Posts Tagged ‘Basescu’

Succesul de la Washington a lasat USL ca la dentist. Deus ex prostia

Cu numai o zi sau doua inainte de plecarea avionului prezidential din Bucuresti, cei doi corifei ai Opozitiei noastre de stanga-dreapta se faleau cu nedumerirea lor privind tema in cauza: ce cauta presedintele in SUA?

Cei doi Gica-contra

Pentru domnul Ponta, era clar ca lumina zilei ca vizita presedintelui n-are obiect si, daca el nu va obtine desfiintarea vizelor pentru romani, inseamna ca s-a dus degeaba si e pacat de benzina.

Nici celuilalt vicepresedinte al USL vizita nu i se parea altceva, decat o plimbare, prin care domnul Basescu se baga singur in seama, incercand sa lase impresia ca l-a chemat cineva la Casa Alba.

Conversatii in acest stil am auzit si la vecinii mei de bloc, pensionarii care isi petrec timpul liber – ei au destul – in spatiul verde din jur.

Pe pensionarii cu timp liber ii inteleg ca n-au de unde afla detaliile problemelor de stat ale Romaniei – mai ales cand sunt militare – dar faptul ca nici lui Ponta, nici lui Antonescu nu le-a dat prin cap nimic despre motivul vizitei ii descalifica pe fiecare in parte si pe amandoi la un loc.

Una din doua: ori n-au stiut, si cu asta isi semneaza certificatul de infantili, ori au stiut si dovedesc automat cat de ipocriti au ramas.

Doamna Gica-contra

N-as reaminti aceste fapte consumate de cateva zile, daca n-as face legatura cu imagini mai proaspete in minte, ascultate de la invitatii antenelor cu ochii cat cepele, veniti sa comenteze marti vizita, in timp ce presedintele isi facea programul la Washington.

Asa cum ii sta bine unei televiziuni rujate, invitatii au fost din ambele tabere: unul singur de la PDL, niciunul din partea altor factori ai coalitiei, iar restul numai din aripile antiBasescu, nelipsite zi de zi la show-uri.

Recunosc, n-as fi vrut sa fiu in pielea lor. Cu toata inversunarea antiprezidentiala care le clocoteste in sange, n-au avut curajul sa conteste ca deplasarea pentru semnarea Declaratiei privind acordul Romaniei pentru baza de la Deveselu are obiect.

Cineva s-a plans ca a cam scapat printre degete problema vizelor pentru romani, dar n-a avut rezonanta.

In schimb, a facut valuri, cam din senin, o doamna liberala, care inainte de a intra in politica, se ocupa cu Casa de Pensii. Problema este ca dansa s-ar fi asteptat de la o asemenea vizita la ceva mult mai spectaclos.

Doamna amatoare de spectacole romanesti la Washington n-a putut sa explice ce anume a asteptat, nici macar cand a insistat moderatorul. Atata a lasat de inteles, ca, daca ii dadea cineva importanta presedintelui nostru, atunci omologul american ii facea “ceva mai fastuos”.

Cam asta a fost arma cu care a luptat reprezentanta PNL, iar din partea PSD, domnul Mitrea, altadata bataios, s-a aratat atat de calm si ingauditor, incat imi dau seama ca si el a ramas ca la dentist cand a vazut la TV ce se petrece la Washington.

Tactica presedintelui: sa fiarba ei, in suc propriu

In ce il priveste pe presedinte, intutia imi spune ca i-a lucrat magistral. I-a lasat pe toti sa fiarba in suc propriu, sa creada ca se duce degeaba, sa masoare benzina consumata cu avionul si timpul fara rost.

Daca anunta vizita din timp, cu surle si trambite, numele sau ar fi fost deja stropit cu noroiul domnului Ponta si cu calomniile domnului Antonescu si.

Profitand de caracterul militar al vizitei, presedintele a facut rabat de la transparenta, punandu-i pe toti in situatia jenanta de a se afla pe dinafara intr-o problema care nici nu era greu de ghicit.

Fireste, show-urile nu s-au terminat si n-ar fi exclus ca Opozitia sa vorbeasca despre Deveselu ca despre a cincea roata la caruta.

Sa fi fost turcii norocul nostru?

S-ar putea sa nu se abtina, desi niciodata in istoria ei Romania n-a fost angajata intr-un tratat de alianta, care sa ne fie scut. N-am avut prieteni sa ne apere.

Poate unii vor zambi, dar pe noi, de-a lungul istoriei, ne-au aparat… turcii. Aceasta inedita concluzie ii apartine respectatului istoric Constantin C. Giurescu, care, intr-un studiu, intitulat “Despre caracterul relatiilor dintre romani si turci” aprecia ca, in calitatea lor de suzerani, turcii ne-au aparat teritoriul national.

Daca nu erau ei, Romania ar fi putut avea soarta Poloniei. Adica, ne imparteau intre ei rusii si austriecii, iar istoria s-ar fi scris altfel.

Un tratat atat de solid si de pe pozitii egale – macar formal – n-am avut. Macar din respect pentru NATO a meritat deplasarea presedintelui, in ciuda parerii doamnei Campeanu cu privire la fast, plus obiectiilor lui Ponta si Crin, pe care, de cand cu evenimentul, nu-i mai prea aud, iar, daca au amutit, inseamna ca bine au facut.

Sursa: Opinii – Ziare.com

Ilustratie: Gugulanul

De ce sunt importante acordurile de la Washington pentru Romania. Europa, Rusia si Testamentul lui Petru cel Mare

Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.

Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.

Textul Testamentului

In numele Prea Sfintei si Nedespartitei Treimi, Noi Petru I, catre toti urmasii nostrii mostenitorii Tronului, Guvernantilor si natiei rusesti.
Marele Dumnezeu, de la care avem existenta si Coroana noastra, luminandu-ne, imi arata mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stapani in viitorime toata Europa. Eu pun temei acestei idei, ca natiunile Europei au ajuns cele mai multe intr-o stare de vechime aproape de a lor cadere. Urmeaza dar, a fi ele subjugate de un popor tanar si nou, cand va ajunge la intregimea cresterii sale  si va capata toata a sa putere …
Eu am gasit Rusia ca un paraias si o las ca un rau mare. Iar mostenitorii mei o vor face si mai mare, intinsa, hotarata de a face sa rodeasca Europa cea starpita.
Eu le las instructiunile urmatoare pe care le recomanduiesc la a lor luare aminte  ca sa le pazeasca cu statornicie.
A tine natia ruseasca necurmat in stare de razboi, spre a avea pe soldatii ei pururea deprinsi la razboi … Razboiul sa ajute pacii,  in interesul intinderii Rusiei si a inaintarii ei in inflorire.
A chema prin toate putincioasele mijloace, de la natiile cele invatate ale Europei, Comandiri in vreme de razboi si oameni invatati in vreme de pace, spre a face ca natia ruseasca sa capete foloase de la celelalte natii, fara a pierde nimic din ale sale proprii.
A se amesteca in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai in apropriere, intereseaza mai cu seama.
A vara vrajba in Polonia, a hrani in ea tulburari necontenite; a castiga cu bani pe cei mai puternici, a avea inrauriri in Dietele lor spre a putea lucra la alegerea  Crailor lor si a-si face partizani in Polonia … Daca  puterile vecine s-ar impotrivi sa le impace impartind-o cu ele …
A lua cat s-ar putea mai mult din hotarele Suediei si a sti cum sa se faca ca insasi ea,  Suedia,  sa-i deschida razboi, spre a-i gasi pricina de a o subjuga…  A dezbina Suedia de Danemarca si, cu luare aminte, a hrani rivalitatile lor.
A insoti Printii rusi intotdeauna cu printese din Germania spre a inmulti influenta noastra acolo … sa se uneasca de la sine  la pricina noastra.
A cauta alianta de comert cu Englitera, mai mult decat a oricarei alte Puteri, pentru ca ea are ma mult trebuinta de NOI … a schimba cheresteaua noastra si alte produse cu aurul ei si a face ca negustorii si matrozii ei sa-i deprinda pe cei ai natiei noastre spre navigatie si comert.
A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre.
A se apropia cat mai mult de Constantinopole si de India, ca acel ce va stapani acolo, va fi adevaratul stapanitor al lumii … A strabate pana la golful Persic, a restatornici de se poate comertul cel din vechime al Orientului si a se intinde pana in India care este magazia lumii…
A cauta si a castiga alianta Austriei … a o sprijini in zadarnicele ei inchipuiri de a stapani Germania… iar prin taina a intarata dusmania  Printilor Germaniei impotriva ei…
A face de a se interesa curtea Austriei ca sa izgoneasca pe Turci din Europa si a nimicii pretentiile ei cand vom subjuga Constantinopole…
A face pe toti grecii dezbinati ce sunt imprastiati in Ungaria, Polonia si alte tari, sa se lipseasca de ele si a se reface sprijinul lor si a intermedia o asociatie  universala; acestia vor fi tot atatia prieteni pe care Rusia ii va avea in statul fiecarui dusman al ei.
Dupa ce Suedia se va dezmembra, Persia  se va birui, Polonia se va subjuga si Turcia se va supune … a propune foarte tainic la curtea Frantei, apoi la cea a Austriei, de a impartii cu ele imperia lumii, magulindu-se ambitia si iubirea lor de sine… Rusia sa se ajute cu ele pentru a le desfiinta  pe urma …
Daca amandoua aceste curti vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie sa se stie cum sa imparta intre ele galceava si a le face sa se slabeasca una pe alta … Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotarator, va navali asupra Germaniei, pornind totodata cu doua flote mari ce vor napadi Franta. Aceste doua tari biruindu-se, celelalte parti ale Europei vor trece lesne  si fara impotrivire sub jugul Rusiei.

Sursa: Gheorghe Boldur Latescu

Nota mea: Testamentul lui Petru a fost imbunatatit intre timp prin mostenirea lui Putin – relatia cu Germania. Intelegerea intre cele doua puteri mondiale face sa paleasca pana si imaginatia lui Petru cel Mare…

De la Tanc la Think-Tank. INEDIT. Marin Mincu despre “abila manipulatoare” Monica Lovinescu si “Istoria” lui Nicolae Manolescu. Razboaiele internetului. Imnul National acum

De la Tanc la Think-Tank. Magda Ursache pentru Ziaristi Online

Tatiana Alina Mungiu Pippidi - Ana Pauker - Time - Sub steag strain

Îmi asum din nou riscul de a vorbi despre patrie, deşi ştiu bine că pot fi acuzată ori de extremism ori de prostie.

INEDIT. Marin Mincu despre “abila manipulatoare” Monica Lovinescu si “Istoria” lui Nicolae Manolescu

Monica Lovinescu si Nicolae Manolescu GDS KGB

Din spaţiul prea generos pe care i-l acordă în carte Monicăi Lovinescu se deduce clar că această abilă manipulatoare politică de la postul de radio „Europa liberă“ este modelul criticului N. Manolescu în privinţa politizării tendenţioase a receptării marilor scriitori români.

Dreptul istoric, starea de fapt şi războaiele internetului – de Cristian Negrea

Internet War Ziaristi Online

Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.

ASPECTE. Necesitatea obligativitatii Imnului National in scoli

Basescu Drapelul Tricolor

Aceastea fiind spuse, ideea presedintelui Basescu de a introduce obligativitatea imnului national in scoli nu e nici nastrusnica, nici populista. Or, poate ca si americanii, si elvetienii, francezii, chinezii, slovacii, canadienii etc. or fi populisti.

Ca la tampiti: Marcel Pavel a modificat Imnul National pentru ca il deranja pe Oprescu numele lui Traian; Traian Basescu

Marcel Pavel, desemnat de FRF sa cante Imnul Romaniei la gala de fotbal de pe “campul de cartofi” al lui Sorin Oprescu cu numele de “National Arena”,  afirmă că nu putea să cânte şi versul “Triumfător în lupte, un nume de Traian” pentru că se interpreta politic

“Nu putea fi intonat integral imnul. Strofele au fost alese de Federaţia Română de Fotbal. Nu aruncaţi cu pietre în munca omului. S-au ales strofele, nu puteau fi toate cântate. E o obrăznicie. Mi s-a zis să cânt acele două strofe. Am ales strofele împreună cu Federaţia. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, apoi am repetat primul refren. Primul refren l-am ales ca să îi îndemnăm la luptă. Dacă spuneam Triumfător în lupte, un nume de Traian!, se interpreta politic. E ca o glumă acum. Dacă cântam asta după spuneaţi de ce aţi cântat asta. Împreună cu soproana Coman trebuiau cântate în trei minute cele două imnuri. Partea orchestrală a fost făcută ca refrenul să se repete de două ori, ca publicul să cânte cu mine, pentru că suporterii nu ştiu toate versurile. Nu am greşit cu nimic. A fost un mesaj pentru francezi”, a declarat la Realitatea Tv, Marcel Pavel.

În faţa a 55.000 de spectatori, Marcel Pavel a avut emoţii la intonarea imnului de stat. Cântăreţul a uitat ultimele două versuri din a doua strofă, el repetând astfel pe cele de dinainte. Nici linia melodică nu a mai fost aşa cum ar fi trebuit.

A doua strofă din imnul “Deşteaptă-te, române!”:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, un sânge de roman

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

A doua strofă cum a cântat-o Marcel Pavel:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, un sânge de roman

Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani, și cruzii tăi dușamni

Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani, și cruzii tăi dușamni

PS VR: Daca Oprescu ajungea presedinte schimba Imnul National? Si ce alegea: Hatikva? Pai ala tot de-al nostru e: “Cucuruz cu frunza-n sus”! 🙂

Sursa: Adevarul

Foto: Agerpres

Mircea Dinescu i-a transmis lui Stelian Tanase o boala incurabila. Valeriu Turcan si Bad Politics despre boala lui Tanase, o mostenire a trecutului si prezentului comunist

Mediafax: Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a declarat, luni, la Realitatea TV, comentând afirmaţii ale realizatorului TV Stelian Tănase privind starea de sănătate a lui Traian Băsescu, că preşedintele este sănătos şi că ar fi imposibil ca presa să nu afle dacă situaţia ar fi alta.

Stelian Tănase afirma că din unele discuţii pe care le-a purtat cu persoane aflate în apropierea şefului statului ar rezulta că acesta are probleme de sănătate.

Valeriu Turcan a intrat în direct prin telefon şi a infirmat declaraţiile lui Tănase: “Afirmaţiile domnului Tănase sunt ridicole şi în cazul domniei sale aş îndrăzni să spun că ele reprezintă mai degrabă o dorinţă personală a domnului Stelian Tănase, el fiind recunoscut ca una dintre persoanele care în mod constant şi cu regularitate răspândesc informaţii false despre preşedintele Traian Băsescu. Acuma, ştiu că domnul Stelian Tănase este grav bolnav, suferă de o boală des întâlnită, îi plac excesiv banii, dar nu vă pot garanta pentru aceasta informaţie pentru că am auzit-o de la un apropiat al domniei sale pe care nu îl pot numi”.

Tănase a răspuns că nu a afirmat că preşedintele Băsescu este bolnav.

“Domnul Tănase, uitaţi care e problema dumneavoastră: suferiţi foarte mult pentru că domnul preşedinte Băsescu este foarte sănătos”, a răspuns Turcan la Realitatea TV.

El a adăugat că dacă preşedintele ar avea o problemă de sănătate, ar fi imposibil ca presa să nu afle.

“În actualul sistem constituţional şi în conformitate cu actuala procedură care există privind sănătatea preşedintelui României, dacă domnia sa ar avea o problemă de sănătate, ar fi imposibil ca presa să nu afle. O astfel de chestiune de interes naţional nu cred că ar putea fi ascunsă”. (Mediafax)

Bad Politics: Boala lui Tanase poate fi gasita in adevarata biografie a fiului de nomenclaturist comunist, Stelian Tanase

Basescu vrea desecretizarea contractului cu Rosia Montana Gold Corporation


Pe langa eventuala renegociere a actualelor conditii contractuale dintre statul roman si compania Gabriel Resources, presedintele Romaniei, Traian Basescu, vrea si desecretizarea contractului Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Informatia a fost facuta publica in exclusivitate de portalul ZiaristiOnline.Ro, care a publicat o filmare de la discutiile avute ieri in primaria comunei Rosia Montana intre presedinte si sustinatorii, pe de-o parte si respectiv, opozantii proiectului minier. Vezi
Basescu si “salvatorii” de la Rosia Montana: “Mintiti seful statului! Sunteti bolsevici!”. VIDEO EXCLUSIV Ziaristi Online »
Dialogul cu “opozantii” a fost in mai multe randuri destul de aprins, debutand cu invitatia facuta de Traian Basescu lui Eugen David, presedintele Alburnus Maior, de a parasi biroul primarului daca este prea nervos. Reprezentantii opozitiei, in mod special Eugen David si Zeno Cornea, au fost catalogati de presedinte drept mincinosi si adepti ai unor practici de tip bolsevic, din cauza vehementei cu care contestau proiectul prezentand date false. “Cum credeti ca un sef de stat poate fi mintit asa senin si cu un aer atotcunoscator?”, i-a intrebat presedintele Basescu pe cei doi. “Discutati cu presedintele Romaniei!”, s-a revoltat Basescu dupa ce i-a mai acuzat o data ca prezinta date eronate si valori deformate pe care probabil le distribuie si televiziunilor. ““Salvatorii” aflati la discutie de ieri cu seful statului au sustinut ca 10 biserici si opt cimitire vor fi complet distruse. In realitate este vorba de o casa de rugaciune penticostala si doua biserici, una ortodoxa si una greco-catolica, aflate in satul Corna, cladiri care nu sunt monumente istorice si cu ai carei pastori RMGC se afla in negocieri pentru mutarea sau reconstruirea lor. Dupa ce insusi Eugen David a afirmat la FanFest ca mai sunt doar circa 50 de persoane care se opun proiectului, reprezentantii opozitiei au afirmat in fata presedintelui ca este vorba de peste 250 de familii. Totodata Zeno Cornea, de la organizatia succesoare Fundatiei Soros in Rosia Montana, a sustinut ca statului roman ii va reveni doar 0,6% din intregul profit, fiind contrazis de mai multe ori de Traian Basescu, presedintele subliinind ca se afla a cincea oara la Rosia Montana si stie foarte bine cifrele proiectului. “Cu astfel de date eronate v-ati auto-discreditat in fata mea. Nu pot sa va mai cred”, a spus Basescu destul de categoric. Participatia nediluabila a statului in proiect, fara a investi nimic, este de 19,31%, la care se adauga 4% redevente plus taxe si impozite. Conform datelor publice furnizate de RMGC, se estimeaza ca profitul net al statului roman va fi de 1,8 miliarde euro din totalul de 3,1 miliarde rezultate in urma extragerii a circa 250 de tone aur si 900 de argint, dupa cheltuieli. Zeno Cornea a mai emis o enormitate, si anume ca rezerva BNR era in 1989 de 296,5 tone, fata de 103 tone în prezent, realitatea fiind ca aceasta era de 60 de tone.
Crearea de locuri de munca si aurul adus bugetului national fac ca acest proiect sa fie de interes national, a afirmat presedintele, Eugen David replicand ca “nu il intereseaza interesul national ci viata lui”. In privinta contractului, presedintele Traian Basescu a mai adaugat ca “este de interes public atat de mare incat trebuie desecretizat”. “Nu vad nici o problema in desecretizarea contractului. Trebui desecretizat!”, a conchis Basescu.

Foto: Presedintele Traian Basescu si Eugen David (dreapta) la Primaria din Rosia Montana.   – Cristina Nichitus Roncea / Mediafax

 

Traian Basescu este asteptat la Rosia Montana dintr-o clipa-n alta

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, este asteptat dintr-o clipa-n alta la Rosia Montana. Cum intamplator sunt si eu pe-aici voi avea ce sa va relatez mai tarziu. Oricum, sper sa nu-l intampine si “salvatorii” de la Vama Montana si Rosia Veche cu “Batman-Batman” 🙂

Vezi: Asociatia Salvati Liliecii din Romania este impotriva lui Basescu alaturi de Salvati Rosia Montana, Salvati Vama Veche si Salvati Dunarea si Delta. Si de “salvatori” cine ne salveaza?

Rosia Montana. Dreptatea lui Basescu si pedalagiii lui Soros pentru “Tinutul Secuiesc”. Ceva e putred in “Transylvania Verde”

Muzeul “National” al Comunismului – Ministerul Propagandei Orwelliene. Dr Liviu Turcu despre “scancetul lui Tismaneanu si Patapievici”. EXCLUSIV Ziaristi Online

Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA via CIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania.  Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.

MINISTERUL PROPAGANDEI

Vladimir Tismaneanu debuteaza la Ziaristi Online: “Sa vina asanatorii!”. Pacepa il publica pe Patilinet. Basescu, mai catolic decat Bilderberg

VT: “Insultarea intelectualilor a devenit un fel de sport favorit pe diversele canale media, nemaivorbind de mizeriile proferate pe varii forumuri (cititi unele din reactiile pestilentiale la articolul din EvZ). Te-ai astepta ca organizatii specializate in asanarea vietii publice sa reactioneze cu promptitudine. Din pacate, chiar pe site-ul uneia dintre acestea am citit informatii suprarealiste despre un volum academic publicat in SUA. Am incercat sa raspund, am trimis mesaje printr-un cunoscut ziarist, tacere totala. In chip ironic, am obtinut de la “Realitatea” ceea ce nu pot obtine din zone pe care le consider apropiate ca valori. Pe scurt, daca ai fost taxat drept “intelectual al lui Basescu”, se poate spune despre tine absolut orice. Contextul nu mai conteaza, cuvintele iti sunt rastalmacite, desfigurate, intoarse pe dos. Sudalma cea mai josnica este considerata mod de adresare legitim. Numele iti este schilodit. Biografia iti este siluita.

Un fost general de securitate, Aurel Rogojan, azi pensionar SRI, ultimul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, el insusi ultimul sef al Securitatii, publica o carte in care se spun enormitati si se profereaza calomnii despre Horia Patapievici si despre mine. In cazul lui H.-R. Patapievici, este calcat in picioare numele parintelui sau. Se sugereaza ca amandoi am fi agenti ai unor puteri straine. Despre mine, pornind de la o fisa publicata candva de Mihai Pelin, se brodeaza scenarii rocambolesti. Evident, autorul n-a avut acces la sutele de pagini din dosarul meu, dar isi permite sa speculeze cu deplina rea-vointa scornind tot felul de aiureli. Cartea nu apare sub egida lui Vadim, ci la editura “Compania” condusa de Petru Romosan si Adina Keneres. N-am vazut pana acum vreo analiza in paginile revistelor culturale si politice care sa demonteze aceste mistificari aparute la o editura socotita respectabila. Sub ochii nostri, discursul vadimist a migrat spre centrul vietii culturale, iar observatorii culturii romanesti tac. Alt exemplu: Ioan Scurtu, istoric oficial al sistemului Iliescu, candva consiler al fostului presedinte, scrie ca as impartasi cu Mihail Roller aceeasi “fibra spirituala” (!?). I se raspunde in vreun fel? Tacere sepulcrala.”

Integral la Ziaristi Online

Pacepa.ro: Uite-l si pe Patilinet la Baile Felix, inainte de a-l aranja tovarasii mei in Turcia

Ziaristi Online: Presedintele Basescu, mai catolic decat presedintele Bilderberg »

Ziaristi Online: Miron Cozma, norvegianul lui Iliescu

de Razvan Ioan Boanchis

Acest Miron Cozma a fost norvegianul comunistozaurului Iliescu Ion. A devastat Piata Universitatii, in ’90, Piata Victoriei si Parlamentul, in ’91, Valea Oltului, in ’99.

Cei care i-au interzis sa calce 5 ani prin Bucuresti au fost blanzi. Si au discriminat celelalte orase mari ale Romaniei. Constanta, dar si Timisoara, Brasov, Iasi, Cluj merita si ele ferite. Daca ar fi dupa mine, nu l-as lasa nici prin Lehliu sau Tecuci. Recunosc ca prin Craiova i-as da drumul putin, ca acolo i se poate infunda. Dar cel mai bine i-ar sta inchis. Nu la parnaie, ci acasa la Iliescu Ion. Sa-si aminteasca amandoi cum au distrus pe 14 – 15 iunie ’90 tot capitalul de admiratie castigat de Romania in decembrie ’89. Cum si-a permis Cozma sa participe la Ziua Marinei? Miner devii de nevoie. Marinar visezi sa ajungi. Cu mainile lui manjite de sange si lignit (mai putin de lignit, ca propagandistul a fentat si mina), Cozma a venit sa spurce dantela de faguri verzui a marii. Era insotit de un profitor al Revolutiei. Cu astia e simplu. Eroismul (daca a existat) nu se plateste. Merita recompense materiale doar mutilatii si urmasii mortilor. Dar acestia din urma numai pana la implinirea varstei de 18 ani. Si au cam sarit din ea.

Cozma, uita-te in jos, spre rame! Nu ridica ochii spre catarg, gnomule!

National/ Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova