Deocamdata, doar doua intrebari: 1. De ce a trebuit sa treaca o perioada de trei ani pentru oficializarea unui informatii arhicunoscute la CNSAS si in mediile de specialitate? 2. A fost santajat Calin Anastasiu, de la fondarea IMAS, in 1992, si pana azi, cand institutul se afla in mainile lui Vintu, in activitatea sa de prezentare a unor sondaje de opinie?
Lungul drum al unui informatii, de la cunoastere pana la recunoastere
In 2007, prin octombrie, informam cu Civic Media ca “GDS incepe sa dea raportul la CNSAS”. “Din surse”, se aflase ca incepusera sa faca naveta pe la CNSAS membrii GDS Mariana Celac si sociologul Calin Anastasiu, co-fondator IMAS alaturi de Alin Teodorescu (alt caz, pe care il voi trata imediat, de dragul amintirii cezurii de la ZIUA si a motivelor pentru care am fost dat afara, pe langa sustinerea lui Basescu). Ziarul “Gandul” publicase sub titlul “Gedesiştii Mariana Celac şi Călin Anastasiu, suspectaţi de legături cu Securitatea”, chiar si urmatoarea informatie: „Amândoi au angajament. În ceea ce o priveşte pe Mariana Celac, avem şi o notă a ofiţerului care se ocupa de ea, în care se spune că era foarte apreciată”.
Dupa cum vedem din actul CNSAS cu nr 2423/22.04.2010, Calin Anastasiu a beneficiat de o adeverinta de necolaborare cu Securitate, eliberata de CNSAS – interesant -, printre primele, purtand nr 182/13.07.2004. Sociologul – care vad ca acum e “editorialist la TVR” (!) – s-a bucurat de grija prietenilor sai din GDS, aflati atunci in Colegiul CNSAS, ma refer la Plesu, Patapievici si Dinescu, si a continuat sa-si ascunda trecutul de colaborator al Securitatii, “cu aprobarea PCR”. Preluarea de la SRI, in data de 16.04.2007, a arhivei largite, dupa cum a ordonat seful statului, Traian Basescu, le-a dat insa putin peste cap planurile GDS-istilor, de eludarea adevarului. In Dosarul de Grup Fond Retea nr R 248355 s-au gasit “noi” elemente ale colaborarii distinsului sociolog cu organele de securitate ale RSR, atat de blamate de grupul din care face acum parte, GDS.
Dupa cum spuneam, prin octombrie 2007 a inceput sa fie chemat, totusi, la CNSAS. Acolo a aflat de ce. “I s-a improspatat memoria”. Cu toate acestea, de atunci si pana azi, a tacut, sperand, probabil, ca Dinescu sa mai umble putin pe la dosar, asa, pe ici, pe colo, prin filele esentiale. In fond, dezideratul a fost atins, in parte. Si Adeverinta primita de Civic Media, in baza cererii din 2006 (!), din cadrul Campaniei Voci Curate, atesta ca “nu i se poate atribui calitatea de lucrator/colaborator al Securitatii“. Si Rosca Stanescu beneficiaza de aceeasi decizie 🙂 . Dar ce mai aflam din Adeverinta, plina de zeama informativa (daca o stoarcem bine)?
Sa o luam de la inceputurile deconspirarii, in date… Cererea Civic Media dateaza din 20 septembrie 2006. Co-fondatorul IMAS a fost chemat la audieri in octombrie 2007. Apoi, Nota de Constatare nr S/DI/I/1081 s-a facut in 6 aprilie 2009. A mai trecut un an, s-au mai comandat din Delta niste sondaje, au mai trecut niste alegeri, si Colegiul CNSAS a luat in discutie, pe 22 aprilie 2010, cazul Anastasiu Calin Emil, ocazie cu care este emisa si Adeverinta de mai sus, care se incheie cu informatia ca poate fi contestata in 30 de zile de la data publicarii pe pagina de net. Adeverinta in cauza mai poarta insa o data de emitere: 6 mai 2010. De postat pe site este postata pe 25 mai a.c.. Asociatia o primeste cu cateva luni mai tarziu. Cam asta ar fi.
UPDATE: Iata si cine este Calin Anastasiu, conform documentarii efectuate si publicate de Civic Media in octombrie 2007: De la Stefan Gheorghiu si Era Socialista cu “cresterea rolului clasei muncitoare in faurirea noii orinduiri” si “dinamica structurilor sociale si de clasa” la GDS si IMAS
Presedintele PD-L – Bucuresti, Elena Udrea, si-a aratat ieri dezamagirea pentru faptul ca intelectualii GDS din PD-L, Cristian Preda si Sever Voinescu, nu au fost sanctionati cum se cuvine, dupa cum afirmase si Traian Basescu – prin eliminarea din partid. Intr-o declaratie publica scurta dar cuprinzatoare, Elena Udrea a mentionat nu mai putin de trei ori necesitatea respectarii disciplinei de partid. Drept urmare, azi noapte, “disidentul” de serviciu/i ales pe liste in Parlamentul European, Cristian Preda, i-a dat Elenei Udrea pe blogul sau personal o replica care se doreste a fi “acida” dar nu face decat sa-i devoaleze lasitatea “intelectuala”. Printr-o extrapolare “savanta” a situatiei sale, guralivul de pe Realitatea si Vox Publica Cristi Preda compara cazul sau, prin juxtapunere, cu cel al lui Mircea Geoana, caruia PSD i-a interzis sa mai comenteze public impotriva sefului partidului, Victor Ponta. Atacul la conducerea PD-L este evident:
Zice Preda: “Eu cred însă că e vorba despre altceva: decizia PSD vădeste faptul că, pentru Victor Ponta si sustinătorii săi, partidul e mai important decât statul. Partidul te sustine si tot el decide când poti vorbi si mai ales când trebuie să taci. În această viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale și colective, ci un cenzor privat. Unul care are drept unic scop să acapareze statul si să distribuie pozitii si rente celor care au tăcut bine. (…) Statul pleacă astfel capul în fata partidului.”
“Mistificarea care justifică atât presiunea asupra lui Geoană, cât si aparenta coerentă organizatională poartă un nume cu rezonantă cazonă: disciplină de partid.
Interpretată tot mai des în cheie leninistă, disciplina de partid tinde să devină în România principalul adversar al libertătii.”
Pam-pam. Preda, daca le ai asa umflate de ce nu o spui direct, cu nume si prenume, cum ii sade bine unui “luptator pentru libertate” si “democratie multi-lateral dezvoltata”. Ti-e frica sa nu ti le taie cineva? Harsh!
Problema lui de logica este ca, folosind aceasta comparatie, inevitabil, se pune in galosii PSD-isti ai lui Geoana. Adica acolo unde ii e de fapt locul.
Documentare:
Elena Udrea, ieri, orele 13.00, via Mediafax:
“Nu vreau să mă refer la persoane, dar trebuie să existe disciplină de partid. Mai ales când partidul este la guvernare şi situaţia economică impune anumite măsuri şi aşa extrem de nepopulare. Cred că trebuie să existe o disciplină de partid. Faptul că nu au fost sancţionaţi de la început a adus ca toată lumea acum să vorbească în afara partidului şi nu în interiorul lui”, a precizat Udrea, întrebată despre posibilitatea sancţionării celor care vorbesc în afara partidului, cum ar fi Cristian Preda sau Sever Voinescu.
Udrea a spus că există organisme de conducere ale partidului şi faptul că nu s-au luat măsuri din punct de vedere instituţional acum opt luni a dus la această situaţie în partid. Ea arătat că trebuie sancţionaţi cei care vorbesc în afara PDL, deoarece un partid “nu se ţine fără disciplină”.
“Da, eu m-am aşteptat să-i văd sancţionaţi inclusiv pe cei care au votat împotriva Guvernului şi lucrul acesta nu s-a întâmplat. Deci, cred că un partid nu se ţine fără disciplină. Într-un partid în care orice opinie este acceptată, oricine poate să-şi spună punctul de vedere, să nu vii să-ţi spui punctul de vedere în partid, iar apoi să profiţi de atitudinea ostilă care există în afara lui şi să adaugi şi tu la criticile împotriva propriului partid, cred că nu este…” onest (probabil – nota mea), a afirmat Udrea.
Elena Udrea a apreciat că premierul Emil Boc a fost indulgent cu aceştia.
Cristian Preda, azi noapte, pe la 3.14, pe blogusorul lui (pana acum, la orele 17.00, 173 de accesari):
Geoana
by cpreda
Desi e în opozitie, PSD face tot posibilul să acapareze statul. Mă rog, o parte din el, dar una importantă în ordine simbolică.
O dovedeste decizia de a-i interzice, sub amenintarea excluderii, lui Mircea Geoană să vorbească public despre PSD în următoarele sase luni, desi formatiunea politică îl sustine în continuare pe Mircea Geoană la Sefia Camerei superioare.
Pe scurt: presedintele confirmat al Senatului nu e liber să se pronunte public în legătură cu unul dintre partidele care alcătuiesc camera ale cărei lucrări le conduce.
Seful Senatului e prizonierul unei formatiuni politice. Întâmplarea face să fie vorba chiar despre partidul căruia îi apartine. Tot întâmplarea face ca partidul respectiv să fi fost condus până mai ieri chiar de către Mircea Geoană. Cum se explică asta?
În aparentă, e vorba doar despre un schimb reciproc avantajos: tăcerea de partid e pretul plătit de Geoană pentru pozitia în stat. Asa vor spune cinicii autohtoni, pragmaticii, politicienii versati, oamenii cu experientă, cei care au priceperea terenului si nu se pierd în abstractiuni sau referinte la valori.
Eu cred însă că e vorba despre altceva: decizia PSD vădeste faptul că, pentru Victor Ponta si sustinătorii săi, partidul e mai important decât statul.
Partidul te sustine si tot el decide când poti vorbi si mai ales când trebuie să taci.
În această viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale si colective, ci un cenzor privat.
Unul care are drept unic scop să acapareze statul si să distribuie pozitii si rente celor care au tăcut bine.
Presedintele Senatului a acceptat situatia, bolborosind ceva despre nevoia de coerentă a actiunii de partid.
Statul pleacă astfel capul în fata partidului.
Mistificarea care justifică atât presiunea asupra lui Geoană, cât si aparenta coerentă organizatională poartă un nume cu rezonantă cazonă: disciplină de partid.
Interpretată tot mai des în cheie leninistă, disciplina de partid tinde să devină în România principalul adversar al libertătii.
Dovada e că putini mai stiu (si încă si mai putini vor mai sti peste 6 luni) de unde a pornit disputa Ponta-Geoană.
Opinia românească va consemna un singur lucru: seful PSD e mai puternic decât seful Senatului, adică decât al doilea om în stat.
Sursa 🙂 (nu stiam daca sa o dau sau nu ca sa nu-l deconspir 🙂 dar na, ca o dau): CPLM
Una dintre marile acuze aduse sistemului comunist era aceea că îşi rescrie anual propria istorie.
Pentru obişnuiţii cu istoria comunismului, ştim că tovarăşi cândva acceptaţi dar deveniţi cu timpul indezirabili erau eliminaţi din manuale, din cărţi de istorie, ba chiar mai mult, imaginea lor dispărea şi din pozele colective.
Disidenţii închipuiţi de la noi procedează întocmai. În continuarea cercetărilor mele am descoperit două cazuri flagrante de modificare a trecutului: Herta Müller şi Daniela Crăsnaru. Una premiantă Nobel, iar cealaltă deputat PNL şi, până nu demult, editorialistă la „Adevărul”. Şi amândouă oferă lecţii de morală.
Herta Müller a debutat în anul 1982 cu volumul „Ţinuturi joase”, a cărui publicare la editura Kriterion a fost amânată în dese rânduri iar textul, cenzurat peste măsură. Aşa apare în biografia publicată de Editura Polirom, bănuim, şi cu acceptul autoarei. Dacă este aşa, şi nu vedem de ce nu ar fi, atunci este un lucru foarte grav.
În anul 1982, într-adevăr, Herta Müller cunoaşte debutul literar, dar într-o manieră de invidiat chiar şi pentru aceia care publicaseră deja mai multe volume. Cartea de debut, „Niederungen”, în traducerea de atunci, „Depresiuni” (şi nu „Ţinuturi joase” cum apare în biografia de azi a autoarei), a fost premiată de Uniunea Tineretului Comunist la secţiunea „lucrări în limbile naţionalităţilor conlocuitoare”.
Herta Müller, aceea de atunci, din anul 1982, la primirea premiului UTC a afirmat următoarele: „Un premiu nu este o stimulare absolută în ceea ce priveşte scrisul. Dar îmi dă posibilitatea de a constata că există oameni care împărtăşesc ceea ce am pus pe hârtie. Şi acest lucru mă bucură” („Suplimentul Literar şi Artistic al Scânteii Tineretului”, anul III, nr. 24, 12 iunie 1983, p. 5).
Frumos. De ce însă Herta Müller, cea de azi, ascunde Premiul UTC al debutului, oferind chiar şi o altă traducere a titlului cărţii: „Ţinuturi joase” în loc de titlul original „Depresiuni”? De ce dezinformează practic publicul larg? Doreşte uitarea?
Ce însemna un premiu UTC? Însemna o promovare asigurată pentru viitor. Cum premiul a fost primit în anul 1983, nu mă miră republicarea cărţii, în Germania, anul următor. Cine participa la o asemenea premiere? La festivitate participau „membri ai secretariatului CC al PCR, reprezentanţi ai Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, membri ai Uniunii Scriitorilor, Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, activişti ai UTC”, dar şi „un numeros public”.
Ce însemnau premiile UTC şi care erau criteriile de alegere a titlurilor premiate? Operele premiate trebuiau să dea „expresie voinţei tinerilor creatori de a-şi aduce întreaga contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului cultural-artistic al societăţii noastre socialiste cu lucrări artistice al căror conţinut să oglindească munca, viaţa, realizările remarcabile ale poporului român, pătrunse de un profund spirit patriotic, revoluţionar, de înaltele idealuri ale umanismului socialist care să sădească în conştiinţa tineretului sentimentul datoriei de a face totul pentru înfăptuirea neabătută a Programului partidului, a indicaţiilor şi orientărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedinte RSR” („Viaţa Studenţească”, anul 28, nr. 42, 17 octombrie 1984, p. 3).
Iar premierea „s-a desfaşurat sâmbăta la amiază la sediul Ansamblului artistic al UTC în cadrul unei şedinţe festive a cenaclului Confluenţe”, deschis de cuvântarea „tovarăşului Pantelimon Găvănescu, prim-secretar al CC al UTC” (Ioan Lazar, „Moment de afirmare a valorilor literaturii şi artei tinere, a puterii ei educative”, „Scânteia Tineretului”, anul 39, seria II, nr. 10581, 6 iunie 1983, p. 1-4).
Celălalt caz este Daniela Crăsnaru, poetă cu renume astăzi, dar şi fost parlamentar liberal cu state vechi. Aceasta nu-şi recunoaşte ascendenţa foarte legată de partidul comunist român, şi prin urmare, din biografia sa pe care o puteţi consulta pe internet lipsesc referinţele începutului de drum, ale drumului partidului. Aceasta a protestat vehement regăsindu-se în „Antologia ruşinii” a lui Ierunca, afirmând că textele erau scrise de redacţie şi semnate cu diverse nume fără acordul autorilor. Dar mă întreb de ce aceste amănunte le spune la 20 de ani de la revoluţie. Iată cum şi-a început acest drum Daniela Crăsnaru, povestit chiar de către autoare în anul 1972:
„(…) Ce puteau vedea, ce puteau înţelege ochii unui adolescent privindu-l atât de aproape pe Conducătorul Ţării? (…) Atunci am înţeles că nici o imagine televizată, nici o fotografie nu le poate surprinde adevărata strălucire, pentru că ochii aceia nu se pot oglindi deplin decât în ochii oamenilor, alături de care şi pentru care Preşedintele Ţării trudeşte la înălţarea României Socialiste”. Daniela Crăsnaru a fost cu prilejul acestei întâlniri „emoţionată şi fericită că mi s-a dat privilegiul de a aduce gândul studenţilor craioveni în faţa Preşedintelui Ţării de la tribuna Conferinţei (…)” (Daniela Crăsnaru, „Oglinda chipului în ochii oamenilor”, „Amfiteatru”, anul XIII, nr. 1, 1972, p. 3).
Daniela Crăsnaru a publicat şi poezii omagiale precum „Noi toţi într-o singură inimă”: „(…) Un viitor spre care se îndreaptă/ acest popor având în fruntea sa/ un OM DEPLIN, cu gândul şi simţirea/ călăuzite pururi de o dreaptă stea./ Un OM care înalţă de o viaţă/ către lumină steagul ţării sale”.
Culmea este că aceste personaje, Herta Müller şi Daniela Crăsnaru, incriminează atitudinea altora de a-şi părăsi trecutul sau partidul. Dar refuză să se uite în propria ogradă. E bine ca cei care fac morală să aibă trecutul nepătat, altfel totul devine o mărturisire grotescă.
La începutul acestui an, în data de 5 ianuarie, cånd lumea încă nu-şi revenise de pe urma chefului de Revelion, harnicul europarlamentar PDL Cristian Preda trăgea de sirenă mai ceva ca Vasile Roaită, celebrul informator al Siguranţei, acoperit ca activist politic de circumstanţă. Şi Cristi Preda tot un fel de activist politic pare să fie, nu e clar însă al cui, de vreme ce proiectul politic, anunţat emfatic pe blogul personal, cu privire la „necesitatea modernizării partidului şi a clarificării sale doctrinare“ a scos pe ţeavă, după multe guiţături, o… Teo Trandafir, care a clarificat pe deplin relaţia sa doctrinară – asimilată de la profesorul ei – printr-un gest memorabil, plin de modernitate, care nu poate fi tradus în cuvinte decåt prin „v-am tras-o la m..ie, bă pedelei prostovani“.
Contextul raportării dispreţuitoare a lui Teo Trandafir, produsul politic al lui Cristian Preda, la PDL-ul care a intromisionat-o în Parlament nu este unul singular, de vreme ce chiar mentorul ei opina într-un interviu în revista „22“, publicaţie fondată de gurul modernităţii, doctrinarul Siviu Brucan, că „în PDL sunt foarte mulţi oameni care sunt mai aproape de Gigi Becali decåt de Traian Basescu şi e regretabil ca astfel de personaje să ajungă în poziţii de decizie publică“. Cånd a fost însă pus pe listele partidului în poziţie eligibilă pentru ocuparea scaunului de europarlamentar, unde a ajuns chiar coleg cu blamatul Gigi Becali, onorabilul Cristi Preda nu a protestat şi nici nu i s-a părut că pute învecinarea sa cu pedeliştii care-l umpleau de regrete.
În timp ce colegii săi de partid îi put, un alt coleg europarlamentar îi miroase a parfum de roze, i se umple gura cånd rosteşte „Laszlo Tokes“, pentru care nu găseşte decåt laude, aşa-zisul pastor, fost informator şi al Securităţii comuniste din Romånia, şi al Securităţii comuniste din Ungaria, reprezentånd nici mai mult, nici mai puţin decåt „un simbol al luptei împotriva comunismului“ şi un „erou anticomunist“. Desigur doar în optica stråmbă a lui Preda.
Doctor în arta confuziei, inversånd sistematic criteriile, Preda participă de fapt la un întreg proces de răsturnare a valorilor, operaţiune pe care o execută mai nou de pe o platformă de partid, partid pe care în fapt nu şi-l asumă, ci doar îl parazitează.
Scăldatul în mocirla falselor criterii este însă un atribut nu doar al trecutului, ci iată şi al prezentului – în ce-l priveşte pe Preda.
Pe toate cărările, şi mai ales pe cărăruia Vox Publica şi Realitatea TV a deontologului Sorin Ovidiu Våntu, deontologul Cristian Preda vine şi vorbeşte de principii. De anticomunism, de dreapta. Înjură la comunism de spui că a avut de suferit pe vremea Odiosului. Nici vorbă însă. A fost sluga perfectă. Îl regăsim în mai multe documente UASCR de pe vremea Răposatului. Era cadru de nădejde. Cenzor la UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Romånia). Apare ca responsabil de organizarea Conferinţei Naţionale a UASCR din 1988 şi cu ode în lucrarea editată la acea vreme de Editura Politică.
Cristi Preda şi cântecul de sirenă al Partidului Comunist (more…)
În căutarea unui paradox prin care să schimbe sensul discuţiilor din ultimele zile despre autonomia Ţinutului Secuiesc, dl Cristian Preda afirmă pe blogul său că Laszlo Tökes este “un simbol al luptei împotriva comunismului” şi un “erou anticomunist”. Iată de ce, potrivit dlui Preda, Parlamentul European l-a ales în funcţia de vice-preşedinte.
Două absurdităţi! În primul rînd, Parlamentul European nu a dat pînă acum vreo dovadă de anticomunism – ba chiar, uneori, dimpotrivă. Nimeni nu a primit pînă acum vreo funcţie la Bruxelles, nici chiar mai puţin importantă decît cea de vice-preşedinte, pentru că a luptat împotriva comunismului. De ce s-ar fi început cu Tökes?
În al doilea rînd, ar fi bine ca dl Preda să precizeze în ce a constat “eroismul anticomunist” al pastorului de la Timişoara. Ce a făcut Laszlo Tökes pentru a combate regimul Ceauşescu? A dat interviuri în presa maghiară. A trimis la Budapesta informaţii false (cazul Ernö Ujvarossy). Şi, în cele din urmă, a refuzat decizia propriei sale ierarhii religioase de mutare de la Timişoara la Mineu.
Se cheamă asta “luptă împotriva comunismului”? E vreun “eroism” în toate astea? A fost oare Tökes arestat, anchetat, urmărit, persecutat? A organizat Tökes vreo acţiune de protest (cu excepţia colaborărilor lui cu presa comunistă din Ungaria)? Îi cunoştea cineva în România calitatea de opozant înainte ca aceasta să-i fie fabricată (abia în 1989) de Europa Liberă? Răspunsul la toate aceste întrebări e nu.
Există în schimb serioase bănuieli că Laszlo Tökes a colaborat cu Securitatea (au fost publicate în diverse ziare angajamentul olograf şi o serie de note informative date de el). Alison Mutler, şefa biroului Associated Press de la Bucureşti, a scris despre asta, iar apoi a cîştigat procesul pe care i l-a intentat Tökes. Ceea ce pare destul de elocvent.
Afirmaţia lui Cristian Preda are de ce să şocheze, să irite. Pentru că a face din Tökes “un simbol al luptei împotriva comunismului” şi un “erou” înseamnă a bălăcări întregul trecut real în mocirla falselor criterii, înseamnă a diminua meritul celor care cu adevărat au luptat, înseamnă – ceea ce se încearcă de mult în România – o răsturnare a memoriei şi o adîncire a confuziei.
Comentarii interesante, inclusiv ale numitului Cristian Preda la
La Miercurea Ciuc, niste extremisti maghiari, membri ai unei organizatii paramilitare interzise pana si in Ungaria, Garda Maghiara, dar si ai HVIM, asa zisa “Miscare a Tinerilor din cele 64 de Comitate” (cu referire la “Ungaria Mare” – unde “presedinte de onoare” este Cseresznyés Pál, mutilatorul romanului Mihai Cofar pe 19 martie 1990), organizatie interzisa la randul ei in Slovacia si Canada, solicita inlocuirea numelui strazii Mihai Eminescu cu “Attila”. Tinand cont de faptul ca majoritatea membrilor Consiliului Local este formata din unguri, la toamna cerinta va fi indeplinita “legal”. La fel ca in Sfantu Gheorghe, unde numele strazii Horea, Closca si Crisan a fost schimbat, tot asa, cu Attila, strada Iorga cu Rakoczi, iar strada 1 Decembrie, a fost sectionata “democratic”, fiind impartita in Petofi Sandor, Mihai Eminescu si 1 Decembrie, astfel incat Primaria, unde atarna drept steag, ilegal, o carpa maghiara, sa fie pe strada Petofi Sandor. La fel la Odorheiu Secuiesc, unde strada Eroilor a devenit strada Ugron Gabor iar strada Closca a devenit strada Attila (!). Desigur, toate aceste se intampla sub ochii indu-plecati ai Ministerului Administratiei si Internelor condus de domnul Vasile Blaga si ai Serviciului Roman de Informatii, condus de George Maior, ambii “romani verzi”, ardeleni “de-ai nostri”.
De altfel, daca ne gandim la vuvuzeau lui Vladimir Tismaneanu si Valeriu Stoica, Cristian Preda, guristul “societatii civile” bagat pe liste in PE, actiunea anti-Eminescu a extremistilor maghiari se cupleaza perfect cu obiectivele gastii din care face parte, GDS-ul lui Soros si Noua Europa a lui Plesu. Daca anti-romanii de la Garda Maghiara si HVIM se exprimau rudimentar afirmand ca Eminescu trebuie eliminat pentru ca este “hungarofob” si “xenofob”, decanul inlaturat de la fosta “Stefan Gheorghiu”, Facultatea de Stinte Politice, completandu-l pe Patapievici, opinia despre Eminescu, “elevat” si “elitist”, in “Dilema” oligarhului Patriciu: “Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real. (…) De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti. (…) Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect”. Astept cu nerabdare ca stahanovistul cu gura mereu plina, parasutat din fundul curtii SIE, pardon! – GDS, direct pe motul PDL, sa ceara si schimbarea strazii Mihai Eminescu din Bucuresti. Si sa o inlocuiasca cu Leon Trotki. Nu m-ar mira ca “grupul civil” din PDL sa se alature si cererilor de autonomie ale “grupului militar” al UDMR, asa-zisul CNMT, pentru un Kosovo in mijlocul Romaniei.
In privinta Kosovo, e bine sa subliniem ca decizia Curtii de la Haga de a re-recunoaste independenta dobandita pe calea armelor nu a fost luata ieri, cum si-au inchipuit unii. Ci in momentul in care s-a hotarat, in spatele usilor inchise ale reuniunilor Trilateralei, prima bombardarea a unui stat si a unei capitale europene, cu civili cu tot, de dupa cel de-al doilea razboi mondial: atacul NATO asupra fostei Iugoslaviei. Si, de fapt, si mai inainte: cand Madeline Albright i-a tras primul pupic pe obrajor fostului terorist UCK, acum vajnic politician democrat, Hashim Thaci. Decizia nu va putea fi rasturnata nici la Adunarea Generala a ONU, cum mai spera Serbia. Nu este aceeasi organizatie care a acceptat balbait bombardarea Iugoslaviei fara mandat ONU?
La fel si in cazul nostru, de azi, cand distinsul vicepresedinte al PE, recunoscutul extremist anti-roman Laszlo Tokes afirma linistit, pe pamant romanesc: “Kosovo si-a obtinut independenta, noi nu am putea sa obtinem autonomia? Catalanii au iesit pe strada. Si noi am putea iesi pentru obtinerea autonomiei”. Kosovoizarea Romaniei este spectrul de mult asteptat. Exact asa cum zice Tokes – din 1989! – , accentuand pe fraze si cuvinte cheie: “Acum suntem in aceeasi situatie ca si in ’89. Criza le ingreuneaza traiul la fel la romani si la maghiari”.
Toate acestea se intampla in Romania, sub ochii organelor de stat insarcinate cu Apararea Constitutiei care ne vand, de ani de zile, gogorita ca “situatia este sub control”. Desigur, nu ma indoiesc; dar sub controlul cui?
Asa ca maine, cand Kosovo-ul romanesc va fi in flacari, sa nu ne miram. Acceptarea de catre Europa (care Europa? – aceeasi care a acceptat bombardarea Serbiei?) a kosovoizarii Romaniei s-a batut in cuie practic in momentul cand Tokes a fost instalat vicepresedinte al Parlamentului European (in ciuda trecutului lui de agent a doua servicii secrete comuniste). Si chiar de mai inainte: cand, sub aceeasi ochi ingaduitori (a se citi supervizori) ai MAI si SRI, a fost ales europarlamentar de catre miile de “maghiari” din Oltenia, Moldova si Dobrogea. Cand asemenea lui Albright si Thaci, organele Romaniei s-au balosit pe fata cu organele anti-Romania. Sau, dupa cum spune reputatul consilier al Guvernului Boc (si nu numai), Dan Andronic, cand “Tokes a fost ales cu ajutorul SRI ai al lui Traian cel Mare” (comentariile sunt la fel de importante). In ciuda tuturor combinatiilor inchipuite si trambitate pe la colturi, la fel ca si in cazul infiintarii ilegale a Partidului Civic Maghiar, dupa cum vedem rezultatele din teritoriu, de la Odorhei la Sfantu Gheorghe si de la Miercurea Ciuc la “tabara” de la Tusnad, de la PE la PDL, organele chiar merita felicitate. Organele anti-Romania.
In acest sfarsit de saptamana, la “tabara” extremistilor maghiari se va infiinta “premierul intregii natiuni maghiare”, golanul nationalist cu ganduri extremiste Viktor Orban. Am inteles ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, ar putea leza demnitatea nationala coborandu-se pana la a accepta sa stea alaturi nu de unul ci de doi anti-romani declarati, Tokes si Orban. Posibil sa le zica si vreo doua verde-n fata, ca sa mai echilibreze, declarativ, jocul de-a nationalistii. Si, le ce ne mai foloseste, daca extremistii maghiari nici macar nu mai rad pe la spate, jucandu-se de-a schimbatul tricolorului cu carpa ungara, ci ne scuipa direct in fata, chiar pe simbolurilor sfinte ale Romaniei, de la Iorga la Eminescu? Cine si cum va mai sterge flegma vascoasa de pe osemintele zecilor de mii de romani martirizati prin crimele odioase ale maghiarilor de ieri, preamariti prin grupuri statuare, de la Arad pana la Odorhei, de “autonomistii” de azi?
Cum explica serviciile care trebuie sa apere Romania, protectia si “acoperirea” pe care o acorda unor personaje paralele cu statul roman? Cine va raspunde in fata generatiilor viitoare de caderile si tradarile de azi, de jocul dublu si triplu al unor diriguitori cu perspective limitate si vederi inguste, de la gura pana la buzunar? Kosovo-ul care s-a instaurat fizic in inima Romaniei este mic pe langa cel care a acaparat, ca un cancer, aproape toate organele vitale ale fostului stat roman. Poate sa ia si foc. Oricum nu mai are cine sa-l stinga.
Fostul UASCR-ist Cristian Preda continua atacurile la adresa conducerii PDL, in speranta ca va fi si el in garnitura de schimb a partidului. (Dar se pare ca a gresit putin initialele. Nu e PCR, e PDL 🙂 – nota mea) Nu mai e un secret pentru nimeni faptul ca Preda viseaza sa intre in flancul intai al conducerii PDL, partid pentru care nu a muncit nici macar o zi in teritoriu, asta daca nu punem la socoteala efortul depus pentru ca doamna Teo sa ajunga deputat, cu recomandarea sa calda. Si cum in partid nu prea are mari sanse sa fie sustinut pentru un post de conducere la varf , Cristian Preda face ceea ce stie el mai bine: acuza. Acuza partidul, acuza liderii partidului si politica dusa de acesta. Interesant este ca aceeasi lideri erau si atunci cand s-au facut listele pentru europarlamentare si nu i-am auzit nici pe Cristian Preda si nici pe Monica Macovei sa aibe obiectii in legatura cu legitimitatea liderilor PDL. Acum, din postura de europarlamentari ajunsi la Bruxelles gratie votului pe lista dat pentru PDL si nu individual pentru Preda sau Macovei, cei doi considera ca liderii partidului care au pierdut un vot in fata electoratului “nu trebuie sa se refugieze in partid”, dupa cum a precizat ieri seara, la o emisiune tv, Cristian Preda. “Daca pierzi batalia te duci acasa”, a mai completat el. Dar, daca n-ai participat niciodata la o batalie directa, oare nu ar trebui cel putin sa astepti sa participi la una si apoi sa comentezi? E o intrebare retorica desigur, deoarece atat Preda cat si Macovei considera ca in anumite privinte detin adevarul absolut, iar ceilalti trebuie sa se conformeze axiomelor emise de ei. Desigur, pentru orice guvern si pentru orice partid criticile pot fi constructive, dar pentru ca ele sa fie credibile nu trebuie sa ascunda, cel putin in cazul lui Preda, dorinta de a ajunge , cu orice pret, spre varful piramidei de conducere a partidului.
Pe uteciştii adevăraţi, înţelegerea metaforei îi electrizează
Multe sunt gândurile şi simţămintele pe care un tânăr le poate încerca citind Programul partidului. Pentru biografia mea interioară însă, puterea şi lumina unor evenimente cruciale le-au avut gândul şi sentimentul istoriei. Lăsând în urmă corăbiile de hârtie şi castelele de nisip ale copilăriei, luptându-ne – cavaleri în regatul închipuirii – cu morile de vânt ale adolescenţei, mulţi dintre noi, în pragul tinereţii, am simţit atingerea de flacără a Istoriei şi ne-am străduit să înţelegem. Drumul spre Istorie este un drum greu, care străbate tărâmul de la joc şi imaginaţie până la lumea în care trăieşti, până la Patria ta, până la propria ta persoană, coborând şi urcând, apoi în trecut şi viitor. Citind Programul Partidului, pentru mine s-a luminat tocmai capătul acestui drum – Istoria. Şi nu oricare istorie, ci Istoria poporului român.
Valeriu Stoica, Universitatea Comunistă – anul 7, nr. 24, oct.-nov. 1974, p. 3, revistă a CUASC din Univ. Bucureşti
Privind retrospectiv ultima jumătate de veac din viaţa patriei – perioadă atât de bogată în radicale mutaţii produse în structura societăţii, în conştiinţa maselor – istoria consemnează (…) larga participare a tineretului la evenimente politice de cea mai mare însemnătate, angajarea sa hotărâtă de partea forţelor militante pentru progres social. Îndrumaţi cu grijă părintească de Partidul Comunist, purtătorul celor mai nobile aspiraţii ale poporului muncitor şi arhitectul lucid al viitorului, uteciştii au ştiut să urce, traversând eroic timpul inechităţii, timpul proliferării morbide a fascismului.
Ne este limpede: în condiţiile unui ev revoluţionar, de natura celui căruia îi suntem cei mai direcţi martori, cotidianul nu se reduce la simple acumulări de fapte. De aceea sensul pe care îl dăm existenţei este (şi n-ar putea fi altfel) unul politic.
Elanul, altădată aspect efemer al vârstei, a devenit o cantitate de durată. Cu ea, tineretul din România se structurează organic activităţii vaste, esenţiale, demiurgice, de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.
Ce satisfacţie supremă pentru noi, scriitorii atât de tineri râvnind să păşim pe drumul consacrării, să eternizăm spiritul acestei epoci, să redăm timpului mesajele generaţiei noastre.
Pentru uteciştii de azi, simpla înţelegere a metamorfozei este electrizantă.
Valeriu Stoica, Realitate şi participare în Amfiteatru, martie 1972, nr. 3 (75), p. 1
Numele lui Alexandru (Andi) Lăzescu a intrat din nou în cărţi pentru şefia TVR, propus de Preşedinţie. TVR nu este o instituţie necunoscută pentru Andi Lăzescu. Înainte de 2000, cu ajutorul lui Lăzescu, Sorin Ovidiu Vîntu s-a înnodat în TVR controlând atent politica editorială a Televiziunii Naţionale din postul special creat pentru el, de director executiv, şi devenind, practic, „omul numărul unu“ în administraţia Televiziunii. După izbucnirea crizei FNI, în toamna lui 2000, Lăzescu demisionează brusc din funcţie. Ambiţiile sale politice nu s-au potolit însă. După alegeri, a sărit din mers în bărcuţa PNL, unde, invocând poziţia importantă deţinută în cadrul reţelei „Monitorul“, a ajuns vicepreşedinte al Filialei judeţene Iaşi. Nici legăturile cu Vîntu n-au fost întrerupte. Dimpotrivă, după ce a pierdut franciza pentru „Monitorul“ de Iaşi, Andi Lăzescu şi Vîntu sunt iar în aceeaşi barcă, primul încercând să închege din resturi un minitrust de presă pentru “părintele” FNI.
În data de 6 martie 2002, Biroul Permanent Central al PNL a stabilit persoanele de bază ale partidului din Consiliile de Administraţie ale Radioului şi Televiziunii publice. În cazul TVR, PNL l-a desemnat pe Alexandru Lăzescu, devenit membru în CA al Televiziunii pe baza sprijinului fostului preşedinte Emil Constantinescu, la recomandarea consilierilor prezidenţiali Zoe Petre şi Dorin Marian, membri ai Centralei neocominterniste a GDS-ului.
Utecist de nădejde, interfaţa lui SOV în GDS
În anii ‘80, Lăzescu a fost colegul Alinei Tatiana Mungiu, fiind vicepreşedinte al studenţilor comunişti din Iaşi, şef cu agit-propu’ de partid. Director, alături de aceeaşi Mungiu, la revista „Opinia Studenţească“, apoi intrat sub pulpana lui Sorin Ovidiu Vîntu, care l-a pus şef la reţeaua locală „Monitorul“, unde a funcţionat zece ani.
Lăzescu a tot urcat pe aripile vântului în diverse comiţii şi firme, devenind fondator al reţelei naţionale de cotidiene locale „Monitorul“, apoi Director Executiv al SRTV (Societatea Română de Televiziune), Preşedinte al Colegiului Editorial al „Ziarului de Iaşi“, membru în conducerea organizaţiei „Transparency International“, în Consiliul de Administraţie al FDSC – pe unde se scurgeau banii de afară la societatea în civil – membru în conducerea GDS, stipendiat al Soros, analist la Realitatea TV şi publicist comentator la revista „22“.
În Grupul de presă Medianet, editor al „Ziarului de Iaşi“, lângă Alexandru Lăzescu gravita alt amploaiat al lui Vîntu, Cezar Caluschi, un apropiat al clanului pesedist Solcanu. Caluschi s-a evidenţiat pe plan extern ca şef de campanie electorală al fostului primar al Chişinăului, Serafim Urechean, unul dintre pionii de vârf ai Moscovei în Republica Moldova. În Grupul de presă Ziarul SRL, pe lângă acelaşi Caluschi se mai regăsea şi cunoscutul asociat al lui SOV, Daniel Condurache, prezent înainte de 1989 pe lista cu „persoane de sprijin“ ale Securităţii, (lista publicată de presa locală). Condurache a primit de la Sorin Ovidiu Vîntu o tipografie şi un post de radio şi este asociatul mogulului la Comac Ltd., un off-shore care controlează o bună parte a imperiului media al lui Vîntu. Condurache este, totodată, consilier de taină al PF Daniel Ciobotea, pe care l-a învăţat să-şi facă trust de mogul, pe modelul SOV.
Lăzescu a avut, aşadar, instructori de vârf în activitatea sa, dar a ajuns cu adevărat notoriu datorită isprăvilor sale în perioada în care controla postul de radio Mix FM.
Farcas: Lăzescu, „libidinos cu creierul pane“ (more…)
September 3rd, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
