Victor Roncea Blog

Mai jos, un exemplu savuros de logica si sarcasm a la Mihuleac. Executoriu ca la crematoriu:

de Cãtãlin MIHULEAC

N-as fi amator sa asist la o sueta între C.T. Popescu si Mircea Mihaies. Oricît de pasnic ar fi subiectul de început al discutiei, s-ar ajunge inevitabil la Iliescu, Constantinescu, Regele Mihai, la Putere si Opozitie. Oricît de civilizat, de academic ar fi tonul debutului, s-ar ajunge la rasteli, isterii si cafteala.
Ar trebui atunci sa se bage careva sa-i desparta. Mihaies nu s-ar abtine sa nu spuna doua cuvinte despre chelia presei românesti – stralucit personificata de C.T.P. – Popescu, pe limba lui spurcata, i-ar atrage atentia antevorbitorului ca, asa agitat si partial acoper de par cum e, ar putea fi confundat oricînd cu clitorisul unei fete de la tara.
Chiar daca nici unul n-ar recunoaste-o nici sub tortura, stilurile pamfletare ale celor doi sînt asemanatoare. Una din putinele deosebiri este ca, în timp ce Popescu n-are nici o retinere sa polemizeze pe orice tema, neiertîndu-i nici pe cîinii vagabonzi, nici pe homosexuali, nici pe actorii de la Hollywood, Mihaies pare sa-si fi dedicat calimara cu venin exclusiv sectorului politic.
Scrierile sale vitriolante apar saptamîna de saptamîna în „România literara”, o selectie a celor din perioada 1996-2000 fiind incluse în volum (1).
Nimeni nu este iertat de furibundul condeier. De pilda, în pamfletul „Maiakovski e bolnav de hepatita” (2), pentru a ajunge la Adrian Paunescu, Mihaies porneste de la presedintele tarii, facînd apoi halte la premier si la soarta tarisoarei noastre. „Nu e destul ca avem un presedinte lipsit de caracter, nu e suficient ca primul sau ministru a început sa-l copieze fara jena, nu e destul ca situatia economica e total scapata de sub control, iata ca îl avem pe Paunescu prezent pe toate posturile de televiziune!”
În urmatoarele rînduri, vrînd parca sa ne convinga o data în plus ca pamfletul românesc n-a progresat aproape deloc în ultimul secol, Mihaies trece brutal la „arta de a spurca”. Tonul superior, intelectual, pare sa-i fie deseori strain lui Mihaies, altfel profesor universitar la facultatea de Litere. Paunescu e, rînd pe rînd, „marele lingau ceausist”, „monstru al nesimtirii”, „monument al îmbuibarii”, „strigoi care vrea sa ne readuca la cheremul securistilor si activistilor bolsevici”. Bineînteles, nici fizicul personajului nu e trecut cu vederea, cîta vreme Paunescu „îsi desfasoara osînzele cu dezinvoltura si nerusinare”.
Mult mai potrivita cu intentiile autorului ar fi fost tratarea ironica a subiectului, care ar fi slujit mai bine ideea, altfel stralucita, a pamfletului: „Am privit cu uluire cum Paunescu îndemna la ura antimaghiara…” Lucru condamnabil, cu atît mai mult cu cît „aceasta cruciada de joasa speta se desfasura sub privirile inocente ale fetitei lui Adrian Paunescu, în venele careia curge, dupa mama, sînge unguresc”.
Speculatia pamfletarului este magistrala, meritînd din plin dezvoltata: „ce credibilitate poate avea cineva care-si petrece noaptea alaturi de o unguroaica, iar dimineata, de cum se scoala, începe sa tune si sa fulgere împotriva ungurilor?”
De-un perdaf asemanator are parte Ion Cristoiu, vinovat ca a scris un pamflet nedrept despre ministrul de externe Andrei Plesu. Mircea Mihaies demonstreaza la perfectie ca publicistul român al anului 2000 e incapabil sa respecte o opinie adversa. Polemica, în presa noastra, nu se poate duce doar în planul ideilor: cînd ideile se încruciseaza, insultele sar ca scînteile, iar nivelul intelectual coboara alarmant.
Sarcasmul lui Mihaies (3) îl anesteziaza pe bietul Cristoiu, descris cu minim consum de mijloace artistice. „Acrit înainte de vreme, resentimentar si cîrcotas, groparul «Zig-Zag»-ului si al «Evenimentului Zilei»”.
Daca n-ar scrie cu patima, Mihaies i-ar da cezarului ce-i al cezarului, si Cristoiului ce-i al Cristoiului. Subiectul scrierii sale, mult prea fierbinti, din pacate, n-a îngropat nici saptamînalul „Zig-Zag”, cu atît mai putin cotidianul „Evenimentul Zilei”. Pe primul l-a lasat la un nivel onorabil pe mîinile lui Alex. Stefanescu, în timp ce actiunile de la „Evenimentul Zilei” le-a vîndut lui Cornel Nistorescu, în perioada cînd acest ziar detinea suprematia cotidianelor. Prin inexactitatea lui, atacul ofera aici posibilitatea ripostei.
Dar polemistul trebuie sa explice pentru ce si-a scos condeiul din teaca. „Adunîndu-si, microherculean, muschii fruntii, fostul trepadus utecist si-a concentrat tirul de mizerii asupra politicii externe a României”.
E timpul ca Mihaies sa dea lovitura de gratie. Destul si-a zapacit prada, debusolînd-o cu lovituri repezi de pix. Mirosul de sînge i-a trezit instinctul de pamfletar. Vocile lui N.D. Cocea si Arghezi îi suna poruncitor în urechi. Victima Cristoiu e atacata acolo unde-l doare mai tare: la jugulara condeierului.
„Dl. Ion Cristoiu n-a suportat si nu suporta succesul altora, mai ales cînd el se întemeiaza si pe un talent literar si pe o înaltime intelectuala la care autorul miilor de pagini rasuflate viseaza cu încrîncenare”. Asadar, truda literara a subiectului e-n zadar. Degeaba „se viseaza un mic Marin Preda; sa stea linistit: de-abia e-un mic Ion Cristoiu”.
Apropo de înaltimea intelectuala invocata de Mihaies, corect ar fi fost poate ca spadasinul sa ne explice, pe întelesul nostru, eventual sa si exemplifice, de ce paginile lui Cristoiu sînt rasuflate si de ce opinia sa de pamfletar este litera de lege. Vorba lui Moromete, ca tot a fost Preda citat aici: „Pe ce te bazezi?”
Asa cum sade bine într-o gazetarie vie si sanatoasa, Mircea Mihaies nu-i iarta nici pe alti colegi de-ai sai întru pamflet: C.T. Popescu nu putea scapa nici el de atentia lui Mihaies, poate si pentru ca amîndoi par a-si înmuia condeiul în aceeasi calimara (4).
De asta data – adaptîndu-se la calibrul adversarului – Mihaies foloseste inteligent citatul. Sînt extrase, asadar, injuriile lui Popescu la adresa lui Andrei Cornea, aparute într-un pamflet din „Adevarul”, în care Cornea e calificat ba „nemernic”, ba, cu lene creativa, „matreata cu barba”, „rozator de burse pe-afara”, „homuncul crescut în spinarea unui popor nefericit”.
Cu eleganta cavalereasca, lordul Mihaies îi ia apararea celui cazut, aratînd ca anonimul Cornea e, de fapt, „unul dintre stralucitii tineri intelectuali ai României, traducator al lui Platon si Plotin ”s.a.m.d. Si, daca bine ne gîndim, „dl. Andrei Cornea nu e, în nici un caz, un fitecine pe care un autor de povestioare SF, precum oarecarele C.T. Popescu, sa-l ia peste picior”.
Finalul e si el de zile mari. „În ce ma priveste, vorba cuiva, prefer sa gresesc alaturi de adversarii d-lui C.T. Popescu, decît sa am dreptate în compania sa”.
Si cu asta, basta! – spune Mircea Mihaies, raspicat. Peste cîtiva ani, cu prilejul lansarii unui nou volum de pamflete al lui C.T. Popescu (5), însusi criticul Mircea Mihaies a luat cuvîntul, elogiindu-l pe autor: „În textele lui gasim obsesia cuvîntului desavîrsit, ca o minge de tenis ce cade la 2 mm de fileu” (6), spune distinsul critic, remarcînd stilul lui Popescu. Stil care „se plaseaza la cel mai înalt nivel al prozei de tip arghezian”.
Mai ca-ti vine sa crezi ca pamfletarul Mihaies si criticul literar Mihaies sînt doua persoane complet diferite.

1Masca de fiere – pamflete (Polirom, 2000).
2„România literara”, 8 aprilie 1998.
3 „ Tehnici diplomatice la români: astazi, mojicia”, „România literara, 30 sept. 1998.
4„Paloarea trece la urmas”, „România literara, 28 mai 1997.
5Sportul mintii (Humanitas, 2004).
6„Ziua de Vest”, 5 mai 2004.