Publicăm un astfel de mesaj, emoţionant, primit de la cunoscuta artistă Corina Chiriac, urmat de una din scrierile Părintelui Arsenie relevate public de ucenicul său, PS Daniil:
“ASTAZI 6 IANUARIE, CIND TOATA CRESTINATATEA ESTE DIN NOU BINECUVINTATA DE BOTEZUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, SEMNEZ CU UMILINTA ACEASTA PETITIE DE CANONIZARE A SFINTIEI SALE, PARINTELE NOSTRU ARSENIE BOCA.
FIE VOIA LUI DUMNEZEU CA TOTI SFINTII ROMANI NECUNOSCUTI INCA MARELUI PUBLIC SA FIE DESCOPERITI INCHINARII NOASTRE.
Dacă nu aţi semnat încă Petiţia online puteţi să o faceţi AICI.
Viata lui Iisus
şi
Cartea vieţii noastre
A-I scrie o carte, chiar bună, a rămas şi rămâne o neputinţă; pentru că Iisus e singurul om care nu şi-a dezminţit niciodata obârşia divină. Iar a scrie o „Viaţă” a lui Dumnezeu, nici a îndrăzni nu se poate. Singura „carte” pe care o scriem – şi o scriem şi fără să vrem – e cartea vieţii noastre, cu care mergem înaintea Lui. şi mergem nu odată, la sfârşitul vieţii, ci în fiecare zi şi în tot ceasul, pentru că El e atotprezent şi în categoriile vieţii noastre.
El ne face corectura, întrucât noi Îi scriem viaţa Lui în viaţa noastră, dar nu destul de bine; de aceea, peste planurile şi dorinţele noastre, care merg ca o linie înainte, El coboară câte o linie de-a curmezişul, însemnând o cruce a vieţii, iar noi îi zicem răscruce. Căci „În El trăim, ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17,28). Ştergerea greşelilor ne obligă la întârzierea în viaţă; – nu putem intra fiecum în Împărăţia luminii – ne-ar arde. De aceea trebuie să ne răbdăm şi pe noi înşine, nu numai pe alţii, aşa cum suntem, dar strigându-L dintru adâncuri de conştiinţă, până când Lumina – Iubirea – Desăvârşirea, ne va face „cu vremea” asemenea ei.
Uneori strigătul acesta al continuităţii de conştiinţă, în atotprezenţa lui Dumnezeu, nu capătă nici un răspuns toată viaţa. Deşi e o răbdare mântuitoare, o mucenicie, dar ne izbăveşte viaţa de orice fel de iluzie. Dar izbăvirea vieţii de iluzie e ridicarea ei, a vieţii, la fiinţă, – singura Fiinţă, Fiinţa Întrupată în Iisus.
Acesta este începutul şi sfârşitul cărţii vieţii noastre, pe care ne-am legat s-o scriem împreună.
“Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești. Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” – de Florin Duţu. O carte excepţională publicată la 125 de ani de la naşterea lui Nichifor Crainic (22 decembrie) şi 25 de ani de la adormirea Părintelui Arsenie Boca (28 noiembrie)
În fotografia absolut inedită descoperită de tânărul cercetător Florin Duţu şi folosită pe coperta cărţii sale îl vedem pe Părintele Arsenie Boca la 66 de ani, pe 23 mai 1976, îmbrăcat elegant, în costum la două rânduri, cu pălărie de fetru şi ochelari, la parastasul pentru Nichifor Crainic şi Aglaia Crainic, coborând treptele Bisericii Enei din Bucureşti, fotografiat de Serviciul de Filaj al Securităţii. În actul de scoatere din Mănăstire, emis de Episcopia Aradului la ordinele Securităţii, i se impusese “să iasă din mănăstire fără rasă” (actul nr. 2407/14 mai 1959), ne informează Florin Duţu. Felicitându-l din toată inima pe autorul acestei noi lucrări incitante şi emoţionante pentru orice român cu dragoste faţă de cei trei mari stâlpi ai Ortodoxiei Româneşti, preiau cronica realizată de colega noastră Anomismia, vă invit să vă comandaţi deîndată cartea, de la Fundaţia Arsenie Boca sau Librăria Sophia, şi vă amintesc că Petiţia pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealul a depăşit 3000 de semnături. Cei ce nu au semnat pot să o facă acum şi, de asemenea, să transmită Petiţia mai departe, noi urmând a o înmâna Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu un memoriu semnat de marile personalităţi ale ortodoxiei şi culturii noastre naţionale. Doamne ajută!
Abordari inedite ale figurilor de mari teologi mistici romani si o noua carte semnata de Florin Dutu
de Anonismi
Tanar absolvent al Academiei de Studii Economice şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Florin Dutu a devenit cunoscut ca scriitor la sfarsitul anului 2013, cand apublicat prima sa carte, la Editura Floare Alba de Colt: „Şi cărţile au fost deschise. Părintele Arsenie Boca – O biografie”. Aceasta lucrare a fost numita “cea mai documentată biografie a Parintelui Arsenie Boca” – de catre un alt tanar teolog, caruia i se datoreaza aducerea la lumina a unor inedite observatii privind lucrarea iconografica a Parintelui Arsenie Boca, Alexandru Valentin Craciun.
In primavara anului 2014 Florin Dutu a reusit publicarea celei de a doua carti avandu-l ca protagonist pe Sfantul Ardealului, o carte de tip album: “Parintele Arsenie Boca 1910-1989. Biografie vizuala” – in care, pe langa acurata si sintetica biografie scriptica sunt inserate inspirat, intr-o cronologie expresiva, o serie de fotografii, intre care si cateva cu totul inedite. Intre cele din urma se afla si o fotografie pe care Florin Dutu o prezinta in premiera in cartea lui; ea dateaza din decembrie 1969 si in ea este prezent Parintele Arsenie Boca – civil, alaturi de participantii la sarbatorirea marelui profesor de mistica Nichifor Crainic (pe care tanarul Zian Boca l-a audiat ca student si cu care a legat o adanca si indelungata prietenie) la implinirea varstei de 80 de ani, la Restaurantul Bucur din Bucuresti; in fotografie apare si marele teolog si fostul profesor al Parintelui Arsenie, pe care acesta l-a ajutat, inspirat si sustinut sa realizeze traducerea in romaneste a Filocaliei, Parintele Dumitru Staniloae.
Poate ca pornind si de la aceasta constanta a unei legaturi de-o viata intre trei mari spirite romanesti, in acest decembrie 2014, Florin Dutu a reusit o a treia publicare de exceptie, cartea: “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (Ed. Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2014).
“Cartea se bazează pe documente inedite din Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), Arhivele Bisericii Ortodoxe Române, Arhivele Statului etc. şi cuprinde vieţile, activităţile şi contribuţiile teologice ale celor care au produs invazia misticii ortodoxe şi a duhului Filocaliei în cultura română, în viaţa bisericească a românilor şi în teologia academică: academicianul Nichifor Crainic, Părinţii Arsenie Boca şi Dumitru Stăniloae.“
CUPRINS:
Capitolul 1 – Mistica ortodoxă de la Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos la Părinţii Misticii şi Filocaliei româneşti: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae.
Capitolul 2 – De la Filocalia Sf. Grigore Teologul la Filocalia de la Sibiu şi Sâmbăta de Sus
Capitolul 3 – Academicianul Ioan Nichifor Cranic – Viaţa, activitatea, descoperirea misticii şi invazia teologiei ortodoxe în cultura română
Capitolul 4 – Părintele Arsenie Boca – Viaţa, activitatea pastorală (Sâmbăta, Prislop), pictura(Elefterie, Patriarhia Română, Bogata Olteană, Drăgănescu) şi invazia duhului Filocaliei în viaţa bisericească a neamului românesc
Capitolul 5 – Părintele Dumitru Stăniloae – Viaţa, activitatea teologică (Sibiu, Bucureşti) şi invazia Filocaliei în teologia academică românească.
In contextul aparitiei unor noi si valoroase izvoare documentare livresti cu privire la viata si activitatea Parintelui Arsenie Boca in ultimii ani (datorate in cea mai marte unor tineri si bravi teologi – si as enumera aici, in ordinea cronologica a aparitiei lucrarilor de care s-au ocupat, pe: Ioan Ginsca, Romeo Petrasciuc, Cristian Serban, Florin Dutu dar si pe jurnalistul Vlad Herman), completarea laica a actiunii de recunoastere a Parintelui Arsenie Boca ca Om al lui Dumnezeu a venit din zona filmului documentar si de fictiune, prin filmele realizate de regizorul Nicolae Margineanu despre Parintele, iar foarte recent, din zona jurnalistilor nationalisti – prin initierea semnarii unei petitii intru canonizarea Parintelui, de catre jurnalistul Victor Roncea (petitia este in continuare deschisa; a fost afisata electronic la 28 noiembrie 2014, si pana la aceasta data – 12 decembrie 2014, s-au depus 2580 de semnaturi). Petitia poate fi accesata, aici.
Pentru că am constatat că o serie de fotografii din Arhiva CNSAS – realizate de Securitate în urma unei operaţiuni de filaj asupra “obiectivului Bratu” executată între 21.08.1962 şi 09.09.1962 -, nu se află în totalitate online, m-am gândit să le public aici, la 25 de ani de la săvârşirea Sfântului Ardealului. Ziua de astăzi, 28 noiembrie, la cei 25 de ani de la plecarea la Ceruri a Părintelui Arsenie Boca, ar trebui să se constituie, şi pentru Patriarhie, într-o zi de începere a demersurile pentru canonizarea Sfântului Ardealului. Iată de ce vă recomand se semnaţi această petiţie online:
La 8 octombrie 2014 se împlinesc 75 ani de la realizarea visului Părintelui Gheorghe Cotenescu, unul dintre profesorii Părintelui Justin Pârvu dar şi al Patriarhilor Teoctist şi Iustin: zidirea şi sfinţirea noii biserici din Stoeneşti-Muscel, în prezenţa Patriarhului Nicodim Munteanu. Biserica ctitorită de Părintele Gheorghe Cotenescu – cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Câmpulung Muscel – înlocuia stravechea biserică pângăritâ de ocupantul german în 1916, după luptele grele din zona Dragoslevele-Mateiaş-Stoeneşti, prin transformarea acesteia în grajd. Sovieticii aveau să le urmeze exemplul. Părintele, care a fost o perioadă secretar al marelui istoric Nicolae Iorga cât şi deputat, avea să lupte, la scurt timp, pe ambele fronturi, pentru eliberarea Basarabiei şi, apoi, a Transilvaniei, pentru ca după instaurarea regimului de tip sovietic să fie şi arestat pentru sprijinirea grupării “Haiducii Muscelului”. Despre acestea şi multe altele, puteţi afla din articolele dedicate memoriei luptătorilor anticomunişti şi martirilor din închisorile bolşevici la MĂRTURISTORII.
Iată mai jos şi cum arată Bulevardul I. C. Brătianu, pe atunci “1848”, cam in perioada urmăririi Părintelui Arsenie Boca:
Mai multe imagini inedite din timpul filajului Securităţii asupra obiectivului “BRATU”, respectiv a Părintelui Arsenie Boca, foarte curând, la MĂRTURISITORII.
Agerpres a realizat la sărbătorirea a 104 ani de la naşterea Sfâtului Ardealului un interviu de excepţie, realizat de Otilia Halungă cu nepoata Părintelui Arsenie Boca, doamna Zoe Dăian. Veţi afla o suită de detalii mai cunoscute sau mai puţin ştiute din viaţa Părintelui, inclusiv legate de Securitate, despre arestarea Părintelui dar şi cum şeful Securităţii Sinaia venea cu portocale şi lămâi la chilia duhovnicului. Iată cum se încheie acest interviu:
Otilia Halungă: Ce spuneți despre faptul că lumea cere canonizarea părintelui Arsenie Boca?
Zoe Dăian: Unii sunt împotrivă, pentru că satana lucrează. Eu am transmis (…) că nu e nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg la mormântul lui, iar celor care sunt împotrivă, când se adună la Sinod, să le dea Dumnezeu sănătate și liniște sufletească, pentru că nu o au.
Mănăstirea Prislop a devenit, ieri, cel mai important loc de pelerinaj pentru creştinii din România. Peste 15.000 de persoane au trecut pragul lăcaşului de cult din Ţara Haţegului, pentru a se ruga la mormântul unuia dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului XX, părintele Arsenie Boca, scrie ServusPress, de unde preiau si fotografia de mai jos. Romania Uneste-te! ne ofera o impresionanta marturie a Doamnei Aspazia Otel Petrescu:
“Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate. Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în “flash”-ul privirii lui.E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.”
Fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA
Cu cateva luni in urma a fost finalizat un nou film documentar avandu-l in centru pe Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. Aceeasi echipa ca si pentru filmul “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (2011, 80 minute), respectiv Nicolae Margineanu (regizor si producator), Ion Costin Manoliu (text/comentariu) si Maria Ploae (voce), a realizat in acest an, 2013, filmul “Parintele Arsenie Boca în duh și adevar” (83 minute), care va rula si in cadrul festivalului de film documentar care incepe maine la Sibiu, Astrafilm Festival.
Politica ta despre fonfleurile lui Gyuri Frunda din presa ungara legate de carpa secuiasca si Victor Ponta si fiul colonelului post-mortem Aurel Agaghe despre “minciunile și tâmpeniile debitate de Frunda Gyorgy cu privire la decizia ÎCCJ în procedura de revizuire inițiată de fiul ucigașului Paizs Octavian”.
De unde se vede ca Csobi Asztalos Ferenc si-a dat demisia din UDMR dar nu si pe cea din functia de extremist maghiar antiroman platit de “statul roman”
Primejdia majoră — conștientizată de către parlamentarul Mădălin Voicu, care, cum arătam, în virtutea ascendenței paterne din excelentul violonist Ion Voicu, se declară a fi țigan, respingând a se recunoaște în termenul rom sau în varianta rrom — este ștergerea, în ritm destul de rapid, a identității reale, ba chiar a înseși istoriei poporului nomad, de origine indiană, ajuns în Europa la finele secolului al XIV-lea, după opinia celor mai numeroși istorici, alții opinând că migrația s-ar fi făcut în valuri succesive, între secolul al IX-lea și al XIV-lea.
Servilismul a căpătat noi forme odată cu cizma sovietică, servilismul faţă de “Lumina care vine de la Răsărit”. S-a format repede la Moscova o nouă clasă de manevră, care a pus stăpânire pe ţară. Şi de atunci a apărut servilismul de culoare roşie. Servilismul faţă de şefi, faţă de secretarul de partid.
Am intrat în politică şi în Parlament cu cinci ani în urmă, după şase ani de procuratură, un an de administraţie publică şi şaptesprezece ani de presă. Ca procuror, am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe reprezentanţii nomenclaturii comuniste locale sau centrale în anchetele pe care le-am iniţiat la Satu Mare după Revoluţie sau la care am participat în calitate de membru al Comisiei guvernamentale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, al cărei cap de afiş a fost fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, Nicu.
Acest articol este o continuare firească a celor două precedente (Cine e agresorul (I) și Cine e agresorul (II) Constanța și litoralul), de asemenea o continuitate a articolului Minciuna 22 iunie 1941, prin care demonstrez că sovieticii nu s-au mulțumit cu Basarabia și nordul Bucovinei ocupate la 26 iunie 1940, ba chiar doreau mai mult, mult mai mult. Și numai de la noi, ci de la întreaga Europă, ba chiar întreg globul pământesc era țelul lor, în spiritul revoluției comuniste.
In Memoriam Parintele Dumitru Staniloae (16 noiembrie 1903 la Vlădeni, Codlea/Braşov – 5 octombrie 1993, Bucuresti – inmormantat la Cernica)
La data arestarii, pentru apropierea sa de trecut fata de elita “gandirista” a Miscarii Legionare, conform Fisei matricole de la incarcerare, a fost declarat ca atare – LEGIONAR
Cititi de la Romania Uneste-te si revista Veghea un interviu la fel de extraordinar ca si fotografiile de mai sus, realizat de Crina si Florin Palas cu Teologul Absolut:
Să vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe, dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explică nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale, dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală a omului; omul este o mare taină.
Eu sunt o mare taină faţă de celălalt, deşi mă deosebesc de alţii şi fiecare se deosebeşte de alţii; fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taină, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât altul, aşa că nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretinde ştiinţa. Persoana e o mare taină, dealtfel şi lucrurile, fiecare sunt taine… Ce însemnează acest „este”, „a fi”… cine poate să spună?… Cioran nu-şi pune nici o problemă, deşi e lăudat – văd – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispreţuit, nici măcar nu-şi pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred că omul a ieşit din maimuţă: cu cât mă duc mai în trecut cu atât văd un om mai superior; mai superior decât omul de astăzi. Avea o înţelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai înţelepţi decât cei de astăzi; sunt în stare oamenii de astăzi să scrie aşa ceva?… Cine poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei?… Cu cât te duci mai în urmă, cu atâta dai de oameni mai înţelepţi. Ce-a ajuns ştiinţa asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practică a aşa-zisei tehnici a civilizaţiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…
Am fost astăzi la Cernica şi am trecut pe la marginea oraşului; sunt nişte blocuri cu totul lipsite de simţul esteticului, de simţul spiritualului, sunt nişte mormane aşa în care nu mai este omul, a dispărut omul. Şi cum te simţi când te duci în natură, ce gândire se dezvoltă în tine… Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gândire are?… catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată ci că e o graţie creată; atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine” şi au rămas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleaşi, şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem: poporul cunoaşte tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taină, parcă ştiu tot: nu ştiu nimic. Trebuie să recunoşti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taină, cu atât mai mult o persoană este o taină… De aceea Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, şi a păstrat sentimentul acesta al tainei; şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână… căci el ştia că dincolo de astea toate sunt o taină mare… Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta; tehnica aceasta. Şi ce prost te simţi, ce strâmtorat te simţi în mijlocul lor… Nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor; dacă nu-i decât lumea aceasta, cu dependenţele ei, cu legile ei, totul e fără sens. Dacă oamenii mor rând pe rând definitiv, apar alte generaţii şi mor definitiv, ce sens mai văd ei: nici unul. Nu-i nici un sens în alt plan, superior acestuia.
Lumea aceasta e foarte complexă, cine-o pătrunde?… Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu mă mântuieşte lumea aceasta.
Persoana e o mare taină, o taină care mă înalţă, îmi dă o bucurie… de-aş avea toată lumea, dacă n-ar fi o persoană atentă faţă de mine aş fi cel mai nenorocit om. Numai dacă am o persoană care-i atentă faţă de mine, numai atunci mă simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… ştiinţa nu cred că mai poate pretinde astăzi că poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o înţelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau altă înţelegere.
Cred că e veche omenirea, mult mai veche dar nu ieşită din maimuţă: nu ştiu cine spunea de nişte gene care au apărut deodată într-un ins având 47 de gene în loc de 46, şi acela a fost omul, dar cum a apărut?… Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă şi aşa mai departe. Dar e o taină apariţia omului: omul nu a putut apărea aşa, din animal, din maimuţă. Este cu totul altceva: e raţiunea asta prin care judecă toate, prin care este conştient de toate. Au şi animalele o raţiune, dar e o raţiune obiect; omul e o raţiune subiect. Este adevărat că sunt şi animale care parcă au afecţiune, sunt câini, pisici, chiar în flori, în plante e ceva care parcă e un fel de simţire, dar o simţire inconştientă; e altceva. Are şi câinele o afecţiune faţă de stăpânul său, dar nu e totuşi raţiunea care gândeşte la viitor, care vede pe toate în armonia lor.
Eu cred că apariţia omului este o taină şi în taina aceasta e o taină supremă – spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi a apărut din nimic; nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fără început, n-are cauză. Toate au o cauză: de la Acela sunt; în Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie să fie perfect, trebuie să fie desăvârşit, trebuie să fie conştient, trebuie să fie deasupra legilor, trebuie să fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea să facă din nimic, nu din sine, că dacă ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistentă pentru că în acest caz n-ar fi perfect El; trebuie să fie cineva din veci perfect şi absolut, desăvârşit, iar datorită complexităţii Lui, El trebuie să aibă caracter de persoană, nu se poate să nu aibă caracter de persoană. Şi nu poţi să gândeşti persoana fără persoană; deci iată Treimea… Trebuie să fie o persoană care iubeşte. Nu se poate să ai altă persoană pe care să nu o iubeşti, sau una de care să nu vrei să fii iubit; nu poţi… Totdeauna vrei să ai o persoană care să te iubească şi tu o iubeşti pe ea; şi ce iubire mai înaltă şi mai curată este decât cea între Tată şi Fiu, şi dacă sunt numai doi care se iubesc în veci, iubirea lor e perfectă când împreună iubesc pe al treilea; nu se pot mărgini; şi fiecare din ei are o bucurie mult mai mare când are şi pe altul care se bucură de celălalt. Tatăl are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Tatăl. Aşa că învăţătură despre Treime apare inevitabil.
„N-a fost cândva când n-a fost”, e cea mai întemeiată ştiinţă… Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii: ştiinţa este foarte mărginită. Credinţa vede realitatea, vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. Credinţa este adevărata ştiinţă. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu; eu ştiu de Dumnezeu…” Nu e vorba de o credinţă în Dumnezeu ci de ştiinţă; adevărata ştiinţă. Şi cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică, care nu-şi pune problema tainei.
Nu-mi dă nimic, nu-mi explică nimic această ştiinţă atee, fără Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină… este o taină… Aceasta e ştiinţa adevărată, să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Şi taina supremă este Dumnezeu, dar o taină de care eşti sigur; taina pe care o constaţi în mod sigur, şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor, a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Ştiinţa ne scrie legile…ei şi ce-i cu asta; ne scrie nişte legi practice de care te foloseşti în aplicarea lor: cum să faci case, să faci diferite lucruri; dar ce-şi poate explica, şi ce poate crea?… tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă, că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu, şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa, cei care vor fi cu adevărat credincioşi.
Şi iată respectul pentru cei ce au fost, că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut, de la generaţiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.
Credinţa este ştiinţa adevărată, şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei, care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit: niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă; şi asta corespunde aspiraţiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită.Intrând în Occident, creştinismul a intrat într-o lume barbară. În Răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filosofiei, care nu satisfăceau. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei, pentru filosofie era o esenţă acolo… dacă e esenţă totul trebuie să fie impersonal şi supus unor legi uniforme. Ori nu-i aşa: de unde sunt persoanele care sunt atât de variate?… fiecare este alta şi e taina libertăţii în persoane. Creştinismul a venit într-o lume care depăşise toate aceste faze. Pe când în Occident a ajuns la nişte barbari: spunea un protestant: „Noi n-am întâlnit nimic creştin decât „să nu furi şi să nu ucizi.” Înainte furau şi ucideau. Atâta ştiu ei din creştinism, şi ce înalt este creştinismul… Poate fi depăşit de vreo doctrină, de vreo gândire?… Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan?… Aş vrea să lucrez dacă îmi ajută Dumnezeu la o carte despre Hristos în Epistolele Sfinţilor Apostoli. Este extraordinar; atâta bogăţie, atâta profunzime, este inepuizabil; ce-s toate filosofiile pe lângă Epistolele Sfântului Apostol Pavel?… Cioran spune că a fost epileptic…- poate un epileptic să creeze aşa ceva?…- că a nesocotit marile filosofii ale antichităţii. Ce-mi explică marile filosofii ale antichităţii?… ce-mi explică Platon?… şi ce-mi dau filosofiile occidentale? filosofii atee care însuşindu-şi acest spirit, că nu există taină, spun că Dumnezeu e distant. Un Dumnezeu care n-are rol în viaţa noastră nu este… filozofie atee… şi câţi oameni se hrănesc cu filosofiile acestea şi pretind că cugetă… Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii. Acesta este creştinismul adevărat. Şi aici e credinţa: credinţa este sesizarea tainei lucrurilor; şi taina supremă este persoana, şi e persoana care iubeşte… Credinţa care-i adevărata ştiinţă. Adică nu poţi despărţi ştiinţa de credinţa adevărată: ştiinţa care n-are credinţă nu-i ştiinţă. Însă la cei vechi găsim mai multă înţelepciune.
Despre Corneliu Codreanu, Ion Mota, Arsenie Boca, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Noica si… Plesu si Liiceanu
Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat în Bucureşti pe la un frate al meu, până în 1920 când a dat de această Zamfira. De-atunci n-a mai intrat în casă la mine. Şi de-atunci nu vă mai pot spune nimic despre el. Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alţi oameni, şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. El parcă le spunea în aşa fel că dădea o siguranţă omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu ştiu să fi pus într-un mod foarte complicat problemele; el le spunea într-un mod hotărât, aşa fără ezitări. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine.
Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă; şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic aşa; acelaşi spirit hotărât şi sigur; alegea o cale şi gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că e o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatră, o stâncă. Eu n-am avut această exactitate de a defini lucrurile, m-am legănat aşa, în cunoaşterea adevărului. Eu am pus foarte mult preţ pe iubire, pe blândeţe, pe bunătate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras -e adevărat, dar ca persoană n-am exercitat această atracţie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, şi nu ştiu cum e mai bine…
Am fost solicitat după ’90 de nişte tineri să scriu ceva despre Ion Moţa: eu cred că Moţa care era băiatul protopopului din Orăştie era foarte creştin; şi el s-a dus într-adevăr ca să apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut.
Cu Nichifor Crainic am avut legături foarte strânse; eu redactam „Telegraful Român” şi ajungea la el. Iar el redacta „Calendarul”, „Gândirea” şi altele. Şi a venit pe la Sibiu invitat să ţină nişte conferinţe. A fost pe la mitropolitul Varlaam, am fost şi eu la masă cu el. Şi mi-a spus: „Ceea ce scrii în „Telegraful” să dezvolţi şi să-mi scrii în fiecare număr din „Gândirea” – atunci eu am scris, nu în fiecare număr. Şi am fost apropiat de el. Era un om foarte deschis, comunicativ; Nae Ionescu era mai închis, nu m-am apropiat de el şi nici el n-a căutat să se apropie de mine. Cred că era mai cald în credinţă Nichifor Crainic, e mai teolog propriu-zis; Crainic unea naţionalul cu moralul şi eu la fel; totdeauna creştinismul adevărat este şi moral. Şi naţionalismul adevărat, ideea de naţiune, de neam, nu poate fi decât o idee morală. Am scris asta în „Etica naţionalismului” în „Gândirea”.
Mircea Vulcănescu era un foarte bun credincios; el a fost legat de Nae Ionescu. Am citit eu ceva în tinereţe de el, despre antinomiile lui Kant aplicate creştinismului; foarte interesant, avea o gândire originală şi era în acelaşi timp ortodox. Şi am auzit că murind în închisoare, a cerut să nu fie răzbunat.
Şi mai era Vasile Băncilă iarăşi; foarte credincios… Aceştia patru sunt credincioşi.
Noica, o fi fost la început, dar acum la sfârşit, nu mi s-a părut a fi aşa, hotărât în credinţă. Nici el, nici Pleşu, plutesc aşa… Şi Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă.
A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Da’ când în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof…” „-Şi de ce asta?” „-Păi ca să-i cunoaştem…” „-Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult.” Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.
Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Ispita Occidentului, ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii, la mijlocul secolului XIX debarasându-se de ei s-au aruncat în braţele unei Franţe care era atee (deşi francezii au unii gânditori şi poeţi creştini. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu, nici Crainic).
Noi suntem protolatinitatea
Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început, poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Vedeţi Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfântului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia şi ne ajută; treci Bosforul şi te du, că se deschide o poartă nouă.” Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană – vers.12. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis. Căci are Epistola către Romani scrisă mai târziu şi îl duc legat la Roma. Şi la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină, ci limba greacă.
Duminică, 10 februarie, părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă a împlinit 94 de ani, prilej cu care acesta a fost vizitat şi de un reporter al postului de televiziune Actualitatea TV care i-a înmânat un buchet de trandafiri din partea redacţiei.
Potrivit maicii Iustina, stareţa Manastirii Paltin – Petru Voda responsabila si de spitalul aşezământului social-filantropic Petru Vodă, unde se afla si chilia părintelui, începând de miercuri, 6 februarie, şi până duminică, peste 3000 de credincioşi au poposit la uşa duhovnicului. Vin uneori şi peste 1000 de credincioşi pe zi, suntem atâtea maici care facem cu rândul şi tot nu putem ţine isonul părintelui care nu mănâncă şi nu se odihneşte până nu primeşte pe toată lumea, a declarat maica stareţă.
Părintele Iustin Pârvu este cunoscut în rândul creştinilor ortodocşi ca fiind unul din marii duhovnici ai ţării, la fel de căutat de credincioşi precum duhovnicii Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc şi Arsenie Boca, cu toţii trecuţi la cele veşnice. Păşcănenii îi datorează foarte mult acestui monah care a iniţiat şi finanţat proiectul de construire a Troiţei de la Moţca(foto mai jos), sfinţită pe 10 noiembrie 2012, în prezenţa mitropolitului Teofan al Moldovei şi Bucovinei.
Părintele Iustin este unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a dat această ţară, poate chiar ultimul, a declarat părintele protop de Paşcani, Pavel Postolache.
Nota Roncea.Ro: Parintele Justin a fost preot militar pe Frontul de Rasarit si cunoaste exact toate problemele Basarabiei si Transnistriei, incepand cu “Saptamana Rosie” si pana azi.
January 10th, 2015 
VR 
Petiţia pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului a depăşit 4000 de semnături. Intenţia noastră este să o înaintăm Patriarhiei când va ajunge la un număr mai mare, însoţită de semnăturile şi mesajele unor personalităţi ale României.
Publicăm un astfel de mesaj, emoţionant, primit de la cunoscuta artistă Corina Chiriac, urmat de una din scrierile Părintelui Arsenie relevate public de ucenicul său, PS Daniil:
Posted in 
Tags: 
