Profesorul Ioan Scurtu ne relevă circumstanţele acestui asasinat: “(…) La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că “simpatizează foarte mult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame “Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. (…)”
Istoricul Cristian Troncotă consideră că fondatorul Mişcării Legionare a fost asasinat la ordinele masoneriei, care acţiona direct asupra dictatorului bolnav Carol al II-lea prin intermediul amantei sale evreice, Elena Lupescu.
Eu adaug doar atât: cu cinci zile înainte de asasinat, Carol al II-lea, însoţit de Mihai, s-a întâlnit cu Hitler (foto mai jos). După părerea mea, acela a fost momentul în care Carol a cerut şi a primit acceptul pentru eliminarea lui Corneliu Codreanu. Părerea lui Hitler despre legionari reiese şi din aceste documente publicate de istoricul George Damian. Tot Hilter, dar de data aceasta printr-un agent dublu, ruso-german, a ordonat, “sub steag străin”, un alt asasinat oribil, căzut în cârca legionarilor: uciderea lui Nicolae Iorga. Despre moartea suspectă a lui Iorga scrie şi dr. Adrian Majuru. Este de subliniat că şeful bandei de criminali, agentul NKVD/Gestapo Traian Boeru, a primit refugiu în Germania, unde a trăit nederanjat de nici o Justiţie a lumii acesteia până la adânci bătrâneţi, în 1994, când a răposat. În 1972, Sergiu Nicolaescu se întâlnea bine-mersi cu criminalul lui Iorga şi Madgearu, la Munchen, pentru “documentarea” cazului. Cu mai mult timp înainte, fiul lui Traian Boeru primise paşaport de RFG de la… Securitate. Mişcarea Legionară a fost decapitată de zvastica nazistă îmbârligată cu secera şi ciocanul şi nelipsita stea roşie deasupra tuturor. Ca şi România de altfel. Până astăzi şi pe mai departe…
Mai redau câteva fotografii de arhivă relevante, de la Ullstein Bild, inclusiv doua imagini de la deshumarea trupurilor batjocorite de ucigaşi şi reînhumarea lor creştinească:
“Cu 70 de ani in urma, in ianuarie 1945, 70.000 de sasi si svabi din Romania au fost deportati de autoritatile bolsevice in lagare de munca fortata din Uniunea Sovietica. Femei, barbati si copii. Germania fusese infranta si orice vorbitor de limba germana trebuia pedepsit, indiferent daca participase sau nu la razboi”, a notat seful statului, Hlaus Iohannis, la inceputul acestui an, adaugand: “Printre cei 70.000 de deportati s-au aflat si bunicii mei. Erau tineri. Dupa cativa ani, s-au intors acasa imbatraniti de suferinta. Nu au povestit niciodata ce au trait in lagar. Era dincolo de cuvinte”.
Dincolo de cuvinte este şi suferinţa a sute de mii de români aruncaţi de ocupanţii sovietici ai României în iadul temniţelor bolşevice. Astăzi, printr-o lege orwelliană, se încearcă reîntemniţarea lor, de data aceasta în istorie, şi chiar uciderea lor în efigie, prin demolarea puţinelor statui care li s-au ridicat şi ştergerea numelui lor de pe cele câteva străzi sau licee din întreaga ţară. Exact ca pe timpul invaziei hoardelor sovietice. Mai mult: oricine va scrie despre perioada interbelică şi geniile generaţiei Eliade-Vulcănescu-Ţutea este pasibil de închisoare! Viaţa marilor duhovnici ai ortodoxiei române, Părintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc sau chiar şi Părintele Arsenie Boca – acuzat şi inculpat pentru “vina” de “legionarism” – ar putea fi interzisă în scrierile publice. Se întâmplă în România, la 25 de ani de la “căderea comunismului”…
Iată cum, după 70 de ani, Parlamentul României pregăteşte noi deportări, printr-o lege neostalinistă. Candidaţi: istorici, cercetători, jurnalişti, artişti, simpli români. Legea, manevrată de persoane cu grave probleme patologice prin alte personaje cercetate în prezent de DNA, şi desăvârşită de un turnător ce urmează să fie deferit Justiţiei pentru fals în declaraţiile de necolaborare cu Securitate, urmează să ajungă azi-mâine pe masa Preşedintelui României. Între piciorul în ghips al lui Victor Ponta, tupeului securistului de modă nouă Seby Ghiţă şi amanţii Elenei Udrea, ştirea elaborării şi adoptării pe şest a acestei legi totalitare nu şi-a găsit drumul spre ecranele TV, al căror scop este, de altfel, indobitocirea omului. Sunete guturale sau analfabetisme istorice însoţesc imaginile violente şi triviale – chiar şi când vorbim de politică – răspândite prin mass-media.
Se va ajunge, oare, ca orice vorbitor de limbă română să poată fi pedepsit în România? Numai Preşedintele României ne-o poate spune, după ce va promulga sau respinge această “Lege” diabolică.
– include in categoria de infractori “criminalii de razboi” definiti ca orice persoana care a primit o condamnare in acest sens data de o instanta romana sau straina – adica inclusiv sentintele date de ocupantii sovietici generalilor, ofiterilor, ziaristilor, demnitarilor judecati si condamnati drept “criminali de razboi”;
– lege stabileste ca nu se pot ridica si mentine in spatiul public statui, placi comemorative etc ridicate in memoria acestor oameni;
– legea stabilese ca numele acestor oameni nu se pot aloca strazilor, pietelor etc – nici unui spatiu public – si ca nici o asociatie nu poate purta numele lor – statuiile lui Mircea Vulcanescu si Petre Tutea vor fi daramate, iar numele date unor Licee si strazi din intreaga tara vor fi indepartate;
– “legionarismul” este definit vag – practic, oricine va deranja va putea fi catalogat drept “legionar”, exact ca pe vremea stalinistă, folosindu-se chiar şi un simplu comentariu pe Facebook. “Legionarismul” devine infractiune si asocierea, promovarea etc a unor persoane considerate a fi legionare se pedepseste cu inchisoarea;
– se elimina complet din prezenta lege articolul Art.4 aliniatul (3) care mentiona ca nu constituie infractiune nicio actiune dedicata acestor oameni daca este facuta in interesul artei, stiintei, educatiei etc; practic orice referire pozitiva sau neutra la viata, opera sau suferinta acestor oameni poate fi catalogata drept infractiune;
– legea stabiliste juridic (!?) definitia Miscarii Legionare ca “organizatie fascista” care a activat pe teritoriul Romaniei intre 1927-1941, in ciuda definitiilor puse de numerosi istorici, membri ai Academiei Române sau ai Acedemiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
– se urmareste crearea bazei legislative pentru un “Minister al Adevărului”, cu toate mecanismele lui de control, “monitorizare”, urmărire, cenzură şi pedepsire, exact ca în perioada în care România era comandată de consilierii sovietici ai poliţiei politice bolşevice, NKVD.
– in Apelul Asociației „Libertate pentru Istorie“ din Franța se afirmă: “Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.”
Ce să mai vorbim când intenţiile sunt din cele mai rele?
Redăm articolele din Constituţia României pe care acest proiect de lege le încalcă grav:
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI:
ARTICOLUL 29 – Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
ARTICOLUL 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti.“– Mircea Eliade
În această noapte, a Sfântului Andrei, se împlinesc 76 de ani de la asasinarea Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, şi a camarazilor săi, Nicadorii şi Decemvirii. Pentru a pătrunde circumstenţele acestei crime am apelat la un studiu al profesorului Ioan Scurtu, apărut în lucrarea POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA. Editura Mica Valahie, 2012. În completarea acestuia voi adăuga şi opinia istoricului Cristian Troncotă despre cine a stat în spatele executanţilor operaţiunii criminale.
Iată momentele politice premergătoare actului ucigaş, prezentate într-un studiu al profesorului Scurtu despre ideologie şi formaţiuni de dreapta în România interbelică:
(…) “La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că “simpatizează foarte mult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame “Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic.
Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu. (…)
Pe măsură ce relaţiile dintre Rege şi legionari se deteriorau, se constată o intensificare a contactelor vizând stabilirea unei punţi de legătură între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu. La 11 martie 1937, în casa inginerului Ionică din Bucureşti a avut loc o întrevedere între Corneliu Zelea Codreanu şi Zaharia Boilă. Cu acest prilej, şeful legionarilor a afirmat că Regele urmărea să-l suprime, că a înţeles clar că “două săbii nu încap într-o teacă”. De aceea, el propunea o alianţă cu Iuliu Maniu, fiind convins că “dacă Regele ne ştie de aliaţi, nu va îndrăzni să se atingă de noi”. De asemenea, la 22 aprilie, Corneliu Zelea Codreanu s-a întâlnit cu Gheorghe Brătianu, convenind asupra unei acţiuni comune împotriva lui Carol al II-lea.
În acest context, s-a produs înlăturarea principelui Nicolae din rândul familiei regale. Revoltat de faptul că fratele său, Carol al II-lea, refuza să-i recunoască legalitatea căsătoriei cu Ioana Dolete – în timp ce el, regele ţării, trăia cu Elena Lupescu, ale cărei sfaturi politice le urma cu fidelitate – principele Nicolae a decis să recurgă la un “şantaj politic”: a intrat în legătură cu Garda de Fier, oferindu-i sprijin material. Elena Lupescu a sesizat pericolul şi a stăruit pe lângă Carol să-l înlăture urgent pe principele Nicolae din rândul familiei domnitoare şi să-l expedieze peste graniţă. Convocat în ziua de 8 aprilie, Consiliul de Coroană a validat această decizie. În timp ce toate partidele au acceptat hotărârea Consiliului de Coroană, Garda de Fier a dat publicităţii, la 11 aprilie 1937, un comunicat-circulară în care se critica “lichelismul Primului-ministru care vorbeşte de echivoc şi prestigiul dinastiei, când admite prezenţa şi amestecul în treburile statului a doamnei Lupescu. Prinţul Nicolae s-a căsătorit de 6 ani cu o româncă creştină din neamul băştinaş al ţării şi nu trăieşte cu o femeie din rasa cu care neamul meu se vrăjmăşeşte pe viaţă şi pe moarte, femeie prin care azi jidanii şi jidoviţii conduc ţara! Adevărul este că de 6 ani prinţul Nicolae nu a vrut să se plece în faţa d-nei Lupescu şi n-a înţeles ca soţia sa legitimă şi româncă şi creştină să devie sluga intrusei venetice. […] Ţara freamătă de indignare şi de nelinişte. Nu e vorba de ţara d-lui Tătărescu, compusă din poliţie, agenţi liberali şi spioni; mai este şi o altă ţară în afară de aceasta”. Documentul era semnat de generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, şeful partidului Totul pentru Ţară.
Vara anului 1937 s-a caracterizat printr-o puternică ascensiune a Mişcării Legionare. În fapt, cei patru ani de guvernare Tătărescu au contribuit decisiv la compromiterea regimului democratic, a Parlamentului şi a partidelor politice. Foarte mulţi cetăţeni îşi îndreptau speranţa spre “băieţi”, acei tineri care intrau în sate cântând imnuri patriotice, ridicau poduri, reparau şcoli, înălţau biserici şi troiţe, ajutau la strângerea recoltei, cântau în strană în zilele de sărbătoare sau participau la horă, îmbrăcaţi în costume naţionale. Faptul că aceşti “băieţi” erau împotriva democraţiei, a partidelor, că promiteau pedepse grele pentru adversarii politici nu era de natură să-i sperie pe ţărani. Emil Cioran scria, în martie 1937, că exista o dorinţă de “renunţare la libertate”, pe care o explica astfel: “Mulţimea vrea să i se comande. Cele mai sublime vise şi extaze comunicate prin flauturi de îngeri, n-o pot pune în mişcare ca un marş militar”. Ţărănimea “nu aşteptă altceva decât dezintoxicarea de libertate, de toate ficţiunile şi iluziile acesteia. Un adevărat strigăt după dictatură şi o ură invincibilă împotriva unei libertăţi inutile, […] Democraţia n-a putut face din ea un factor activ al istoriei, încât prostimea eternă a fost angajată într-o responsabilitate la care nu se simte chemată în mod esenţial. Ţăranii ar vrea ca totul să se facă peste ei, încât dictatura este paradisul lor terestru. […] Mulţimea aistorică n-are decât un ideal: pierderea libertăţii. Alţii să-şi ia răspunderea; ea nu vrea să judece, şi de frica anarhiei se încântă de teroare”.
La ancheta ziarului “Buna Vestire”, cu titlul De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare, Mircea Eliade răspundea: “Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofa civilă”. Acesta era limbajul pe care-l utiliza şi Nae Ionescu: “Dintre toate mişcările care, de la război încoace – pentru a nu vorbi decât în strictă contemporaneitate – au încercat să organizeze destinele naţiei noastre, nici una nu s-a aşezat mai sigur în matca istoriei româneşti, ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc […] pe tinerii aceştia care merg chiuind în luptă şi în moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violenţa, nici trădarea, nici linguşirea, nici corupţia, nici ademenirea, nici prigoana. Căci nu merg drumul lor, ci drumul naţiei, care e al mântuirii, pentru că pe el străjuieşte Dumnezeu. […] Victoria legionară înaintează ca o necesitate de destin, iar a te împotrivi ei însemnează a lua istoria în răspăr”. Legionarii propagau ideea după care acela hărăzit de istorie şi de Dumnezeu să conducă neamul românesc era Corneliu Zelea Codreanu. După convingerea lui Traian Herseni, “Căpitanul nu e ales de oameni, nu e conducător făcut, ci trimis de ursita cea fără greş a neamului, născut anume ca să mântuiască ţara”. (…)
Carol al II-lea era convins că şansele sale de reuşită erau maxime, astfel că, la 10 februarie 1938, a recurs la o lovitură de stat, prin care a pus capăt regimului democratic, pluripartidist din România. Noul regim era îndreptat împotriva legionarilor, acuzaţi că au pus în pericol ordinea de stat.
Corneliu Zelea Codreanu a sesizat dificultatea în care se afla şi, la 21 februarie 1938, a adresat legionarilor o circulară în care arăta; “Noi am înţeles să acţionăm în cadrul legal, manifestându-ne credinţele noastre. Lovitură de stat nu voim să dăm. Prin esenţa însăşi a concepţiei noastre, noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi aşteptăm biruinţa noastră de la desăvârşirea în sufletul naţiunii a unui proces de perfecţiune omenească. Nu vom întrebuinţa aceste mijloace pentru că tineretul de astăzi are prea adânc înfiptă conştiinţa misiunii sale şi a răspunderii sale pentru a face acte necugetate care să transforme România într-o Spanie însângerată”. În consecinţă, Corneliu Zelea Codreanu anunţa că, începând cu data de 21 februarie, partidul Totul pentru Ţară “nu mai există”. El aprecia: “Generaţia noastră vede bine mănuşa care i s-a aruncat. Mănuşa aruncată va rămâne jos. Noi refuzăm s-o ridicăm. Ceasul biruinţei noastre încă n-a sunat. E încă ceasul lor”. După ce făcea cunoscut că peste o lună va pleca la Roma pentru a se ocupa de traducerea şi tipărirea în italiană şi în franceză a cărţii sale Pentru legionari şi că va scrie volumul al doilea al acestei lucrări, Căpitanul încheia cu îndemnul: “Credeţi, camarazi din sate, din oraşe, din munţi şi din câmpii în viitorul legionar al României, pe care nici ura, nici uneltirea vicleană şi nici moartea nu-l pot împiedica”.
La solicitarea regelui Carol al II-lea o comisie a redactat în grabă textul noii Constituţii, care a fost publicată la 20 februarie, iar peste patru zile, la 24 februarie, a fost supusă “spre bună ştiinţă şi învoiala” cetăţenilor României. Evident că alegătorii nu au avut timpul necesar pentru a cunoaşte conţinutul Constituţiei, dar au votat masiv în favoarea acesteia: votul nu exprima o stare de conştiinţă, ci una emoţională, anume că prin actul de la 10 februarie s-a barat ascensiunea legionarilor spre putere. Constituţia a fost promulgată la 27 februarie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Regal. Între măsurile luate de autorităţi, la sugestia lui Nicolae Iorga, s-a aflat şi închiderea cooperativelor legionare şi desfiinţarea comerţului legionar. Acest fapt l-a determinat pe Corneliu Zelea Codreanu să-i trimită, la 26 martie, o scrisoare lui Nicolae Iorga, prin care-l acuza: “Eşti necinstit, eşti necinstit sufleteşte”. Prin decretul-regal din 30 martie 1938 partidele politice au fost dizolvate. Regimul autoritar de dreapta fusese instaurat şi în România, ca şi în majoritatea statelor europene.
* * *
Noul regim avea o puternică tentă antilegionară, fapt reflectat de propaganda oficială, precum şi de planurile ministrului de Interne Armand Călinescu. Informat de Nicolae Iorga că a primit o scrisoare insultătoare din partea lui Corneliu Zelea Codreanu, ministrul l-a sfătuit să-l dea în judecată pe “căpitanul” Mişcării Legionare.
Procesul intentat de Nicolae Iorga a oferit un bun prilej lui Carol al II-lea şi susţinătorilor săi de a declanşa o amplă acţiune vizând lichidarea Mişcării Legionare. La 15 aprilie a apărut decretul-lege pentru apărarea ordinii în stat, prin care era vizată în special activitatea Mişcării Legionare. Deşi Nicolae Iorga a cerut, printr-o scrisoare adresată comisarului regal, încetarea acţiunii împotriva lui Codreanu, procesul şi-a continuat cursul, acesta fiind condamnat în ziua de 19 aprilie la 6 luni închisoare. Din ordinul lui Călinescu, organele de ordine au făcut în noaptea de 18/19 aprilie percheziţii la sediile Mişcării Legionare şi la locuinţele fruntaşilor acesteia pentru a aduna probe prin care să-l încrimineze pe Corneliu Zelea Codreanu. Totodată au fost arestaţi mai mulţi legionari şi transportaţi în lagărele de la Miercurea-Ciuc, Tismana, Dragomirna ş.a. Codreanu a fost imediat implicat într-un alt proces, pe baza unor acuzaţii extrem de grave.
Procesul intentat lui Codreanu s-a desfăşurat în zilele de 23-26 mai, fiind citaţi 117 martori, între care Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Mihail Manoilescu, Ion Mihalache, Constantin C. Giurescu, Simion Mehedinţi, Ion Antonescu, Nichifor Crainic, Gheorghe Tătărescu, Nae Ionescu.
În depoziţia sa, Iuliu Maniu a declarat: “Am urmărit cu atenţie activitatea şi atitudinile d-sale. Am putut constata, din partea d-sale sinceritate în acţiune, consecvenţă şi tenacitate, calităţi care se găsesc atât de rar în viaţa noastră politică şi la conducătorii vieţii politice”. La rândul său, generalul Antonescu a apreciat: “Domnul Codreanu a avut o atitudine foarte frumoasă faţă de interesele ţării”.
În ultimul său cuvânt, Codreanu a spus: “Aveţi în mâinile dvs. onoarea întregului tineret al neamului românesc”.
Sentinţa a fost comunicată în ziua de 27 mai, la ora 3 dimineaţa, fapt puţin obişnuit pentru justiţia română. Codreanu a primit pedeapsa cea mai grea: 10 ani muncă silnică şi şase ani de degradare civică, pentru crimă de lovitură de stat, crimă de trădare, deţinerea şi reproducere în public a unor acte interesând siguranţa statului etc.
Presa, supusă cenzurii, nu a publicat întreaga desfăşurare a procesului, ci numai acele documente şi luări de poziţie menite să-l învinovăţească pe Codreanu. De asemenea, a fost publicată o broşură, intitulată Cine este Zelinsky Codreanu, cuprinzând actul de acuzare, din care se desprindea concluzia că acesta nu era român, ci un alogen extrem de periculos pentru statul român.
La rândul lor, legionarii au reuşit să editeze cartea Adevărul în procesul Căpitanului, pe care au început să o difuzeze clandestin în august 1938.
Au urmat, în primăvara şi vara anului 1938, noi arestări şi procese intentate unor fruntaşi legionari, între care Gheorghe Clime, preşedintele partidului “Totul pentru Ţară” (după moartea lui Gh. Cantacuzino-Grănicerul în octombrie 1937) şi condamnarea lor la mulţi ani închisoare. Între cei arestaţi în mai 1938 s-a aflat şi Nae Ionescu, depus la Miercurea-Ciuc, împreună cu alţi legionari. În iulie a fost trimis în acest lagăr şi Mircea Eliade sub motiv că a refuzat să semneze o declaraţie de desolidarizare de Mişcarea Legionară. Refuzul era justificat de faptul că nu fusese înscris în această organizaţie şi nu participase la activităţile ei,
Evoluţia vieţii internaţionale, puternica ascensiune a Germaniei şi politica conciliatoristă promovată de Marea Britanie şi Franţa a culminat, în 1938, cu acordul de la München din 29 septembrie, prin care Cehoslovacia, ţară membră a Societăţii Naţiunilor, a fost sacrificată sub presiunea lui Adolf Hitler.
În acest context, regele Carol al II-lea a efectuat un turneu diplomatic la Londra şi Paris pentru a vedea în ce măsură România se putea baza pe sprijinul celor două mari puteri occidentale. Rezultatul a fost dezamăgitor pentru Suveran, care la întoarcerea spre ţară s-a oprit în Germania, unde a avut o întâlnire cu Führer-ul (24 noiembrie). Ofertele de colaborare făcute de Carol nu au primit un răspuns pozitiv din partea lui Hitler, care nu putea uita politica promovată de-a lungul timpului de România şi, mai ales, încercările lui Nicolae Titulescu de a realiza securitatea colectivă pe care el o considera ca o atitudine antigermană.
Carol a înţeles că nu era agreat de Hitler, care ar fi preferat ca în fruntea guvernului României să se afle o persoană care în mod consecvent s-a pronunţat pentru alianţa cu Germania. Regele ştia că acel om era Corneliu Zelea Codreanu, drept care a decis – de comun acord cu Armand Călinescu – lichidarea acestuia.
În noaptea de 29/30 noiembrie, Codreanu, împreună cu alţi 13 legionari (asasinii lui Duca şi ai lui Stelescu) au fost ucişi.” (*)
După studiul Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu iată şi opinia fostului decan al Facultatii de Informatii din cadrul Academiei Nationale de Informatii, istoricul Cristian Troncotă, despre “actul de terorism de stat” al regimului dictatorial instituit de cuplul Carol al II-lea – Elena Lupescu:
* Extrase din studiile introductive la volumele apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului cu titlul: Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evoluţie. Documente. 1919-1927, (Bucureşti, 1996) şi Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II (1927-1931); vol. III (1931-1934); vol. IV (1934-1938); vol. V (1938-1940); vol. VI (1940-1941); vol. VII (1941-1943), publicate în anii 2000-2009 şi cuprinse în volumul POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA. Editura Mica Valahie, 2012
O nouă serie de manifestări dedicate memoriei luptătorilor anticomunişti paraşutaţi de aviaţia militară SUA în România ocupată de sovietici, se vor desfăşura după cum urmează: Vineri 24 octombrie 2014, ora 17,00, la Muzeul de Istorie a Bucureştiului (Palatul Suţu – P-ţa Universităţii) – “Spărgătorii Cortinei de Fier. Paraşutările SUA în România comunistă (1951-53)” – dezbatere istorică şi lansarea cărţii “Vânătoare de spioni” de Ioan Ciarnău – cu participarea autorului. Intrarea liberă. Sâmbãtã 25 octombrie 2014, ora 10,00, Fortul 13 Jilava – pelerinaj si comemorare: IN MEMORIAM luptătorii anticomunişti paraşutaţi de aviaţia SUA (1951-1953). Penitenciarul Jilava, str. Sabarului nr.1, Com. Jilava, jud. Ilfov.
Detalii pentru transport organizat, participare, protocol – la tel. 0722749249 / 0732153917, mail: [email protected]
Organizatori: Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu; Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici – luptători anticomunişti.
În incinta Fortului 13 Jilava se va oficia un parastas în memoria eroilor paraşutati de aviaţia americană, executaţi la Jilava în 30 octombrie 1953 – Alexandru Tanase, Ion Golea, Ion Samoila, Mircea Popovici, Ion Tolan, George Dinca, Vlad Mihai Vasile, Ion Buda, Cosma Ion, Tartler Erich, Corlan Aurel, Ion Iuhasz, Pop Gavrila. Veşnica lor pomenire!
Roncea.Ro vă oferă un extras din documentele CIA despre grupurile de rezistenţă armată anticomunistă din România, fenomen unic în spaţiul european ocupat de sovietici: