Articolele de mai jos, prezente in bibliografia cartii profesorului dr Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne de prieteni“, si a studiilor sale sale de la Woodrow Wilson Center, arata nivelul inalt de incredere la care sa ajunsese in relatiile secrete dintre Romania si Statele Unite, chiar si dupa “defectarea” agentului sovietic Ion Mihai Pacepa, a carui principala misiune peste ocean a fost tocmai compromiterea acestor relatii. In acelasi sens, printre documentele scoase la lumina pentru Romania de dr Larry Watts se gaseste si un Memorandum secret din 1975, in care responsabili de la Casa Alba si Departamentul de Stat discuta despre cererea lui Ceausescu de a cumpara de la americani rachete anti-tanc TOW, rachete Redeye si Stinger si echipament de comunicatii in spatiu pentru Boeing-ul prezidential al Romaniei. Conform unui alt Memorandum, de intelligence, realizat de CIA pentru decidentii americani, publicat de asemenea de Larry Watts pe site-ul sau, cu doar un an inainte de “defectarea” lui Pacepa, Washington-ul confirma pozitia disidenta a Romaniei lui Ceausescu fata de URSS si relatia speciala pe care o avea statul roman cu Statele Unite (facsimil). Prezentam mai jos articolele din presa americana a anilor ’90, care dezvaluie din secretele Romaniei in Razboiul Rece, asa cum o face si profesorul Larry Watts.
Larry Lee Watts: Ironia este ca daca a existat vreun „mit“ în privinta independentei României, el a rezidat în faptul ca „independenta“ era un termen mult prea slab pentru a descrie politicile care erau atât de deschis si consistent ostile obiectivelor de baza sovietice.
La “aniversarea” a sase luni de la actiunea comunist-sorosista “Occupy Conty”, oamenii lui Eckstein Kovacs din Cluj au organizat o manifestatie penibila, in care ex-consilier prezidential s-a gandit ca e normal sa-l “aranjeze” pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, altfel fostul lui sef (foto si video aici)
Distinse domnule Preşedinte al Senatului, Cu imensă părere de rău trebuie să constat că jocurile urâte ale unui grup de personaje foarte detestate din UVT şi deloc admirate de majoritatea onestă a opiniei publice v-au vizat nemijlocit de Domnia voastră, în cazul Patapievici.
Institutul de Sociologie al Academiei Romane va invita joi, 10 mai, ora 12.00, la Conferinta sustinuta de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master in Studii de Securitate a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti, pe tema perceperii internationale a Romaniei in perioada 1978 – 1989, in contextul unei operatiuni de dezinformare de anvergura, lansata impotriva statului roman de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varsovia.
Institutul de Sociologie al Academiei Romane va invita joi, 10 mai, ora 12.00, la Conferinta sustinuta de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master in Studii de Securitate a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti, pe tema perceperii internationale a Romaniei in perioada 1978 – 1989, in contextul unei operatiuni de dezinformare de anvergura, lansata impotriva statului roman de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varsovia. Conferinta istoricului american se bazeaza pe introducerea volumului II al aclamatei lucrari “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – cu titlul “Misapprehending Romania: The Role of Cognitive Bias, Institutional Pathologies, and Disinformation” -, prezentata in premiera pentru publicul academic romanesc, din care nu vor lipsi studenti basarabeni din mediul universitar bucurestean.
In cadrul manifestarii, cunoscutului analist de politica internationala Corneliu Basarab Vlad ii va fi inmanat premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, conferit de Asociatia Civic Media pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti. Va asteptam.
Locatia: Casa Academiei, 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, Bucuresti, Institutul de Sociologie, corp stanga, etaj IV, Sala de Consiliu. Parteneri media: Nasul.Tv, Ecou Romanesc, Karadeniz Press, Basarabeni.Ro, Privesc.Eu, Ziaristi Online.
Asociatia Civic Media onoreaza memoria colegului nostru Mile Carpensian, de Ziua Libertatii Presei, prin premiul pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, acordat anul acesta jurnalistului de cursa lunga Corneliu Basarab Vlad, in opinia noastra cel mai stralucit analist de politica internationala din presa romana. Premiul ii este acordat domnului Corneliu Vlad pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti, in semn de mic omagiu la implinirea varstei de 70 de ani. Mai multe amanunte, la conferirea premiului in valoare de 1000 de euro, pe 10 Mai, in cadrul unei Conferinte academice privind istoria secreta si relatiile internationale ale Romaniei. Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism se acorda anual de Asociatia Civic Media, de Ziua Libertatii Presei, 3 mai. Primul laureat a fost jurnalistul Dan Nitescu, premiat pentru pentru curajul demonstrat la evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chisinau, apoi Cristian Botez si Florin Budea, premiati pentru curaj si profesionalism in exercitarea si apararea profesiei de jurnalist pe parcursul anului 2010. Detalii, la https://www.inmemoriam-milecarpenisan.ro.
Dupa lansarea de la Craiova a primului volum al lucrarii sale, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“, prof Larry Watts a continuat dezbaterea inceputa in Sala Albastra a Universitatii din Craiova, intr-un cadru restrans, cu profesori, cercetatori si jurnalisti. Prezent la eveniment, reporterul Ziaristi Online a fost martorul unor confesiuni si dezvaluiri de senzatie. Discutand despre anii sai de bursa in Romania, ’82-’84, si hartuielile la care erau supusi de catre Securitate cei cu care se intalnea in scopuri stiintifice, de la Corneliu Coposu la Dinu Giurescu si, poate, chiar si Liviu Maior, Larry Watts a marturisit ca nu o data a fost tentat sa aplice un plan pe care-l concepuse pentru asasinarea lui Ceausescu. Conform calculelor istoricului american, chiar daca atentatul nu ii reusea, stia ca zorii sfarsitului comunismului sunt aproape si, dupa cativa ani in puscariile romanesti, avea sa fie eliberat ca un erou national, ba chiar international, odata cu caderea regimului. Tanarul student Larry Watts planuiese atacul asupra fostului dictator comunist ori la una dintre manifestatiile de 23 august ori la alta iesire publica a lui Ceausescu, cand spera sa poata ajunge in apropierea sa, inzestrat cu un pistol. Din fericire pentru el, planul a ramas doar in mintea sa. Cu toate acestea, studiile sale in domeniul terorismului si contra-terorismului stau la baza noului episod al serialului temerarei jurnaliste Monica Ghiurco despre Razboiul Secret contra Romaniei Moştenire clandestină (V) – Terorismul în războiul rece şi implicarea României, care va fi difuzat in aceasta seara, la TVR 1, de la 22.40. (VR)
Vedeti aici cele patru episoade difuzate pana acum laZiaristi Online
Profit de stirea aceasta ca sa-mi prezint si eu Raportul zilei, dupa cum voi face regulat, de acum incolo. Aveti mai jos accesarile Victor Roncea Blog in ultimele 24 de ore:
„Cuvântul Libertăţii”, primul cotidian din regiunea Oltenia, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Baroul Dolj şiEditura RAO, organizează, la Craiova, lansarea volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, al istoricului american Larry L. Watts. Prezentarea cărţii va fi urmată de o dezbatere şi o conferinţă de presă, care vor fi susţinute de autor. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 aprilie 2012, ora 12.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.
Un editorial al directorului Cuvantului Libertatii:
Cunoscut deja în România pentru succesul primului volum al lucrării „Fereşte-mă, Doamne. de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic contra României”, istoricul american Larry Watts pregăteşte deja, pentru tipar, volumul al doilea, în care detaliază acţiunile coordonate de serviciile secrete sovietice, în colaborare cu ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Varşovia, împotriva Bucureştiului, în perioada 1978-decembrie 1989. Sub titlul „România – prinţul hoţilor”, revista „Magazin istoric”, numărul pe luna februarie, publică un episod despre generalul Pacepa – KGB, mai exact demascarea dezinformărilor şi „măsurilor active” întreprinse în SUA de agentul Moscovei şi Budapestei, de către serviciile speciale americane. Cotrobăind prin arhive, consultând documentele declasificate ale CIA, după ce le consultase pe cele ale STASI şi ale Securităţii române, Larry L. Watts, cu expertiză în materie, ne pune pe tavă adevăruri greu de contestat, menite a înlătura o ceaţă „dorită” în clarificarea unor stări de lucruri, cu care s-a confruntat regimul comunist de la Bucureşti, În permanenţă. Abordări în acest sens, chiar de dată recentă, au mai avut şi alţii, notabilă fiind lucrarea „Zid de pace, turnuri de frăţie” (Ed. Compania, 2011, autori Mircea Maliţa şi Dinu C. Giurăscu). Fără a acorda bonusuri Bucureştiului, Larry Watts spune adevăruri incomode, care, clasificate la un moment dat, nu puteau fi opuse dezinformării practicate de Ioan Mihai Pacepa. În consecinţă, „măsurile active”, care înfăţişau România ca fiind duplicitară şi hoaţă – ironie, în mai mare măsură decât ţările loiale Moscovei – au continuat să păcălească multă vreme după ce informaţia pe care se bazau fusese devoalată. Lista ziariştilor, analiştilor, diplomaţilor şi politicienilor păcăliţi de campania „măsurilor active”, personificate de Pacepa, a inclus ziarişti foarte influenţi, analişti profesionişti, politicieni din Washington, inclusiv puternicul şef al Comitetului pentru relaţii externe al Senatului, Jesse Helms, şi chiar pe preşedintele Ronald Reagan. Pacepa a căutat să compromită şi reputaţia unor oficiali ai SUA implicaţi în „relaţiile speciale” româno-americane, care manifestau simpatie faţă de ţara noastră, care îşi adusese contribuţia diplomatică, cu maximă discreţie, dar consistentă, la medierea finalului războiului din Vietnam şi apropierea americano-chineză. Oricum, americanii implicaţi în menţinerea parteneriatului cu România au devenit persoane pentru care serviciile de informaţii din ţările Tratatului de la Varşovia manifestau un interes deosebit şi deloc prietenos. Acestea au avut un sprijin şi din partea unor agenţi dubli ai Securităţii române. După ce profitase din plin de avantajele poziţiei avute în regimul comunist, Ion Mihai Pacepa a şters-o, pur şi simplu, în SUA, inducând în eroare, o vreme, serviciile speciale din această ţară şi lăsându-i pe cei care avuseseră vreo tangenţă cu el să suporte consecinţele defecţiunii. Ridicată la rang de dizidenţă, laşitatea lacomă a lui Pacepa a găsit un suport maxim în decizia Curţii Supreme de Justiţie din România, salutată, la vremea respectivă, de Valeriu Stoica, care l-a declarat nevinovat, bun pentru posteritate. Volumul doi al lucrării „Fereşte-mă Doamne de prieteni…” a lui Larry Watts îl aşează acolo unde îi era locul: între trădători. Probabil, adevăratul verdict, greu de contestat, şi într-adevăr… „reparatoriu”.
Îndelung aşteptată, aprins dezbătută înaintea traducerii şi publicării la Editura RAO, cartea istoricului american Larry Watts „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al blocului sovietic cu România” – urmăreşte derularea relaţiilor ruso-române, de la Războiul din 1877-1878 până în 1978, cu precădere acţiunile serviciilor de informaţii de pe ambele laturi ale Cortinei de Fier…Citeşte mai mult »
„Cuvântul Libertăţii”, primul cotidian din regiunea Oltenia, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Baroul Dolj şiEditura RAO, organizează, la Craiova, lansarea volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, al istoricului american Larry L. Watts. Prezentarea cărţii va fi urmată de o dezbatere şi o conferinţă de presă, care vor fi susţinute de autor. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 aprilie 2012, ora 12.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.
Bombardarea Iugoslaviei a inceput in urma cu 13 ani, pe 24 martie 1999 si a durat pana in 10 iunie 1999. Pentru prima oara de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, o capitala europeana era bombardata aerian, cu tot cu civili. Graficianul Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane, a fost acolo. Alaturi de cativa ziaristi “nebuni”: Mile Carpenisan, Sorin Bogdan, George Roncea. Si a transmis proteste artistice si articole pentru “Cotidianul”, al carui director de atunci, Ion Cristoiu, a fost singurul sef de gazeta din Romania care s-a deplasat, la randul sau, la fata locului, sub bombe. O parte din ce a trait Eugen Mihaescu la Belgrad este infatisata in randurile de mai jos, extrase din fenomenala marturie a artistului, cuprinsa in volumul memorialistic “Intre linii“, aparut la sfarsitul anului trecut la Editura RAO. Ziaristi Online a cules cateva dintre desenele si colajele lui Eugen Mihaescu si le prezinta intr-un clip ce contine o coloana sonora autentica din timpul bombardamentelor de Sfintele Pasti de la Belgrad.
A doua zi, Brucan m-a rugat sa-l insotesc la o intrunire a Grupului de Dialog Social. Tocmai le aprobase preluarea palatului pe care il renovase cu mare grija Nicusor Ceausescu. In imobilul din Calea Victoriei se adunase toata floarea intelighentiei romanesti. Erau acolo Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tanase, Gabriel Andreescu, si Radu Filipescu.
Cu câteva luni înainte de defectiunea lui Pacepa, la începutul lui martie 1978, comandantul Armatei a II-a române si seful garnizoanei Bucuresti, generalul Nicolae Militaru, a fost prins pe când încerca sa predea materiale strict secrete serviciilor de informatii militare sovietice. Mai tarziu a fost implicat intr-o retea GRU alaturi de generalii Ion Ionita, fost ministru al Apararii, Marin Pancea, Nicolae Pletos, capitanul de rangul unu Nicolae Radu si Virgil Magureanu.
Recent, dl Vladimir Tismaneanu l-a amenintat pe profesorul Dinu C Giurescu, reputat istoric si academician, din motive legate de legaturile bloggerului de la Washington cu “transcedentalul” Andrei Plesu si “defectorul” Ion Mihai Pacepa, un agent KGB dovedit chiar in gata sefului CIA. Imediat, scos de la formol, “defectatul” a inceput sa miste, dand din maini intr-o revista online de peste ocean, cu un articol rasuflat despre Vladimir Putin si KGB. Pacepa a descoperit, iata, apa calda in care s-a imbaiat 27 de ani. Articolul de cateva zeci de randuri este preluat insa, imediat, de trustul la care presteaza Andrei Plesu, “Adevarul” KazMunaiGaz, care, fara a prezenta sursa anodina a postarii lui Pacepa, il prezinta ca pe un “mesaj” venit din neant, cam ca cele primite de la ayatollahii Al Queda. Cu surle si trambite, “Adevarul” lui Patriciu si Plesu publica “dezvaluirile” ca “Putin este KGB-ist” cu titluri de-o schiopa, fragmentand un biet articolas in cateva episoade “fulminante”, din care aflam, printre sughituri de ras, ce au in cap ziaristii de la scoala ajutatoare a lui Patriciu. Citam: “Ion Mihai Pacepa, fostul director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din România comunistă, a dezvăluit, în mesajul său „Ţarul Putin” că odată cu instalarea lui Vladimir Putin la Putere în 1999, Rusia a fost condusă de KGB”. Extraordinar! Si noi care credeam ca Rusia e condusa de CIA! Noroc cu ayatollahul Pacepa si farfuriile lui zburatoare! Titlul “Adevarului”: “Dezvăluirile lui Pacepa II: KGB este statul, iar Vladimir Putin este KGB”
Motivul imprastierii bombelor cu nechezol ale lui Pacepa are insa si o baza serioasa. In fata adevarurilor scrise si publicate in ultima perioada despre trecutul sau real, cu titluri ca “LARRY L. WATTS DESPRE PACEPA-KGB (I)” si “PACEPA-KGB II. Dezinformarile lui Pacepa, demascate de istoricul Larry Watts si serviciile de informatii ale SUA”, reteaua post-sovietica din Romania s-a activat si a considerat ca este cazul sa infunde articolele istoricului american larry Watts – care contin reale dezvaluiri inedite probate cu sute de documente desecretizate – cu alte titluri similare, folosind puterea de indexare a colosului cu labute de lut care este ziarul “Adevarul”. Observati similitudinea titlurilor si a cuvintelor-cheie alese. Pana una-alta nu le-a iesit figura, conform Google. Si nici n-o sa le iasa. Dar asa se explica si atacul visceral al lui Tismaneanu la academicianul Giurescu, care considera ca profesorul Watts este “un deschizator de drumuri care descifreaza ca razboiul împotriva României este o realitate”. Iar profesorul academician Florin Constantiniu afirma despre lucrarea “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” ca “distanta e enorma între cartea lui si cei care aici, la noi în tara, confunda cercetarea istorica cu un fel de rechizitoriu permanent!”. Iar academicianul Dan Berindei afirma ca Larry Watts “a venit cu o contributie foarte importanta, care ofera o imagine extraordinara a tesaturilor din lumea nevazuta a informatiilor, deschizându-ne drumul prin acest hatis”. Dvs cam pe cine ati alege, drept garanti stiintifici ai Istoriei Romaniei: pe Tismaneanu, Plesu si Patriciu sau pe Giurescu, Constantiniu si Berindei? (V.R.)
PS: Azi, numai pe Ziaristi Online: PACEPA-KGB III – Extrase in premiera din volumul II al cartii de istorie secreta “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!”
Certificatul de garantie al istoricilor romani si Video cu alocutiunile lor laZiaristi Online
“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” a devenit în ultimele luni cartea cea mai comentată în România. După ediţia în limba engleză, tipărită în 2010, a urmat şi traducerea în limba română, datorată Editurii RAO, lucrarea istoricului american având astfel un drum larg deschis spre public. Nu doresc ca aceste rânduri să fie o recenzie a cărţii, ci îmi permit câteva comentarii la felul în care este ea preluată sau interpretată. Subtitlul care face şi mai penetrant mesajul autorului – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, lasă să citim “cheia” în care sunt acceptate cu entuziasm sau respinse cu vehemenţă informaţiile cuprinse în substanţialul volum. De aceea nu surprinde cât de tranşanţi sunt mai ales cei care vor să minimalizeze demersul istoricului american şi să contorsioneze până la caricatură şi denigrare afirmaţiile şi comentariile autorului. Am avut ocazia să asist la discuţii aprinse, purtate de persoane care au suficiente informaţii despre “războiul secret” purtat împotriva României, care din motive biografice sau apartenenţa la instituţii vizate, citate şi fişate se arată net împotriva adevărurilor reieşite din documente de necontestat. Sunt suficient de mulţi istorici români care şi-au făcut “opera” din interpretări dirijate ale evenimentelor din anii “Războiului rece” impus României de aliaţii din Tratatul de la Varşovia care sunt puşi acum în posturi delicate de documentele şi comentariile aduse în circulaţie de Larry Watts. Poziţiile lor morale şi “ştiinţifice” sunt serios zdruncinate. De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern. Ca atare, o puzderie de articolaşe strecurate pe sub uşile unor redacţii fără suflu, semnate de anonimi, par scrise de aceiaşi mână “indignată”. Cartea este greu înghiţită şi de spionii români care şi-au trădat ţara, trecând cu arme, bagaje şi secrete în tabăra spionajului Occidental. Surprinzător, semne de întrebare asupra motivaţiei gestului “defectării” apar când afli că mulţi spioni erau racolaţi de serviciile de informaţii sovietice şi plecau la ordin. Trădarea lui Pacepa, dar şi ale altor “reabilitaţi” de după 1989 pot fi interpretate şi în acest sens.
Cum, la fel de supăraţi pe Larry Watts par să fie şi cei care au reprezentat în acei ani agentura ruşilor în România pe care Ceauşescu a izolat-o, dar nu a anihilat-o.
Dar, evident, cel mai greu cade lucrarea în curtea serviciilor de informaţii, inclusiv a celor româneşti, ale căror decizii au fost “captate” în multe perioade de spioni ai URSS, Ungariei şi RDG. Cârtiţele din serviciile americane, engleze, franceze, vest-germane pe care le manevrau interesele URSS aveau şi “sarcini” exprese pentru izolarea României, minimalizarea sau punerea la îndoială a politicii de independenţă faţă de Moscova. Detaşamentul de diversiune care are ca obiectiv demolarea cărţii lui Larry Watts are aşadar suficiente trupe şi uniforme. “Tactica” criticilor din România este clară: nu interesează fondul lucrării ci aspecte care încearcă să vulnerabilizeze autorul şi pe cei care sprijină difuzarea şi comutarea ei. Mai nou, ţinta au devenit Mugur Isărescu şi Banca Naţională a României, care au găzduit în cadrul manifestărilor culturale lansări ale volumului. Cei care doresc să pătrundă în detaliile unei epoci care a avut şi lumini şi umbre şi nu se feresc de adevărurile ei, multe surprinzătoare, nu au a se teme de Larry Watts.