June 13th, 2014 
VR 
In urma cu 20 de ani raspundeam chemarii lui Sorin Rosca Stanescu si vizitam sediul noului ziar ZIUA, cu cea mai tanara si energica redactie post-decembrista, unde media de varsta era undeva la 25 de ani. Era 13 iunie 1994 si se lucra la primul numar al ziarului, ce avea sa intre in tipar a doua zi, ca sa apara pe piata pe 15 iunie. Eu urma sa ma reintorc in Statele Unite, de unde am transmis cateva corespondente, pentru a ma alatura total echipei ZIUA peste doi ani, la intoarcerea acasa, inainte de alegerile care l-au debarcat pe Ion Iliescu. Au urmat 14 ani de munca pentru cel mai serios cotidian de analize si informatii din Romania. Ca sa citez editia in engleza a Wikipedia – intotdeauna ceva mai normala decat cea in romana, virusata de inamicii adevarului – “ZIUA It was the most conservative of the major Romanian dailies, often taking a Christian-nationalist point of view in its opinion pieces. The Internet site of the paper, in addition to featuring almost all the contents of the Romanian edition, featured a daily selection of articles translated into English. Moreover, Ziua’s website featured one of the most complete free online newspaper archives in Romania, stretching back to January 1998″. ZIUA a fost primul ziar din Romania publicat si online. ZIUA a fost primul in multe. In ianuarie 2010, la cateva luni dupa ce am fost eliminat de cateva slugute ale noului stapan, ZIUA a sucombat lamentabil. Soarta ziarului fusese decisa de cand Sorin Rosca Stanescu isi vanduse actiunile, dupa cum imi divulgase chiar in acele zile un agent de influenta al Rusiei din Romania, prieten si al fostului si al actualului proprietar, Sorin Ovidiu Vintu. La randul meu, ca un oarece cunoscator in ale informatiilor ce eram, pastram legatura cu toate taberele profesioniste care isi adjudecau conducerea din umbra a Romaniei. Stiind ce ii va astepta pe colegii mei, i-am privit cu mila la plecare. M-am despartit cu regret insa de foarte multi prieteni, o adevarata familie, care a constituit cea mai simpatica redactie din lume, cat si de cea mai buna sectie de politica externa nationala din presa romana, la vremea aceeea, fapt recunoscut cu sinceritate chiar si de dusmani :). Motivul ingroparii ZIUA? Pai poate fi citit mai sus, in descrierea ziarului facuta de Wikipedia in engleza. Gasca neokominternista care l-a inconjurat pe Basescu, sustinuta din umbra de batranii kaghebisti cu pasapoarte vopsite, a jubilat. S-a bucurat ca, prin eliminarea de pe net a unui urias volum de informatii, minciuna va triumfa. Stupid. Intr-o buna zi arhiva ZIUA se va intoarce la locul ei, pe internet, ca un bun public al celui caruia i-a fost dedicata: poporul roman. „Adevarul ramane, oricare ar fi soarta slujitorilor sai”.
In urma cu exact 24 de ani, pe 13 iunie 1990, faceam fotografiile de mai jos, din zona luptelor de la Arhitectura. In dimineata zilei de 14 iunie, aveam sa fiu arestat ilegal impreuna cu mai multi studenti refugiati in Institutul de Arhitectura si dus intr-un hangar la Unitatea de Jandarmi de la Magurele – dupa ce facusem o escala la Guvernul Romaniei (!) -, garaj unde aveam sa fim cazati pe ciment “in genunchi, cu mainile la ceafa si fata la perete”, conform “ordinelor”. 🙂 Un jurnalist cu care colaboram in Piata Universitatii, din partea ziarului Glasul al Ligii Studentilor, avea sa ma caute la poarta, cu scandal. La iesire, marturiile nostre aveau sa intre intr-un serial cu titlul “Infernul se numeste Magurele”. Numele ziaristului: Sorin Rosca Stanescu, un fost agent al Unitatii anti-tero a DSS. El m-a angajat la proaspat infiintata sectie de “Tineret” – formata la inceput doar din persoana mea – a “Romaniei libere”, unde aveam sa devin cel mai tanar ziarist din redactie. A urmat “Ultimul cuvant” si apoi… ZIUA, tot cu Rosca-Stanescu. Chiar daca ne-au despartit, la un moment dat, multe, tot atat de multe ne-au legat, in special la ZIUA. De aici m-a luat putin “Curentul” pana mi-am gasit singur calea. Acum inteleg ca o amanta flescaita de-a lui bulibasa Plesu, din tagma pretutindenarilor care se corceau pe podelele Hotelului Lux din Moscova, urla in pseudo-presa de limba romana ca “tot i se aude vocea lui Roncea” desi “de ani buni de zile trebuia interzis”. Pe bune? 🙂 Am ras cu totii la prostioarele “prospaturii” din Plantelor, colt cu Matasariul presei. Stai linistita, cucoana, vocea mea e ciripit de privighetoare pe langa boloboroselile smoalei incinse cu care il veti unge pe stapanul vostru pe spate, pe vesnicie… Dumnezeu le va aseza pe toate, dupa mare mila Sa. Amin!
“La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă.” – Procuror Monica Macovei
Reproduc postarea de anul trecut: Fotografiile de mai jos au fost surprinse pe doua role de film in 13 iunie 1990 si salvate – dintre multe altele pierdute defintiv -, “prin mijloace specifice” (despre care, poate, o sa povestesc maine) in circumstantele unei rapiri din Institutul de Arhitectura, si a violentarii de catre mineri in Piata Universitatii si in plin sediu al Guvernului Romaniei, si apoi a unei detentii ilegale in conditii abominabile si chiar criminale la fosta Unitate de trupe de securitate de la Magurele. Semnaturile fotografiilor pe vertical, realizate cu ceva ani in urma, sunt atat de mari dintr-o greseala 🙂 . Oricum, le-am lasat asa dupa ce am descoperit ca circulau in spatiul public sub alte nume sau cu explicatii gresite (de exemplu, cea de aici apare intr-o carte de istorie ca fiind din 21 decembrie 1989…). Ar fi foarte multe de povestit despre Piata Universitatii. De fapt, chiar si din ce am scris de lungul anilor eu sau fratele meu – George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… – lipseste partea cea mai simpatica: cum a fost cu adevarat in interiorul miscarii de tineret care a creat Fenomenul Piata Universitatii, cu cele 52 de zile de protest continuu in “Zona Libera de Neocomunism a Romaniei”. Poate alta data… scriam acum un an si vad ca tot asa ramane… 🙂
Posted in 
Tags: 
