Posts Tagged ‘uzp’

“Să nu uităm să sărbătorim Centenarul Eliberării Budapestei, pe 4 august, la Arcul de Triumf!” – Dedicația lui Victor Roncea pentru Armata Română la conferirea Premiului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pe 2018 pentru interviurile din Ziarul BURSA despre Marea Unire. VIDEO

Colegul nostru, Victor Roncea, a primit Premiul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România pe anul 2018 la categoria Presă scrisă pentru seria de interviuri din ziarul BURSA intitulată “Luminile şi umbrele Centenarului”, care i-a avut între cei intervievaţi pe academicienii şi profesorii Ioan Aurel Pop, Ilie Bădescu şi Larry Watts.

Gala premiilor UZPR pe anul 2018 a avut loc în studiourile Televiziunii Române. În competiţie au participat aproape 100 de jurnalişti din toată ţara, care au trimis producţii de presă scrisă şi online, de radio şi televiziune, reviste şi carte de publicistică, informează cea mai veche societate profesională a jurnaliştilor din România. UZP a fost înfiinţată acum 100 de ani, la 11 ianuarie 1919, pe fondul celebrării naţionale a Marii Uniri şi la propunerea ziaristului Pamfil Şeicaru, proaspăt întors ca voluntar de pe front, unde fusese decorat de Ferdinand I Întregitorul cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler pentru faptele sale de vitejie. Profesorul universitar de ziaristică şi eminescologul Nae Georgescu l-a prezentat în cadrul Galei pe Victor Roncea drept “un căutător al adevărului care trăieşte mai intens decât mine acest paradox ziaristic: pasiune mare, caldă, în căutare adevărului, adevăr care este rece, declanşând astfel o perpetuă mişcare complementară” (video TVR, mai jos).

În cuvântul de deschidere a Galei, preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a punctat participarea de excepţie, masivă, la concurs, care, conform acestuia, “demonstrează interesul jurnaliştilor pentru competiţiile Uniunii şi, de asemenea, valoarea şi talentul care definesc presa profesionistă din România”. Printre cei premiaţi s-au aflat autorii unora dintre cele mai relevante lucrări de publicistică din întreaga ţară. Victor Roncea a mulţumit şi a dedicat acest premiu şi Armatei Române la Centenarul de anul acesta al eliberării Budapestei de comunişti şi a blocarii avansului bolşevic asupra Europei, una dintre temele abordate în interviurile de Centenar publicate în BURSA. “Să nu uităm să sărbătorim şi Centenarul Eliberării Budapestei, la 4 august anul acesta, la Arcul de Triumf!”, a mai spus ziaristul premiat de UZP.

Sursa: BURSA

Vedeți Evenimentul Hai la Arcul de Triumf! 100 de ani de la eliberarea Budapestei!

UPDATE: Cum a fost la acțiunea de omagiere a eroilor Armatei Române care au ocupat Budapesta și au eliberat Europa Centrală de bolșevism. FOTO / VIDEO la Arcul de Triumf și Ambasada Rusiei de la CENTENAR

RONCEA.RO

Centenarul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, înființată de marele gazetar Pamfil Șeicaru pe 11 ianuarie 1919. La Mulți Ani!

“În fiecare zi – 5000 de zile – am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea.” – Pamfil Șeicaru, fondatorul UZPR (subscriu, Victor Roncea, membru)

Sub imboldul entuziasmului conferit de Marea Unire și pentru a îngloba ziariștii români din România Mare, la 11 ianuarie 1919 ia ființă Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), la propunerea ziaristului Pamfil Șeicaru, proaspăt întors de pe front unde ajunsese ca voluntar, fiind decorat de Ferdinand I Întregitorul cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler pentru faptele sale de vitejie. Conducerea organizației naționale de presă a fost atribuită lui Henric Ștefan Streitman, jurnalist, traducător, om politic cu o bogată experiență și implicare în viața țării, după cum amintește UZP. De-a lungul timpului, activitatea Uniunii va acoperi toate domeniile de interes, membrii ei activând în cele mai importante canale de informare, televiziune, radio și presă scrisă până azi.

Imagine de la dezvelirea placii omagiale

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a marcat împlinirea unui secol de activitate neîntreruptă a organizației prin dezvelirea, în ziua de 11 ianuarie a.c., la ora 11.00, a unei plăci omagiale pe clădirea unde s-a înființat, în urmă cu 100 de ani, prima organizație a ziariștilor profesioniști din România reîntregită, aflată pe strada Constantin Mille din Capitală.

În apropiere se află și Palatul Curentul al lui Pamfil Șeicaru, clădire care a găzduit până nu demult un sediu al SRI. N-ar strica să fie pusă și acolo o placă în cinstea marelui ziarist și luptător pentru România Mare.

Pamfil Șeicaru este probabil singurul ziarist din România ctitor de Mănăstire (la Orșova, pe locul unde a supraviețuit unei bătălii), închinată Sfintei Ana. Bolșevicii au transformat-o în restaurant și han dar după 1989 și-a recâștigat strălucirea de odinioară, acolo odihnindu-se din 2005 și jurnalistul condamnat la moarte de soția lui Silviu Brucan în procesul stalinist al “ziariștilor reacționari” dar grațiat de Nicolae Ceaușescu.

„Stăteau cu faţa spre inamic, supravegheau mişcările lor, când, pe neaşteptate, un proiectil venind nemijlocit din direcţia celor care îi înconjura căzuse între ei explodând, aruncându-i de o parte şi alta. După explozie s-au ridicat, s-au scuturat de praf şi s-au întrebat dacă vreunul este rănit. Cum niciunul nu era rănit sau cel puţin zgâriat, Şeicaru luase un legământ pe care niciodată nu a fost în stare să-l uite: ‘Dacă voi trăi şi voi avea posibilitate voi clădi o bisericuţă în acest punct'”, scrie Rene Al de Flers în lucrarea „Pamfil Şeicaru aşa cum a fost”.

 

 

Premiul Mile Cărpenişan 2017 pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism merge în Transilvania, pentru Publicaţia Buletin de Carei şi Doamna Daniela Ciută, preşedinte ASTRA şi Asociaţia Foştilor Refugiaţi din 1940. Civic Media vă invită în Campania “Daţi 5 lei pentru Eminescu la Carei!”

Asociaţia Civic Media acordă Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism pentru a marca Ziua Libertătii Presei şi a susţine adevaraţii jurnalisti independenţi din România şi spaţiul istoric şi cultural românesc. Anii trecuţi am omagiat Basarabia şi Bucovina pentru ca anul acesta să ne întoarcem la celalalt obraz pălmuit al României.

Premiul “Mile Cărpenişan” 2017 merge aşadar în Transilvania română fiind oferit Publicaţiei Buletin de Carei şi Doamnei Daniela Ciută, pentru activitatea prodigioasă în slujba Adevărului şi a Valorilor Româneşti.

Doamna Daniela Ciută (foto) este fondatoarea energicei publicaţii Buletin de Carei, Preşedinte al Despărţământului ASTRA Carei şi Preşedinte al filialei Carei a Asociaţiei Foştilor Refugiaţi, Strămutaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940.

Recent, la 167 de ani de la Marea Adunare de la Blaj, de pe Câmpia Libertăţii, Despărţământul ASTRA Carei a organizat un simpozion cu titlul “Andrei Şaguna şi Revoluţia de la 1848-1849”, dedicat celui care a fost primul preşedinte al ASTRA, ocazie cu care ÎPS Andrei Andreicuţ, Părintele Mitropolit şi PS Iustin Sigheteanul au devenit Membrii de Onoare ai Despărţământului ASTRA Carei (foto mai jos).

Unul dintre proiectele sale de suflet este edificarea unui bust al Românului Absolut Mihai Eminescu la Carei pentru a celebra cum se cuvine 100 de ani de la Marea Unire. Proiectul, aflat pe agenda Primăriei Carei, întâmpina momentan unele mici impedimente, inclusiv legate de finanţare, motiv pentru care Asociaţia Civic Media vă invită să vă raliaţi campaniei de subscripţie publică “Daţi cinci lei pentru Eminescu la Carei!”. Dacă numai 5000 de români ar dona această sumă infimă, ridicarea statuii Poetului Naţional va avea loc la timp pentru a sărbătorii Centenarul Marii Uniri cu figura luminoasă a blândului militant pentru “Dacia Mare”.

Decernarea Premiului va avea loc chiar la Carei, în cadrul unei manifestări organizate împreună cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi dedicate libertăţii presei româneşti în Transilvania şi dialogului inter-cultural.

Începând din 2010, Civic Media a premiat de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei – jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, pe Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă cu vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, pentru ca apoi să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, acum plecat dintre noi fără a-şi fi mai văzut plaiurile natale, anul următor fiind premiat istoricul şi jurnalistul basarabean Alexandru Moraru iar anul trecut am recompensat onorific plurivalenţa şi profesionalismul a doi jurnalişti extraordinari, soţii Simona Lazăr şi Valentin Ţigău, ziarişti profesionişti ai Radio România, interzişi în Ucraina pentru reportajele lor despre românii din sudul Basarabiei.

În memoria lui Mile Cărpenişan reamintim una din ultimele sale dorinţe, scrise în eter: “Vă provoc să fiţi oameni! În fiecare zi, vă provoc să faceţi câte o faptă bună”. Să nu uităm nicicând această “provocare”. Doamne, ajută!

Asociaţia Civic Media

Corneliu Vlad

Victor Roncea

Detalii la

In Memoriam Mile Cărpenişan Ro

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi A.M. Press: Premiul Mile Cărpenișan de Ziua Libertății Presei merge în Basarabia. Comunicat Civic Media România. FOTO/VIDEO: 25 de ani de la Podul de Flori


Podul de Flori – Basarabia-Bucovina.Info de BasarabiaBucovinaInfo

Vedeţi şi 25 de ani de la Podul de Flori: 1.200.000 de români au trecut Prutul. FOTO şi VIDEO DOCUMENT publicate de Basarabia-Bucovina.Info

AM Press Civic Media - Premiul Mile Carpenisan 2015 - Alexandru Moraru - BasarabiaPremiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism merge în Basarabia

Asociaţia Civic Media, organizaţie neguvernamentală cu 15 ani de activitate civică, a acordat de Ziua Libertăţii Presei, pentru a şasea oară consecutiv, Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism, distincţie fondată In Memoriam colegul nostru de presă, jurnalistul de război Mile Cărpenişan, plecat prea repede dintre noi.

Anul acesta, în colaborare cu portalul Basarabia-Bucovina.Info, Premiul “Mile Cărpenişăn” merge în Basarabia, fiind acordat istoricului, arhivistului, jurnalistului şi, nu în ultimul rând, bloggerului Alexandru Moraru, cunoscut cercetător pe tărâmul informaţiilor cu totul inedite de la Chişinău.

Dacă anii trecuţi am remarcat, premiind de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei –  jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, sau pe Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă cu vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, pentru ca anul trecut să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, astăzi a (re)venit rândul Basarabiei.

Laureatul Civic Media de anul acesta, Alexandru Moraru, reputat arhivist şi istoric basarabean dar şi jurnalist vivace, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi colaborator al portalului Ziaristi Online, se desfăşoară simultan, în numele adevărului, pe o multitudine de bloguri, cum ar fi: Secretele Istoriei, Cronicarul Înţelept, Blog de Istorie Militară, Istorici Mari şi mici, Necenzurat, Arhivus. Dar şi în reviste de profil, ca Magazin Istoric şi Historia, printre altele.

Autor al mai multor lucrări de specialitate, dintre care amintim “Racovăţ de sub Cetatea Sorocii” şi Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944” (coautor), „Basarabia antisovietica”, „Victimele terorii comuniste 1944-1954” (Premiul “Document” al Bibliotecii Naţionale a Moldovei şi Biroului de Informare al Consiliului Europei de la Chişinău), „Basarabia: Scrisori către Mareşal. Documente inedite”, ş.a., Alexandru Moraru provine dintr-o familie de intelectuali români deportaţi de organele sovietice in 1941.

Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, Alexandru Moraru, a fost profesor de istorie şi ştiinţe sociale, director al Muzeului Raional de Istorie şi Etnografie din Criuleni, colaborator ştiinţific superior în secţia Valorificare şi publicare a documentelor, apoi şef secţie Completare, arhive departamentale şi lucrări de secretariat la Arhiva Naţională a Republicii Moldova şi Şef secţie Valorificare a Documentelor la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova, apoi colaborator ştiinţific (secţia Ştiinţă) la Centrul de Cultură şi Istorie Militară a Moldovei.

Îi mulţumim pentru munca sa neobosită în slujba adevărul istoric despre Basarabia şi îl felicităm din toată inima!

Asociaţia Civic Media

Basarabia-Bucovina.Info

InMemoriam-MileCarpenisan.ro

In 2010, la 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.

Surse: A.M. Press, RADOR şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România

Premiul Mile Carpenisan 2015 UZP Civic Media Alexandru Moraru Basarabia

Albumul “Parintele Justin Marturisitorul” de Cristina Nichitus Roncea, premiat de UZP exact la 11 luni de la plecarea la Ceruri a Parintelui Justin Parvu. VIDEO: Regal Larry Watts. Trei lansari si conferinte. Victor Roncea: Cacealmaua rusească

Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu - Petru Voda Ro

Ziaristi Online:

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania si Raportul UZPR pe 2013. Printre laureati, fotografa Cristina Nichitus Roncea si un membru al Colegiului CNSAS

Eminescu si Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

In Albumul de fotografii si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul“, fotografa Cristina Nichitus Roncea a surprins cu maiestrie cadre din viata Parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, in ultimii sai ani de viata – albumul fiind recompensat de Uniunea Ziaristilor Profesionisti cu Diploma de Excelenta “Altar”. Evenimentul are loc exact la 11 luni de la plecarea la Ceruri a Parintelui Justin.

VIDEO: Regal Larry Watts. Trei lansari si conferinte: Bacau, Suceava si Botosani. Urmeaza: Satu Mare si Sibiu

Larry Watts la Suceava cu Aliati Incompatibili, Fereste-ma Doamne de prieteni, Cei dintai vor fi cei din urma si Brancusi

In turneul sau de lansare a lucrarii “Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich”, insotita de “Cei dintai vor fi cei din urma” si de ultimele volume din cea de a treia editie a aclamatei carti “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, profesorul american Larry Watts a sustinut trei conferinte la Bacau, Suceava si Botosani. Le prezentam, integral, aici.

Onirismul puterii si dusmanii Romaniei. Despre razboi, Rusia, Ungaria, Romania si “amarataloii satanizati” Liiceanu si Patapievici. Corespondenta de la New York

Basescu si Liiceanu decorat 2014

Un semn recent al bolii este decorarea unor amartaloi, satanizati ai culturii, pentru care poporul roman are “structura fecalei”. Pe acesti indivizi ii medaliaza, care il considera pe Eminescu “cadavrul nostru din debara”! Onirismul puterii se imprastie asupra Romaniei ca un praf inecacios, irespirabil.

Cacealmaua rusească. Despre „criză ruso-ucraineană“, Eurasia, ChIndia si RusIrania intr-un editorial de Victor Roncea din ziarul ZIUA din 4 ianuarie 2006

Dosare Ultrasescrete - Ziarul ZIUA - Ion Barbu

Răbufnirea cu năduf din hibernare a ursului sovietic este doar o primă mişcare, ameninţătoare, însă de ordin tactic. Strategia Rusiei vizează redobândirea supremaţiei regionale şi mondiale. La orizontul provocărilor următoarelor decenii se (re)întrevede pentru SUA (UE este încremenită în proiect), pe lângă imensitatea ChIndiei, o mare şi teribilă putere: RusIrania.

SRI la Black Sea Defence and Aerospace 2014. Conferinţă despre ameninţările cibernetice globale la “Aurel Vlaicu”

bsda sri ziaristi online
În ziua de vineri, 16 mai a.c., zi dedicată instituţie noastre în cadrul BSDA 2014, Serviciul Român de Informaţii, în parteneriat cu Ambasada SUA la Bucureşti şi cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice, va organiza o conferinţă cu tema “Impactul ameninţărilor cibernetice globale. Evoluţii şi perspective în zona Mării Negre”, la sediul Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu.

Fotografa Cristina Nichitus Roncea, premiata pentru Albumul “Parintele Justin Marturisitorul” de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituFotografa Cristina Nichitus Roncea primeste la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti Diploma de Excelenta “Altar”, pentru Albumul de fotografii si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul“. Albumul precedent, “Precum in cer, asa si pe pamant“, a fost premiat de Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania. Realizat anul trecut, In Memoriam vrednicul de pomenire si sfant Parinte duhovnic Justin Parvu de la Petru Voda, cu un Cuvant Inainte de doamna Aspazia Otel Petrescu, albumul premiat de UZPR a fost publicat de Editura Mica Valahie si tiparit in conditii grafice excelente la Tipografia Accent Print din Suceava prin sustinerea prietenilor de la Familia Ortodoxa. Albumul poate fi gasit la Librariile Mihai Eminescu si Sophia din Bucuresti sau comandat online de la Librarie.net.

Fotografii din Album pot fi vazute pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro.

UZP informeaza ca s-au prezentat în concurs peste 100 de articole, eseuri, cărți de jurnalism și de specialitate, emisiuni de radio și producții de televiziune, bune și foarte bune realizate în 2013.  Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, a ales cele mai bune materiale pentru fiecare secţiune în parte și pe câştigătorii premiilor UZPR. Acestea vor fi decernate vineri, 16 mai 2014, orele 11.00, într-un cadru festiv, asigurat de Biblioteca județeană “Dinicu Golescu” din Pitești, str. Victoriei nr. 18.

Notez si faptul ca Premiul al II-lea pentru presă on-line a fost primit de jurnalistul Mircea Mitrofan pentru interviul ,,Am fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc” cu Victor Roncea, despre Parintele Justin, viata de ziarist si… Traian Basescu.

Felicitari!

Album Cristina coperta 1-4 BUN mai deschisa_Layout 1

Cristina Nichitus Roncea a intrat, din nou, in vizorul Uniunii Ziaristilor Profesionisti pentru Premiile UZPR?

IPS-Teofan-la-vernisajul-expozitiei-de-fotografie-Precum-in-cer-de-Cristina-Nichitus-RonceaSpre deosebire de mine, iata ce mesaj a primit fotografa Cristina Nichitus Roncea de la UZPR:

“Felicitari!

Juriul competitiei profesionale “Premiile UZPR”  a ales cele mai bune materiale pentru fiecare sectiune in parte si pe castigatorii premiilor pentru anul 2013.
Dumneavoastra sunteti in topul alcatuit din profesionisti in domeniul mass-media. Rezultatele vor fi postate pe site-ul Uniunii in zilele imediat urmatoare.
Premiile vor fi decernate vineri, 16 mai 2014, orele 11.00, intr-un cadru festiv, asigurat de Biblioteca judeteana “Dinicu Golescu” din Pitesti, str. Victoriei nr. 18.   Veti fi contactata pentru detalii.

O saptamana frumoasa,
Benone Neagoe
secretar general al UZPR”

Asadar, Felicitari!

Foto arhiva de la vernisajul expozitiei Precum in cer de la Muzeul Unirii din Iasi

Incursiunea in Transnistria, cu fotografii de Cristina Nichitus Roncea pentru Basarabia-Bucovina.Info si ZOOM Mediafax, la ordinea zilei in presa de pe ambele maluri ale Prutului

Baza-ruseasca-Cetatea-Tighina-Transnistria-foto-Cristina-Nichitus-Roncea-Basarabia-Bucovina-InfoZiarul Gandul publica un foarte simpatic reportaj din Transnistria, ilustrat si cu fotografii de Cristina Nichitus Roncea, realizate pentru portalul Basarabia-Bucovina.Info, si pentru care a fost, de altfel, si premiata de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania ( 🙂 ). Articolul a fost reprodus de Ziaristi Online cu titlul:

Cum mi-am dat întâlnire în Tiraspol cu Lenin la statuie. Back in USSR 2014: Reportaj Gândul din Transnistria cu fotografii de Cristina Nichituş Roncea şi Elena Pavel »

Este vorba de fotografiile din foto-reportajele:

si

Ziarul basarabean Timpul face o foarte frumoasa prezentare acestor fotografii, sub titlul:

(GALERIE FOTO) Povestea Basarabiei expusă prin obiectivul unui fotograf român

Jurnalul de Chisinau reproduce la randul sau – cu mici omisiuni regretabile – materialul din Gandul.

De asemenea, am descoperit chiar azi, Dan Tomozei, tocmai din China! Multumiri! Multumim si colegilor de la eTransMedia, pentru preluarea articolului!

O parte din fotografii au fost prezentate si pe ZOOM Mediafax – Basarabia si Bucovina (inclusiv Transnistria), unde a avut aproximativ 1500 de distribuiri pe Facebook.

Dar cel mai important material este, cu siguranta, cel publicat de Magazin Istoric, de catre profesorul Giurescu, caruia ii multumim din nou: Acad. Dinu C. Giurescu despre Basarabia-Bucovina.Info in revista Magazin Istoric: “O realizare în slujba istoriei şi civilizaţiei româneşti, spre folosul nostru al tuturor”. UPDATE: Aniversarea Unirii cu Larry Watts si Ilie Badescu. VIDEO

Daca tot s-a dezghetat zona o sa mai publicam zilele acestea si din celalalte vreo 1500-2000 de cadre ramase cat si mici filmari cu Tighina si Tiraspol.  Vedeti si o scurta prezentare video realizata cu ocazia premiilor UZP:

Acad. Dinu C. Giurescu despre proiectul Basarabia-Bucovina.Info – portal si album – in Magazin Istoric, la 96 de ani de la Unire, cu fotografii de Cristina Nichitus Roncea

UPDATE: In vederea celebrarii Unirii Basarabiei cu tara, marti, 25 martie 2014, vom organiza un eveniment academic cu o premiera publicistica. Vom reveni!
Magazin Istoric Coperta si Album Martie 2014 Basarabia-Bucovina.Info Prof. Dinu Giurescu - Roncea RoPrestigioasa revista Magazin Istoric, una dintre cele mai serioase (de fapt, chiar cea mai serioasa) si longevive publicatii din Romania, celebreaza aniversarea a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara printr-o prezentare extraordinar de gentila a proiectului Basarabia-Bucovina.Info – portal si album de fotografii – care cuprinde un articol introductiv al profesorului academician Dinu C. Giurescu si “Albumul Istoric” al acestui numar, 3 (564), din martie 2014 (foto mai sus, extras din interior). Multumim in mod deosebit nobilului istoric Dinu C. Giurescu si realizatorilor Magazin Istoric. Redam cateva randuri din cuvantul profesorului si va invitam sa cautati revista la chioscurile de presa din orasul Dvs, la Muzeul National de Istorie a Romaniei sau sa o cititi in varianta online, cu abonament, la un pret foarte avantajos, atat pentru cititorii din tara cat si pentru cei din strainatate.

Magazin Istoric Mihai ViteazulAcad. Dinu C. Giurescu: “Trecutul revine în faţa fiecărei generaţii pe mai multe căi. Basarabia-Bucovina.Info, „proiectul interactiv“ realizat de Cristina Nichituş Roncea şi Victor Roncea, reprezintă unul din acestea. El cere însă cunoştinţe, pricepere, înţelegere pentru ceea ce va fi fost, simţ artistic şi dăruire. Autorii albumului şi portalului arată că au toate aceste calităţi. Merită să le mulţumim pentru ceea ce au realizat. Strădania lor este în slujba istoriei şi civilizaţiei româneşti, spre folosul nostru al tuturor.”

Mentiune: Autorii proiectului au fost premiati pentru crearea acestui portal de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania si de Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania.

Magazin Istoric Martie 2014 Basarabia-Bucovina.Info Acad. Prof. Dinu Giurescu - Cristina si Victor Roncea Ro

 

Povesti in imagini. Basarabia-Bucovina.Info pe Mediafax Zoom. 48 de Fotografii de Cristina Nichitus Roncea, realizate in Rasaritul Romanesc, de la sudul Basarabiei la nordul Bucovinei

Basarabia Bucovina Info de Cristina Nichitus Roncea pe Mediafax ZoomBasarabia şi Bucovina

Uniunea Europeană studiază modalităţile de integrare a Republicii Moldova şi Ucrainei în organismul european, alături de România şi celalalte 27 de state membre, după cum s-a demonstrat la Summitul de la Vilnius. În Republica Moldova, care conţine o parte din Basarabia cât şi Transnistria, care şi-a autodeclarat independenţa provocând războiului de la Nistru din 1992, enorma majoritate a locuitorilor sunt români basarabeni. Dar şi în Ucraina trăiesc numeroşi români, în regiunea Bugeac, fosta Basarabie istorică, acum considerată sudul Basarabiei, în Transcarpatia, dincolo de Tisa, cât şi în nordul Bucovinei, unde capitala regiunii administrative este Cernauţiul.

Fotografa Cristina Nichituş Roncea a întreprins în ultimii ani numeroase vizite de documentare peste Tisa, Prut şi Nistru, pentru Basarabia-Bucovina.Info, un “Proiect interactiv de recuperare vizuală a spaţiului istoric românesc” cofinanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de pe lângă Guvernul României, acum înglobat în MAE. În cadrul proiectului susţinut de academicianul Dinu C. Giurescu, premiat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi sprijinit de numeroşi parteneri profesionali, au fost fotografiate obiective istorice româneşti, monumente, sate tradiţionale, biserici şi mânăstiri, cetăţile de la Nistru, cimitire ale eroilor români cât şi urmele lăsate de ocupaţia sovietică, tradiţii şi obiceiuri vechi dar şi viaţa de zi cu zi a românilor din cele două foste state ale URSS. Zeci de mii de kilometri străbătuţi au adunat serii de fotografii ce urmează să fie publicate într-un album despre frumuseţile Basarabiei române şi nordului Bucovinei în care va fi şi povestită în detaliu incursiunea fotojurnalistica şi provocările ei, de la Cernăuţi, Chişinău, Tighina, Tiraspol dar şi de la Bucureşti. Dintre miile de cadre realizate va prezentăm o selecţie de 48 de fotografii. – Marius Smădu / Mediafax Foto

Vedeti fotografiile si povestile lor la Mediafax Zoom

Sursa: Basarabia-Bucovina.Info

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova