SUBJECT: BREAKING WITH THE PAST: PRESIDENT BASESCU ISSUES FORMAL CONDEMNATION OF COMMUNIST RULE IN ROMANIA
Classified By: PolCouns Ted Tanoue for Reasons 1.4 (b) and (d).
8. (C) Tismaneanu said the Romanian Orthodox church had also strongly attacked the report. The security services had been loathe (*) to allow Commission members to see files on Orthodox church activities, but eventually revealed incontravertible evidence of “100 percent collaboration” between the church and the communist regime. Describing Basescu as a late–even reluctant–convert to the decommunization agenda, Tismaneanu said that a visit to the Holocaust Museum had been a turning point for the President. Once Basescu was personally convinced of the necessity of the effort, he enthusiastically backed the Commission. Tismaneanu concluded that the Presidential condemnation of the communist period was a watershed event that underscored Basescu’s desire to “normalize” Romania by coming to terms with the communist past. (Sursa aici)
Nota mea: Ticalosia lui Tismaneanu este incomensurabila. Biserica Ortodoxa Romana a contestat pe buna dreptate “analiza” Comisiei (cititi aici pozitia BOR, intitulata “Fara ura si partinire” si aici studiul replica al BOR) pentru ca Tismaneanu mintea 100% atacand execrabil tot ce este romanesc in Raportul lui pseudo-stiintific. Cam cum a colaborat 100% intreaga Biserica Ortodoxa cu regimul comunist: avand mii de preoti si sute de mii de ortodocsi inchisi pentru credinta lor, dintre care zeci si zeci sunt acum martiri ai neamului, ucisi in inchisori? Dar oare, de cealalata parte, Rabinul Moses Rosen a colaborat 100% cu regimul comunist sau doar 99,99 %? Demolarea Bisericii Sfanta Vineri la cererea lui catre Nicolae Ceausescu unde se inscrie: la colaborarea lui cu regimul sau a regimului cu el? 🙂 Cum sa nu ai acelasi sentiment cu Serviciile Secrete ale Romaniei – si nu numai ale ei – fata de Tismaneanu si ai lui: de sila maxima!
Cea mai recentă carte a marelui istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, intitulată „Nicolae Ceauşescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia” (Colecţia OPERA OMNIA, 2011), este una solidă, dacă nu fabuloasă, prin valoarea documentelor publicate. Pentru prima dată este menţionată intervenţia decisivă a lui Nicolae Ceauşescu, la numai un an şi câteva luni de la preluarea conducerii Partidului Comunist, în cazul marelui ziarist Pamfil Şeicaru, judecat şi condamnat la moarte în contumacie de un aşa-zis „tribunal al poporului”, în mai-iunie 1945, într-un lot de 12 ziarişti, găsiţi vinovaţi pentru „crime de dezastrul ţării, prin săvârşirea de crime de război”. Sentinţa nu a putut fi dusă la îndeplinire, întrucât condamnatul se afla deja în exil, în Spania, din 9 august 1944, la îndemnul mareşalului Ion Antonescu, cu numai câteva săptămâni înaintea dezastrului ocupării sovietice şi a stalinizării forţate a României. Prin Decretul Consiliului de Stat al RSR (păstrat secret), Pamfil Şeicaru a fost graţiat la 12 decembrie 1966, expunerea de motive fiind semnată de ministrul de Interne, Cornel Onescu, altminteri din Gogoşiţa Doljului. Astfel încât, după 10 ani, în august 1976, a revenit pentru câteva zile în ţară, la Bucureşti, într-o totală discreţie, pentru o întrevedere cu Nicolae Ceauşescu, care, din motive rămase necunoscute – cum menţionează Gheorghe Buzatu – „nu şi-a mai ţinut promisiunea”. Chiar dacă de-a lungul timpului au apărut multe lucrări interesante despre jurnalistul de faimă şi referinţă Pamfil Şeicaru, personaj interesant, chiar emblematic, sub numele de Grigore Patriciu, în romanul „Delirul” al lui Marin Preda, despre graţierea din 1966 a regimului comunist de la Bucureşti, s-a amintit vag, pentru prima dată în 2003, în „Cartea de aur” a lui Corneliu Vadim Tudor.
Pamfil Şeicaru – un reper al presei româneşti din toate timpurile
În urmă cu 10 ani, la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală era lansat volumul intitulat „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Şeicaru”, scris de Victor Frunză, şi el revenit din exilul românesc. S-a spus atunci că autorul ridica maestrului cel mai frumos şi perisabil monument, nu din granit, nu din bronz, ci din hârtie. O carte. Care începea cu momentul previzibil, şi totuşi surprinzător, al plecării din ţară, fiind surprinsă atmosfera de la ziarul „Curentul”, stupefacţia şi tristeţea celor care lucrau în redacţie, şi mai ales puterea de predicţie a marelui director de ziar, o conştiinţă a epocii sale. De-a dreptul notabilă este considerată şi lucrarea „Istoria presei”, de Pamfil Şeicaru, ediţie îngrijită şi prefaţată de poetul şi publicistul George Stanca, apărută la Editura „Paralela 45” din Piteşti, considerată un adevărat testament al autorului. „Istoria Presei” are trei capitole de mare forţă (Scurt istoric al presei în lume; O încercare de sociologie a presei; Istoria presei în România), dar şi două subcapitole, în fapt eseuri, pe teme jurnalistice. Gazetar prolific şi tenace, parlamentar independent în trei rânduri, conform propriilor mărturisiri, din ianuarie 1927, când a preluat conducerea ziarului „Curentul”, până la 9 august 1944, când a plecat din ţară, a semnat în exclusivitate articolul de fond. A scris 17 ani, zilnic, articolul de fond, iată nu numai un record, ci şi o mostră de dragoste faţă de profesia aleasă. Să cităm şi din scrisoarea de demisie, lecturată în redacţie şi publicată în ziar, fiindcă este simbolul unui crez neabătut. „Lupta mea nu încetează. Nu am nimic de retractat, nimic de regretat dintr-o luptă străbătută din dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu însemnează că a fost nedreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele şi fericit aş fi, chiar cu preţul unei existenţe pribegite pentru restul vieţii, să nu fi avut dreptate şi o colaborare cu Rusia sovietică să fie posibilă, România păstrându-şi întreaga ei suveranitate. Lupta mea încetând, nu mai am nici un rost de a conduce mai departe Curentul”. Fiind un analist lucid şi un vizionar temerar, Pamfil Şeicaru nu numai că a avut dreptate, dar a anticipat inspirat că „toată construcţia artificială a Sovietelor se va prăbuşi”.
Desigur ca ii urez SRI “La Multi Ani!” cu speranta ca va reusi sa rezolve cu “succes pe toata linia” si cazurile de agenti anti-Romania activi la cel mai inalt nivel in stat, cum este grupul de interese straine al aceleiasi Retele reprezentate, pe rand, de Alin Teodorescu, in Guvernul Nastase, Marius Oprea, in Guvernul Tariceanu si succesorul acestuia, Vladimir Tismaneanu, in Guvernul Boc (ca sa nu mai vorbim si de cei de pe langa presedinti sau chiar de unii presedinti si premieri), cu totii membri ai Grupului pentru Dialog Social consolidat de Silviu Brucan si George Soros in decembrie 1989, respectiv ianuarie 1990, documentati de ofiterii de informatii romani ai Unitatilor “anti-KGB” din DSS si SRI ca avand stranse legaturi, inca de dinainte de 1989, cu spionajul maghiar si cel rusesc.
Sper totodata ca in cadrul “succeselor pe toata linia” din Bilantul SRI pe anul 2010 nu se inscriu si victoriile in lant ale UDMR si organizatilor adiacente maghiare, care discrimineaza agresiv romanii din Harghita, Covasna si Mures pana la epurare culturala, administrativa si etnica si sunt pe care sa impuna autonomia teritoriala a asa-zisului “Tinut Secuiesc” si regionalizarea Romaniei in favoarea Ungariei revizioniste.
Nu in ultimul rand astept cu acelasi interes un nou decret prezidential care sa cinsteasca memoria ofiterilor romani din Grupul Trosca, eroi ai Romaniei cazuti la datorie in decembrie 1989.
Mai amintesc, in incheiere, ca trebuie sa fie aparati, cu onoare, toti cei ce sunt cetateni romani, din tata-n fiu, si de la vladica pana la opinca – indiferent de opiniile si convingerile lor religioase, nationale, in raport cu “corectitudinea politica” neo-marxista, noua gandire de lemn oficiala -, cel putin in egala masura cu nivelul la care sunt protejati cei care au jurat credinta altor state sau care isi tradeaza, zilnic, tara.
In rest, noi si noi succese!
La Multi Ani si salutari romanesti ofiterilor SRI care isi fac datoria pentru Patrie si Onoare!
“Badescu este istorie. Ganditi-va ca la vremea cand el scria, Eminescu nu era ceea ce este astazi. Popa Grama il facea cu ou si cu otet, iar Macedonski si altii nu mai puteau de invidie. Deci Badescu, la fel ca Vlahuta, avea simtul maretiei si al grandiosului.
In sfarsit, statuile nu se darama in mod normal, chiar daca devin desuete, ele sunt facute pentru a depune marturie peste timp. Ar trebui sa invatam de la unguri. Exista vreun maghiar care sa-l conteste pe Petofi Sandor? Au ungurii o banda de genul celeia a lui Patapievici, Plesu, Liiceanu? Le scrie lor istoria unul ca Tismaneanu? Nu, ei il recupereaza si pe Wass Albert.
In alta ordine de idei, Salajul nu are chiar asa de multe statui ca sa isi permita sa le darame si pe cele cateva, putine, gata facute. Cat despre Maniu si Coposu (pe care l-am cunoscut bine), lasati-i cu politica lor. N-au facut nimic pentru cultura. Maniu a fost prim ministru in perioada interbelica dar nu s-a invrednicit sa infiinteze un liceu la Zalau. Iar CDR-ul amintiti-va ce a facut scolii dvs. in perioada 1996-2000, prefigurand dezastrul din zilele noastre. Sa-i cinsteasca, prin urmare, politicienii lor si cei ce au jefuit pamantul tarii sub pretextul restituirilor demarate de Ciorbea.”
Orice om de bun-simţ se întreabă totuşi: de ce responsabilii Ministerului Educaţiei au hotărât pensionarea forţată a unei întregi categorii profesionale?
În fond, Tismăneanu face parte din aceeaşi „fibră intelectuală” cu Mihail Roller. Ambii nu erau istorici, dar au primit misiunea de a da directive „frontului istoric”, ambii au ignorat cu nonşalanţă vechiul adagiu, fundamental pentru cei care cercetează şi scriu despre trecut: sine ira et studio.
Primul guvern care va îndrăzni să arunce la coş, oricât de nezgomotos ar face-o, reţetele primite de la marile instituţii „binevoitoare”, va fi şi cel dintâi guvern cu adevărat „responsabil” (adică în capacităţi reale de răspundere).
Daca perspectivele pentru 2030 sunt ca Romania va scadea la 19 milioane de locuitori pentru anul 2050 profesorul Ghetau estimeaza ca vom putea scadea ca popor pana la 16 milioane de suflete. Recentele “incurajari” din partea actualului Guvern dovedesc ca perspectivele sunt, poate, chiar mai sumbre.
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
“1) Intr-o fisa a Securitatii privitoare la V.T. [n.n. atentie ! ], elaborata in primavara anului 1987, publicata de Mihai Pelin in anii 2000, se specifica printre altele urmatoarele:
a/ lui V.T. i s-a aprobat o viza de calatorie in Franta si Spania (impreuna cu mama, Hermina M);
b/ V.T. nu a mai calatorit in tari capitaliste, nici in tari socialiste;
c/ V.T. nu are rude in alte tari;
d/ V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de calatorie.
Nedumerirea in legatura cu cele mentionate in raportul de la acea data, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleasi institutii. De exemplu, din documente ale Directiei de Informatii Externe ,din anii ’70, reiese ca V.T . avea rude in mai multe tari precum: Franta, pe Cristina Boico (sora mamei si fiica acesteia, Olga si Andrei Boico, fiul Cristinei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verisoara tatalui lui V.T., in URSS, Tismenetchi Nahona (sora tatalui lui V.T).
Mai mult, V.T. voiajase in anii 70 si in tari capitaliste (RFG) si in tari socialiste (RDG).
Momentul intocmirii fisei respective, primavara 87, este de asemenea , foarte important, deoarece atunci V.T. impreuna cu Dorin Tudoran si Michael Radu au obtinut fonduri de la National Endowement for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanti din Romania). Revista era distribita in Romania pe diverse cai si comentata la Europa Libera. Acest grup, prin Agora, erau primi reprezentanti ai opozitiei din Romania finantati de guvernul american , dezvoltind grupurile de mai tirziu ale societatii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., in continuare finantate cu sume semnificative pana in anii 93-94.
Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protectie, intr-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente in conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica exceptia acordarii vizei de calatorie… Cum interpretati ? Cine ar fi avut puterea sa ghideze producerea si scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul ca acea “fisa curata” a permis crearea grupului de reprezentare a actiunilor sponsorizate in Romania. (De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement inainte si dupa initierea acelor programe. V.T. a intimpinat greutati pentru emigrarea in S.U.A. A putut emigra prinr-o casatorie aranjata , divortand apoi imediat ce si-a obtinut resedinta permanenta ).
2) V.T. are doua surori, amandoua nascute in URSS. Una dintre ele, Rodica, casatorita Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat in apropierea Elenei Ceausescu. Dupa activitatile “anti” Ceausescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata aceasta alta exceptie ?!
3) Rapoartele Directiei de Informatii Externe, dar si alte surse, sugereaza discret ca V.T. ar fi avut un comportament ( ….) atipic cunoscut. Numele unui profesor important si foarte apropiat de V.T. si al unui coleg cu care a tinut legatura multa vreme dupa plecare ar contura ceea ce se sugereaza. Cum ar fi putut influenta aceste date evaluarile analistilor securitatii vis-a-vis de V.T.?
4) Cu numele ofiterilor “G” si “M. L.” sunt semnate mai multe rapoarte, in diferite perioade, referitoare la V.T. si Hermina T. Ar fi posibila identificarea lor ?
Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc in jurul “itinerariului” lui V.T.”
Am încheiat citatul.
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de… marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în “redactiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii!
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că “obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează (…) şi a mai efectuat călătorii turistice în (…)”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului.
În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:
1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Extene faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile “lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru “neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.
2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.
3. În mai multe cazuri, persoanele “anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, KGB îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.
4. În 1987, în plin avânt al “perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană (“interservicii”) a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.
5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.
6. Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat “pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul “S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan
Publicat si decotidianul.ro
PS: Am pus de doua ori aceasta informare ca sa fiu sigur ca e inteleasa 🙂
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
In Parlamentul Romaniei s-a consumat un moment de asa-zisa condamnare a comunismului. A fost:
UN MOMENT IMORAL. Era Traian Basescu personajul cel mai in masura sa-si asume condamnarea comunismului? Fireste ca nu.
Traian Basescu n-a facut o singura zi de puscarie. Nu i s-a respins de catre cenzura o singura carte, pentru ca n-a scris-o. N-a avut nici un moment in care sa fie obligat sa spele W.C.-uri, desi terminase o facultate. N-a avut un singur moment de protest, un singur moment de bombaneala. A facut in comunism o cariera stralucita, de care n-au avut parte alti colegi de a-i sai. Cel mai tanar capitan de vas din flota romana, sef de agentie la Anvers, in Belgia, sef al inspectoratului navigatiei civile numit in noiembrie 1989, cu acceptul Elenei Ceausescu. Potrivit propriilor marturii, in decembrie 1989 avea in casa incredibila suma de 60.000 de dolari, o suma cat bugetul unui combinat siderurgic. Traian Basescu isi argumenteaza cariera si banii stransi in comunism invocand talentul si pregatirea profesionala. Sa zicem ca-i asa. Nu intra asta in contradictie cu discursul sau din Parlament, prin care comunismul a aparut ca un regim criminal?
UN MOMENT INUTIL. Inainte si dupa tevatura din Parlament, s-au scris multe texte fade avand drept ipoteza de lucru rolul istoric al condamnarii comunismului printr-un document oficial de catre seful statului. Nimeni n-a putut aduce un singur exemplu, unul singur doar, de cum se va schimba ceva in realitatea romaneasca de azi gratie acestui moment. Si nici n-aveam cum sa fie adus un singur exemplu.
Dupa sase luni de scremut si cu pretul a 100.000 de dolari cheltuiti, Comisia a redactat un text de 600 de pagini care vrea sa demonstreze un truism: caracterul nociv al comunismului real. Era nevoie pentru asta de un Raport? Isi imagineaza cineva ca tinerii care nu citesc nici macar pe clasicii literaturii romane se vor precipita sa citeasca Raportul, un text valabil pentru universitatile americane? Si chiar daca l-ar citi, ar deveni ei brusc anticomunisti?
Nici in postura de moment politic tevatura din Parlament n-a fost necesara. Un asemenea mamut apare necesar in clipa cand ar exista un pericol al reinvierii totalitarismului comunist. Atunci o condamnare de catre seful statului in fata Parlamentului are semnificatia unui semnal: democratia romaneasca va face zid impotriva acestei tendinte.
Exista in Romania de azi macar o unghie de pericol in ce priveste reinvierea comunismului? Nici vorba.
Partid Comunist n-avem. PSD-ul e mai degraba un partid liberal decat unul de stanga. Nu s-a inregistrat nici o manifestatie cu steaguri rosii, nici o masa rotunda macar avand drept tema superioritatea comunismului.
Fostii nomenclaturisti si securisti s-au impartit. Unii sunt prosperi oameni de afaceri, altii, bieti pensionari. Adevaratii comunisti nu pot fi corupti, din simplul motiv ca ei lupta impotriva celor bogati.
S-a identificat scandalul produs in Parlament de C.V. Tudor si PRM drept o expresie a rezistentei comunismului la condamnarea de catre Traian Basescu. M-a amuzat sa descopar sintagme precum zvarcoliri, monstri, pe care le credeam uitate o data cu prabusirea comunismului. M-am convins inca o data ca pana si condamnarea comunismului nu se poate face fara talent.
Manifestarea PRM din Parlament a fost o reactie fireasca – spun eu – la marsavia din Raport, prin care C.V. Tudor e acuzat de crimele si abuzurile comunismului. Traian Basescu si-a asumat public Raportul. Comitand astfel un abuz ticalos. Pentru ca abuz ticalos e sa-ti asumi un Document in care un om politic adversar e acuzat de a fi partas la crimele si abuzurile comunismului.
N-a sesizat nimeni un amanunt. La o adica, manifestarea PRM putea fi contracarata de catre majoritatea parlamentara. Nu s-a intamplat asta. Nu s-a gasit un singur parlamentar care sa se ia de gat cu Vadim.
De ce?
Pentru ca Parlamentul era comunist?
Nu.
Pentru ca Parlamentul a intuit un adevar: manifestarea PRM nu era indreptata impotriva condamnarii comunismului, ci impotriva lui Traian Basescu. Impotriva smecheriei acestuia de a o face pe anticomunistul si a necinstei acestuia de a folosi condamnarea comunismului pentru a se rafui cu adversarii sai politici.
Un intelectual de stanga, dar in primul rand intelectual, profesorul Claude Karnoouh pare indragostit de Romania la cat timp a petrecut in tara noastra. Antropologul a fost citat de Ziaristi Online in contextul accentuarii politicii secesioniste maghiare in Romania, in articolul Claude Karnoouh: Autonomia “Tinutului Secuiesc” ar crea un ghetou » care reproduce un fragment din cartea sa “Duşmanii noştri cei iubiţi”, capitolul “Transilvania: iarăşi si dintotdeauna”.Claude Karnoouh s-a nascut in martie 1940 la Paris, unde si-a facut si studiile superioare. Din 1959 si pina in 1965 a urmat studii de stiinte (fizica si chimie) la Sorbona, iar din 1966 pina in 1969 studii de stiinte umane (filosofie, antropologie sociala, sociologie si lingvistica) la Universitatea Paris X Nanterre. Incepand din 1970 este membru al Centrului National de Cercetare Stiintifica din Franta (CNRS) si a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). Ganditorul francez a fost profesor la Babes-Bolyai si in prezent este profesor invitat la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti (fosta Academie, fostul Institut de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”).
Claude Karnoouh are darul de a spune lucrurilor pe nume. El este cel care a zgariat urechile fine ale dilematicilor afirmand transant: “Intelighentia romåna are de demult un sens al slugarniciei exceptional de bine dezvoltat”. Tot el este cel care a radiografiat secta lui Tismaneanu in doua propozitii: “Pe scurt, toţi aceşti parveniţi care îşi cântă acum profesia de credinţă anticomunistă, servindu-şi stăpânii în calitate de lachei cu normă întreagă, joacă un rol capital în proiectul de amnezie naţională. Ei sunt la microfon pentru a face uitate originile părinţilor lor, altfel spus, pentru a ascunde nivelul social de unde au provenit ei şi felul în care au fost obţinute aceste transformări sub egida regimului comunist” [Revista Cultura].
De aceea, pentru a-l prezenta mai bine cititorilor nostri, am considerat benefic sa-i publicam si parerile despre societatea romaneasca – pe langa cea despre ghettoizarea maghiarilor -, dupa cum sunt lansate, verde-n fata, intr-un interviu acordat in luna ianuarie Cristinei Bobe de la HotNews. Prezentam aici cateva extrase edificatorii:
“Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista”
“Din anumite puncte de vedere mi se pare mai interesant in Romania decat in Franta. Discutiile cu studentii sunt mai interesante, chiar daca studentii sunt un pic tacuti. In Franta este prezent un conformism atat de dreapta, cat si de stanga care este extrem de plictisitor. In ultimii 30-35 de ani, in Franta, s-a instituit un fel de autocenzura. Pe anumite teme, ideile care se vehiculeaza ajung sa fie destul de penibile. Spre exemplu, in filosofie, ceea ce este legat de Heidegger. La un moment dat se vorbea la curs despre Heidegger, iar din sala s-a ridicat un student si a spus: “Este interzis sa vorbiti aici despre un ganditor nazist!”. Eu l-am dat afara, iar el s-a dus sa faca plangere la seful departamentului.
La fel se intampla cu aceasta cale de gandire germana, cum ar fi in filosofia politica cu Carl Schmitt. Nu trebuie sa vorbim despre istoria ideilor legate de comunismul real sau fascismul italian. Intotdeauna este cineva care vrea sa te opreasca sa vorbesti. Faptul ca are o idee opusa nu este o problema. Fiecare are ideile lui. Insa faptul ca cineva incearca sa te opreasca sa vorbesti devine din ce in ce mai penibil. (…)
Aici, [in Romania], anticomunismul este o gargara. Singurii anticomunisti nu sunt deloc prietenii mei politici, dar sunt anticomunisti adevarati: legionarii, greco-catolicii si catolicii maghiari. (…) Nu sunt prietenii mei politici, insa faptele lor trebuie sa le recunoastem.
Anticomunismul astazi este lipsit de importanta. Adeptii lui se plang poate ca nu au actionat atunci cand trebuiau sa actioneze. Istoria a trecut. Au ratat momentul istoric. Un moment istoric ar fi fost greva din Valea Jiului sau revolta din ‘87 de la Brasov.
Oamenii care au facut adevarate crime in perioada comunismului nu mai sunt in functii cheie pentru ca ei nu mai sunt in viata. Perioada cu adevarat criminala a regimului comunist din Romania este perioada Dej, nu cea a lui Ceausescu.
Ceea ce este cu adevarat periculos este faptul ca Liiceanu, Plesu etc. isi pot etala dizidenta, in timp ce dizidenta adevarata era in timpul lui Dej. Unde erau Marius Oprea, Liiceanu, Patapievici, Plesu, Mihaies in anii ‘70-‘80? Cine crede ca Meditatia Transcendantala a fost o disidenta? A fost ceva monden si o capcana organizata de Securitate ca sa le produca teama intelectualilor. Nu a fost nimic altceva. De ce nu am auzit nimic despre ei atunci cand eram in Romania in anii ‘70?
(…)
Faptul ca astazi intalnim putini oameni care mai pastreaza o credinta autentica este o urmare a modernitatii, fie comunista, fie capitalista. In Europa de Vest este acelasi lucru. Biserica este in cadere. Capitalismul propune si el o religie care are ca element central consumul. Prin consum este implinit raiul pe pamant. Pana cand va tine aceasta credinta, nu stiu! Pana cand vom crapa.
(…)
Poporul roman este rasist, ca orice alt popor, numai ca popoarele din Vest tac, pentru ca se tem. Oamenii nu sunt curajosi. Aici integrarea tiganilor ar putea fi simpla. Ea ar putea fi facuta prin forta culturala. Prin forta au fost integrati in Franta taranii in cadrul republicii centralizate. Cei care nu isi trimiteau copiii la scoala erau pedepsiti.
Partial este vina guvernului dumneavoastra. A primit foarte multi bani din partea Uniunii Europene pentru a-i integra pe tigani prin mai multe mijloace si nu le-au facut. Bineinteles ca o mare parte dintre tigani sunt greu de integrat pentru ca acesti oameni au un simt extraordinar de dezvoltat al libertatii lor. De ce fura din cand in cand tiganii? Fiindca nu vor sa lucreze. Dar de ce nu vor sa lucreze? Fiindca nu vor sa fie alienati. Asta este respectabil. Numai ca traim intr-un sistem european unde munca este o valoare. Atunci tiganii traiesc intr-un sistem extrem de arhaic care nu corespunde cu valorile societatii actuale europene.
Trebuie organizate niste scoli, iar copiii tiganilor trebuie sa fie siliti sa mearga la scoala. Cei care in momentul de fata refuza sa faca asta nu sunt destul de pedepsiti. E impotriva rasismului. Cineva incearca sa ii faca pe tigani sa fie ca orice cetatean respectabil, spunand totodata ca este tigan. Poti spune “eu sunt tigan si manager sau mare actor” etc.
Toleranta? Eu nu stiu ce este toleranta. Eu cunosc numai case de toleranta. Toleranta moderna a luat un sens stupid. Acum se practica toleranta analfabetismului, toleranta relativismului general. Singurul sens in care toleranta are valoare este acela in care este exprimata in preambulul Edictului de Nantes. In acest preambul se intalneste modelul teoretic si practic al tolerantei.
Ce inseamna toleranta? Faptul ca tiganii pot face orice, fiindca in momentul in care vei semnala anumite nereguli, te vor acuza de rasism. Acesta este un joc pervers. Am vazut in Moldova un deal plin de case care aratau ca niste palate. Toate aceste case erau legate la electricitate ilegal. L-am intrebat pe primar: “Domnule, pai ce faceti in sensul acesta?”. Primarul mi-a spus ca nu poate face nimic. Daca face ceva, un reprezentant al tiganilor va merge la Bruxelles si va spune ca romanii sunt rasisti. Exista o mica minoritate foarte bogata intre tigani, care se joaca foarte bine cu legile din Uniunea Europeana, astfel incat sa beneficieze de toate avantajele, fara sa aiba nicio datorie civica. Daca ii atingi in vreun fel, ei spun: “Ah, sunteti rasisti!”. In conditiile acestea cum altfel poti realiza intergarea decat prin forta? Daca nu te supui regulilor statului roman esti pasibil de puscarie. Aceasta este egalitatea fata de lege.
Integrarea populatiei minoritare intr-un sistem centralizat cere autoritate, fara sa fie o atitudine criminala. Daca statul reprezinta din punct de vedere institutional legea, atunci legea trebuie sa fie respectata. Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista. Societatea civila este o saga aici. Grupul de Dialog Social este o gargara. Este un Grup de Monolog Social. Membrii acestor grupuri nu au avut niciodata o actiune adevarata de dialog. “
Zilele acestea am asistat la un “regal” al serviciilor secrete ungare. Pe de-o parte, pitigoii lobotomizati ai lui Roller Tismaneanu isi plagiau la greu gusatul sef, regurgitandu-i excrementele verbale, dupa o mestecare prealabila, de pe blog direct pe portalurile lui Tatuka Soros, pe de cealalta ofiterasii smecherasului de Viktor Orban dansau brat la brat cu agentii lor de pe teren, din politica “romaneasca”, de la “opozitionistii” Nastase si Tariceanu, cu avatarurile lor nereusite, Ponta si Crin, la Boc si Baconsky, presurile de serviciu ale Budapestei. Gargariseala pretins nationalista a mamelucilor lui Iliescu este, de fapt, la acelasi nivel scabros cu gaunoseniile flatulate prin orificiul de deasupra gusei la adresa nationalismului de printisorul rosu din gradina lui Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si Basescu. Recte, Tismaneanu. Orice observator de bun simt din tara asta stie cat de aservite au fost cele doua partide foste de guvernamant, PSD si PNL, fata de UDMR si Ungaria. PDL nu face decat sa continue o linie ticaloasa, de canalii politice, daca vreti, marca TIR-istologului Tismaneanu, trasata inca din decembrie 1989 de partidul muma, FSN-ul lui Brucan, Iliescu si Roman. Motivatiile ticalosiei anti-nationale sunt multiple: 1. Puterea agenturii KGB in Romania, la care maghiarii sunt doar una dintre excrescentele preferate ale politicii Moscovei; 2. Tradarea, vanzarea (cazurile Tariceanu-Nastase); 3. Apartenenta la Reteaua Soros (pudelii lui Plesu, de la Baconsky la infiltratii din Palatul Cotroceni si hidrocefalogusatii GDS, de la Preda la Tismaneanu); 4. Santajul (cazul Basescu-Boc). 5., 6., 7. s.a.m.d…. Santajul este unul clasic, via Soros, si altul politic, via Orban. Viktor Orban.
Din punct de vedere politic, Ungaria este acum pe cea mai buna pozitie de santaj fata de Romania: detine presedintia UE si are in mana poate cel mai important proiect romanesc de dupa esecul “Strategiei Marii Negre”: Coridorul Dunarii. Ungaria are o obsesie: Transilvania. SRI-ul stie, SIE cunoaste, NATO are la cunostinta, Moscova se distreaza. Treaba mare bozgoreasca se vede la tot pasul – daca nu ai creier de 5 miligrame si mai esti si lobotomizat pe deasupra -, de la hartile promovate de UDMR pentru copiii de gradinita pana la enunturile publice ale tovarasei de viata a ambasadorului Boszkar Fuzes, adulatoarea criminalului de razboi antisemit si antiroman Wass Albert, “inimoasa” Bajtai Erzsebet, apud seful M.A.E. BaconsKy (BTW, ce-o sa mai zica acum gusatul sef si pitigoii lui psihopati – Wass Albert, criminal de evrei, Muzeul Holocaustului, ha?!)
Dar, ce vrea, de fapt, Ungaria, provocand in lant Romania? Si de ce accepta SRI-ul ca slugile lui Soros sa-si bage raturile in afacerile de stat ale Romaniei?
Voi reveni…
UPDATE: In fine, mi s-a reprosat (de catre sotie) limbajul, inspirat de altfel din gandireea noilor politruci kominternisti (iata, deci, cum ne controleaza femeile!). Asa ca revin cu ideile sub alta forma, next time :), cand va voi povesti si despre planurile internationaliste ale tovarasilor puricosilor privind “Uniunea Ungro-romana”…
March 30th, 2011 
VR 
DECL: 12/19/2016
Posted in 
Tags: 
