Sa multumim tuturor celor care s-au nevoit ca aceasta aniversare sa se implineasca intru bucurie si dragoste, asa cum si-a dorit, fara indoiala, Parintele!
Începând de ieri Telejurnalul TVR prezintă, timp de şapte zile, o serie de reportaje speciale despre Fenomenul Piaţa Universităţii şi Mineriada din 13-15 iunie 1990, realizată de cunoscutul jurnalist al televiziunii naţionale Cristian Răuţu. Victor Roncea, dar şi fostul pro-contra băsist George Roncea, printre cei intervievaţi. Felicitări TVR!
TVR a creat şi pagina specială de Facebook.com/Mineriada.Video de la primul reportaj, mai jos:
Piaţa Universităţii – Zona liberă de neocomunism. După 25 de ani
Se împlinesc 25 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie. Televiziunea Română difuzează o serie de materiale despre evenimentele de atunci, evenimente care ne-au schimbat radical destinele. Violenţele inimaginabile acum au fost declanşate de ceea ce numim “Fenomenul Piaţa Universităţii”. Iată cum s-a născut unul dintre cele mai îndelungate proteste din lume.
Primele alegeri după Revoluţie erau anunţate pentru data de 20 mai 1990. 73 de partide şi formaţiuni politice erau, oficial, în cursă. De aceea, Bucureştiul era zilnic scena mitingurilor electorale şi a demonstraţiilor.
La data de 22 aprilie erau programate două mitinguri şi un marş.
Un incident minor a dus la decizia de blocare a circulaţiei, care apoi a creat fenomenul Piaţa Universităţii.
Pe 24 aprilie, Liga Studenţilor a dechis balconul şi a declarat “Zona liberă de neocomunism”.
Pe 22 aprilie au rămas în Piaţă nici 10 oameni. Peste 3 zile aveau să vină 30.000.
Victorie uriaşă pentru comunitatea românească din Săpânţă şi, în fond, pentru România, după ce forţe ale Ungariei, deghizate în te miri ce, au încercat să smulgă Biserica ortodocşilor şi tezaurul naţional şi universal numit Cimitirul Vesel din Maramureş. După şase ani de lupte prin instanţe, azi, miercuri, 10 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat dreptate românilor ortodocşi. Bătălia se duce însă de 25 de ani. Sentinţa de azi este irevocabilă.
Afacerea Ungariei era următoarea: prin 24 de greco-catolici din Săpânţa, care au deja două (!) biserici, s-a cerut în instanţă “retrocedarea” Bisericii Ortodoxe aflată chiar in Cimitirul Vesel, unde Părinţii Grigore şi Iustin Luţai slujesc zilnic, cu regim mănăstiresc, pentru cei 2860 de enoriaşi ortodocşi. Prin această lovitură se urmărea şi preluarea jurisdicţiei asupra comorii inestimabile cunoscute sub numele de Cimitirul Vesel.
Loviturile în avalanşă ale catolicilor (ungurilor) se bazează “pe un singur fapt abominabil”, afirmă portalul de ştiri ortodoxe al Mănăstirii Petru Vodă: “distrugerea cu bună ştiinţă a tuturor documentelor care ar fi atestat existenţa vreunei biserici ortodoxe în Transilvania înainte de anul 1700. Uniaţii de azi au mers cu tupeul până la a revendica acum câţiva ani chiar şi celebra Biserică din Densuş, construită în secolul XIII (13, da!) din piatra Sarmisegetuzei romane”, mai afirmă sursa citată.
Şi Sfânta Mănăstire Săpânţa – Peri (foto mai jos), ridicată, cu susţinerea directă a aceleaşi familii inimoase de preoţi devotaţi credinţei strămoşeşti, vizavi de cea distrusă de duşmanii românilor, dincolo de Tisa, considerată cea mai înaltă construcţie de lemn din Europa şi chiar din lume, este ameninţată cu un proces de “retrocedare” al ungurilor catolici. Conform surselor locale, coordonatoare pe teren a acţiunilor Ungariei camuflate sub diverse confesiuni este Monica Macovei, întâlnirile regulate cu brigăzile de avocaţi maghiari desfăşurându-se in privat chiar în aşa-zisul Muzeu Memorial din Sighet, sub acoperirea oferită de Ana Blandiana.
“O şansă uriaşă a făcut ca Părintele Luțai, preotul parohiei să se cunoască cu Dna Av. Vasilica Coroiu la întâlnirile numite „TRANSILVANIA FURATĂ” organizate de jurnalistul Marcel Bărbatei, la care s-au prezentat şi analizat multe retrocedări ilegale comise de instanţele antiromâneşti ale Statului Român. După o cercetare meticuloasă începând cu arhivele medievale şi cu o susţinere magistrală în fata completului de apel, dna. Av. Vasilica Coroiu a demonstrat fără tăgadă şi loc de întoarcere ca Biserica aparţine Parohiei Ortodoxe iar completul de judecată a hotărât, în fine legal şi conform probelor, şi a anulat decizia de fond”, informează Ovidiu Zară, fostul nostru coleg de la Curentul. Parohia Greco-Catolica a făcut recurs. ÎCCJ l-a respins. Slava lui Dumnezeu!
Ne alăturăm urării Mănăstirii Petru Vodă: Maramureşenii pot astăzi să laude pe Domnul puterilor pentru această biruinţă, împreună cu moşii şi strămoşii care au luptat şi s-au jertfit pentru păstrarea credinţei curate, ortodoxe!
Iată datele juridice:
Numărul dosarului: 4355/100/2009*
Data formării dosarului la ÎCCJ: 11.05.2015
Data inițială a dosarului: 09.04.2009
Materia juridică din care face parte obiectul dosarului: Civil
Secție: Secţia I civilă
Obiectul dosarului: revendicare imobiliară
Obiectele secundare ale dosarului: evacuare, rectificare carte funciară
Stadiul procesual: Recurs
Stadiul procesual combinat: -Părțile din dosar:
PAROHIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ SĂPÂNŢA – Recurent (Reclamant)
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SĂPÂNŢA – Intimat (Pârât)
EPISCOPIA ORTODOXĂ A MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI – Intimat (Pârât)
STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – Intimat (Pârât)
ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ PENTRU DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ – Intimat (Pârât)
MINISTERUL CULTURII – Intimat (Intervenient)
SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE – Intimat (Intervenient)
Complet de judecată: Completul nr. 3
Numărul documentului de soluționare: 1553/2015
Data documentului de soluționare: 10.06.2015
Tipul documentului de soluționare: Hotarâre
Soluție: Respingere recurs – Nefondat
Detalii soluţie: Decizia nr.1553: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Săpânţa împotriva deciziei nr. 440/A/2011 din 11 martie 2015 a Curţii de Apel Cluj – Secţia I civilă. Irevocabilă.
La 75 de ani de la primirea teologului, ziaristului şi scriitorului Nichifor Crainic în Academia Română, cel mai înalt for de cultură al naţiunii a ţinut să-i omagieze memoria instalând o placă pe clădirea în care marele gânditor – şi fost deţinut politic – a trăit şi a creat aproape 15 ani din viaţă, cam tot atâţia cât a fost apoi închis de comisarii sovietici ai organele bolşevice de ocupaţie şi represiune. În apartamentul din strada Vasile Conta 3-5, Nichifor Crainic a avut şi sediul redacţiei prestigioasei reviste GÂNDIREA. Profesor universitar la Seminarul Teologic din București (unde ar merita să i se ridice un bust) și la Facultatea de Teologie din Chișinău, Nichifor Crainic străluceşte în galeria mărturisitorilor români ce-şi aşteaptă, cuminţi, în Ceruri, locul şi în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române. Merituoasa iniţiativă a aparţinut renumitului grafician şi academician Eugen Mihăescu(foto), obţinând aprobarea întregului prezidiu de conducere al Academiei Române fiind apoi aplaudată şi aprobată de Primarul General al Capitalei şi toţi responabilii în domeniu. Felicitări!
Emisiune TV Trinitas, 2 ianuarie 2015. Invitați: Lidia Moșneaga, medic de familie; Alexandra Nadane, Studenți pentru Viață; preot Horia Prioteasa, coordonatorul preoților de caritate din Arhipiscopia Bucureștilor.
“Eu cred că în acest moment, există o singură Putere, iar noi – Guvernul, Parlamentul, președintele – facem și noi ce putem pe lângă”, a spus Ponta într-o dezbatere de la Romania TV, în urmă cu trei zile (videoaici).
Iobag roman in fata grofului Kalnoky si a Printului Charles, cu o coasa inca in pozitie pasnica
N-am înţeles niciodată de ce se bucură unii când vine câte un străin si le spune: “Vai, ce ţară frumoasă aveţi…” continuând în gândul lui cu “…păcat că e locuită!”. Aşa şi cu Charles, condamnat să rămână prinţişor până la adânci bătrâneţi. De ce s-or entuziasma unii că face reclamă Transilvaniei, nu ştiu. De fapt, bietul român reacţionează pavlovian: după ce este asasinat mediatic cu identificarea lui drept rom, se gudură la ştirea că aceeiaşi denigratori ai lui recunosc că ar avea o casă frumoasă. “So”? Totuşi, repet, de ce ne-am bucura că vine câte unul şi se uita la giuvaerul numit România ca într-un galantar, suflând praful de peste el cu gândul cum să şi-l pună pe deget sau să-l facă bucăţi-bucăţi?
M-aş fi bucurat ca Prinţul Charles să spună la el acasă – când media britanică ne supunea unei adevărate campanii de desfiinţare, portetizându-ne drept nişte abrutizaţi cretini şi hoţi – “Tovarăşi ziarişti, nu-i chiar aşa! Românii sunt români, ţiganii sunt ţigani, ungurii sunt unguri!”. Dar n-a făcut-o, deşi ştie foarte bine diferenţa, din vreme ce, când bate “feuda” lui, Transilvania, românii sunt puşi să asude la “concursuri de cosit iarba” (!) în timp ce Prinţul Charles se relaxeaza cu groful Kalnoky ascultând “muzica specifică zonei”, un ceardaş “secuiesc”.
Nu s-a întrebat nici unul dintre bieţii români care reacţionează salivând la clopoţelul lui Charles de ce nu este întâmpinat prinţul bătrân pe pământ românesc de membri ai “Casei Regale” a României ci de grofi unguri ca “Contele” Kalnoky? Dar ce-ar zice aceeaşi bieţi români dacă ar afla că prinţul transilvan se opune de 11 ani construirii autostrăzii Transilvania?
Acum, pe bune, ori suntem înapoiaţii Europei fără nici o autostradă, pentru că aşa vrea Charles, timp în care noi ne auto-înjurăm că nu suntem în stare să construim una, ori suntem prea corupţi ca să facem una, caz în care ne putem întreba ce aport are traficul de influenţă exercitat de domnişorul de Wales la nivel înalt, încă din 2004, pe această temă? Eu unul sunt “eco” total: nu vreau nici o autostradă în România şi chiar propun demolarea celor câţiva kilometri construiţi până acum, aşa că nu pot fi acuzat că aş avea interese potrivnice prinţului Charles. Dar acum că şi-a făcut şi o fundaţie pentru Transilvania, poate ar trebui, totuşi, să-l avertizeze cineva că nu dă bine să se oficializeze drept agent al revizionismului maghiar, după cum tot dă semne de ani buni încoace.
Să notăm infomarea şi formularea Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti: “Pe langa casa din Viscri, Fundatia Caritabila a Printului de Wales din Marea Britanie, mai detine o proprietate in Valea Zalanului (Zalanpatak) in judetul Covasna. ASR a incurajat achizitionarea acestor proprietati in dorinta de sprijini pastrarea patrimoniului si protejarea peisajelor naturale unice din Transilvania. Cele doua proprietati – administrate de Contele Kalnoky si sotia sa Anna – sunt deschise publicului si pot fi inchiriate, iar profitul generat este folosit exclusiv pentru activitatile caritabile ale Fundatiei Printul de Wales.” Radio România Actualităţi adaugă: “Organizația este guvernată de un Consiliu Director ai cărui membri au fost numiți de Prințul de Wales. Aceștia sunt William Nye, Andrew Wright, Paula Wilson si Contele Kalnoky. Director Executiv este Aura Woodward, născută în România.”
Ar putea să ne spună administratorii fundaţiilor şi proprietăţilor princiare ce mai crede prinţul despre Autostrada Transilvania? Să mai aşteptăm, să o construiască Ungaria?
Vineri, 5 iunie 2015, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor din Iaşi, Editura Doxologia vă invită în „Lumea copiilor”, unde vor fi prezenți și Spiridon Vangheli, Raisa Vieru și Valentin Talpalaru.
Editura Doxologia, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Iași și Restaurantul La Plăcinte, a pregătit pentru copii un eveniment cu aromă de poveste. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate și trei noi apariții editoriale: „Cântecul Soarelui” de Grigore Vieru, „Împărăția lui Ciuboțel” de Spiridon Vangheli și „Vine Guguță!” de Valentin Talpalaru. Astfel, pe 5 iunie, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor din Iași publicul se va întâlni cu scriitorii Spiridon Vangheli, Valentin Talpalaru, dar și cu Raisa Vieru, soția regretatului poet Grigore Vieru.
Copiii prezenți se vor putea bucura de prezentări video, de lecturi din volumele prezentate și de momente artistice susținute de copii din Trupa de Teatru „Thalienii” de la Ateneul Tătărași, dar și de copii de la Grădinița cu program prelungit Nr. 21 din Iași. De asemenea, nu vor lipsi dulciurile, baloanele și alte surprize pregătite pentru cei care vor veni în „Lumea copiilor”, ne informează Editura Doxologia.
De asemenea, Asociația Familia Tradițională, în colaborare cu Pro Vita Iași, organizează în acest sfârșit de săptămână mai multe evenimente speciale dedicate familiei și educării copiilor, printre care o dezbatere, după cum vedeţi aici, urmată de tradiţionalul Marş pentru Familie, de sâmbătă, 5 iunie.