“Ion Ianosi este un ganditor de anvergura, un exeget subtil si pasionat al traditiei hegeliano-marxiste, dar si al lui Nietzsche, Dostoievski si Thomas Mann. In anii dictaturii comuniste, ca profesor la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti si ca prolific autor, domnia sa a aparat valorile estetice clasice impotriva obscurantismului demagogic imbratisat de multi dintre colegii sai. ” – Vladimir Tismaneanu, Revista 22 a GDS, 19 mai 2003
„(…) Capitalismul e ultima, cea mai rafinată şi mai abjectă inumanitate. El impune omenirii cele mai masive jertfe din câte a cunoscut istoria, distruge bunurile materiale ale societăţii, valorile economice, politice, etice şi estetice. Capitalismul este împărăţia tragicului adică a frumuseţii neîmplnite, distruse, sfărâmate (…). Lichidarea capitalismului şi prin el – odată pentru totdeauna – a exploatării omului de către om înseamnă dispariţia sursei principale a tragicului.
Concluzia logicului: în societatea socialistă şi comunistă sfera de acţiune, ponderea tragicului se răsfrânge foarte mult. Socialismul nu distruge, ci multiplică valorile – într-un ritm şi amploare nevisate înainte.
(…) Pentru prima oară în istorie, satisfacerea setei de frumos devine o problemă de stat, o obligaţie trasată de către partid tuturor făuritorilor de bunuri materiale şi spirituale. Frumosul pătrunde în toate sferele vieţii, în producţia industrială, în noile rânduieli de la ţară, în construcţia de locuinţe, cartiere, oraşe” (Ion Ianoşi, „Socialismul şi valorile estetice”, „Gazeta literară”, anul VIII, nr. 21, 11 mai 1961, p. 1).
„Capitalismul este omul ajuns la sărăcia spirituală absolută, omul la care «simţul posedării» s-a hipertrofiat monstruos, anihilând orice sentiment cu adevărat uman. (…) Individualismul este o consecinţă logică a orânduirii capitaliste” (Ion Ianoşi, „Capitalismul şi arta”, „Gazeta literară”, anul VIII, nr. 27, 29 iunie 1962, p. 2).
„Indicaţiile cuprinse în cuvântarea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej la Conferinţa de partid a oraşului Bucureşti stau la temelia atitudinii noastre faţă de literatura occidentală. Sintem împotriva minimei rezistenţe, a soluţiilor comode, a simplificărilor, pentru o cercetare ştiinţifică obiectivă, adică marxist-leninistă, a tuturor fenomenelor literare, oricât de contradictorii ar fi ele. Principiile noastre sunt maleabile dar ferme, cuprinzătoare dar precise. Ele cer şi respingerea îngustimii sociologist-vulgare şi respingerea pseudologicii liberaliste, obiectiviste. (…) Comunismul pune totul în slujba omului, el este forma supremă a umanismului. În nobila noastră luptă recunoaştem aliaţi în toţi umaniştii veritabili (…) chiar dacă umanismul lor e limitat, contradictoriu. (…) În valorificarea marxist-leninistă a literaturii occidentale, vom ţine cont permanent de acest criteriu etic-estetic esenţial: valoarea, menirea, soarta, Omul!” (Ion Ianoşi,Cuvantarea tovarasului Gheorghe Gheorghiu-Dej…„Gazeta literară”, anul XI, nr. 15, 9 aprilie 1964, p. 4)
Radu Moraru despre o alta tema nationala, Basarabia, batjocorita de TVR: “Televiziunea Publica – o mizerie!”
In ce priveste emisiunea “Cu ochii-n patru”: daca unii ierarhi-calugari ar fi mai modesti si si-ar respecta menirea pe acest pamant asemenea subiecte nu si-ar avea locul (exemplu: engolpioane de 30.000 de euro?, asta va trebuie?). “Deontologic”, cand la conducerea TVR sunt doi anticrestini convinsi, ca tovarasa Culcer si rotarianul Lazescu (click pe foto), membri ai sectei GDS, vorbim practic de un evident conflict de interese. E ca si cum l-ai pune pe Scaraoschi sa faca un reportaj despre Dumnezeu. Pe de alta parte invitarea unor maimute guralive ca Mirela Curlatean si Remus Cernea lasa de dorit pentru un profesionist ca realizatorul Cornel Mihalache. In rest, nu are cum sa nu te revolte si sa-ti provoace sila avalansa de antiromani care au invadat vietile oamenilor simpli catarandu-se ca niste draci pe antena TVR. Pana la a se spala pe cap cu ei cine i-a numit, biata Romanie e maculata in rahat kominternist zi de zi. Multumim, Partid!
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
În legătură cu emisiunea-dezbatere cu tema „Averea Bisericii” difuzată în cadrul emisiunii Cu ochii’n 4 pe canalul TV România 1 în seara de 30 martie 2011, Patriarhia Română face următoarele precizări:
Aşa cum au remarcat numeroşi telespectatori, emisiunea a fost agresivă, lipsită de obiectivitate şi de profesionalism, arătând, de fapt, reaua intenţie a realizatorilor prin prezentarea trunchiată şi tendenţioasă a informaţiilor cu scopul vădit de a discredita Biserica în contextul crizei economice actuale.
Această atitudine a reieşit inclusiv din prezentarea promoţională agresivă a emisiunii cu scopul creării percepţiei în opinia publică a faptului că Biserica ar deţine proprietăţi uriaşe folosite în scopuri nedeclarate. Averea Bisericii a fost prezentată hiperbolic şi chiar ridicol, ca un fel de „tsunami pecuniar”, care a devenit un coşmar-obsesie pentru politica editorială a televiziunii naţionale.
Chiar dacă în urmă cu aproape o lună într-un interviu de peste o oră acordat domnului Daniel Georgescu, reporter TVR, preotul jurist Ionuţ Corduneanu, vicar patriarhal administrativ, având datoria de a arăta transparenţă şi respect pentru opinia publică, a explicat pe larg care sunt proprietăţile şi sursele de venituri ale Bisericii Ortodoxe Române necesare acoperirii cheltuielilor crescânde pentru construirea, consolidarea şi restaurarea lăcaşurilor de cult în majoritate aflate în patrimoniul cultural-naţional, pentru întreţinerea acestora, precum şi pentru susţinerea lucrării pastoral-educaţionale şi social-filantropice a Bisericii în favoarea societăţii româneşti, realizatorii emisiunii cu tema „Averea Bisericii” au prezentat, aproape obsesiv, sume de bani ireale şi proprietăţi fabuloase pe care le-ar deţine Biserica. De exemplu, în timpul emisiunii s-a făcut afirmaţia falsă că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor ar fi primit deja suprafaţa de pădure (116 000 hectare, corect 166 000 hectare) pentru care se judecă în instanţă de mai mulţi ani, fără câştig de cauză. De asemenea, în mod suspect problema restituirii proprietăţilor bisericeşti naţionalizate de către Stat, care ar reprezenta un act de dreptate şi o soluţie durabilă pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a cultelor, a fost sistematic evitată de moderator, domnul Cornel Mihalache.
În acelaşi timp, s-a remarcat atitudinea pătimaşă şi partizană a acestuia precum şi a unora dintre invitaţii ostili Bisericii, deranjaţi de faptul că Biserica Ortodoxă Română se bucură de încredere din partea majorităţii populaţiei, mai ales pentru că Biserica păstrează identitatea spirituală a neamului românesc şi nu primeşte directive şi sprijin financiar din străinătate.
Este surprinzător şi regretabil faptul că tocmai postul naţional de televiziune, TVR, susţinut financiar în majoritate de către contribuabili de credinţă ortodoxă, atacă Biserica naţională a poporului român pe tema sprijinului acordat acesteia de către Statul român. Ori, salariile celor care lucrează în Televiziunea Română, plătite de la bugetul de Stat, sunt incomparabil mai mari decât sprijinul salarial acordat de Stat personalului deservent al Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, suma de la bugetul de Stat alocată celor şase componente ale Televiziunii Române (circa două sute milioane lei) este aproape egală cu sprijinul salarial alocat de Stat Bisericii Ortodoxe Române (aproximativ două sute zece miloane lei), deşi contribuţia reală a Bisericii la viaţa spirituală, cultural-educaţională şi social-filantropică a comunităţilor locale din ţară şi din diaspora română este incomparabil mai mare şi mai eficientă.
Adesea, sprijinul salarial foarte modest acordat în prezent de Stat preoţilor din parohii este chiar mai mic decât impozitul plătit de aceştia către bugetul de Stat pentru salariul lor integral, deşi acest salariu nu mai poate fi realizat în multe localităţi, întrucât contribuţia credincioşilor a scăzut dramatic din cauza fenomenului migraţiei, şomajului şi sărăcirii populaţiei.
În concluzie, considerăm că datoria Televiziunii naţionale nu este aceea de a tensiona în mod artificial relaţiile dintre Stat şi Biserică, nici de a diminua şi submina capacitatea de acţiune a Bisericii, astfel încât aceasta să nu mai poată ajuta spiritual şi social poporul român, atât de umilit astăzi de factori interni şi externi dornici de profit imediat sau pe termen lung, tocmai pentru că acest profit se obţine în defavoarea sa.
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Manolescu Apolzan Nicolae, Ambasadorul Romaniei la UNESCO
Stimati Domni,
Va scriu in calitate de simplu cetatean al Romaniei. In primul rand permiteti-mi sa va felicit pentru activitatea dvs recenta privind controlul averilor liderilor sindicali, conform noii Legi ANI, cerinta sustinuta de senatorul Iulian Urban inca de anul trecut si, la randul meu, de mine personal, pe vremea cand activam in presa centrala. Sa speram ca, intr-un viitor nu prea indepartat vor urma la rand si jurnalistii “de elita”, dupa magnatii sindicali, conform legii bunului simt si urmatoarei variante a Legii ANI.
Pana atunci, va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
La data repectiva, teoretic, Manolescu Apolzan Nicolae se afla la post, la Paris, impreuna cu sotia sa de la acea vreme, Manolescu Apolzan Ioana, angajata pe post de Secretar III si castiga 40.888 Euro, el si 25.129 Euro, ea. Fata de anul precedent, 2008, constatam ca li se marise salariul de la 32.304, el si de la 17.028, ea.
Cum de la acea data el a uitat sa mai depuna vreo Declaratie, conform Legii, am urmarit totusi evolutia lui prin deja fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana, acum promovata la rangul de Secretar II la aceeasi Legatie, care si-a depus ultima Declaratie la 25.10.2010. Conform acesteia, salariul celor doi era anul trecut de 37.547 Euro si 19.064 lei, el si de 22.995 Euro si 15.493 lei, ea.
De asemenea, domnul ambasador si-a pastrat si postul de profesor la Universitatea Bucuresti (conform portalului acesteia: https://www.unibuc.ro/ro/cd_nicomanolescu_ro), cat si cele de la urmatoarele institutii, la care, teoretic, activeaza in acelasi timp in care este si ambasador la Paris si de unde incaseaza remuneratii mai mult sau mai putin consistente, respectiv: Uniunea Scriitorilor din Romania, Presedinte – 56.580 lei; Academia Romana, (doar) Membru corespondent – 36.144 lei; Fundatia Romania Literara, Director General – 2723 lei; ziarul Adevarul, Colaborator – 31.166 lei; ziarul EvZ, Colaborator – 17.760 lei; Societatea Romana de Radiodifuziune, Colaborator – 2940 lei; CopiRo, Drepturi de Autor – 2072 lei; Editura Litera, Drepturi de Autor – 5649 lei; Editura Paralela 45, Drepturi de Autor – 66.693,3 lei. Aceasta era situatia pe 2009 – 2010, dupa cum transpare din Declaratia de Avere depusa la MAE de fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana (https://mae.ro/node/5132). De atunci, nu mai stim nimic…
Desigur, va rog sa studiati si in ce masura un astfel de om ocupat nu cumva atinge si sfere ale incompatibilitatii, conform aceleiasi Legi ANI.
Totodata, va rog sa luati in considerare si faptul ca domnul ambasador se afla deja la varsta senectutii si, la cei 72 de ani ai sai, a depasit cu vreo sapte anisori varsta de pensionare, conform vechii dar si noii Legi promulgate de presedintele Traian Basescu, totodata sef al diplomatiei Romaniei. Probabil sub-seful diplomatiei, dl Teodor Baconschi, a uitat prioritatile MAE enuntate de colegul sau Mihai Razvan Ungureanu si aprobate si de presedintele Traian Basescu, respectiv “lupta impotriva gerontocratiei” din aparatul Ministerului de Externe. Sa spunem ca varsta nu ar conta daca domnul ambasador ar arde zilnic ca o torta a culturii romane pe meridianele internationale, conform pozitiei sale de reprezentant al Romaniei la UNESCO inca din 2006. Insa, cu exceptia unor documente de atestare a unor situri UNESCO, ultima activitate a Romaniei, conform portalului oficial al organizatiei dateaza din… 2005 – https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/.
Dupa cum ne informeaza colegii sai din Ministerul de Externe, chiria pe care o plateste Romania pentru resedinta ambasadorului Manolescu Apolzan Nicolae de la Paris este de 11.000 Euro lunar, plus cheltuieli curente. Ca atare, de cand este ambasador, numai pe chiria aparatamentului sau ultracentral, Romania a platit peste 550.000 Euro. Plus salariile sale si ale sotiei (acum fosta sotie), inca circa 250.000 euro. De-a lungul acestei perioade, Manolescu Apolzan Nicolae a facut practic naveta Bucuresti – Paris, pentru a-si putea acoperi o parte din celalalte multiple obligatii ale sale. Le-a facut pe banii MAE sau pe banii sai?, o alta intrebare de bun simt, care probabil ar trebui sa intre mai curand in atentia Curtii de Conturi a Romaniei si relatiei acesteia cu Minsterul de Externe.
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
NOTA MEA: Actiunea anticrestinilor din Romania a fost introdusa cu putin timp inainte de Nasterea Mantuitorului. Castigam in postul Sfintelor Pasti, inainte de Inviere. Lauda lui Dumnezeu pentru toate!
Victorie crestina la CEDO
Crucifixele, Icoanele şi celelalte simboluri religioase rămân pe pereţii tuturor şcolilor din Europa crestina! Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a admis recursul statului italian la decizia CEDO din 2009 prin care forul european condamna Italia pentru prezenţa însemnelor religioase în instituţiile publice de învăţământ. Hotărârea a fost publicată astăzi, 18 martie, pe site-ul instituţiei, informează Basilica.ro.
„S-a stabilit în mod clar că simpla prezenţă a simbolurilor religioase ale religiei majoritare în şcolile publice nu încalcă dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri şi nici nu constituie o îndoctrinare. În acelaşi timp Curtea a apreciat că nu se poate lăsa la aprecierea unui număr redus de persoane, care au o părere preconcepută şi subiectivă asupra acestei probleme, respectiv o concepţie antireligioasă precum are reclamanta în cauză, problema amenajării ambientului şcolar care ţine de competenţa autorităţilor statale”, a spus părintele vicar-administrativ patriarhal, Ionuţ Corduneanu, referitor la conţinutul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Decizia CEDO are implicaţii majore şi pentru problemele similare apărute în ţara noastră, consideră părintele vicar-administrativ patriarhal Ionuţ Corduneanu.
„Această soluţie a Curţii Europene a Drepturilor Omului considerăm că tranşează şi în România pseudoproblema prezenţei icoanelor în şcolile publice confirmând că viziunea Bisericii asupra acestei probleme este conformă cu viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aşa zişi apărători ai Drepturilor Omului în România care militează împotriva orei de religie în şcoli şi prezenţei sfintelor icoane sunt dovediţi a fi o simplă minoritate agresivă şi atee, care nu se bazează pe argumente juridice, ci doar pe invective la adresa Bisericii. Ca urmare această hotărâre este deosebit de importantă pe plan internaţional, european, cât şi în ceea ce priveşte situaţia din România”, a mai spus părintele Ionuţ Corduneanu (Bravo, Ionut! – Nota mea, V.R.)
Pe 3 noiembrie, 2009, Italia a fost condamnată pentru prezenţa în şcoli a crucifixelor catolice.
CEDO considera, atunci, ca aceasta încalcă dreptul la liberă alegere a religiei şi dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii în religia dorită. Decizia judecătorilor de la Strasbourg a provocat un val de proteste în peninsulă.
Italia a făcut apel la decizia respectivă, demers în care a fost susţinută de o serie de state europene, între care şi România.
Comunicat al Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios. Este necesara lecturarea lui pentru ca si astazi, chiar si dupa decizia CEDO, tot mai exista unii bolovanosi pe portalurile anticrestine si antiromanesti care agreseaza mediatic naivii, sustinand ca in Romania “realitatea este alta”. “Adevarul” este ca “Realitatea” “Evenimentelor Zilei” le va fi cu totul alta, chiar lor – practic nu vor mai avea nici o “Dilema” – cam de la vreo “22” de secunde dupa moarte, moment de cand nu vor mai primi decat “HotNews”. Dar fierbinti rau de tot…
Icoanele raman in Scoli, Catedrala Mantuirii Neamului se va inalta
Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios, un for al societatii civile care a reusit sa blocheze initiativa anti-crestina de eliminare a Icoanelor din Scoli, constata ca personajele implicate in campania ateist-comunista din ultimii doi ani revin cu atacuri avand aceleasi teme, obsesive: Scoala si Biserica.
Este bine de stiu ca agitatorii principali, Emil Moise si Remus Cernea, si-au divizat, precum o ameoba, organizatia-mama, asa-zisa “Asociatie Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”, si se prezinta in spatiul public si cu asa-numita “Asociatie Umanista Romana”.
Simultan, cele doua celule comuniste au emis doua comunicate cu un continut propagandistic ateist complet fals prin care presa si opinia publica sunt grav dezinformate.
Cu privire la comunicatul remis publicitatii de Asociatia Umanista Romana in data de 7 ianuarie 2009, prin care aceasta solicita noii conduceri a Ministerului Educatiei “sa puna in aplicare neintarziat decizia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii privind simbolurile religioase din scoli”, Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios, prin reprezentantii sai, face urmatoarele precizari:
Decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la care se face referire in comunicatul citat a fost anulata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 2393/11.06.2008, irevocabila. Ca atare, respectiva decizie invocata nu mai poate produce nici un efecte juridic, fiind… desfiintata, fapt pe care atat CNCD cat si Asociatia in cauza il stiu prea bine. Icoanele raman in Scoli atat prin vointa Justitiei Romane cat si prin dreptul de netagaduit al majoritatii crestin-ortodoxe a acestui popor.
Tot dintr-o stire de presa, din aceeasi zi, aflam ca “Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta cere Tribunalului Bucuresti sa anuleze cedarea gratuita a terenului pentru Catedrala Mantuirii Neamului” catre Biserica Ortodoxa. Reprezentantii organizatiei, altfel ateiste, considera ca “statul roman discrimineaza celelalte culte religioase”, prin aceasta decizie, desi Biserica Ortodoxa Romana reprezinta majoritatea covarsitoare a cetatenilor Romaniei si inclusiv presedintele tarii, Traian Basescu, a subliniat caracterul national al Bisericii stramosesti. Mai mult, Catedrala Mantuirii Neamului, ultima dorinta a regretatului Patriarh Teoctist, se va inalta in primul rand prin contributiile credinciosilor ortodocsi si nu prin sprijinul autoritatilor statului.
“Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta este cunoscuta pentru scoaterea icoanelor din scoli”, se afirma, in mod eronat, in stirea de presa.
Tinand cont de aceste deformari ale realitatii, publicate din pacate fara a fi verificate, facem apel la presa romana sa nu mai cada in capcanele acestor doua organizatii indoielnice, formate din doar doua personaje, ce necesita, in cel mai bun caz, un minim consult psihic.
Consideram ca reluarea, mai ales in aceste conditii lipsite de fond si temei juridic, a falsei “probleme” a eliminarii simbolurilor religioase din Scolile publice din Romania este o expresie a preocuparilor obsesive pe care le au anumite grupari agitatorii din asa-zisa “societate civila” – Grupul pentru Dialog Social, Asociatia Pro Democratia, Liga Pro-Europa si Fundatia Soros -, in promovarea unor interese profund anti-romanesti si anti-crestine, tipice regimului comunist decapitat de miscarea insurectionista anticomunista din 1989-1990.
Multumind presei romane, reamintim opiniei publice ca pozitia Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios este sustinuta de dascali si mari personalitati ale culturii romane, cat si de toate confesiunile din Romania – crestine, musulman si mozaic – si este in concordanta cu reglementarile europene in materie, inclusiv cu declaratia Universala a Drepturilor Omului a Organizatiei Natiunilor Unite, conform carora comunitatea este singura care poate decide in aceasta chestiune.
Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios este o structura federativa fara personalitate juridica, formata in toamna anului 2006 din 150 de asociatii si organizatii ale societatii civile crestine, cu scopul de a apara drepturile copiilor si prezenta simbolurilor de credinta in spatiile publice.
UPDATE: Puteti descarca si citi motivatia deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie in format pdf – dati clic aici pentru document.
NOTA MEA: Anticrestinilor si antiromanilor din “sotzietatea in civil”, puteti sa faceti apoplexie, nu ne suparam!
Din timpul Campaniei Salvati Icoanele:
25/6/2007
Dezbatere pe tema Icoanelor in Scoli. Inregistrarea emisiunii difuzate duminica 24 iunie pe Radio Romania Actualitati sub genericul “Luminile nopţii – cultură şi spiritualitate”. Realizator Cristian Curte. Invitati: Victor Roncea, coordonator, Asociatia Civic Media; Dragos Tacaluta, avocatul Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania. Intervenienti telefonici: Csaba Astalosz, presedinte, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si Emil Moise, profesor.
Se ştie că în cazul inundaţiilor, la cererea repetată a partidelor politice şi a opiniei publice, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să instituie starea de urgenţă. A fost însă mai ascultător atunci când circa 300 semnatari i-au cerut să condamne comunismul.
Preşedintele Traian Băsescu consideră, desigur, această acţiune, o urgenţă!
A condamna o idee este, însă, absurd!
Modul în care o idee este coborâtă pe pământ, felul în care este transformată în realitate este, însă, altceva!
Se pot condamna fapte şi nu idei!
Preşedintele Traian Băsescu a stabilit şi persoana care va înfăptui condamnarea. Un tânăr născut în România, în 1951, care avea 20 de ani, în 1971 a absolvit facultatea în ţară, după care s-a expatriat, transmiţând pe unde scurte ascultătorilor din lume şi din România opiniile lui despre marxism şi adevăr.
În cei 45 ani de regim comunist în România, tânărul comentator a cunoscut, ca fiu al burgheziei roşii postbelice, în direct, etapa comunismului postdejist, completând-o cu amintirile unei familii de comunişti moscoviţi transplantaţi în România.
Preşedintele României, Traian Băsescu, va fi ţinut seamă, probabil, de reclama insistentă pe care un corp de voci o face lui Vladimir Tismăneanu, despre el este vorba, ca istoric al comunismului în România.
Să-i vedem însă, lucrările!
Trei cărţi ar putea fi luate în discuţie în acest caz, “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, “Reinventarea politicului”, “Stalinism pentru eternitate” sub titlul “O istorie a comunismului românesc”, cărţi care conţin aceeaşi materie informativă şi aceleaşi teze. Autorul lor nu a intrat niciodată în arhive. Cartea pe care o scrie, urmând cercetările Institutului de istorie a PCR de la Bucureşti şi o “Istorie a comunismului românesc” de Gheorghe Ionescu. “Stalinismul pentru eternitate” este, mai ales, o istorie de ecouri, receptaculul unei istorii orale de familie sau de clan bolşevic, fascinat de ceea ce se petrece la centru.
Subiectivismul, fie şi involuntar, anecdotica, atenţia pentru intrigă, pentru senzaţional, deplasează “Stalinismul pentru eternitate” din sfera ştiinţifică în aceea a literaturii. Accentul se pune peste tot pe psihologie. Autorul ne prezintă, ca un romancier, sentimentele pe care le atribuie personajelor de care se ocupă, de obicei, în dezavantajul acestora. În istorie, contează însă documentele şi nu impresiile autorului.
Istoriografia modernă, care refuză să se ocupe exclusiv de marile figuri politice şi de evenimentele însoţitoare, caută să descopere viaţa cotidiană a oamenilor: ce produc, cum se hrănesc, ce edifică, care este sufletul şi mentalitatea societăţii. Nimic din toate acestea în cartea pomenită sau în cărţile pomenite, din ele lipsind tocmai societatea, oamenii de zi cu zi şi experienţa lor. Nu este o istorie, ci un comentariu la ce ar fi putut fi o istorie, este o bârfă subţire în care recunoaştem exigenţele COMINTERN-ului faţă de partidele comuniste din ţările satelite Moscovei.
În loc să fie o expunere de fapte, o istorie a societăţii româneşti în comunism şi o critică a sistemului, cartea se ocupă de figuri politice de vârf şi caută ţapi ispăşitori. Istoria stalinismului vrea să disculpe sistemul instituit de COMINTERN şi să arunce vina pe seama unor persoane, fie ele Stalin, Mao, Ceauşescu şi altele.
Cartea lui Vladimir Tismăneanu, “Stalinism pentru eternitate – o istorie a comunismului românesc”, este o subtilă deculpabilizare a revoluţionarilor de profesie, a faptelor COMINTERN-ului.
În plus, expunerea este adesea lacunară. Deşi acordă lui Lucreţiu Pătrăşcanu o atenţie specială în această carte, autorul ocoleşte criza politică din 1946 de la Cluj şi conflictul intern din PCR în legătură cu poziţiile autonomiste ale regionalei comuniste de la Cluj, prioritar ungurească.
Dintr-o listă finală a elitei conducătoare a PCR, doar 25 de persoane, lipsesc figuri ca Teoharie Georgescu, Goldberg, Moghioroş, Chivu Stoica, Silviu Brucan şi atâţia alţii.
Din 21 de fotografii care ilustrează, după autor, istoria celor 45 de ani de comunism în România, 17 sunt cu Nicolae Ceauşescu şi doar 4 cu Gheorghiu-Dej. Echilibrul şi echidistanţa lipsesc autorului cărţii.
Nu intenţionăm să facem o recenzie a ei, ci semnalăm absenţa fundamentelor ştiinţifice şi caracterul utezist al lucrării.
Autorul este fascinat de o serie de mitologii ale comunismului internaţional şi mai puţin de adevăr.
Cartea rămâne o şuetă confortabilă pe marginea unei istorii politice, schiţată după ureche.
Într-o altă lucrare – “Reinventarea politicului” din 1997 – care face istoria politică din ţările Europei centrale în secolul XX, autorul uită campania românilor împotriva revoluţiei comuniste de la Budapesta din 1919 şi uită şi rezistenţa românească anticomunistă din munţi, după 1944, deşi era obligatoriu să le expună, cu atât mai mult cu cât erau avantajoase pentru o corectă imagine politică a românilor faţă de vecinii lor.
Aceasta este cariera ştiinţifică a persoanei pe care Traian Băsescu a desemnat-o pentru a alcătui un documentar de condamnare a regimului comunist din România. Este evident că cel ales nu este recomandat nici de vârstă, nici de lucrările lui pentru această misiune. Nu mai este recomandat nici din alte puncte de vedere.
Domnule preşedinte, aici se impun câteva întrebări, fie ele şi retorice:
Este obligatoriu ca autorul sau girantul unui document fundamental pentru istoria României postbelice să fie o persoană care a emigrat din România ? Milioanele de români care n-au emigrat şi n-au vorbit la posturile de radio străine nu merită încredere ?
Este obligatoriu ca omul de concepţie al condamnării regimului politic postbelic comunist să fie atât de tânăr, fără marea experienţă a dramei, a tragediei naţionale româneşti ?
Este obligatoriu ca autorul care girează un document atât de important să fie neapărat recrutat din clanul cominterniştilor cu state de plate la Moscova, clan mutat astăzi în Occident ? Este obligatoriu să fie evreu ? Este obligatoriu să fie ales dintre gazetarii care scriu cărţi din cărţi şi nu dintre cercetătorii din ţară care sunt mai aproape de fapte şi care cercetează arhivele chiar în acele institute de cercetare istorică înfiinţate în ultimii 15 ani ?
Întrebările pot continua. Fapt este că persoana desemnată de preşedintele Traian Băsescu rămâne autorul unei pseudoistorii a comunismului din România, rămânând fidel viziunii COMINTERN-ului. Prin astfel de cărţi şi persoane, COMINTERN-ul îşi prelungeşte metamorfotic existenţa.
Conform Constituţiei României, preşedintele republicii are, ca mijloc esenţial de lucru, dialogul cu partidele, cu alte instituţii publice, cu Academia, de pildă, cu institutele Academiei, vechi şi noi, în cazul de faţă. O asemenea consultare se impunea şi în acest caz, altfel totul poate deveni un viraj periculos.
Amintesc că preşedintele României îşi planificase nişte întâlniri de regularitate cu partidele politice. De ce a uitat să le facă ?
România a fost judecată, în anii ’50, ’60, ’70, ’80, de oamenii COMINTERN-ului. Societatea din România a fost greu traumatizată de NKVD-iştii aduşi în 1944, pe tancuri, de la Moscova.
A instala în chip de judecător al regimului comunist, din cei 45 de ani postbelici, pe fiul unui astfel de bolşevic exportat de Moscova, înseamnă a traumatiza din nou această societate, ceea ce trebuie să-i dea de gândit chiar şi preşedintelui Traian Băsescu. (aplauze) Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulţumesc, domnule senator.
In Memoriam MIHAI UNGHEANU
“Mihai Ungheanu scrie numai ceea ce crede”
Petre Tutea
“Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale”
Prof. dr. Viorel Roman, Universitatea din Bremen
Scriitorul si criticul literar Mihai Ungheanu a murit, joi, 12 martie 2009, cu doar cinci zile inainte de a implini 70 de ani.
Mihai Ungheanu s-a nascut la 17 martie 1939. In anii ’70-’80 a fost apropiat de grupul protocronistilor, fiind unul dintre promotorii revistei “Luceafarul”, scrie ZIUA. Dupa 1990 a continuat sa publice numeroase carti de esenta nationalista, in care si-a exprimat rezervele fata de noua “intelighentie”, democratica, de dupa 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu mediile intelectuale din anii ’50, pro-sovietice. Dintre aceste carti amintim “Holocaustul culturii romanesti, 1944-1989” si “Enciclopedia valorilor reprimate” (in colaborare cu Ilie Badescu), potrivit wikipedia. Ungheanu a fost senator PRM de Arges in doua legislaturi, din 2000 pana in 2008.
Apropiatii si familia anunta ca profesorul Mihai Ungheanu s-a imbolnavit subit de cancer, galopant, si s-a stins joi, la ora 14.10, dupa impartasania pe care o facuse cu o zi in urma. “Ucenicii celui care a fost una dintre cele mai sclipitoare minti romanesti si unul dintre cei mai mari aparatori ai lui Eminescu si romanitatii din ultima jumatate de secol anunta cu pioasa reculegere ca vineri, la ora 11.00, trupul profesorului de romanism va fi depus la Biserica Amzei. Slujba in memoria sa se va desfasura sambata, la ora 13.00, in aceeasi Biserica cu Hramul Bunei Vestiri si a Sfantului Ierarh Nicolae, inainte de inmormantarea care va avea loc la ora 14.00, la Cimirul Bellu Ortodox. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace alaturi de toti martirii neamului romanesc asteptand invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina!”.
Mihai Ungheanu se alatura astfel colegilor sai din Grupul Eminescu si nu numai, decedati in morti mai mult sau mai putin suspecte: Nicolae Labis, Marin Preda, Nichita Stanescu, Paul Anghel, Alexandru Oprea, Pompiliu Marcea, Gheorghe Pitut, Ion Lancranjan, Cezar Ivanescu…
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
* * *
«Cominternul după Comintern»
“Sunt preocupat să pun în ordine nişte manuscrise pentru o viitoare carte. O carte intitulată «Cominternul după Comintern», o suită de articole apărute în presă prin care vreau să demonstrez că de fapt mentalitatea şi metodele cominternului nu au dispărut după 1989, ba chiar au luat proporţii. Acest lucru mi se pare de ordinul evidenţei.
M-a interesat literatura de idei, în primul rând. Multe din cărţile care nu ţin de eseu sunt şi ele literatură de idei. Îmi plac în egală măsură toate genurile, speciile literare, dar mărturisesc că am înclinat mult către proză. Am scris cronică literară ani de zile. I-am închinat lui Marin Preda cartea «Marin Preda, vocaţie şi aspiraţie». A apărut în 1973, iar în anul 2002, pentru că trebuia dusă până la capăt, a apărut şi a doua ediţie. Din anul 1973, anul în care a apărut prima versiune, scriitorul a tipărit până în 1980 mai multe cărţi şi trebuia să dau o viziune finită asupra întregii opere. A doua ediţie s-a numit la fel, dar, evident, cu capitole în plus, pentru cărţile care nu apăruseră încă în 1973.
Pentru cei din generaţia mea, cel mai important lucru a fost supravieţuirea. Eu cred că am reuşit prin activitatea mea de critic literar să fac aşa ceva, prin cărţile pe care le-am tipărit. Regret că nu am scris cât de mult am dorit şi pe temele pe care le-am dorit.
Pasiunea pentru scris este inevitabilă, până la urmă, pentru un intelectual care vrea să comunice cu cei din jur şi cu publicul. Am făcut facultatea de litere, care m-a dus direct la presă, la gazetărie şi, evident, la scris, aşa că era prescrisă traiectoria mea. În ceea ce priveşte viaţa politică, m-am ţinut departe de ea până în 2000, cu convingerea că nu este un loc ideal de existenţă, dar am ajuns la concluzia că, dacă nu intri în politică, nu poţi rezolva anumite chestiuni de ordin profesional, nu poţi să duci până la capăt, pentru tine şi pentru alţii, o sumă de acţiuni începute, aşa că am intrat în politică, dar concluziile sunt, ca pentru oricare intelectual, decepţionante, dezamăgitoare.
Cred că politica mi-a adus numai decepţii. Mi-aduc aminte cum s-a făcut revizuirea Constituţiei din 2003, şi acţiunea asta făcută în grabă şi neserios m-a făcut să părăsesc prin demisie Parlamentul.
În adolescenţă visam să joc rugby. Acum nu mai am visuri. Însă eu eram, din păcate, în provincie, unde nu se făcea acest sport, şi situaţia spune foarte multe despre vise şi posibilităţi. Nu îmi place să visez… îmi place să-mi propun lucruri tangibile.”
Mihai Ungheanu 17 martie 2008
Jurnalul National
15 Ianuarie 2007 – M. UNGHEANU: “HOLOCAUSTUL CULTURII ROMANESTI; 1949-1989″
Hitler spera în buncăr, în ultimele sale zile, ca la întâlnirea dintre rasa superioară anglo-saxonă, capitalistă, apuseană cu cea inferioară, asiatică, slavo-bolşevică, lupta nu va înceta. Şi spre surprinderea mai ales a anglo-americanilor chiar aşa s-a şi întâmplat, dar nu chiar aşa cum vroia Hitler.
Stalinismul, idealurile solidarităţii, fraternităţii, egalităţii erau populare în Europa devastată. Iniţiativa în lupta culturală dintre est şi vest era la început de partea marxiştilor. Aşa că Stalin, ajuns la Berlin, a început imediat propaganda, munca de lămurire a germanilor, italienilor, francezilor, grecilor etc. şi din sfera de ocupaţie anglo-americană.
La scurt timp însă Truman s-a dezmeticit, începe refacerea ţărilor la vest de Cortina de Fier cu Planul Marshall şi ripostează slavilor cu aceeaşi monedă. Adică demască sclavia şi duplicitatea din Lagărul bolşevic. Banii pentru acest mare proiect cultural secret al CIA au fost luaţi din Planul Marshall.
Şi dacă slavii nu aveau nici un scrupul faţă de duşmanul de clasă, sub patronajul CIA, Radio Europa Liberă, Libertatea, sute de publicaţii, simpozioane şi congrese pledau pentru economia de piaţă, libertatea şi democraţia de tip nord-americană.
Strategia înfruntării secrete cultural-ideologice a anglo-saxonilor cu slavii, este analizată de Frances Stonor Saunders în Who paid the piper (Cine plăteşte). The CIA and the cultural Cold War, Londra 1999, 540 p.
Demascarea comuniştilor în apus a devenit facilă mai ales după înăbuşirea revoltei muncitorilor din Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968, iar activitatea ofiţerilor CIA şi a colaboratorilor a devenit tot mai uşoară. În final, războiul rece, sau al treilea război mondial, după diplomatul sovietic Valentin Falin, s-a încheiat cu victoria vestului. Federaţia Rusă are azi numai 5% din puterea economică a vestului, iar la mesajul eliberator marxist-leninist a renunţat de bună voie, chiar Moscova.
Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România. KGB-ul a venit cu ofiţeri şi un grup de cominternişti pregătiţi să preia puterea şi cu sprijinul Armatei Roşii, care a rămas în ţară 1944-58, a exterminat fără drept de apel cultura română neconformă cu stalinismul. Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale, descrie degradarea în Holocaustul culturii româneşti, 1944-1989, ed. D.B.H. 470 p. Mai mult decât atât, continuarea procesului şi după 1989.
Dacă CIA se folosea de bani, organizaţii şi actori sub acoperire, KGB-ul la Bucureşti nu avea nici un motiv de a nu acţiona pe faţă şi cu toată brutalitatea, cu Morţi civile şi moartea de la Sighet, cu Echipele de epurare etc. Titlurile capitolelor sunt edificatoare: Execuţii rituale; Triumfători sub protecţia katiuşelor; Extinderea etichetelor prohibitive; Reprimarea exilului; Interzicerea lui Eminescu; Condamnari post-mortem – Titu Maioreacu; Metoda ţapilor ispăşitori; Inocenţa vinovaţilor; Eliminarea indezirabililor; Ocuparea instituţiilor; Inocenţa comisarilor; Lichidarea lui Mihail Manoilescu; Relansarea modelului execuţiilor rituale; Scenariul maniheic şi sacrificiile rituale…
Titlul cărţii Holocaustul…, e o preluare de la Stephan Fischer-Galaţi şi este o slăbiciune editorială. Meritorie este reproducerea textelor celor care s-au pus în slujba ruşilor şi au devenit nolens volens exterminatorii şi după ’89: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihai Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.
La români o deosebire de trecutul celui de al treilea război mondial este greu sesizabilă. Totuşi după lectura cărţiilor lui Saunders şi Ungheanu aveam conştiinţa depăşirii unei epoci istorice. Din păcate mai mult în vest. În est Armata 14 a Rusiei pe Nistru şi una mai puţin vizibilă la Bucureşti reconstruiesc cu aceleaşi metode şi agenţi cultura orientală, care deja în forma ei marxist-leninistă sau laică, liber cugetătoare este analizată exhausiv şi competent.
Globalizarea face ca lupta dintre est şi vest să nu mai fie sinucigaşă ca sub Hitler, nici secretă ca în tipul Războiului Rece şi a Cortinei de Fier, ci constructivistă. Adică acum se construieşte o situaţie haotică sau complexă, care duce cu necesitate la rezultatul dorit ca în Un război civil regizat? (Redefinirea revoluţiei) de Mihai Ungheanu în ed. Romcartex 1997, 471p.
Politicieni moldo-valahi sunt orientaţi spre modelul slav, pravoslavnic. În schimb. în Transilvania şi Banat cu ajutorul Legitimaţiilor de maghiari orientarea începe a fi pe faţă provestică. Astfel aici experienţa culturală a Războiului Rece, cu tot arsenalul secret şi actorii binecunoscuţi, redevine actuală.
Prof. dr. VIOREL ROMAN, Universitatea din Bremen, Germania
Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.
Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.
Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.
Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.
Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).
De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.
In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:
April 26th, 2011 
VR 
“Ion Ianosi este un ganditor de anvergura, un exeget subtil si pasionat al traditiei hegeliano-marxiste, dar si al lui Nietzsche, Dostoievski si Thomas Mann. In anii dictaturii comuniste, ca profesor la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti si ca prolific autor, domnia sa a aparat valorile estetice clasice impotriva obscurantismului demagogic imbratisat de multi dintre colegii sai. ” – Vladimir Tismaneanu, Revista 22 a GDS, 19 mai 2003
Posted in 
Tags: 
