Posts Tagged ‘Basescu’

CNCD a decis: Presedintele Romaniei e “rasist” de tigani si “discriminatoriu” de monarhi. Soros ne gratuleaza: Bucurestenii si moldovenii, cei mai “intoleranti” romani din tara (si din lume). Nu le plac sectantii si tiganii

Preşedintele Traian Băsescu a fost sancţionat cu avertisment în două dosare discutate luni de CNCD, care au avut ca obiect declaraţiile şefului statului referitoare la “ţiganii care cerşesc” în Finlanda şi “urmaşii cu dizabilităţi” ai unui monarh, notează “Gândul”.

Potrivit unor surse din CNCD, citate de “Gândul“, deciziile au fost luate cu 5 voturi “pentru” şi 2 “împotrivă”. (CNCD-ul e dominat de etnia maghiara, se stie – n.m.)

Invitat într-o emisiune televizată, preşedintele Traian Băsescu a comentat opoziţia Finlandei la aderarea României la Schengen făcând referire la romii din România care cerşesc la Helsinki. “Nu poţi să îi spui finlandezului, ţiganii nu au fost la Helsinki şi nu au cerşit. Ce poate să facă diplomaţia când Guvernul constată că ţiganii cerşesc agresiv, au început să fure prin autobuze, ce poate să facă diplomaţia, pentru că acolo e reacţia opiniei publice?”, a spus şeful statului.

În aceeaşi emisiune, Băsescu a afirmat referindu-se la monarhie că “80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat”. “Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?”, a spus şeful statului.

Membrii CNCD au calificat cele două declaraţii ca fiind fapte de discriminare, sancţiunea decisă fiind avertismentul.

Acesta este cel de-al treilea avertisment primit de şeful statului de la CNCD, după cel din 2007 din cazul “ţigancă împuţită”. Atunci Băsescu a contestat decizia Combaterii Discriminării, iar după un eşec la Curtea de Apel Bucureşti, a obţinut anularea deciziei la Înalta Curte.

Magistraţii au mai dispus anularea punctelor din hotărârea CNCD, din care reieşea că gestul şefului statului ar fi fost o contravenţie, statuând însă că “ţigancă împuţită” este discriminatorie, informeaza MEDIAFAX.

Totodata, Fundatia SOROS a mai emanat un fas la adresa romanilor, ca parte a studiului “final” de indosariere a “extremismului” romanesc. Vezi Romanii, cel mai credincios popor din lume. Adevarul dintr-un sondaj rastalmacit de Fundatia Soros si Evenimentul Zilei.

Astfel, potrivit ultimei flatulatii a analistilor Soros aflam ca Romanii sunt intoleranti fata de minoritati etnice sau religioase. Observati titlul, neasumat prin semnatura vreunui “analist”, dar relevant pentru calitatea “studiului” si intentiile autorilor. Romanii inseamna, nu-i asa?, toti romanii din Romania si din lume. Multumim, Soros! Stiam, oricum! 🙂 Cu toate acestea, in “analiza” atasata “studiului”, semnata, de data aceasta, de un oarecare Claudiu Tufis, povestea se schimba aproape in totalitate. Titlul ales e, in stilul pervers dilematic plesuvian, interogativ-afirmativ: “Sunt romanii intoleranti?”. Pai nu spusesi, frate, ca sunt!?

“Analiza” “studiului” ofera noi subiecte de amuzament, care pot crea o rivalitate grava sau o concurenta benefica (depinde cum privesti) intre categorii sociale, generatii si diverse regiuni ale tarii. Astfel, aflam ca “romii și sectanții sunt respinși de o treime din români, fiind a doua mare categorie respinsă de români. Romii sunt singura minoritate respinsă de persoane cu educație superioară, persoanele cu cel puțin câțiva ani de facultate fiind mult mai intolerante decât media cu această minoritate. Analiza profilului celor care resping minorități arată o tendință îngrijorătoare: persoanele sub 30 de ani sub mai intolerante decât cele peste 30 de ani. În geografia intoleranței Moldova și Capitala sunt cele mai intolerante regiuni. Cea mai tolerantă regiune a țării este Banat-Crișana-Maramureș.”

Conform Soros, gata, nu mai avem nici o sansa! Trebuie sa disparem! Pai, e veche, Sorosica, tata! De la Engels citire:

“[Romanii sunt] un popor fara istorie… destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei si [vor ] ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice… Disparitia lor de pe fata pamantului ar fi un pas inainte.”

Frederich Engels, Neue Rheinische Zeitung, 13 ianuarie 1849 (“Lupta maghiarilor”)

Via Larry Watts – “Fereste-ma Doamne de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania

Romanii, sub lupa “sondorilor”, la Bucuresti si Chisinau. Asaltul “civilizatiei” ruse asupra Basarabiei. Ne puteam opri pe Nistru? Larry Watts in revista Romanian Military Thinking. Aurel Rogojan despre conspiratia leninista a lui Ion Iliescu. Cazul Agache la CEDO. Radu Moraru: Vintu Show

Top News Ziaristi Online:

Romanii, sub lupa “sondorilor”, la Bucuresti si Chisinau. Asaltul “civilizatiei” ruse si problemele doxo-etno-lingvistice

Romani Basarabeni - Moldovei Sondaj IRI 2011 Republlica Moldova - Ziaristi Online

Daca la Bucuresti, Fundatia Soros a pus romanii sub lupa in cadrul unei cercetari intitulate „Religie și comportament religios”, la Chisinau, Institutul Republican International a chestionat si romanii si “moldovenii”, obtinand rezultate contradictorii, care reflecta insa gradul de asalt al “civilizatiei” ruse asupra romanilor.

Ne puteam opri pe Nistru? O analiza de Cristian Negrea

Eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei (iunie-iulie 1941)

“Dar atunci, în 1941, nu eram într-o campanie electorală, ci într-o luptă pentru existenţa statului român, asta uită majoritatea analiştilor de pe ecranele televizoarelor.”

Romanian Military Thinking: Larry Watts’ work – a masterpiece

Larry Watts - Romanian Military Thinking - Ziaristi Online

“Now Larry Watts’ groundbreaking, enjoyable and meticulously researched book, which deserves to find a wide audience, shows that Ceausescu’s Romania posed a threat to the USSR greater than Tito did and comparable with the 1956 Hungarian uprising, the Prague Spring in 1968 and the Solidarity Movement in Poland.”

Generalul Aurel Rogojan: Iliescu a actionat in numele revolutiei socialiste permanente mutiland si Constitutia Romaniei. VIDEO

Ion Iliescu in decembrie 1989 - Ziaristi Online

Deci teama de ceea ce au facut in decembrie 1989, in numele revolutiei socialiste permanente, si a tezei leniniste potrivit careia puterea se cucereste, la nevoie, prin teroare si violenta, i-au determinat pe profitorii evenimentelor sa legitimeze revolutia prin Constitutie.

Radu Moraru despre show-ul lui Vintu de la Ion Cristoiu, Realitatea si serviciile secrete. VIDEO

Ion Cristoiu si Sorin Ovidiu Vintu

In concluzie, pe logica lui Vintu, cei care semneaza cu Ghita semneaza cu SRI, iar cei care nu semneaza cu Ghita si ramin in barca lui Elan Swartzenberg sint ofiteri sub acoperire!!!, ca doar n-or fi proaste Serviciile sa-si ia ofiterii acasa pe propria televiziune!

CEDO a condamnat statul roman in cazul Agache, maiorul-martir linsat bestial de unguri in decembrie 1989

Ucigasii colonelului Agache

Marţi, 04 octombrie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român în cauza Agache c. România (nr. 35032/09) la plata unor daune morale de 4800 de euro și 650 de euro daune materiale, constatând încălcarea articolului 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului, informeaza Napoca News.

Clanurile ţigăneşti – tumoarea neoperată a României. Cine si cum trebuie sa inceapa curatenia. Franck Melen: Problema românească în Franța. Radu Moraru: Telefonul lui Traian Basescu

Top News Ziaristi Online:

Radu Moraru: Telefonul lui Traian Basescu »

Basescu Nasul Radu Moraru Foto Cristina Nichitus Roncea

Ne-ati pus pe ginduri oameni buni! Daca noua, celor liberi, nu ne-a ramas decit internetul? Sa ne vedeti seara de seara live-online de la orele 20.00 ? Oare citi sinteti? Oare citi puteti…

Clanurile ţigăneşti – tumoarea neoperată a României. Cine si cum trebuie sa inceapa curatenia »

Clanuri in Craiova

Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare. Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie.

Franck Melen: Problema românească în Franța »

Tigani in Franta

Dincolo de ironiile din emisiunile franceze, este uimitor cum este ocultată sursa problemei în presa românească. Francezii se confruntă în ultimii ani cu o invazie a unei populații ieșite parcă direct din preistorie.…

Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI. UPDATE: Apare in scena si miliardarul israelian Eyal Ofer, ahtiat dupa… Money Channel

Intr-un interviu realizat in cursul zilei de ieri, realizatorul TV Radu Moraru afirma despre el si echipa emisiunii Nasul, tocmai executati de la postul 10 TV, dupa ce au fost dislocati de la B1 TV, ca “Am fost pulverizati de o gasca transpartinica din politica si serviciile secrete”.

Este vorba de o “trupa”, “de multe ori de nevazut”, “in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele”, dezvaluie Radu Moraru. Problema este, mai spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.

Chestiunea cu serviciile secrete si presa e de cand s-a inventat cea de a doua. Penetrarea, controlul, apararea sau, dupa caz, manipularea – in functie de originea serviciului care actioneaza – sunt printre prioritatile oricarui serviciu secret in relatia cu mass media. Dar, pentru a usura aceasta activitate si pentru a reusi sa arunce o tara in directia dorita la momentul potrivit, anumite servicii secrete, predominant straine, s-au gandit sa infiinteze chiar ele, prin intermediari, adevarate edificii ale manipularii opiniei publice, atrofierii simturilor si lobotomizarii natiunii.

Cui apartin, de fapt, televiziunile din Romania?, este o intrebare pe care ar trebui sa si-o puna fiecare telespectator inainte de a apasa pe butonul telecomenzii care il teleghideaza pe el si mintea sa. Pentru a da cat de cat raspunsul la aceasta intrebare o sa ne folosim doar de logica (dar si de cateva date, totusi 🙂 ), luand la ochi principalale televiziuni, in special de stiri, din Romania. Asadar:

Despre postul care tocmai l-a mazilit pe Radu Moraru nu e foarte greu sa-ti dai cu presupusul. Patronul 10 TV se numeste Zoltan Teszari iar grupul RCS-RDS – care intentioneaza sa lanseze o noua televiziune de stiri – are sediul central la Budapesta.

Despre Realitatea TV, televiziune care tocmai a ramas fara 600 de angajati, la fel, raspunsul e destul de cunoscut. Personajul Sorin Ovidiu Vintu apare in rapoarte ale ofiterilor de informatii romani ca o interfata a intereselor rusesti in Romania si Republica Moldova. Deci, sa spunem, generic, Realitatea a apartinut ex-KGB-ului, fie ca e vorba de FSB, SVR sau GRU.

Pentru a sparge aceasta unitate masiva antiromaneasca a intrat in scena, dupa cum stiti, Sebastian Ghita cu Asesoft. Acum, tinand cont ca Asesoft este o companie strict romaneasca nu putem, tot asa, decat sa presupunem ca are o oarecare tangenta cu SRI (sa vedem acum, in ultima batalie, poate cea finala, care va fi mai tare 🙂 ).

Penalul Vintu, ca sa abureasca serviciile romanesti, l-a bagat in scena insa pe Elan Schwartzenberg. In aceasta formula, cuplul Vîntu-Schwartzenberg vrea sa-si pacaleasca partenerii si creditorii prin metoda FNI, afirma managerul Asesoft, Sebastian Ghita. Elan (Emilian cum figureaza in actele oficiale, sau Mimi cum era alintat de prieteni) este originar din Harlau iar familia sa a emigrat in Israel in anul 1980. Parintii sai ar rezilia in prezent in statiunea balneara Netanya. Bazandu-ne tot pe logica, nu putem crede ca Schwartzenberg ar fi afiliat in vreun fel serviciilor secrete arabe… Sa spunem, deci: MOSSAD.

Asa ajungem la principala televiziune de stiri a Romaniei, practic formatoarea celorlalte: Pro Tv, cu satelitii aferenti – posturile de televiziune Acasa, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.ro si MTV Romania. Infiintata de Adrian Sarbu, fostul sef de cabinet al lui Petre Roman, televiziunea apartine in prezent grupului Central European Media Enterprises (CME). CME, prin canalele sale aflate in Romania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatia, Bulgaria si Ucraina, acopera o piata de 97 de milioane de telespectatori si se afla in proprietatea miliardarului Ronald S. Lauder. Lauder este si presedintele Congresului Mondial Evreiesc.

Ce a mai ramas? Ah, Antenele si B1 TV. Aici avem de a face cu ceea ce Radu Moraru numea “trupa invizibila” – personaje corupte din politica si economie cu relatii in serviciile secrete romanesti dar fara a reprezenta de fapt nici serviciile nici Romania. Le iau la pachet pentru ca sunt la pachet. Despre Antenele turnarromului Voiculescu nu este cazul, cred, sa intru in vreun amanunt. Dar cazul noului B1 Tv, preluat de la familia Paunescu, altfel iubitoare a “stransei prietenii” romano-ruse (sau ruso-romane?), si aflat in prezent sub manageriatul fostului administrator al televiziunilor lui Voiculescu si sefulet la Grivco, Sorin Oancea (in continuare actionar la Antene!), este mai interesant. Curatat de niste licheni aparuti prin coabitarea cu EvZ, ca Ioana Lupea si Mircea Marian, postul s-a pricopsit rapid cu personaje oarecum asemanatoare. Un Robert Turcescu, facut scapat de la Realitatea cu doar o zi inainte de arestarea lui Sorin Ovidiu Vintu – binefacatorul sau cu ceva milioane de euro – sau un Andrei Badin – alintat de presedintele Romaniei cu “Bai, caraghiosule!” -, o fosta portavoce anti-Basescu cu spume, pe cand era la Antena lui Voiculescu. Azi, cuminte, in bancuta lui. Despre acesta din urma, Ioan T. Morar afirma ca are legaturi cu SIE, care l-ar fi insarcinat cu misiuni pe langa Casa Regala si legionarii din exil, in timp ce altii amintesc relatia lui de subordonare cu Uly Valureanu alias Ulrich Friedberg Valureanu, redactor sef la ISRO-PRESS, “revista dedicata exclusiv universului evreilor nascuti in Romania si relatiilor de prietenie dintre Israel si Romania”. Luand acest caz aparent paradoxal – un element vehement anti-Basescu la un post presupus pro-Basescu -, drept referential in ce priveste B1 TV, intrebarea este: SIE sau MOSSAD? De observat ca la B1 apare ca actionar acelasi Elan Swartzenberger de la Realitatea TV iar despre “fratele” Paunescu se spune ca reprezinta si interesele B’nai B’rith. Si-uite asa ne crucim cand vedem cum agentul de influenta al Mossad Bogdan Chirieac isi incepe naveta de dimineata, de la vila lui de un milion de euroi de pe centura, la noul sediu al Realitatea Tv de pe Bucuresti – Pitesti, pus la dispozitia lui Swartzenberg de miliardarul israelian Eyal Ofer, patronul Willbrook si al “Cathedral Plaza”, care s-a aratat deja dispus sa puna mana pe Money Channel.  De pe centura presei, Chiriac se opreste la Baneasa, in studiourilor romului Voiculescu, dupa care se lafaie la TVR, in Piata Aviatorilor si isi incheie ziua pe Calea Victoriei, alaturi de colegul sau navetist de cursa lunga, Ioska Boda, “hipopotamul transpirat” dar si de… Ion Cristoiu. Daca mai observam si ca pe la EvZ – ziarul partener B1 si condus, ca intermediar, de Dan Andronic & co – unii cam intra in priza la stirile despre “poporul ales”, raspunsul e, asadar, undeva pe la mijloc… Pe la mijlocul Orientului 🙂

Era sa uit tocmai de TVR! Postul national de televiziune nu mai apartine Romaniei de cand la conducerea lui s-a instalat o “gasca” nu transpartinica ci de-a dreptul neo-kominternista. Conducerea TVR este acaparata in totalitate de oamenii GDS-ului, organizatie infiintata in paralel cu FSN de Silviu Brucan, cu sprijinul financiar al condamnatului penal George Soros. Alexandru “Andi” Lazescu, fost vicepresedinte UASCR-Iasi, apoi sef al GDS-Iasi si asociat al unui alt renumit infractor penal, Sorin Ovidiu Vintu, a fost obligat in trecut sa demisioneze de la TVR, chiar in timpul scandalului FNI. Ulterior, a revenit in Consiliul de Administratie TVR pe baza sprijinului fostului presedinte Emil Constantinescu ot Tighina, la recomandarea consilierilor prezidentiali Zoe Petre si Dorin Marian, afiliati centralei GDS si, respectiv, serviciului de informatii al lui Dinu Patriciu, deservitor la randul lui al intereselor rusesti. Despre Rodica Culcer, sefa pensionara a stirilor TVR, nu cred ca mai este cazul sa amintesc ca, dupa o perioada de acomodare cu limbile straine la “Era Socialista” si pe langa CC al PCR, a lucrat ca secretara la Ambasada SUA pe vremea Raposatului, cand orice cetatean roman care statea mai mult de o ora in incinta statului american era automat cadru al fostei Securitati. Ulterior, “tovarasa colonel”  a urmat mai multe stagii de pregatire pe meleaguri straine, in institutii unde se calca pe bombeu atat agentii ex-KGB cat si cei ai MOSSAD. Viitorul acestei “trupe invizibile” a fost de altfel descris de insusi “Andi” Lazescu, in arzatoarea “Flacara Iasului”:  “Suntem comunisti, sau viitori comunisti, si in orice moment trebuie sa ne comportam ca atare, sa privim spre viitor, care este al nostru”.

Sfatul meu: alegeti-va surse de informare din mediul online, dar si aici cu foarte mare atentie, militati pentru anularea abuzivei taxe Radio/TV si scoateti televizoarele din presa. Nu pierdeti nimic. In schimb, va recastigati pe dvs si, mai ales, va salvati copiii de la o moarte inceata a mintii umane si sufletului dumnezeiesc.

 

EXCLUSIV. Nasul Radu Moraru: Am fost pulverizati de o gasca transpartinica din politica si serviciile secrete. VIDEO/AUDIO. Dezvaluiri despre culisele afacerii 10 TV si “teparul” RCS-RDS, Zoltan Teszari, de azi, pe Nasul.TV

Radu Moraru: Mereu liber, Nasul merge mai departe!

Realizatorul TV Radu Moraru, creatorul talk-show-ului Nasul, premiat in repetate randuri pentru profesionalism si audienta, este, pentru prima oara, intr-o situatie inedita pentru el: dupa ce a stat la aceeasi masa cu presedinti, premieri si ministri de externe din intreaga lume, sefi de armate si servicii secrete, personalitati culturale, vedete internationale, printre care si celebra actrita porno si politiciana maghiara Cicciolina, acum, timp de doua zile, la Budapesta, nu a reusit sa fie primit de patronul RCS – RDS, oradeanul Zoltan Teszari, ajuns magnat “multi-national”, pe care il stie de 20 de ani si cu care a mancat ciorbita facuta de mama lui Moraru, atunci cand afaceristul ungur a reusit smulgerea lui de la B1 TV pentru postul 10 TV.

Intors, astazi, de la Budapesta, Radu Moraru a acordat un interviu in exclusivitate portalului Ziaristi Online. Jurnalistul acuza pentru inchiderea emisiunii Nasul de la 10 Tv o “gasca transpartinica”, o “trupa”, din care fac parte oameni din toate partidele, dar “mai ales de la Putere” si invoca in trecere chiar si doua nume, a caror asociere este, aparent, contradictorie: Hrebenciuc si Boc. Radu Moraru include in aceasta “gasca”, “de multe ori de nevazut”, si persoane care au legaturi cu serviciile secrete. Problema este, spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.

Victor Roncea / ZiaristiOnline.Ro: In primul rand, ce se intampla cu 10 TV?

Radu Moraru / Nasul.TV: 10 Tv e in moarte clinica, asa cum am spus. Ii mai trebuie doar o lovitura finala. Stii cum e: cand trebuie sa il decuplezi de la aparate sau, poate, sa faci ceva sa revina la viata.

VR: Dar cum se explica faptul ca, in acelasi timp, se fac angajari la 10 TV. Am vazut ceva pe blogul Emei Zeicescu…

RM: Este vorba de RCS – RDS. Oamenii angajati la 10 Tv erau, de fapt, angajati de Grupul RCS – RDS. Mai putin toata echipa Nasul, care totdeauna a fost separata de televiziuni, si la B1 si la 10 TV. Ori, au fost dati afara de catre Grupul RCS – RDS oameni cu salarii decente si profesionisti iar pe acelasi Grup sunt angajati oameni pe salarii mult mai mari si, probabil, ca sunt profesionsiti, nu-i cunosc… Am auzit insa de niste salarii ametitoare: 80 – 100 de milioane…

VR: Interesant… Si cu echipa Nasul ce se intampla in acest moment?

RM: Oamenii au fost dati afara ca niste animale pentru singurul motiv – ceea ce cred eu – ca au lucrat pentru 10 TV. Iar Zoltan Teszari e un tip care, probabil, vrea sa se razbune pe cineva si atunci ii da afara pe oameni pe acest criteriu.

VR: Vrea sa se razbune, in primul rand, pe tine, probabil (cat si pe altcineva. Traian Basescu? – n.m.)… Inteleg ca ai fost la Budapesta. Ai reusit sa te vezi cu acest patron?

RM: Nu, nu e de gasit! Asta e tipicul lui… Ca sa ne convinga sa semnam contractul cu el suna in fiecare zi si vorbeam la telefon cate opt ore pe zi, eu si colegii mei. Ne iubea pe toti. Ne-a invitat la Budapesta, la Oradea, ne-am intalnit, a venit special la Bucuresti ca sa mai vorbeasca cu noi…  A fost la mine in casa, sa ma roage sa semnez, sa facem, sa dregem, cu promisiuni adevarate. Am construit un plan frumos, pe cinci ani de zile. Vorba-ceea: i-a facut mama de mancare, a mancat din aceeasi farfurie cu mine. Eram “ca fratii”, ca sa zic asa; mai ales ca ne stiam de 20 de ani! Marele Grup RCS – RDS a avut “boom”-ul din Brasov si din Oradea.

VR: Practic, s-a reusit o dislocare a ta si a emisiunii Nasul, si a echipei Nasul – care este una dintre cele mai bune de pe piata media -, de la B1, unde avea deja un public tinta format si o audienta ridicata…

RM: Au venit si colegi din alte televiziuni, care erau doritori sa inceapa un proiect nou, pe cinci ani, acestea erau promisiunile si contractele…

VR: Da, dar voiam sa dau putin timpul inapoi: v-au dislocat de la B1, unde aveati locul vostru, v-au adus la 10 Tv si acum, practic, din cate inteleg, vrei sa-ti deschizi un blog. Deci ai ajuns de la a fi in centrul atentiei opiniei publice la… un blog.

RM: Acum, tu stii, ca noi vorbeam de multe ori si ziceam ca toti ziaristii nealiniati, ca sa zic asa, cei care pur si simplu isi faceau meseria si isi spuneau parerea, au disparut si au ajuns pe internet! Tii minte, ca erai cu mine in emisiune, cand ma spuneam ca nici eu nu stiu cat o sa mai rezistam pentru ca stiam de toate presiunile – de fapt, nu presiunile, ci jocurile politice care se faceau, repet, transpartinice, inclusiv cu oameni de la Putere – pentru ca genul acesta de emisiuni sa nu mai existe, si sa avem emisiuni care sa se ocupe de Irinel Columbeanu… de subiecte marginale, ca sa nu se mai preocupe niste ziaristi adevarati de subiectele importante.

VR: Da, e vorba de ingroparea lor practic, odata cu ziaristii… Spuneai atunci – si am citat pe Roncea.ro – “stiu ca se sapa puternic, de ani de zile”… De asemenea, si in interviurile recente, vorbeai de anumite presiuni politice. Pe cine suspectezi, din ce zona vin aceste presiuni?

RM: Trupa asta care face presiuni este formata din oameni care vin din toate partidele. Mai ales de la Putere! Puterea nu a acceptat niciodata asemenea iesiri din front. Iar prin manipularea pe care o fac acesti indivizi prin postacii lor platiti – asta-i o metoda inventata de Hrebenciuc – nu fac decat sa lanseze tot felul de diversiuni pentru ca eu, cu actuala Putere, dupa cum stii, nu am nici un fel de legaturi incepand cu prima zi dupa cele trei luni (de respiro) de cand era Boc prim-ministru si l-am atacat pentru niste grave greseli iar “portocalii”, de atunci, nici n-au mai venit la Nasul. Asa, rar-rar. Insa primul ministru nu a mai fost la noi la emisiune de aproape doi ani. Dar manipularea, facuta tot de ei, este sa te lipeasca de tot felul de minciuni si eu stiu – si am spus-o de multe ori – ca stiu exact cine face presiuni si, intr-o buna zi, cand lucrurile se mai linistesc si avem timp sa ne scriem gandurile si memoriile, am sa spun cu nume, data si fapta. Repet, sunt din toate partidele. Mai ales de la Putere. Intotdeauna Puterea a avut o problema cu emisiunea Nasul. Ca era Nastase, ca era Taricieanu, ca e Boc.

VR: Mie mi se pare oarecum paradoxal ca sunt cativa ziaristi, fiecare cum a putut – care in presa, in media online, la televiziune – care l-au sustinut pe Basescu, si proiectul lui, in momente critice, de-a dreptul dramatice inclusiv pentru persoana, cetateanul Traian Basescu. Si, “intamplator”, toti acestia sunt rasi acum, sunt pe bara.

RM: Pai, trebuie sa fie si o pedeapsa, nu?, pentru “nealiniati”. Dar, eu am un principiu foarte simplu: in viata reusesti doar daca te bazezi pe propriile puteri si nu pe cineva din clasa politica, economica si asa mai departe. Asta-i viata!

VR: Absolut! Parerea mea este, insa, ca nu trebuie sa excludem implicarea serviciilor secrete. De ce? Pentru ca media este un instrument care actioneaza practic cu aceleasi mijloace ca si serviciile de informatii, doar ca informatiile merg in directii inverse, una catre public, in ce ne priveste si cealalta catre factorul de decizie. Dar, de multe ori, interesele noastre se suprapun. Si mai stim ca in media dintotdeauna au existat si membri ai serviciilor secrete, au existat antipatii, sau simpatii, iar uneori s-a depasit cadrul legal in sensul ca antipatiile sau simpatiile unui potentat al serviciilor au guvernat anumite actiuni injuste, de razbunare…

RM: Chestiunea e ca noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania.

VR: Exact!

RM: Aici ma depaseste meciul asta. E un meci pe care ar trebui sa il rezolve chiar serviciile secrete.

VR: Vrea sa spun ca patronul acesta – vrand-nevrand observam cu ochiul liber – este maghiar. Iar in Romania au loc niste “meciuri” la ora aceasta, intre fortele politice maghiare – si nu numai politice – si romani.

RM: La Teszari n-are legatura ca e maghiar ca nu e maghiar. Dar ceea ce isi permita sa faca Teszari la Bucuresti, si in Romania, nu isi permite sa faca la Budapesta, unde are cartierul general. Am vorbit acolo chiar cu un oficial din Guvern, din ministerul Muncii al lor, care mi-a spus ca asa ceva nu se poate intampla, nici in Ungaria, nici in orice alta tara europeana.

VR: Sa fie dati oameni afara peste noapte si nerespectarea contractului…

RM: Sa nu-ti respecti contractele!… Si eu pot sa-ti fac o dezvaluire. N-am spus-o pana acum numai pentru ca am incercat sa protejez toti oamenii care venisera pentru acest proiect, pentru mine, nu pentru Teszari si ei stiu foarte bine cum la fiecare luna puneam presiune pe cei de la RCS sa le faca contractele iar ei le mai prelungeau cu o luna. Si ai o raspundere morala fata de acesti oameni si mi se parea normal ca ei sa isi ia salariul acela – nu foarte mare – si-atunci am tacut mult timp. Dar acum pot sa spun, pentru ca nu mai am aceasta raspundere. Am fost cu totii pulverizati. Dezvaluirea este ca dl Teszari nu si-a respectat nici promisiunile si nici contractele inca din prima zi a lui decembrie 2010. Intr-un combinatie dintr-aceasta sunt lucruri pe care speri sa le rezolvi in timp… Dar, in curand, voi face niste dezvaluiri pentru ca omul este tepar. Este primul tepar pe care l-am intalnit in viata mea in zona de presa. Si este un tepar pe care il banuiesc ca face foarte multe jocuri politice legate de acesta gasca transpartinica, de multe ori de nevazut, in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele. Si eu stiu foarte bine cine sunt, cum sunt si ce fac! Astia sunt oamenii care detin puterea presei in Romania!

VR: Urmeaza sa faci o conferinta de presa pentru lamurirea intregii opinii publice?

RM: Voi tine conferinta de presa pe www.Nasul.tv. Altfel, e posibil sa fac o conferinta de presa iar ziaristii sa nu poata sa publice cu adevarat ce au de scris. Eu inteleg,.. Aici vorbim de niste forte destul de importante. Si-atunci am sa spun tot ce este de spus pe acest portal. Cine vrea sa afle si sa scrie si sa inteleaga, foarte bine!

VR: Si pe cand sa asteptam aceste dezvaluiri?

RM: Chiar de maine!

VR: Perfect! Le asteptam! Si asteptam si reluarea emisiunii Nasul pe o televiziune care sa va merite, pe tine si intreaga echipa.

RM: Poate da, poate nu. Nu depinde de mine. Insa noi avem o vorba: Mereu liber, Nasul merge mai departe!

In urma cu un an:

Vezi si:

Radu Moraru despre libertatea presei si soarta ziaristului roman: “Toate jegurile, toate lichelele si jafurile care iau bani multi, aia prospera, au tupeu! M-am intrebat de multi ani: oare eu cat voi mai rezista? Stiu ca se sapa puternic…” VIDEO

Moscova zice că Dumnezeu e rus şi o va “salva” de România. Aviz amatorilor

Dilema in lumea pravoslavnicilor: Putin e dumnezeul idiotilor folositori sau apostolul KGB?

Moscova crede că Dumnezeu e rus şi o va apăra de România

de Constantin Tănase / Chisinau

Ruşii au lansat o nouă diversiune ideologică împotriva României şi R. Moldova – „filmul documentar”„STRATEGIA”.

Maica Rusie nu se ogoieşte! Visează cu ochii deschişi la revenirea în frontierele URSS. Ea nu se împacă cu pierderea fostelor „republici-surori”, îndeosebi a Moldovei. Eforturile acesteia de a se integra în Europa, precum şi relaţiile normale cu România provoacă accese de isterie la Moscova. Dovadă în acest sens e „filmul documentar” „STRATEGIA” de jumătate de oră, realizat de aşa-zisul Institut Rus pentru Cercetări Strategice (IRCS), organizaţie finanţata de statul rus, preocuparea ei de bază fiind „asigurarea analitico-ştiinţifică a organelor supreme de stat şi de drept ale Federaţiei Ruse”.

„România – unealta Occidentului împotriva Rusiei”

Filmul e de un antiromânism şi antioccidentalism greu de imaginat, e o operă de manipulare grosolană şi cinică a opiniei publice interne şi internaţionale prin falsificarea evenimentelor istorice legate de România şi R. Moldova şi prin interpretarea lor tendenţioasă de pe poziţiile imperiale ruseşti ale Kremlinului. În el sunt adunate toate tezele propagandei ţariste şi sovietice despre istoria României şi a Basarabiei. E o bijuterie în arta manipulării şi dezinformării. Autorii filmuleţului ne oferă ocazia să ne reîntâlnim cu „istoricii statalişti”, celebri prin filorusismul lor greţos, dar şi prin antiromânismul agresiv şi primitiv (Nazarie, Stati, Şornikov ş.a.). În categoria istoricilor este inclus şi Vladimir Iastrebciak, şeful departamentului de externe din administraţia aşa-zisei RMN. Ideea de bază a filmului e preluată din arsenalul propagandistic imperial al Moscovei: România, ca o ţară duşmănoasă R. Moldova pe care vrea să o anexeze, are pretenţii teritoriale faţă de Ucraina şi e folosită de Occident (SUA) drept un instrument politic, militar, informaţional ş.a.m.d. împotriva Rusiei. „Tezele” sunt ilustrate copios cu imagini documentare, amestecate „armonios” cu cele din filme artistice ruseşti pe teme istorice, iar chipurile lui Hitler, Antonescu şi Băsescu apar de fiecare dată când e rostit cuvântul România (sau Moldova). Totul este întors pe dos, se minte cu neruşinare, Rusia fiind prezentată ca o „biată” ţară iubitoare de pace care de secole trebuie să facă faţă politicii imperiale româneşti!

„Războiul de pe Nistru a fost provocat de români”

Autorii filmului afirmă că războiul de pe Nistru „a fost provocat de naţionaliştii români” şi a însemnat un „genocid împotriva ruşilor şi a locuitorilor Transnistriei cu vederi proruseşti”. Ei acuză Occidentul că „nu a văzut acest genocid, la fel ca şi în cazul când turcii au masacrat popoarele creştine în Balcani şi în Caucaz”… E o paralelă care putea să se nască numai în capul ruşilor! Reşetnikov Leonid, directorul IRCS, explică „drepturile istorice ale Rusiei asupra teritoriilor din stânga Nistrului în felul următor: „Transnistrenii sunt legaţi nu numai de trecutul lor sovietic, ci şi de cel rusesc. Valorificarea acestei regiuni s-a făcut de către ruşi. Aici e terenul unde se văd cel mai bine frontierele Imperiului rus, apoi ale URSS. Transnistria e un cap de pod, e zona frontierelor istorice ale teritoriilor noastre, ale culturii şi influenţei Rusiei”. Mai departe e şi mai interesant: „Dacă în virtutea unor circumstanţe monstruoase Rusia ar ceda Transnistria R. Moldova asta va fi o crimă faţă de naţiune, faţă de stat, faţă de istorie şi faţă de Dumnezeu. Plecarea ruşilor din Transnistria ar fi o crimă şi o trădare pe care nu o va înţelege poporul şi cu atât mai mult Dumnezeu”… Acum devine şi mai clar cu ce scop va veni zilele acestea la Chişinău patriarhul Rusiei Kirill – să le comunice moldovenilor opinia lui Dumnezeu faţă de viitorul Transnistriei! Reşetnikov e convins în sinea sa că opinia lui Dumnezeu coincide sută la sută cu opinia Rusiei…

„România vrea să ocupe Rusia până la Ural”

Integral si Video la Ziaristi Online

Basescu despre “intelectualii lui Basescu” care “au o problema cu caracterul”: de la europarlamentarii Monica Macovei si Cristian Preda la “asta micu, Paleologu”. Ultimul Cuvant al lui Ion Cristoiu. VIDEO B1 TV


Sursa: Ultimul Cuvant – B1 TV

Traian Basescu la Ion Cristoiu de la ora 21.00. Urmeaza o noua bomba media la B1 TV?

Puteti viziona emisiune online la Roncea.Ro – PBX TV

Victor Roncea Blog a depasit 4.000.000 de vizitatori unici si 7.500.000 de accesari. Multumiri cititorilor! Cadoul Roncea.ro: O fotografie mai putin cunoscuta, cu Nae Ionescu tanar

Nae Ionescu la 29 de ani, în 1919, anul în care își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii)

Prima postare de pe Blogul Victor Roncea, AICI

Doamne, ajuta!

Aurolacii Ponta si Antonescu la Rosia Montana si o colectie de tablouri politice ale USL pe gustul lui Ion Iliescu KGB

Vezi Pozitia PSD si PNL fata de Proiectul Rosia Montana. Aceeasi cu pozitia “societatii civile bolsevice” a lui George Soros, in frunte cu Renate Weber si europarlamentara PDL (?) Monica Macovei: aurolac in nasul nostru si praf in ochii romanilor. De unde le vin ideile spargatorilor de mituri politice, Crin Antonescu si Victor Ponta? Gugulanul de dezvaluie: Atelierul Rosu al lui Ion Ilici Iliescu

 

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova