Creștinii ortodocși, cei mai numeroși contribuabili, au dreptul să aibă Catedrala Mântuirii Neamului
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, susține proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, afirmând că “cei mai numeroși contribuabili, creștinii ortodocși, au dreptul la un astfel de lăcaș”.
“Catedrala Mântuirii Neamului este un monument închinat tuturor eroilor români căzuți în lupte de-a lungul timpului. (…) Așa cum microbiștii au în Arena Națională un stadion care a costat de trei ori mai mult decât Catedrala, așa cum iubitorii de teatru au dreptul la un Teatru Național, renovat cu 170 de milioane de euro, așa și creștinii ortodocși, cei mai numeroși contribuabili, au dreptul la un astfel de lăcaș”, a spus Munteanu, miercuri seară, la Antena 3.
În context, el a afirmat că nu dorește să spună că o investiție în sport nu ar fi utilă, însă, subliniază că toți cetățenii au drepturi.
Monica Ghiurco, o ziaristă temerară, nu a renunţat la presă, aşa cum şi-ar fi dorit unii sau alţii. Astăzi ea reprezintă interesele tuturor angajaţilor din TVR
La ceas aniversar, când mai sunt doar doi ani până la împlinirea unui secol de la întoarcerea provinciilor româneşti acasă, Basarabia-Bucovina.Info publică, prin amabilitatea reputatului istoric Ion Constantin, un extras din cea mai recentă lucrare a sa, “Problema Basarabiei in discutiile romano-sovietice din timpul Razboiului Rece 1945-1989“, privind modul în care mari personalităţi ale Basarabiei şi Transnistriei, ca Pantelimon Halippa şi academicianul Nichita Smochină, prigoniţi de Moscova, tratau problema Unirii în Memorii transmise direct lui Nicolae Ceauşescu. Cel al lui Nichita Smochină prevedea şi un plan în 5 puncte pentru combaterea “moldovenizării” românilor de peste Prut – perfect valabil şi azi -, iar Pan Halippa afirma că România ar putea prezenta problema Basarabiei în faţa Curţii internaţionale de Justiţie de la Haga. Peste câţiva ani, preşedintele Consiliului de Stat Nicolae Ceauşescu avea să-i mărească pensia artizanului Unirii Pan Halippa de la 1.880 la 3.500 lei (nota în final).
Recent, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului s-au lansat două cărţi de excepţie: “Problema Basarabiei”, de Ion Constantin şi “Sub lupa Moscovei”, de Vasile Buga. Lansarea, pe care puteţi să o urmăriţi aici, s-a desfăşurat cu auditoriu până pe scările Institutului. Având în vedere importanţa analizelor şi descoperirilor profesorului Ion Constantin, cu acceptul autorului, căruia îi mulţumim în mod deosebit, publicăm în serial cele mai importante capitole din cartea sa. Pentru a afla ce veţi putea găsi în foiletonul nostru istoric vă invităm să parcurgeţi Cuprinsul lucrării la finalul Cuvântului Înainte, care îi aparţine profesorului Ioan Scurtu, cât şi Introducerea autorului. “Istoricul Ion Constantin demonstreazǎ faptul cǎ problema Basarabiei a fost una dintre cele mai importante în discuţiile româno-sovietice din anii Rǎzboiului Rece, care trebuie tratatǎ în toatǎ complexitatea sa, fǎrǎ idei preconcepute şi pe bazǎ de documente”, scrie reputatul istoric Ioan Scurtu. “Problema Basarabiei” a fost şi rămâne Problema României, adăugăm noi. În episoadele trecut am aflat Cum a fost consfințit Pactul Molotov-Ribbentrop. şi cum au luptat românii din exil la Conferinţă de pace pentru Drepturile istorice ale României asupra teritoriilor sale de est, aflate azi în Ucraina şi Republica Moldova. Continuăm serialul despre “Problema Basarabiei”:
Ca urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Uniunea Sovietică arăta interes față de Basarabia. La 26 iunie 1940, Guvernul sovietic adresează României prin ambasadorul român la Moscova o notă ultimativă în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord. Sovieticii motivau ”înapoierea” Basarabiei argumentând fals cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina.[1]Nordul Bucovinei îl cereau ca deaspăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România timp de 22 de ani. Pentru a evita invazia sovietică pe întreg teritoriul României, după lungi discuții în Consiliul de coroană s-a acceptat cerințele ultimatului, hotărând ca armata și administrația civilă de pe teritoriile indicate să se evecueze. La 28 iunie 1940 trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța( motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”).[2]În aceeași zi s-a început evacuările din Basarabia și Bucovina de nord. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație. S-au retras și 486 de preoți din cele trei eparhii basarabene și 112 preoți din Mitropolia Bucovinei.[3]
După eliberarea Basarabiei şi revenirea autorităţilor româneşti, s-a constatat că doar într-o perioadă de un an de ocupaţie sovietică (1940-1941) au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi.[4] Potrivit altor date, dintre cei rămași în timpul ocupației, au fost executați, sau deportați peste o sută de preoți. Numai în localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă au fost executați de către agenții N.K.V.D. 16 preoți.[5] În perioada stăpânirii sovietice se desfăşura o intensă propagandă antireligioasă. Bisericile erau supuse la plata unor impozite exagerate, în cazul neachitării la timp a sumelor stabilite de autorităţi locaşele sfinte erau închise şi transformate în magazii, sali de spectacole, căzărmi, grajduri sau chiar closete, cum a fost cazul unor biserici din Hotin şi Ismail. Preoţii rămaşi sub stăpânirea sovietică erau şi ei supuşi la plata impozitelor. Erau obligaţi să îndeplinească tot felul de munci degradante, erau umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi.[6]
Din rândurile celor 226 preoţi din Eparhia Hotinului, care cuprindea județele Bălți, Hotin și Soroca, rămaşi sub noua stăpânire, 17 au fost deportaţi. Au fost deportaţi şi 28 cântăreţi.[7] In Foaia eparhială, Episcopia Hotinului, nr.3 din 1941, era publicată lista celor 17 parohii vacante prin deportarea preoţilor titulari dar și 8 parohii vacante prin decesul preoților.[8]
Au fost condamnați pe motive politice, pentru apartenența la vre-un partid din perioada interbelică, pentru ,,agitație antisovietică”, pentru încercarea de a se repatria sau pentru neachitarea către stat a impozitelor stabilite.
Despre martirajul unor preoți din perioada stăpânirii sovietice, preoții Alexandru Baltaga din Călărași, Gheorghe Munteanu din Ismail, Mihei Mizumschi din Volintiri, Cetatea Albă ș.a. s-a mai scris. În rândurile ce urmează încercăm să reconstituim biografiile unor preoți despre care s-a scris mai puțin. Arestați și condamnați la ani grei de temniță de unde nu s-au mai întors, omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică:
S-a spus nu fără îndreptăţire că fiica femeii este chiar sufletul nostru greu încercat de provocări de toate felurile, din toate părţile şi în tot timpul…
April 14th, 2016 
VR 
Creștinii ortodocși, cei mai numeroși contribuabili, au dreptul să aibă Catedrala Mântuirii Neamului
Posted in 
Tags: 
