Posts Tagged ‘Tinutul Herta’

O victorie a normalitatii si romanismului: in ciuda opozitiei Institutului lui Tismaneanu, Masacrul de la Fantana Alba – Katyn-ul romanesc – va fi cinstit cum se cuvine. Zi Nationala a memoriei romanilor – victime ale regimului sovietic in Nordul Bucovinei, Tinutul Herta si intreaga Basarabie

Propunerea legislativa pentru instituirea Zilei nationale în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei si întreaga Basarabie, initiata de deputatul Tudor Pantîru, a fost adoptata ieri de Camera Deputatilor, transmite Romanian Global News.

Legea, care initial a fost retrimisa la Comisia Juridica a primit aviz pozitiv de la aceasta si a reintrat in plenul Camerei unde a fost adoptata.

Camera Deputatilor este camera decizionala.

Legea va intra în vigoare dupa promulgarea acesteia de catre Presedintele României si dupa publicarea în Monitorul Oficial al României.

Legea prevede cu prilejul Zilei Naţionale de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale Foametei şi a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. Este vorba de ziua de 1 aprilie, cand a avut loc Masacrul de la Fantana Alba.

Deasemenea in perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate.

Romanian Global News, alaturi de alte asociatii romanesti din Tara si din strainatate, a sustinut constant propunerea deputatului Tudor Pantiru si a facut un lobby activ pentru ca aceasta Lege sa fie adoptata, aminteste RGN Press.

Personal, il felicit pe domnul Tudor Pantiru si multumesc membrilor serviciilor secrete romanesti care au reusit sa stopeze operatiunea de necinstire a romanilor, victime ale regimului criminal bolsevic, cat si presedintelui Romaniei pentru ca va semna aceasta Lege.

Detalii despre cum a incercat Institutul lui Tismaneanu sa blocheze aceasta Lege la RGN Press si Ziaristi Online

Aici, marturii despre Masacrul de la Fantana Alba

Foto: Comemorarea de la Putna – Troita ridicata anul acesta in memoria victimelor ucise salbatic de Armata Rosie si NKVD in urma cu 70 de ani

De ce ne trebuie Basarabia. DOCUMENT

Rolul Romaniei la Gurile Dunarii si Marea Neagra, fruntariile Europei

“Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei, dand peste cap echilibrul dintr-o regiune, prin traditie, fierbinte… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului, care, prin crearea unei zone de granita loiala, de la Marea Alba si cea Baltica pana la Marea Neagra, ar fi putut, probabil, impiedica acest razboi, a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta” – Charles Upson Clark – Octombrie 1941

DOCUMENT. Brosura informativa cuprinsa in lucrarea AXA – Noua Romaniei la Marea Neagra, 2005

HISTORICUS, 1915

“De ce ne trebuie Basarabia”

Razboiul european a luat proportiile unui adevarat cataclism. Toate marile puteri ale Europei si pe deasupra Japonia iau parte la macelul inspaimantator care insangereaza omenirea de aproape un an de zile.

Luptele se dau pe fronturi de mii de kilometri si milioane de ostasi cad sub focul ucigator al armelor celor mai perfectionate.

Intreaga viata economica a statelor in lupta e ruinata, iar tarile neutre traesc intr-o adevarata teroare inspaimantate de acest groaznic razboi care ameninta totul cu distrugerea.

In afara de lupta sangeroasa de pe fronturi, in afara de inspaimantatoarele atacuri ale milioanelor de ostasi care brazdeaza Europa cu brauri de foc, beligerantii si in special Tripla Intelegere, care se simte mai slaba militareste decat puterile centrale, dau asalturi disperate neutrilor pentru a-i tari si pe ei in acest razboi al imperialismului european.

Si daca luptele pe fronturi stagneaza uneori, daca luptatorii stau in transee luni de zile intr-o inactivitate enervanta, daca in unele parti beligerantii stau fata in fata fara a se hotari sa faca jertfa suprema si sa dea atacul decisiv, in capitalele statelor neutre lupta diplomatica se duce mereu cu aceiasi intensitate, asalturile devin din ce in ce mai inversunate.

De altfel, chiar de la inceputul razboiului dovedindu-se superioritatea covarsitoare a Puterilor centrale, Tripla Intelegere si-a pus intreaga speranta in interventia neutrilor, asteapta victoria nu de la armatele ei insuficiente pentru a o obtine, ci de la intrarea in lupta a unor forte noi, de la neutrii pe care nadajduia ca prin promisiuni si prin amenintari sa-i decida in cele din urma sa se arunce cu toata puterea impotriva austro-germanilor. Si daca anglo-franco-rusii n-au prea inregistrat succese pe campurile de lupta, daca Belgia e in intregime ocupata si Franta invadata de Germani, daca armatele rusesti sunt pretutindeni distruse, Tripla Intelegere a repurtat in schimb dupa aproape zece luni de asalturi continue la Roma, succesul determinarii Italiei de a calca alianta care o unea de treizeci de ani cu Puterile centrale si de a se zvarli in razboi alaturi de anglo-franco-rusi.

Este aceasta, fara indoiala, un succes diplomatic al Triplei Intelegeri obtinut insa cu mari jertfe, cu sacrificarea tuturor intereselor sarbesti.

Pentru a o hotari sa intre in lupta i s-a promis Italiei un adevarat imperiu colonial si in plus toata coasta Adriaticei si Albania de sud indepartand astfel din nou pe nenorocitii de Sarbi de la Mare, sfaramandu-le vechiul vis de patrundere la Adriatica.

Pe baza acestor promisiuni, care, daca s-ar indeplini ar satisface imperialismul italian si ar face din Adriatica un lac italienesc, regatul lui Victor Emanuel al III a intrat in lupta.

Pentru a determina insa aceasta intrare in actiune, Tripla Intelegere a fost nevoita sa dezminta singura principiul nationalitatilor cu care spera sa ademeneasca pe neutri, caci a trebuit sa cedeze Italiei coasta dalmata locuita numai de sarbi.

De altfel, era evident inca dela inceputul razboiului ca nu din principiul nationalitatilor a izvorat acest formidabil razboi si ca nu pe baza acestui principiu va fi purtat el.

Principiul nationalitatilor putea servi doar ca decor pentru a ascunde adevaratul joc de ademenire a neutrilor incercat de Tripla Intelegere. El n-avea insa ce cauta intr-un razboi de suprematie politica si economica a lumei, in razboiul celui mai pronuntat imperialism.

Inchipuiti-vi-o pe Rusia, sugrumatoarea ucrainenilor, finlandezilor, polonezilor, moldovenilor, georgienilor si atator altor nationalitati, luptand pentru triumful principiului nationalitatilor!

Razboiul pentru stapanirea economica a lumii

Adevarul e ca razboiul a inceput si se poarta pentru stapanirea economica a lumii.

E razboiul dintre Germania, care, prin dezvoltarea ei uriasa, pretindea cu drept cuvant stapanirea cailor de comunicatie si debuseelor necesare industriei si comertului sau, si dintre Anglia, care nu admite ca altcineva sa mai stapaneasca Marea de care ea dispune de atatea veacuri.

Toti ceilalti beligeranti in afara de Anglia si Germania sunt numai personaje secundare in acest razboi in care lupta se da intre vechea suprematie engleza si forta noua germana.

Si natural ca intregul razboi imprumuta caracterul ce i-l da lupta economica si politica dintre Germania si Anglia.

Daca acestea lupta pentru stapanirea in general a marilor si oceanelor, Rusia lupta si ea pentru stapanirea Marii Negre si a portilor acestei mari, Dardanelele, dupa cum Turcia se razboieste pentru pastrarea acestei stapaniri.

Italia, la randul ei, s-a aruncat in lupta pentru a face din Adriatica un lac italienesc, spre a fi numai a sa, fara nici o concurenta si fara nici o pretentie streina, iar Austro-Ungaria lupta cu toate puterile pentru a-si pastra partea ei de mare, mijlocul indispensabil de comunicatie si de viata.

In aceste conditii, a pune lupta pe principiul nationalitatilor inseamna a inlatura interesul economic, singurul care prezideaza si conduce acest razboi.

Ni s-au parut necesare aceste explicatii fiindca in lupta pe care o duce si in Romania Tripla Intelegere pentru a ne castiga concursul a cautat prin presa si prin organele ce-i stau la dispozitie sa inlature cu totul partea economica a razboiului, sa ne distraga atentiea de la planurile rusesti in Marea Neagra.

Ori, e vizibil ca in acest razboi Romania – daca va interveni si noi credem ca trebuie sa intervina – are datoria intai sa-si asigure existenta si apoi sa infaptuiasca unitatea nationala.

Ori pentru asigurarea existentei sale, Romania are neaparata nevoie de gurile Dunarii si de libertatea deplina a Marii Negre.

Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei

Intr-un studiu aparut de curand, dl Vintila Bratianu arata importanta enorma a Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei.

Dunarea formeaza pentru Romania artera principala, prin care se scurg toate bogatiile acestei tari. Romania are astazi in stapanirea ei 1300 km din malurile Dunarii, dintre care peste 490 km sunt ambele tarmuri, pe teritoriu romanesc.

Din aceste fapte rezulta o consecinta logica si primordiala pentru intreaga viata a Romaniei: aceasta tara are absoluta nevoie de libertatea de navigatie completa a Dunarii, de libertatea completa a gurilor Dunarii.

Dar ceva mai mult: dl Vintila I. Bratianu arata, luand ca pilda raul Volga, ca avem nevoie ca libertatea regimului pe Dunare sa fie completata printr-un regim liber si pe Marea Neagra si in Stramtori. Neavand aceste libertati, Dunarea scurgandu-se intr-o mare inchisa (in cazul nostru inchisa politic) noi tot nu ne putem folosi de acest fluviu in masura in care ne dicteaza interesele noastre.

Ori razboiul actual a pus la ordinea zilei chestia libertatiii de navigatie a gurilor Dunarii, a Marii Negre si a Stramtorilor. Dnii Sasonow, Goremykin, Gurko, Miliukow, printul Trubetkoi, toata presa ruseasca cer in mod hotarat si unanim Constantinopolul si Stramtorile.

Ceva mai mult, Rusia cere, acum chiar, cand este departe de victorie, Galatiul nostru: aceasta o afirma si raposatul rege Carol intr-o convorbire cu dl. Virgil Arion, aceasta o afirma si dl P. Carp int-un articol publicat in «Moldova» ; aceste afirmatii, pana acum cel putin, n-au fost desmintite oficial de guvernul actual.

Stim deci pozitiv ce vor Rusii, iar realizarea acestei dorinte a Rusiei este desfiintarea oricarei libertati de navigatie a Dunarii, a gurilor Dunarii, a Stramtorilor. Deci, in caz de victorie ruseasca, vom depinde in toate aceste chestiuni complet de bunavointa Rusiei, vom fi nevoiti de a cauta sa obtinem aceasta bunavointa ruseasca si, deci, vom fi vasali Rusiei!

„Marea Neagra trebue sa devina o Mare Ruseasca”

(more…)

Cealaltă lume: Noutăţi de pe frontul basarabean

Rușii fac tot ce pot ca să creeze un stat pro-rus în Moldova, sau cel puțin un stat suficient de instabil pentru ca nimeni să nu-l poată folosi pentru a amenința Rusia” (George Friedman, Stratfor)

Cu câteva zile înainte de alegerile de o importanță crucială din Republica Moldova, apar tot mai multe analize care indică miza acestui mic stat fragil de dincolo de Prut. Şi înțelegem tot mai mult despre mutările geopolitice care au de a face cu această zonă.

Mai întâi, Rusia. Este tot mai clar că pentru ruși alegerile din 28 noiembrie au o mare importanță și că și-au fixat obiective în legătură cu acest eveniment. Sistemul putinian a adus ordine și a alocat resurse pentru ca serviciile rusești să poată juca ofensiv pe mai multe fronturi.

Iar unul dintre fronturi este acum Basarabia. Instalați deja solid pe Nistru, rușii joacă tare pentru extinderea dominației până la Prut. Analistul Petru Bogatu de la Chișinău scrie că, „la această oră, Republica Moldova este ținta unei agresiuni informaționale mișelești dinspre Est.  Rusia a lansat împotriva noastră un atac ucigător care nu întotdeauna se vede cu ochiul liber”. *

De asemenea, George Friedman, de la agenția americană Stratfor, aflat – coincidență? – în aceste zile într-un periplu în regiune, a publicat astăzi un material despre Moldova în care remarcă  fragilitatea situației, pe fondul tendințelor centrifuge din societatea basarabeană, aflată într-un stadiu “pre-național”.

El remarcă trei mari tendințe: cei ce doresc unirea cu România, în minoritate, și o majoritate împărțită între nostalgicii URSS, ce vor revenirea în orbita rusească, și adepții suveranității, ce optează pentru independență, eventual și pentru o apropiere de UE și NATO.

Friedman detectează cu abilitate importanța Moldovei pentru Rusia și Ucraina și pericolul foarte actual pentru Occident ca Moldova să intre din nou sub control rusesc. Concluzia sa este că singura soluție pentru Basarabia este România, sugerând că doar unirea ar scoate regiunea din impas.

„Moldova are sens ca parte a ceva. Uniunea Sovietică a dispărut. Europa are deja mai multe probleme decât poate gestiona și nu are nevoie de încă una. Însă România e încă aici. Nu e o soluție perfectă, și în mod sigur nu una care să fie bine primită de mulți moldoveni, dar este o soluție”. **

(more…)

Renasterea nationalismului romanesc. Aparitia a doua partide secesioniste in Transilvania – unul al “ardelenilor” lui Gherman si al doilea al “secuilor” autonomisti ai lui Tokes – da avant infiintarii Partidului Nationalist Roman

“Evident ca UDMR ar avea un cuvant mai greu de spus din postura unui partid de 20% intr-un parlament al Ardealului, decat un partid de 6% in Parlamentul Romaniei”– Actualul consilier prezidential Peter Eckstein Kovacs, în 2006

Dupa ce neterminatul de Sabin Gherman a anuntat infiintarea unui partid al “ardelenilor” iar securistul maghiar Laszlo Tokes – ajuns pe mana Ungariei si a PPE ditamai vice-presedinte al Parlamentului European -, intra in lupta autonomista cu o noua formatiune extremista (ca si cum PCM si UDMR nu erau de ajuns), romanii raman din ce in ce mai singuri in Transilvania. De altfel, Adevarul arata ca, in urma actiunilor iresponsabile ale politicienilor tradatori ai Romaniei, dar si a SRI si MAI, romanii din Harghita nu mai sunt reprezentati in primariile din judet, iar ungurii isi fac de cap cu tupeu maxim, sfidand Constitutia Romaniei.

La Bucuresti, PD-L nu mai stie cum sa-i sufle-n cur UDMR-ului, parazitul intestinal al Romaniei si tuturor guvernarilor ei, bagat de-a lungul anilor in toate aliantele anti-nationale, schimbate pe rand, ca ciorapii murdari, de la PSD la PNL.

Ca atare, in lipsa oricarui sprijin de la Bucuresti pentru romanii din Ardeal, altul decat revolta celor ce simt romaneste, nu ne mai ramane decat sa infiintam si noi Partidul Nationalist Roman si, daca statul nu mai e stat roman ca sa sanctioneze extremismul maghiar, sa-l bagam noi unde trebuie: Pasol na turbinka, ciorti!


Blestemul romanilor pe capul lui Ianukovici si Medvedev. VIDEO 1 si 2


Si varianta cenzurata, dar la fel de elocventa:

Pamanturi romanesti ocupate: Tintutul Hotinului si cel al Hertei. Prof Dr Traian Valentin Poncea: Tintul Herta a fost furat de pe harta Romaniei cu un creion de tamplarie

Ţinutul Hotinului şi cel al Herţei

Ţinutul Hotinului

Ţinutul Hotinului reprezintã o veche zonã de locuire româneascã, ale cãrei începuturi se pierd în negura veacurilor. Oraşul Hotin, trecut de cronicarii kieveni pe lista oraşelor volohe, adică româneşti, s-a constituit la un vechi vad al Nistrului, pe malul drept, moldovenesc, al fluviului, în proximitate cetăţii omonime, clădite pe o stâncă ce domina împrejurimile şi controla vadul, respectiv întregul trafic comercial şi militar.

Originea cetăţii (dar nu şi a aşezării urbane) de la Hotin este atribuită de cronicarul polonez Jan Dlugosz iniţiativei suveranului Poloniei, Cazimir cel Mare (1333-1370), care, după victoria repurtată  asupra tătarilor şi soldată cu alungarea acestora din Podolia şi ţinuturile învecinate din nordul Moldovei, a edificat o serie de cetăţi de graniţă, construite din lemn de populaţia localã, româneascã, între care menţiona: „Chaczen (Hotin), Czecziny (Ţeţina), Bacota etc.“

În relitate, cea mai veche menţiune documentară a localităţii apare într-un document al Vaticanului datat 15 februarie 1310, care aminteşte despre existenţa unui epicop catolic care păstorea aici, în mijlocul unei populaţii eminamente ortodoxe. Prezenţa în localitate a unui reprezentant al Vaticanului cu rang episcopal dovedeşte că zona a cunoscut o viaţă economică intensă, iar existenţa sa se înscrie pe linia politicii expansioniste de „creştinare“ a „schismaticilor“, adicã a populaţiei ortodoxe.

(more…)

UN AN DE LA HAGA. Problemele României cu Ucraina, de la Insula Serpilor la minoritatea asuprita a Europei

Astazi se implineste un an de la Decizia
istorica a Curtii de la Haga privind spatiul maritim din zona Insulei Serpilor,
ocazie cu care diplomatul Bogdan Aurescu va lansa la Libraria Carturesti, la
orele 18, lucrarea sa „Avanscena si culisele Procesului de la Haga”. Din pacate,
Curtea internationala nu a judecat si statutul Insulei {erpilor, stravechi pamant
romanesc, obtinut prin rapt de catre fosta URSS si preluat ilegal de catre una
din succesoarele fostei Uniuni Sovietice, actuala Ucraina. {i aceasta nu este
singura disputa care incinge relatiile romano-ucrainene. Mai presus de toate,
ar trebui sa arda insa problematica romanilor din nordul Bucovinei, Tinutul Herta
si Basarabia istorica, Bugeacul, poate cea mai asuprita si uitata minoritate
din Europa la ora actuala. Ca atare, publicam in exclusivitate pentru
„Curentul”, cateva repere istorico-geografice privind Bucovina, Tinuturile Herta,
Hotin, Bugeac si Insula {erpilor, inclusiv date aflate la zi, sintetizate intr-un
studiu mai special de reputatul prof. Univ. Dr Traian Valentin Poncea. (Victor
Roncea)
Bucovina istorica – Evolutie geopolitica
Bucovina istorica era, la data anexarii ei de catre
Habsburgi, o parte constitutiva a Principatului Moldovei. Toponimul slav
„Bucovina“ = „Tara Fagilor“, preluat ulterior de catre austrieci cu aceeasi
semnificatie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima data intr-un
document emis de cancelaria domneasca a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30
martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte
integranta din istoria principatului moldav, de la intemeierea tarii si pana la
anexarea provinciei de catre Imperiul Habsburgic.
Desi trupele austriece au ocupat Bucovina inca
din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial
provincie austriaca la 7 mai 1775, printr-o conventie incheiata intre Imperiul
Habsburgic si Sublima Poarta – sub a carei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea
granitelor s-a perfectat prin Conventia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (intre
1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administratie militara austriaca, fiind
condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) si
Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).
Intre anii 1786-1848, Bucovina a fost incorporata
Galitiei, drept cel de-al 19-lea cerc (Kreis). Aceasta perioada este considerata
de istoriografia romana drept cea mai nefasta din istoria Bucovinei, opinie impartasita
si de o serie de istorici austrieci de prestigiu, precum si de unii istorici
ucraineni contemporani.
Dupa revolutia de la 1848-1849, imparatul Franz
Joseph I a hotarat separarea Bucovinei de Galitia, recunoscandu-i autonomia
prin Constitutia din 1849. In urma alegerilor din 1861 s-a constituit prima
Dieta a Bucovinei, iar un an mai tarziu imparatul a acordat Marelui Ducat al
Bucovinei stema proprie: bourul moldovenesc pe fond tricolor (rosu, albastru si
auriu). Cu prilejul proclamarii monarhiei austro-ungare (1867) Bucovina a
intrat in componenta Cisleitaniei, depinzand direct de Viena, iar incepand din
anul 1873, Episcopia Bucovinei a fost ridicata la rang de Mitropolie, cu
denumirea de Mitropolia Bucovinei si Dalmatiei.
La 23 octombrie 1918, Adunarea Constituanta,
convocata de Adunarea Nationala a Romanilor, sub presedintia lui Iancu Flondor,
a hotarat desprinderea Bucovinei de Austria si Unirea cu Regatul Romaniei,
lucru infaptuit la 28 noiembrie acelasi an, cand Consiliul National Roman din
Bucovina a votat cu o majoritate impresionanta de voturi unirea acestui stravechi
pamant romanesc (10.442 kmp) cu Romania, in granitele sale istorice, de la
Nistru pana la Ceremus si Colacin.
La 28 iunie 1940, in urma ultimatum-urilor
sovietice si ca urmare a aplicarii in practica a prevederile secrete ale
Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei (circa 6.000 kmp), impreuna cu tinutul
Herta si Basarabia au fost anexate de U.R.S.S.
Eliberate de Armata Romana (iulie 1941-martie
1944), aceste teritorii vor fi reocupate de Armata Rosie si inglobate in cadrul
Uniunii Sovietice. Ulterior, Bucovina de Nord, tinuturile Herta si Hotin,
precum si Bugeacul, adica a partea  de sud a Basarabiei, la care, in anul
1948 va fi adaugata si Insula serpilor, vor fi incluse in componenta R.S.S.
Ucrainene.
In prezent, Bucovina de Nord constituie o
provincie a Ucrainei cunoscuta sub numele de regiunea Cernauti, care cuprinde
fostul judet Cernauti, parti importante din judetele Suceava si Radauti, judetul
Hotin si tinutul Herta. Suprafata totala a regiunii grupeaza 8.100 kmp (din
care circa 6.000 kmp nordul Bucovinei) cu o populatie de 940.801 locuitori, din
care romanii, datorita deportarilor, dislocarilor, refugierilor, executiilor
sumare sau colonizarilor (prin imigrari) de elemente alogene, indeosebi
ucrainene sau rusofone, reprezinta doar 20%.
In sinteza, situatia Bucovinei a fost urmatoarea:
* 1359-1775 (416 ani) ea a facut parte din
Principatul Moldovei.
* 1775-1918 (143 ani) s-a aflat sub dominatia
Habsburgilor.
* 1918-1940 si 1941-1944, prin vointa nationala
a majoritatii locuitorilor ei, Bucovina s-a unit cu Romania.
* 1940-1941 si 1944-1991 (aproape 48 ani), prin
rapt, Bucovina de nord si tinutul Herta au fost anexate la U.R.S.S.
* Din anul 1991, nordul Bucovinei (regiunea
Cernauti) impreuna cu sudul Basarabiei si Insula serpilor (inglobate in
regiunea Odessa) fac parte din Republica Ucraina, ca stat succesor al fostei
U.R.S.S.
Evolutia demografica a
Bucovinei si mistificarile ucrainene 


Schimbarea structurii etnice a populatiei
Bucovinei in perioada 1774-1918 se poate explica prin mai multe cauze, intre
care cea mai importanta a constituit-o migratia – de fapt, atit emigrarile cat
mai ales, imigrarile in Bucovina, precum si asimilarile, deci deznationalizarea
elementului autohton romanesc.
Ca o consecinta a razboiului ruso-turc dintre
anii 1768-1774, densitate populatiei Bucovinei, la data anexarii ei de catre
Austria era de circa 7 locuitori/kmp, fapt ce a determinat autoritatile de la
Viena sa incurajeze imigratia elementelor germane, slovace, maghiare, poloneze si
ruso-lipovenesti.
Bogatiile Bucovinei au exercitat o atractie
deosebita si asupra altor etnii, in special ruteni si evrei. Referitor la
colonizarea rutenilor, s-a scris mult pe aceasta tema, formulandu-se o serie de
teze fara substrat stiintific, dar cu puternica implicare politica si ideologica.
Astfel, istoriografia sovietica si, mai nou, cea ucraineana, au batut moneta pe
apartenenta intregii Moldove (prestatale) la Rusia kieveana, apoi la
principatul Haliciului care, in viziunea pseudoistoricilor de la Moscova,
respectiv, Kiev, s-ar fi intins pana la Dunarea de Jos. Aceiasi specialisti in
falsificarea adevarului istoric sustin ca, atat Dragos Voda cat si Bogdan I,
descalecand Moldova, ar fi gasit aici o populatie compacta ucraineana care in
decurs de patru secole (1359-1774) ar fi fost romanizata, in timp ce ucrainenii
din Galitia, aflati sub dominatie poloneza, s-ar fi polonizat.
Mergand pe linia mistificarii istorice, s-a
ajuns la afirmatia hilara dupa care Bucovina ar fi leaganul poporului
ucrainean, in timp ce manastirile celebre de la Voronet, Arbore, Sucevita,
Moldovita, cu frescele lor, ar fi opera ucrainenilor (…). 
Caracterul eminamente romanesc al Bucovinei
Referitor la procesul de asimilare a populatiei,
acesta a fost biunivoc, el facandu-se atat prin asimilarea de catre romani a
rutenilor, cat mai ales in sens invers, adica a romanilor de catre ruteni
(ucraineni).
In ceea ce priveste hotarele Bucovinei
istorice, apartenenta ei la Principatul Moldovei si caracterul eminamente romanesc
al locuitorilor sai, sunt realitati care nu pot fi negate decat de rauvoitori.
Astfel, referitor la hotarele Bucovinei, mentionam faptul ca ele au fost
dintotdeauna pe Ceremus, Colacin si Nistru. Intr-adevar, vechiul hotar dintre
Moldova si regatul Poloniei a fost statornicit definitiv pe cursurile de apa
amintite cu prilejul intelegerii dintre regele Poloniei si logofatul Tautu,
reprezentantul domnitorului Moldovei, prilej cu care demnitarul moldovean a
fost „daruit“ cu sase sate de catre craiul lesesc, fapt amintit si de Ion
Neculce in cronica sa. Ca hotarul moldo-polon era pe Nistru rezulta si dintr-un
document mai putin cunoscut, Conventia polono-otomana din 14 octombrie 1703, incheiata
intre reprezentantii regatului Poloniei si cei ai Inaltei Porti, ultima in
calitate de putere suzerana a Moldovei, in care partea polona declara ca:
„Inter nos et Valachiam ipse Deum flumine Tyra dislimitavit“, adica „Intre noi si
Valahia (Moldova, n.n.) insusi Dumnezeu a pus granita fluviul Nistru“.
Compozitia etnica a provinciei indica faptul ca
la data ocuparii Bucovinei de catre Habsburgi populatia era preponderent romaneasca,
fapt recunoscut si de autoritatile austriece in monografia oficiala amintita
anterior si publicata in anul 1899: „Dupa nationalitate, majoritatea
locuitorilor (in anul 1775, n.n.) apartineau neamului romanesc («rumänischer
Volksstamm»)“.
Traian Valentin Poncea

EXCLUSIVITATE. Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei prin care s-a modificat Legea Cetateniei pentru simplificarea redobandirii cetateniei romane

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991

Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii procedurii de redobândire sau acordare a cetăţeniei române şi importanţa soluţionării cu celeritate de către Comisia pentru cetăţenie a cererilor de redobândire şi acordare a cetăţeniei române,

dată fiind necesitatea creării cât mai rapide a instrumentelor legale prin care Comisia pentru cetăţenie să poată soluţiona dosarele în termene rezonabile a cererilor de redobândire şi acordare a cetăţeniei române,

luând în considerare dificultăţile practice cu care se confruntă Comisia pentru cetăţenie în soluţionarea numărului mare de cereri de redobândire şi acordare a cetăţeniei române potrivit art. 101 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991,

ţinând seama de necesitatea eliminării, în termen cât mai scurt, a oricărei prelungiri nejustificate a procedurii de redobândire şi acordare a cetăţeniei române,

având în atenţie importanţa creării tuturor premiselor necesare unei respectări reale şi eficiente a drepturilor şi intereselor legale, astfel cum au fost ele concepute şi garantate de legiuitor,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art.I – Legea cetăţeniei române nr.21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul 1 al articolul 101 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Foştii cetăţeni români care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III pot redobândi ori li se poate acorda cetăţenia română, la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b), c) şi e).

2. Articolul 102 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Persoanele prevăzute la art. 101 care au domiciliul sau reşedinţa în România pot depune cererea de redobândire ori acordare a cetăţeniei române la Direcţia cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, după obţinerea dreptului de şedere, potrivit legii.”

3. Alineatul 3 al articolului 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Comisia are activitate permanentă, este formată dintr-un preşedinte şi 8 membri, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul Ministerului Justiţiei, numiţi prin ordin al ministrului justiţiei. Lucrările Comisiei nu sunt publice, acestea se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta.”

4. După articolul 14 se introduce un articol nou, art. 141 cu următorul cuprins:
„În cazul cererilor formulate potrivit art. 101, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8 lit. b), c) şi e) de către Comisie se face în termen de cel mult 5 luni de la data înregistrării cererii.
Art. II – Cererile depuse în temeiul art.101 şi aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi soluţionate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Vezi si LEGE Nr. 21 din 1 martie 1991 *** Republicată Legea cetăţeniei …

INFO:
Băsescu insistă în problema cetăţeniei române pentru basarabeni
FLUX – Cotidian Naţional Nr.132 din 27 septembrie 2007
Preşedintele României, Traian Băsescu, consideră că actuala procedură de acordare a cetăţeniei române pentru populaţia Moldovei este una anevoioasă, care ar trebui substanţial îmbunătăţită. În context, şeful statului român a cerut Guvernului României simplificarea la maximum a procedurii de acordare a cetăţeniei, având în vedere “obligaţiile morale pe care România le are faţă de cetăţenii Republicii Moldova”.
Potrivit unei informaţii difuzate de postul de radio BBC, preşedintele Băsescu a solicitat Guvernului României reanalizarea chestiunii cetăţeniei române pentru populaţia Republicii Moldova. “Având în vedere că pe piaţa forţei de muncă în Uniunea Europeană există un deficit de 20 de milioane de oameni, nu văd de ce România nu ar contribui la acoperirea acestui deficit, liberalizând aproape acordarea cetăţeniei către cetăţeni ai Republicii Moldova, fie că sunt de origine română, fie că sunt de origine rusă,” a mai declarat preşedintele României.
Sursa citată mai precizează că la începutul lunii septembrie, guvernul a modificat Legea cetăţeniei prin ordonanţă de urgenţă, simplificând procedurile de depunere a actelor în vederea redobândirii cetăţeniei. „Nu au fost modificate însă şi condiţiile de acordare, care prevăd în continuare un minimum de patru ani de rezidenţă în România pentru cetăţenii Republicii Moldova. De asemenea, legea prevede ca o condiţie “cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială”.
Până în 2001, circa 100.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova, ai căror părinţi sau bunici fuseseră cetăţeni ai României, indiferent de etnie, au redobândit cetăţenia română. După 2002, procedura de redobândire rapidă a fost suspendată şi de atunci doar 2500 de cetăţeni ai Republicii Moldova au redobândit cetăţenia României”, consideră BBC.
Igor BURCIU
Foto: FLUX

Basescu il pune la punct pe Voronin si ii apara pe tinerii Basarabiei
Asculta mai multe audio Evenimente »

ROMANIA-REPUBLICA MOLDOVA-UCRAINA-RUSIA. Stare de Urgenta? Da de unde?

Peste Prut? Da’, de unde! Poate dincoace. Agitatorii apelor care scalda Basarabia, Prut si Nistru, fac valuri in preajma sarbatoririi zilei Unirii, 27 martie, si a apropierii datei alegerilor de la Chisinau, 5 aprilie. Cand colo, ce descoperim: grupuscule stipendiate de securitatea ucraineana, incurajata de cea moldoveneasca, isi inchipuie ca pot pacali profesionistii unui stat membru NATO.
Ca ura Ucrainei pe Romania este debordanta putem constata si pe internet, unde harta Romaniei Mari a fost deja deposedata de Basarabia istorica, Bugeacul, fara ca serviciile online romanesti sa puna capat acestei marlanii, inoculata si cu concursul unor angajati ai Internelor. Locul de bastina al Maresalului Averescu este oferit Ucrainei pe tava, iar desenul Romaniei a devenit un peste muscat de coada de tot soiul de lighioane. Moldova, care n-ar trebui sa marseze la acest joc murdar, s-a gandit sa preia din energia adversarului nostru ucrainean si, daca este directionata oricum impotriva Romaniei, sa o amplifice in interes propriu. Diversiunea la care se preteaza zilele acestea, agitand o presupusa stare de urgenta in preajma zilei Unirii este rusinoasa si nu este demna de un partener al Rusiei si Romaniei. De cand s-au temut vajnicii militieni moldoveni de o mana de golani de stadion? Cand eram peste 100.000 de tineri in Piata Marii Adunari Nationale, fluturand miile de steaguri tricolore oferite de Traian Basescu, pe atunci primar al Capitalei, securitatea de la Chisinau parca nu tremura asa de tare ca azi. Expulza un diplomat, militar, si gata.
Sa chemi ditamai ambasadorul care reprezinta cetatenii celei de a saptea tari din Uniunea Europeana, romani care au facut dragoste pana te-au inmultit si pe tine, timp de vreo doua mii de ani, pentru niste provocari ordinare ucrainene nu prea este nici prietenesc nici diplomatic si nici nu asculta de vocea poporului. Care ce zice? Iaca, ultimele sondaje: aproape doua treimi din populatia Republicii Moldova isi doreste integrarea in UE a tarii, potrivit unui Barometru de Opinie Publica realizat de Institutul de Politici Publice de la Chisinau. Iar un al doilea sondaj de opinie, de provenienta americana, facut tot luna aceasta in Basarabia injumatatita, respectiv Republica Moldova, ne spune ca 48,6 la suta dintre basarabeni considera ca Romania este cea care ar putea ajuta cel mai bine Republica Moldova sa se integreze in UE. Eu, personal, mi-as dori ca Romania, odata cu reunificarea cu Basarabia intreaga – dupa cum prevede si politologul rus Mihail Remizov, care merge pe urmele lui Stanislav Belkovski -, sa-si gaseasca propriul ei drum, de putere europeana de sine statatoare la Marea Neagra. Criza care vine si matura SUA si UE ne poate contura si aceasta perspectiva, a recastigarii independentei si suveranitatii nationale.
Si din sondajul IPP rezulta ca ambasadorul Romaniei nu ar trebui deranjat pentru probleme imaginare, din vreme ce aproximativ 54% dintre participanti apreciaza relatiile Republicii Moldova cu Romania ca fiind bune iar peste 30% considera ca Romania ar trebui sa fie partenerul strategic al Chisinaului in timp ce circa 22% Rusia si doar 3,9% Ucraina. Si atunci de ce asculta SIS-ul de SBU? Comunistii de la Chisinau ar trebui mai degraba sa bage de seama ca, dupa sondajul american, 44,3 % dintre romanii, ucrainenii si rusii de peste Prut considera ca “raspublica” merge intr-o directie gresita. Stiu si eu, stie si presedintele Vladimir Voronin, ca n-are de ce sa-si faca grija in fata alegerilor: ambele sondaje il crediteaza cu cea mai mare incredere in fata populatiei. Urmat de Marian Lupu, Dorin Chirtoaca si Iurie Rosca, care apare pe locul trei in optiunile electoratului – dupa Voronin si Lupu – si pentru Presedintia Parlamentului si a republicii.
Alegerile de peste Prut nu o sa aduca nimic spectaculos. Curios, viitorii pesedisti de la Chisinau reusesc, momentan, sa stapaneasca asa-zisa criza mondiala. Se pare ca, pana la urma, “tarisoara” nu aparea degeaba, cu o luna in urma, pe locul doi in lume, dupa Cehia, in ce priveste stabilitatea leului de Moldova si pe locul cinci in lume la stabilitatea sistemului financiar-bancar conform Indicatorului Sanatatii Mondiale, realizat de revista britanica “The Banker”. Una peste alta, ce Stare de Urgenta? Mai bine o hora sa jucam si un cantec vesel impreuna sa cantam…

Nota – Unica femeia care a facut Unirea: In fotografia cu Sfatul Tarii din frontispiciu apar doar doua femei, dintre care una a ramas neidentificata. Cealalta, asezata, este Elena Alistar-Balan (n. 1873, Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia – d. 1955, Pucioasa) si a fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a unit Basarabia cu România.
Biografie
Fiica preotului Vasile Balan, a făcut şcoala primară la Congaz, judeţul Cahul, apoi şcoala Eparhială de la Chişinău. Tot atunci s-a căsătorit cu preotul Dumitru Alistar. Între 1909 – 1916 a urmat Facultatea de Medicină de la Iaşi. Încă din 1914, e a fost arestată pentru „activitate naţionalistă”, iar în 1916 a fost mobilizată în armată ca medic militar. A continuat să profeseze la Spitalul Costiujeni de lângă Chişinău.
Membră a Partidului Naţional Moldovenesc, a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării, singura femeie care a făcut parte din organul care a condus Basarabia către unirea acesteia cu România.
Elena Alistar a fondat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia. A fost preşedinte a Partidului Poporului, infiintat de Maresalul Averescu, originar, de asemenea, din Ismail, Buceag – Basarabia istorica, comuna Babele, actualmente in Ucraina. Refugiată în România, a decedat în 1955 la Pucioasa, judeţul Dâmboviţa şi reînhumată la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Bibliografie
Bejan, Vlad, Românii din sudul Basarabiei, Editura Fundatiei “Axis”, Iaşi 1998 ISBN 973-98600-2-8 pp.89-90

Sfarsitul Ucrainei si interesul national

Ucraina “democratica” are doar 17 anisori, cat a facut de la destramarea URSS pana azi. Ucraina actuala este un stat artificial construit din bucati indesate de Moscova in fosta Republica Sovietica Socialista Ucraineana. Nu trebuie sa ne spuna Putin asta. Este un fapt istoric, care ne priveste foarte tare. De aceea este normal ca atat situatia rasaritului romanesc, cat si soarta romanilor din aceste provincii sa fie din cand in cand aduse aminte celor care prefera sa inchida ochii in fata adevarului istoric. Cine uita nu merita, spunea Iorga.
Zilele acestea, de dupa Summitul NATO la Bucuresti, atat declaratiile presedintelui rus, Vladimir Putin, cat si cele ale sefului statului roman, Traian Basescu, au involburat apele politice ale Kievul si Chisinaului, starnind reactii pe potriva mai ales din partea vectorilor anti-romani de pe malurile Niprului si Prutului. MAE si Presedintia Ucrainei au dispus “sa fie verificata autenticitatea” afirmatiilor “atribuite” lui Putin la Summitul NATO si aparute, pe surse, in Kommersant si cele ale lui Basescu, fiind amintit si locul unde au aparut pe larg, ziarul ZIUA, un vechi prieten al autoritatilor ucrainene.
“George, tu chiar nu intelegi ca Ucraina nu este stat?”
Continuarea la
https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-04-22&id=236457

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova