Pai, sa m-apuc sa scriu si eu ceva…
Ups, nu mi-am inchipuit ca sunt, totusi, atatea de spus despre Semper Defectio Patriae. Hm, merge si Semper Perfidus Patriae…
Revin, desigur 🙂
Integral la Ziaristi Online
Dupa cum ati observat, ceea ce era de asteptat s-a intamplat: UE si la gara cu Schengen. Asta ma obliga pana la urma sa scriu comentariul pe care il tot aman despre “Esecul planetar al diplomatiei romane, de la Moldova la Schengen. Falimentul statului roman pe mana agentilor Soros”. Cam lung titlul dar am vrut si eu sa “dau un semnal”. Pana atunci, sa revenim la oile noastre, albe si negre:
Vezi si Ziaristi Online: Dan Andronic: Unde a dispărut Teodor Baconschi? »
Daca mai tineti minte (ma indoiesc ca a uitat cineva 🙂 ) exact in urma cu o saptamana facea mare tam-tam si la noi stirea internationala cu “discriminarea romilor” de catre romani, care vor reintroducerea termenul corect de TIGAN in actele oficiale si corespondentele cu alte state ale Romaniei. Basescu tocmai daduse un interviu in Financial Times, in care, de gura si mai ales, pentru urechile Occidentului, afirma ca nu va promulga legea privind revenirea la cuvantul corect de TIGAN, considerand-o “o mare greseala”. Cu ceva timp in urma, la Radio Romania Actualitati afirma exact contrariul, anume ca a fost “o mare greseala” introducerea cuvantului ROM (inventat de Soros in cadrul unei operatiuni complexe anti-Romania, inceputa de Andrei Plesu si Petre Roman si perfectionata de GDS si bursierii Soros infiltrati in structurile statului – nota mea). Retineti: FT, 13 decembrie. Explicam atunci De ce e Basescu obligat sa accepte tiganii romi. Santajul Schengen. Santajul Schengen executat de Soros si oamenii lui din politica bucuresteana si din presa internationala, livrat apoi pe masa presedintelui tot de oamenii Soros, respectiv de Baconschi si ai lui (sa numaram si bursierii Soros si ai Colegiului Noua Europa al lui Plesu plasati ca pitici de gradina in curtea Cotroceniului?!…).
Iata cat de simplu este manipulat presedintele: ca sa ajunga santajul in mapa presedintelui, cineva trebuie intai sa scrie cel putin un articol in presa internationala. Si atunci se gaseste un oarecare Rupert Wolfe Murray care scrie nu unul ci chiar doua articole, in doua publicatii occidentale diferite, cu ceva prestigiu. Este vorba de cotidianul de stanga britanic The Guardian, unde acesta scrie – retineti data – pe 8 decembrie There’s room for ‘Roma’ and ‘Romanian’ si – tot pe 8 decembrie – in Economist, o variatiune pe aceeasi tema, Ire of the Tigan (va recomand comentariile savuroase si inteligente din baza celor doua articole-comanda). Ideea este cea de mai jos. Citez din murraytura:
“If the Romanian state were to do away with this term it might strike a chord with nationalists but it would insult the Roma population and send an international signal that Romanians are prejudiced – not the kind of message that is needed when delicate negotiations about Romania’s entry into the EU’s visa-free Schengen area are underway.”
Acestea fiind aranjate, apoi, in mapa de care va spuneam a aparut o nota in care, cu bold, s-a putut spune: “MAI MULTE publicatii occidentale au sanctionat initiativa legislativa privind revenirea la termenul de TIGAN in loc de ROM, avertizand ca exista riscul serios al diminuarii sanselor Romaniei de a fi acceptata in spatiul SCHENGEN, o prioritate zero a tarii noastre. Propunem un semnal puternic la nivel international, prin intermediul unui alt cotidian occidental, prin care Romania sa dezavueze energic acest proiect de lege”. Adica, Soros da cu capul (in Occident), Soros plaseaza (pe masa presedintelui) si apoi, tot Soros centreaza (in FT). Oare trebuie sa mentionam ce Serviciu de Informatii al Extraterestrilor s-a laudat cu “reusita interviului din Financial Times” si al cui bursier si membru in Consiliului Director al carei Fundatii a fost seful lui? Bleah…
A, uitam sa va zic: Murray asta e un linge-blide pe la Plesu si ale lui, un freaca-menta ca strain prin Romania pentru ca in tara lui ar fi doar ceea ce este de fapt: un nimeni. Pe-aici se da producator de filme si, chiar de curand, prin octombrie, a pregatit pentru “guru”-ul tiganilor, Nicolae Gheorghe, cuvantul de deschidere la o Conferinta a Comisiei Europene desfasurata la Bucuresti, Cluj si Iaşi despre “Contributia fondurilor Uniunii Europene la integrarea romilor” unde s-au “manifestat plenar” Mircea Toma, Tatiana Mungiu si restul austro-ungurenilor lui Soros (vezi foto mai jos). Desigur, e de-a dreptul amuzant – dintotdeauna – cum “societatea in civil” a muncit din greu vreo doua zile planuind cum sa se cheltuie mai bine “fondurile saracilor romi” infulecand doua zile icre negre la Hotel Intercontinental. Pana si Murray recunoaste, sarcastic: “The lunch provided by the Intercontinental was excellent”. Si plata “gazdelor” si participantilor la fel!
Ce mai era de adaugat (vorba “administratorilor” anonimi ai Wikipedia)? De ce ziceam ca Soros centreaza si tot el da cu capul?
Pai poate ar trebui sa amintesc si ca “ziaristul independent” Rupert Wolfe Murray, care combate energic si deontologic pentru drepturile sorosiste ale tiganilor este si… producator al unui film realizat, intamplator, (tot) pentru Fundatia “Societatii Deschise”, chiar despre bursierii Soros? 🙂 ))))
Pai nu era mai corect ca Guardian, acolo unde il descrie pe “independent” ca “a freelance writer based in Bucharest” sa adauge si o *: “freelance” pentru Soros. Ca sa stie bietii cititori cum devine povestea cu tiganiada “soroslance”-rul de trei parale.
Realizatoarea TV (inca de pe vremea PCR) Lucia Hossu Longin, secretar general al fostului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cercetator CNSAS, in prezent membra in Consiliul de Administratie al TVR, la data schimbarii “vanatorului de securisti” Marius Oprea cu sinecuristul Vladimir Tismaneanu a facut publica o “Scrisoare Deschisa” adresata in special Parlamentului Romaniei, in care dezvaluia lucruri nu prea placute despre Familia Tismaneanu. Respectiv, citez: “(…) de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor”. Cum nu mai e mult pana se implineste un an de la data dezvaluirilor doamnei Lucia Hossu Longin, tin sa-i reamintesc ca, in interesul opiniei publice si spre edificarea celor care mai trebuie sa se edifice, este de datoria ei sa-si tina promisiunea si sa publice Dosarul incriminatoriu. Nu de alta, dar dupa ce Tismaneanu a dus, din patul lui Arafat, o munca “pro bono” de peste un miliard de lei vechi, cine stie, cu un asemenea trecut de hot ordinar, ne-am putea trezi ca vinde si sediul IICCMER!
Lucia Hossu Longin: La o biată echipă de 40 de persoane (prin comasarea a două instituţii) se construieşte un organism de conducere de circa 20 de persoane. Cinci dintre cele mai importante atribuţii ale Institutului nostru – art.3 (paragrafele b, c, d, e, f) – au fost radiate pentru a fi înlocuite cu formulări „tip Tismăneanu”, de natură să nu ne mai permită investigarea şi identificarea principalilor vinovaţi din sistemul represiv şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu crimele săvârşite. Este o tăiere brutală, făţişă, a obiectivelor pentru care a fost creat Institutul.
Consider de o gravitate deosebită faptul că acest nou Consiliu ştiinţific, prin preşedintele lui, se ocupă de „monitorizarea activităţii de cercetare” (art.4-lit.5), că prin trimiterea secretarului ştiinţific al Consiliului în Comitetul director al Institutului, în executiv, practic se controlează activitatea de zi cu zi, şi, de asemenea, că „în pixul” preşedintelui acestui Consiliu ştiinţific stau şi propunerile privind membrii Comitetului director, care membrii, în mod firesc, erau numiţi de preşedintele IICCMER.
Eu îi propun domnului prim-ministru Emil Boc să schimbe denumirea acum improprie a Institutului nostru şi să-l numească Comisia Tismăneanu II, de îngropare a crimelor comunismului.
Personal, nu doresc să lucrez sub tutela domnului Tismăneanu. Îi cunosc virtuţile şi încovoielile de istoric al tranziţiei, dar de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, în lista celor „împroprietăriţi”, care apar în documentul „Patrimoniu”, şi în odraslele lor care azi condamnă comunismul. Este o situaţie care duce la incompatibilitate morală, chiar dacă se spune că fiii nu trebuie să fie responsabili pentru faptele părinţilor lor.
Aştept ca Parlamentul României să compare cele două Hotărâri de organizare a IICCMER, una dată în noiembrie 2009 şi cealaltă (anulând atribuţiile specifice ale Instituţiei) în 23 februarie 2010, şi să constate cât de serios este angajat premierul Emil Boc în investigarea şi condamnarea crimelor comunismului. Nu doresc să lucrez într-un muzeu al figurilor de ceară creat după dicteul domnului Tismăneanu.
Abrogaţi, domnule Boc, această Hotărâre care nu vă onorează!
Lucia Hossu Longin, februarie 2010
Ministerul Adevarului din 1984, instrumentele si comisarii de “corectitudine politica” ai neo-kominternului, i.e. Politia Gandirii: Cazul Tismaneanu pe Wikipedia, portalul “administratorilor anonimi” inruditi cu “idiotii folositori” ai Wikileaks. Obiect de studiu aprofundat:
Discuție:Vladimir Tismăneanu
Acest articol trebuie să respecte îndrumările referitoare la biografiile personalităților în viață. Afirmațiile negative și în special cele calomnioase introduse fără bibliografie sau cu o bibliografie insuficientă trebuie înlăturate pe loc. Regula celor trei reveniri nu se aplică în astfel de înlăturări de text. Inserarea repetată a unor astfel de afirmații se va raporta la pagina de reclamații. |
Cuprins[ascunde] |
Sa mai adaug ca de mult timp, VT a raspuns la/respins cvasi-tatalitatea acuzatiilor care i se aduc, si ca raspunsul lui nu este prezentat in nici o forma in acest articol, cu toate ca este de datoria editorilor sa nu introduca informatii neverificate? Sa mai adaug ca nici o sursa favorabila lui VT nu este citata in acest articol, cu toate ca acuzatiile care i se aduc aici sunt extrem de grave si provin dintr-o singura serie de surse, si cu toate ca aceste comentarii au fost publicate in unele din cele mai respectabile si neutre publicatii existente in Romania (22, Observator Cultural, Cotidianul, Dilema Veche etc.)? Sa mai adaug ca, in acest interviu din Observator Cultural, VT nominaleaza acest articol de pe wikipedia ca fiind parte a unei campanii negative impotriva sa?
In ce priveste sursa citata, Gutza: in primul rand, exista o politica prin care genul de surse de tip blog si forum nu sunt acceptate pe wikipedia – in engleza, il poti gasi aici. Daca cineva isi lanseaza un forum si publica acolo, fara posibilitatea de verificare si fara raspundere civila identica cu aceea a unui jurnalist in prea scrisa, tot ce-i trece prin minte (de exemplu, faptul ca lui Liiceanu “ii plac barbatii”, asa cum o sa gasesti pe acel site), atunci nu face parte din ceea ce wikipedia defineste ca “reliable source”.
Mai mult: pe langa faptul ca e ridicol sa-mi spuna cineva ca “prezentam toate punctele de vedere” atunci cand (a) articolul asta nu prezinta nici un alt punct de vedere si (b) “toate punctele de vedere” nu cadreaza cu politica wikipediei (care, asa cum am aratat, prezinta numai punctele de vedere din surse de incredere, publicate si responsabile – n-ai decat sa citezi “Ziua“, dar nu vad de ce sa citezi si blogurile lui Roncea!). Mai ales atunci cand toate materialele pe care le citeaza ca fiind opinia altora au fost deja publicate in alta parte (deci ar putea si ar trebui sa fie preluate de acolo).
Si inca si mai mult: pasajul pe care il re-adaugi tu, indiferent de unde ar fi citat, este formulat ca un advertisement pentru blogul ala, si face o afirmatie care este POV despre cine este contra raportului Tismaneanu (defineste in termeni vagi si dupa presupuse merite, in loc sa numeasca persoanele despre care pretinde ca sunt implicate in dezavuarea raportului – induce o concluzie). 79.114.190.235 30 noiembrie 2007 17:53 (EET)
Radu Filipescu, seful GDS, mi-a postat un comentariu la articolul lui George Damian preluat si de Ziaristi Online: Minciunile nepotului lui Petru Groza, seful GDS Radu Filipescu. Il public si ii las pe altii sa-i raspunda. Mie mi-ar fi fost de ajuns sa-mi spuna daca a contat in actul sau de “disidenta” – si, deci, de creare a ceea ce este acum, conform planului – faptul ca este nepot de-al lui Petru Groza (numele purtat si de bursa cu care a plecat “disidenta” Monica Lovinescu la Paris, trimisa de comunisti – ce coincidenta!) sau ca Presedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania, NICOLAE CEA– USESCU, il decorase pe tatal sau, Zorel Filipescu, cu Ordinul si medalia “Meritul Sanitar” “pentru contributia deosebita adusa la infaptuirea politicii Partidului si statului in domeniul ocrotirii sanatatii populatiei din tara noastra”, acelasi Ordin pe care l-a primit, peste ani, si fiul sau, dr. Filipescu Zorel Fabiu Doru, fratele sefului GDS, in ultimul Decret semnat ca presedinte de… ION ILIESCU. Nu ca n-ar fi meritat. Doar ca e… simpatica situatia: o “disidenta” intinsa pe trei generatii, de la Groza la Ceausescu si Iliescu! 🙂
Dovada minciunii sefului GDS este, insa, zdrobitoare, mai ales ca e manufacturata “cu manuta lui”. Daca in Romania libera de zilele trecute afirma ca a realizat 10.000 de manifeste si le-a plasat “intr-o singura noapte in mai multe cartiere” din Capitala (ceea ce, conform calculelor lui Ionut Iosub – vezi mai jos – ar fi facut ca noaptea sa se intinda pe 21 de ore), pe propriul site (foto sus) – Papagalul / Parrot – afirma ca ar fi fost 20.000 de manifeste (!). In mesajul de mai jos incearca sa dreaga busuiocul:
Raspuns domnului George Damian, (more…)
Trei ani de la plecarea dintre noi a unui neobosit Cavaler al Adevarului:
Mihai Pelin
Odihneşte-te, în pace, Mihai Pelin. Rămânem cu cărţile tale.
Nu o sa-ti uitam niciodata ideile sclipitoare, zambetul strengaresc si privirea scaparatoare!
Din publicistica sa de front:
Disidenta in cultura, intre mit si adevar
Un serial de Mihai Pelin
Despre o asa-zisa elita culturala romaneasca, autodeclarata ca atare, fireste, a inceput sa se vorbeasca pe la sfarsitul anilor ’70. Principalii ei protagonisti au fost Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, care, la data aceea, culmea ridicolului!, nici nu aveau opera. Jurnalul de la Paltinis de Gabriel Liiceanu va vedea lumina tiparului in 1983, iar Minima moralia (cu un titlu furat) de Andrei Plesu va putea fi citita abia in 1988. Pana atunci, baietii mai publicasera o prefata la un album, un epistolar, ceea ce presupune numai un efort de transcriere, introduceri de cateva pagini la opera altora si niste studii subtiri ca lama de ras si cu titluri pretentioase, incapabile sa te invite la lectura si meditatie. Era in ele ceva crispat si parca imprumutat si din alte parti. In timp, la aceasta operatiune nelegitima, de enclavizare a culturii romane, prin delimitarea din corpul ei a unei asa-zise elite, au aderat si alte persoane, nu din cale de afara de numeroase, pe care nu le mai indicam, deoarece se cunosc. Si ele pe sine, si noi pe ele. Interesant este faptul ca procesul in cauza s-a insotit si cu o schimbare vizibila de comportament: nimeni nu le mai putea ajunge la nas si aroganta din ei transpira prin toti porii, le curgea din urechi si supura pe la nari.
Cu toate acestea, notiunea de disidenta a suras elitei in curs de formare la Bucuresti, a ademenit-o si i-a avansat promisiunea de a se constitui intr-un modus vivendi, inaccesibil pentru vulg si intelectualii de rand. Adica pentru acei intelectuali care nu meritau sa fie incorporati in elita.
In 1982, elita noastra a traversat si primul moment dificil din istoria sa. Unii din membri ei s-au inscris in miscarea intitulata Meditatia Transcendentala – transcendental suna frumos, nu-i asa?, si parca te ridica deasupra a toti si a toate – si au rupt cuiul. De altfel, numai niste oameni cu mintea beteaga, imprudenti pana la prostie si cu ratiune de moftangii se puteau implica in cacealmaua intitulata Meditatia Transcendentala. Niste oameni seriosi, cu scaun la cap, nu s-ar fi dat in mana unui individ dubios, despre care se soptea pe la colturi ca insasi Securitatea l-ar fi scos cu mai multi ani in urma din tara, spre a-l utiliza in atingerea unor obiective absonse. Si dupa un timp petrecut in Marea Britanie, Nicolae Stoian fusese rechemat in viteza la Bucuresti, spre a servi drept navod. Cine se prindea in navod se prindea, cine nu, nu.
Intr-adevar, Meditatia Transcendentala primise toate aprobarile de rigoare pentru a functiona, inclusiv de la institutul specializat si de la Ministerul Invatamantului. Deocamdata, partidul se dezinteresa de afacere, iar Securitatea o monitoriza molcom, fara intentii malefice. Insa, la un moment dat, s-a intamplat ceva la care nu se astepta nimeni: cineva i-a soptit Elenei Ceausescu, numarul doi din partid, ca la Meditatia Transcendentala se petrec niste lucruri nu prea curate si ea a decis ca de chestiunea in speta sa nu se mai ocupe Securitatea, care dormea nesimtita in cizme, ci organele partidului comunist. Urmand ca toti participantii la meditatie sa fie exclusi din randurile acestuia, fiecare in sedinte organizate ad-hoc in institutia de unde primea o leafa. Securitatea nu a mai avut ce sa faca si, de ochii partidului, i-a sanctionat pe toti cei sase ofiteri care monitorizasera cacealmaua, insa l-a desemnat pe maiorul Vasile Malureanu sa se ocupe in continuare de cacealma, in deplina discretie. Si acesta l-a agatat pe Andrei Plesu, care i-a relatat cam tot ceea ce se petrecuse acolo. Ceea ce rezulta dintr-o scrisoare disperata adresata de Andrei Plesu lui Nicolae Ceausescu si dintr-o declaratia aparte, despre care nu se intelege prea bine in ce context s-a prestat. In ciuda acestui fapt, Securitatea nu l-a putut salva nici pe Andrei Plesu, si nici pe altii ce-i relatasera ce se intampla sub bagheta lui Nicolae Stoian.
Noi nu afirmam ca Andrei Plesu ar fi fost informator al Securitatii, dar ceva este neclar in toata povestea si lucrurile s-ar lamuri pe deplin numai in cazul cand dosarul ce i-a fost alcatuit de famigerata institutie ar fi scos la lumina. Ceea ce nu se intampla. Cu certitudine, in acest dosar se afla si rapoartele redactate de maiorul Vasile Malureanu dupa convorbirile cu Andrei Plesu, precum si altfel de documente relative la disidenta falsului filosof si a falsului istoric al artei. Pentru ca, spre ultimii ani ’80, furati de moda care bantuia pe alte meleaguri, incitati de gesticulatiile lui Paul Goma, nucleul dur al asa-zisei elite, alcatuit din Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu, mai in sinea lui, mai pe langa cine era dispus sa-l asculte, s-a autodeclarat disident. Curand se va dovedi ca a fost o disidenta de mucava: nici nu a apucat bine sa treaca in uitare afacerea Meditatiei Transcendentale, ca atat lui Andrei Plesu, cat si lui Gabriel Liiceanu li s-a permis sa plece la Heidelberg. Frumos supliment de pedeapsa, dupa o excludere din partid!
Chestiunea nu poate avea decat o singura explicatie: Gogu Radulescu. Si cei ce au trait epoca stiu despre ce este vorba. Insa avizul pentru iesirea din tara a lui Andrei Plesu trebuia sa fie dat de Securitate si aceasta era prudenta. In cazul ca Plesu nu mai revenea din cele strainatati, ponoasele in capul ei s-ar fi spart. Prudenta fiind cu atat mai mare cu cat Securitatea pescuise din anturajele Europei Libere o informatie interesanta: Monica Lovinescu dorea sa-l retina pe Andrei Plesu in Occident, pentru a fi propulsat in functia de director al postului de la München. In cele din urma, retinerile s-au spulberat. Exista un document in arhivele Securitatii in care s-a rezumat o discutie purtata de mai multi ofiteri pe tema: sa-i dam sau sa nu-i dam voie sa plece? Un singur ofiter a fost de acord cu iesirea lui Plesu din tara si argumentele lui au sfarsit prin a prevala. Neted spus, acesta a apreciat ca Andrei Plesu nu va ramane in Occident si nici nu erau sanse sa fie numit director la Europa Libera din trei motive: 1) e comod, mai bine zis lenes; 2) nu-i place sa mearga la slujba; 3) in nici o tara din lumea occidentala nu poti deveni cineva exclusiv prin aplauzele unei gasti pe care ai adunat-o in jurul tau. Si asa cum s-a dus, Andrei Plesu s-a si intors. In alta ordine a lucrurilor, pluteste in aer o banuiala justificata: de fapt, Plesu si Liiceanu, si nu numai ei, reprezentau o interfata anume a regimului comunist cu lumea occidentala. Cand Occidentul acuza autoritatile de la Bucuresti ca nu permite oamenilor de carte sa se miste liberi pe mapamond, rapunsul era univoc: se poate? Cum adica nu au voie sa circule peste hotare? Priviti, domnii Plesu si Liiceanu studiaza la Heidelberg, Ana Blandiana strabate America de la un capat la altul etc. etc. Ce vreti mai mult? Pana in decembrie 1989, si Andrei Plesu, si Gabriel Liiceanu nu au facut altceva decat sa-si ingroase anturajele cu cat mai multi aplaudaci. Faima lor de disidenti era intarita in mod sistematic si de emisiunile postului de radio din München. Pe cai subterane, Monica Lovinescu primea liste ticluite la Bucuresti, cu cine trebuia elogiat si cu cine trebuia detestat. Si asa mai departe. Totusi, cand incercam sa aflam in ce a constat disidenta teribila a cuplului la care ne referim, intelegem ca a fost vorba despre o disidenta intretinuta cu banii regimului comunist. Si pentru asta nu avem nevoie de nici un document de Securitate, sunt suficiente biografiile celor doi, asa cum ni le comunica un dictionar al scriitorilor romani aparut sub egida Editurii Albastros. Vreme de 15 ani, cand e vorba de Gabriel Liiceanu, si mult mai multi ani, daca-l avem in vedere pe Andrei Plesu, acestia au fost salarizati de Institutul de istoria artei fara sa faca nimic, dar nimic, nimic, exceptand sforile trase in vederea edificarii unei asa-zise elite si in rindurile artistilor plastici. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca la Institutul de istoria artei nimeni nu cerea vreunui cercetator sa-l laude pe Nicolae Ceausescu. Daca ar fi pus cat de cat osul la munca, baietii nu si-ar fi compromis disidenta.
Mai ramane sa comentam si afirmatiile lui Andrei Plesu, conform carora, in saptamanile premergatoare evenimentelor din decembrie 1989, ar fi fost transportat pe sus la Tescani. In primul rand, Tescanii nu sunt o puscarie, ci o casa eleganta de oaspeti, cu frigiderele pline in permanenta. In al doila rand, la Tescani, Plesu nu a stat pe ghimpi, ci pe leafa. Este ridicol sa ne imaginam ca Securitatea s-ar fi temut ca nu cumva Plesu sa sara pe baricada de la Intercontinental si, dintr-o singura rotire de sabie, asemeni unui arhanghel, sa spulbere structurile regimului comunist. Mai degraba, o grupare a viitoarei puteri, care stia ce urma sa se intample la Bucuresti, s-a gandit sa-l puna la adapost. Deoarece mai era nevoie de el. Dintre toti cei la care ne-am referit, numai Mircea Dinescu a schitat un gest de veritabila disidenta, prin interviul acordat cotidianului francez Liberation, in primavara lui 1989. Din pacate, dupa cum a evoluat ulterior, atat va mai ramane din el si din disidenta lui.
Idolii de mucava
Multi au avut naivitatea sa creada ca disidentii luptau pentru dreptul la exprimare libera, pentru libertatea creatiei si alte spanacuri pe care le debita retorica lor. Altii erau convinsi ca intr-un regim de democratie aceiasi disidenti vor iesi in luminile rampei cu opere necesare si temeinic elaborate, respinse de la tipar de editurile statului totalitar. Aiurea!
“După ce unii şi-au făcut necesităţile în gamelele lor, Zaharia le-a ordonat să se aşeze pe marginea priciului, să-şi ia lingura şi să-şi mănânce fecalele.” – Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării
Emilia Corbu: IA, MAI RESPECTAŢI PLURALITATEA IDEILOR ŞI OPINIILOR, DOMNILOR!
Decizia CNA urmare a ,,scrisorii celor 11,, de sancţionare a Eugeniei Vodă în ,,cazul Cristoiu,, pe motiv că nu a asigurat pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere e mai tare decât credeţi. Un câmp deschis de bătălie. De acum înainte moderatorii vor avea la dispoziţie în studio, o coasă.
Pusă în practică în emisiunea Eugeniei Vodă ar fi arătat aşa. Iată scenariul.
Cristoiu pe baza zecilor de dosare studiate spunea opinia lui că Zelea Codreanu e un erou romantic şi a fost incoruptibil. In acel moment Eugenia Vodă trebuia să sară ca arsă şi să zică exact cu cuvintele celor 11 reprosându-i că ,, , ignoră caracterul fascist şi terorist al acestei grupări politice, contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România, responsabilitatea ei (şi a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovaţi, între care şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti din perioada interbelică,,.
In acel moment Cristoiu trebuia să sară de şapte metri şi să spună că el nu vorbea despre asasinate ci opinia lui era vis-a-vis de corupţie. In replică E.V. trebuia să-i înfigă unghia în gât şi să spună că măsura moralităţii este criminalitatea.
Şi atunci Cristoiu, documentat cum este şi pentru ca lupta să fie dreaptă trebuia să spună că există o opinie generală bazată pe mai multe documente istorice şi memorialistice conform cărora legionarii la rândul lor au fost cele mai numeroase victime ale holocaustului românesc în care au suferit câteva milioane de oameni şi sute de mii au fost asasinaţi. Şi că singura deosebire dintre holocaustul evreiesc şi cel românesc este aceea că primul este teoretizat, recunoscut internaţional şi există o reţea internaţională de căutare a criminalilor persoane fizice sau juridice şi de acţionare a acestora în judecată în timp ce, cel de-al doilea se află de 60 de ani încoace la stadiul de opinie, de idee împărtăşită de câteva milioane de români, de problemă pe care aşteptăm să o rezolve Dumnezeu.
Dar şi aşa conform deciziei CNA, aflat la stadiul de idee bazată pe realitatea istorică holocaustul românesc are dreptul de a intra în discuţie, de a fi prezentat. Iar dacă moralitatea se reduce doar la criminalitate atunci moral ar fi să fie găsiţi, urmăriţi, pedepsiţi şi criminalii poporului român.
Astfel realizatoarea emisiunii ar fi respectat pluralitatea ideilor şi a opiniilor. Cu E.V. pe post de amazoană şi cu un Cristoiu băgat de frică sub birou, cei 11 ar fi fost cu siguranţă mulţumiţi.
Cu toată încrederea în obiectivitatea CNA şi a,, celor 11,, şi pentru că suntem în Postul Crăciunului şi despre moralitate pot vorbi doar victimele le dedic o pagină din memoriile unui tânăr legionar care a trecut prin ,,experimentul Piteşti,,. Şi memoriile lui au valoare istorică. Fie ca mărturia acestui om să îi învăluie ca o binecuvântare dacă au fost cinstiţi dar neinformaţi şi să le pătrundă ca un blestem în oase dacă au crezut că istoria este o tarabă de vechituri din care îţi alegi doar ce îţi foloseşte. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Dumitru Bordeianu povesteşte:
Crăciunul lui 1950. Degradarea
Aşa cum n-am uitat Crăciunul lui 1948 de la Suceava, tot. aşa nu~l voi uita niciodată pe cel din 1950, petrecut în camera 3 subsol.
Eram atât de deshidrataţi şi de slăbiţi în urma însetării, că păream mai degrabă nişte umbre decât oameni. Dacă până atunci torturile administrate prin bătăi şi însetare nu atinseseră încă degradarea absolută, ceea ce voi mărturisi în continuare avea să intre în domeniul patologiei, iar satanizarea să atingă paroxismul. Nu mi-am putut închipui vreodată că omul, fiinţă raţională, ar putea să-şi înjosească semenul în aşa grad. Ce minte de demon a putut să născocească atâta cruzime? Chiar în ziua de Crăciun, când fiecare dintre noi, în intimitatea sa, îşi mai amintea cum sărbătorea Crăciunul împreună cu cei dragi, am fost puşi în faţa unor fapte care ne-au uluit. *
In acea dimineaţă – îndată ce a sunat deşteptarea, la ora şase – Zaharia, care în ultima săptămână lipsise din cameră, a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineaţă să luăm poziţia fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină şi scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare. Am rămas îngroziţi de ceea ce auzeam. Aşa ceva nu mai auzisem şi nu mai văzusem vreodată.
In dimineaţa aceea, mulţi dintre noi n-au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se ieşea afară numai la două-trei zile. De aceea, numai cam a treia parte dintre noi şi-au făcut nevoile în gamelă, în cameră era un miros dezgustător, dar îl suportam, căci ne obişnuisem cu el de atâta timp. După ce unii şi-au făcut necesităţile în gamelele lor, Zaharia le-a ordonat să se aşeze pe marginea priciului, să-şi ia lingura şi să-şi mănânce fecalele. Doamne, ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare! Mulţi au refuzat să-şi mănânce fecalele, iar alţii au avut reflexe de vomă de aveai impresia că-şi vărsau maţele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginaţie, chiar bolnavă, nu şi l-ar fi putut închipui.
In faţa acestei stări de nedescris, mulţi îşi doreau moartea.
Chiar daca decizia CNA de a o sanctiona pe Eugenia Vodă pentru emisiunea-interviu cu Ion Cristoiu pare doar desprinsa din lucrarea previzionara a lui George Orwell “1984”, in realitatea ea va ramane ca atare: batuta in cuie pe cosciugul libertatii de exprimare si al presei din Romania. O tara reocupata, ca pe vremea bolsevicilor, cu un stat care nu-si mai apartine, incepand de la banalele primarii de catun din Harghita si Covasna pana in Piata Victoriei si varful Televiziunii “Romane”, pe care s-au catarat abil activistii rosii ai GDS, adevarati agenti de tip NKVD inzestrati cu metode si mijloace specifice subminarii si subjugarii unei natiuni, de la razboiul psihologic la razboiul impotriva culturii si istoriei nationale.
Inca din 23 noiembrie scriam, dupa emisiunea Eugeniei Voda, “Profesionistii”, ca Ion Cristoiu isi declara admiratia sincera fata de Corneliu Zelea Codreanu, Capitanul Miscarii Legionare, cu riscul de a enerva si nationalistii, pentru portretul interpetabil, si kominternistii, pentru obiectivitatea istorica. VIDEO TVR.
A trecut mai putin de o saptamana, si vesnicii si vajnicii activisti au reusit sa stranga niscai semnaturi si, pe 29 noiembrie, sa tranteasca un “Protest” la adresa TVR: Ion Cristoiu si Eugenia Voda, acuzati de Radu Ioanid de la Muzeul Holocaustului si alti intelectuali evrei ca l-au promovat pe Capitanul Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, la TVR. Vezi VIDEO si “Scrisoarea de protest”
“Scrisoarea celor 11” – respectiv Dinu Adam, scriitor; Gheorghe Câmpeanu; Vera Câmpeanu; Alexandru Florian, sociolog; Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog; Radu Ioanid, istoric; Maximilian Mario Katz, economist; Marius Lazăr, sociolog; Liviu Rotman, istoric; Michael Shafir, politolog; si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Dorin Tudoran, scriitor – era realizata dupa tipicul unei alte “Scrisori de protest”, a “celor 18”, care, chipurile aparand fata si dosul micului Razvan Ungureanu, bateau primele piroane in cosciugul presei romane si cereau, la fel de “democratic”, eliminarea jurnalistilor Vladimir Alexe, Miruna Munteanu, Dan Ciachir, George Damian si Victor Roncea din presa romana: Lipsa de imaginatie in cazul “Cristoiu si evreii”. “Protestul celor 18″ pentru executarea ziaristilor Roncea, Munteanu, Alexe, Ciachir si Damian din presa, pe motiv de “instigare la crima”, “legionarism” si “discurs misticoid”
N-a trecut mult si a venit si “desolidarizarea” din partea presedintelui GDS-Iasi si fost slujbas de-al lui Sorin Ovidiu Vintu, actual presedinte-general al TVR, Alexandru “Andi” Lazescu. Iar realizatoarea Eugenia Voda a fost deferita “Comisiei de etica”, ca pe vremea PCR: “Legionarul” Cristoiu repudiat de Comitetul Oamenilor Muncii din TVR si de CC al GDS. Cristoiu nu se dezice: “Sunt un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu pe dimensiunea anti-corupţiei”. Afirmatiile incriminate AICI. VIDEO
Interesant ca se ignora total faptul ca Eugenia Voda este casatorita cu un evreu, fiul reputatului scriitor Oliver Lustig, un supravietuitor al lagarului Birkenau-Auschwitz. Asadar, ce “antisemita” ar putea fi realizatoarea? Sau poate tocmai numele Lustig si afirmatiile sale din trecut privind tratamentul evreimii romane in vremea regimului antonescian spre deosebire de regimul de exterminare aplicat de unguri evreilor din Transilvania ocupata deranjeaza “aripa dura”, antiromaneasca, a semnatarilor “Protestului”?!
Editorialistul “Spartkus” al site-ului Reporter Virtual – online-ul fiind singurul si ultimul spatiu unde au ajuns sa se refugieze “ziaristii fara ziar” (sau “ziaristii fara nume” 🙂 ) ai fostei prese romane – cuprinde esenta “cazului Cristoiu”:
“Astazi am învăţat multe lucruri de la CNA şi cu siguranţă palma pe care a primit-o doamna Vodă a fost un avertisment adresat tuturor ziariştilor tentaţi să-i urmeze exemplul. Morala e simplă: libertatea de opinie se mărgineşte la anumite subiecte. Poţi vorbi despre ce vrei la televizor, poţi face apologia lui Stalin, poţi să-l ridici în slăvi pe generalul Cur Gol, ăla care mânca oameni prin Liberia sau să-ţi expui părerea că de fapt Lee Harvey Oswald era băiat cumsecade. N-o să păţeşti nimic. Dar dacă faci prostia şi vorbeşti despre Codreanu sau Antonescu, personaje care, diabolice sau nu, aparţin totuşi istoriei naţionale, ţi-ai dat foc la Samsonite.”
Ca si pe vremurile primelor rafale ale intelectualilor rosii (“back from USSR”) la adresa presei libere – trase totusi cativa ani buni la rand, pana la distrugerea din temelii a ziarului Ziua – si de data asa activistii au crescut in numar ca limacsii dupa ploaie, ca hoitarii lui Tismaneanu la starvurile propriilor parinti, aceeasi profitori ai tuturor regimurilor cu aceeasi tinta “finala”: ocuparea totala a spatiului si discursului public: ingroparea romanilor (cred ei asta!). Ramificatiile executiei lui Cristoiu merg mai departe, dupa cum veti vedea mai jos: pana la rescrierea radicala a istoriei nationale, conform directivelor “Ministerului Adevarului” si a “Raportului Final”
“Cei 11” au ajuns, rapid, aproape 322. Prezint mai jos cacarezele lor. E bina sa ramana…
Cine a semnat Protestul adresat directorului TVR?
De obicei, atunci când CNA dă vreo amendă televiziunilor sunt întru totul de acord, ba chiar consider că amenda este disproporţionat de mică faţă de gravitatea faptelor. Pentru că orice om cu capul pe umeri va fi de acord cu mine că emisiuni în care nişte bipezi aparent umani răcnesc din toţi rărunchii sau nişte fătuci tunate mai ceva ca maşina lui Schumi se dezbracă de ţoale şi caracter ar trebui nu amendate, ci interzise, căci încalcă o regulă fundamentală a canalelor de informare, aceea de a educa. La fel de binevenite mi se par sancţiunile şi în privinţa telejustiţiarilor care împart dreptatea în emisiuni nocturne, călcând pe cadavre, precum şi a celor care, slobozi la gură, îşi transformă emisiunea într-o cocină cu lături şi îşi bagă&scot tot ce le vine la gură în faţa, mama sau morţii adversarilor, ba îi mai ameninţă şi cu puşcoace.
Însă decizia CNA de a sancţiona emisiunea Eugeniei Vodă, pe motiv că “nu a asigurat pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere” mi se pare o absurditate demnă de Kafka şi Ionesco. Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu îi iau apărarea lui Ion Cristoiu. Dacă Mircea Badea ar fi păţit asta, vă dau cuvântul de onoare că aş fi fost la fel de indignat şi aş fi protestat la fel. E salutar că CNA încearcă să domolească avântul erotic, infracţional sau agresiv al anumitor gurnalişti ajunşi pe sticlă. Dar să amendeze una dintre puţinele emisiuni culturale de valoare de la noi mi se pare prea mult. Rămâne să-l văd pe Cătălin Ştefănescu tras de urechi pentru atitudini ostile etniei ţigăneşti, pentru că într-o emisiune va afirma, bunăoară, că îi place mai mult Clayderman decât Marius Mihalache şi atunci voi spune că le-am văzut pe toate. Atitudinea rinocerilor de la CNA e deplorabilă şi pe orice ziarist din lumea asta l-ar bufni râsul, dacă nu mai degrabă l-ar umfla plânsul auzind că, într-un interviu cu singur invitat, realizatorul este obligat să mai invite vreo cinci persoane, că doar cine ştie ce porumbei scoate invitatul şi riscă să-l salte gardienii moralităţii? Aşa ceva nu s-a mai pomenit nicăieri, în lumea civilizată! Am auzit de drept la replică, de intervenţie telefonică în direct, pentru exprimarea de opinii contrare, dar în nici un manual de jurnalistică n-am găsit scris că, atunci când faci un interviu trebuie să aduci în platou şi un avocat al diavolului, a cărui singură menire e să-l contrazică, permanent, pe invitat, doar aşa, de-al dracu’!
Astazi am învăţat multe lucruri de la CNA şi cu siguranţă palma pe care a primit-o doamna Vodă a fost un avertisment adresat tuturor ziariştilor tentaţi să-i urmeze exemplul. Morala e simplă: libertatea de opinie se mărgineşte la anumite subiecte. Poţi vorbi despre ce vrei la televizor, poţi face apologia lui Stalin, poţi să-l ridici în slăvi pe generalul Cur Gol, ăla care mânca oameni prin Liberia sau să-ţi expui părerea că de fapt Lee Harvey Oswald era băiat cumsecade. N-o să păţeşti nimic. Dar dacă faci prostia şi vorbeşti despre Codreanu sau Antonescu, personaje care, diabolice sau nu, aparţin totuşi istoriei naţionale, ţi-ai dat foc la Samsonite.
Imediat se va trezi cineva să sune, indignat, la domnii de la CNA şi să-i trezească din moţăială. De acum înainte, orice jurnalist care nu vrea să aducă bani de acasă pentru amendă va trebui că, atunci când realizează un interviu, să-şi ia măsuri de precauţie. De pildă, să se asigure, înainte ca invitatul să apuce să deschidă gura, că în studio se află, ca-n bancurile cu Bulă, un american, un evreu şi un ţigan. Dacă invită un fotbalist, nu trebuie să lipsească de lângă el reprezentanţi ai tuturor cluburilor, arbitrilor, galeriilor şi desigur, finanţatorilor, că nu ştii cum zice ăla ceva şi-l deranjează pe Becali… Dacă invită un sculptor care, întâmplător, are şi carnet auto, trebuie să fie de faţă şi un reprezentant al bicicliştilor şi unul al pietonilor, în caz că nesimţitul de artist ar vrea să jignească una dintre aceste categorii. Dacă se abordează teme erotice, neapărat vor fi prezenţi un homosexual, un sadic, un masochist şi o lesbiană, cine ştie ce-i trece invitatului prin cap şi se apucă să laude, total incorect politic, superioritatea împreunării dintre o femeie şi un bărbat.
Continuarea la Reporter Virtual – Opinia lui Spartakus