Orice om de bun-simţ se întreabă totuşi: de ce responsabilii Ministerului Educaţiei au hotărât pensionarea forţată a unei întregi categorii profesionale?
În fond, Tismăneanu face parte din aceeaşi „fibră intelectuală” cu Mihail Roller. Ambii nu erau istorici, dar au primit misiunea de a da directive „frontului istoric”, ambii au ignorat cu nonşalanţă vechiul adagiu, fundamental pentru cei care cercetează şi scriu despre trecut: sine ira et studio.
Primul guvern care va îndrăzni să arunce la coş, oricât de nezgomotos ar face-o, reţetele primite de la marile instituţii „binevoitoare”, va fi şi cel dintâi guvern cu adevărat „responsabil” (adică în capacităţi reale de răspundere).
Daca perspectivele pentru 2030 sunt ca Romania va scadea la 19 milioane de locuitori pentru anul 2050 profesorul Ghetau estimeaza ca vom putea scadea ca popor pana la 16 milioane de suflete. Recentele “incurajari” din partea actualului Guvern dovedesc ca perspectivele sunt, poate, chiar mai sumbre.
Daniel Goleman a scris o carte cu titlul Inteligenţa emoţională. (Emotional Intelligence, Why It Can Matter More Than IQ, 1995). Ideea sa este că impulsurile mârşave, negative, în genere, produc o „dezintegrare a civilizaţiei şi a siguranţei, induc atacuri violente” etc., totul sub „influenţa furiei ucigaşe”. „Nimeni, mai adaugă el, nu este ferit de acest val imprevizibil de ieşiri necontrolate şi regrete; valul acesta pătrunde în viaţa noastră într-un fel sau altul”. Exemplele lui Goleman sunt preluate dintr-o societate cu cea mai înaltă performanţă instrumentală, adică una care a creat o mare civilizaţie, dar în cuprinsul căreia apar cazuri care ilustrează o emoţionalitate subanimalică. „La o şcoală din cartier un puşti a fost cuprins brusc de furie şi a vopsit cu vopsea toate băncile şcolii, calculatoarele şi imprimantele, vandalizând totodată şi o maşină din parcarea şcolii” (ibidem). Suita de exemplificări poate continua şi starea aceasta este consemnată deopotrivă la tineri şi la maturi. „În cazul victimelor minore sub 12 ani, 57 % dintre criminali sunt părinţii lor naturali sau părinţii vitregi (…). Bătaia fatală porneşte de la «infracţiuni» cum ar fi faptul că un copil stă încremenit în faţa televizorului, plânge sau şi-a murdărit scutecele. Un tânăr german este judecat pentru că a omorât cinci turcoaice într-un incendiu pe care l-a provocat în timp ce acestea dormeau (…). El s-a justificat spunând că nu-şi găsea niciodată slujbă, bea prea mult şi totul din vina străinilor. Cu o voce care abia se auzea, el a pledat: «Îmi pare cumplit de rău pentru ceea ce am făcut şi mi-e îngrozitor de ruşine.»” (ibidem, p. 8). Toate aceste cazuri au în comun acelaşi tip de impuls care i-a împins la crimă ori la infracţionalitate, într-un cuvânt, la un gest necugetat, de fapt, la o împietrire a inimii, ca şi cum te-ar fi luat în stăpânire un duh mut. Goleman socoteşte că diferenţa dintre cel dispus să săvârşească fapta rea şi cel care se apără de ea ar consta cel mai adesea în „capacitatea numită inteligenţă emoţională, care include autocontrolul, zelul, perseverenţa, şi capacitatea de automotivare. Toate acestea, mai precizează Goleman, le pot fi insuflate copiilor, fapt care le va acorda o şansă mai mare, independent de potenţialul intelectual primit pe linie genetică” (ibidem, p. 10).
Analiza şi exemplificările lui Goleman induc nedumeriri şi anumite întrebări. Care este rădăcina impulsului mârşav? Dacă există o inteligenţă emoţională, cum se explică faptul că, în anumite situaţii, emoţiile sunt inteligente, în altele sunt neinteligente? De ce unele persoane reuşesc să-şi controleze emoţiile, altele nu? Dacă admitem ipoteza inteligenţei emoţionale, atunci trebuie să ne întrebăm cine pune pragul dintre partea inteligentă şi partea neinteligentă a emoţiilor? Mai apoi, presupunând că un copil capătă mai multe şanse, dacă i se vor insufla acele aptitudini emoţionale care descriu inteligenţa emoţională, iarăşi trebuie să ne întrebăm, cine va fi cel ce va fi capabil să împlinească o atare operaţie? Va fi părintele, va fi profesorul, va fi co-vârstnicul său, cu care se nimereşte să fie în aceleaşi locuri, participând la aceeaşi joacă? Şi, dacă aceştia ar fi chemaţi s-o facă, ce mijloace ar avea la dispoziţie ca s-o poată face? Toate acestea sunt întrebări care fac demersul lui Goleman nesigur, încât, admiţând provocarea teoriei sale, vom căuta răspunsul în altă directie, sugerată de noologie.
În viziunea noologiei, există în lume energii necreate, latenţe sufleteşti, care pot fi actualizate numai prin anumite tipuri de trăiri, şi anume prin trăirile curate, înălţătoare. Acestea sunt, la rândul lor, fixate în cadre noologice sau spirituale şi în latenţe sufleteşti care pot fi asimilate la ceea ce am putea desemna printr-o noţiune înrudită cu cea a lui Goleman, şi anume prin conceptul de sentimente inteligente. Numai aşa putem înţelege de ce acelasi individ poate fi emoţional inteligent şi tot el poate fi şi emoţional neinteligent. Fiindcă, într-un caz, el s-a lăsat călăuzit de sentimente inteligente, în altul, de impulsuri viclene.
O Românie capabilă să-şi asume funcţiunile ei geopolitice în spaţiul carpato-danubiano-pontic este greu de imaginat în afara unei condiţii sine qua non: statul de cultură la Dunărea de Jos. Această idee, formulată de Eminescu, este un postulat al afirmării identitare a poporului român. Linia destinului colectiv al românilor nu este solidară, aşadar, cu orice formă de stat, ci cu formula statului de cultură la Dunărea de Jos. Numai prin acest caracter al său statul român îşi va împlini vocaţia de „stat de necesitate europeană”, cum l-a definit Nicolae Iorga. Acest tip de stat va garanta dreptul românilor asupra a ceea ce Acad. Tudorel Postolache numeşte „proprietate identitară”, la care au îndreptăţire indivizii şi popoarele deopotrivă. În afara deplinătăţii dreptului de proprietate identitară asupra întregului său depozit de moşteniri spirituale, România nu-şi va putea exercita funcţiunile la care este chemată într-o Europă fie ea şi pe deplin unită. În lumina teoriei statului de cultură, lumea este produsul forţelor spiritului mai mult chiar decât produsul forţelor economice sau politice ori militare. Expresia pe care o îmbracă puterea spirituală în procesul de modelare a lumii este aceea a modurilor de organizare spirituală a lumii, iar aceste moduri sunt stocate sub forma patrimoniului popoarelor.
Densitatea fantastică de episcopate antice la Gurile Dunării, de cetăţi şi baze militare civilizate, bisericile de cretă de la Babadag, loc de pelerinaj al întregii Europe de mai bine de 1000 ani, marile situri arheologice din România, locuri de ţâşnire a identităţii noastre – Sarmizegetusa şi Histria -, marea cetate şi castrul de la Porolissum, ca să nu mai pomenim de Mânăstirile din Bucovina, ori de Cucuteni – pulsaţie din anul 6500 î.Hr. a primei Europe aşezată chiar în ceea ce avea să fie mai târziu inima moldovenească a regatului dac, reprezintă un factor ordonator al gândirii politice şi o bună resursă promoţională pentru ceea ce politicienii numesc abstract şi cu emfază brand de ţară. Toate acestea, dimpreună cu aportul creator al epocilor ulterioare, cu marele substrat al creştinismului cosmic propriu întregului sud-est european compun elementele constitutive ale unor moduri spirituale de organizare şi sistematizare a existenţei care se transmit apoi în toate gesturile noastre, de la cele mici la cele care marchează destinul colectiv al popoarelor. Acesta este faptul care ne îndrumă să considerăm patrimoniul spiritual drept factorul ordonator al gândirii politice a unui stat, astfel că grija pentru patrimoniu este echivalentă cu grija pentru propria minte şi pentru starea mentală a propriului popor. Oricine agresează patrimoniul spiritual al unui popor, în întregime ori în parte, sau generaţiile lui creatoare, între care noi considerăm Generaţia Labiş drept a doua mare generaţie creatoare a românilor în secolul al XX-lea, agresează mental un popor, deschide războiul contra şi pentru ocuparea minţii unui popor.
ZIUA: Prietenii Basescu si Tadici lupta impreuna pentru Kosovo
— “Nu cerem nimic pentru pozitia noastra fata de Kosovo si pentru sprijinul pentru Serbia”, a declarat, ieri, presedintele Romaniei aflat in vizita oficiala la Belgrad. Presedintele sarb Boris Tadic a tinut sa declare dupa discursul lui Traian Basescu ca in cele doua limbi cuvintele “lupta” si “prietenie” sunt aceleasi. In urma vizitei lui Basescu la Belgrad, Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti organizeaza azi dezbaterea publica “Kosovo si Romania”, la care sunt asteptati diplomati, istorici, jurnalisti, studenti.
Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, la Belgrad ca Romania nu cere nimic in schimbul pozitiei pe care o are fata de problema Kosovo si pentru sprijinul pe care in orice imprejurare este dispusa sa il acorde Serbiei. “Ca sa nu ramana niciun dubiu pentru nici un ziarist roman sau sarb sau cetatean roman sau sarb, as vrea sa stiti ca pentru pozitia noastra fata de Kosovo, pentru sprijinul pe care il acordam Serbiei in orice imprejurare, Romania nu cere nimic. Este doar dorinta si interesul nostru ca un popor vecin si prieten, pe care il respectam, sa-si ia drumul definitiv catre Europa din care face parte. Nimeni nu poate pune sub semnul intrebarii drumul Serbiei spre Europa”, a spus Basescu, citat de Mediafax. Presedintele sarb Boris Tadic a declarat ca Serbia are in Romania un prieten si ca presedintele Traian Basescu este un prieten al Serbiei din punct de vedere al intereselor acesteia privind integritatea teritoriala si a granitelor. Tadic a mai spus ca Serbia nu va renunta niciodata la interesul sau legitim ca provincia sarba Kosovo si Metohia sa ramana in interiorul statului sarb. Cei doi presedinti au abordat si subiectul constructie conductei Constanta-Pancevo-Trieste. “Lumea vazuta de la Bucuresti – Kosovo si Romania”, este titlul dezbaterii publice organizate azi, dupa vizita lui Basescu la Belgrad, de catre Centrul de Geopolitica al Universitatii din Bucuresti impreuna cu Asociatia Civic Media. Conferinta se deruleaza la Facultatea de Sociologie din str Schitu Magureanu nr. 9 incepand cu orele 15.00. La discutiile care vor fi moderate de prof. univ. dr. Ilie Badescu participa: Milan Petrovici, corespondentul ziarului Politika, jurnalist si fost luptator in rezistenta sarba, Vladimir Alexe, ziarist de investigatii, ziarul ZIUA, George Roncea, corespondent de razboi in Serbia in perioada bombardamentelor NATO, Razvan Voncu, analist politica internationala si Eugen Popescu, de la Romanian Global News. (D.E.)
March 24th, 2011 
VR 
Clipa via Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
