„Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.‟ (Matei 2:11)
Bună vremea, gospodari, gazde mari, români plugari și voi, cititori de soi, ascultați aici la noi:
Apărut-a număr nou din revista noastră cu tema…Familia ortodoxă!Colindam cu ea pe la părinți, la familii, pe la sfinți, culegem grâu și colaci, nuci frumoase, cozonaci, prinoase duhovnicești în cuvinte pământești, dar cu înțelesuri cerești!Căci se naște prunc frumos, Domnul nostru luminos, cu numele de Hristos. Să-I aducem și noi daruri, ca și magii înțelepți, poate ne dă și El haruri, ca să devenim drepți.
Gazde dragi, care citiți aceasta mică urare, vă urăm să înfloriți, să deveniți și voi soare!
Și așa, colinda noastră să vă umple casa voastră de miresme de nespus, de iubirea lui Iisus!
Amu la alte case plecăm,
să urăm, să colindăm,
zurgălăii să răsune, Ia mânați la fapte bune!
Colinde din Transnistria.
Cântă surorile Oşoianu.
Previzualizare AICI
În luna decembrie, Revista Familia Ortodoxă cu CD supliment “Colinde din Transnistria” cântate de Surorile Oşoianu şi albumul “Părintele Justin Mărturisitorul” exclusiv în magazinele inmedio la preţul de 42 lei.
Simpozionul a cuprins o sesiune de comunicări ştiinţifice, lansarea celui mai recent volum al părintelui Sebastian Barbu-Bucur şi un concert de muzică bizantină susţinut de formaţia Universităţii de Muzică, Psalmodia, şi de invitatul său special, Grupul Nectarie Protopsaltul. Portalul Ziaristi Online va prezinta mai jos incheierea concertului cu un Polihroniu pentru Mihail Sturza Voievod – Glas IV, de Visarion Ieromonahul, impresionantul Canon al Sfintilor Martiri Brancoveni, Glas I, Diacon Cornel Coman si Toata Suflarea (pasapnoarie), Glas III, de Mihalache Moldovlahul (despre care puteti citi un studiu la Petru-Voda.Ro).
Ediţia din acest an a celebrat 300 de ani de la scrierea primului manuscris cu notaţie muzicală de cântări bisericeşti în limba română, alcătuit de ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei de la Mitropolia Bucureştiului. Codicele marchează un moment important în cadrul lungului proces de înlocuire a limbilor greacă şi slavonă de către limba română în bisericile din ţara noastră. Totodată, simpozionul se doreşte un omagiu adresat arhidiaconului Sebastian Barbu-Bucur – profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi fondatorul secţiei de Muzică religioasă (foto dreapta) – cel care a cercetat şi publicat manuscrisul ieromonahului Filothei şi a adus în prim-planul dezbaterii muzicologice problema „românirii”, adică a adaptării cântărilor bizantine la limba română, mai informeaza Pemptousia.
Concertul s-a incheiat cu omagierea de catre intreaga sala a arhidiaconului Sebastian Barbu-Bucur, considerat de Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, drept “un ctitor al bizantinologiei muzicale românesti moderne”.
Astazi s-a aflat ca se pregateste evacuarea fostului Muzeu al Taranului Roman, in prezent condus de Virgil Ştefan Niţulescu, pentru extinderea Muzeului Antipa si mutarea fostului Muzeu al lui Horia Bernea si Tzigara-Samurcas la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Ce pot sa spun: scriu “fostul Muzeu” pentru ca Taranul Roman oricum ajunsese la MTR un fel de exponat de Antipa in jurul caruia se derulau orgii homosexuale si intelectuale cu minoritati conlocuitoare. Asa ca mai bine maimute impaiate decat homosexuali vii! Asta e pedeapsa Domnului pentru cei care n-au stiut sa-si apere traditia dar si pentru cei care si-au batut joc de ea si acum raman fara biznis.
PS: Sigur ca ar trebui aparat. Dar pentru ce? Ca sa devina teren de joaca si “mandrie” (“pride”) pentru asociatia Accept si transexualii de la Ambasada SUA?
PS2: Simbolistic, evolutionismul ia locul creationismului si a sacrului deja intinat.
Intre scandalurile create si contra-create, gen diversiunea “Para-Imunitatii” Parlamentului (aranjata de Hrebenciuc, Rus si Toader pentru a-l servi pe Basescu) vs Comisia “Calarasi” si futilele demonstratii eco-anarhiste de week-end, Romania pierde esenta problemelor care o afecteaza aproape incurabil, in ultimele sale clipe de dinaintea unei prefigurate intrari in coma profunda. Printre cele mai grave, la fel ca “descentralizarea” si “regionalizarea”, se numara Instrainarea Pamantului, act pentru care preseaza atat Basescu si ai lui – prin “tichia de margaritar” a chelului de la Cotroceni, cu “aderarea la Schengen” (pentru ce?) – cat si alianta tradatoare aflata la putere. Ce ne vom face, nu stim. O solutie este cea pe care o prezinta economistul Radu Golban fara a o spune raspicat insa – iesirea din UE, noua URSS. Astazi a devenit o certitutine ca Uniunea Europeana se constituie in plan real drept un esec din punct de vedere al constructiei democratiei participative cat si drept un vector anti-national periculos pentru viitorul Europei si cu trimitere clara la modelul “poporului sovietic”. Din punct de vedere economic, pentru Romania a constituit un dezastru comparabil cu anii de Sovrom care ne-au secatuit resursele sub bocancul Armatei Rosii, in timpul ocupatiei sovietice a tarii. Acum, cand Iliescu, Romani si companiile lor au ras industria si agricultura lui Ceausescu – aflate ambele la un nivel respectabil in Europa – am devenit o piata de desfacere pentru gunoaiele alimentare ale Europei modificate genetic. Din punct de vedere moral, in Romania, Rusia, cu retorica ei national-conservatoare, incepe sa castige teren, fara sa traga nici un glont, in fata atacurilor la identitatea nationala si scabroseniilor anti-umane impuse ca “politice corect” de mafia homosexuala de la varful UE sau diversi reprezentanti extremisti ai unor grupuri etnice minoritare care dicteaza din SUA servitorilor lor de la Bucuresti. In acest context, facem apel la trecut si pentru ca azi nimeni nu mai vorbeste. Practic, chiar nimeni nu mai vorbeste – in oglinda deformatoare a realitatii care este mass-media – despre problemele reale ale Romaniei.
Dupa ce am prezentat conferinta Ligii Studentilor in Instrainarea pamantului – cel mai grav atentat la adresa Romaniei, semnalat din 1997 de profesorii Ilie Badescu si Corneliu Turianu. DOCUMENT DE DAT MAI DEPARTE » astazi publicam un interviu remarcabil pe aceeasi tema, realizat trei ani mai tarziu, in anul 2000, cu profesorul Corneliu Turianu, din care putem desprinde cateva linii de aparare valabile si azi. Dl. profesor Turianu milita in anul 2000 impotriva modificarii Legii nr.35/1991 privind regimul investiţiilor străine prin introducerea unui nou articol cu următorul conţinut: ,,Art.30(l)- Societăţile comerciale cu capital parţial sau integral străin, constituite ca persoane juridice române, pot dobândi, oricând pe durata existenţei acestora, dreptul de proprietate şi orice alte drepturi reale asupra terenurilor necesare pentru realizarea obiectului de activitate.”, considerand ca acest articol este neconstitutional. De ce ar fi astazi “constitutional” – prin vanzarea pamantului direct catre straini, preconizata de la 1 ianuarie 2014 – ceea ce era anti-constitional ieri. Ne-am schimbat tara intre timp? Traim pe alta planeta si nu stim noi?
CNCD prezinta: 3. Continutul colindului antisemit interpretat de catre Ansamblul „Dor Transilvan” pe postul TVR 3 reprezinta o fapta de discriminare prin crearea unei atmosfere ostile, degradante si umilitoare la adresa comunitatii evreiesti conform art. 2, alin. (1) si (5) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare fiind sanctionate Regia Autonoma de Transport Urban Calatori Cluj-Napoca, in cadrul careia functioneaza corul „Dor Transilvan”, cu amenda contraventionala in cuantum de 5000 lei precum si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj cu amenda contraventionala in cuantum de 5000 lei. Vot: in unanimitate a celor prezenti.
Hotararile motivate vor fi comunicate partilor, in termen legal, si sunt supuse caii de atac in instanta.
Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
Nota mea: Observati enuntul de tip “Ministerul Adevarului”. Nu exista nici un dubiu: avem de a face cu un “colind antisemit”. Pacat ca intreaga comunitate a etnologilor romani, care ar fi trebuit sa se simta jignita in insasi fiinta ei de tot acest scandal dement, nu a reactionat, nici macar acum!
Dupa aceasta noua amenda ilegitima si ilegala raspunsul romanilor nu poate fi decat unul singur: comandati CD-ul de la Ansamblul “Dor Transilvan” care contine 26 de colinde romanesti vechi de peste 100 de ani!
FrontPress.Ro informeaza: După ce scandalul “colindului antisemit” a ajuns în presa internaţională şi a atras critici dure din partea ambasadei Israelului din Bucureşti şi a celei a Statelor Unite sau din partea unor politicieni şi a unor oameni de televiziune, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis săptămâna trecută să amendeze cu 50.000 de lei Societatea Română de Televiziune (SRTv). Acum a venit rândul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să emită sancţiuni. Mai precis, instituţia a amendat luni Regia de Transport Cluj de care aparţine Ansamblul “Dor transilvan”, care a interpretat în 6 decembrie colindul incriminat la TVR 3, precum şi Centrul Judeţean Cluj pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, cu câte 5.000 de lei.
Directorul CJCPCT Cluj, Tiberiu Groza, care era şi director artistic al Ansamblului “Dor transilvan”, şi-a dat demisia, vineri, din ambele funcţii, după scandalul creat în jurul interpretării colindului, informează Mediafax.
Colegiul director al CNCD a decis luni să amendeze RATUC şi CJCPCT Cluj, cu câte 5.000 de lei, pentru fapte de discriminare, şi anume “crearea unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare la adresa comunităţii evreieşti”.
Anterior, Televiziunea Română a fost amendată, joia trecută, cu 50.000 de lei de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru difuzarea colindului, pe TVR 3 şi TVR Cluj.
Situaţia a fost sesizată către CNA şi CNCD de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 (Nota mea: intelectualii Plesu, Patapievici, Cornea, eiusdem farinae…).
Pe de altă parte, patru asociaţii pentru promovarea tradiţiilor au cerut anularea amenzii date de CNA Televiziunii Române pentru colind, argumentând că în versurile acestuia se vorbeşte despre iad şi pedepsirea evreilor pentru condamnarea lui Iisus.
Grupul de colindători Ansamblul “Dor transilvan” a cântat la TVR 3 un colind în care este folosit de mai multe ori termenul “jidov”, considerat peiorativ la adresa evreilor. “A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan Jidov, neam afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ. Numai la corlan [horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [fum] în drum”, sunt câteva din versurile incriminate. Versurile din colind se referă practic la afumătoarea din gospodăriile ţărăneşti din Ardeal, care de multe ori era construită afară. Sensul colidului este legat de faptul că cei care îl neagă pe Hristos, în mentalul colectiv al ţăranului român ortodox din secolele trecute, nu ar merita să fie primiţi în casă, ci ţinuţi lângă afumătoare, în curte, sau chiar afară în drum.
CNCD este o agenţie a Guvernului României formată în 2001 şi rolul său oficial este combaterea şi sancţionarea discriminării de toate formele din România, inclusiv pe bază de etnie, naţionalitate, vârstă, religie, sex, orientare sexuală, statut HIV, statut social, etc. Cu toate acestea CNDC s-a remarcat în general prin impunerea unei dictaturi a corectitudinii politice în spaţiul public, neavând poziţii energice şi împotriva discriminării românilor din Covasna şi Harghita sau a discriminării pozitive a ţiganilor în defavoarea populaţiei majoritare când vine vorba de locrurile speciale din instituţiile de învăţământ. Sursa: FrontPress.ro
Petru-Voda.Ro: Pomenirea de 6 luni a Părintelui Justin
Pentru cei ce l-au cunoscut pe Părintele Justin, trecerea celor şase luni de la plecarea sa dintre noi a avut două, dacă nu trei dimensiuni. Întîi, amintirea clipelor despărţirii a făcut această vreme de o greutate aproape cu neputinţă de purtat. Apoi, comuniunea în Duhul Sfînt cu părintele, părtăşia neîncetată – prin rugăciune – cu sfinţia sa, au transformat vremea ce a trecut într-o neîncetată Liturghie, la care Părintele Justin, slujind împreună cu Mirele Hristos pe Care atît L-a iubit, ne face pe noi, fiii săi duhovniceşti, să intrăm într-o dimensiune a unui timp fără de timp, ne face părtaşi veşniciei către care ne cheamă Mîntuitorul Hristos să venim cu candela sufletului aprinsă şi împodobiţi cu fapte bune. Mai la urmă ar fi dimensiunea acestei existenţe, plină de griji, de ispite şi de necazuri, care se împleteşte neîncetat atît cu durerea despărţirii, cît şi cu bucuria comuniunii cu iubitul duhovnic.
Aşadar, cele şase luni de despărţire vremelnică au fost totdeodată şi prea lungi şi dureroase, şi scurte şi fără putinţă de a deosebi durerile despărţirii de acum de cele de atunci, şi dincolo de vreme, fără putinţă de a fi măsurate. O!, adîncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercate judecăţile Lui şi de neurmate căile Lui! Cît de neputincioasă este limba omenească în a vorbi despre dragostea dumnezeiască!
Sîmbătă, 14 Decembrie, cîteva sute de fii duhovniceşti au înfruntat gerul, zăpada şi gheaţa ca să fie alături de omul care i-a iubit cel mai mult pe acest pămînt, de a cărui dragoste sufletele lor s-au rănit veşnic pentru Dumnezeu. Întîi stătător al clericilor, Mitropolitul Teofan a binecuvîntat cu darul apostolic al arhieriei obştea celor de faţă şi la sfîrşitul Liturghiei a ţinut un cuvînt de mîngîiere pentru fiii duhovniceşti ai duhovnicului dragostei, fiii cei iubiţi ai Părintelui Justin de la Petru Vodă.
Asa cum prevedem in articolele precedente pe acest subiect, Directorul reputatului Ansamblu “Dor Transilvan”, Tiberiu Groza, a devenit tap ispasitor in scandalul colindului “antisemit” si drept urmare si-a dat demisia, cu o demnitate impresionanta, pentru a nu afecta imaginea ansamblului folcloric pentru care si-a dedicat o buna parte din viata. “Imi sustin in continuare punctul de vedere privitor la faptul ca nu exista colinde antisemite”, afirma intemeiat artistul clujean. Felicitandu-l pentru atitudinea sa demna si crestineasca, redau aici Comunicatele sale in integralitatea lor, pentru ca, din pacate, nu au fost prezentate decat prin extrase in presa si astfel s-au pierdut multe detalii interesante, cum ar fi cel evidentiat in titlu, si anume ca producatorul TVR Cluj, Adrian Rozenberg, a avut si a ascultat colindele cu patru ore inainte de transmisie, aprobandu-le intrarea pe post. Ia sa vedem, acum ca romanul si-a dat demisia, va fi sanctionat si mozaicul nostru de catre CNCD, TVR si toate vocalele ambasade sarite cu bocancii pe colindele romanesti? Intreb si eu, nu dau cu parul!
ULTIMUL COMUNICAT DE PRESA
Ca urmare a escaladarii scandalului privitor la difuzarea pe postul TVR Cluj a colindului ansamblului folcloric Dor Transilvan, din dorinta sincera de a stinge cit mai repede si cit mai onorabil acest nefericit accident, ma simt obligat sa aduc noi lamuriri asupra conjucturilor in care el s-a produs.
In anul 2009 am realizat pentru ansamblul folcloric Dor Transilvan pe care il conduc un album cu colinde culese din localitatea Birlea, judetul Cluj.
Albumul de colinde contine 26 de colinde traditionale a caror vechime este mai mare de 100 de ani. Din nefericire, colinda interpretata de ansamblul Dor Transilvan pe postul de televiziune TVR Cluj si aflata pe acest album, contine versuri care fac referire la neamul evreiesc, fapt pentru care ea este considerata de comunitatea evreiasca din Romania ca fiind o colinda antisemita. Imi sustin in continuare punctul de vedere privitor la faptul ca nu exista colinde antisemite. Colindatorii cind colinda nu instiga la discriminarea etniei evreiesti. Nici colindatorii si nici cei colindati nu isi asuma o atitudine ostila fata de evrei. Din acest motiv nu pot considera colindele ca fiind antisemite. Las specialistilor etnologi ultimul cuvint in a interpreta corect daca exista colinde antisemite sau nu.
In calitate de Manager al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale am colaborat intotdeauna foarte bine cu reprezentantii comunitatilor etnice din judetul Cluj in scopul cunoasterii si punerii in valoare a culturii specifice fiecarei comunitati. Astfel realizam anual zeci de manifestari in care sunt promovate valorile culturale ale comunitatilor etnice din judetul Cluj. Pe perioada celor 9 ani de manageriat la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale am promovat atit cit am putut cultura evreiasca si pe reprezentantii sai cei mai de seama. Nu am avut niciodata manifestari ostile sau afirmatii defaimatoare la adresa comunitatii evreiesti. Dimpotriva, am colaborat cu cei mai apreciati reprezentanti ai comunitatii.
In fiecare an suntem coorganizatori ai concertelor de muzica clezmer sustinute de formatia Mazel Tov din Cluj Napoca. In fiecare an, din cei 15 ani de cind organizez festivalul “Serbarile Transilvane”, ansamblul Mazel Tov este invitat si participant in festival. In semn de apreciere a activitatii lor, cu prilejul aniversarii a 10 ani de activitate, formatiei Mazel Tov i-am acordat trofeul festivalului “Serbarile Transilvane”. Cu Paneth Farcas, marele tenismen si antrenor al echipei nationale a Romaniei la tenis de masa, supravietuitor al lagarelor fasciste, am colaborat la realizarea si editarea cartii memorialistice a domniei sale inca dinainte de a deveni director al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale.
In anul 2010 am organizat un concert al renumitei formatii de muzica clezmer Kroke (Polonia) la Cluj Napoca. Pentru cei mai putin familiarizati cu formatiile de muzica clezmer precizez ca formatia Kroke este cea care a asigurat coloana sonora a filmului “Lista lui Schindler” al regizorului Steven Spielberg. Exemplele ar putea continua dar le gasiti pe site-ul institutiei noastre.
Asumindu-mi in totalitate responsabilitatea pentru selectia colindelor de pe albumul editat, precum si pentru neinspirata propunere de colind facuta la TVR Cluj, pentru stingerea acestui scandal, am luat decizia de a-mi prezenta demisia de onoare din functia de manager al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.
Pentru a nu lasa oprobiul public asupra ansamblului Dor Transilvan si a tinerilor nevinovati care-l compun am decis sa demisionez si din functia onorifica de Director artistic al ansamblului.
Astazi am prezentat presedintelui Consiliului Judetean Cluj, demisia mea din functie si tot astazi am anuntat conducerii sindicatului RATUC demisia mea de la ansamblul folcoric Dor Transilvan. Doresc ca demisia mea sa dea satisfactie tuturor celor lezati de nefericitul incident.
Sunt convins ca cercetarile demarate de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii vor duce la aflarea adevarului deplin in acest caz si sper ca odata aflat adevarul asupra celor intimplate, comunitatea evreiasca din Romania sa-si spulbere temerile de posibilele manifestari antisemite ale romanilor.
Multumesc presei clujene ca mi-a oferit posibilitatea sa-mi prezint explicatiile referitoare la cele intimplate. Ironia vietii face ca un crestin si un evreu sa raspunda pentru un incident considerat antisemit. Eu pentru ca am recomandat colindul iar el pentru ca l-a difuzat!
Doresc ca sarbatorile de Craciun sa gaseasca pe toti romanii, de orice etnie ar fi, in iertare si comuniune, in concordanta cu spiritul acestei mari sarbatori.
Tiberiu Groza
Cluj Napoca, 13.12.2013
Comunicatul anterior:
COMUNICAT DE PRESA
Constatind cu mare regret inflamarea mass mediei si a reprezentantilor comunitatii evreiesti din Romania privitor la transmiterea pe postul TVR3 a colindului interpretat de ansamblul folcloric Dor Transilvan, considerat a fi un colind antisemit, ma simt obligat sa transmit prezentul comunicat pentru intelegerea corecta si completa a gafei produse cu aceasta ocazie.
Vineri, 6 Decembrie, am fost solicitat de TVR Cluj sa particip la o emisiune de lansare a noului program al TVR3. Mi s-a solicitat sa aduc si colindatori care sa cinte doua colinde. In ziua realizarii emisiunii, am trimis realizatorilor CD-ul, cu propunerea celor doua colinde. Cele doua colinde poarta titlurile “Ingerul Domnului” si “Aseara, pe inserate”.
Colindele au fost alese dintre cele 26 de colinde existente pe CD, pe criteriul de a nu fi prea lungi si nici prea cunoscute, pentru ca ansamblul sa nu apara pe posturile de televiziune cu aceleasi colinde, an de an.
Desi le-am ascultat de multe ori, nu am realizat ca ele pot sa ofenseze o comunitate pentru care am tot respectul. Cu patru ore inaintea emisiunii, am trimis, la cererea realizatorilor TVR, CD-ul si propunerea cu colindele. Se pare ca nici realizatorii emisiunii nu au descoperit nimic nepotrivit si au acceptat colindele propuse.
Nici dupa incheierea emisiunii, nimeni dintre cei prezenti nu a realizat ca s-ar fi produs o gafa. Si asta nu pentru ca am fi obisnuiti cu mesajele antisemite, ci pentru ca nimeni nu a considerat vre-odata ca aceste colinde si colindatul ar putea contine ceva rau sau periculos. Cred ca e limpede pentru oricine ca nici colindatorii, nici eu, nu ne-am dorit un asemenea incident si o asemenea mediatizare negativa. Cu atit mai putin echipa TVR3, care cunoaste foarte bine consecintele unei asemenea situatii.
In calitate de Manager al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale am colaborat intotdeauna foarte bine cu reprezentantii comunitatilor etnice din judetul Cluj, in scopul cunoasterii si punerii in valoare a culturii specifice fiecarei comunitati. Astfel realizam anual zeci de manifestari in care sunt promovate valorile culturale ale comunitatilor etnice din judetul Cluj.
In calitate de director artistic al ansamblului Dor Transilvan m-am straduit sa le ofer membrilor ansamblului o educatie aleasa. De 20 de ani de cind ansamblul este infiintat el reprezinta cu cinste cultura populara, judetul si tara, in festivalurile internationale la care participa. La aceste festivaluri, membrii ansamblului au invatat sa respecte cultura altor popoare pentru a fi la rindul lor respectati. Cu ocazia acestor festivaluri am vizitat de doua ori muzeele de la Aushwitz si Birkenau pentru a cunoaste atrocitatile suferite de poporul evreu. Eu le-am vizitat de trei ori.
Sigur, poporul evreu – care a suferit cumplitele atrocitati pe care nici astazi nu-mi pot explica cum au fost posibile – are o mare atentie si sensibilitate pentru orice lucru care poate constitui o primejdie. Durerea si spaima s-au intiparit adinc in constiinta oamenilor si este absolut de inteles. Tocmai de aceea inteleg reactia comunitatii si regret nespus ca s-a intimplat aceasta gafa.
Din analiza activitatii derulate de-a lungul anilor de catre TVR Cluj, ansamblul Dor Transilvan si subsemnatul se poate constata cu usurinta ca nu a fost nimic intentionat, ci este vorba despre o greseala iar faptul ca la pupitrul de coordonare a emisiune se afla in acel moment un urmas al unui supravietuitor al Holocaustului, exclude orice suspiciune de intentie.
In numele membrilor ansamblului Dor Transilvan si al meu, in calitate de manager al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj cer public scuze comunitatii evreiesti din Romania si celor care s-au simtit ofensati de versurile colindului.
Desigur, este evident ca CD-ul Ansamblului “Dor Transilvan”, prin faptul ca are atatea colinde vechi, constituie un cadou perfect de Craciun. Dumnezeu sa-i rasplateasca lui Tiberiu Groza pentru modul cum a intors si celalalt obraz in fata loviturilor ticaloase de bocanc!