Uniunea Europeană studiază modalităţile de integrare a Republicii Moldova şi Ucrainei în organismul european, alături de România şi celalalte 27 de state membre, după cum s-a demonstrat la Summitul de la Vilnius. În Republica Moldova, care conţine o parte din Basarabia cât şi Transnistria, care şi-a autodeclarat independenţa provocând războiului de la Nistru din 1992, enorma majoritate a locuitorilor sunt români basarabeni. Dar şi în Ucraina trăiesc numeroşi români, în regiunea Bugeac, fosta Basarabie istorică, acum considerată sudul Basarabiei, în Transcarpatia, dincolo de Tisa, cât şi în nordul Bucovinei, unde capitala regiunii administrative este Cernauţiul.
Fotografa Cristina Nichituş Roncea a întreprins în ultimii ani numeroase vizite de documentare peste Tisa, Prut şi Nistru, pentru Basarabia-Bucovina.Info, un “Proiect interactiv de recuperare vizuală a spaţiului istoric românesc” cofinanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de pe lângă Guvernul României, acum înglobat în MAE. În cadrul proiectului susţinut de academicianul Dinu C. Giurescu, premiat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi sprijinit de numeroşi parteneri profesionali, au fost fotografiate obiective istorice româneşti, monumente, sate tradiţionale, biserici şi mânăstiri, cetăţile de la Nistru, cimitire ale eroilor români cât şi urmele lăsate de ocupaţia sovietică, tradiţii şi obiceiuri vechi dar şi viaţa de zi cu zi a românilor din cele două foste state ale URSS. Zeci de mii de kilometri străbătuţi au adunat serii de fotografii ce urmează să fie publicate într-un album despre frumuseţile Basarabiei române şi nordului Bucovinei în care va fi şi povestită în detaliu incursiunea fotojurnalistica şi provocările ei, de la Cernăuţi, Chişinău, Tighina, Tiraspol dar şi de la Bucureşti. Dintre miile de cadre realizate va prezentăm o selecţie de 48 de fotografii. – Marius Smădu / Mediafax Foto
Vedeti fotografiile si povestile lor laMediafax Zoom
Mănăstirea Putna şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Suceava au intrat în conflict după ce reprezentanţii statului au depus o contestaţie în anulare la Tribunalul Suceava. Prin acest act, DGFP Suceava solicită anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată pe 1 iulie 2011, în urma căreia Mănăstirea Putna a câştigat dreptul de a se intabula pe o suprafaţă de 14 hectare de teren, transmite Monitorul de Suceava.
Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, a declarat: „În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească menţionată. Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist”.
Reprezentanţii clerului şi-au arătat surprinderea vizavi de o serie de menţiuni care apar în contestaţia în anulare depusă de DGFP Suceava.
Mai exact, se arată că instanţa care a dat câştig de cauză Mănăstirii Putna în luna iulie a acestui an nu a observat că acţiunea trebuia timbrată. Pentru a beneficia de acest avantaj, Mănăstirea Putna trebuia să fie înscrisă în rândul cultelor religioase recunoscute în România conform Anexei 1 din Legea 489/2006.
„Reclamanta Mănăstirea Ortodoxă Putna nu are calitatea de cult religios recunoscut în România, nefiind scutită de la plata taxelor (n.a. – taxă de timbru şi taxă de timbru judiciar)”, se arată în contestaţia în anulare formulată de DGFP Suceava.
Civic Media face apel la romanii din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania
Asociatia Civic Media, formata din jurnalisti care au actionat public pentru Romania, incepand cu 21 decembrie 1989, se solidarizeaza cu Sfanta Manastire Putna, leagan al Ortodoxiei romanesti si aparatoare de front a Romaniei, supusa in pragul Sfantei sarbatori a Nasterii Domnului la acte revoltatoare, strigatoare la cer, din partea unor asa-zise “autoritati ale statului roman”, nedemne de aceasta denumire.
Este vorba despre o decizie abuziva concretizata printr-o actiune in Instanta a Direcţiei Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, prin care se incearca absurd si rauvoitor confiscarea vetrei de vieţuire monahală a Sfintei Manastiri – terenul pe care se afla biserica cu mormântul si moastele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.
Actiunea se inscrie intr-un grav fenomen de destructurare din interior a institutiilor nationale si de dezintegrare a natiunii romane definit in urma actiunilor constatate zilnic drept un fenomen organizat al “statului contra statului”. In ce priveste atacul la Manastirea Putna, informatiile noastre arata ca este vorba de o noua forma de hartuiala a Arhiepiscopiei de Suceava si Radauti in razboiul dus de Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, baronul local PDL, in vederea tergiversarii retrocedarii Fondului Bisericesc confiscat de comunisti. De data aceasta, spre rusinea lui, “fratele” Gheorghe Flutur a apelat la “locotententul” sau Petrică Ropotă, directorul DGFP Suceava, pentru a intrista in chiar postul Craciunului monahii care se roaga zilnic pentru soarta romanilor si a Romaniei.
Razboiul “statului contra statului”, in statul real aflandu-se si patrimoniul national bisericesc, este constatat cu mahnire de Arhiepscopia Sucevei si Radautilor, care, intr-un recent comunicat, arata că “cei în drept – Ministerul Culturii (Direcția Monumentelor Istorice), Guvernul, Parlamentul – nu au conștiința corespunzătoare față de ocrotirea și îngrijirea valorilor de patrimoniu cultural din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor”. Nu demult, infratit cu un sectant local, acelasi Gheorghe Flutur a nesocotit zona de protecție morală și fizică a monumentului istoric bisericesc ortodox Mănăstirea Dragomirna, aproband construirea unui viloi al unui imbogatit al vremurilor. Acelasi Gheorghe Flutur patronează moral tergiversarea punerii în aplicare, de către prefectul Sorin-Arcadie Popescu, a unei hotărâri judecătorești de punere în posesie a unei suprafețe de teren, proprietatea mănăstirii Dragomirna, situată în fața porții mănăstirii, proprietate confiscată de regimul comunist, afirma Arhiepiscopia. Acum au trecut la atacarea giuvaerului Mitropoliei Moldovei si Bucovinei profanand prin actele lor anti-crestine insusi memoria si, la propriu, chiar si moastele Sfantului Voievod Stefan cel Mare, “atletul lui Hristos”.
Asociatia Civic Media constata cu profunda ingrijorare ca institutii ale statului roman incep sa actioneze in mod coordonat impotriva statului roman, a cetatenilor tarii si a intereselor nationale romanesti, in timp ce agenti anti-romani documentati de serviciile speciale ale NATO topaie in functii cheie, de la administratii locale si centrale pana in Parlament si in fruntea Guvernului.
Sunt deja de notorietate publica decizii controversate, nedrepte si neindreptate, care au dus la “raderea” din randul eroilor a militarilor romani ucisi bestial de ocupantul KGB si de extremistii unguri stimulati de agenti AVH, la Bucuresti si in incercatele judete ale Romaniei Harghita si Covasna, in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Sau actiunile concertate ale asa-zisului “Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii”, unde noua persoane cu rang, salarii si beneficii de ministrii – secretari de stat, taie si spanzura ortodocsi si romani, in timp ce extremistii unguri supun ultimii romani din Harghita si Covasna la o sinistra purificare etnica. Un adevarat etnocid, documentat academic de Centrul pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, in fata caruia si SRI, si MAI, si Guvernul PDL-UDMR, si Presedintia Romaniei inchid ochii cu o inconstienta vecina cu complicitatea si tradarea.
Cazul recent, al tanarului hocheist Cosmin Marinescu, maltratat si batjocorit la Miercurea Ciuc, de Ziua Nationala a Romaniei, de catre colegii sai unguri, membri ai unei Federatii “Romane” de Hochei care flutura “drapelul” “Tinutului Secuiesc” si canta la manifestari sportive nationale si internationale “imnul” acestui “tinut independent”, in vazul lumii dar si al tuturor cadrelor SRI si MAI si al responsabililor administratiilor locale, care nu intreprind nici o masura, este revelator pentru stadiul actual al decaderii “statului roman”. Tot in acest timp, la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, depasindu-si total atributiile si incalcand normele diplomatice internationale, ambasadorul Ungariei Füzes Oszkár, de mana cu ministrul Laszlo Borbely si sub obladuirea ministrului Educatiei Daniel Funeriu, intreprind o tentativa de segregare etnica a studentilor dupa un model de inspiratie nazist si horthyst.
Sa mai amintim ca nu demult, o fosta functionara a “statului roman”, secretarul general al Guvernului Boc, Daniela Andreescu, contesta in Instanta o decizie a Curtii de Apel Brasov de anulare a unei Hotarari de Guvern prin care se impunea oficializarea in fapt a stemei “Tinutului Secuiesc” cat si, mai ales, se legaliza o “granita” fantasmagorica a regiuni autonomiste chiar de catre Guvernul Romaniei. Dupa ce a contestat aberant victoria in Instanta a romanilor din Harghita si Covasna, Daniela Andreescu a zburat. Si a venit un ungur, Dezsi Attila. Din lac in put. Lovitura la care este supusa acum Sfanta Manastire Putna dezonoreaza insusi “statul roman”.
Solicitam romanilor din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania.
Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareţ Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoştinţă tuturor forurilor bisericeşti şi laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestaţie în anulare asupra căreia se va pronunţa Tribunalul Suceava, în privinţa terenului care reprezintă vatra mănăstirii.
În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vieţuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.
În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menţionată.
Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist.
Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele: Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, (…) Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.
După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) şi toate proprietăţile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafaţa de 14 ha amintită mai sus.
Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de vieţuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existenţă, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă şi paşnică a vieţuitorilor mănăstirii.
Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor şi incintei mănăstireşti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credinţă, cultură şi demnitate – să fie nevoită să cerşească de la o instituţie a statului recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donaţie şi stăpânit neîntrerupt.
Dacă nu vom reuşi să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moştenirea noastră, libertatea noastră ca cetăţeni şi creştini? O ţară nu se clădeşte pe nedreptate!
Prin urmare, cerem reprezentanţilor statului să intervină pentru retragerea Contestaţiei în anulare depusă de Statul Român prin Direcţia de Finanţe Publice a Judeţului Suceava.
Parintele Adrian Fageteanu s-a stins din viata in aceasta seara la spitalul Fundeni, informeaza Fabian Anton. Pe 16 noiembrie implinea 99 de ani. Inmormantarea va avea loc sambata, la ora 12.00, la Manastirea Lainici. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
In tinerete a facut parte, impreuna cu alti alesi din miscarea ortodoxa “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, alaturi de Vasile Voiculescu, Papacioc, Staniloaie, Petroniu, Sofian, Ghius, Roman Braga, Sandu Tudor. Era licentiat in Drept si Teologie. Fiu a lui Mihail si al Aurorei, s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in comuna Deleni, regiunea Cernauti. A luat 20 de ani de temnita grea si s-a eliberat de la Aiud (dupa ce a mai trecut pe la Suceava si Jilava) in 1964. (Constantin Jinga – Miscarea “Rugul Aprins” de la Manastirea Antim, in Altarul Banatului, 2001, XII (XL), Nr. 10-12, p. 48-58.)
Parintele Adrian a fost intemnitat timp de 12 ani la Galata, Văcăreşti, Braşov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraş, Jilava, Canal, Aiud, Suceava…
Provenit din ţinutul Bucovinei strămoşeşti şi educat lângă icoana creştină, Adrian Făgeţeanu a simţit încă din copilărie apropierea de Dumnezeu. Experienţa din tinereţe şi momentul de la Stalingrad, când fusese la un pas de moarte, i-au marcat profund viaţa. Îşi caută răspunsurile sufleteşti printr-o apropiere tot mai mare de mediul teologic. După război intră la Facultatea de Teologie, iar caracterul său de luptător îl determină să ajute tineretul universitar să rămână creştin. Apare reacţia din partea noilor democraţi, a celor care îl negau pe Dumnezeu. Este nevoit să vină la Bucureşti, unde întâlneşte grupul închegat de la Antim din jurul ziaristului Sandu Tudor. Intră chiar în acest grup şi se iniţiază tot mai mult în cultura isihastă. Îl urmează pe Sandu Tudor la Govora, dar este arestat pentru nişte pretinse culpe din vremea războiului. Eliberat, îl reîntâlneşte pe Sandu Tudor care se retrăsese la Schitul Rarău. Este convins să se retragă spiritual la Mănăstirea Slatina, la umbra acţiunilor „Rugului Aprins“. Nu mai reuşeşte, deoarece este arestat la 25 februarie 1958. Este anchetat în „lotul Rugul Aprins“ şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Supravieţuieşte temniţei comuniste, fiind eliberat în 1964. În prezent (la data scrierii- n.m.), părintele mărturisitor vieţuieşte la Mănăstirea Lainici. (Adrian Petcu)
* Minuni din viata Parintelui Adrian Fageteanu
“(…)Marturisirea Parintelui este tulburatoare: „Singurul lucru bun din viata mea este ca am indragit taranul roman – rabdatorul lui Dumnezeu, persecutat de toata lumea si in toate vremurile”. De sapte ori a trecut parintele pe langa moarte. Avea cinci ani si era in timpul refugiului din Bucovina. Suit intr-o caruta impreuna cu parintii si tot avutul lor de tarani mijlocasi,…. Copil si fara minte, nu intelegea ce se intampla, ce tragedie traiau familia si oamenii din satele invecinate. Avea chef de joaca si, atras de zgomotul prundisului peste care calcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul carutei. O clipa de neatentie si nenorocirea s-a produs: „Fara sa-mi dau seama ce se intampla, roata carului mi-a trecut peste burta”, povesteste parintele. „Am murit pe loc. Spre groaza parintilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart si mi se vedeau intestinele risipite pe prundis. Mama, saraca, era disperata. Plangea tanguindu-se de durere, in timp ce ceilalti refugiati, oprind carutele in dreptul nostru, o acuzau ca totul se petrecuse din vina ei, ca nu avusese grija de mine. Tot ei au sfatuit-o sa nu mai poarte cadavrul cu ea, ci sa ma inmormanteze in primul sat. Satul se numea Hlinita. Asa a facut. Ravasita de durere, a oprit in dreptul bisericii, dar pentru ca preotul paroh de acolo era plecat, m-a lasat in seama unui diacon si a platit o baba sa ma spele, sa faca toate cele necesare pentru inmormantare, ea plecand mai departe, de teama sa nu piarda convoiul refugiatilor.
”Intr-adevar, batrana s-a apucat de treaba dupa datina. M-a spalat, m-a imbracat in straie curate, m-a asezat pe masa, mi-a pus lumanarea sub forma de colac pe piept si a inceput sa-mi citeasca din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se instapanea peste incapere si, cum batrana continua sa citeasca rugaciunile pentru mort, cineva a zis: „Babo, inchide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era inchisa, usa, la fel. „Atunci de ce clipoceste lumanarea pe pieptul mortului?”, a mai intrebat omul care priveghea in incapere. Apropiindu-se de mine, a vazut ca respiram.
Nu stiu daca a fost cu adevarat o minune sau ca baba, frecandu-ma apasat, mi-a pus inima in miscare. Stiu doar ca oamenii au trimis vorba prin alti refugiati sa o gaseasca pe mama si sa-i transmita ca baiatul ei a inviat. Sa nu va spun ce bucurie au trait parintii mei. Pentru ca nu puteau intoarce caruta din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au intors in Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava si, la spital, un medic m-a cusut, spunand ca in viata lui nu mai vazuse asa ceva.”
*
“O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de viforul tineretii, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina (Cornel,+ 1949, fiul eroului Ioan A. Dragalina, n. n.,) oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii si nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume – nici omenesc, nici militar – nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. „In tot acest timp, m-am gandit la multe”, isi aminteste parintele. „Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu”.
In anul 1958 Parintele Adrian a fost arestat din nou si la interogatoriul de la Suceava, un securist l-a batut cu bocancul in cap, incat cheagurile de sange i-au afectat iremediabil nervul optic. „Nu o sa ma crezi, frate, dar in inchisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu”, zice parintele Adrian. „Acolo, pretuiai tot darul lui Dumnezeu. Pretuiai aerul, pe care, intr-o celula suprapopulata, il cautai cateva secunde, cu randul, stand cu nasul sub crapatura usii. Pretuiai painea (doua felii prin care intrezareai lumina soarelui), alaturi de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam intre noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din portia mea. Firav si abia tinandu-se pe picioare, era pus sa duca niste hardaie mai mari decat el. Nu putea sa le ridice si atunci gardienii il pedepseau taindu-i ratia de mancare… In inchisoare, aveai nevoie de hrana, dar, mai presus de toate, de cuvantul lui Dumnezeu. Prin El ne-am aratat puterea. Imi amintesc ca la Aiud imi facusem un calendar pe degete, dupa metoda Gauss. Am calculat data Pastelui si mi-am dat seama ca era exact in acea noapte. Fara sa ma mai gandesc la urmari, am inceput sa strig: „Hristos a inviat!” si imediat din toate celulele a inceput sa razbata spre cer cantarea cea minunata: „Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!”. Rasuna Aiudul de chemarea sperantei, de strigatul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau ca am inceput o revolta. Alergau nebuneste prin curte si trageau focuri de avertisment, dadeau telefoane si cereau intariri. Erau speriati de glasurile noastre reunite, de forta spirituala a credintei, pe care nici o fereastra zabrelita nu o poate opri.
Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate intelege. Taria pe care ti-o da Dumnezeu ar fi una din ele… Cand am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gat si a aruncat-o in lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a batut crancen si a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lasat. Iarasi, am ridicat crucea si el m-a calcat in picioare. Dupa 8-9 incercari, ofiterul a cedat. M-a lasat in pace… Fiind in camera de tortura, imi spuneam: „Rezista! Nu-L face de ras pe Hristos” si poate nu o sa ma crezi, frate, dar dupa 60 de lovituri nu mai simteam nici o durere. Corpul singur lucra fara voia mea, parca se autoanestezia. In inchisoare incetezi sa existi, doar Hristos te tine in viata. La iesirea din Aiud, am aflat ca sarmana mea mama, atunci cand scria acatistul pentru preot, imi trecea numele si la vii, si la morti, nestiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – in puscarie, eram si viu, si mort, deopotriva.” (Pr. Gh. Naghi)
Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, PDL-ist de marca si infocat aparator al lui Traian Basescu, i-a organizat “poetului-portofel” Mircea Dinescu un “show” chicios la Suceava, intampinandu-l cu flori si baloane portocalii (!). Organizat pe banii Consiliului Judetean, spectacolul de circ a fost un pretext pentru ca Dinescu sa-si vanda produsele sale de “mosier” si, in final, sa-si bata joc, din nou, de prostii de romani, cantand “S-am plecat la Moscova” pe melodia lui “Doamne ocroteste-i pe romani” (vezi o mostra video mai jos). Aflat intr-o “caravana nationala”, Dinescu repeta ca un papagal aceleasi texte si versuri ridicole si blasfemiatoare pe unde ajunge, dupa cum stau dovada mai multe filmari de pe YouTube. Mai jos, cu dedicatie speciala pentru domnul Gheorghe Flutur, parerea lui Dinescu despre seful PDL, Emil Boc, si minciunile despre sotia presedintelui. Tot inainte!
La o săptămână după vizita soţului ei, preşedintele Traian Basescu, în judeţul Suceava, Prima Doamnă, Maria Băsescu, a mers, ieri, în localitatea suceveană Şerbăuţi, însoţind un convoi de cinci tiruri cu materiale de construcţii pentru sinistraţi, publica azi presa de la Bucuresti. Maria Basescu a declarat ca cele cinci camioane cu ajutoare si materiale de constructii au fost colectate de Ioana Basescu, dar ca ea a fost cea care a venit cu acest transport pentru ca are mai mult timp liber decat fiica sa, informeaza presa locala si Mediafax.
Sotia sefului statului, care s-a nascut la Cajvana, localitate istorica, si ai carei parinti stau acum in Burdujeni, Suceava, a spus ca a ales sa vina la Serbauti si sa-i ajute pe oamenii ale caror case au fost afectate sau distruse de inundatii si pentru ca aici s-a refugiat bunica ei din Arbore, in timpul razboiului.
Maria Basescu a vizitat santierul unde se reconstruiesc mai multe case, s-a intretinut cu cateva zeci de localnici si s-a lasat fotografiata cu ei dupa care, inainte de plecare, a impartit ciocolata tuturor copiilor din comuna.
December 4th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
