Shimon Peres: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici, 400 000 de evrei, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului”.
Niculae Asciu desena cu o linie fina ca a unui electrogardiograf. Era un personaj delicat; chiar si caricaturile sale erau lipsite de cinism, nu loveau cu barosul, ci intepau subtil cu penita.
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric.
Atacurile informaţionale devin principala ameninţare la adresa securităţii unei ţări. Este şi motivul pentru care, în mod excepţional, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, a acceptat să vorbească, pentru Q Magazine, despre Strategia de Securitate Cibernetică a României.
Sursa “A”, care ne-a transmis mai multe informatii despre razboiul subteran dintre diversele grupuri masonice care-si adjudeca Romania, revine. In primul rand cu fotografia de mai sus, din care se detaseaza o chelie binecunoscuta: academicianul Razvan Theodorescu, instalat de Ion Iliescu ca prim presedinte al TVR-FSN in 1989-1990. De altfel, in jurul personajelor protagoniste ale acelor evenimente se invarte si nota remisa acum portalului Ziaristi Online. Este vorba de o informatie privind unul dintre actorii loviturii de stat din decembrie 1989 si al executiei cuplului Ceausescu: generalul cu piciorul in ghips, Victor Atanasie Stanculescu. Aflat acum la Jilava, fostul conspirator pe linia AVO-GRU este vizitat regulat, la “vorbitor”, cu portocale si aparate de filmat, de unul dintre masonii implicati in rafuielile masonice: Lucian Cornescu Ring. In acelasi loc in care il vazusem filmat pe Stanculescu facand apologia masoneriei alaturi de Horia Nestorescu Balcesti, de data aceasta este sarbatorit 1 decembrie impreuna cu Lucian Cornescu Ring (vezi video la Ziaristi Online). Acesta, la randul lui, pe site-ul sau de “stiri masonice”, aduce in atentie o alta controversa, privindu-l pe “venerabilul” Marcel Shapira, care ii scrie de la Paris in 2005 aducand aminte in PS-ul ravasului sau plin de informatii interesante, faptul ca intr-o carte despre revolutie ar fi aparut ca el ar fi dat ordinul executarii lui Ceausescu. O copilarie. Jocurile au fost mult mai mari. Dar prezentam aici continutul scrisorii, pentru documentare. Atat Ring cat si Sursa “A” considera ca Schapira a fost, de fapt, doar un banal informator al Securitatii, ulterior un sustinator infocat al lui Iliescu. Ring dezgroapa si un scandal vechi de cinci ani, starnit la vremea respectiva de un articol incisiv al ziaristei Miruna Munteanu, despre care afirma ca a fost trimisa la el de “fratele” Costel Iancu la ordinele lui Schapira. Cu toate acestea, in 2005, cei doi hotarasc sa ingroape scandalul si se vad la Paris unde si filmeaza un material nu lipsit de interes, pe care il prezentam integral. De la Ring mai aflam si cum ar fi fost “reaprinse luminile” masoneriei in Romania, dupa 1989.
Legenda Foto: Doamna cu parul castaniu din stanga este Gratiela Barla, fosta sotie a lui Cornescu Ring. Persoana de langa ea este Mircea Deaca, fiul “faimosului” (la casa Ceausestilor) pictor Deac (ajuns in Franta, pentru a-si pierde urmele trecutului rosu, si-a schimbat numele in Deaca). In dreapta, inconfundabilul academician Razvan Theodorescu, alaturi de Horia Nestorescu Balcesti. Fotografia a fost realizata la sfarsitul anului trecut, la unul dintre hotelurile centrale din Bucuresti
…este ora 3 si jumatate dimineata. Acum un sfert de ora isi dadea duhul in bratele mele un baiat impuscat in gat.
Fix in urma cu 20 de ani. 14 iunie ’90.
Avea traheea zdrobita – un glonte il lovise in ceafa si lasase la iesire o ditai gaura prin care sangele ii tasnea ca dintr-o fantana arteziana. Stiam cum arata ranile produse de glont – iesirea la 7.62 este destul de urata. Se tragea in draci cu munitie de razboi. Fusesem chemat in scara blocului Romarta de niste tineri care m-au vazut cu aparatul foto de gat. In cursul zilei care trecuse deja, 13 iunie, trasesem pe film aproape toti mortii si ranitii – “legionarii” impuscati de cadrele MI si MApN la instigarea lui Ion Iliescu.
M-am trezit singur in scara blocului cu baiatul care agoniza pravalit pe jos, la baza scarilor. Un tanar imbracat ingrijit, cu un sacou pepit parca iar langa el zacea o geanta cu un letcon si niste sarme de fludor. Probabil electronist si venea de la munca. O femeie care locuia in bloc mi-a adus o lumanare si a fugit inapoi in casa, speriata de rafalele armelor. Intunericul din scara blocului era brazdat de palpairile flacarii lumanarii si de lumina blitz-ului. Tiuitul blitz-ului, in timp ce se reincarca, era acoperit de horcaitul baiatului. Se mai auzeau din cand in cand rafale de mitraliera, afara. Era foarte mult sange in jur si alunecam, straduindu-ma sa fixez lumanarea, sa tin si de aparatul foto, sa reglez obiectivul si sa trag de parghia aparatului, un Praktika old stile, care se arma greu dupa fiecare cadru tras. Manevrele fotografice erau sinistre, declansatorul imi aluneca deoarece ma umplusem de sange pe maini in timp ce incercam sa opresc cu palma suvoiul rosu care tasnea din gatul baiatului.
Simteam cum imi zvacnea mana datorita presiunii sangelui care erupea la fiecare expiratie si ma stropea printre degetele naclaite. Tanarul se sufoca, i se zguduia spasmodic tot corpul haraind, nu-i mai ajungea aerul in plamani, se auzea un fel de suierat, de galgait, din adancul sau.
Mi se parea ca ma urmareste cu privirea, ca ma implora sa-l ajut, atintindu-ma cu ochii holbati, innebuniti de spaima, din ce in ce mai cetosi, horcaind din greu, cuprins de convulsiile ingrozitoare ale sfarsitului. I se scurgea viata printre degetele mele, afara se tragea inca, nu aveam niciun ajutor si m-a cuprins disperarea dandu-mi seama ca isi pierde cunostinta si ca imi va muri in brate, sufocandu-se cu propriul sange care inundase totul in jur.
Cred ca intelegea ca se duce. Intelesesem si eu ca ma aflu din nou in preajma mortii si ma enerva teribil ca nu mai stiam ce sa fac, ca nu reuseam sa opresc suvoiul acela negru care nu se mai oprea sa se scurga impreuna cu viata din trupul ciuruit al tanarului. Si astazi ma enervez cand imi reamintesc momentele acelea. Nu voi uita niciodata ultimele clipe ale acelui baiat, momentele in care-i tineam lumanarea, tragand in cadru, pe film, marturia asasinarii sale.
I-am strigat nu stiu nici eu ce, crezand ca poate ma aude. Nici acum nu cunosc de unde a aparut si Victor, frate-miu, si el cu niste aparate foto spanzurate de gat, l-a luat in viteza pe baiat in brate, impreuna cu niste tineri, si l-au dus la o masina alba a medicilor de la Medicine sans Frontiere (care sustineau ca se vor duce la Coltea – ulterior nu s-a gasit nici o inregistrare a lor si a impuscatului Dragos Drumea la spital, pentru noaptea de 13-14 iunie 1990).
Am plecat catre Arhitectura si am avut puterea sa notez in jurnal (il am si acum, patat de sange) pe care apoi nu stiu de ce l-am ascuns sub un dulap, cuprins de un fel de presimtire, momentul uciderii tanarului care si-a dat duhul in bratele mele.
Am tinut apoi un fel de sedinta ad hoc cu baietii de la Liga Studentilor, alaturi de Arhitectura, in Universitate. Aflasem ca urmau sa vina peste noi muncitorii de pe platforma Galati, adusi de Adrian Sarbu, (viitorul boss al PRO TV, pe atunci om bun la toate la Cabinetul lui Petre Roman) cel care i-a cerut lui Stanculescu dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii (Stanculescu l-a refuzat dar marturia sa exista in dosarele unei comisii de ancheta parlamentara).
Sedinta de la Liga Studentilor a fost scurta. Au fost trimise acasa fetele si s-a votat sa ramanem in Arhitectura si Universitate un numar de studenti, nucleul celor care au coordonat intreaga munca din Piata Universitatii vreme de 54 de zile. In Universitate erau 16 baieti, in Arhitectura vreo sapte. Argumentul era ca ar fi fost rusinos, las si nedemn sa ne parasim “garnizoanele” si “campul de lupta” – Piata Universitatii – pentru a scapa de bataia care ne astepta. Ni se parea logic sa o si incasam dupa ce ne-am simtit atat de bine strigand Jos Iliescu! aproape doua luni. Cred ca speram, iluzoriu, ca bucurestenii sa ne apere. Nu stiam ca avangarda de soc urma sa fie compusa din minerii adusi din subterane de Voican si de fesenistii, militienii si securistii lui Iliescu. Nu stiam nici ca hoarda de mii de troli si vandali era deja pe drum, rostogolindu-se catre noi.
Ne-am reintors (“naluci”) in Arhitectura, eu si frate-miu, in atelierul de lucru al organizatiei studentilor arhitecti, unde aveam banerele si micul studio de montaj improvizat in care bricolam materialele video cu decembrie 1989 si Iliescu KGB pe care le puneam pe ecranul Arhitecturii. Am incarcat filme noi in aparatele foto si la un moment dat ni s-a parut ca auzim un fel de vuiet. Am fugit pe scari catre turnul Arhitecturii, cu aparatele pregatite. Era inca semintuneric dar in lumina palida a zorilor am apucat sa vedem licarele lanternelor de pe casti misunand in Piata si cum sunt lovite cu tarnacoapele usile Universitatii.
Intreaga Piata a Universitatii era o masa neagra, un melanj sinistru viermuind de siluete cu casti in cap, cu salopete, inarmati care mai de care cu tot felul de rangi, ciocane, bate si topoare. Acum, in timp ce scriu, in vine in minte izbitoarea asemanare a gloatei de sobolani negri de mina, vazuta in perspectiva descendenta, cu hoarda hidoaselor fapturi ale intunericului aflate in slujba lui Sauron, vrajitorul sinistru din Stapanul Inelelor. Vuietul din Piata crestea si in timp ce frate-miu tragea cadru dupa cadru am vazut cum cetele grohaitoare patrund haulind in facultate. Am realizat ca acelasi lucru se petrece si la intrarea Arhitecturii si l-am tras dupa mine inapoi pe Victor, alergand pe scari cu o viteza nebuna, inapoi, catre atelierul nostru, pentru a-i avertiza si pe ceilalti studenti aflati inca in facultate. Nu stiam unde sa ne pitim, nu aveam in minte un plan de refugiu, ne-am grupat alergand cu sufletul la gura catre un alt turn al scolii unde sa ne ascundem. Am incercat sa gasesc pe traseu un hidrant aflat pe la etajul trei al cladirii. Vroiam sa dau drumul la apa, sa se inunde scarile pe care vroiam sa le cablez cu faza de la o sursa de trifazic dintr-un atelier mecanic. Speram sa obtin un efect electrizant consistent chiar daca minerii aveau cizme de cauciuc in picioare.
March 13th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
