Cei trei care “au speriat Vestul”: un evreu, un cyborg si un rus, toti KGB-isti 🙂
Serviciul de spionaj rus însoţeşte fiecare acţiune politică de proporţii cu un val de minciună declanşat în presa internaţională. Acesta este creat de Serviciul de dezinformare “A”. El creează teze false şi le aruncă în presă prin intermediul jurnaliştilor mituiţi/cumpăraţi, care sunt agenţii săi (daca sunt si jurnalisti si calugari cu atat mai bine 🙂 – nota mea). Apoi oamenii oneşti le reproduc în articole şi interviuri, luandu-le de bune.
Poţi să recunoşti semnătura serviciului de spionaj, fie şi numai după repetarea frecventă a tezelor. Pentru fiecare repetare, Serviciul “A” oferă o plată suplimentară. În operaţiunea “Biserica din străinătate” există două astfel de teze.
1. Patriarhia Moscovei este gata să rupă cu ecumenismul şi va ieşi imediat din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Problema părăsirii CMB s-a discutat deja pe larg în eparhii.
2. Putin are nevoie de patriarhul “său”. Stalin l-a avut pe Serghei, Hruşciov pe Aleksii, Brejnev pe Pimen, iar Putin vrea să-l vadă ca patriarh pe mitropolitul Lavr. Însă pentru aceasta iniţial trebuie să unească BRS (Biserica Rusă din Străinătate) cu Patriarhia Moscovei.
Ambele teze sunt destinate emigranţilor ruşi, oameni care îşi iubesc cu sinceritate patria istorică, însă necunoscători ai multor legi nescrise ale acesteia. Tezele sunt false. La o analiză atentă, ele se prăbuşesc ca un castel de nisip.
Legenda Nr.1. Rusia rupe legătura cu ecumenismul.
Din păcate, această problema nu reprezintă la noi un subiect de interes public. Măcar din simplul motiv că majoritatea credincioşilor noştri sunt babele de la ţară, care nici nu cunosc cuvântul “ecumenism”. Ele au încredere în părerea preoţilor.
Ierarhii recunosc uneori, oftând, că au fost obligaţi de KGB să intre în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar nu explică cu ce scop. Deşi timpurile sovietice se pare că au trecut, Rusia se află în continuare în CMB. Înseamnă că serviciul actual de spionaj are nevoie de această calitate de membru. Dar pentru ce? Răspunsul este simplu: pentru ca, prin intermediul clerului străin racolat, să influenţeze orientarea oamenilor politici din Occident.
Dar, în multe ţări, printre enoriaşii înflăcăraţi există şi parlamentari, şi miniştri ai apărării, şi şefi ai serviciilor de spionaj/informaţii. Atunci de ce serviciul rus de informaţii să nu încerce să-i racoleze prin intermediul unuia dintre episcopi sau cardinali? Această idee este destul de reală. Doar că iniţial trebuie făcut în aşa fel încât aceşti ierarhi să devină agenţii noştri. Anume cu aceasta se ocupă marea misiune a Patriarhiei Moscovei de sub conducerea rezidenturii serviciului de spionaj de la Geneva.
Adunarea la un loc a unui număr mare de clerici îi scuteşte pe spionii ruşi de a face cheltuieli de călătorie. Dar şi motivul este destul de convingător: chipurile, mă interesez de activitatea dumneavoastră din Consiliul Bisericilor. Povestiţi-mi despre dumneavoastră, daţi-mi un interviu! Şi episcopul străin poate fi de acord să poarte o discuţie sinceră cu prietenul rus: doar predica este obligaţia sa de preot. Iar celălalt îi înmânează un cadou scump. Sau, în mod contrar, îi arată o fotografie, a cărei publicare pe paginile ziarelor va frânge cariera sa de episcop. După aceasta, racolarea decurge ca unsă.
Se întâmplă şi altfel. Episcopul străin îl racolează pe spionul nostru şi îl converteşte la credinţa sa. Au fost astfel de cazuri. În racolare obţine victoria cel ce este mai puternic din punct de vedere spiritual. Şi nu este chiar atât de uşor să stabileşti primul contact cu un episcop, în ţara sa de origine. Daca îi va cere o audienţă un jurnalist rus, care dintr-un motiv anume a devenit extrem de interesat de religie, reacţia episcopului va fi foarte precaută: “De ce anume vă interesez eu, şi nu un alt confrate de-al meu?”.
Reprezentanţii PM (Patriarhiei Moscovei) din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor) au foarte mult de lucru. Serviciul de Informaţii Externe îi foloseşte în calitate de mijlocitori în relaţiile cu clerul străin.
“Este un prieten de la ambasada rusă! Este un om foarte cumsecade! Vi-l recomand din tot sufletul!” – spune preotul moscovit, cu o voce convingătoare, prezentând unui pastor luteran pe diplomatul puţin cunoscut, cu ochii alergând de colo-colo. Şi pastorul, crescut în condiţiile de seră ale democraţiei burgheze, crede cu sfinţenie cele spuse. Doar nimeni nu l-a minţit vreodată: în Occident minciuna este considerată drept semn de proastă educaţie. Pastorul, pur şi simplu, nu e învăţat s-o recunoască.
Iar în Rusia minciuna este o normă de viaţă. Oamenii sovietici au fost educaţi în condiţii de minciună generalizată. Este mai greu să nu minţi.
Adevarul: Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul vecin, apare în documentele oficiale ale României cu o altă identitate, Vlad Ulinici. Înaltul demnitar moldovean, Vladimir Plahotniuc, şi-a schimbat de două ori identitatea în România, şi a candidat la parlamentarele din noiembrie 2010, din Moldova, cu vechiul său nume.
Ceea ce se petrece acum in Romania legat de viza Schengen, cand toate belelele cad pe capul ministrului de externe Teodor Baconschi, acuzat ca nu si-a facut cum trebuie treaba, o treaba mare, desigur, fiindca, daca nu primim viza, degeaba a intrat Romania in UE, tara va da pasi mari inapoi, va fi o nenorocire, nu gluma, mi-a amintit de o intalnire pe care am avut-o aici, la New York, cu Andrei Serban.
Societatea “Catavencu” a ajuns la faliment. O alta firma la care aceasta avea datorii a cerut demararea procedurilor de bagare in faliment a SC Catavencu SA.
Emisiunea, realizata de Paste anul trecut, s-a incheiat cu un interviu realizat de Florin Palas cu doamna Aspazia Otel Petrescu si a inceput cu un cuvant al Parintelui Justin
Tatal lui Valeriu Gafencu, model de lupta si jertfa romaneasca in Basarabia
În 1940, Basarabia românească avea să devină ţinta numarul 1 a Armatei Sovietice şi a NKVD-ului. Fugind din faţa hoardelor ruse, Valeriu şi tatăl său reuşesc să treacă Prutul în România mutilată, dar, spre surprinderea fiului, tatăl îl îmbrăţişează şi îi spune că se va întoarce înapoi în ţinutul cedat.
“Ce-ar zice toţi fraţii noştri basarabeni, şi cum mi-aş mai ridica ochii la cer, dacă şi eu şi alţii ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ am fugi din calea asupritorilor şi n-am lua parte la suferinţa care ne aşteaptă? Vor veni şi vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfă”.
La scurt timp după revenirea în Basarabia, tatăl e arestat şi deportat de comuniştii ruşi la Arhanghelsk, dincolo de Cercul Polar, unde, după mai puţin de un an de zile, moare.
Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, PDL-ist de marca si infocat aparator al lui Traian Basescu, i-a organizat “poetului-portofel” Mircea Dinescu un “show” chicios la Suceava, intampinandu-l cu flori si baloane portocalii (!). Organizat pe banii Consiliului Judetean, spectacolul de circ a fost un pretext pentru ca Dinescu sa-si vanda produsele sale de “mosier” si, in final, sa-si bata joc, din nou, de prostii de romani, cantand “S-am plecat la Moscova” pe melodia lui “Doamne ocroteste-i pe romani” (vezi o mostra video mai jos). Aflat intr-o “caravana nationala”, Dinescu repeta ca un papagal aceleasi texte si versuri ridicole si blasfemiatoare pe unde ajunge, dupa cum stau dovada mai multe filmari de pe YouTube. Mai jos, cu dedicatie speciala pentru domnul Gheorghe Flutur, parerea lui Dinescu despre seful PDL, Emil Boc, si minciunile despre sotia presedintelui. Tot inainte!
O stire de ieri, care a ramas cam neobservata de presa de azi dar e importanta pentru credulii si credulele care iubesc dusmanii Romaniei mai mult decat propria tara: Faimosul agent dublu din cadrul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), HJN, încarcerat din 1997 pentru spionaj în favoarea Rusiei, a primit o pedeapsă suplimentară de opt ani, pentru că acesta continua să livreze ruşilor secrete din închisoare, prin intermediul fiului său.
Fost şef al biroului CIA în România, Harold James Nicholson, în vârstă de 59 de ani, condamnat, deja, la 23 de ani de închisoare, a recunoscut că, în perioada 2006-2008, l-a utilizat pe fiul său ca intermediar cu Rusia, în timpul vizitelor la închisoare, în statul Oregon, în nord-vestul Statelor Unite.
Potrivit Departamentului Justiţiei, este pentru prima dată când un spion deja încarcerat este condamnat încă o dată pentru spionaj în favoarea unei ţări străine, transmite Mediafax.
Nicholson a recunoscut că, “prin intermediul fiului său, a acţionat în favoarea Rusiei, a livrat informaţii Rusiei şi a primit sume de bani în numerar pentru vechile sale activităţi de spionaj”, precizează Departamentul.
“El l-a văzut pe fiul său, Nathaniel, de mai multe ori (la închisoare) şi i-a încredinţat informaţii destinate Rusiei”, potrivit aceleiaşi surse.
Din 2006 şi până în decembrie 2008, Nathaniel a călătorit la San Francisco, Ciudad de Mexico, Lima şi Nicosia, unde s-a întâlnit cu agenţi ruşi, potrivit justiţiei.
Deţinutul i-a “explicat, de asemenea, lui Nathaniel cum să călătorească având fondurile ruseşti asupra sa, fără să fie observat, şi cum să distribuie banii membrilor familiei sale”, potrivit Departamentului.
Pedeapsa suplimentară de opt ani de închisoare a fost stabilită în urma unei înţelegeri cu Nicholson, care a pledat vinovat la acuzaţiile de complot în vederea acţionării ca agent al unui stat străin şi complot în vederea spălării de bani.
“În prezent, fostul agent CIA, Harold Nicholson, ispăşeşte o pedeapsă pentru o nouă încălcare a jurământului său de a proteja securitatea Statelor Unite”, a declarat adjunctul secretarului Justiţiei, David Kris.
Ancheta americană dovedeşte că “spionajul internaţional rămâne o ameninţare pentru America, după decenii de la sfârşitul Războiului Rece”, a adăugat agentul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) în Oregon, Arthur Balizan, adăugând că “la nivel personal, acest lucru arată pagubele pe care un tată le poate produce prin manipularea fiului său, antrenându-l într-o lume a dezonoarei”.
Oare cand o sa vedem si noi in Romania un tapsan de agenti dubli si tripli judecati pentru tradare? Sau la noi exista tradare dar fara tradatori?
Nici nu s-a racit bine bietul Cristi Paturca, trubadurul nostru din Piata Universitatii, mort in saracie si mizerie la doar 46 de ani si, “in memoriam” Piata Universitatii, Andrei Plesu, rapsod pe locul lui Silviu Brucan in Scinteia “rebranduita” a lui Dinu Patriciu, da la tot poporul o lectie – cu un semn de intrebare pus de forma in coada – despre “Cum trebuie sa arate anticomunismul?” . Asa si nu altfel!, caci grait-a bulibasa “dreptei romanesti”.
In urma cu aproape doi ani, intr-o zi de mai, Cristi Paturca, tocmai iesit din spital dupa opt luni de tratament, s-a trezit cu lucrurile aruncate-n strada din mansarda unde locuia, in casa in care se nascuse. Somatia nu-i ajunsese la spital… Stiindu-se ca e vorba de un fost revolutionar care, ca putini alti tampiti, s-a aflat pe strazi din decembrie 1989 pana in iunie 1990, cand au fost pusi “la rece”, executorii evacuarii venisera insotiti de… trupe de jandarmi. Reprezentantii pumnului statului se grabisera sa aprobe desfasurarea de forte impotriva bravului anticomunist care, prin forta si curajul lui nebunesc, contribuise chiar la crearea noului “stat de drept”. Iata ca “statul de stramb” se intorsese acum impotriva lui, fara sa-i mai dea dreptul macar sa-si adune “averea” la un loc, intr-o bocceluta. Firav ca o trestie, rebegit de griji si boala, zacea pe caldaram, pe piramida de saci de plastic plini de avutul sau, casete si benzi adunate in scurta sa viata, cantand: “Mai bine haimana decat tradator; mai bine huligan, decat dictator; mai bine golan, decat activist; mai bine mort, decat comunist”. Si mort este, acum. In ultimii doi ani a trait prin birouri, in subsoluri, pe unde a apucat, grabindu-si sfarsitul.
Din vila sa somptuoasa din strada Paris 14, unde locuieste din vremea “odiosului regim”, cu vedere din balcon intr-o parte la Guvernul Romaniei (odinioara al RSR), in cealalta la vecinul sau, Sorin Ovidiu Vintu (pe timpuri Institutul Cervantes), si in fata la garajul SPP (pe vremuri al Securitatii), Andrei Plesu, ayatollahul “anticomunismului” si filosoful de serviciu al lui Dinu Patriciu, nu s-a obosit sa-si puna in miscarea masina sa de facut “repere intelectuale ale dreptei romanesti” pe banda si sa-i dea bietului autor al Imnului Golanilor macar putin atentie, daca nu altceva. In schimb, cu editorialul scris in ziua mortii sale, ii da lectii de “anticomunism”, acolo, in mormant.
“A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas”, isi incepe amploaiatul lui Patriciu “diatriba”.
“Ca tot omul post-totalitar, mi-am pus şi eu această întrebare. Am avut şi eu, imediat după decembrie 1989, câteva dezamăgiri şi câteva accese de enervare, când am văzut cum tot soiul de inşi, care pe vremea lui Ceauşescu fuseseră de o prudenţă exemplară, s-au transformat, peste noapte, în anticomunişti sângeroşi. Îmbrăcaseră brusc „cămaşa morţii”. Mâncau comunişti şi securişti pe pâine, se spălau de toate compromisurile subzistenţei lor pre-revoluţionare scuturând chei în Piaţa Universităţii şi organizau, zeloşi, mitinguri şi partide de front. Prin contrast, devenisem, în ochii noilor activişti, un criptocomunist zănatic, un „tovarăş de drum” al lui Iliescu. Eram politically incorrect. A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas”, scrie boss-ul “Dilemei”, saptamanal fondat si finantat integral de stat, prin Fundatia Culturala Romana (fostul ICR), cu aprobarea lui… Ion Iliescu.
Buuun. Deci, amestecand voit planuri si personaje inventate, distinsul filosof de Casa Scanteii lasa sa se intelega ca cei din Piata Universitatii, in-cantati de Cristi Patarca, erau, in mare parte, tot felul de “fosti” care se transformasera “peste noapte”, in “anticomunisti sangerosi”. Noi, adica. “Fosti” la 20 de ani. Si-am mai si imbracat, “brusc”, “camasa mortii”. Aici trebuie sa recunosc, filosoful lui Patriciu are dreptate: chiar asa a fost, incepand cu ziua si noaptea de 21 decembrie.
Dar sa ne intoarcem la acei “tot soiul de inşi, care pe vremea lui Ceauşescu fuseseră de o prudenţă exemplară”. Evident, “prin contrast”, vorba lui, Andrei Plesu nu se poate numara printre acestia – Doamne, fereste! -, din moment ce el reclama scarnava situatie. Si totusi, din cate imi aduc aminte, nu mai departe de acum cateva luni Herta Muller i-a rasucit la protap pe scena Ateneului pe mai toti disidentii inventati ai KGB, anticomunistii de mucava care au luptat cu regimul prin… tacere. Cu Plesu si Liiceanu in cap de lista. Deci cum stam cu “prudenta exemplara”?
Oare nu aceeasi “prudenta” l-a indemnat pe Andrei Plesu, ca fost secretar PCR pe unitate – inscris in Partid ca un “adevarat revolutionar”, la doar 19 anisori -, sa-i adreseze nu una, nici doua ci trei scrisorele “explicative” ditamai Secretarului General al Partidului Comunist Roman, Tovarasul Nicolae Ceausescu. Transmise prin “curier rapid”, respectiv postasul de serviciu al “intelectualilor”, mereu cu tolba plina de Note si Informari, ofiterul de Securitate Vasile Malureanu, in prezent general (r)?
Dar, ca “om pre-post-totalitar”, cumva acelasi “anticomunism” feroce de azi, mascat atunci in “prudenta exemplara”, il indemnase sa sustina prelegeri de estetica in fata intregului activ al Securitatii Municipiului Bucuresti?
Sau: aceeasi “rezistenta prin tacere”, bine gargarisita azi, ii oferea prilejul ca, in timp ce Parintele Gheorghe Calciu infunda pentru a doua oara puscariile comuniste, “celebrandu-si” al doilea deceniu de recluziune, in 1983, el sa primeasca cadou – tot pentru a doua oara! – de la “odiosul regim” si “sinistra Securitate” o noua bursa taman la Humboldt, unde sa mearga bine-mersi, de-o manuta cu Gabriel Liiceanu si de cealalta cu fiul sau, sarbatorind apoi revelionul la Paris, luptand cu homarii si stridiile? E drept, la intoarcerea sa, cuminte, in tara, in 1984, a fost eliberat si Parintele Calciu, dupa 21 de ani de puscarie, pentru a fi expulzat imediat in Statele Unite, unde a fost preluat in suturi, pentru acuzatia ca fusese legionar, de alt ayatollah si “stalp al dreptei intelectuale romanesti” (?), fostul propagandist comunist -bolsevic Volodea Tismaneanu.
Ciudat, referindu-se la toti cei ce “mâncau comunişti şi securişti pe pâine, ca sa se spăle de toate compromisurile subzistenţei lor pre-revoluţionare”, Plesu nu se gandeste la Tismaneanu deloc. Si are si dreptate. Pentru ca, in 1990, Tismaneanu nu manca nici un comunist pe paine, ca azi, ci, dupa o audienta la domnul presedinte Ion Iliescu, primise masina si sofer si chiar si cazare gratis, la Hotelul Partidului de pe Kiseleff sau in fostele vile ale Partidului din Primaverii, exact aceleasi in care este cazat si astazi, pe banii nostri. Ce vremuri de aur! Care au durat, ca sa vezi!, pana in 1996, cand PSD-ul a pierdut puterea, in ciuda sperantelor lui Tismaneanu, care tocmai ii lansase cartea de soc a lui Iliescu la nivel planetar: Bucuresti, Paris, Washington, New York, Timisoara… Iata cum depana atunci sotia lui Tismaneanu, Mary Frances Sladek, excursiile trepidante prin Romania pre-electorala: “Spre deosebire de 1994, cand ne stia putina lume, faptul de a fi fugariti de reporteri e firesc, pentru ca Vladimir si presedintele Iliescu au lansat cartea de “Dialoguri” despre sfarsitul istoriei, adica a istoriei Partidului Comunist”… Unde la depana? In “Jurnalul National” al scarbavnicului Felix, sau, dupa caz, respectatului domn Voiculescu…
Alte fapte de vitejie ale lui Andrei Plesu, pe vremea comunismului, s-au consumat, la propriu, la Palatul Marucai Cantacuzino si al lui George Enescu de la Tescani, unde, conform propriului CV “a fost expulzat in 1989 din Bucuresti”, pe post de muzeograf-bibliotecar sef. Ma gandesc ca, fiind in plin 1989, simtind vibratiile pre-revolutionare ale viitorului om post-totalitar din el si avand deja atata experienta in lupta cu comunistii, acum ar fi fost momentul in care Andrei Plesu sa devina anticomunistul de azi, “reperul dreptei romanesti”, de la PCR la FSN, GDS si PDL. De exemplu, cand Viorel Hrebenciuc dispunea sa i se livreze masa de la Gospodaria de Partid Bacau avea ocazia nesperata de a le-o tranti in fata nemernicilor de comunisti care-l ghiftuiau cu nesimtire! In plus, o mica greva a foamei nu i-ar fi stricat…
Cat de simpatice sunt aceste “repere” ale tuturor regimurilor… Pe vremea comunismului se bateau de pe meterezele Partidului, ale Academiei Stefan Gheorghiu si “Scolii de la Frankfurt” cu “capitalismul retrograd”. Pe vremea capitalismului se bat cu… comunismul ucis de noi! Si da-i, si da-i, doar doar o mai zvacni cadavrul. Macar un partz sa mai traga sa ne dea si nou ceva aer in piept, sa urcam pe culmile noului Partid, “Democrat-Liberal”!
Dar sa ne intoarcem la “anticomunistul” Plesu si lupta sa cu “corectitudinea politica”. Zice dansul asa, in editorialul care-mi aminteste de cel de infierare a tot ce e romanesc, scris de tovarasul Gogu Radulescu, in “Romania literara” a anului 1988: ca, pe vremea cand Cristi Paturca, acum mort, si cele cateva zeci de mii de romani anticomunisti, cantau in Piata Universitatii “mai bine haimana, decat tradator”, el era… “politically incorrect”. In timp ce “anticomunistii sangerosi” – fosti securisti si comunisti, dupa cum se intelege – “scuturau chei în Piaţa Universităţii şi organizau, zeloşi, mitinguri şi partide de front”, Pai, tov Plesu, din cate imi amintesc eu si, probabil, vreo 10.000.000 de romani, singurul “partid de front” care exista pe vremea aceea era Frontul Salvarii Nationale, al carui ministru cu onoare erati! Ca atare, reprezentand Guvernul, cum puteati fi, bietul de dvs, “incorrect politic”? Atunci, noi, cei din Piata, care demonstram impotriva FSN/KGB eram “corect politic”? Mocirla e grea strabatand logica domnului ministru si oficial de rang inalt al tuturor guvernarilor Romaniei de dupa 1989!
Haideti, totusi, sa lamurim ce-i cu corectitudinea asta. Sa ne luam dupa Wikipedia, ca tot e scrisa, ca si editorialul lui Andrei Plesu, pentru tot romanul: “Corectitudinea politică (PC) este o ideologie contemporană de orientare neo-marxistă. Numită și Marxism cultural, corectitudinea politică a apărut în anii 1980 în SUA. Are la bază lucrările teoreticienilor școlii de la Frankfurt în frunte cu Theodore Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse.”
Carevasazica nu, noi cei din Piata Universitatii nu puteam fi “corecti politic” in timp ce ministrul comunistului resapat Ion Iliescu era “incorect politic”, din jiltul si limuzina sa guvernamentale. Dimpotriva: Scoala de la Frankfurt este cea de la care se revendica si azi “ideologul dreptei romanesti” (?) Vladimir Tismaneanu iar Theodore Adorno este nimeni altul decat filosoful de stanga de la care Andrei Plesu a “imprumutat”, sa spunem asa, titlul lucrarii sale de referinta, dupa cea aparuta in 1951 si intitulata tot… “Minima Moralia”. Desigur, din maxima imoralia, domnul Plesu a “uitat” sa spuna, pana astazi, prin ce coincidenta “transcendentala” a reusit sa plagieze – parca asa se spune – pana si un titlu de carte. Deci, cum stam cu co-rectitudinea?
“A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas. Pe vremea FSN-ului cauţionam stânga de extremă a „foştilor”, acum cauţionez extrema dreaptă. M-am manifestat vreodată ca antisemit? Să mi se spună când şi cum. Împotriva susţinătorilor de azi ai legionarismului am publicat, în „Dilema”, o serie de articole, reluate în „Chipuri şi măşti ale tranziţiei. (…) Am scris până şi despre alunecările rudimentar patriotarde ale lui Traian Băsescu, prea grăbit să confunde ţara cu steagul, imnul şi milităria”, spune “doctrinarul luminat” al “Scolii de pe Plantelor”. “Taberele s-au mai amestecat”… Pai cand au fost altfel? Nu sedeau “disidentii” cot la cot cu “despotul luminat” in CFSN si CPUN?
Dar “la faza asta” – vorba unui scriitoras de la Dilema fost ministru de Externe si proaspat numit prezentator la Realitatea – cred ca este chiar simpatic domnul Plesu! Cunoscutul critic intelectualoid al lui Traian Basescu, ejectat pe usa din dos de la Cotroceni, il injura acum pe seful statului din fieful mogulului Dinu Patriciu, dusmanul de moarte al presedintelui, in timp ce – vorba lui Margineanu – paduchii intinsi pe caloriferul PDL, recte la “Institutul de Studii Populare”, l-au pus ca cap de “lista alba” a “reperelor dreptei romanesti”. Cu manuta lui Patrascoiu de serviciu al lui Tismaneanu (vezi video mai jos), intelectualul lui Patriciu a fost facut rector si patron (spiritual, desigur) “din umbra” al Institutului PDL, unde tocmai s-a produs ieri Traian Basescu, la scena deschisa, in aplauzele ciracilor lui… Plesu! Hai ca e cashto, ca s-o zic si eu asa, ca prin familia “Tulceanului”!
Si-acum, distinsul filosof de ocazie al “dreptei” PDL, o da direct cu… ce vreti voi, la alegere, in fasole sau in balta: “Sunt, de mult, adeptul unei înţelepte sintagme propuse de Adam Michnik: „anticomunismul cu faţă umană”.” Pai de cand poate sa fie adeptul unei asemenea sintagme – cand nici macar fata umana nu are (asta a fost o rautate, recunosc) – cand adevarata vorba a lui Michnik, plasata si de noi pe zidul Facultatii de Arhitectura in timpul Pietei Universitatii este“Nu exista socialism cu fata umana ci numai totalitarism cu dintii sparti” (sau scosi, dupa preferinta traducatorului)?! Atata bufonerie in scris si butaforie de gandire tip svaitar, plina de gauri negre ale mintii, chiar ca nu am mai vazut, decat poate la marele si auto-vitregitul de “Europa libera” Cartarescu care il facuse pe Vaclav Havel in EvZ scriitor “polonez” si disident trecut prin “inchisorile din Polonia”! “Inteleptul” editorial al “inteleptului” Institutului PDL a fost deja preluat in masa de “reperele dreptei”, inclusiv de “inteleptul” No 2, Volodea Tismaneanu, fara sa se prinda nimeni de “inteleapta” gafa.
De unde se vede ca gura pacatosului adevar graieste: in resorturile gandirii lui Plesu, “anticomunismul” de parada afisat pentru a confisca si compromite total dreapta cu adevarat romanesca este de fapt ceea ce el mascheaza, pentru prostime; crezul sau adanc: “socialismul cu fata umana”.
Cristi, ai murit ca un caine, aruncat in strada, si n-ai aflat “Adevarul”… n-ai mai apucat sa-l citesti: anticomunismul nu era cel pentru care ai luptat tu in Piata Universitatii, gata sa mori in orice clipa pentru el, incepand cu decembrie 1989, ci cel caldut, confortabil, sinecurizat, din vila de pe Paris, omagiindu-l si cerandu-i iertare lui Ceausescu, girandu-l pe Iliescu, gadilindu-l pe Constantinescu, periindu-l si, apoi, injurandu-l pe Basescu si pregatindu-l pe Baconshi!
Paturca: priviti-l in imaginile de pe gramada de saci raspanditi in mijlocul strazii! Dupa 20 de ani, acelasi om, modest si bun, ca cel care aprindea flacara luptei anticomuniste in zecile de piepturi ale tinerilor din Piata Universitatii. Si-acum uitati-va la Plesu, oriunde l-ati vedea.
Sa mai amintim ca “anticomunistul” Plesu a “debutat” la noua Scinteie in… 15 iunie 1990? Va spune ceva aceasta data? De la inaltimea lui de “anticomunist” guvernamental, Plesu infiera din “Adevarul”, cotidian cercetat in Dosarele Mineriadei pentru instigare la crima si violenta, tocmai “Chipul schimonist al libertatii” din Piata Universitatii.
Libertatea mortului nostru frumos, Cristi Paturca, pe care scuipa, azi, ca si ieri, viul urat Andrei Plesu.
Scinteia lui Brucan nu a murit ci doar s-a transformat, asa ca-n cantecul cu Jana, cu Plesu “incorectul politic” pe post de Jean-paduchele “anticomunismului”: “Plesu nu mai plange, Scinteia nu e moarta, Scinteia se transforma!”. La fel ca si socialismul devenit… “anticomunism cu fata umana”.
Romsoc, Romsoc, cum le zice Orwell, dar sa stim si noi, vorba lui Caragiale…
Andrei Plesu, aflat pe postul lui Silviu Brucan la Scanteia, a trantit astazi intre foile ziarului succesor, transformat in “Adevarul”, poate cea mai mare mizerie din viata lui de pitic de gradina al lui Dinu Patriciu: Cum trebuie să arate anticomunismul? Aceasta este dedicatia care i se potriveste. Revin
Mihai Razvan Ungureanu, seful SIE, primeste o lectie despre CIE de la Liviu Turcu. Serviciile secrete: între mit şi realitate (V)
În amplul interviu dat Jurnalului Naţional de şeful Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, domnia sa utiliza, atunci când s-a referit la Serviciul de Informaţii Externe din timpul fostului regim comunist, acronimul de DIE (Direcţia de Informaţii Externe)
Kalugin şi Dorobanţu lucraseră amândoi la Washington D.C. în anii ’50, perioadă în care DSS se subordona complet şi direct KGB-ului. Dorobanţu l-a avertizat pe şeful Departamentului de contraspionaj al KGB să nu „se încreadă în zâmbetele oficiale” şi i s-a plâns că Ceauşescu a ordonat ca aceea să fie ultima dată când avea să ia legătura cu KGB.
Reţeaua lui Volodin avea un nucleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, România liberă. Acest nucleu a racolat câteva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi.
Consilierul prezidenţial Eckstein Kovacs Peter a declarat la o emisiune de la Realitatea Cluj că este de acord cu solicitările privind “autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc”.
Cei 270 de delegaţi prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc, organizată în clădirea Parlamentului din Budapesta, şi-au reînnoit jurământul depus în anul 2003 şi s-au obligat faţă de susţinerea înfăptuirii autodeterminării.
Jurnaliştii spun că Băsescu ar fi primit un ultim raport alarmant pe această temă şi că a şi convocat toţi consilierii pe probleme de apărare cu care a avut o discuţie secretă. Constantin Degeratu, mai aflam, ar avea la dispoziţie “efectivele” destul de mari care compun Federaţia Militarilor din România, o organizaţie civilă a militarilor, alcătuită “din 11 asociaţii reprezentative”.
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a supus unei critici virulente ideea aderării la Uniunea Europeană a republicilor care au făcut cândva parte din Uniunea Sovietică, întrucât acestea, în opinia sa, nu pot aspira în cadrul comunităţii europene decât la un rol secundar, relatează Novâi Reghion. “Mărgelele colorate seduc şi astăzi, nu doar pe vremea lui Mikluho Maklai” (un explorator rus care a avut de-a face cu papuaşii în secolul al XVIII-lea), a spus Patriarhul rus.
“Nu sunt deloc împotriva lumii occidentale. Cunosc bine Occidentul, am trăit acolo. Dar de ce în dialogul cu lumea occidentală adoptăm cu uşurinţă rolul de subordonat? Ce valori atât de preţioase ne poate propune Bruxellesul şi pe care noi să nu le avem? Ce lucru unicat ne poate servi această bogată civilizaţie? Suntem gata să intrăm în Europa unită cu ochii închişi, dar nu de dragul unor idei, ci pentru a ne umple burţile. Mergem acolo nu de dragul unui vaccin pentru un mod de viaţă corect, ci de dragul stomacului şi al banilor”, a spus, pe un ton acuzator, Patriarhul ruşilor, în pledoaria sa anti-UE.
Atât pentru Ucraina, cât şi pentru celelalte republici postsovietice, salvarea se află în spaţiul spiritual al Rusiei istorice, care reprezintă un proiect de civilizaţie grandios, consideră el. Avem potenţial pentru dezvoltarea unui dialog veritabil între Est şi Vest, ca între doi parteneri egali. Numai un asemenea dialog poate duce la edificarea unei Europe unite”, a afirmat Kirill, fără nici o referire la relaţiile de vasalitate dintre fostele republici sovietice şi Rusia în cadrul Comunităţii Statelor Independente, remarcă agenţia de presă ucraineană Unian, citata de AGERPRES.
Serghei Lavrov a respins ideea Germaniei a unei cooperări cu Occidentul pentru reglementarea conflictului cu separatiștii transnistreni.
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a lăudat starea bună a relaţiilor Moscovei cu Occidentul. Vorbind la Moscova, la întâlnirea sa anuală cu presa (din 13 ianuarie a.c. – n.m.), Lavrov a salutat ceea a numit apariţia unei noi ordini mondiale, tot mai democratică şi mai stabilă, bazată pe cooperare în locul confruntării.
Exemplul cel mai important ar fi, în opinia lui Lavrov, evoluţia relaţiilor americano-ruse. Lavrov a spus că astăzi, lucrurile care unesc Rusia şi Statele Unite sunt mai numeroase decât cele care le despart şi că speră ca acest progres să nu devină victima vreunor manevre politice pe termen scurt.
Retorica optimistă a lui Lavrov se deosebeşte mult de tonul conferinţei sale de anul trecut, când a criticat aspru Occidentul, şi este foarte probabil ca Washingtonul să salute noile declaraţii, ca o dovadă a succesului politicii sale de „resetare” a relaţiilor cu Moscova.
January 27th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
