Posts Tagged ‘DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU’

Integrala Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu – 27 de volume editate de prof univ dr Gh Buzatu si Victor Roncea pentru Civic Media – lansata la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI, oct 2012. In loc de Incheiere

Vineri, 19.X.2012, ora 17, la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI aflat sub auspiciile Academiei Romane – Filiala Iasi, a avut loc simpozionul pe tema România în jocurile serviciilor secrete ale Marilor Puteri la confluenţa secolelor XX-XXI, informeaza  CICE – Iaşi. Cu acest prilej s-au lansat unele din ultimele cărţi apărute în cadrul Colecţiei Românii în istoria universală de sub egida CICE de/despre N. Iorga, D. Ciurea, V. Neamţu, Ilie Seftiuc, V. F. Dobrinescu, I. Scurtu, Stela Cheptea, Sorin Gorovei, Corneliu Ciucanu, iar Centrul a donat Bibliotecii Filialei Iaşi a Academiei Române seria completă a celor 27 de volume reprezentând ediţia integrală a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu, editori Gh. Buzatu si V. Roncea pentru Civic Media, tipărite în condiţii grafice de excepţie la Editura TipoMoldova. Au fost sustinute comunicari de Constantin Buşe, Corneliu Ciucanu, Gh. Buzatu. Asociatia Civic Media tine sa multumeasca istoricilor si cercetatorilor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Colegiului CNSAS pentru sprijinul adus la dezvaluirea continutului dosarelor secrete privind Miscarea Legionara si Capitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu, sine ira et studio. Ziaristi Online va prezinta mai jos cuvantul prof univ dr Gheorghe Buzatu la ultimul volum din integrala Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu:

DOCUMENTE

DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU

  – XXV-XXVII –

EDITATE

  DE

VICTOR RONCEA

PENTRU

 CIVIC MEDIA

                                                                

ÎN COLABORARE CU

GH. BUZATU

 

IAŞI

TIPO MOLDOVA

2012


MIRCEA ELIADE

TEROAREA ISTORIEI SI DESTINUL ROMANIEI

 Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi… O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica. De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui. Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.

(“Cer si pamant romanesc”, 10 iunie 2011)

*

Foto: Familia lui Corneliu Zelea Codreanu la Husi,  în faţa casei părinteşti, 1917 (stanga – tatal, dreapta – fiul).


ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Am preferat, din motive evidente, să finalizăm colecţia Documentelor din Arhiva lui Corneliu Zelea Codreanu cu textul memorabil al inegalabilului Mircea Eliade. Acesta, în repetate rânduri, şi-a definit conceptul, dar cu deosebire în Proba labirintului, unde a precizat că „<<teroarea istoriei>> este pentru mine experienţa unui om care nu mai este religios, care nu are deci nici o speranţă să găsească o semnificaţie ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă rostul. Un evreu în cetatea Babilonului suferea enorm, dar această suferinţă pentru el avea un sens: Iahve voia să pedepsească poporul […] Chiar si pentru Hegel, orice eveniment, orice încercare era o manifestare a spiritului universal şi, prin urmare, avea un sens. Răul istoric se putea, deci, dacă nu justifica, cel puţin explica rational… Dar când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică şi dacă ele nu mai sunt ceea ce au fost pentru lumea tradiţională – încercări pentru un popor sau pentru un individ – atunci avem de-a face cu ceea ce am numit eu <<Teroarea istoriei>>”[1].

Ion Zelea Codreanu cu fiul sau, Corneliu Zelea Codreanu, elev la Liceul Militar Nicolae Filipescu de lângă Mânăstirea Dealu din Târgovişte – 1914.

         Se impune, în momentul în care volumele XXV-XXVII încheie colecţia Documentelor …, să revenim asupra asigurării date Cititorului dintru bun început în sensul că ne vom preocupa de editarea integrală a materialelor descoperite în Arhiva CNSAS. Ceea ce am realizat întocmai, iar aceasta graţie solicitudinii Editurii Tipo Moldova din Iaşi şi colegilor de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană de la Filiala Iaşi a Academiei Române, aceştia din urmă rămânând fideli programelor ştiinţifice asumate de mai mult timp şi concretizate în volume bine recepţionate de  cititori  şi, tocmai de aceea, editate/reeditate, aşa precum Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941 sau Procesul” lui C. Z. Codreanu.

Bibliografia generală şi specială privind mişcările de dreapta în veacul XX la nivel mondial, european ori în diverse ţări, iar, în context, în România cu Mişcarea Legionară, este extrem de bogată şi variată[2]. Mai mult decât sigur însă că, acum şi aici, Cititorul aşteaptă de la noi o concluzie generală în temeiul documentelor valorificate despre manifestările dreptei în România; cu menţiunea că, deja pentru fiecare din cele 27 de volume am expus  consideraţiile necesare, unde şi când a fost cazul, vom preciza, fie şi cu riscul de a „dezamăgi” pe cititor, că nu avem în vedere o astfel de Încheiere generală ori vreun Studiu special despre Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier. Procedând astfel, nu dovedim nicidecum lipsă de curaj (atestat în volumele consacrate Mareşalului Ion Antonescu, lui N. Iorga şi N. Titulescu, lui N. Ceauşescu, istoriei globale a petrolului românesc, evoluţiei problemei Basarabiei în context internaţional, rolului şi locului României în epoca conflagraţiei mondiale din 1939-1945 etc.), ci, pur şi simplu, pornim de la convingerea, în urma investigării în scopul editării celor 27 volume însumând 9 871 file puse acum la dispoziţia cititorului, că studiul metodic şi temeinic al istoriei Mişcării Legionare începe ori trebuie să debuteze în baza materialelor tipărite. Într-un atare context este netăgăduit că avansarea unor concluzii înainte chiar de finalizarea cercetărilor sistematice nu corespunde de fel normelor studiilor istorice moderne. Mai cu seamă astăzi, când în baza experienţei dobândite în privinţa eşecului studierii comunismului, de pildă, prin metoda unor rapoarte finale, cu atât mai mult trebuie abordată într-o altă viziune  problematica anticomunismului în România, în care – vrem/nu vrem – Mişcarea Legionară a avut în România un rol primordial, atât înainte cât şi după 1944. Ceea ce studiile istorice vor urma să elucideze, excluzând situaţia imposibilă actuală când studiile despre „comunismul românesc”, excedând limitelor sistemului radiografiat, sfârşesc de regulă prin a repudia chiar … anticomunismul, promovat/deviat indecent  drept obiectiv al demonstraţiilor pretins ştiinţifice, mai cu seamă dacă se au în vedere Mişcarea Legionară şi liderii sau acţiunile lor!      

Volumele XXV-XXVII din colecţia Documente din Arhiva C. Z. Codreanu reunesc în ordine următoarele „dosare” din fondul original aflate sub cotele:

–          12784/110237/20 – „procesul” Căpitanului din 1938 (diverse materiale, cf. pentru stenogramele şedinţelor din 23-26 mai 1938 – Documente …, vol. XI)[3];

–          12784/110237/21 – Însemnările de la Jilava (transcriere din 18.II.1944 după Amintiri din memoriile Căpitanului, 1938, Jilava şi Doftana) [4];

–          I-234980/83490 – diverse (1935-1941).

Nu vom încheia aceste consideraţii fără a exprima sincere mulţumiri tuturor celor care au încurajat iniţiativa şi eforturile noastre, iar, în mod cu totul special, prestigioasei Case Editoriale Tipo Moldova din Iaşi, Domnului Director Aurel Ştefanachi, care s-a preocupat personal de apariţia integrală şi în condiţii excelente a ediţiei anastatice a  Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu.

Gândurile se îndreaptă, nu mai puţin, către Cititorul nostru, indiscutabil principalul beneficiar al materialelor puse în circuitul ştiinţific tocmai cu scopul de a descifra şi pune în evidenţă ADEVĂRUL, mai cu seamă într-una dintre problemele cele mai controversate ale epocii contemporane – istoria Mişcării Legionare, rolul şi locul ei în evoluţia/involuţia României în cursul veacului XX aflat decisiv sub TEROAREA ISTORIEI, cu distincţia  categorică între „Dreapta” şi „Stânga”, între „fascism” şi „legionarism”, între crimă şi represiune, cu abandonarea şabloanelor de tipul „legionar/legionaroid”, fără însă a se ignora că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al Românilor şi unul dintre cei mai de seamă ai lumii, a căzut victimă a regimului legionar-antonescian în noiembrie 1940.

Gh. Buzatu

         Iaşi, 29 august 2012


[1] Subliniem în context că Florin Ţurcanu a consacrat o masivă monografie lui Mircea Eliade – Prizonierul istoriei (2003), cu propuneri discutabile despre Garda de Fier ca mişcare fascistă sau despre marele istoric al religiilor … intelectual fascist.

[2] Cf. Armin Heinen, Die Legion “Erzengel Michael” in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation, Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, München, R. Oldenbourg Verlag, 1986; Philip Rees, Fascism and Pre-Fascism in Europe. 1890-1945. A Bibliography of the Extreme Right, Sussex-New Jersey, The Harvester Press/Barnes and Nobles, 1984; Ernst Nolte, Războiul civil European. 1917-1945. Naţional-socialism şi bolşevism, Bucureşti, Grupul Editorial Corint, 2005; Un rezumat orientativ al literaturii legionare, în Horia Sima, Antologie legionară. Opera publicistică în şapte volume, VII, Miami Beach, 1994, pp. 482-532; Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941, Bucureşti, FFPress, 1996, pp. 12-50; Ioan Boacă, Bibliografie legionară, Miami Beach, Florida, Colecţia „Omul Nou”, 1993.

[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., “Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai 1938), ediţia I, Iaşi, CICE, 1994; ediţia a II-a, Iaşi, Tipo Moldova, 2010; Victor Roncea, Gh. Buzatu, eds., Documente din Arhiva C. Z. Codreanu, vol. XI, Iaşi, Tipo Moldova, 2012.

[4] Cf. Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, ediţia a V-a, editor Radu Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995; Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939. C. Z. Codreanu. 1899-1938, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 139- 175. De reţinut că există mai multe „variante” ale Însemnărilor, descoperite şi puse în valoare de diverse persoane în varii condiţii în 1941 sau în 1944.

Sursa fotografiilor: Biblioteca Academiei Române via Miscarea-Legionara.Net

Detalii despre editia integrala Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu la Ziaristi Online

Sabia Profesorului Gheorghe Buzatu, Batalia Pentru Basarabia si Efectele Holocaustului Rosu

Sabia lui Gheorghe Buzatu

de Ion Petrescu

Prima decadă a lunii în curs a fost marcată şi de anualul fenomen Maia. Aici fiind vorba de comuna ialomiţeană Maia – Catargi, unde un istoric tenace, precum Jipa Rotaru şi mentorul său, cunoscutul Gheorghe Buzatu, invită, de fiecare dată în septembrie, timp de două zile, lângă biserica locală, pe un tăpşan cu corturi militare, conaţionali împătimiţi de cunoaşterea adevărurilor integrale, ale unui trecut şi azi parţial reconstituit.

Vezi Lansare la Maia – Catargi: Profesorul Gh Buzatu despre depozitia lui Ion Antonescu la “Procesul” Capitanului Miscarii Legionare. Au aparut volumele XI, XII si XIII ale lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu

Anul acesta, contribuţiile ştiinţifice au vizat o temă pe cât de actuală, pe atât de sensibilă, tema fiind: „1812-2012, 200 de ani de la răpirea Basarabiei de către Imperiul Rus.”

Circa 80 de istorici, mai mult sau mai puţin tineri, au fost prezenţi la “show”-ul spiritual conceput şi realizat de Jipa Rotaru, Marian Zamfir, Tănase Jănel şi Vlad Constantin. Şi primul lucru bun a fost teancul de noi apariţii editoriale, prezentate la debutul evenimentului, regretul celor prezenţi fiind că nu au fost exemplare pentru fiecare dintre ei. Atât de mare fiind interesul generat de multe din cărţile aduse chiar de autorii lor.

Cuvinte de complezenţă? Deloc, dacă menţionez impunătorul volum scris de colonelul (r.) ing. dr. Anatol Munteanu, despre “Războiul moldo-rus din Transnistria”, autorul fiind el însuşi unul dintre cei care au apărat, atunci, ideea integrităţii teritoriale a celui de-Al Doilea Stat Românesc.

Un conaţional care şi azi este marcat de jocul dublu al unor decidenţi de la Chişinău, ce ar fi putut lua hotărâri decisive, finalul confruntării fiind cu totul altul.

Sau impunătorul tom adus de publicistul Marian Nencescu, tipărit de Editura Biblioteca Bucureştilor, intitulat simbolic „Chişinău ’92, file de jurnal”, autorul fiind Ion Bistreanu, cel care a avut “privilegiul de a deschide şi conduce prima ambasadă, pe teritoriul celui de al doilea stat românesc – Republica Moldova.“

Peste 500 de pagini, despre adevăratele raporturi între liderii de la Bucureşti şi Chişinău, cu discuţii nu totdeauna fraterne şi suspiciuni, dincolo de Prut, generate de mentalitatea ex-sovietică, vizibilă şi azi, conform căreia mângâierea Rusiei, pe frunte, este mai rentabilă, decât mâna pusă, frăţeşte, pe umăr, de către România. Un volum în care multe măşti cad jos, de pe chipurile unor politicieni, de mucava, de ieri şi de azi, din Chişinău.

Din lista altor cărţi lansate la Maia aş mai menţiona acum doar două. Cea scoasă de iniţiatorii întâlnirii anuale, la Editura Anca, sub genericul „Retrăiri istorice, în veacul XXI”, cu comunicările din anul trecut, pe subiectul „70 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire Naţională”. Cu un motto valabil şi în zilele post-referendum, de acum:”Pacea, domnilor, pacea şi ordinea e scăparea ţării, şi voi prefera moartea, mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării.” Cuvinte rostite de Barbu Catargiu (1807-1862), ale cărui rămăşiţe pământeşti sunt depozitate în micul cavou situat sub biserica din comuna Maia.

Şi ultima, doar pe această listă, este cartea surprinzătoare a lui Zoe Bratu, despre „Relaţiile româno-germane, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Abordare prin prisma paradigmei constructiviste”. Un volum ce se deschide cu un îndemn al Mareşalului Ion Antonescu, bun de ţinut minte şi în aceste vremuri, nu tocmai limpezi:”Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.”

Dar, despre ineditul acestui tom, mai multe amănunte într-un proxim dialog cu autoarea. Al cărei merit este, după cum preciza comandorul (r.) prof. univ. dr. Jipa Rotaru, următorul:”Ne-am aliat cu Germania, se demonstrează în cercetarea de faţă, pentru a ne păstra statalitatea şi a reîntregi teritoriile naţionale. În această viziune, ducând, alături de Germania, războiul nostru naţional, între 21 iunie 1941 şi 22 august 1944. Acesta este crezul autoarei şi substanţa acestei lucrări, spre cinstirea memoriei tuturor celor jertfiţi pe câmpul de luptă, pentru reîntregirea neamului românesc”.

Momentul cel mai spectaculos al acestui eveniment cultural-istoric a fost acela când Jipa Rotaru şi Constantin Moşincat au oficiat ceremonia de acordare a sabiei simbolice a Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio, profesorului universitar dr. Gheorghe Buzatu. În aer liber. Lângă cortul militar şi la doi paşi de biserica din Maia.

Emoţionant şi semnificativ gest de recunoaştere, din partea unei comunităţi mici, dar tenace şi orgolioase, a staturii spirituale a celui mai mare istoric român în viaţă.

Un conaţional care a avut curajul să afirme: ”Războiul din Est al României n-a avut nicio legătură cu holocaustul brun, nazist, nefiindu-i nici cauză şi nici efect. Ele s-au petrecut, aproximativ, în acelaşi timp, dar pe când holocaustul brun a bântuit prin excelenţă Europa, aflată sub cizma celui de-al III-lea Reich nazist, România, nefiind ocupată de Hitler, s-a aflat, dimpotrivă, printre primele ţări din lume care a devenit teritoriu de experimentare a holocaustului roşu (Basarabia şi Bucovina de Nord, 1940-1941).”

Efectele Holocaustului Roşu fiind vizibile şi azi, în cel de-Al Doilea Stat Românesc, unde presiunile Moscovei, asupra celor trei lideri, ai Alianţei pentru Integrare Europeană – Mihai Ghimpu, Marian Lupu şi Vlad Filat – i-a transformat brusc, pe toţi, în apostolii… statalităţii landului dintre Prut şi Nistru.

Ceea ce nu înseamnă că procesul de reunificare – atent monitorizat de diplomaţia rusă, exasperată că nu mai are cum să îl oprească – va mai putea fi mult amânat. Dovadă deruta lui Vladimir Putin, care când îl face inamic pe prezidenţiabilul republican, când tam-nisam declară, că, totuşi va putea conlucra cu el. Eroare!

Amintiţi-vă discursul ferm al preşedintelui republican Ronald Reagan, la Berlin, cel după care s-a prăbuşit zidul sovietic, dintre cele două entităţi germane. Sabia istoriei fiind necruţătoare cu cei ce şi-au croit măreţia, călcând cu moartea pe viaţa altor popoare. Ca în Basarabia.

Ion Petrescu / Ziua Veche

13 Septembrie 1899 – 13 Septembrie 2012. Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu XXV – XXVII

Vedeti si DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU

Capitanul Miscarii Legionare in fotografii, unele rare sau inedite. “Pentru Legionari”, o noua editie, cu un Avertisment de Gheorghe Buzatu, la 112 ani de la nasterea lui Corneliu Zelea Codreanu. Singurul discurs audio ramas public

Tudor Arghezi despre Corneliu Zelea Codreanu: Fat Frumos. “Tu, Tarã,-asteaptã cântecele iar, Sã se strecoare-n ramuri linistit, Din rãsãritul mare-n asfintit, De la hotar pãnã-n hotar”

Au aparut volumele XI, XII si XIII ale lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, ajunse de la CNSAS si in Biblioteca Manastirii Petru Voda si lansate la Maia – Catargiu. 113 ani de la nastere – 13 septembrie 2012: Manifestare Noua Dreapta la Iasi. Prof Gh Buzatu despre “Procesul” Capitanului

”Totul pentru Ţară, nimic pentru noi”

Ca in fiecare an in preajma sarbatorii nationale a Nasterii Maicii Domnului, Sfanta Maria, la Maia, unde se află rămășițele pământești ale primului prim-ministru al României moderne, Barbu Catargiu, s-a desfășurat, timp de doua zile, ( 7 și 8 septembrie), la Așezământul de Artă și Cultură Maia-Catargiu, o noua ediție a sesiunilor de comunicări științifice initiate de energicul istoric prof univ dr Rotaru Jipa, Comandor în retragere, fost director al Muzeului Militar Central si al Muzeului Marinei de la Constanta si actual secretar al Consiliului parohial al Bisericii din Maia, unde se afla ingropat marele roman Barbu Catargiu (foto dreapta). Cea de a VIII-a editie a manifestarii a fost organizată anul acesta de Primăria Maia, secțiunea de istorie și arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania și Institutul de Istorie Naţională Maia Catargiu si a avut ca tema “1812-2012; 200 de ani de la răpirea Basarabiei de către Imperiul Țarist”. De asemenea s-au comemorat 205 ani de la naștere și 150 de ani de la asasinarea politicianului conservator Barbu Catargiu, autorul devizei ”Totul pentru Ţară, nimic pentru noi”. Cunoscutul comentator si analist militar Ion Petrescu noteaza ca tenacele istoric Jipa Rotaru adună, în fiecare an cel putin 40 de istorici, ziaristi, experti militari si de informatii sub mentoratul distinsului profesor Gheorghe Buzatu. Tot Ion Petrescu a facut si cronica manifestarii de anul trecut: 1941-2011 – 70 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire naţională. Acum, de Sfanta Maria, au fost lansate la Maia-Catargiu volumele XI, XII si XIII din lucrarea publicata de Editura Tipo Moldova cu sprijinul CNSAS si al Civic Media, Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, editata sub coordonarea profesorului univ dr Gheorghe Buzatu, membru AOSR si fondator al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi. Primele 10 volume au intrat recent si in Biblioteca Manastirii Petru Voda, gratie profesorului Gheorge Buzatu care semneaza si prefata de mai jos, a volumului XI, privind “Procesul” urmat de asasinarea Capitanului Miscarii Legionare, de la a carui nastere se implinesc anul acesta 113 ani. Asociatia Noua Dreapta anunta o dezbatere pe tema personalitatii lui Corneliu Zelea Codreanu pentru joi, 13 septembrie 2012, la Clubul CFR Iasi.

DOCUMENTE

DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU

–    XI –

EDITATE

DE

VICTOR RONCEA

PENTRU

 CIVIC MEDIA

ÎN COLABORARE CU

GH. BUZATU

*

IAŞI

TIPO MOLDOVA

2012

„Procesul”

 În diverse volume anterioare am inclus probe – cele mai multe disparate – privind procesele antilegionare, inclusiv, ori mai cu seamă, „procesul” faimos al lui C. Z. Codreanu din 1938, pe care l-am încadrat, nu numaidecât noi, în seria marilor înscenări şi erori judiciare din România, aşa precum şi în cazul Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor lui (1946), al PNŢ-ului (1947) ori al soţilor Ceauşescu (1989)[1].

Preocupaţi fiind să realizăm o ediţie anastatică integrală a Documentelor din arhiva C. Z. Codreanu, am renunţat dintru început la orice criterii de sistematizare tematică ori cronologică a materialelor. Am preferat ordinea pe care a stabilit-o organizatorul fondului[2], evitând riscul de a neglija vreun document ori operând cumva o „selecţie” care să nu fi fost a noastră, deci, subiectivă. Ceea ce nu înseamnă să fi rămas la … discreţia organizatorului fondului; dimpotrivă, am admis că acesta a avut motive să cuprindă un document în mai multe dosare, totuşi rânduite sistematic sau cronologic, după cum pe altele le-a neglijat. În context, aşa după cum s-a relevat în volumele anterioare (I-X), „procesul” lui C. Z. Codreanu din 1938 a revenit cel mai adesea în materialele editate (vezi, mai ales, vol. V). Este motivul pentru care socotim necesar să apelăm la consideraţiile expuse în tomul respectiv (pp. 3-4):

„ […] Dacă revenim asupra faptelor din 1938 este pentru a reţine unele personalităţi de excepţie care au compărut ca martori ai „Căpitanului” şi calitatea  depoziţiilor acestora[3] – profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, dr. I. Cantacuzino, generalii C. Petrovicescu şi M. Racoviţă, dar, mai cu seamă, Iuliu Maniu[4] şi general Ion Antonescu[5].

În ceea ce-l priveşte pe Iuliu Maniu, acesta, pentru a nu rămâne la discreţia stenografului de şedinţă, a depus la Tribunalul Militar al Corpului de Armată II un text final al depoziţiei sale. Liderul PNŢ-ului a apreciat fără reticenţă Garda de Fier drept o formaţie „totalitară, în contra democraţiei, [care] este pentru un fel de dictatură”[6], ceea ce nu era cazul propriului partid; totodată, Maniu a respins deschis „ideologia şi metoda” celui acuzat, pentru martor „hotărâtoare” fiind în adoptarea marilor decizii voinţa naţiunii, el neadmiţând ca „guvernele să fie impuse ţării în contra voinţei naţionale”[7].

Pentru generalul Ion Antonescu implicaţiile prezenţei sale în calitate de martor al apărării la „procesul” lui C. Z. Codreanu au fost de asemenea ample, având în vedere statutul său de militar[8] şi poziţia tranşantă exprimată în sprijinul celui judecat şi, drept consecinţă, zvonurile care au circulat în privinţa participării sale la un … „complot” al legionarilor. Aceste elemente se desprind din documentele secrete descoperite de noi în Arhivele C.N.S.A.S.-ului şi editate de noi[9]. Astfel, dispunând de un extras din dosarul Tribunalului Militar al Corpului de Armată II, Secţia I, aflăm (vol. I, nr. 759 privitor pe CORNELIU Z. CODREANU, pag. 341), următorul extras dintr-un proces-verbal:

„ […] În şedinţa publică de azi, 24 mai 1938, martorul Ion Antonescu, general, 56 ani, de profesiune ofiţer activ, domiciliat în Bucureşti, str. Paharnicului, nr. 23, propus de apărare în procesul ce face obiectul dosarului nr. 759/1938, după ce a depus jurământul conform art. 191 din Codul Justiţiei Militare, îndeplinindu-se în privinţa lui şi formalităţile prevăzute de art. 194 din C.J.M., declară:

Din conversaţiile avute cu Dl. Codreanu am constatat că nu era preocupat de venirea la putere ci de treburile Ţării şi mi-a afirmat că nu este încă pregătit pentru guvernare. Convorbirea a avut loc în timpul alegerilor şi, cum mie îmi era frică de un război civil, am discutat cu Dl. Codreanu această problemă şi îmi aduc aminte că acuzatul mi-a declarat că se retrage din propagandă, iar D-lui Goga i-a declarat că se retrage din alegeri. Dacă eu observam ceva suspect la acuzat în felul că ar avea intenţie de o răscoală, nu stăm de vorbă. În chestia armelor am spus acuzatului să le predea autorităţilor militare. Acuzatul a avut o foarte frumoasă atitudine în legătură cu sentimentele naţionale. Nu pot aprecia nici în bine, nici în rău Partidul Totul pentru Ţară, fiind încă militar. Din elementele ce le-am avut nu pot crede că acuzatul ar putea fi capabil de trădare”[10] (Arhiva C.N.S.A.S., vol. 3, f. 96).

[…] „Procesul” din 1938 al lui C. Z. Codreanu, şi nu numai, oferă în continuare suficiente materiale noi de studiu şi atâtea motive de reflecţie cercetătorilor trecutului,  îngăduindu-le concluzii indiscutabile privind cauzele, manifestările şi consecinţele ERORILOR ÎN ISTORIE!”

Cel de al XI-lea volum din serie cuprinde exclusiv documente referitoare la „procesul” din 1938: lista martorilor şi corespondenţilor români sau străini, iar, în mod special, stenogramele dezbaterilor, mai precis:

– şedinţa din 23 mai 1938 (f. 10 şi urm.);

– şedinţa din 24 mai 1938, cu depoziţiile unor dintre martori (I. Frollo, preotul Ion Moţa, profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, generalii C. Petrovicescu, Ion Antonescu, M. Racoviţă ş.a.) (f. 161 şi urm.);

– şedinţa din 25 mai 1938 (f. 275 şi urm.), cu depoziţiilor altor martori (dr. I. Cantacuzino, Iuliu Maniu – f. 285 şi urm.);

– şedinţa din 26 mai 1938 (f. 310 şi urm.), cuprinzând Rechizitoriul maiorului magistrat Radu Ionescu, intervenţiile apărării şi sentinţa de condamnare a lui C. Z. Codreanu la 10 ani muncă silnică, o amendă de 5 000 lei şi cheltuieli de judecată de 2 000 lei[11].

În temeiul apariţiei prezentului volum din arhiva C. Z. Codreanu o documentare completă a cititorului impune necondiţionat şi cercetarea acestei surse, confruntarea ei critică cu materialele deja valorificate, în speţă „Procesul” lui C. Z. Codreanu, editat de noi în colaborare cu  Kurt W Treptow, în temeiul textului apărut iniţial în paginile faimosului cotidian bucureştean „Universul” şi, parţial, în lucrarea clandestină publicată de legionari în august 1938: Adevărul în Procesul C. Z. Codreanu[12].

Gh. Buzatu

 

 Iaşi, 21 august 2012

Notă

 

Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:

 

  Cota              Dosarul      Volumul            Total file

013207            111041            1*                    770

,,                      ,,                      2*                    580

,,                      ,,                      3*                    501

,,                      ,,                      4*                    497

,,                      ,,                      5*                    311

11784              110237            l**                   532

,,                      ,,                      2***                267

,,                      ,,                      3***                242

,,                      ,,                      4****              325

,,                      ,,                      5*****            523

,,                      ,,                      6******          386

,,                      ,,                      7                      307

,,                      ,,                      8                      508

,,                      ,,                      9                      399

,,                      ,,                      10                    339

,,                      ,,                      11                    313

,,                      ,,                      12                    288

,,                      ,,                      13                    422

12784              110237            14                    509

,,                      ,,                      15                    271

 ,,                      ,,                      16                    536

,,                      ,,                      17                      71

,,                      ,,                      18                    305

,,                      ,,                      19                    231

,,                      ,,                      20                    200

,,                      ,,                      21                      91

I – 234980       83490       vol. nr. (fără)          147

* Volumele I-V din serie, publicate.

** Vol. VI din serie, publicat.

*** Vols. VII-VIII, publicate.

**** Vol. IX, publicat.

***** Vol. X, publicat.

****** Vol. XI din serie.

Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; îndeosebi vol. 6/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Fotografiile reproduse cuprind în genere imagini cunoscute, după cum şi unele inedite. A se vedea şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/.

Menţionăm că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică precis cotele şi volumele de referinţă, precum şi organizatorul şi posesorul fondului – Direcţiunea Generală a Poliţiei (Siguranţa).


[2] Despre organizarea, funcţionarea şi rolul Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale după 1919 vezi Alin Spânu,Istoria Serviciilor de Informaţii/Contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945, Iaşi, Demiurg, 2010, passim.

[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai, 1938), ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 83 şi urm.

[4] Ibidem, pp. 108-111, 247-251.

[5] Ibidem, pp. 98-100.

[6] Ibidem, p. 247-248.

[7] Ibidem, p. 251.

[8] În luna noiembrie 1938, I. Antonescu a deţinut comanda Corpului Armată III Chişinău şi care, la 1 decembrie 1938, i-a fost retrasă, pentru a rămâne „la dispoziţia” Ministerului Apărării Naţionale (cf. Mareşalii României, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999, p. 169).

[9] Apud Gh. Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, I, Ploieşti, Mileniul III, 2005, pp. 385-389 (doc. nos. 9-17) (PDF) Descarcă.

[10] Relativ la depoziţia generalului Ion Antonescu în cursul „procesului” lui Corneliu Zelea  Codreanu, la şedinţa din 24 mai 1938, vezi şi textul editat – Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu …, pp. 98-100. Opinia generalului exprimată în finalul depoziţiei sale: „Din elementele pe care le-am avut şi le am, pot spune că nu poate fi acuzat [C. Z. Codreanu] de trădare. Generalul Antonescu nu stă de vorbă cu trădătorii” (ibidem, p. 100). Mai jos, sursele materialelor din „Archives” – https://vouloir.hautetfort.com/archive/2010/05/19/codreanu.html, iar de pe Internet – https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu.

[11] Ulterior, prin Decizia din 30 noiembrie 1940 a Înaltei Curţi de Casaţie,  C. Z. Codreanu a fost reabilitat iar sentinţa anulată (cf. vol. IV, f. 36 şi urm.; www.codreanu.ro/procesul.htm – 46k).

[12] Reeditată ulterior – Miami Beach, Colecţia „Omul Nou”, 1980, 250 p. Vezi, de asemenea, Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 273-409; Radu-Dan Vlad, ed., Procesele lui C. Z. Codreanu, II, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1999.

Au aparut volumele VII, VIII si IX ale lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, realizata de Civic Media in urma cercetarilor din Arhivele Nationale si ale CNSAS. Cuvintele Inainte scrise de Profesorul Gheorghe Buzatu

Ziaristi Online:

Au aparut volumele VII, VIII si IX ale lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu. Cuvintele Inainte ale Profesorului Gheorghe Buzatu »

Dacă vor intra trupele ruseşti la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea ce poate să susţină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm!

Lucrarea „Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” prezentata la Simpozionul “Constantin Noica” de la Campulung Muscel. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu: “…Şi eu am fost în Arcadia!”

Manifestarea “Zilele Municipiului Câmpulung” a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. Desfasurata pe parcursul intregii saptamani 16 – 22 iulie, programul manifestarii a cuprins lansări de carte, expoziţii, întreceri şi demonstraţii sportive, seară de teatru si mai multe concerte. In cadrul evenimentului „Împreună pentru Câmpulung” a fost organizat si Târgul Naţional de Carte, ediţia a III-a, unde a fost organizata si o expoziţie de carte cu operele scriitorilor musceleni şi fotocopii ale manuscriselor lor.

Ziua a doua a debutat cu simpozionul de filosofie „Constantin Noica” a cărui deschidere a avut loc în sala mare a Primăriei Municipiului Câmpulung începând cu ora 11.00. Simpozionul a fost organizat de Asociaţia Literară “Mihai Eminescu” – Bucureşti, Societatea Culturală “Negru Vodă” – Câmpulung Muscel, Muzeul Municipal Câmpulung.

“În anii ’50, sub poale de Carpaţi, la Câmpulung Muscel, Noica îşi meditează deschiderea lucrării fundamentale a sistemului filosofic, scrie lucrarea introductivă, îşi aproprie pe Goethe şi se desparte de nefilosoficul din genialul german, proiectează câteva studii sau îi trimite lui Emil Cioran, aflat la Paris, o scrisoare personală de răspuns la scrisoarea publică a acestuia, apărută în „Nouvelle Revue Française” (1957); şi, desigur, se străduieşte să supravieţuiască în timpul rotitor, în imediatul domiciliului obligatoriu de la Câmpulung Muscel”, se aminteste in Studii de Istorie a Filosofiei Romanesti (vol VII), lucrare editata de Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane condus de profesorul academician Alexandru Surdu. Filosoful a avut stabilit domiciliu obligatoriu in Campulung Muscel, pe str I. C. Frimu nr. 6, incepand cu 1949, pentru aproape 10 ani, pana in 1958, cand a fost arestat pentru apartenenta la Miscarea Legionara si eliberat apoi in 1964, ca urmare a decretului de aministiere a tuturor detinutilor politic semnat de Ghe Gheorghiu Dej.

Acţiunile de omagiere a marelui filosof s-au desfăşurat la Muzeul Municipal Câmpulung unde s-au derulat lucrările simpozionului şi unde au fost organizate şi două expoziţii:“Viaţa şi activitatea filosofului C. Noica” organizată de Asociaţia Literară “Mihai Eminescu” – Bucureşti, Societatea Culturală “Negru Vodă” – Câmpulung Muscel, Muzeul Municipal Câmpulung şi expoziţia Aspecte ale dezvoltării învăţământului în Câmpulung – Figuri de dascăli”, organizatori: Muzeul Municipal Câmpulung şi Primăria Municipiului Câmpulung.

Simpozionul, care a beneficiat de coordonarea discipolului lui Noica, filosoful Constanin Barbu, s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, in care au fost susţinute mai multe conferinţe pe teme dedicate filosofului C. Noica, cum ar fi: „Noica şi rostirea filosofică românească”, „Modelul Noica”, „Interpretările lui Noica din Aristotel”, „Publicistica lui Noica”, „Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” etc. Profesorul Univ Dr Gh Buzatu, coordonator al lucrarii de documente din si despre viata Capitanului Miscarii Legionare, in care sunt transpuse copii dupa actele originale aflate in dosarele Sigurantei si Securitatii provenite in principal din Arhiva CNSAS, a transmis un cuvant participantilor la simpozionul “Constantin Noica”:

Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu: “… Şi eu am fost în Arcadia!

… Şi eu am fost în Arcadia! Desigur, la Păltiniş, de mai multe ori, deşi după trecerea lui C. Noica în “lumea umbrelor”. La Iaşi, prin 1975, am avut şansa, graţie lui Alexandru Zub, să-i fiu prezentat filosofului. Era la  lansarea volumului său Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti, la Librăria “Junimea”. Nu pot pretinde că am studiat opera lui C. Noica, deşi – preocupat fiind de editarea scrierilor politico-istorice ale lui Eminescu şi, îndeosebi, de investigarea evoluţiei Dreptei româneşti în epoca interbelică – l-am “întâlnit” cu obligativitate pe C. Noica. Avantajele pentru mine au fost – cum se putea altfel? – binefăcătoare. După cum şi azi, când, împreună cu colaboratori preţuiţi, cu D-l Roncea în primul rând, sunt   preocupat de editarea Arhivei lui C. Z. Codreanu din care, în ediţie anastatică au apărut deja în condiţii excelente 8 volume masive, prin grija Editurii Tipo Moldova din Iaşi.

Pentru toţi iubitorii de istorie, pentru prietenii şi cunoscuţii din Câmpulung Muscel manifestările consacrate lui C. Noica constituie o dovadă a preţuirii permanente şi extraordinare a filosofului şi, nu mai puţin, o provocare. În sensul că trebuie să se meargă mai departe, trebuie făcut mai mult în memoria sa.

Se înţeleg, prin urmare, admiraţia şi preţuirea mea pentru organizatorii Simpozionului de azi. Cărora le transmit, pe această cale, felicitări, dimpreună cu gândurile mele cele mai sincere de noi şi remarcabile succese!

Gh. Buzatu

Iaşi, 17 iulie 2012″

Sursa principala: Primaria Municipiului Campulung

Cititi si: Ziaristi Online: Celebrul ziarist nationalist Pamfil Seicaru, gratiat de Ceausescu, a venit in secret la Bucuresti escortat de Securitate. DOCUMENTE »

Ziaristi Online: 85 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelul Mihail. Noi Documente Inedite din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu – Vol VI. Profesorul Gh Buzatu despre Barbaria Anti-Legionara. EXCLUSIV FOTO/DOC

Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu si istoricul dr Corneliu Ciucanu vor conferentia azi, la Iasi, despre “Miscarea Legionara Origini, Atitudini, Semnificatii“. Manifestarea, organizata de Totul Pentru Tara si Noua Dreapta, are loc la 85 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail – 24 iunie 1927, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul – si se desfasoara la Clubul CFR Iasi (Rapa Galbena), incepand cu orele 14.00. Ziaristi Online prezinta in exclusivitate Argumentul Prof Gh Buzatu la recent aparutul Vol VI al lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, realizata pe baza Dosarelor Sigurantei si Securitatii din Arhiva CNSAS si publicata de Editura TipoMoldova – Iasi, cat si cateva foto-documente inedite:

“(…) Fapt cu totul semnificativ, în tot cursul „erei” comuniste, principalele obiective şi victime ale teroarei politice le-au constituit Mişcarea Legionară, foştii colaboratori ori succesorii lui C. Z. Codreanu, deşi, activitatea acestora a fost interzisă, iar majoritatea lor copleşitoare au umplut lagărele şi închisorile, cel puţin până prin 1963-1964[9]. Potrivit datelor comunicate de istoricul Ilarion Ţiu [10], în 1968 cei mai mulţi dintre cetăţenii români cercetaţi de Securitate pentru „delicte politice”, mai precis 27% = 117 000 din peste 414 000 de persoane, erau … legionari.

Tot pe atunci, în cursul anchetării „cazului” Lucreţiu Pătrăşcanu a fostului ministru al Internelor Al. Drăghici, în aprilie-iunie 1968, acesta din urmă a declarat în şedinţa din 20 mai 1968 a „Comisiei Centrale” a PCR cum că: „… Dacă a distrus cineva spinarea Gărzii de Fier, eu am făcut acest lucru. Organizaţiile ilegale care se creaseră peste tot au fost distruse, eu am făcut acest lucru. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte. Dacă nu luam măsuri, apoi gaia venea peste noi”[11]. Reuniunea următoare a „Comisiei Centrale”, din 3 iunie 1968, a surprins – potrivit stenogramei – o pagină antologică a dezbaterilor în momentul în care Gh. Stoica, membru al Comisiei, s-a adresat lui Al. Drăghici:

 Facsimil: Ultima scrisoare cunoscuta

Tov. Gh. Stoica: Dumneata ai spus că ai introdus legalitatea, partinitatea, omenia…

Al. Drăghici: Nu omenia …

Tov. Gh. Stoica: DA, NU OMENIA, BARBARIA AI INTRODUS-O … (subl. ns.)”[12].

În felul acesta, fără intenţie, delegatul PCR a dezvăluit, „captivat” de Al. Drăghici, unul din grozavele secrete ale bolşevicilor lui V. I. Lenin şi I. V. Stalin în acţiunile lor criminale pentru nimicirea opoziţiei după Revoluţia din Octombrie 1917 şi ale regimului de la Bucureşti pe care-l reprezenta – TEROAREA. Care, aşa după cum evenimentele au atestat, nu reprezenta culmea. De vreme ce comuniştii de la Bucureşti, mai originali şi mai decişi în lupta pentru a-şi exercita şi impune puterea deplină, lichidând în context Mişcarea Legionară, celelalte grupări politice, şi-au depăşit cât-de-acolo „dascălii” de la Kremlin, dovedind  inventivitate, pragmatism şi lipsă de orice scrupule ori morală, ei recurgând pur şi simplu la PLUS-TEROARE, altfel, mai pe româneşte spus, numaidecât:

BARBARIA!

Gh. Buzatu

Iaşi, 10 iunie 2012″

Ziaristi Online /24 iunie 2012

Integral la:  85 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail. Noi Documente Inedite din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu – Vol VI. Profesorul Gh Buzatu despre Barbaria Anti-Legionara

Cititi si: In Memoriam Constantin Iulian. Legionarii au fost spaima comunistilor. Si au ramas. Video de la Eugenia Voda si Documente din Istoria lui Ilarion Tiu

Miscarea Legionara, la 85 de ani. CODREANU – Dérives, enseignements et jugements sur le mouvement légionnaire de Cornéliu Zéléa Codréanu

Manifestare istorica azi la Iasi. Argumentul Profesorului Gheorghe Buzatu la Vol V al lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu

Astazi, incepand cu ora 17.30, in Sala Mica a filialei iesene a Academiei Romane este programata o manifestare editoriala istorica aparte. Astfel, prin Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana, coordonat de reputatul profesor Gheorghe Buzatu, este programata sedinta de comunicari a prof. univ. dr. Petru Ursache, intitulata “Iorga – Sadoveanu – Basarabia” dar si a dr. Corneliu Ciucanu ce are titlul “Valorificarea documentelor istoriei recente”. De asemenea, sunt programate si urmatoarele lansari de carte: volumele aparute în Colectia OPERA OMNIA de la editura ieseana Tipo Moldova, in 2012, “Operatiunea Schulung” de Liviu si Armand Sadowski, editura Sedcom Libris si “Carti privind raptul Basarabiei de la 1812″, la editurile “Vicovia” si “Babel” din Bacau.

Aceste actiuni academice sunt organizate in contextul aniversarii a 130 de ani de la nasterea Maresalului Ion Antonescu.
Nascut la 2 iunie 1882 in orasul Pitesti si trecut in nefiinta la 1 iunie 1946, la inchisoarea Jilava, Antonescu a fost un om politic român, ofiter de cariera, general, seful sectiei de operatii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Razboi Mondial, atasat militar la Londra si Paris, comandant al Scolii Superioare de Razboi, sef al Marelui Stat Major si Ministru de Razboi iar, din 4 septembrie 1940 si pâna în 23 august 1944, a fost prim-ministru al României si conducator al statului cu puteri depline, transmite  “Buna Ziua Iasi”.

Portalul Ziaristi Online prezinta Argumentul Profesorului Gheorghe Buzatu la Vol V al lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu

Du-te si vezi, astazi, la Bookfest: Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu. Lansari cu profesorii Dinu Giurescu si Ioan Scurtu la Editura Mica Valahie si o noua Istorie a Mişcării legionare, de Ilarion Tiu, la Editura Cetatea de Scaun

Pentru sâmbătă, 2 iunie 2012, vă recomand trei evenimente în cadrul Târgului international de carte Bookfest (Romexpo) si va indemn macar sa vedeti, la standul Editurii Mica Valahie, lucrarea DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU, editata de prof univ dr Ghe Buzatu si de mine, pentru Civic Media si cu sprijinul CNSAS, ajunsa la al IV-lea volum si publicata de Editura TipoMoldova – Iasi la standarde de calitate exceptionale (coperta cartonata, hartie lucioasa, integral color, conform cu originalul). Alte lucrari din opera profesorului Gheorghe Buzatu si ultimele carti publicate de profesorii Dan Berindei, Ioan Scurtu si Ilie Badescu pot fi gasite la acelasi stand, al Editurii Mica Valahie, pavilion C2, stand B28, unde, la ora 13.00, se lanseaza in prezenta autorilor si cu invitati de seama urmatoarele lucrari:

Ioan Scurtu – POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SEC. AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA
Claudiu Alexandru Vitanos – IMAGINEA ROMÂNIEI PRIN TURISM, TÂRGURI ŞI EXPOZIŢII UNIVERSALE, ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Invitaţi: Acad Dinu C. Giurescu
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu
Prof. univ. dr. Ion Calafeteanu
Prof. univ. dr. Constantin Buşe
Scurte prezentari:
Ioan Scurtu – POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SEC. AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA
Lucrarea tratează principalele aspecte ale vieţii politice şi unele elemente ale vieţii cotidiene din România secolului XX-lea şi primele două decenii ale secolului al XXI-lea.
Sunt abordate următoarele teme:
– Activitatea politică şi rolul unor personalităţi : Carol I, Spiru C. Haret, Nicolae Titulescu, Gheorghe I. Brătianu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu
– Politica externă a României în câteva situaţii limită : vara anului 1940, 22 iunie 1941, iunie 1958, iulie 1971, decembrie 1989.
– Extremismul politic, de stânga şi de dreapta
– Minorităţile naţionale din România în perioada interbelică
– Viaţa cotidiană a românilor în secolul XX
– Poziţia unor intelectuali faţă de societatea în care trăiau
Claudiu Alexandru Vitanos – IMAGINEA ROMÂNIEI PRIN TURISM, TÂRGURI ŞI EXPOZIŢII UNIVERSALE, ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Demersul cartii se constituie într-o încercare de a prezenta, prin realizări şi politici specifice, gradul de dezvoltare şi modernizare a României Întregite şi reflectarea sa în conştiinţa contemporanilor,
a epocii. Perioada interbelică reprezintă, în esenţă, un reper pentru generaţiile următoare, ne ajută să înţelegem mai bine rolul României în istoria Europei şi în cea universală.

Apoi, de la ora 14.00, va recomand:

Întâlnire cu cititorii cu ocazia apariției volumului
Ilarion Ţiu, Istoria Mişcării legionare. 1944–1968, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012, 270 p. ISBN 978-606-537-115-6

Locație: Standul Editurii Cetatea de Scaun, Pavilion C2, Zona B, Stand B22

Si, de la ora 15.00

Lansarea volumului
Lavinia Betea (coord.), Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, Viaţa lui Ceauşescu. Ucenicul Partidului, Bucureşti, Editura Adevărul Holding, 2012, 416 p. ISBN 978-606-644-036-3

Invitați: acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu
Locație: Standul Editurii Adevărul Holding, Pavilion C4, Zona C, Stand C01

NOU! A aparut si VOL III al lucrarii DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU. Un nou Avertisment al Profesorului Buzatu insotit de facsimile inedite din dosarele secrete ale Capitanului Miscarii Legionare

DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU

–  I I I –

EDITATE DE VICTOR RONCEA PENTRU CIVIC MEDIA

ÎN COLABORARE CU GH. BUZATU

IAŞI, TIPO MOLDOVA, 2012

 Vedeti si DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU. A aparut o carte cu totul inedita, disponibila prin comanda online la Editura Tipo Moldova »

Ultimul articol al academicianului Florin Constantiniu pentru revista Clipa si tristetea Profesorului: “Am devenit un fel de Burkina Faso a Europei”

Prof Ioan Scurtu: “Florin Constantiniu a fost cel mai complet şi temeinic istoric român din ultima jumǎtate de veac”

AVERTISMENT VOL III

de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu

În 1996, în Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), realizată în colaborare cu Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache[1], am consacrat lui Corneliu Zelea Codreanu mai multe pagini consistente, pe măsură rolului şi locului său în istoricul Mişcării Legionare şi în evoluţia României contemporane[2]. Paginile, cuprinzând şi bibliografia lucrărilor lui Codreanu, precum şi unele dintre cărţile şi studiile ce-i fuseseră consacrate, nu au fost pe placul unora dintre culturnicii pripăşiţi, deşi am apelat la atâtea argumente forte[3]. Între altele, la opiniile unor reputaţi istorici români şi străini, precum, în ordine, Florin Constantiniu sau Andreas Hillgruber, Martin Broszat,  Ernst Nolte, Keith Hitchins, Nicholas M. Nagy-Talavera, Armin Heinen, Francisco Veiga ş.a..

Lui Francisco Veiga, şi nu numai, îi datoram unele recunoaşteri de esenţă care trebuie să se afle în atenţia specialiştilor: „ … Mişcarea Legionară nu a fost niciodată o transpunere întocmai a modelelor fasciste străine şi în aceasta constă superioritatea ei asupra unor copii atât de grosolane […] Codreanu şi ai săi şi-au dezvoltat propriile discursuri, intim legate de cultura română, în general, atât la sate cât şi la oraşe, şi întotdeauna au datorat mult unor importante curente şi figuri ale intelectualităţii. Mişcându-se într-o lume de profesori, studenţi şi burghezie de studii, ei au avut grijă să arate clar pe cine considerau inspiratorii multora dintre acţiunile lor”[4].

La rândul său, Nagy-Talavera insista asupra impresiilor desprinse după prima „întâlnire”, întâmplătoare, cu Codreanu: „Deodată, asupra mulţimii s-a aşternut tăcerea. Un om înalt, de o frumuseţe întunecată, îmbrăcat într-un costum naţional alb, a intrat în curte, călare pe un cal alb. S-a oprit lângă mine, şi n-am putut să văd nimic monstruos sau rău în el. Dimpotrivă. Zâmbetul lui copilăresc, sincer, radia peste mulţimea săracă, şi el părea a fi cu ea, dar, în chip misterios, şi în afara ei. Carisma nu este un termen potrivit pentru a defini forţa stranie ce emana din acest om. Era mai degrabă pur şi simplu o parte a pădurilor, a munţilor, a furtunilor de pe crestele acoperite de zăpadă ale Carpaţilor, a lacurilor şi râurilor. Aşa stătea, tăcut, în mijlocul mulţimii. Nu avea nevoie să vorbească. Tăcerea lui era elocventă; părea să fie mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care interzisese cuvântarea lui. O ţărancă bătrână, cu părul alb, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a şoptit către noi: Trimisul Arhanghelului Mihail![5]

Notă

Având în vedere importanţa deosebită a cunoaşterii tuturor documentelor pentru studiul obiectiv al istoriei contemporane, continuăm publicarea documentelor aflate în Arhiva Corneliu Zelea Codreanu.

Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:

  Cota              Dosarul      Volumul            Total file

013207            111041            1                      770

,,                      ,,                      2                      580

,,                      ,,                      3                      501

,,                      ,,                      4                      497

,,                      ,,                      5                      311

11784              110237            l                       532

,,                      ,,                      2                      267

,,                      ,,                      3                      242

,,                      ,,                      4                      325

,,                      ,,                      5                      523

,,                      ,,                      6                      386

,,                      ,,                      7                      307

,,                      ,,                      8                      508

,,                      ,,                      9                      399

,,                      ,,                      10                    339

,,                      ,,                      11                    313

,,                      ,,                      12                    288

,,                      ,,                      13                    422

12784              110237            14                    509

,,                      ,,                      15                    271

,,                      ,,                      16                    536

,,                      ,,                      17                      71

,,                      ,,                      18                    305

,,                      ,,                      19                    231

,,                      ,,                      20                    200

,,                      ,,                      21                      91

I – 234980       83490       vol. nr. (fără)          147

            Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/.  Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.


[1] Bucureşti, Editura FF Press, 1996, 426 p.; ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, 423 p. – anexă (Colecţia „Opera Omnia”).

             [2] Ibidem, pp. 83-91.

[3] Cf. bibliografia, pp. 12-50.

[4] Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941. Mistica ultranaţionalismului, traducere, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p.163 (ediţia originală – Barcelona, 1989).

[5]  Vezi pe larg mai jos o alta traducere a fragmentului, extras din Capitolul IX al lucrarii O ISTORIE A FASCISMULUI ÎN UNGARIA SI ROMÂNIA, publicata de Editura Hasafer cu sprijinul Guvernului Romaniei si al Institutului Hoover. NICOLAS M. NAGY-TALAVERA tine sa specifice despre Miscarea Legionara in aceasta lucrare ca “Legionarii erau totdeauna conştienţi de marea diferenţă dintre ei, pe de o parte, şi nazişti sau fascişti, pe de altă parte. Unul dintre intelec­tualii lor de vârf, Mihai Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul, rasa şi naţiunea. Mişcarea noastră nădăjduieşte nu nu­mai să îndeplinească destinul poporului român – noi vrem să-l înde­plinim mergând pe calea mântuirii”. Iata inceputul Capitolului IX, in care istoricul american de origine maghiaro-evreiasca relateaza despre intalnirea sa cu Capitanul Miscarii Legionare:

Emisarul Arhanghelului

E bine să fii cinstit, dar totodată e foarte important să fii şi drept

(Winston Churchill, vorbind despre Stanley Baldwin)

Deziluzionate de clişeele politicianismului, plictisite de promisiuni şi programe, masele sperau că va veni un om care va fi în stare să unifice toate aceste năzuinţe într-un singur curent creator, care să înlocuiască apatia maselor cu o putere nou găsită. (Goga, Mustul care fierbe, p. 28, „Politicianismul”)

Când Goga a scris aceste cuvinte, în 1925, se afla deja în formare o mişcare al cărei lider urma să devină conducătorul a milioane de oameni, o adevărată încarnare a lui Nemesis, care lua o atitudine dură faţă de tot ce constituia o adoptare superficială a ideilor Occidentului în România, a „formelor fără fond” transplantate în viaţa românească. Numele lui era Corneliu Zelea Codreanu.

Deşi foarte tânăr, în acele vremuri, autorul îşi aminteşte cu claritate zilele tulburi din toamna lui 1937, când au avut loc cele mai aprinse şi contestate alegeri din Transilvania, în perioada interbelică. Fiind copil de opt ani, am vizitat, cu părinţii mei, nişte rude şi prieteni de familie într-un sat ascuns în Munţii Apuseni, inima Transilvaniei române, vatra moţilor si locul naşterii legendei lui Avram Iancu. Seara, când intelectualii s-au adunat în salonul proprietarului joagărului din localitate (un evreu ungur), venerabilele matroane din „lumea bună” a satului discutau numai despre un singur subiect: apropiata vizită a lui Codreanu, temutul căpitan al Gărzii de Fier, care urma să aibă loc a doua zi. Nu exista nici o limită privind oroarea cu care discutau despre el acești unguri de credinţă creştină sau mozaică. Una dintre doamne care îl văzuse la Târgu Mureş cu un an înainte, vorbea de el ca si cum or fi văzut monstrul pe care nu îndrăznea să-l descrie. Având spirit aventurier, am hotărât că trebuie, cu orice preţ, să văd de aproape această făptură fabuloasă. A doua zi am pornit să-mi pun planul în aplicare. Cel mai bun prieten al meu, fiul preotului ortodox din localitate, care era mai mare decât mine cu patru ani, mi-a dat un costum ţărănesc şi astfel, ca doi conspiratori, ne-am îndreptat spre curtea bisericii unde urma să aibă loc adunarea legionară. Mica piaţă din fata bisericii era plină de ţărani îmbrăcaţi cu hainele lor colorate, de duminică. Mulţi dintre ei au venit pe jos de la distanţe de zeci de mile. Erau acolo mulţi jandarmi de la circa de jandarmi din localitate. Chiar prea mulţi. Prefectul districtului Turda, aşa cum procedează funcţionarii unor regimuri ineficiente şi corupte, i-a interzis lui Codreanu să vorbească mulţimii dar nu a declarat ilegală adunarea, deci a cauzat o mică problemă, fără a-i da o lovitură decisivă. Iar mulţimea formată din ţărani simpli şi săraci tot creştea, până ce curtea bisericii a devenit neîncăpătoare.

Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte, călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros sincer radia asupra mulţimii celor săraci si părea să fie una cu mulţimea şi, totodată, în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munţilor si furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Si astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Nu era nevoie să vorbească. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână cu părul alb si-a făcut cruce şi a şoptit catre noi: „E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată și slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu.

Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”

Foto sus: Coperta Vol II

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova