Mantuitorul la Athos, Biserica Protaton, de Manuel Panselinos si la Voronet (perioade diferite), de un pictor roman, ramas anonim (dupa cum se vede Mantuitorul este infatisat pe o lavita taraneasca).
Din pacate, fresca de la Athos este reprodusa in icoane pe tot cuprinsul lumii in timp ce ce in Moldova Voronetului predomina icoane chicioase ucrainene de tip chinezesc.
A reinceput atacul la Eminescu. Desi poate corect ar fi: continua atacul la Eminescu. Deci, la Romania. Nimic nou, desigur. Doar metoda de reincalzit ciorba in santul culturii rrome, de data aceasta intr-un autentic tuci tiganesc, pare sa fie o inovatie Pleso-Patapu-Liiceano-Cacartareasca.
O ruda de-a regilor Cioaba, un oarecare Catalin-minune, a fost pus ca semnatura pe o “carte” anti-Eminescu, laudata de toti tampii din trena impostorilor numiti. Ion Spanu demonstreaza ca Cioaba nu zboara departe de cuibul plagiatorilor. Din ancheta sa culturală, publicata de Tribuna si Ziaristi Online rezultă că “autorul Humanitas”, Cătălin Cioabă, nu numai ca nu şi-a scris cartea publicată de patronul sau, Gaby Liiceanu, dar nici măcar nu a citit-o! Este vorba de brosura “Marturii despre Eminescu“, in care Romanul Absolut este ţiganizat inca de pe coperta, prin înnegrire, si aruncat acolo unde anti-romanii bolnavi de ura la adresa tarii capusate cred ca ii este locul, dupa cum se vede in fotografia de mai sus: la picioarele lui Patapievici si a lui Cioaba, printisorul lui Liiceanu.
Si elefantul care nu-si mai incape in propria-i piele, Alex. Stefanescu, cuvanta – e un fel de-a spune – pe linia directivei neo-kominterniste activate prin Dilema lui Plesu-GDSS si Romania literara a lui Manolescu-ANI, cu ani in urma. Intr-o postare de pe blogul oficial al SIE, Stefanescu ne explica ca Cartarescu e mai destept decat Eminescu si ca versurile de debut ale tanarului Eminescu sunt “greoi-bombastice, lipsite de capacitatea de a emoţiona” si “nu anunţă prin nimic un poet”. “În ceea ce mă priveşte, dacă le-aş fi primit la „poşta redacţiei”, i-aş fi răspuns autorului că nu are talent şi că ar trebui să renunţe la poezie”, scrie ditirambic “elefantul cu breton”. Va dati seama ce bine a facut culturii romane Alex. Stefanescu, prin inexistenta lui la vremea lui Eminescu? Si, prin reciproca, cat rau face azi…
UPDATE de la un cititor:
Stimate dle. Roncea,
Am citit postarea dvs. destul de caustica. E un stil, şi acesta, desigur. Este bine că semnalaţi această nouă linie de atac la adresa “omului deplin al culturii româneşti”. Este clar o direcţie mai subtilă, “obiectivă” chipurile, şi, ca atare, mai perversă. Faptul că tocmai cei care se revendică de la eminescianul C. Noica stau la baza acestui atac, ne demonstrează, încă o dată, ce rol au jucat ei, de fapt, pe lângă marele filosof, căpuşat, cum spuneţi si dvs. cu privire la această gaşcă şi România. Sper să îi dedic dlui Cioabă un alt comentariu, căci “merita”. Pentru moment, despre “elefantul” asudat şi ocheanul lui ţinut invers, pe post de bârnă:
O.K., n-am nimic împotriva revizuirilor, ele ne mai pun pe gânduri pentru că suntem tot timpul tentaţi să-l verificăm pe … revizuitor. În cazul lui Alex Ştefănescu, stilul prevalează: el este atracţios. Ca revizionist, însă, se bazează masiv aproape exclusiv pe faptul că este din Fălticeni, de unde era şi Eugen Lovinescu, revizionistul nr. 1 al istoriei literaturii române. Alex îi urmează, dar numai cu falca din pământ. Şi aici, totuşi el nu ară, nici nu scormoneşte, ci doar greblează: adună informaţie din ediţii şi le prezintă sub formă de gunoi de grădină. Un revizionist adevărat, adică, aristotelician vorbind, categoric, coboară mai întâi în text. Ediţiile sunt grădini suspendate ale textului. Acolo, în text, Eminescu are aşa (după ediţia Nae Georgescu):
1. La versul 8, lipsă virgula după Căci în Lăcrămioarele învăţăceilor (în continuare, L.î.) şi în prima ediţie Perpessicius (1939). 16. În L.î.: voace. 17 În L.î.: tău nătal (ar putea fi păstrat, ca aliteraţie, deşi –ă notează, în epocă, şi un -a neaccentuat) 19. Ar trebui păstrat cu virgulă după vers, ca-n prima tipărire: ce urmează e apoziţie (trista lăcrimare esimţ naţional). Fără virgulă, ca în ediţii, sensul devine: o urmează (tot) ce e simţ naţional. Cu virgulă, această tristă lăcrimare exprimă un sâmţ, din ea se trezeşte, se naşte sentimentul colectiv. 20. În L.î.: Ce-i sîmţu năţional! (citit, mai mult decât sigur, cu –u final şi io într-o singură silabă). Şi astăzi sâmţ înseamnă altceva decât simţ: ai sâmţ în tine – ai nerv, fii atent.
Sunt diferenţe infime, poate, dar şi ele trebuie băgate în malaxorul revizuirilor. Cine urmează umbra măreaţă a lui Arune Pumnul? Poetul scrie: „O urmă ’ncet cu ochiul în tristă lăcrimare, / Ce-i sîmţu năţional!”, deci nu o urmează ceea ce e sâmţ, virgula nu permite pentru că ar fi între subiect şi predicat. Vezi mai sus: „Te plânge Bucovina (…) te plânge şi locul tău natal”. (Atenţie: deci şi Ardealul îl plânge; Aron Pumnul e născut la Cuciulata, jud. Braşov.) De ce? – Pentru că urmează „umbra ta măreaţă în falnica-i zburare”. Cum o plânge? – „În tristă lăcrimare, ce-i sâmţ, etc”. De aceea e năciunal/naţional, pentru că trece peste graniţele politice, uneşte naţiunea. E şi chestiune de gramatică elementară ce se rezolvă prin punctuaţie – pe care editorii au netezit-o ca să înţeleagă mai simplu poezia eminesciană şi elevii din Fălticeni, de pildă. Un revizionist pur sânge, de felul Ioanei Bot, ar putea ridica, aici, argumentul falacios că naşterea acestui concept de „simţ naţional” în cultura română este viciată – şi dă-i, şi luptă, fulgere şi tunete pe tema „Bravos năciune, halal să-ţi fie” – numai că tânărul poet, iată, face apel la sâmţ, nu la sentimente patriotice edulcorate: încă de pe atunci (1866) limbajul dublu avea expresie în limbă. Sunt lucruri diferite: de pildă, Alex Ştefănescu poate avea, dobândi, câştiga simţ estetic – fără să aibă sâmţ în sine; – pe când la Ioana Bot poate fi invers. E chestie de nerv şi de piele: frigul, caldul, asprul, netedul ţin de antropologie, nu de cultură.
Didim
Posted in Documentare, Top News 
Tags: alex stefanescu, Anti-Eminescu, Aron Pumnul, Cartarescu, Catalin Cioaba, die, Dilema, Eminescu, GDS, Humanitas, KGB, Liiceanu, manolescu, Marturii despre Eminescu, Mihai Eminescu, Patapievici, Plesu, Samt, sie 
11 Comments »
PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria la Catedrala Ortodoxă Sf. Nicolae din Giula
Ion BĂDOI: Care este, stimată Maria Berényi, rolul Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea limbii române şi identităţii româneşti în comunităţile de români din Ungaria, mai ales că au apărut şi religii noi, la care au aderat mulţi români, unde slujba se ţine în limba maghiară?
Dna Maria BERÉNYI, Directoarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria: Sunt puţine naţiunile europene care datorează atât de mult bisericii şi clerului cât datorează românii din Transilvania şi Ungaria. În lipsa unei nobilimi bogate şi culte, în lipsa unor burghezii numeroase şi înstărite, biserica şi preoţimea secole de-a rândul au dat comunităţii naţionale româneşti, în mediul ortodox ca şi în cel greco-catolic, elita sa conducătoare, principalul scut de apărare al limbii şi etniei sale.
La nivel central biserica a adus naţiunii un patron spiritual, un angrenaj al culturii scrise, un comandament politic, o reţea ierarhică compactă, un grad mai mic sau mai mare de autonomie.
Biserica a fost în istoria românilor nu numai factor de viaţă religioasă, ci şi creatoare de cultură şi civilizaţie. Cărţi şi monumente de mare frumuseţe au fost rodul credinţei.
Cultura românească din Ungaria s-a păstrat şi răspândit prin mijlocirea bisericii şi a şcolii. Aceste instituţii au fost ajutorate de societăţile culturale şi de românii mai înstăriţi, care formau şi constituiau fundaţii, deveneau mecenaţii culturii româneşti de aici. Constituirea asociaţiilor sau fundaţiilor culturale este o activitate caracteristică secolului al XIX-lea, cu preponderenţă, dar şi primelor decenii ale secolului XX. Fundaţiile şi asociaţiile, mai ales acelea constituite din iniţiativa unor personalităţi culturale, au avut drept obiectiv şi ajutorarea elevilor şi studenţilor silitori, care nu dispuneau de posibilităţi materiale pentru a-şi termina studiile, cu scopul de a contribui la culturalizarea maselor, fortificând conştiinţa de identitate (cum este cazul FUNDAŢIEI GOJDU – n.m.).
Puţinii intelectuali şi gospodarii mai înstăriţi români din Ungaria, erau receptivi şi deschişi iniţiativelor bisericeşti, şcolare, culturale şi filantropice. S-au ataşat mai multor asociaţii culturale din Bihor şi Crişana. Făceau donaţii umanitare, dădeau bani pentru ridicarea unor busturi ale oamenilor celebri, pentru ajutorarea instituţiilor pedagogice şi teologice, pentru edificii culturale.
Aceste pături de români erau abonaţi la mai multe reviste culturale, erau prenumeranţii a numeroase cărţi. În trecut difuzarea şi editarea cărţilor era ajutată material de mai multe personalităţi, societăţi culturale, mecenaţi, etc. La cărţi, viitorii cititori se abonau înainte de editare. Aşa, editorii şi autorii volumelor, aveau o garanţie pentru difuzarea publicaţiilor şi pentru obţinerea fondurilor necesare. Această formă de “mecenat colectiv”, cum a fost sistemul prenumeranţilor, este mult mai complexă decât o simplă finanţare a editării unei cărţi de către un grup de prenumeranţi. Participarea la o listă de subscripţie pentru tipărirea unei cărţi echivala cu un act patriotic, iar faptul de a apărea pe această listă, pe lângă ceilalţi “prieteni ai Muzelor” constituia un prilej de mândrie pentru cei care se vedeau în felul acesta alături de cei mai reprezentativi oameni de cultură.
Urmărind procesul istoric din secolele XIX- XX, românii din Ungaria de azi au desfăşurat o largă acţiune în direcţia dezvoltării vieţii culturale, în primul rând a creării societăţilor de lectură şi asociaţiilor culturale şi corale, mulţumită contactului cu viaţa cultural-naţională din Bihor şi Crişana. Prin aceste asociaţii, alături de biserică şi şcoală şi-au menţinut limba şi identitatea naţională.
Crearea asociaţiilor a dinamizat mişcarea cultural-naţională, accesul categoriilor sociale de jos, inclusiv a comunităţii săteşti (chiar dacă o face prin elita locală) la actul de cultură. Laicizarea mişcării naţionale nu a tras după sine respingerea în bloc, înlăturarea elementelor clericale din mişcarea cultural-naţională. Dimpotrivă, biserica, instituţie naţională cu o organizare ierarhică şi funcţională bine precizată, a continuat să reprezinte o componenţă importantă în mişcarea de emancipare naţională. Nu întâmplător, dintre reprezentanţii comunităţilor noastre la mai multe asociaţii şi manifestări culturale, unul cel puţin (alături de învăţător sau notar, dacă acesta era român) era preotul satului.
CITITI interviul integral AICI
Dorin Tudoran: Excepționalismul românesc – azi, cea mai morală dintre loviluții
Petru Romosan: Meniu de vară : colaboraţionişti şi disidenţi prăjiţi – Jurnalul Bucurestiului si Ziaristi Online
Dan Tanasa via ActiveNews: Soţia cunoscutului disident Gabriel Andreescu a fost INFORMATOARE A SECURITĂŢII. Daniela Ghiţescu Andreescu îl spiona şi turna pe Ambasadorul Coen Stork
Bollywood curat!
Posted in Documentare, Top News Tags: Ambasada Olandei, andrei plesu, Bollywood, Catrinel Plesu, cie, CNSAS, Coen Stork, Daniela Ghiţescu Andreescu, die, dorin Tudoran, dss, Gabriel Andreescu, haga, Hollywood, ICR, informatoare, petru romosan, Securitatea, turnatoare 3 Comments »
Stimate Domnule Presedinte al Romaniei,Stimate Domnule Ministru al Afacerilor Externe,
Avand in vedere noile relatii stabilite cu statul vecin, Ucraina, manifestate si prin multumirile aduse de Petro Porosenko, noul presedinte de la Kiev, autoritatilor statului roman, la cel mai inalt nivel, reprezentat de presedintele Traian Basescu, consideram ca ridicarea interdictiei primita abuziv de scriitorul nonagenar Vasile Ilica, in anul 2012, in vremurile regimului trecut, ar putea fi doar o formalitate de bun simt, daca aceasta ar fi solicitata direct de responsabilii politicii externe ai Romaniei, respectiv de Domniile Voastre.
Cercetatorul Vasile Ilica, care a fost interzis in Ucraina pe o perioada de cinci ani, ca urmare a descoperirilor sale privind noi atrocitati asupra romanilor din timpul ocupatiei sovietice a nordului Bucovinei, este veteran de razboi, fost refugiat bucovinean in tara-mama, membru de onoare al Asociatiei Nationale pentru Cultul Eroilor, membru al Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina” si Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, membru de onoare al Asociatiei Civic Media si laureat al Premiului “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in exprimarea adevarurilor istorice nationale.
Dl. Vasile Ilica implineste anul acesta 90 de ani si ar dori sa-si poata sarbatori ziua pe meleagurile natale, in deplinatatea drepturilor sale de cetatean roman si european, printre prietenii sai de-o viata, ramasi pe pamantul romanesc rupt de tara de o istorie nedreapta.
Cu speranta ca in urma solicitarii Dvs si a unei reactualizari a cazului la nivelul institutiilor de resort situatia actuala – in care se afla si alti jurnalisti si cetatenti romani -, se va remedia rapid, revenindu-se la o normalitate necesara in cadrul relatiilor bilaterale romano-ucrainene,
Va adresam sincere salutari.
Victor Roncea
Presedinte-fondator
Asociatia Civic Media
Pentru informatii aditionale: https://basarabia-bucovina.info/2014/05/05/cercetatorul-vasile-ilica-interzis-in-ucraina-distins-cu-premiul-mile-carpenisan-pentru-curaj-si-excelenta-in-jurnalism-2014-de-catre-civic-media-si-basarabia-bucovina-info/
Adenda mea, VR:
“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.
Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.
Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila. Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule. Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.
Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).
„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.“
Cititi si: Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ! »
Intru cinstirea Sfintei Icoane facatoare de minuni Prodromita si cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu voi publica aici un material amplu, ilustrat fotografic – la care lucrez de ieri – despre cum este Acasa la Maica Domnului Prodromita
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: aiud, Alexandru Florian, Andrei Calciu, apologeticum, Aurel Vişovan, Baia Sprie, Biserica Ortodoxa Romana, BOR, Cetatean de Onoare, Cetăţean de Onoare post mortem Piatra Neamţ, Dan Puric, Danion Vasile, Deshumarea Parintelui Calciu, Diversiunea Teodot, dr pavel chirila, Elena Dulgheru, Elie Wiesel, fundatia george manu, Gabriel Gioacas, Gabriel Teodor Gioacas, Gelu Gheorghiu, Institutul Elie Wiesel, IPS Teofan, KGB, Manastirea Diaconesti, Manastirea Paltin - Petru Voda, manastirea petru voda, Martirii anticomunisti, Mesagerul de Neamt, mircea vulcanescu, Miscarea Legionara, Monahul Teodot, Parintele Gheorghe Calciu, Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Parintele Hariton Negrea, Parintele Iustin, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu, Patriarhia Romana, Pavel Chirila, Petru Voda, Piatra Neamt, post mortem, Razvan Codrescu, saccsiv, Savatie Bastovoi, Sfinte Moaste, sighet, sri, SRI Iasi, Teodot (Marius) Rogojină, Testamentul Parintelui Calciu, Testamentul Parintelui Gheorghe Calciu, Vasile Vieru, Ziarul Lumina 4 Comments »
Foto: Emanuel Pârvu
Surse foto si info: Patru fotografii inedite cu Petre Ţuţea realizate de Emanuel Pârvu. FOTO
Posted in Documentare, Top News Tags: Emanuel Parvu, emil cioran, Fotografii, Mircea Eliade, petre tutea 1 Comment »
“Prostii”. Asa a calificat seful USR si ambasadorul UNESCO la Paris Nicolae Manolescu Apolzan sesizarea facuta de subsemnatul catre ANI, in urma observarii unor ciudatenii in declaratiile sale de avere. Iata ca, pana la urma, nu au fost chiar “prostii”, daca inspectorii Agentiei Nationale de Integritate au reusit, dupa trei ani de studiu, sa descopere o lipsa la cantar de 77.832 Euro. Macar atat. Bravo ANI! Iata istoria cazului:
Comunicat – avere nejustificată – MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE, Ambasadorul României la U.N.E.S.C.O., Paris
10 iulie 2014, 14:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 326.896,38 Lei (aprox. 77.832 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu soția de către MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE, Ambasadorul României la U.N.E.S.C.O. (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Paris
În anul 2009, MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE a realizat venituri salariale în cuantum de 664.492,62 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 991.389 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 326.896,38 Lei (aprox. 77.832 Euro).
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE în perioada exercitării funcției publice.<
MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE deține funcția publică de ambasador, delegat permanent al României de pe lângă UNESCO la Paris, începând cu data de 20 noiembrie 2006.
MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 10 iulie 2014
AICI:
Sesizarea ANI de catre Victor Roncea
Raspunsul ANI pentru Victor Roncea
Cum a incercat MAE sa-l acopere pe Manolescu
Stirea Mediafax cu reactia lui Manolescu
Sursa Video: Sinteza zilei: Monica Macovei, procuror anchetator la mineriada din iunie 1990
Monica Macovei, procuror-anchetator la mineriada din Iunie 1990
Am vorbit de-a lungul timpului despre trecutul de procuror comunist al Monicai Macovei, astazi autodefinita drept mare anticomunista.
Am spus si faptul ca Macovei a fost procuror anchetator la mineriada din Iunie 1990, momentul producerii unor imense abuzuri asupra unor oameni nevinovati din partea autoritatilor din acea vreme.
Iata azi un document publicat de jurnalistul Victor Roncea pe blogul sau, www.roncea.ro.
Informatiile, din dosarul fostului ministru de interne Mihai Chitac, sunt explozive. Din document reiese ca Macovei a fost in unitatea ororilor de la Magurele, unde autoritatile au dus cu forta, in stare de arest, sute de protestatari din Piata Universitatii. Mai mult decit acest fapt grav, procurorul Macovei spunea ca la Magurele totul era bun si frumos, desi marturiile celor batuti si amenintati sunt numeroase si impresionante.
[CENZURAT] Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu).
Adenda mea, VR:
Vedeti si: Poate aţi uitat cine este Monica Macovei – de Eduard O. Ohanesian
ASTA E! MERGEM MAI DEPARTE! LA CEDO!
Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: 13-15 iunie 1990, Accept, Eduard Ovidiu Ohanesian, GDS, homosexualii lui Soros, mineriada din iunie 1990, monica macovei, PDL, PE, PPE, procuror comunist, procuror Monica Macovei, Propaganda homosexuala, Radu Tudor, Trecutul procurorului Monica Macovei, victor roncea 16 Comments »
Într-o zi, obosit după câteva nopţi nedormite si scris încontinuu, cum ni se întâmplă multora dintre noi, cei care citim aceste rânduri, tânărul creator de publicaţii de mare succes, Iulian Traşă, a vrut, cu inima plină de bucurie, să arate şi celor apropiaţi la ce a lucrat în ultimele zile. Rezultatul a fost internarea lui forţată “la 9”, cu “diagnosticul” de “delir mistic”. “Tratamentul” la care a fost supus – un om a cărui singură “boală” era dragostea de Dumnezeu şi neam – i-a provocat puternice dureri de inimă şi o congestie cerebrală cu şiroaie de sânge, de neoprit, revărsate pe nas până când a intrat în stare de inconştienţă. “Veneam dupa patru zile de închisoare în camera condamnaţilor nebuni, înbuibat de pastilele lor halucinogene, iar în dimineaţa aceea mă trezisem cu o hemoragie puternică, sângele curgând şiroaie din nas pe întreaga podea. M-am gândit apoi, după câteva luni, că ala trebuie să fi fost primul atac cerebral.” Au urmat, apoi, alte atacuri cerebrale.
Eliberat după o perioadă din spitalul clinic de psihiatrie “Alexandru Obregia”, Iulian a rămas sub observaţia familiei sale cu obligaţia de a i se administra în continuare o serie de medicamente foarte tari ce ar fi urmat “să-i cureţe gândurile”. Încet-încet şi-a revenit din stadiul de “legumă”, mai ales după ce a început să ia medicamentele cu o mână şi să le arunce cu alta. A reuşit să “evadeze” din mediul recluzionar unde fusese abandonat şi să-şi reia activitatea publicistică, întorcându-se la Bucureşti.
În ciuda succesului enorm adus de mintea sa – inclusiv în afaceri -, unor nume “grele” din media şi publicitate, ultimul său “loc de muncă” pe acest pământ a fost acela de “content editor” pentru Mediafax. Adică transmitea articole, ştiri şi reportaje, plătite “la bucată” şi fără drept de semnătură, unor fătuci care decideau dacă acestea intră, sau nu, pe fluxul agenţiei Mediafax. Tare, nu?
Într-o zi de Duminică, la puţin timp de la revenirea sa între “colegi”, inima i-a cedat. A murit, singur, la 35 de ani, într-un apartament de mâna a doua închiriat în zona bulevardului Basarabiei, unde se bucura că nu are “geamuri termopan”. “Am rame de lemn, ca odinioară…”
Am aflat de trecerea sa la cele veşnice săptămâna trecută, miercuri, prea târziu pentru a-l mai însoţi pe ultimul drum, la înmormântarea care a avut loc în dimineaţa aceleiaşi zile, de 2 iulie 2014, departe de prieteni, în satul Peretu din Teleorman. Duminică după amiază, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, i-am auzit strigarea. Gândindu-mă brusc la el, am încercat în aceea zi să-l sun în câteva rânduri. O ciudată ispită puternică m-a impiedicat.
Aş putea să spun multe despre tot ce a trăit Iulian în ultimul an de zile. Dar mă opresc aici. Ceea ce este cel mai important, e faptul că Iulian le-a trecut pe toate cu mucenicie. Şi aşa a şi plecat. Pentru că, după părerea mea, cauza morţii sale se datorează medicaţiei impuse de “tratamentul” pentru “delir mistic”. Dumnezeu e mare şi le vede pe toate, aşa că nu mă îndoiesc că va avea grijă şi de sufletul robului său Iulian, cautătorul Adevărului.
“Încercam să-i dezvălui tot ce ştiam, conştient fiind că într-un fel anume zilele-mi sunt numărate.”, scrie Iulian Traşă în textul său către lume, despre dialogul cu un interlocutor întâmplător. Ce simţea, oare, Iulian? “Victore, dacă păţesc ceva să publici textul ăsta pe Ziaristi Online”. Imi fac datoria de onoare. Dumnezeu sa te odihnească în pace, suflete bun! Nu o să uităm zâmbetul ochilor tăi!
Tăcem din gură
Radu Gyr
Din tot, ne-a mai rămas aieve,
Acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecaţi în piatra dură
Cu pumnii strânşi tăcem din gură.
Tăcem, parc-am tăcea de veacuri
Ca nişte funduri vechi de lacuri.
Şi ferecaţi în bezna sură,
De mii de ani, tăcem din gură.
Ei: ziduri, lanţuri, temnicerii,
noi, numai cremenea tăcerii.
Ei, biciuri cu bătăi şi ură,
noi, uriaş îngheţ pe gură.
Deasupra vremii şi genunii,
Tăcem ca spinii şi tăciunii.
Tăcem ca lama de custură,
Tăcem mereu, tăcem din gură.
Ne linge frigul pe ciolane,
Ei, foame, cuie şi ciocane
Şi orice zi e-o muşcătură
Scrâşnind din dinţi, tăcem din gură.
Tăcem ca lacătul pe uşe,
Tăcem ca focul sub cenuşe,
Tăcem… dar noaptea sub celule,
Vuiesc torente nesătule.
Un zgomot bubuie departe,
Se darmă parcă ziduri sparte
Şi parcă lanţuri cad în zgură.
Noi aşteptăm, tăcem din gură.
Cu Radu Gyr în celulă
M-am uitat drept în ochii lui şi l-am întrebat dacă a auzit de Radu Gyr. Trecuseră câteva zeci de minute de discuţie cu psihologul clinician. Tot ce-i spuneam nota cu precizie ca şi cum lucrurile din trecutul meu urmau să se îndrepte din stiloul lui scump. Pentru că, la fiecare cuvânt scris, aruncam ochii de pe foaie pe geam, azvarlindu-l, pe el, cuvântul scris de clinician, se hotarî să închidă geamul. Era mai nervos şi mai neliniştit decât mine. Veneam dupa patru zile de închisoare în camera condamnaţilor nebuni, înbuibat de pastilele lor halucinogene, iar în dimineaţa aceea mă trezisem cu o hemoragie puternică, sângele curgând şiroaie din nas pe întreaga podea. M-am gândit apoi, după câteva luni, că ala trebuie să fi fost primul atac cerebral. Zic primul, pentru că, au mai urmat câteva hemoragii şi un puternic atac cerebral la aproape cinci luni după externare. M-am aşezat comod pe scaunul terapeutic şi am continuat să-i vorbesc de Gyr: când era în închisoare, îi spuneam clinicianului, slăbise atât de tare încât nu mai putea merge pe picioare şi atunci era dus de altcineva în cârcă. Suferind cum era a întâlnit un cunoscut pe culoarele închisorii care l-a recunoscut şi l-a întrebat: Ce faci moşule? Zâmbind i-a răspuns: Eu moş? Cocoş când e vorba de duşmanul roş! Asta era şi una din glumele preferate ale mele şi ale iubitei mele când începea să ne meargă mai rău. Eu moş?, zicea unul dintre noi şi râdeam amândoi.
Integral, conform ultimei dorinţe a lui Iulian Traşă, la Ziaristi Online
Posted in Documentare, Top News Tags: Alexandru Obregia, atac cerebral, congestie cerebrala, Imagoo, iml, In memoriam, Iulian Trasa, miocardita, Peretu, Spitalul 9, ziaristi online 2 Comments »
Ziaristi Online
July 16th, 2014 
VR 
