Posts Tagged ‘Curtea de Apel’

Deşi învinsă în Instanţă, Macovei minte pentru a fi preluată fără discernământ. Dragi colegi din presă, Monica Macovei nu a câştigat nici un proces privind Mineriada din 1990 cu Roncea, Tudor, Gândea şi Antena 3. Ea rămâne şi pentru Curtea de Apel şi pentru Tribunalul Bucureşti procuror-anchetator în 13 – 15 iunie 1990. DOVADA AICI

pcr-ista-monica-macovei-lustratie

Scrisoare Deschisă către presa de limba română din România

Dragi colegi din presă,

Când aţi devenit din jurnalişti simpli postaci ai unor politicieni? De când o postare a unui politician pe Facebook a ajuns “ştire” în presa scrisă şi online, fără o minimă documentare? Sigur, timpul ne presează. Dar datoria de a scrie adevărul nu poate fi condiţionată de factorul timp în favoarea răspândirii unor minciuni, a unor dezinformări, voite sau nevoite, a unor manipulări sau chiar minciuni sadea, cum este cazul de faţă. În plus, cititul unei Hotărâri Judecătoreşti de 20 de rânduri durează cam 30 de secunde. Atât v-ar fi luat ca să scrieţi adevărul despre procesul PIERDUT de Monica Macovei privind implicarea ei în Mineriada din iunie 1990. Desigur, etica jurnalistică, aşa zisa “deontologie”, v-ar fi obligat să solicitaţi şi opinia celor incriminaţi de fostul procuror comunist şi fesenist. Sau măcar să căutaţi încă minim o altă sursă pentru a verifica afirmaţiile politicianului de Facebook Monica Macovei.

În spiritul corectitudinii jurnalistice şi a acurateţii actului de presă vă rog să extrageţi din informaţiile de mai jos – pe care chiar vă rog să le şi verificaţi – datele corecte ale acestui proces şi să prezentaţi cititorilor Dvs Adevărul: Monica Macovei rămâne şi pentru Curtea de Apel şi pentru Tribunalul Bucureşti procuror-anchetator în 13 – 15 iunie 1990.

Monica Macovei a acţionat în judecată postul Antena 3, pe realizatorul Mihai Gâdea şi jurnaliştii Radu Tudor şi Victor Roncea, după o emisiune Sinteza zilei intitulată “Monica Macovei, procuror anchetator la mineriada din iunie 1990”. Emisiunea, difuzata pe 8 iulie 2014, era inspirată de un articol de pe blogul lui Radu Tudor în care acesta publica în sprijinul afirmaţiilor sale un document al apărării din procesul generalului Mihai Chiţac, preluat de pe blogul Roncea.Ro, în care era citat un interviu al Monicăi Macovei din Evenimentul Zilei, în care chiar ea recunoştea că a fost în calitate de procuror la Unitatea de la Măgurele unde erau deţinuţi ilegal protestarii din Piaţa Universităţi şi unde “nu a văzut nici un act de violenţă”. Documentul mi-a fost solicitat de Instanţă şi l-am produs, în copie conformă cu originalul, chiar de la echipa de procurori militari care anchetează Mineriada din iunie 1990 sub aspectul de “crime împotriva umanităţii” (doc. ataşat mai jos). Hotărârea CEDO care a precedat această încadrare învederează extrem de clar: „Există elementele unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român”. Între aceşti “oficiali ai statului român” s-a aflat şi Monica Macovei, care, deşi a constat la faţa locului aceste crime, în calitatea sa oficială de procuror, nu a protestat şi nu a întreprins absolut nimic – în acea perioadă! – pentru eliberarea imediată a victimelor abuzurilor Regimului FSN şi ale trupelor sale civile de asalt – minerii. Dimpotrivă! Iar Ancheta în Dosarul Mineriadei continuă!

De dragul fâsului mediatic, Macovei ne-a dat în judecată pretinzând despagubiri de 10.000 de euro de la fiecare, ştergerea tuturor articolelor online privind implicarea ei în mineriada din Iunie 1990 şi obligaţia de a publica Hotărârea în 10 ziare centrale (de unde atâtea?). Macovei pretindea că documentul de Instanţă preluat de Roncea.Ro prezintă nici mai mult nici mai puţin decât “acuzaţii mincinoase şi declaraţii denigratoare şi defăimătoare” care se înscriu într-o “campanie de presă”. Tare documentul ăsta, altfel un A4 amărât…

Tribunalul Bucureşti ne-a dat dreptate însă emiţând, spre cinstea Justiţiei Românie, la 6.07.2015, o Hotărâre demnă de Istoria Presei (Documentul AICI) în care Instanţa RESPINGE acţiunea formulată de Monica Macovei ca NEÎNTEMEIATĂ. Îmi pare rău că nu a admis în parte plângerea tovarăşei ex-procuror în sensul de a o obliga să publice Hotărârea în cele 10 ziare de care vorbea…

La Curtea de Apel, Macovei a revenit cu tupeu iar probele au fost reanalizate. Noua Hotărâre, deşi încalcă în parte libertatea de expresie, este iarăşi demnă de intrat în Istoria Presei post-decembriste.

Astfel, cel puţin în ce mă priveşt, Instanţa mă obligă să-i dau doamnei Macovei despagubiri morale scăzute de la 10.000 de euro la… 43 de euro şi 10 cenţi. Pe măsura înaltei moralităţi a doamnei, mi-am zis… În plus, din toate articolele privind implicarea procuroarei Macovei în evenimentele din iunie 1990 în favoarea Regimului criminal FSN Instanţa ne obligă să retragem de pe site-uri… O SINGURA FRAZĂ!

Şi anume, în ce mă priveşte, conform Hotârârii 834/2016 sunt obligat ca din preluarea textului lui Radu Tudor din cadrul postării personale intitulate (sugestiv, cred eu) “Să ne aducem aminte cine este Monica Macovei cu Radu Tudor, despre mineriada din iunie ’90, şi Victor Roncea, despre “dreapta” din PE: Rămân alături de asociaţia ACCEPT şi comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali şi trisexuali” să retrag această frază: “Trecutul procurorului Macovei demonstreaza ca anticomunismul ei este o parodie, o gluma proasta si o minciuna grosolana. Comunismul s-a cladit si s-a bazat in abuzul sau pe oameni ca Macovei.” Atât. Vreţi să ştiţi cum continua? Iată fraza imediat următoare, pe care Instanţa nu a contestat-o defel: “Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu).” Aţi înţeles, dragi colegi din presă?

În ce priveşte orice alte solicitări aberante formulate de procesomana Macovei, Instanţa “RESPINGE RESTUL ACŢIUNII, CA NEÎNTEMEIAT”. Adică, dragi colegi de presă, Monica Macovei a pierdut în procent de 99,99% procesul cu Roncea, Tudor şi Gâdea. A, era să uit: Instanţa mă mai obligă să-i plătesc cheltuieli de judecată de 3, 66 lei. Vă daţi seama că voi respecta această decizie. Fac apel pe această cale la colecţionarii de 1 ban să-mi vândă 366 de bănuţi ca să o ajut pe Mandela cu ceva metal în plus la salariul şi indemnizaţiile ei de 15.000 de euro lunar, ca europarlamentar făcut de bolnavul naţional Traian Băsescu pe banii negri din Afacerea Microsoft (conform declaraţiilor Elenei Udrea – Alo, DNA, se aude pe undeva?).

Fraţilor, hai, că nu-i greu: cititi 20 de rânduri, pierdeţi 30 de secunde şi câştigaţi putin obraz curat! JUST.RO vă aşteaptă!

Închei prin a anunţa că mă voi adresa CEDO pentru simplul fapt că socotesc că într-o democraţie autentică nu poate fi impusă sub nici o formă CENZURA – interzisă de Legea Supremă a României, CONSTITUŢIA  – chiar şi printr-o Hotărâre care sancţionează în fapt “delictul de opinie”. Pentru că în Întâmpinarea mea depusă la Curtea de Apel m-am solidarizat întru totul cu afirmaţiile lui Radu Tudor, fără a mă dezice nici măcar de o virgulă din textul său, o sa afirm în numele amândorora că această frază pretins defăimătoare este opinia unor jurnalişti cu 27 de ani de presă, care au fost pe străzi în 21 decembrie 1989, riscând, dacă regimul nu sucomba, să fie anchetaţi de procurorul comunist Monica Macovei, şi au contribuit la edificarea actualei democraţii şi, mai mult, la integrarea României în structurile de securitate euro-atlantice. Aşadar, cel puţin în nume personal, îmi “arog” acest “imens” drept pe care mi l-am obţinut cu propriile mele puteri: dreptul la opinie. Şi la care, iată, nu renunţ şi nu voi renunţa niciodată.

Remarc cu simpatie că din toată breasla justiţiarilor, doar avocata Elenina Nenicuţ a sesizat frauda enunţului triumfalist al Monicăi Macovei, preluat fără discernământ de multe medii de presă. În realitate, tot ceea ce afirmă Macovei în anunţul ei este MINCIUNĂ de la cap la coadă. Dacă de la revista GheDeSe (cum îi zicea Brucan), recte “22”, nu mă puteam aştepta la altceva decât la perpetuarea minciunii, cu regret am observat cum aceasta se răspândeşte fără o minimă decenţă a confruntării elucubraţiilor Macoveei cu realitatea faptică, de la Adevarul puscariasului penal Burci la Digi-ului ungurului Teszari, de la Epoch Times la B1, ZiuaNews şi chiar Q Magazine, unde de obicei profesionalismul este la el acasă. După cum mă aşteptam, Ziare.com, acestă măciucă deontoloagă beteagă a presei online, citează şi chiar face trimitere la Hotărâre, omiţând, doct, esenţa: respingerea ca neîntemeiată a acţiunii Monicăi Macovei, ex-procuror PCR-ist şi FSN-ist şi PDL-ist. Încă procuror Soros-ist şi GDS-ist deşi, nu ştiu dacă organele noastre ştiu (SRI, DNA) dar… alegerile din Statele Unite au fost câştigate de Donald Trump!

Mulţumesc redacţiei Cotidianul, singurul ziar care a redat cu promptitudine dreptul meu la replică.

Mulţumesc şi ziarului Bursa pentru publicarea, la vremea procesului, a punctului meu de vedere: Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima

Mulţumesc, desigur, şi celor care nu au preluat minciunile Monicăi Macovei dar, pentru a respecta balanţa Justiţiei şi a apăra Adevărul, vor reda măcar esenţa acestei Scrisori Deschise. UPDATE: Între acestea se remarcă deja ActiveNews, CorectNews şi Epoch Times, care a revenit cu o precizare în favoarea cititorilor şi a corectitudinii jurnalistice. De asemenea, importantele cotidiene BURSA şi Evenimentul Zilei au redat cu promptitudine realitatea.

Anexe din actele depuse la proces, mai jos.

Vă mulţumesc,

Victor Roncea

Adenda 1: Elenina Nicut

elenina-nicut-proces-macovei-roncea-tudor-gadea-antena-3“Vad ca Macovei se lauda ca a castigat procesul cu A3, dracu’, lacu’.

Mai jos, minuta deciziei din care rezulta ca a castigat exclusiv in limita unui paragraf:

“Trecutul procurorului Macovei demonstreaza ca anticomunismul ei este o parodie, o gluma proasta si o minciuna grosolana. Comunismul s a cladit si s a bazat in abuzul sau pe oameni ca Macovei”

Daunele morale au fost pe masura: 200/300 Lei pe persoana fizica, respectiv 2000 Lei pe persoana juridica in solidar cu persoana fizica, adica vax albina pe langa pretentiile reclamantei, 10.000 de euro de caciula, gen.

Paragraful in cauza nu are nimic de a face cu episodul Mineriada ’90.

In rest, adica ce se mai debiteaza in aceasta postare https://radu-tudor.ro/monica-macovei-procuror-anchetator-la…/, actiunea lui Macovei a fost respinsa ca neintemeiata.

Asta asa, ca sa restabilim adevarul, daca tot criticam A3 ca minte si dezinformeaza.”

Adenda 2: Hotărârea Instanţei versus minciunile Monicăi Macovei

macovei-minciuni-proces-roncea-tudor-gadea-antea-3

ANEXE

  1. Asociaţia Victimelor Mineriadei despre Monica Macovei – Document înaintat Curţii de Apel – Declaratie Victimele Mineriadei – PDF
  2. Documentul Parchetului Militar care anchetează Dosarul Mineriadei – Declaratie Chitac – Macovei – Parchetul Militar – PDF
  3. Extrase din presă anterioare articolelor noastre care au generat procesul – ceea ce dovedeşte că Macovei ne iubeşte tot aşa cum o iubim şi noi:

Iată cine apără statul de drept al lui Traian Băsescu

Iată ce text interesant găsim într-o mărturie a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei :

« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.

La  Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.”

Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e  statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?

Aţi citit vreodată, doamnă fostă procuror, mărturiile arestaţilor de la Măgurele, din zilele următoare? Cum erau loviţi de cordoane de poliţişti printre care erau siliţi să treacă? Cum erau terorizaţi cu câîni şi cum erau bătuţi atunci când cereau să iasă pentru a-şi face necesităţile? Cum cei mai mulţi au fost nevoiţi să doarmă pe beton, în hangarul de avioane nopţi în şir? Cum minerii făceau razii printre ei, ca să-i înfricoşeze? Cum la plecare au fost ameninţaţi că dacă spun ceva vor fi căutaţi şi arestaţi din nou? Cum v-aţi simţit ca procuror când marele eminescolog Petru Creţia a fost bătut bestial, împreună cu alte sute de cetăţeni ai Bucureştiului? Când fântâna arteziană de la Piaţa Universităţii a fost umplută cu trupurile lipsite de simţire ale celor măcelăriţi în Piaţa Universităţii? Chiar n-aţi văzut acte de violenţă? Astea sunt valorile pe care le apăraţi ca procuror al Republicii, doamna Macovei? În numele lor ne daţi astăzi lecţii?

Înţeleg, din declaraţia dumneavoastră, că aţi luat act cu “problema” Piaţa Universităţii în mai multe etape. Nu vreţi să ne povestiţi câte ceva şi despre celelalte etape în care aţi luat act cu “problema” respectivă?

This entry was posted on joi, iulie 5th, 2012 at 11:05 pm and is filed under Economie.

Sursa: Varujan Vosganian

InPolitics: Dezvaluire: Cum a ”vazut” Macovei mineriada din iunie 1990

5 comentarii / 934 vizualizări / 6 iulie 2012

Generalul Chiţac a folosit o declaraţie a procurorului Monica Macovei pentru a susţine că poliţia nu a comis acte de violenţă împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în iunie 1990, când sute dintre aceştia au fost transportaţi la unitatea Militară de la Măgurele, unde au fost bătuţi şi torturaţi cu bestialitate, dezvăluie fostul ministru liberal, Varujan Vosganian.

Monica Macovei şi „problema” Piaţa Universităţii
„Iată ce text interesant găsim într-o mărturie a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei : « Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?

Măcelul de la Măgurele
Aţi citit vreodată, doamnă fostă procuror, mărturiile arestaţilor de la Măgurele, din zilele următoare? Cum erau bătuţi de cordoane de poliţişti prin care erau siliţi să treacă? Cum erau terorizaţi cu câîni şi cum erau bătuţi atunci când cereau să iasă pentru a-şi face necesităţile? Cum cei mai mulţi au fost nevoiţi să doarmă pe beton, în hangarul de avioane nopţi în şir? Cum minerii făceau razii printre ei, ca să-i înfricoşeze? Cum la plecare au fost ameninţaţi că dacă spun ceva vor fi căutaţi şi arestaţi din nou? Cum v-aţi simţit ca procuror când marele eminescolog Petru Creţia a fost bătut bestial, împreună cu alţe sute de cetăţeni ai Bucureştiului? Când fântâna arteziană de la Piaţa Universităţii a fost umplută cu trupurile lipsite de simţire ale celor măcelăriţi în Piaţa Universităţii? Chiar n-aţi văzut acte de violenţă? Astea sunt valorile pe care le apăraţi ca procuror al Republicii, doamna Macovei? În numele lor ne daţi astăzi lecţii? Înţeleg, din declaraţia dumneavoastră, că aţi luat act cu “problema” Piaţa Universităţii în mai multe etape. Nu vreţi să ne povestiţi câte ceva şi despre celelalte etape în care aţi luat act cu “problema” respectivă?”, întreabă Varujan Vosganian. (Răzvan Gheorghe)

https://inpolitics.ro/dezvaluire-cum-a-vazut-macovei-mineriada-din-iunie-1990_1819124.html

Monica Macovei, procurorul care a luptat împotriva Pieței Universității

AccenteCirculă pe net

Politicianul Varujan Vosganian le aduce aminte cititorilor săi cine este de fapt Monica Macovei. Și pentru asta citează o mărturisire a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei.

„« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.

La  Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.”

Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e  statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?”, scrie Varujan Vosganian pe blog anunță revistablogurilor.ro.

Dan Zavaleanu Publicat Joi, 12 iulie 2012

Cotidianul

Azi, la Curtea de Apel Bucuresti, contrazis din nou de procurorul completului in cazul partidului ilegal(ist) Forta Civica a lui MRU. Au pus mana procurorii pe tara? Sau “alesii” Serviciului de Informatii al Extraterestrilor? :)

mihai-razvan-ungureanu-traian-basescuAm fost azi la Curtea de Apel in cazul Contestatiei mele cu privire la ilegalitatea inscrierii la alegerile pentru Parlamentul European a partidului Forta Civica (fost Partidul Crestin), preluat pe tava de UTC-istul reactivat Mihai Razvan Ungureanu (si el fost, fost si fost, nu mai zic ce si inca actual, la fel). Chemarea pentru ora 13.00 s-a facut printr-un apel telefonic primit la ora 10.10. Operativitate, ce mai! Iarasi, avocatul nostru, celebrul Paul Varzaru, din pacate, ca de-asta-i pro bono, a fost retinut – bine, nu el ci un client de-al lui -, de data asta la DNA. Pretul succesului! Asa ca am explicat eu, intr-o Motivatie de vreo patru pagini, de ce e normal sa fie respectata Legea, respectiv o Decizie foarte clara a Curtii Constitutionale, Legea Partidelor si Autoritatea Electorala Permanenta. Toata documentatia e aici: Justiţia din butoane în România în cazul MRU? Judecătoarea Rîşnoveanu Gabriela şi procurorul Voicu Cezar Sorin împotriva Curţii Constituţionale, a Legii partidelor şi Autorităţii Electorale Permanente. CONTESTATIA in cazul partidului Forta Civica, inscris ilegal la europarlamentare.

Ideea este ca FC MRU nu s-a inscris ca partid pana pe 31 decembrie anul trecut, conform prevederilor Legii. Ci numai dupa ce a inceput scandalul si dupa inscrierea lui pe lista admisilor pentru PE de catre BEC. Ca atare decizia BEC este, si ea, ilegala. Tribunalul a sustinut ca FC poate candida pentru ca sanctiunea prevazuta de Legea Partidelor este radierea partidului dupa autosesizarea Parchetului. Si, cum acest lucru nu s-a intamplat (din vina mea?) partidul este inscris legal la europarlamentare. Cu alte cuvinte, hotul neprins e negustor cinstit.

Dar ce ne facem daca Parchetul se autosesizeaza dupa alegerile europarlamentare si declara nul de drept tot procesul electoral. Dar daca, prin absurdul absurdului, MRU chiar ajunge in Parlamentul European, ca cap al listei FC (aici, Iliescu a fost mai cinstit!) si Parchetul declara ilegal partidul? Se refac alegerile europene in Romania? Aparatorul FC MRU a sustinut ca toate celalalte partide au dovedit “exces de zel” cand s-au inscris, pentru ca acest lucru nu ar mai fi necesar. Dar atunci de ce s-a mai reinscris acum, zilele acestea, FC MRU, daca nu mai este nevoie?

Eu am aratat ca interpretarea dupa ureche de catre Tribunal a Deciziei Curtii Constitutionale nu priveste si nici nu contrazice capatul nostru de cerere, respectiv faptul ca o entitate neinscrisa la termenul prevazut de Lege este in aceeasi stare de ilegalitate si inainte, si dupa autosesizarea Parchetului. Logic, nu? Aparatorul din poarta FC MRU a sustinut ca depunerea unui numar de 200.000 de semnaturi pentru europarlamentare atesta indirect ca este vorba de un partid politic. Pardon? Vadim Tudor a strans 225.000 de semnaturi si, din cate stiu, nu prea mai reprezinta vreun partid…

Daca si Curtea de Apel va mentine decizia Tribunalului, dupa cum a spus-o – cam cu jumatate de gura, dar a spus-o – procuroarea sedintei, atunci insemna ca nici un partid politic nu va mai avea pe viitor obligativitatea sa se reinscrie, respectiv sa demonstreze ca are membri si filiale pe tot cuprinsul tarii. Vedeti si: Forta Civica a lui Mihai Razvan Ungureanu, un tigru doar pe hartie. Dar partidele noi infiintate, da! Nu suna a discriminare? Alo, CEDO!? Inchei prin a cita Curtea Constitutionala: “Scopul acestor prevederi legale este confirmarea, in fiecare an preelectoral, a indeplinirii uneia dintre conditiile obligatorii ce privesc infiintarea partidului politic, si anume existenta numarului minim al membrilor fondatori si dispersia teritoriala a acestora.”

Sunt foarte curios daca si Curtea de Apel va desfiinta…Curtea Constitutionala! 🙂

PS: Motivarea Tribunalului a durat trei zile. Exact in aceasta perioada a avut loc interviul presedintelui Romaniei cu Rares Bogdan, in care Traian Basescu si-a exprimat public o ciudata intoarcere in favoarea fostului (?) sau preferat care, din cate stim, ii cam tradase (nu numai) asteptarile… Tocmai acum, cand incepusem sa-l re-re-re-re-re-re-reevaluez pe Traian Basescu… 🙂

EXCLUSIV Ziaristi Online: Valentin Nicolau intervine in scandalul Monica Ghiurco – Stirile TVR. Alba-neagra Justitiei romane cu un ucigas bestial maghiar din decembrie 1989. Un exit pentru Romania din UE? ONOR LA MAREŞAL!

Monica Ghiurco TVRZiaristi Online:

EXCLUSIV. Valentin Nicolau intervine in urma scandalului Monica Ghiurco – Stirile TVR: Informatorul Claudiu Saftoiu transforma TVR intr-o tarla a imposturii, jafului si incompetentei

Claudiu Saftoiu si Lucaci TVR

Acțiunea lui C. Saftoiu e un gest reflex venit din deprinderea de a da note informative pe ascuns. S-a folosit de mașina de vot politic din CA doar atunci când n-a avut alternative. Pentru el TVR e o tarla, iar el e vătaful suprem impus de partid, deci face ce vrea.

Una din bestiile criminale maghiare din decembrie 1989, de la Targu Secuiesc, gasita vinovata de uciderea colonelului Aurel Agache, dupa ce Curtea de Apel ii spalase mainile de sange

Ucigasii-colonelului-Agache Aurel de la Targu Secuiesc Decembrie 1989 - Ziaristi Online

Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial in Targu Secuiesc de hoarde de maghiari deszlantuiti impotriva romanilor, in decembrie 1989, ne informeaza ca unul din ucigasii tatalui sau a fost gasit, din nou, vinovat de crima, dupa ce o instanta a mult aclamatei “Justitii a statului de drept”, respectiv Curtea de Apel Bucuresti, il gasisese… nevinovat.

Un exit pentru Romania din UE? De ziua Germaniei, economistul Radu Golban lanseaza online noua sa carte “Romania, alternative la corsetul UE”

Romania alternativa la corsetul UE - Radu Golban

“Romania, alternative la corsetul UE” este titlul noii mele carti si totodata primul meu manifest politic. A venit momentul sa ne intrebam si noi daca acest nou reich de tip sovietic nu este cauza problemelor economice si politice ale tarii si garantul dezbinarii teritoriale de maine.

Basarabia-Bucovina.Info:

ONOR LA MAREŞAL! Fundaţia “Mareşal Alexandru Averescu” şi Basarabia-Bucovina.Info omagiază memoria ostaşului din Babele, Ismail

Mareşalul Alexandru Averescu a fost comemorat la Buzău, astăzi 3 octombrie, la 75 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, printr-o manifestare…

Onor la Maresal Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu via Basarabia Bucovina Info

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova