai nimic, – nu pesimist, ci realist, că sistemul legislativ global este antihristic şi nu poate permite excepţii pentru nici un stat, mai ales unul atât de religios ca ţara noastră. Ei, şi a mai trecut o lună de la miting, vreme în care, deşi cam amărât de indiferenţa multora, a îmbărbătat pe fiecare să lupte, chiar până la sacrificiul suprem pentru dogma ortodoxă atacată de aceste acte anti-creştine. Apoi, imediat, s-a îmbolnăvit grav, şi după două luni de chin, – luni în care, sau mai bine zis despre care, multe întrebări au rămas nerăspunse -, s-a mutat la Domnul. Practic, cuvântul acela al lui împotriva cipului, cuvânt care a mişcat pe toţi la miting, a fost ultima predică a Părintelui Justin înaintea poporului (citiţi aici şi vedeţi documentul scris şi semnat de Părintele Justin în baza materialului nostru). Apoi, ca să pricep prorocia lui cum că ar mai fi 12 luni, după care vine urgia, am tot răsfoit tâlcuiri la prorocii similare ale Părinţilor. Toate zic acelaşi lucru, fiind ele însele trimiteri la Apocalipsă. Vedeţi ce zic toţi aceşti mari pustnici din ultimul secol, toţi zic la fel ca şi el. Cât de necredincios trebuie să fie cineva să nu creadă mărturiei atâtor cuvioşi? Dar să ştiţi că adesea dovezile cele mai concludente vin chiar din gura vrăjmaşului. Zilele trecute am aflat că a apărut încă o ştire din lunga serie ce pare de domeniul fantasticului, dar, trebuie să recunoaştem, sunt semnele vremurilor. Ştirea aceasta de pildă zicea că o directoare a concernului Google a pregătit cipuri ingerabile pentru milioane de utilizatori de net, în special pentru tineret, că pe ei, pe tineri, îi vânează cel mai tare (video mai jos). Campania va fi intensă pentru ca oamenii să accepte ceea ce aceasta numeşte transhumanizarea, adică procesul prin care omul se robotizează, prin sinergia biologic-electronic în propriul său trup, adică cyborg-izarea la nivel global. Acesta e scopul pe care l-au tot declarat de vreo 30 de ani încoace, dar abia acum poate efectiv deveni realitate, în decursul ACESTUI AN. Continentul american este în curs de microcipare generală, prin implantare benevolă, ne-benevolă, sau prin virtualizarea tuturor serviciilor inter-umane prin medierea microcipurilor. Continentele celelalte sunt în curs de obligativizare spre primirea actelor cu microcip, ca şi România, din aprilie anul acesta, deci lucrurile se mişcă foarte repede, pentru că la ele s-a lucrat aproape o sută de ani fără oprire şi tehnologia permite trasformarea în realitate a celui mai antihristic sistem de gândire şi trăire care a existat vreodată pe faţa acestui pământ. Aceasta cred că este urgia despre care vorbea părintele.

Poate fi ceva mai rău decât transformarea omenirii în roboţei acţionaţi la telecomandă de către nişte oameni care urăsc omul şi pe Dumnezeu?… Ce zic toţi Bătrânii, toţi aceşti cuvioşi? Un singur lucru: Fiţi gata de mucenicie! Dacă azi nu putem refuza actul antihristic, să n-avem impresia că mâine vom putea refuza implantul aceluiaşi act antihristic, că puterea unui suflet nu sporeşte prin compromis, ci scade, deci dacă facem un atât de mare compromis, vom avea mai puţină putere, nu mai multă. Asta e valabil în toate situaţiile de demnitate socială din istoria planetei.

– Mai este nădejde azi pentru libertate?

– Semnele libertăţii într-o societate sunt: credinţa, cultura, educaţia. Când veţi vedea că credinţa, piscul spiritualităţii unui popor, e ridiculizată, că presa, exponenta diversităţii de opinie, nu mai prezintă decât o singură opinie, când educaţia constă în inocularea ideilor sub-umane (perversiunile sexuale, păgânismul, darwinismul, şi toate ideile contra progresului spiritului uman se predau ca dogmă în şcoli), când cultura este doar un exerciţiu nihilist, când nu se mai oferă nici un ajutor sănătăţii trupului, când libertatea de decizie, libertatea de expresie, libertatea de posesie, toate sunt anulate, atunci să ştiţi că vă aflaţi în sclavie, şi nu se poate fugi decât în lăuntrul inimii, unde e Dumnezeu.

– Ce e de făcut atunci?

– E de împăcat cu Dumnezeu prin pocăinţă. Legal, nu se mai poate fiindcă sensul conceptelor şi procedurile, fundamentele juridice, au fost inversate şi nu mai pot fi folosite pentru implementarea valorilor perene, ci s-au relativizat şi astfel s-au anulat.

– Bine, dar ca faptă socială ce e de făcut?

– Pocăinţa este o faptă socială. Singura care a dovedit că schimbă mânia lui Dumnezeu.

A consemnat Victor Roncea


(*) Nota: Fosta asociaţie Acţiunea Pentru Educaţie şi Libertate (APEL) a fost înfiinţată la Petru Voda cu binecuvântarea Părintelui Justin, în urmă cu cinci ani, după Apelul Părintelui Justin Pârvu pentru demnitatea persoanei şi împotriva actelor cu cip (14 Ianuarie 2009). Detalii, in lucrarea DICTATURA BIOMETRICĂ (PDF). Imediat după acest Apel, Mănăstirea şi Părintele Justin au devenit ţinte ale organelor speciale din ţară si străinătate.

Foto: ParinteleJustinParvu.Ro

Documentare:

VIDEO. Monahul Filotheu despre ce l-a omorat pe Parintele Justin Parvu. PLUS: Fotografia ca treapta spre Icoana.

“Parintele Justin Parvu contra cipului Fiarei”. Primul interviu cu Parintele Justin despre pericolul cipurilor biometrice si o explicatie tehnica a Monahului Filotheu de la Petru Voda din ianuarie 2009. PLUS: CARTEA DICTATURA BIOMETRICA PDF

Proorociile Parintelui Justin. De ce nu imi doresc tara in Schengen. Acordul Schengen si controlul total de tip “666″. Un articol de Comandor Stefan Popa via CrestinOrtodox si Roncea Ro

Video-Documentare:

Former DARPA director and now Google executive Wants You to Swallow ID Microchips

EU – Schenghen SIS II – Biometrics Control

USA – Biometrics System run by Israel

Russia – Israel Biometrics Cooperation

Electronic Passport Pasaport Cip Biomteric Chip Rusia Russia Moldova Ukraine Belarus

China's Biometric Passports

Ultimul Apel al Parintelui Justin, din martie 2013:

Apel Parintele-Justin Parvu miting anti-cip martie 2013 via Roncea Ro 1

Apel Parintele-Justin Parvu miting anti-cip martie 2013 via Roncea Ro 2

Proorociile Parintelui Justin. De ce nu imi doresc tara in Schengen. Acordul Schengen si controlul total de tip “666”. Un articol de Comandor Stefan Popa via CrestinOrtodox si Roncea Ro

Schengen 666Acordul Schengen sau 666

Asadar, reactia impotriva insemnarii si impotriva numarului este in esenta o reactie numai si numai impotriva desfiintarii libertatii. O abolire care are toate caracteristicile din Sfanta Scriptura si care ne avertizeaza ca orice alta abolire a libertatii din trecut ar pali in fata acesteia. In acest sens, nu credem ca este intamplatoare aceasta amanare a semnarii a acordului Schengen pentru Romania.

Acordul Schengen este acel cadru teoretico-legislativ prin care este data posibilitatea juridica a culegerii de informatii despre cetatenii popoarelor, devenind marginale toate articolele fundamentale ale tuturor Constitutiilor europene care, in conformitate cu Carta europeana, aratau respect fata de libertatea privata si personala a cetateanului. Astfel, se desfiinteaza deja dezvoltarea in libertate a personalitatii umane. Este asadar un sistem care permite unora sa exercite o urmarire electronica mondiala si un control la nivel personal. Asa se explica protestul cetateanului, caruia i se ia bunul inalienabil care e libertatea sa personala si cum sunt abolite toate articolele fundamentale ale Constitutiei prin care fusese consfintita libertatea personala. Aici putem fi de acord cu totii, indiferent de ideologie, ca nu este posibil sa se legifereze abolirea libertatii omului, ceea ce tocmai are in vedere acordul Schengen.

Pe langa partea teoretica a acordului si cadrul legislativ, mai exista si o alta parte care priveste punerea sa in aplicare, cea care se refera la modul in care va deveni posibila culegerea electronica a datelor (urmarirea), clasificarea datelor personale si prelucrarea lor. Sa vedem ce mod de aplicare au ales. Numai ca aici trebuie putina atentie, ca sa intelegem exact ce se intampla, de ce, adica, se straduiesc toti sa treaca intreaga chestiune pe ascuns, pentru a evita reactiile.

Legea 2472/1997 a ”Protejarii individului de prelucrarea datelor cu caracter personal”, in art. 8 (interconectarea arhivelor) spune ca e vorba de a se face uz de un numar codificat unitar de inregistrare. Aceasta lege, prin votarea ei, a reactivat legea 1599/1986 a lui M. Koutsoiorgas, care pe baza art. 2 stabilea aplicarea numarului de cod unitar de inregistrare (NCUI). Acesta este format din 13 cifre si simboluri si este unic in lume pentru fiecare cetatean. Cel mai probabil mod prin care va fi dat se spune ca va fi cunoscutul cod barat (linear) de marcare a produselor in sistemul E.A.N. – 13, sistem care, stim foarte bine, cuprinde numarul 666. Numarul de cod unitar de inregistrare va insoti de acum inainte fiecare cetatean si va cuprinde: buletinul de identitate, certificatele de stare civila, carnetul de votant, numarul din lista electorala, pasaportul, carnetul de asigurare, codul de inregistrare fiscala, permisul de conducere, numarul din registrul de nasteri (sex masculin sau feminin), numarul din registrul de stare civila, numarul din registrul consular, contul personal la banca. Asadar, in putine cuvinte, e vorba de un numar personal care va insoti cetateanul in fiecare tranzactie cu Statul si in fiecare activitate.

Acest numar va inlocui orice priveste individul; va fi folosit oriunde si oricand, incat fara el nu va fi posibila nici o tranzactie. Trebuie acum sa vedem unde se va gasi acest numar de cod unitar de inregistrare. Fiecare numar va fi inregistrat in Banca Nationala de Date, care va fi conectata la Banca Transnationala de Date de la Strasbourg si de la Bruxelles; de altfel, toate bancile de date nationale mai mici din statele membre vor fi conectate intre ele. Acolo se va gasi un dosar electronic al fiecarui cetatean inregistrat, cu un numar de cod unitar de inregistrare, asteptand sa se umple cu toate datele care vor fi culese.

Sa vedem acum cum se va realiza culegerea datelor. Intelegeti ca urmarirea a 350 de milioane de oameni de catre o mie de indivizi este practice imposibila. De aceea, pentru a se realiza acest control, numarul de cod unitar de inregistrare trebuie sa insoteasca fiecare cetatean in fiecare aspect al vietii sale si in fiecare tranzactie pe care o face, pentru a fi culese datele prin tocmai folosirea acestui numar.

Nu ni se spune, in ce mod va fi dat acest numar fiecarui cetatean si nicaieri in cadrul acordului nu se specifica cum se va da si unde va fi plasat.

Prin urmare, de vreme ce, juridic vorbind, nu s-au angajat in ceea ce priveste locul in care va fi pus si ce va contine, li s-a dat puterea in alb sa-l puna unde doresc si unde vad ca serveste; de asemenea, li s-a dat puterea de a introduce in el orice numar codificat de siguranta (666) doresc. Pentru modul de aplicare al controlului, nu i-am angajat; asadar, prin urmare, am semnat si i-am imputernicit in alb. E ridicol acum sa stam si sa ascultam pe fiecare spunandu-ne ca nu se vor emite identitati electronice, sau ca in ele nu va fi cuprins numarul 666, sau ca nu se va folosi sistemul E.A.N. – 13, sau orice altceva mai inventeaza ca sa ne linisteasca si sa ne suprime reactiile.

Oricum, esenta problemei sta in faptul ca am semnat deja, si nu in ceea ce spun ei sau promit cu darnicie. (Cand cineva face un contract si-l semneaza, e valabil numai ce este cuprins in scris in contractul respectiv si numai angajamentele prevazute de parti a fi cuprinse. Promisiunile si angajamentele in afara contractului nu au valabilitate si nici existenta juridica. De pilda, daca cineva face un contract cu un antreprenor pentru construirea unei cladiri, in acest contract vor fi cuprinse: costul, durata si termenul executiei, terenul si planul de constructie, sistemul de plata; toate acestea sunt valabile pentru antreprenor si-l angajeaza numai pe el. Modul insa in care va fi construita cladirea si mijloacele folosite, cand in contract nu exista vreun angajament scris asupra lor, tin de libera alegere a antreprenorului, adica tot ce priveste saparea temeliilor, daca se vor folosi muncitori cu cazmale sau excavatoare,sau in ceea ce priveste turnarea betonului, daca amestecul se va face cu mana sau va fi adus gata preparat in betoniere).

Revenind insa la tema noastra, rezumand, va atragem atentia ca pentru modul de aplicare al acordului nu s-au angajat si, prin urmare, pot da oricum numarul codificat unitar de inregistrare. De exemplu, prin carta de identitate, prin orice carta financiara, prin orice carta de sanatate, sau prin orice microcip implantat pe mana sau pe frunte.
In cadrul discutiei care a avut loc in legatura cu acordul Schengen, s-a propus ca cel mai eficient mod de aplicare plasarea acestui numar pe mana sau pe frunte, pentru a nu exista pericolul ca, introdus pe vreun card oarecare, fie de identitate, fie de altfel, posesorul sau sa-l piarda, sa-i fie furat sau sa fie falsificat. S-a hotarat ca propunerea sa fie restudiata, de vreme ce toate tarile ””fac greseala” anterior sa semneze si sa valideze acordul Schengen. Domnul K., jurist la birourile Comisiei Europene din Luxemburg, a spus: ””A fost discutata in cadrul acordului Schengen tema plasarii acestui numar de cod de inregistrare pe frunte sau pe mana”, subliniind ca: ””ceea ce va relatez eu acum s-a spus intocmai”.

In concluzie, acordul are doua fete: are o latura juridica si teoretica, care e si cea esentiala, si o a doua, care e modul de aplicare a acordului. Prin latura sa juridica si teoretica, acest acord desfiinteaza articolele fundamentale ale tuturor Constitutiilor europene si, asadar, si pe cele ale Constitutiei Romaniei, care consfintesc drepturile omului si libertatea individului si a intregii societati. Astfel, este desfiintata notiunea de cetatean liber si sunt fabricati niste supusi controlati electronic ai unei autoritati incontrolabile.

Faptul impotriva caruia noi toti reactionam este acela ca acordul Schengen desfiinteaza libertatea personala, legifereaza urmarirea discreta si, prin urmare, culegerea secreta a datelor. Discreta inseamna sa nu stie celalalt nici ca-l urmaresc, nici ca se culeg informatii despre el si nici cum sunt inregistrate aceste informatii. Se instaureaza notiunea de suspect pe baza unor suspiciuni generale si vagi. Se legifereaza astfel posibilitatea urmaririi si a inregistrarii datelor despre indivizi despre care se presupune ca sunt predispusi in viitor sa incalce legea! Reactionam, de asemenea si impotriva modului de aplicare a acestui acord, pentru ca aduce atingere constiintei religioase a sute de milioane de crestini, prin intrebuintarea ca numar international de siguranta a lui 666 si prin plasarea codului barat folosit pentru produse pe mana sau pe frunte. Toate aceste elemente pe care le gasim in Sfanta Scriptura ne informeaza ca se incearca inrobirea omului intr-o masura care n-are precedent.

Asadar, reactia impotriva insemnarii si impotriva numarului este in esenta o reactie numai si numai impotriva desfiintarii libertatii. O abolire care are toate caracteristicile din Sfanta Scriptura si care ne avertizeaza ca orice alta abolire a libertatii din trecut ar pali in fata acesteia. In acest sens, nu credem ca este intamplatoare aceasta amanare a semnarii a acordului Schengen pentru Romania.

Doamne, ajuta!
Stefan Popa

Despre autor, Comandor (r) Stefan Popa

Stefan Popa

Senior editor CrestinOrtodox.Ro

Documentare: DGs – Home Affairs – What we do – Schengen, Borders & Visas

Aug 14, 2013 – To improve it, the EU has decided to equip them with advanced security features and biometrics (facial image and fingerprints).

Sep 18, 2013 – EU plans to amend the Schengen Borders Code by rules for. • an Entry Exit System (EES) and for. • a Registered Travelers Program (RTP).

Cititi si: “Parintele Justin Parvu contra cipului Fiarei”. Primul interviu cu Parintele Justin despre pericolul cipurilor biometrice si o explicatie tehnica a Monahului Filotheu de la Petru Voda din ianuarie 2009. PLUS: CARTEA DICTATURA BIOMETRICA PDF

Apelul Părintelui Justin Pârvu pentru demnitatea persoanei şi împotriva actelor cu cip (14 Ianuarie 2009)

Suntem pregatiti sa iesim din UE? Daca nu incepem demersurile ne vom pulveriza o data cu noua URSS. INSTRAINAREA PAMANTULUI, sfarsitul inceputului

Frumusetile Ortodoxiei. Mega Ison – Portal de muzica psaltica, muzica bizantina, muzica brancoveneasca

Mintuitorul inconjurat de Sinoadele ecumenice - SucevitaMega Ison

Mega Ison este numele unei cîntări didactice atribuită de Predania Bisericii Sfîntului Ioan Cucuzel (sec. 13).

Acest spaţiu virtual este dedicat exegezei notaţiilor muzicii byzantine, adică operaţiunii de trecere dintr-o notaţie în alta.

megaison @ gmail . com

Partea I

Erezia iconoclastă

(gr. eikon – chip, înfățișare, icoană și klasma – a distruge)

Răzvrătirea iconoclastă – ura faţă de cunoaşterea revelată prin chipuri – a apărut întâi în secolul al VI-lea, cu privire la imaginile vizuale. Departe de a fi o formă de apofatism, iconoclasmul reapare sub forma unui atac faţă de imaginile muzicale, însă e identică, în substanţa şi în manifestarea ei, cu forma anathematisită în sec. VIII. Cleric sau mirean, iconoclastul modern pare că nu mai suportă felul de rugăciune al Sfinţilor, vrând mai degrabă să se roage fie fără nici un fel de artă bisericească (fără psaltică şi chiar fără imnografie), fie mai degrabă cu muzica, pictura şi poezia heterodoxă, ba chiar cea atee, decât cu cea a Sfinţilor.

Cîntarea de mai sus, interpretată de grupul de psalţi “Nectarie Schimonahul” din Bucureşti la Floriile anului 2005, e foarte cu putinţă să fi fost ultima cîntare bisericească pe care voievodul şi Mucenicul lui Hristos Constantin Brîncoveanu (in portretul de la Manastirea Sinai mai jos) a ascultat-o în viaţa aceasta, cu puţin mai înainte de arestarea sa de către turci în Săptămîna Patimilor anului 1714.

Portretul-voievodului-Constantin-Brîncoveanu-1696-Mănăstirea-Sinai-pozat de P Filotheu

Între otomani și bizantini. Muzicile la încoronarea domnului

1. Ceremonialul de la Constantinopol

Cum de pe la jumătatea veacului al XVI-lea Ţările Române intrau sub jurisdicţia Imperiului Otoman, este de la sine înţeles că privilegiul desemnării noului principe nu mai aparţinea elitei nobiliare şi ecleziastice locale ci Sublimei Porţi.

Macarie Ieromonahul este ctitorul tiparului psaltic în limba română, poate cel mai important traducător de muzică şi unul din cei mai desăvîrşiţi compozitori şi muzicieni pe care i-a avut vreodată poporul român.

Prin bunăvoinţa unui membru al grupului Byzantion, am obţinut o copie digitală a studiului dedicat Ieromonahului Macarie în anul 1908 de părintele Niculae M. Popescu (1881-1963), una din cele mai strălucite minţi ale acestei ţări din ultimul secol.

[Ultima variantă a acestui material se află pe saitul Mănăstirii Petru Vodă]

Mihalache Moldoveanul este unul din cei mai puţini cunoscuţi compozitori şi traducători români de la sfîrşitul veacului al XVIII. Lucrările sale sunt, cele mai multe dintre ele, cvasi-necunoscute, atât cercetătorilor, cât şi psalţilor de astăzi. Am încercat să creionez o primă listă a lor.

The following list is far from being complete. Therefore, any information about a certain edition will be most welcome. If you know any printed Byzantine music of this period not in the following list, please communicate us. Doubly so as will be welcome any digital copy of it (scanned preferred). Thank you.

1820 Anastasimatarion of Petros Peloponnisios. Editor: Manuil Petros Ephesios. Publishers: Petros Ephesios and Anton Pann.

Lista cronologică a cărţilor de muzică psaltică în limba română, tipărite în România între 1820 şi 2014

Lista de mai jos este foarte departe de a fi completă. Pentru aceea orice informaţie privitoare la o anume ediţie va fi bine primită. Dacă cunoaşteţi vreo tipăritură psaltică ce nu se află în lista de mai jos, vă rog să o comunicaţi. Cu atît mai mult va fi binevenită orice copie digitală a sa (de preferat scanare).

Părintele Macarie Ieromonahul (1750-1836), în prefaţa Irmologhionului lui Petru Lampadarie, tradus de sfinţia sa în româneşte şi tipărit în 1823 la Viena, făcînd o istorie a muzicii psaltice româneşti de pînă la el, la paginile 9-10 inserează următorul text:

“Şi iarăşi cu mult mai încoace, în zilele fericitului întru pomenire dascalului Şărban Protopsaltul, fiind cel mai desăvîrşit şi cel mai vestit dascal al vremii aceiia dintre greci, Anastasie Rapsaniotul, cu socoteală ca să-şi găsească…

De-a lungul secolelor se cunosc mai multe notaţii muzicale:

– notaţia ecfonetică (sec. 4 – 13), folosită iniţial pentru lecţionare, adică Profetologhion, Evanghelie şi Apostol. Spre sfîrşitul secolului 13 lecţionarele încetează să mai fie împodobite cu această notaţie;

– notaţia tip Chartres (sec. 9-12) (în imagine stihira Ἡ σοφία τοῦ Θεοῦ, τῆς ἑορτῆς…), din care a evoluat notaţia condacară şi notaţia znamenny;

– notaţia rotundă (aghiopolită) (sec.

Trimiteţi feedback

Vedeti si Frumusetile Ortodoxiei. Cantari la Simpozionul International de Muzicologie Bizantina 2013: Polihroniu pentru Mihail Sturza Voievod, Canonul Sfintilor Martiri Brancoveni si Toata Suflarea (pasapnoarie). VIDEO

Multumesc prestigioasei Asociatii a Basarabiei “Rasaritul Romanesc” pentru inalta distinctie conferita azi, de Ziua Unirii Principatelor Romane. Roncea Ro ii felicita pe colegii de breasla distinsi pentru apararea valorilor nationale, Dan Tanasa, George Damian, Ionut Gurgu si Eugen Popescu

Gradina Maicii Domnului din Biserica Romaneasca din Ierusalim - Romania Mare - Eminescu - Rasaritul Romanesc - Roncea RoPERSONALITĂȚILE ANULUI 2013 DESEMNATE DE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC DIN CHIȘINĂU

Asociația RĂSĂRITUL ROMÂNESC

Chișinău, 24 ianuarie 2014

Cu ocazia comemorării Unirii Principatelor Române Moldova și Valahia

DIPLOMA DE EXCELENȚĂ 2013

se acordă următoarelor personalități:

  1. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București.
  2. Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, Episcop locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, pentru primirea din nou a românilor sud-dunăreni ziși vlahi din Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie în comuniunea directă a Bisericii Neamului, după o nefastă întrerupere de aproape 200 de ani.
  3. Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis și Vicar Ortodox Român al Timocului, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
  4. Altețea Sa Regală Principesa Margareta a României pentru reluarea în 2013 a tradiției membrilor Casei Regale a României de a vizita Basarabia și de a fi din nou aproape de românii de la răsărit de Prut.
  5. Excelența Sa Titus Corlățean, Ministrul Afacerilor Externe al României, pentru susținerea fermă și eficientă a parcursului european al Republicii Moldova și apărarea drepturilor românilor din Transnistria.
  6. Domnul Petar Atanasov, profesor meglenoromân din Republica Macedonia, pentru alcătuirea Atlasului și Dicționarului dialectului meglenoromân și pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice românești.
  7. Domnul Serghie Tugu, primarul comunei Tărăsăuți din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, prima localitate în care limbii române i-a fost conferit oficial statutul de limbă regională potrivit Legii cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei.
  8. Doamna Maria Berényi, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria,  pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.
  9. Domnul Eugen Popescu, Președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și Director al Agenției de presă Romanian Global News, pentru scrierea unei istorii vii a comunităților românești din jurul actualelor fruntarii ale României în știri și pentru organizarea Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita.
  10. Domnul Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.
  11. Domnul Valentin Niculescu, Directorul postului de radio Chișinău, pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celui mai vechi și, totodată, celui mai nou post al Societății Române de Radiodifuziune.
  12. Domnul Dorin Matei, Președinte al Fundației Magazin Istoric, pentru editarea cu profesionalism a revistei Magazin Istoric, care apare neîntrerupt, lună de lună, din anul 1967, și pentru colaborarea cu instituții fundamentale ale Statului Român și comunitățile românilor din jurul actualelor fruntarii ale Țării.
  13. Doamna Areta Moșu, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.
  14. Domnul Viorel Dolha, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, pentru multiplele activități și inițiative de promovare și realizare a drepturilor copiilor români din Serbia de răsărit la învățământ în limba română.
  15. Domnul Victor Roncea, jurnalist, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  16. Domnul Emil Petru Rațiu, Președintele Asociației culturale lu Rumeri din Istrie ”Andrei Glavina”, pentru apărarea consecventă a drepturilor culturale ale minorității istroromâne deosebit de amenințate și a dialectului istoric istroromân inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol.
  17. Maestrul Nicolae Botgros, dirijor și conducător artistic al Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii, pentru meritul de a conduce cu talent și dăruire cea mai mare orchestră de muzică populară românească din secolele XX și XXI.
  18. Domnul Dan Tănasă, jurnalist, pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.
  19. Maestrul Spiridon Vangheli, scriitor, pentru meritul de a fi cel mai mare scriitor român contemporan pentru copii și cel mai tradus și editat scriitor român pentru copii în limbile popoarelor lumii.
  20. Domnul Ionuț George Gurgu, fondatorul și coordonatorul Proiectului Avdhela – Biblioteca culturii aromâne desfășurat de Asociația Predania, pentru promovarea activă a cunoașterii ramurii balcanice a românității și promovarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  21. Domnul George Damian, jurnalist, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din interiorul României și din jurul actualelor ei fruntarii.
  22. Domnul Mihai Nicolae, Directorul Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, pentru promovarea spiritului național în rândul tinerilor basarabeni din Țară și susținerea comunităților românești din jurul României.
  23. Domnul Anatol Popescu, președinte al Asociației Basarabia a Românilor din regiunea Odesa, pentru organizarea cu succes a turneului Corului Academic ”Gavriil Musicescu” al Filarmonicii ”Moldova” din Iași la Ismail, centrul cultural, universitar și economic al sudului Basarabiei.
  24. Domnul Viorel Badea, senator, pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.
  25. Domnul Valeriu Munteanu, deputat în Parlamentul de la Chișinău, pentru victoria obținută la Curtea Constituțională privind preeminența prevederilor Declarației de Independență din 1991 față de Constituția din 1994.

VLAD CUBREACOV,

PREȘEDINTE AL ASOCIAȚIEI RĂSĂRITUL ROMÂNESC

Puteti descarca de aici Comunicatul Oficial: Diplome de Excelenta

Nota mea: Ce am zis pe FB la aflarea vestii: Multumesc dlui Vlad Cubreacov si Asociatiei Rasaritul Romanesc, care reprezinta cu cinste si de ani indelungati drepturile nationale, culturale si istorice, ale romanilor de dincolo de Prut si Nistru. Si ma bucur sa ma aflu intr-o companie atat de onoranta, din care nu lipsesc colegii mei – de online acum – George Damian si Dan Tanasa ca si, din cei prezenti pe FB, dna Maria Mária Berényi si neobositul senator al tuturor romanilor Viorel Badea. De dl Spiridon Vangheli, acest Ion Creanga basarabean, ce sa mai zic?! Ii sarut cartile! Doamne ajuta!

Unirea Principatelor Romane la 155 de ani: Basarabia-Bucovina.Info deschide Arhivele Sigurantei si Securitatii via CNSAS si Rasaritul Romanesc premiaza personalitatile anului 2013. Salonul Fotografului Roman. Analiza: Gasca

Zaharia Husarescu tanar - Basarabia-Bucovina.InfoZiaristi Online:

De Ziua Unirii Principatelor Romane, Basarabia-Bucovina.Info deschide Arhivele Sigurantei si Securitatii via CNSAS: Zaharia Husarescu, Seful Sigurantei Basarabiei

Zaharia Ion Husărescu (1876-1959), Şef al Siguranţei Generale din Basarabia, România

Ofiţerul de informatii care a fost vreme de mai bine de un deceniu scutul anticomunist al Basarabiei şi prin aceasta, al Regatului Român, a murit la etatea de 83 de ani într-o celulă îngheţată, înfometat, bătut, umilit şi lipsit de cele creştineşti.

De Ziua Unirii Principatelor Române Asociația RĂSĂRITUL ROMÂNESC a desemnat Personalitățile Anului 2013, în frunte cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Gradina Maicii Domnului din Biserica Romaneasca din Ierusalim - Romania Mare - Eminescu - Ziaristi Online

PERSONALITĂȚILE ANULUI 2013 DESEMNATE DE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC DIN CHIȘINĂU

Cum a fost la Salonul Fotografului Roman. Selectia nationala de fotografii dintre care nu lipseste Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea. FOTO

Eminescu si Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Prima editie a Salonului Fotografului Roman este un real succes pentru breasla fotografilor dar si pentru iubitorii fotografiei. Vernisat pe 17 ianuarie in prezenta a peste 200 de fotografi si admiratori ai artei fotografice din intreaga tara, salonul este deschis pana pe 31 ianuarie, cu vizitare libera de luni pana vineri intre orele 9.30 si 17.00, la Sala de Expozitii “Constantin Brancusi” a Palatului Parlamentului, intrarea Izvor.

Gaşca, duşman al spiritului critic. O analiza amara a starii natiunii. Capitolul I: Iluzia libertăţii de opinie

Intelectuanalii-lui-Basescu-Cristian-Preda-Andi-Lazescu-Traian-Ungureanu-Mihnea-Berindei-Patapievici-si-Liiceanu

S-a instaurat, datorită lipsei de spirit critic, lipsei de personalităţi călăuzitoare, un imens orizont în ceaţă. Trăim epoca fără binoclu a Confuziei. Marea Confuzie, iată un titlu pentru tinerii cineaşti care şi trag seva succesului numai din Epoca de Aur! Cu 97 miliarde de euro datorii, nu mai avem ce vinde. Cine răspunde? Nimeni. Adică poporul. Consecinţa? Autoizolarea paralizantă a României.

INEDIT: Mihai Viteazul, “Conducatorul absolut – Afthentis – de care le este frica tuturor turcilor, tineri sau batrani”, in doua miniaturi remarcabile de la 1624 aflate in manuscrisele de la British Library. REPRODUCERI RONCEA RO

Desen de pe pagina de garda a manuscrisului de la 1624 Viata lui MIhai al III-lea, Voievod al Valahiei - Mihai Viteazul

Desen in foita de aur de pe pagina de garda a manuscrisului de la 1624 “Viata lui Mihai al III-lea, Voievod al Valahiei – Mihai Viteazul”

Doua picturi extraordinare ale marelui voievod martir Mihai Viteazul, unificatorul romanilor, denumit “Afthentis” – Conducatorul absolut – dintr-un manuscris de miniaturi grecesc aflat la British Library, realizat de Georgios Palamedes si “scribul” Demetrios Temeno in 1624, in Tara Romaneasca, devin astazi disponibile in spatiul online romanesc prin intermediul unui blog amarat – Roncea.Ro. Imaginile nu se regasesc in sectiunea romana a portalului cultural al Europei www.Europeana.eu si nici pe vreun alt portal al Romaniei. Milioane de euro se aloca anual pentru promovarea “culturii” chipurile romanesti in lume si niciodata nu s-au gasit cativa lei pentru copierea, traducerea si tiparirea acestei bijuterii artistice, totodata importanta si pentru continutul istoric al relatarii scrise in 1607, la doar sase ani de la uciderea lui Mihai Viteazul, cel “de care le este frica tuturor turcilor, tineri sau batrani”, dupa cum sta inscris pe miniatura nefinalizata. De ce nu s-au gasit niciodata acesti bani, cel putin in ultimii ani de “democratie”? Poate pentru ca s-au bagat cu nemiluita in dosul unuia ca Cartarescu, tradus si plimbat pe banii nostri in toate limbile si colturile pamantului de gasca antiromaneasca instalata de Basescu la ICR, cu Patapievici in varf de bat…

Manuscrisul din Colectia Harley a British Library, avand dimensiunile de 268 x 200 (170 x 115) mm, a fost reprodus in Romania o singura data, in 1905, sub titlul “Poema despre viata lui Mihai Voda Viteazul, scrisa în 1607”, ed. O. Tafrali, Bucuresti 1905. Manuscrisul a fost procurat din Tara Romanesca de un anume John Covel (1638 – 1722), capelan la Constantinopol intre 1670-1676, apoi vândut, împreună cu alte manuscrise ale lui Covel lui Edward Harley, pentru 300 de lire sterline, pe 27 februarie 1715.  Colectia Harley a fost creata de Robert Harley (1661 – 1724 ), primul conte de Oxford și Mortimer, politician, și Edward Harley (1689 – 1741), al doilea conte de Oxford și Mortimer, colectionar de carte și patron al artelor. Edward Harley a lăsat moștenire biblioteca sa văduva sale, Henrietta Cavendish, născută Holles (1694 – 1755), care a transmis-o fiicei lor, Margaret Cavendish Bentinck (1715 – 1785), Ducesă de Portland. Manuscrisele au fost vândute Regatului si natiunii britanice de către Contesa și Ducesa în 1753 pentru 10.000 de lire sterline (o fracțiune din valoarea lor contemporana), dupa cum noteaza British Library. Cele doua miniaturi, dintre care una a ramas in stadiul de schita – pe care le prezint mai jos impreuna cu prima si ultima fila de manuscris, unde, de asemenea, un desen reprezentand un craniu este lasat neterminat de artistul vremii (sa fie cel al voievodului, aflat la Manastirea Dealu?) – au fost semnalate de monahul Filotheu de la Petru Voda, un pasionat cercetator al manuscriselor bizantine aflate in manastiri si in marile biblioteci ale lumii.

Portret Miniatura Mihai Viteazul din Viata lui Mihai Viteazul - 1624 -Manuscris de Georgios Palamedes British Library via Roncea Ro

Desen neterminat din Viata lui Mihai Viteazul - 1624 -Manuscris de Georgios Palamedes British Library via Roncea Ro

Viata lui Mihai Viteazul - 1624 - Introducere Manuscris de Georgios Palamedes British Library via Roncea Ro

Viata lui Mihai Viteazul - 1624 - Pagina finala Manuscris de Georgios Palamedes British Library via Roncea Ro

La Multi Ani, Buni, in Ceruri!

Bunica Victoria, nepoata Parintelui Ion Nicolescu, sotul Traian Costea si tatal Dumitru Alexandrescu proprietar de mori la Ploiesti si Bucuresti

Parintele Ion Nicolescu si Doamna Preoteasa Teodora din Habud circa 1900 - strabunicii - Roncea Ro

Cetatui cu bunica Victoria la 17-18 ani - Roncea RoNepoata Victoria si Stranepoata Georgeta Agapia - Roncea Ro

Buni Victor Roncea si Parintele Justin Parvu - Foto Cristina Nichitus Roncea

Buni Victoria Roncea Ro

Astazi e ziua bunicii mele, Victoria. Ar fi implinit 93 de ani. La Multi Ani, Buni!

Viata tinerei Aura Ion in cateva fotografii si portrete. Dumnezeu s-o odihneasca in pace! VIDEO: Eroul din satul lui Horea si Bunul Dumnezeu

Aura Ion

Fotografie de Aura Ion

Fotografie de Aura Ion

Portret Aura Ion Facebook

Portret Aura Ion de Vidoje Balj - Facebook

Studenta eroina Aura IonDumnezeu s-o odihneasca in pace!

Vedeti si: Eroul din satul lui Horea
Todea padurarul – (…) Ne-a ajutat bunul Dumnezeu si i-am gasit.
Rep: Dar dvs. puneti pe seama lui Dumnezeu faptul ca i-ati gasit, nu pe seama dvs, desi toata lumea va considera un erou acum.
Todea – Ma scuzati, dar fara puterea Lui nu as fi ajuns acolo sa merem la o directie precisa si sa nu merem in alta parte. E ceva care nu va pot eu spune…

Dezvaluiri, dupa 25 de ani: Andrei Plesu, conferentiar la Securitate. Rodica Culcer, urechista CPEx al CC al PCR. EvZ: Filosoful Constantin Barbu cenzurat pentru protectia lui Manolescu. 22: “Strans uniti in jurul Conducatorului suprem”

Andrei Plesu - Comunist de frunte al PCR si meditator transcedental - Document Arhiva Roncea Ro - Ziaristi OnlineZiaristi Online:

Sa ne cunoastem GDS-istii: Andrei Plesu, conferentiar “captatio benevolentiae” la Securitate. Rodica Culcer, scribul comunicatiilor auto ale CPEx al CC al PCR

Plesu si Liiceanu

“O extrem de vocală prezenţă feminină în media românească din anii din urmă – în epoca trecută, fostă angajată a unei ambasade (Rodica Culcer – nota red) – avea în fişa postului atribuţii în legătură cu comunicaţiile efectuate prin intermediul staţiilor radio de pe autoturismele membrilor Comitetului Politic Executiv.”

“Deontologul” EvZ l-a cenzurat pe filosoful Constantin Barbu intr-un interviu despre ucigasii lui Eminescu si detractorii sai de azi: Manolescu si compania

EvZ l-a cenzurat pe Constantin Barbu despre Manolescu de ziua lui Eminescu

Eminescu a suferit pentru: – limba română; – credința ortodoxă; – reîntregirea României (opunându-se Tratatului secret dintre Regatul Român și Imperiul Austro-Ungar, care prin punctul 2 i-a obligat pe românii transilvăneni să mai suporte descompusul Imperiu Austro-Ungar până la 1 decembrie 1918). Eminescu a fost ucis, după șase ani de suferințe martirice (28 iunie 1883- 15 iunie 1889).

O noua batalie in presa “de partid si de stat”: Onanistii vs Guristii. EvZ si 22 publica Lista Onanistilor lui Basescu: “Strans uniti in jurul Conducatorului iubit”

articol_jurnalul-banda-celor-7

De cateva zile ne amuzam in presa de grafie latina si presupusa limba romana de o adevarata “batalie”: onanistii lui Basescu vs guristii lui Voiculescu. Fara alte comentarii publicam mai jos, pentru posteritate, Lista Onanistilor lui Basescu.

Renaste PNTCD! Aurelian Pavelescu se debaraseaza de balastul Mihai Razvan Ungureanu

PNTCD Renastem pentru Romania Ta

De mentionat si faptul ca, in sfarsit, PNTCD s-a debarasat de ghiuleau care risca sa-l traga in jos, sub limita de zero a sondajelor de opinie, prin asocierea cu asa-zisa Forta Civica.

Bolile lui Basescu: Kaghebita, ungarita, capingurita si holocaustita

Traian Basescu la Yad Vashem 2014 - Mediafax -Florin GhiocaDin pacate, bolile in cauza – kaghebita, ungarita, capingurita si holocaustita -, odata ce au fost contractate, sunt pe viata; incurabile. Foarte interesant, bolile lui Basescu sunt aceleasi boli de care sufera si Iliescu. Cum care Iliescu? Iliescu-KGB, cel care l-a instalat presedinte faultandu-l pe Nastase (ala din inchisoare). Bine, se mai adauga capingurita, boala lui Basescu fata de simpli jurnalisti cand mogulii media securisti (Vintu, Voiculescu) nu sunt si limbotalpisti (Paunescu & Co).

Elie Wiesel Ion Iliescu Holocaust Fraud AuschwitzDar care “holocaust roman”? Ca la documente nu prea iese. Si nici la tatuaje? 🙂

Elie-Wiesel-fara-tatoo-tatuaj-de-la-AuschwitzPS: Un cititor ne transmite pe Facebook ca capingurita cu capingurita se trateaza. Si cine are capul asa de tare?

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova