Motto: “Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta [pr. Arsenie Boca] ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace, pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului” (teolog Nichifor Crainic).
Biserica din satul Drăgănescu se singularizează printr-o serie de întâmplări pe care le-am putea numi de-a dreptul miraculoase. Un prim miracol a fost că biserica a putut fi pictată de Părintele monah Arsenie Boca (1910-1989), cel care prevăzuse încă dinainte de 1945 că “şerpi veninoşi vor stăpâni România multă vreme”. El însuşi a fost arestat de “şerpii veninoşi” cam două săptămâni în vara anului 1945 (când stareţ înlocuitor la Sâmbăta i-a fost pr. Serafim Popescu), apoi anchetat de Iosif Kaluşek (şef al Securităţii din Braşov) în 1946 după o predică în care spusese că “lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate”, în sensul că Păstorul îi va ajuta pe cei credincioşi (oile sale) să scape de lupii atacatori. În 1948 acelaşi Iosif Kaluşek îl arestează de Sf. Paşte vreo două luni spre a împiedica să mai vină miile de oameni la Mânăstirea Brâncoveanu să-i asculte predicile, fapt care l-a făcut pe Mitropolitul Nicolae Bălan să-l mute de la Sâmbăta de Sus la Mânăstirea Prislop pe 22 noiembrie 1948.
Si de la Prislop, după ce refăcuse locurile găsite în paragină şi construise o clopotniţă în stil athonit (cum avea să construiască şi la Drăgănescu), din cauza multimii de pelerini, protosinghelul Arsenie Boca este dus la Canalul Dunăre-Marea Neagră de poliţia secretă având “majoritatea absolută a cadrelor de conducere, a anchetatorilor, torţionarilor, directorilor de închisori şi şefilor de lagăre formată din evrei”(Radu Theodoru, România ca o pradă, Bucureşti, Ed. Lucman, 2005, p.285). Ion Varlam observase că regimurile susţinute de teroarea exercitată de o poliţie secretă sînt conspirative. De aici ar decurge pseudoidentitatea oamenilor săi de frunte precum Teohari Georgescu, Vasile Luca, Silviu Brucan, Paul Cornea, Leonte Răutu, Andrei Oişteanu, Alexandru Nicolschi, etc. (I.Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, Ed.Vog, Bucureşti, 2004, p.66). Tot el consemnează că în Regatul României s-a făcut pentru prima dată procesul antisemitismului în 1945-1946, când evreii au obţinut de la ocupanţii sovietici judecarea şi condamnarea tuturor acelora pe care ei i-au desemnat ca vinovaţi. A doua oară procesul antisemitismului a avut loc în Republica Populară Română între 1948 şi 1952, urmărindu-se în plin stalinism “culpabilizarea colectivă a românilor”, ceea ce a servit ca pretext terorii prin care s-a instalat totalitarismul comunist (v. I. Varlam, op. cit., p.454).
În anii cincizeci Lucian Blaga depunea pe ascuns mărturie asupra vremurilor în care s-a urmărit “distrugerea sistematică a spiritului care a luat trup printre noi” (Luntrea lui Caron). În romanul său de sertar, cel bătut în anchetele Securităţii la ceasul când trebuia să primească Premiul Nobel scria că “dezmoşteniţii pământului” îşi făcuseră loc pretutindeni (Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, 1990). Mărturia fostului său student, I.D. Sârbu, închis fără vină vreme de opt ani, este mai limpede decât cea a lui Blaga: “între 1945 şi 1960 în timp ce cărturarii noştri erau daţi afară de peste tot (mulţi dintre ei duşi la Canal sau Sighet) întreaga presă stalinistă, filozofia ocupanţilor, agitaţia şi propaganda noii religii, teatrul, filmul, cadrele din cultură, creierele din securitate fuseseră umplute până la refuz de fiii neamului prin excelenţă victimă a fascismului” (I.D. Sârbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Ed. Scrisul românesc, Craiova, p.99). După Ion Varlam, comandamentul efectiv al aparatului de teroare şi diversiune, aflat la ordinea Kremlinului (Pseudoromânia, 2004, p.IX), ar fi aparţinut Secţiei ideologice a CC al PCR în care până la mijlocul anilor optzeci “n-ar fi pătruns nici un etnic român” (Pavel Câmpeanu, rev. “22”, Nr.9/2001).
Părintele Arsenia Boca a fost închis din ianuarie 1951 până în martie 1952 în lagărul de muncă forţată numit Canalul Morţii din cauza numărului nesfârşit de deţinuţi fără vină ucişi acolo.
Din cadrul inepuizabilei liste de acte antiromanesti intreprinse zilnic la est de Prut, semnalez azi, pe langa fapte grave petrecute la Moscova, si o noua tampenie comisa, de data asta la Chisinau, de fostul ministru Pleasca-Paleologu, mai cunoscut pentru faptul ca este fiul fostului venerabil mason si turnator al Securitatii, altfel un distins scriitor, celebrul conu’ Alecu, sau pentru remarcabilele sale fapte de ministru al Culturii, cum ar fi amplasarea pe figurile lui Mihai Viteazu si ale simbolurilor educatiei nationale de la Universitate a unor masti roz cu trompe, iesite direct din resorturile interne ale figurantilor lui Vintu de la Catavencu-KGB. Aflat in vizita la finul lui Baconschi, ambasadorul Lazurca, Paleologu cel mic a tinut sa se agite si pe la un televizor “chisinauan”. Drept pentru care Lazurca a apelat la preotul sau duhovnic aflat sub Biserica Moscovei, Pavel Borsevschi, care i-a ordonat jurnalistului in sutana Savatie Bastovoi sa-l bage in seama pe produsul de batranete al regretatului distins scriitor mason si turnator. Zis si facut. Mai departe a urmat promovarea lui Paleologu – cu titlul sau de glorie de “ex-ministru al Culturii, Romania” – direct pe siteul oficial al asa-numitei “Biserici Ortodoxe din Moldova”, condusa de colonelul Vladimir Cantarean “al Intregii Moldove”, de fapt o filiala a Bisericii KGB de la Moscova. Aceasta expresie, de filiala a BORusa, folosita si de fostul presedinte interimar Mihai Ghimpu, a fost amendata aspru de patriarhul Kirill, in raportul său către Soborul Arhieresc al “Intregii Rusii” de pe tot cuprinsul globului, ale carui lucrari s-au incheiat ieri la Moscova cu o agapa tovaraseasca. “O atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă”, a sustinut succesorul generalului Alexei al II-lea referindu-se la declaratia lui Mihai Ghimpu, apreciind insa imediat, cu multa ravna duhovnicesca, ca a stabilit deja cu noul guvern un “dialog incurajator”. Este de remarcat si ca actualul presedinte interimar al Republicii de la Chisinau, Marian Lupu, pupilul personal al comunistului Voronin, a tinut sa-l felicite pe patriarhul Kiril alaturi de colegul sau mai versat Alexandr Lukasenko, inchindu-se pravoslavnicei Moscove salvatoare a tuturor oitelor lumii “ortodoxe”, asa cum se cade din partea unor vasali “ex-comunisti”.
Exprimandu-si dorintele de “propasire si întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului”, Marian Lupu si-a incheiat mesajul cu urarea de “succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoință”. Cum Marian Lupu nu putea sa se transmita acest “salut calduros” in numele poporului roman, am vaga banuiala ca s-a referit totusi la “poporul moldovenesc” pe care il slujesc, desigur, cu aceeasi ravna duhovniceasca specifica lucratorilor fostului Directorat I, “robii lui Dumnezeu” de sub papucul colonelului Cantarean “al Intregii Moldove”. Mare e Gradina Domnului dar si plina de ciulini acolo unde lucreaza ciortii cazuti din turbinca KGB.
Importanta micutei provincii romanesti in planurile afacerilor interne si externe ale imperiului rus, edificate cu sarg si prin intermediul Bisericii KGB, rezulta din rezolutia finala a adunaturii arhieresti de la Moscova, plina de mustruluieli la adresa “Bisericilor surori” si de amenintari directe, nu tocmai duhovnicesti, catre bisericile ortodoxe din tarile baltice, odinioara aflate sub pulpana pravoslavnicei URSS. De altfel, una dintre reuniunile “Sfantului Sobor” a fost prezidata de prea-pravoslavnicul Dmitri Medvedev care le-a trasat la randul lui cateva directive, duhovnicesti desigur, sefilor de filiale din raspublicile fostei URSS (vezi video mai jos). Din aceleasi considerente, intre cele 50 de puncte ale programei noului cincinal al Bisericii “Sfintei Rusii”, la numarul 9 se face un atac frontal la adresa Bisericii Ortodoxe Romane, in speta a Mitropoliei Basarabiei, “reafirmandu-se” “necesitatea de a se rezolva problemele legate de activităţile necanonice ale autoproclamatei “Mitropolii a Basarabiei”, care cauzeaza daune grave unitatii bisericii”…
Ar mai fi multe de adaugat pe aceste teme, dar cred ca dvs, cititorii acestui blog, nu sunteti oite ratacite dupa berbeci, tapi si alte cornute “moldovenesti”, cu sau fara sutana, ca sa aveti nevoie de explicatii suplimentare. Asa ca ma multumesc cu speranta luminarii domniilor voastre prin simpla lecturare a comunicatelor oficiale extrase de pe site-urile Mitropoliei moscovite de la Chisinau (foto sus) si ale Patriarhiei KGB. Am pastrat forma lor (extrem de) originala, pe masura intelepciunii si induhovnicirii robilor lui aghiuta scapati din tolba lui Ivan Turbinca:
Patriarhul Rusiei: Biserica vrea relații bune cu politicienii, pentru a servi poporului din Republica Moldova
3 Februarie 2011 10:06
“Biserica vrea relaţii bune cu toate cercurile politice, căutând să-şi unească eforturile pentru a servi poporul din Republica Moldova – un stat cu puternice tradiţii ortodoxe”. Declarația îi aparține Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, făcută în raportul său către Soborul Arhieresc care a avut loc pe 2 februarie 2011, scrie site-ul oficial al Patriarhiei Ruse patriarhia.ru.
“Timp de mai mulţi ani Biserica Ortodoxă din Moldova rămâne instituţia în care cetățenii țării au cea mai mare încredere. Acest lucru este confirmat de sondaje de opinie. Cu toate acestea, evenimentele care au avut loc după alegerile parlamentare din 2009 au afectat relaţiile Bisericii cu diferite forţe politice. Fosta conducere a Republicii Moldova periodic și-a exprimat nemulţumirea față de Biserica Ortodoxă. Astfel, în septembrie 2010, Preşedintele Interimar de atunci a criticat Mitropolia Moldovei afirmând că aceasta nu este independentă, dar este doar o “filială a Bisericii Ortodoxe Ruse”. Este evident că o atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă din partea Bisericii”, a mai declarat Patriarhul Moscovei.
“Astăzi, după alegerile parlamentare, a început formarea unui nou guvern de conducere, cu care autorităţile bisericeşti au stabilit un dialog încurajator,” a mai spus Patriarhul Kiril.
Sinodul arhieresc de la Moscova – a doua zi a şedinţelor plenare
3 Februarie 2011 15:47
Astăzi în a doua zi de lucru a Sinodului Arhieresc de la Moscova ierarhii Mitropoliei Moldovei au participat alături de ceilalţi ierarhi ai B.O.Ruse la şedinţele ordinare planificate pentru această zi. Şedinţele Sinodului s-au desfăşurat în sala sinoadelor bisericeşti din Catedrala Patriarhală “Hristos Mântuitorul”.
La începutul primei şedinţe plenare a fost dată citirii scrisoarea de salutare a preşedintelui Belarusiei A.G. Lukaşenko.
După aceasta Sanctitatea l-a felicitat călduros pe Episcopul Maxim de Barnaul şi Altaisk cu ziua ocrotitorului ceresc, iar pe vicarul eparhiei de Moscova – P.S. Roman (Serpuhov) cu ziua de naştere.
În a doua zi a Soborului Arhieresc au fost planificate trei şedinţe plenare. De asemenea, arhipăstorii B.O.Ruse s-au întâlnit cu Preşedintele Federaţiei Ruse – D.A. Medvedev.
În momentul întâlnirii Patriarhului Kiril cu şeful statului rus, Sanctităţii Sale i-a fost înmânat ordinul de stat “Aleksandr Nevski” în semn de recunoştinţă pentru contribuţii deosebite în păstrarea tradiţiilor şi valorilor cultural-duhovniceşti. Patriarhul este primul cavaler care s-a învrednicit de înalta distincţie.
Mesajul Președintelui Interimar al Republicii Moldova Dl. Marian Lupu participanților Sinodului Arhieresc de la Moscova
4 Februarie 2011 09:37
Sanctitatea Voastră! Multstimați participanți ai Sinodului Arhieresc!
În numele cetățenilor Republicii Moldova și în numele meu personal salut întregul episcopat al Bisericii Ortodoxe și toți credincioșii în legătură cu începutul lucrărilor Sinodului Arhieresc.
De veacuri este apreciată activitatea Bisericii Ortodoxe, care a fost și este o fortăreaţă a păcii, liniştei şi moralității. Şi astăzi contribuţia ei este inestimabilă întru menţinerea armoniei interetnice şi interconfesionale.
Iată de ce Soborul Arhieresc este de-a dreptul unul important, un forum de anvergură, deciziile căruia au o implicare majoră în viaţa social-culturală a țărilor ortodoxe. Sunt convins că deciziile luate vor contribui la soluţionarea diverselor probleme actuale din lumea creştină – prevenirea extremismului etnic şi religios, educaţia morală a tineretului, întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului.
Doresc din inimă tuturor participanţilor la acest sobor multă sănătate, înțelepciune şi decizii viabile, precum şi succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoință.
Extras din Rezolutia finala în materie de afaceri interne şi activităţi externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse (50 de puncte)
Punctul 9. Membrii Sfântului Sobor Arhieresc isi exprima speranţa de stabilizare suplimentară a situaţiei sociale şi politice din Republica Moldova, de buna înţelegere a ţării şi de dezvoltare a interacţiunii dintre biserică şi stat. Totodata, reconfirmam necesitatea de a se rezolva problemele legate de activităţile necanonice ale autoproclamatei “Mitropolii a Basarabiei”, care cauzeaza daune grave unitatii bisericii.
(Traducere proprie – ar putea necesita imbunatatiri)
In original:
9. Члены Освященного Собора выражают надежду на дальнейшую стабилизацию общественной и политической ситуации в Молдове, на развитие в стране взаимопонимания и взаимодействия Церкви и государства. Собор подтверждает необходимость урегулирования проблемы, связанной с деятельностью неканонически провозглашенной «Бессарабской митрополии», наносящей серьезный ущерб церковному единству.
Motto:“Atât de multã plebe transdanubianã, neuropaticã, pe deplin stricatã moraliceste si decãzutã fizic se pretinde a fi popor românesc încât în adevãr credem timpul sosit de-a dezgropa poporul veritabil, adevãrat popor românesc în locul spuzei de pehlivani cari au inundat orasele noastre de tãrmuri” – Mihai Eminescu
Scurta punere in tema: Seful comunistilor de la Chisinau, generalul sovietic Vladimir Voronin, a decretat cat a fost presedinte declararea anului 2009 drept “An al sarbatoririi a 650 de ani de la intemeierea Statului Moldovenesc”. Evenimentul a fost aniversat si consemnat in istorie inclusiv printr-un portal al “Academiei de Stiinte a Moldovei”, care prezinta, si azi, “adevarul” despre cei 650 de ani de statalitate ai “poporului moldovenesc” si in care aflam, dupa cum scria Eminescu, ca lumea a fost refacuta de Dumnezeu pentru Rusia in 1812. Site-ul este folositor, pentru ca ne prezinta si “romanii” din conducerea moldoveneasca a Partidului Comunist Bolsevic si prim-secretarii CC al PCM, dintre care nu lipseste Leonid Brejnev, “parintele” rusificarii fortate a Basarabiei. Planul de actiuni al “maretului eveniment” este, si el, instructiv. Oficiosul Partidului Comunist din Republica Moldova a ilustrat atunci stirea despre decretul prezidential cu o harta a Moldovei (vezi mai jos) din perioada lui Stefan cel Mare (si Sfant). Din “Comisia de Stat” institutia de Vladimir Voronin prin Decret prezidential pentru actiunile de sarbatorire a 650 de ani de “moldovenism” face parte si… seful calugarului Savatie Bastovoi, colonelul moscovit Vladimir Cantarean, Mitropolitul “Intregii Moldove”. Strategia “Moldovei Mari” si a “poporului moldovenesc” a fost elaborata de NKVD-ul lui Beria si Stalin, primul pas fiind infiintarea in 1924 a RASS Moldovenesti de la Nistru, in componenta RSS Ucrainene, pentru a absorbi apoi Basarabia romana in iadul sovietic si, ulterior, intreaga Romanie. Mijloacele de distrugere a Romaniei de catre diavolii rosii in diferite uniforme si rase au fost militare, teroriste si politice dar si “stiintifice” si “religioase”. Articolul de mai jos demonstreaza ca, practic, subordonatii in sutana de la Chisinau si Tiraspol ai generalului Kirill “al Intregii Rusii” (Moldova este parte a Rusiei?), sunt preoti si monahi in fals.
Despre falsa “Mitropolie a Moldovei” si Mitropolia Basarabiei
Dupa cum stim cu totii, Mitropolia Basarabiei a facut parte in vechime din vechea Mitropolie a Moldovei care tinea de Patriarhia Constantinopolului, asadar era si ea sub jurisdictia acesteia.
In momentul in care rusii (Rusia tarista) au luat pentru prima data Moldova, ei si-au numit episcopi proprii sub jurisdictia lor si astfel au incalcat practic chiar jurisdictia Constantinopolului.
In anul 1925, dupa ce Basarabia revenise de ceva timp din nou Romaniei, BOR a obtinut oficial patriarhatul prin acceptul Bizantului, avand sub jurisdictia sa si teritoriile canonice ale Moldovei Mari.
Asadar, cand rusii au luat o parte din teritoriile canonice ale Mitropoliei Moldovei au sfidat nu doar BOR-ul ci si intreaga Biserica universala , si chiar daca vor minti si vor duce situatia la absurd spunand ca BOR nu obtinuse la acel moment nici un drept si ca ei ar fi avut dreptate, atunci si eu le voi spune ca au incalcat insusi teritoriul canonic al Patriarhiei Ecumenice, pentru ca in acest caz, Mitropolia Moldovei ar fi fost inca sub jurisdictia ei.
Inca de la sinodul III ecumenic, Biserica dreptsalvitoare universala , fiind insuflata de Duhul Sfant, a hotarat prin glasul parintilor intaietate teritoriala pe criterii etnice. Acest canon da dreptate Ciprului in confruntarea cu Patriarhia Antiohiei si considera ca criteriul etnic este esential, Antiohia fiind obligata sa renunte la jurisdictia din Cipru; ultimele cuvinte ale canonului sunt cat se poate de elocvente: “I s-a parut, asadar, sfantului si ecumenicului sinod, ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime, avand fiecare mitropolit ingaduinta (permisiunea), ca pentru propria lui asigurare sa ia opisele (copiile) celor ce s-au intocmit (hotarat). Iar daca cineva ar infatisa o hotarare potrivnica celor orinduite acum, i s-a parut intregului sfint si ecumenic sinod, CA ACEASTA SA FIE FARA TARIE” (Can. 34,35 Apost.; 6, 7 I Ec.; 2 II Ec.; 20, 36, 39 Trulan; 9, 13, 22 Antiohia; 3, 11 Sardica).
Domnilor partizani ai Mitropoliei lui IPS Vladimir “al intregii Moldove” (de pe ambele maluri ale Prutului?!), iata cui i se da dreptate: “ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime”. Avem pe de o parte o mitropolie veche de peste 500 de ani care a tinut de Bizant si apoi de BOR dupa Autocefalie si pe de alta parte o mitropolie de 60 de ani care a tinut de PM. Asadar, care este mitropolia la care face referire canonul in acest caz: “DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime”? care este valabilitatea “lucrarii”(caterisirii) savarsite de Colonelul-mitropolit Vladimir cu Mitropolitul Petru? Ce valoare au oare actiunile unui ierarh inchipuit pe teritorii canonice straine?
Singurul lucru canonic pe care il poate face PM este sa renunte la jurisdictie. Un caz asemanator s-a intamplat si cu Sfantul Dusan, care a fost afurisit de Bizant dupa ce a proclamat independenta Bisericii Serbiei pe criteriu etnic. Ori Sfantul Dusan nu este sfant, ci un dezbinator (ceea ce este fals), ori este sfant si Biserica Romana este autorizata in orice moment sa-si pastoreasca poporul roman din Basarabia si sa izgoneazca pe oricine ii incalca teritoriile canonice.
Dar oare este doar o singura pricina pentru ca BOR sa faca aceasta? Nu, ci chiar mult mai multe care ne dau dreptate si atesta pretentiile noastre, pentru ca putem spune ca Mitropolia Moldovei ce tine de PM incalca mai multe hotarari canonice.
Spre exemplu, sa calatorim putin in timp si sa ne oprim la momentul in care Romania a pierdut Basarabia si o parte din mitropolie in fata rusilor. Un raspuns pentru o astfel de situatie ni-l da canonul XII al sinodului Trulan care obliga mitropoliile sau episcopiile sa renunte la jurisdictiile lor daca acestea au fost date prin interventia statului sau imparatului: “CANONUL 12: (ALCATUIRILE BISERICESTI SA NU SE SCHIMBE PRIN INTETERVENTIE LA PUTEREA LUMEASCA) A venit (la cunostinta noastra), ca impotriva asezamintelor (legilor) bisericesti, alergind la stapiniri, au taiat in doua o eparhie (rnitropolie) prin act imparatesc (rescript, carte imparateasca), asa incit din aceasta pricina sint doi mitropoliti in aceeasi eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfintul sinod a orinduit (hotarit), ca de acum inainte sa nu se mai indrazneasca nimic de acest fel de catre vreun episcop, iar cel ce va incerca (intreprinde) un lucru ca acesta, sa cada din treapta (spita) sa. Iar cetatile cite s-au si cinstit (onorat) cu numele de MITROPOLIE prin scrisori (rescripte, carti) imparatesti, precum si episcopul care ocirmuieste acea Biserica, sa se bucure (beneficieze) numai de cinste, pastrindu-se adica pe seama ADEVARATEI MITROPOLII drepturile ei proprii. (CAN.34 Apost.; 6,7 I Ec,; 2,3 II Ec; 8 III Ec; 28 IV Ec.; 36, 39 Trulan)”.
Mai mult decat atat, sa tinem cont ca aici este vorba de imparat care era uns si nu de sef de partid, dictator ateu, care prigonea Biserica. Episcopul avea dreptul nu numai sa nu primeasca aceasta de la el dar nici sa nu asculte de dansul care era unsul Lui Dumnezeu. Al cui uns a fost insa Stalin? Prin ce sinod s-a hotarat predarea partii teritoriale canonice a Mitropoliei Moldovei, Moscovei? Prin sinodul internationalei oare? Prin sinodul adunarii „poporului”? Prin sinodul Partidului Comunist condus de „intaistatatorul” sau,”preafericutul” Stalin?
Aceasta este istoria „canonica” (jurisdictionala) a auto-intitulatei “Mitropolii a Moldovei”. Canoanele sunt foarte clare: Moscova trebuia sa renunte urgent la jurisdictia ei din Basarabia. Ce spun oare sinoadele ecumenice de cei care vor refuza sa aplice canoanele lor? Dar ce sa mai vorbim ca Moscova a mai incalcat si alte canoane (pentru asta e nevoie insa de un roman): s-a folosit de forta militara in scopuri bisericesti, s-au facut caterisiri fara drept la recurs si fara consultarea sinodului, s-a incercat modificarea originii unei etnii pentru fentarea canoanelor s.a., s.a…. Si cate mai sunt de spus…
“Filosofia” “Afacerii Kuraev”: KGB-ul arunca o piatra si tot KGB-ul vine sa-ti explice ca tu esti KGB-ist. 1.Pentru ca n-ai prins-o; 2. Pentru ca incerci sa o scoti. 🙂
Savatie Bastovoi: La rugămintea cititorilor români public primul fragment al discuției mele cu Kuraev din cadrul emisiunii ”Priamoi razgovor” la Jurnal TV.
FILOSOFIA SCANDALULUI
Moderator: Bună seara stimați telespectatori. Sînt Iulia Feodorova și urmăriți Talk Show-ul ”Priamoi razgovor”. Astăzi din nou îl avem ca oaspete pe misionarul Bisericii Ortodoxe Ruse, vestitul publicist bisericesc, protodiaconul Andrei Kuraev. Bună seara, părinte Andrei. Vă prezint încă un oaspete, este scriitorul ortodox și publicistul Savatie Baștovoi. Bună seara, părinte Savatie.
Andrei Veaceslavovici, v-ați ținut de cuvînt și, după scandaloasa primire de la Academia Teologică din Chișinău, nu v-ați temut să veniți iar în Moldova. După o lună de la ultima dumneavoastră vizită la Chișinău patimile din jurul incidentului cu participarea dumneavoastră și a duhovnicului asociației Fericita Matrona nu se liniștesc. Mai mult decît atît, peste 15.000.000 de oameni au vizionat pe internet ediția emisiunii noastre care a premers scandalului. Reacțiile sînt multe, opiniile sînt împărțite, această chestiune o cercetează și judecata bisericească. Schimb emoțional de replici dintre sfințiții slujitori în toiul campaniei electorale, scandal grandios… Pe blogul dumneavoastră (pentru cei ce nu știu, părintele Andrei e un bloger vestit), ați reacționat extrem de dur, cel mai moale epitet cu care i-ați decorat pe membrii asociației este ”neaveniți”. Nici ei n-au rămas datori, v-au numit provocator. Părinte Andrei, atunci cînd ați numit asociația Fericita Matrona ”sectă” v-ați așteptat la o asemenea reacție? În genere, ce gîndiți despre incidentul petrecut pe douăsprezece octombrie (cand KGB-istul Kuraev a fost luat la suturi de sectantii KGB-istului Cibric – nota mea)?
Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident. Am apărat prin ea poarta Occidentului în faţa avalanşei otomane, dar ne-a fost şi o poartă care ne-a apărat de pofta de stăpânire şi de nimicire a unor popoare din Occident. Ne-am apărat, prin Ortodoxie, fiinţa noastră din partea navalei prelungite a otomanilor, dar şi din partea unor popoare din Occident, ajutându-ne să avem şi un rol în apărarea Occidentului.
Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voievozi.
Dar Ortodoxia nu ne-a dat numai puterea să ne apărăm fiinţa naţională şi liniştea Occidentului, ci ne-a dat şi puterea să contribuim la menţinerea popoarelor (grecilor şi slavilor) din Balcani. Ţările noastre au adăpostit cultura acelor popoare şi le-au dat puterea să se dezvolte şi totodată să se menţină chiar ajunse sub jugul otoman. Am susţinut mănăstirile din Sfântul Munte, bisericile şi mănăstirile din acele ţări, inclusiv cele din Ţara.
Prin Ortodoxie poporul nostru a jucat, ca un fel de centru, un rol apărător pentru Orientul şi Occidentul european. Câtă vreme Europa a stăpânit, prin cruciade şi în alte forme, popoarele din Răsăritul ei, poporul nostru a avut un rol pozitiv şi pentru Apusul şi pentru Răsăritul european. Rolul acesta îl vom putea îndeplini şi în viitor. Ca popor latin ortodox, prin latinitate putem apela la popoarele din Occident să dezvolte relaţiile ecumenice cu creştinismul răsăritean, făcând posibilă o sinteză între spiritualitatea ortodoxă şi naţiunile occidentale, iar celor din Răsărit dându-le puterea să realizeze aceasta între Ortodoxia lor şi spiritul organizator al civilizaţiei occidentale.
Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare, adică identitatea noastră cu totul deosebită, căci n-am format şi nu formăm numai o punte exterioară între popoarele din Occident şi cele din Orientul Europei, ci şi o sinteză spirituală originală între ceea ce le este propriu unora şi altora. Iar aceasta ne distinge nu numai de popoarele din Orient şi de cele din Occident, ci şi de popoarele ortodoxe din Orient.
„A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal” – Presedintele Traian Basescu in fata Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei
Nu stiu cum se face, dar de cand Petre Roman s-a grabit sa fie primul din lume care sa recunoasca independenta Republicii Moldova, doar o parte a Basarabiei strabune, numai ghinion am avut cu reprezentantii Romaniei la Chisinau. Intotdeauna, in ultimii 20 de ani, ambasada Romaniei de peste Prut a fost una cu probleme: ori colcaia de agenti ai SIE arondati direct la KGB ori de noii securisti de la GDS. Asa si acum, de cand tovarasii Tismaneanu si Plesu au reusit sa reocupe Ministerul de Externe (chestie de familie) pentru a-l numi prin intermediul lui Baconschi pe preferatul lor, Marius Lazurca, teleportat la Chisinau direct de pe langa Vatican si Ordinul de Malta. Un personaj ciudat, cu alura de penticostal si multe studii in strainatate, in ciuda numarului copiilor sai care crestea, acasa, Lazurca este bursier al Colegiului lui Plesu, membru al grupului “A treia Europa” si al “Institutului Intercultural” din Timisoara, fidel al gastii GDS si pion al strategiilor rasaritene ale lui George Soros (care stim deja cat de mult iubeste romanii si Romania).
Desi are in spate acest bagaj “impresionant” iar ambasada deja s-a umplut de tot felul de paduchi, m-am abtinut pana acum sa zic orice despre el, pentru a vedea ce face. Si iata ca n-a durat mult timp pana cand ne-a raportat singur ce face: isi bate joc de Romania, de Biserica Ortodoxa Romana, de Mitropolia Basarabiei si de toata munca presedintelui Traian Basescu din ultimii sase ani in ce priveste “Proiectul Basarabia” si drepturile romanilor din jurul granitelor si in special ale napastuitilor de peste Prut si Nistru.
“Excelenta Sa” da cel mai strasnic exemplu de “bun roman” si reprezentat al intregii Romanii si al diplomatiei noastre multilateral dezvoltate – conduse, cred, nu de Plesu, Baconschi si Soros ci, sper, de Traian Basescu -, si merge nici mai mult nici mai putin decat la o biserica a Mitropoliei KGB, a “Maicii Rusia”, unde slujeste un cunoscut prigonitor al preotilor romani ortodocsi, rusnacul Pavel Borsevschi (foto dreapta sus). Mitropolie condusa de colonelul Vladimir Cantarean, un apropiat al lui Voronin si Smirnov si aliat electoral al fostului sef al SIS si aghiotant al lui Anatolie Ciubais, Valeriu Pasat. De unde aflam toate acestea? Din… VIP Magazin.md, unde se lateste pe coperta mogulul Plahotniuc, clona si sponsorul lui Vintu de la Chisinau!
Iata unde se spovedeste ambasadorul Romaniei cu intreaga sa familie, “la recomandarea ‘mamei Ala'” (Pugaciova?), un fel de “doamna in casa” pe langa copiii sai:
Parohia “Sfantul Dumitru” din sectorul Botanica a municipiului Chisinau tine canonic de Mitropolia Chisinaului si a “intregii Moldove” din cadrul Patriarhiei Moscovei. Parohul bisericii este preotul Pavel Borsevschi, descris in”Curierul ortodox” pe care il publica cu Mitropolia Moldovei, drept “un apologet al poporului nostru moldovenesc” . Nu doar ambasadorul Romaniei si familia sa il au ca duhovnic, dar si alte persoane publice, printre acestea ex-premierul Vasile Tarlev si ex-vicepremierul Nicolae Andronic (care este si “ctitor al iconostasului” bisericii), ambii cunoscuti ca prigonitori ardenti ai Mitropoliei Basarabiei. Hotararea CEDO din 13 decembrie 2001 in dosarul “Mitropolia Basarabiei versus Republica Moldova” reflecta atitudinea si faptele amandorora in raport cu Mitropolia noastra romaneasca de peste Prut.
Cunoscutul militant pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei si reprezentant al acesteia la CEDO, Vlad Cubreacov, informeaza pe blogul sau ca parohia lui Borsevschi este un centru propagandistic important al Mitropoliei de obedienta rusa, cu care este, dupa cum am spus, co-fondatoare a publicatiei “Curierul ortodox” (cu versiunea rusă “Pravoslavnii vestnik”). Cota de participare la “Curierul ortodox SRL” este urmatoarea: “Mitropolia Chisinaului si a intregii Moldove” – 70%, parohia “Sf. Dumitru” – 30%. Redactia acestui organ de presa pravoslavnic rusofon este din 1995 si pana azi situată în casa parohială a bisericii “Sf. Dumitru”.
Preotul paroh Pavel Borsevschi este principalul actor al smulgerii de sub obladuirea Patriarhiei Romane a parohiei “Sf. Nicolae” din Chisinau – fosta Catedrala provizorie a Mitropoliei Basarabiei intre 1992 şi 1999 – si inregistrarea ei în subordinea Patriarhiei Moscovei, mai scrie Cubreacov, fost reprezentant al PPCD la Consiliul Europei, in prezent presedinte al Fundatiei pentru Democratie Crestină. Borsevschi a pus la cale si a dirijat intreaga operatiune violenta impreuna cu ministrul de Interne de atunci (si de acum!), generalul Victor Catan, un cunoscut prigonitor, pe fata, al Mitropoliei Basarabiei. Cazul este analizat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca proba pentru tratamentul discriminatoriu aplicat Bisericii noastre de catre Biserica rusa, cu sprijinul autoritatilor “moldovenesti”.
Acelasi popa cu nume predestinat – Borsevschi – este mentorul unui “grup disident” de preoti din raioanele Calarasi si Ungheni care cu doi ani in urmă (in vara lui 2008) a organizat o campanie de denigrare a IPS Petru Paduraru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, recunoscute numai dupa luptele aprigi ale Patriarhului Teoctist, in plan bisericesc, si ale diplomatiei romane si avocatilor americani ai Mitropoliei, la CEDO.
Duhovnicul ambasadorului Romaniei, Marius Lazurca, este coleg si prieten cu multi dintre ierarhii rusi, care il mai si viziteaza la Chisinău si pe care preotul Borsevschi ii viziteaza la randul sau in Rusia. Tinand cont de conditia de teritoriu de front si frontiera a Basarabiei, majoritatea preotilor Bisericii Ruse de la Chisinau sunt cadre ale serviciilor de informatii rusesti, FSB si SVR, respectiv GRU. Practic, ambasadorul Romaniei, pe langa faptul ca se afla impreuna cu familia sa in comuniune canonica si euharistica directa cu Patriarhia Moscovei, cand se spovedeste, daca chiar o face, toarna tot borsul informativ, gratis, direct in poala parintelui Bors. Cine stie, poate, in loc de a plasa informatii intr-o cutie de bagaje dintr-un supermarket, e mai rentabil sa dea pe goarna direct intr-o cutie postala ambulanta cum este “prea-cuviosul” arondat la Moscova, tovarasul Pavel Borsevschi…
Tot de la Vlad Cubreacov aflam si ca precedentul “reprezentant” al Romaniei, Filip Teodorescu, instalat de Nastase si Geoana, se plangea ca Biserica de la Cania, ridicata in memoria miilor de ostasi romani cazuti pentru Basarabia, ar fi “prea mare”. Replica pe care i-a dat-o atunci consilierul Mitropoliei Basarabiei a fost pe masura si, din pacate, este valabila si pentru orientarea “duhovniceasca” ruseasca pe care o afiseaza actualul ambasador, impotriva politicii sefului statului si a randuielilor Bisericii noastre, “mama poporului roman”, dupa cum o numea Eminescu: „Excelenţă, nu Biserica noastra este mare, ci sufletul dumneavoastră este mic”.
Haideti sa vedem opinia sa integrala despre aceasta problema diplomatic-confesionala, Vlad Cubreacov fiind unul dintre cei mai avizati aparatori ai Mitropoliei romanesti de peste Prut si un real luptator la CEDO si Consiliul Europei pentru drepturile romanilor din Rasaritul romanesc si Balcani, distins recent de BOR pentru meritele sale incontestabile cu Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”:
Ispita rusă sau Ambasadorul României, un fidel sub omoforul Patriarhiei Moscovei
Îşi poate imagina cineva ca, să zicem, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a Mitropoliei Basarabiei din cuprinsul Patriarhiei Române? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Valeri Kuzmin, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru Mitropolitul şi Exarhul Petru Păduraru şi pentru Patriarhul Daniel Ciobotea de la Bucureşti? Întrebările sunt desigur retorice, pentru că nimeni şi niciodată nu va lua în serios o asemenea posibilitate. Există lucruri posibile şi există lucruri imposibile, excluse principial şi categoric.
Dată fiind simetria de percepţie pe care o au românii de la răsărit de Prut şi pentru a avea termenii de comparaţie în faţă, să reluăm întrebarea altfel. Îşi poate imagina cineva ca ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a structurii locale de sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Marius Lazurca, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru mitropolitul „întregii Moldove” Vladimir Cantarean şi pentru Patriarhul Kiril Gundiaev de la Moscova? Aici întrebările nu mai sunt retorice, pentru că pornesc de la un caz ieşit din comun, când chiar şeful misiunii diplomatice române la Chişinău a luat în serios o asemenea posibilitate şi… a făcut-o realitate.
Aflăm acest lucru, cu oarecare întârziere, dintr-un interviu acordat de ambasadorul României la Chişinău revistei VIP-magazin. Interviul, apărut în numărul 77 din luna septembrie 2010, este intitulat simplu: „Ambasadorul român topit în peisajul basarabean”. Întrucât subiectul pe care, ca etnic român de confesiune ortodoxă şi cu dublă cetăţenie, moldo-română, încerc să-l abordez aici este unul delicat şi de sensibilitate, este potrivit să cităm puţin din materialul apărut în pretenţioasa revistă chişinăuiană.
Titlul interviului din VIP-magazin
Aşadar, aflăm că frecventarea parohiilor de obedienţă rusă este o tradiţie mai veche în familia domnului ambasador. Această tradiţie este continuată şi în spaţiul românesc.
În ultimul timp este mediatizată tot mai intens chestiunea predării religiei în şcoală (la fel si dincoace de Prut – nota mea). Chestiunea este veche şi răspunde unei necesităţi reale. Ceea ce a surprins o parte a opiniei publice este faptul că pentru a promova ideea sau pentru a propti imaginea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova au ieşit subit la rampă mai multe personaje care nu au arătat înainte un interes constant pentru Ortodoxie şi nici nu au excelat în virtuţile creştine: doi foşti capi ai serviciilor secrete, Valeriu Pasat şi Anatol Plugaru, Valeriu Pleşca, Victor Josu, Vladimir Filat. Capul de listă este bineînţeles Valeriu Pasat, omul care este ceva mai mult decât un prieten intim al mitropolitului Vladimir. Fostul securist nr. 1 şi angajat al gigantului energetic rusesc „RAO EES” al lui Anatoli Ciubais a devenit brusc un mare atlet al Ortodoxiei.
Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei), la 15 martie 2010, mitropolitul Vladimir Cantarean, a convocat de urgenţă toţi preoţii din câteva protopopiate ale eparhiei sale pentru a alinia Biserica „iniţiativei domnului Valeriu Pasat cu privire la studierea Bazelor Ortodoxiei în instituţiile preuniversitare de învăţământ”. Preoţii din trei protopopiate (Ialoveni, Rezina şi Şoldăneşti), veniţi cu tema bine pregătită de acasă, i-au prezentat mitropolitului Vladimir un soi de memoriu, din care vom cere cititorilor îngăduinţa să spicuim câteva pasaje. Aşadar, „Având în vedere iniţiativa domnului Valeriu Pasat cu privire la includerea în curriculumul naţional a Bazelor Ortodoxiei ca obiect de studiu obligatoriu pentru instituţiile preuniversitare de învăţământ, clerul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove nu poate decât să-şi manifeste susţinerea pentru această propunere sănătoasă şi necesară atât din punct de vedere moral, cât şi social (…) În acelaşi timp suntem bucuroşi de faptul că asemenea gen de iniţiative vin şi din partea laicatului, în persoana domnului Valeriu Pasat, care vine cu propunerea către Legislativul Republicii Moldova de organizare a unui referendum naţional în cadrul căruia cetăţenii ţării noastre să-şi poată exprima opţiunea referitor la introducerea în programele învăţământului preuniversitar a obiectului „Bazele Ortodoxiei”. (…) De notat că domnul V. Pasat vine către deputaţii Parlamentului cu o serie de argumente indubitabile, acestea fiind de ordin moral, istorico-identitar, didactic-educaţional, constituţional-legislativ şi politic”.
Această reuniune era de prisos, din moment ce cu aproximativ o lună înainte, mai exact la 18 februarie 2010, mitropolia Chişinăului emisese un alt comunicat oficial, intitulat „Mitropolia Moldovei susţine demersul dlui Valeriu Pasat privind introducerea Bazelor Ortodoxiei în instituţiile preuniversitare”, comunicat care ne oferă o rarisimă mostră de servilism şi complicitate politică şi pe care îl vom cita aici integral, respectând originalul:
Marturisesc ca nu am dorit absolut deloc sa ma bag in scandalul pe care a reusit sa-l declanseze si agite tocmai in Saptamana Mare predicatorului Danion Vasile, teologul care considera ca marii nostri duhovnici Arsenie Boca si Ilie Cleopa “au avut limite in credinta”. Dar reactia sa – iata, el e diferit de cei doi Avva – intrece limitele; limitele bunului simt. Observ cum, dupa aceste forme de insulte la adresa parintilor ortodoxiei romane, care au produs efecte in lant, in loc sa mearga la cauza, si sa-si recunoasca vina, Danion prefera sa se afunde in marasm existential, sa se auto-victimizeaze si sa-i acuze cu aplomb pe organizatorii propriei sale conferinte, inclusiv pe un fiu duhovnicesc al Parintelui Justin Parvu. Zelotii lui ii merg pe urme. Din aceste motive discutia a depasit deja, rapid, aspectele strict teologice legate de “calendar”. Raspunsul lui Danion la observatiile Astradrom si ale Parintelui Eftimie, ucenicul Parintelui Justin, in loc sa ofere o dovada de smerenie, pune paie pe foc cu o mandrie de nezagaduit. Dupa ce despica firul ierbii de pe dealurile Sihastriei in patru pornind de la un cuvant – “sinod” (cu “s” mic – deci o adunare bisericeasca nu Sfant Sinod), Danion se repede din nou – intr-un stil care imi aminteste de cel al agresivului anti-ortodox Cristian Badilita -, la memoria Parintelui Cleopa si ii da chiar niste lectii postume: “trebuie precizat ca si aici parintele Cleopa vorbeste in necunostinta de cauza“, etc, etc. Danion le stie pe toate. Si Parintele Ilie Cleopa si Parintele Ioanichie Balan, care i-a realizat cartile, ar fi niste afoni pe langa el: “totusi, in editia din 1991 a cartii sale ar fi fost potrivit ca parintele Cleopa sa retracteze toate afirmatiile inexacte”, mai “explica” smeritul teolog. El merge mai departe, si il considera si pe Sfantul Ardealului, Arsenie Boca, “eronat” si necanonic. Nici fratii nostri monahi romani de la Muntele Athos nu-i scapa: niste eretici. Numai zelotii sunt buni, desi recunoaste ca nu i-a vizitat! Apoi, contrazicandu-l pe Parintele Eftimie de la Manastirea Huta – fara dovada inregistratrii (oare unde-o fi pierduta?…) -, purcede la o jalnica delatiune la adresa acestuia, scoasa din tiparele deloc crestinesti ale Securitatii. De ce trebuia sa mai adauge “fratele” Danion ceva “dezvaluiri picante” care, acum, pe fondul diputei acutizate, nici nu mai pot fi considerate reale?
Departe de mine ideea de a ii contesta cunostintele teologice ale lui Danion Vasile („Inteligenţe sunt dese, caractere foarte arare”). Dar, ma intreb, ca un simplu si foarte pacatos credincios:
1. O problemă de bioetica a istoriei contemporane în context social și
eclesial cu perspectiva juridică
Pentru ca Biserica Orotodoxă să
nu mai fie acuzată de colaboraționism și slugărnicie față de puterea lumească și
chiar de trădare față de valorile ei perene, am propus Sfântului Sinod al
Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române o doctrină socială, care să
reglemeteze moral relația dintre stat, lumea seculară și Biserică.
Întrucât statul actual a
„condamnat” în general crimele comunismului dar nu și ideologia lui care le-a
făcut posibile, și având în vedere că după unii[1] „comunismul rămâne mai departe cel mai mare pericol“, Biserica este
datoare moral să intervină și să-și precizeze poziția față de următoarele
dileme etice:
a. Cum e posibil să
se demaște totalitarismul ateu și să se condamne crimele comunismului, fără să
se treacă și la identificarea responsabilităților și culpabilităților celor
care le-au comis? În primul rând această identificare trebuie făcută nu cu scop
de răzbunare, ci de îndreptare morală, vindecare a istoriei, de prevenție a
repetării istoriei, șansă de penitență celor care au slujit comunismului,
precum și celor care încă îl mai slujesc în diverse moduri în nouă nomenclatură!
În al doilea rând miza condamnării morale a torționarilor și a ideologiei
comuniste este un act de dreptate și un exercițiu împotriva uitării forțate.
b. Nu este moral ca
la finalul războiul rece și în perioada tranziției năucitoare, bilanțul să arate,
că tot victimile sunt cele care au pierdut și atunci și acum iar torționarii și
fii acestora precum și politrucii jefuitori la toate nivelurile, să câștige și
atunci și acum. Nu este oare o ipocrizie fără margini să se condamne crimele comunismului (vezi raportul Tismăneanu) fără să fie demascați adevărații călăi (edulcorati de Tismaneanu – n.m.)? De ce crimele și ororile comunismului nu sunt considerate genocid și condamnate ca atare, așa cum au fost declarate cele ale nazismului? De la ce număr de victime în
sus este valabil un genocid? Iată intrebări
deloc retorice, care dau măsura dilemei etice sau bioetice a prezentului. Din
păcate atât politicienii
cât și Biserica se complac de două decenii
în această incertitudine și compromis. Soluția ieșirii din această situație
jenantă și condamnabilă este folosirea unei măsuri corecte de evaluare și
asumare a istoriei recente, având ca punct de pornire valoarea omului ca persoană
și chip al lui Dumnezeu sau cel puțin să se raporteze la valorile etice sau
bioetice ale ființei umane.
c.Întrucât Biserica, spațiu liturgic mântuitor, ca loc de întâlnire dintre
memorie și actualizare, dintre trecut și prezent în perspectiva viitorului, ca
loc al împăcarii și al iertării este chemată să amintească omului și
generațiilor că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărturisirea
greșelilor și a păcatelor în mod personal și plenar. Altfel pagina istoriei
care urmează nu va fi mai bună decât cea anterioară; să amintească foștilor
slugi ai regimului totalitar comunist, că nu e moral să stea fără penitență și remușcări la adăpostul drepturilor omului, pe care tocmai ei, mai bine de o
jumătate de secol, le-au contestat și că nu e corect si drept să se bucrure de o amnistie generală tacită.
d. Este profund
creștin să nu ignori experiențele generațiilor trecute, oricât de neplăcute sau
de stânjenitoare ar fi acestea și să îndemni la pocăință comunitară sau
ecclesială, oferind, astfel, posterității exemple de sancțiune și de reparație
morală. Este inadmisibil că din partea BOR nu s-a început procedura de
canonizare a victimelor holocaustului roșu. Să nu uităm că Împărăția lui
Dumnezeu este dreptate, bucurie și pace în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Numai
atunci Biserica Ortodoxă Română poate considera că lucrează pentru Împărăția
lui Dumnezeu și nu pentru împărăția lumii acesteia, când își îndeplinește cu
orice risc funcția diaconală, profetică și jertfelnică a mărturisirii lui Iisus
Hristos și a Împărăției Sale pe pământ.
Prezint mai departe câteva teze
centrale, propuse Sfântului Sinod al BOR în vederea adoptării unei Doctrine
Sociale a Bisericii, privind responsabilitatea Bisericii în contextul social, politic,
cultural, științific, etnic etc.[2].
1. Biserica şi Naţiunea
·Biserica, după fiinţa sa, este un
Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”[3], care include Naţiunea, dar nu se
indentifică cu ea, ci cu Împărăţia lui Dumnezeu, „căci nu avem aici cetate
stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare”[4].
·Cei morţi, alături de cei vii şi cei
ce se vor naşte alcătuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care
vom fi chemaţi la judecată[5].
·Nu este întâmplător faptul că ne
naştem într‑o anumită familie, că aparţinem unui anumit neam.
·Dumnezeu a sădit fiecărui neam o
misiune, ne‑a hotărât o evoluţie în istorie.
·Fiecare neam este responsabil de
trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi.
·Biserica vorbeşte despre judecata
particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata
universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria
la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” ce l‑am pus ca acest
neam să meargă spre înviere.
·Despre „Noul Ierusalim”, cetatea
cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata obştească, stă
scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi
vor aduce slava”[6]. Şi: „Cine nu se va teme de Tine,
Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor
veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[7].
·Scopul Bisericii este de a transforma Naţiile înPoporul lui Dumnezeu. În
acest sens este chemat creştinul să activeze şi să‑şi dezvolte mai departe
credința, cultura
naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii.
·Sf. Scriptură cheamă pe cei ce au
puterea şi autoritatea statală să o folosească pentru apărarea de rău şi
pentru susţinerea binelui. În aceasta constă sensul moral al existenţei
statului[8].
·„A da cezarului ce este al cezarului
şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”[9] arată separerea treburilor
Bisericii de ale Statului şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă
de Stat.
·Nerespectarea sau nesupunerea faţă de
o lege a statului este îndreptăţită atunci când ea contravine legii lui
Dumnezeu. „Trebuie să
ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni !”[10].
· Atunci
când lucrarea de misiune a Bisericii este oprită sau împiedicată de puterea
statală, Biserica trebuie să aibă curajul de a acţiona cu mijloacele specifice.
· Săvârşirea
lucrării filantropice creştine nu poate fi oprită de puterea lumească; dacă
puterea lumească îndeamnă la lezarea integrităţii anatomice şi spirituale a
persoanei, la discriminare sau păcat – Biserica Orotodoxă nu trebuie să se
supune. În acest caz, Biserica trebuie să aibă o atitudine critică şi
moralizatoare, în sens profetic[11].
·Biserica trebuie să intervină pentru
uşurarea vieţii credincioşilor ei. Sf. Vasile cel Mare face apel la bunătatea
unui agent fiscal ca preotul dintr‑un sat să
nu sufere nici o păgubire din pricina impozitului[12].Iar în altă scrisoare îi scrie unui agent fiscal să fie omenos, pentru a
se putea arăta vrednic de o faimă nemuritoare[13].
·Rugăciunea pentru „înalţii dregători”
este un „lucru bun şi bineprimit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
ca noi să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată
cinstea”[14].
·Creştinii au obligaţia de a participa
la viaţa publică.
·Valorile acestei lumi oferă prea
puţină motivaţie în raport cu aspiraţiile creştinului.
·Biserica nu trebuie să susţină un
anume sistem politic sau ideologic, ci trebuie privită ca mijloc de tămăduire
și de îndumnezeire a omului.
·Biserica nu condamnă politica în
sine, ci numai politicianismul, demagogia şi minciuna. Politica devine nocivă
când luptă împotriva lui Dumnezeu şi omului.
·Creştinismul ca doctrină şi sistem
„de viaţă din belşug”[15] este net superior oricărei doctrine
politice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o alternativă
concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, mântuirea lumii şi a omului
prin Iisus Hristos.
·Biserica respectă autonomia legitimă
a ordinii democratice şi nu‑şi atribuie calitatea de a impune o soluţie
instituţională sau constituţională.
·Biserica nu este un partid religios,
cu care se poate cădea la învoială în schimbul unor promisiuni materiale.
·Biserica este a lui Iisus Hristos,
Trupul tainic, viu şi activ în lume şi în istorie. De aceea trebuie să fie metapolitică
şi să vegheze la spiritualizarea actului politic sau administrativ, nu să se dilueze în politic.
·Rolul Bisericii nu este de a se opune politicii, ci are chemarea de a
„spiritualiza” politica şi nu de a politiza Biserica. Prin „a spiritualiza politica” se înţelege
că Biserica şi slujitorii ei au datoria morală de a arăta politicienilor care
sunt exigenţele şi principiile moralei creştine necesare a fi respectate în
viaţa şi activitatea politică[16]. Aceasta înseamnă a face politica „posibilă”, adică suportabilă.
·Cei ce scot dreptatea socială şi
morala din politică transformă lumea în haos şi iad.
·Atunci când Biserica se lasă prinsă
în jocul politic, repetă gestul arhiereilor Ana şi Caiafa, sau al cărturarilor
şi al arhiereilor, care în loc să fi văzut în Hristos un Mântuitor, au văzut un
tâlhar sau un rege lumesc şi s‑au învoit cu Puterea să‑l răstignească, tocmai
ei, care lucrau cu sacrul! Sacrul se retrage în faţa lui Mamona şi nu poate fi
indentificat nici chiar de „experţi”! Nu se poate sluji la doi domni concomitent.
·Nu Biserica se găseşte într‑o criză
de identitate, ci societatea modernă, care se raportează la ea însăşi (prin
individualismul abstract şi aritmic) şi nu la
Hristos. Nu creştinismul sau Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească a
„eşuat”, ci omul fără de Dumnezeu.
·Nu există o politică creştină propriu‑zisă,
ci doar creştini care fac politică.
·Creştinismul nu se epuizează în
politică, nici într‑un proiect al organizării societăţii umane[17].
·Nici o comunitate terestră nu e
Dumnezeu. Aşa cum umanismul a zdrobit chipul adevărat al omului „îndumnezeindu‑l
în duhul lumii”, tot aşa poate politica fără legea morală a lui Dumnezeu să sfâşie fiinţa umană, în timp ce ea este
convinsă total că o slujeşte.
·Adevărata comunitate spirituală a
creştinului e Biserica, nu statul. În acest sens nu există
alternativă. În afară de Biserică nu există comunitate spirituală. De aceea
nu se poate vorbi de un stat‑comunitate spirituală, sau de un stat
teocratic.
·Când oamenii îşi închipuie că deţin
secretul unei organizări sociale perfecte, îşi inchipuie că pot folosi şi
orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna – pentru a o realiza. Politica
devine atunci o „religie lumească”, având iluzia că va construi raiul pe pământ.
Nici o societate politică avându‑şi propria autonomie şi propriile legi nu va
putea fi confundată cu Împărăţia lui Dumnezeu.
·Parabola evanghelică despre grâu şi
neghină[18] ne arată că numai Dumnezeu poate
despărţi pe supuşii Împărăţiei de supuşii celui rău, la sfârşitul veacurilor[19]. Cine pretinde să facă separarea sau
judecata de pe acum, se substituie
lui Dumnezeu şi se opune
răbdării Lui.
·Biserica Ortodoxă recunoaşte,
stăpânirii, respectiv politicii, sau mai bine zis „cetăţii omeneşti”, pe baza
revelaţiei biblice[20], un statut trecător, propriu provizoratului acestei lumi în raport cu permanenţa lui Dumnezeu[21].
·Nu există o adevărată soluţie a
„problemei sociale” în afara Evangheliei.
·Creştinul nu are dreptul să ignore
lumea în care trăieşte.
·Credinciosul trebuie să fie prezent
în centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi promovate
cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate, libertate, bucurie
şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează Împărăţia lui Dumnezeu pe
pământ precum şi în cer[22].
·Aceste principii creştine trebuie să
reintre în circuitul valorilor umane ţinând cont de libertatea fiecăruia, de
comunitatea de iubire şi de strădania firească a omului după fericirea
terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
·Nimănui nu‑i este îngăduit să fericească pe alţii cu de‑a sila, în numele unor principii politice sau programe sociale.
· Biserica trebuie să ia atitudine împotriva individualismului
modern, atomizat şi democratic, împotriva totalitarismului contemporan,
autoritar şi tiranic, care substituie adevăratei comunităţi de dragoste, a Bisericii
lui Hristos, chipul apocaliptic al Leviatanului.
·Biserica trebuie să apere şi să susţină demnitatea omului. Să fie o Biserică de zi cu zi – nu
numai de duminică sau de sărbătoare – pentru oameni şi pentru societate, să le
apere interesele spirituale, morale, sociale, comunitare, materiale, toate în
Duhul lui Hristos.
·Creştinul, pentru a evita eşecul,
trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să
trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al acestei lumi, să‑L mărturisească pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să rămână un
membru activ al Bisericii.
· Lepădarea de chipul acestei lumi nu înseamnă fuga de
lume, nici militantismul indivizilor în lupta contra altor indivizi, sau
împotriva structurilor care menţin nedreptatea socială, ci reprezintă urmarea
lui Hristos, poate înseamna o alternativă pentru cei care doresc să cunoască pe
Hristos şi înseamnă că „fiii luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui
veac”[23].
·Vindecarea sau revitalizarea corpului
social trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, adică paşnic, prin
exemplul personal şi comunitar, creştinul să fie „sarea pământului” şi „lumina
lumii”[24], şi orice faptă bună să o facă din
dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea persoanei.
·Biserica nu ajută numai la găsirea
unor soluţii, ci face cu putinţă trăirea în chip omenesc a situaţiilor de
suferinţă, în aşa fel încât în mijlocul lor omul să nu se piardă şi să nu‑şi
uite demnitatea şi chemarea.
· În
mediile ecumenice li se impută ortodocşilor faptul că ei nu au de unde
prezenta o etică socială[25]. O acuză total falsă, făcută de cei
ce nu înţeleg că Ortodoxia nu poate fi plasată la nivelul natural şi obligatoriu
al problematicii impuse de modulde
viaţă occidental. „Neracordarea” Ortodoxiei la acest mod de viaţă nu este o
încurcătură istorică şi nici o simplă absenţă de vigilenţă teologică, ci ea nu confundă etica
socială şi politicile sociale cu învăţătura lui Hristos, nici nu
transformă etica
creştină în etică politică[26]. Ortodoxiei îi este străină teologia politică sau
teologia revoluţiei !
·Morala socială a Bisericii Ortodoxe
este o morală de comuniune, care se indentifică cu conţinutul ontologic al
adevărului eclezial. Adevărul vieţii e comuniune în Hristos prin Duhul Sfânt.
·Comuninunea constituie viaţa, dar constituie
deopotrivă şi morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi mişcarea ce
împlinesc viaţa în deplină libertate a persoanei. În această comuniune,
centrală este persoana, nu distanţa existenţială a realităţii individuale sau
sociale a „celuilalt”.
·Este contradictoriu să vorbim de „etică socială” obiectiv aplicabilă, din moment ce
evenimentul comuniunii se judecă exclusiv în cadrul libertăţii personale.
Când se impun în mod convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau
când dorim „să creăm de sus” o comuniune cu programe definite şi cu legi
raţionale, cu reguli ireale de libertate şi de justiţie, sau de orice altă
„valoare” obiectivă, mutilăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe oameni[27].
·Biserica respectă libertatea
persoanei, nu numai ca împlinire sau reuşită a comuniunii, ci şi ca eşec personal
al comuniunii, ceea ce înseamnă un respect şi o stimă faţă de libertatea
omului ca adevăr existenţial.
·O atenţie deosebită trebuie acordată
aşa‑numitelor „grupuri de risc”, sau celor care încalcă legea. Aceşti oameni au
nevoie de o grijă pastorală şi educaţională deosebită. Prevenirea
criminalităţii e posibilă prin educaţie şi îndrumare spre afirmarea în
societate a valorilor spirituale şi morale autentice. Conlucrarea cu şcoala şi
cu ordinea de drept este esenţială în acest sens.
·Secretul spovedaniei nu poate fi
folosit nici în scopul prevenirii criminalitaţii şi nici în scopuri educaţionale
sau de altă natură. Numai duhovnicul poate interveni personal şi cu tact
pastoral în acest sens, dacă el consideră de cuviinţă.
·Biserica condamnă tortura şi orice
formă de umilire a persoanelor anchetate. Ea este chemată să se îngrijească de
sufletele lor. De aceea Biserica înţelege pedeapsa nu ca pe o răzbunare, ci ca
pe un mijloc de îndreptare şi de purificare a păcătosului.
·Pedeapsa cu moartea este crimă, nu
poate avea sens educativ şi trebuie considerată ca un act barbar, care omoară
şi sufletul, nedându‑i condamnatului posibilitatea pocăinţei.
· Unele
mişcări creştine încearcă să reconstitue – fie şi numai în cadrul socialului –
unitatea universului spart de iscodirea modernă şi să instituie un Dumnezeu‑colectivitate
în locul Dumnezeului Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa
naturală a socialului faţă de individ în rolul transcendenţei absolute a
Divinităţii; toate aceste încercări Biserica nu le poate privi decât ca pe o
formă de neo‑păgânism. O astfel de „fericire pământescă laolaltă” oferă
nălucirea unei false aşteptări paradisiace, adică un „rai trist”, fără
Dumnezeu.
Pr. Dr. Mihai Valică
[1]
Andrei Pleșu, „N-am să mai apuc alt chip al acestei țări”, Adevărul (7 august 2009).
[2]Valică, M., Chirilă, P., Băndoiu,
A., Introducere în Teologia
Socială. Teze centrale pentru o Doctrină Socială a Bisericii, Bucureşti, 2005. pp.
165-172.
[5] Cf. „Fiecare în rândul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor
Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti,
2003, mai ales pp. 9‑15, 95‑119 şi 175‑187. Titlul volumului are întemeierea
în I Corinteni 15, 22‑23: „Căci
precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…” (subl.
n.). Cf. şi Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea neamurilor”).
[11] Temeiuri biblice: „Vai vouă,
cărturari şi farisei făţarnici, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea
oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu‑i lăsaţi să intre!” (Matei 23,14). „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că daţi zeciuială din izmă,
din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii:
dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe
acelea să le lăsaţi!” (Matei 23, 23).
„Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că voi curăţiţi partea
din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire
şi de ne‑nfrânare!” (Matei 23,
25).
[12] Vasile cel Mare, Sf., Scrieri, partea a 3‑a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
[16] Pentru raportul ortodox
dintre Biserică şi politică, cf.,
între altele, Costion Nicolescu, Teologul
în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2003 (cu ample citate din publicistica Părintelui Stăniloae de
dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recentă, cf. Radu Preda, Biserica în
Stat. O invitaţie la dezbatere, Ed. Scripta, Bucureşti, 1999.
[17] Vezi Luca 12, 13‑14: “Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine
moştenirea. Iar El a zis: Omule, cine M‑a pus pe Mine judecător sau împărţitor
între voi?“.
February 9th, 2011 
VR 
de Isabela Vasiliu-Scraba
Posted in 
Tags: 
