Posts Tagged ‘Humanitas’

Patapievici, fiul unui fantome NKVD, modifica Istoria Romaniei dupa directivele lui Stalin si Horthy. DEZVALUIRI: Cum l-a ajutat Virgil Magureanu pe Horia-Roman Patapievici sa ajunga vedeta GDS. PLUS: Pacepa.ro ofera Dosarul agentului Dionis Patepiveici

Cine este Horia-Roman Patapievici?
La conducerea ICR se află fiul unei fantome a NKVD

Ne-a fost dat sa traim un sfarsit de saptamana marcat de o stire prea repede trecuta sub tacere, desi anunta un grav atentat impotriva constiintei istorice a romanilor. Dintre autorii asumati ai atentatului nu puteau lipsi Horia-Roman Patapievici si Teodor Baconschi. Primul in calitate de coordonator al unui proiect editorial denumit “Romania medievala”, finantat din bugetul de criza al Romaniei cu 7 milioane de euro, iar cel de al doilea ca parinte prefatator al volumului cu titlul mentionat, editat de Institutul Cultural Roman. Volumul este, putin spus, o blasfemie la adresa constiintei istorice a poporului roman.

Nu mai referim asupra imprecatiilor pe care cei doi inamici ai Romaniei le gireaza pentru a denigra in fata lumii identitatea nationala a romanilor si a da dreptate nerusinatelor revendicari teritoriale ale neorevizionistilor unguri , dar este nevoie sa stie cine este ipochimenul din fruntea conducerii executive a Institutului Cultural Roman, fiindca presedintele onorific ne este prea bine cunoscut. Se numeste Traian Basescu.

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă.

O tradiţie a trădării

Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc marşrutizarea în România.

Dosarul cu declaratiile olografe ale lui Dionis Patapievici catre Partid este oferit la sectiunea Blogroll de Pacepa.roNota Z.O. Ascultati si
Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura, intervievata de Victor Roncea despre securistii ICR si Patapievici

Nu am fi adus în atenţie acest caz dacă nu am fi fost martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaţiilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informaţii german (BND), al scriitoarei Herta Müller, faţă de protecţia pe care preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foşti şi actuali agenţi secreţi ai Securităţii şi ai altor servicii secrete – de aici sau de aiurea.

Furia Hertei Müller

De ce apare Herta Müller în disputa agenţilor secreţi protejaţi de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj şi circulaţie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a BND, până şi după plecarea din România, nu şi-a mai putut reţine indignarea faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care “noul caporal” s-a pretat, în cea mai bună tradiţie a familiei.

Traseul lui HRP

În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreţină legături, informative, printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării. Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepadusi au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de “instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. – omologul Serviciului Român de Informaţii). Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al “Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.

Rolul “Căpitanului Soare”

Pe acest fond, s-a creat împrejurarea scandalului “căpitanului Soare”. Un superior de-al “căpitanului Soare”, care a supervizat operaţiunea, nu a ezitat să-l dea în primire pe ofiţerul SRI trimis pentru o banală cercetare şi să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenată. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilităţii “capitanului Soare” avea să-l scoată pe Horia Roman Patapievici din anonimat, propulsându-l în atenţia opiniei publice. Platforma şi notorietatea pe care Virgil Măgureanu i-a creat-o, prin orchestrarea scandalului mediatic, sunt interpretate de cunoscătorii intimi ai resorturilor ascunse ale gestului lui “dom’ Profesor”, drept “o recompensă pentru marile merite ce nu pot fi specificate”, pe care Dionis Patapievici, tatăl lui Horia-Roman, le-a adus, în secret, NKVD, Gestapo-ului şi altor servicii, iar oficial Comandamentului Militar din Austria al Armatei Roşii. Dar nu numai acestora.

“Fiul lupului”, cum l-au numit jurnaliştii O. Zară şi Cătălin Antohe pe H.R. Patapievici, avea nevoie de crearea împrejurărilor care să-i permită preluarea şi continuarea tradiţiei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, începute de bunicul şi tatăl său, în favoarea “mamei Rusia”, a Măreţiei Sovietelor şi împotriva fiinţei naţional-statale a României.

Hop şi Virgil Măgureanu

Cu abilitatea-i caracteristică, Virgil Măgureanu l-a ajutat cu prisosinţă, exploatând un fapt profesional banal, o investigaţie comună a “căpitanului Soare”, pe care presa însetată de sângele serviciilor secrete a supradimensionat-o, creând un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa “anti-Iliescu”. De notorietate era, deja, că şi directorul SRI, Virgil Măgureanu, devenise un “anti-Iliescu”, căruia îi căuta înlocuitori. Ceea ce-i poate justifica gestul de “a scoate la rampă” încă un opozant cu oarecare lustru, adoptat de frăţia “Humanitas”, chiar dacă acesta, pe fond, avea ce avea cu România, nu cu Iliescu în special.

Nu este lipsit de interes, în acest context, după cum menţiona fostul său prim-adjunct, generalul Victor Marcu, în raportul adresat fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, că V. Măgureanu i-a ascuns preşedintelui datele reale ale scandalului “Soare-Patapievici”, adevărul fiindu-i adus la cunoştinţă de generalul Marcu, la solicitarea lui Iliescu, de faţă fiind şi consilierul prezidenţial pentru securitate, care ştie mult mai multe decât vrea să spună.

Ascensiunea ulterioară, de rang ministerial, a lui H.R.P. în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, examinată de specialişti în “intelligence”, apare ca o reuşită infiltrare a unei cârtiţe într-o instituţie în care miza dosarelor Securităţii, referitoare la agenţii şi acţiunile serviciilor străine, a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă.

Cine şi cum a păzit documentele la CNSAS

Continuarea la Ziaristi Online

Constantin Barbu expune Reteaua anti-Eminescu. De la Zigu Ornea si Plesu la Cartarescu si Manolescu. Ce gandeau Noica si Cioran despre Eminescu

Continuam publicarea dialogului dintre filosoful Constantin Barbu, discipolul lui Noica, si Cosmin Cretu, cuprins de jurnalistul oltean in cel de-al doilea volum din seria grava Pamfletul Negru. Dupa prima parte, publicata de Ziaristi Online sub titlul  Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu (I). Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” , filosoful craiovean (foto sus cu o scrisoare de la Cioran) s-a ocupat de “disidentii lui Gogu” si comsomolistii-moralisti. Dupa prezentarea Falsficaţionistului Manolescu si a colegul lui Magureanu, Liiceanu, si pubicarea unei scrisoari inedite a lui Constantin Noica, in episodul urmator este expusa reteaua anti-Eminescu. Constantin Barbu observa ca Andrei Plesu si Nicolae Manolescu ii continua “opera” anti-eminesciana a adevaratului lor “magistru”, Zigu Ornea, cel care afirma: “In anii optzeci Constantin Noica a formulat definiţia aberantă despre Eminescu: «omul deplin al culturii româneşti» contribuind enorm la sanctificarea primejdioasă a operei eminesciene în toate ale ei alcătuiri”…

Există un destin tragic al poporului român legat de falsele elite? Mă gândesc, în primul rând, la tulburătorul caz al lui Mihai Eminescu, ucis. Admiţând că moartea lui Eminescu ar fi doar controversată (deşi e fară de tagadă, vezi în Codul Invers) de ce, de ce nimeni, dar nimeni dintre puternicii filosofiei, politicii, justiţiei nu vrea redeschiderea cazului?

Cazul morţii lui Eminescu se va redeschide. Chiar dacă ar fi toţi împotrivă. Trebuie să se ia probe de ADN din os (care să se depună într-o Bancă de genii), probe pentru a controla mercurul din os. O dată crima stabilită nu ne mai rămâne decât să-i punem oasele într-un sicriu de argint, iar numele lui într-un calendar de sfinţi martiri. Totul se va face cu necesitate, mai ales că eu sunt încă în viaţă şi mai sunt şi foarte modest…

Explică: ai riscat (şi acum, la cât te cunosc, sunt sigur că ai fi dispus la orice sacrificiu) pentru a găsi banii necesari Proiectul Naţional Mihai Eminescu. Eşti „controversat”. Ei, care au primit şi mâncat multe milioane de euro, sunt onorabili.

Poate sunt onorabilii lui Caragiale.

În urma sacrificiului meu (pe care nu vreau să-l recunoască nimeni), în urma tipăririi a 19 manuscrise Eminescu, a editării altor 50-70 de volume de eminescologie, Academia Română a tipărit aproape toate manuscrisele în facsimil color într-o ediţie incomparabilă tehnic (care, din nefericire, a distrus peste 30 de volume prin erori de impozare). Îţi aminteşti când am publicat Apărarea lui Eminescu? Se spune că la Tribunalul Judeţean Dolj s-au întrerupt procesele fiindcă au plecat câţiva judecători să cumpere ziarul „Ora” unde publicasem Apărarea. Ce-ar fi să le reamintim detractorilor lui Eminescu că nu ştiu carte. Uite textul:

Apărarea lui Eminescu

Şi admitem că Dumnezeu a murit şi că totul este permis. Dacă Dumnezeu a murit, este permis ca deşertul să crească fără margini, nu numai în deşertul mai mare, nu numai în cultura lumii, ci şi în cultura românească. Dacă totul este permis, de ce să nu-şi permită oricine să spună despre Eminescu orice? O revistă din Bucureşti (Dilema, nr. 265/ 1998) schiţează încă un scurt capitol dintr-o mai mare încercare de despărţire de Eminescu.

Ce să însemne a te despărţi de cineva? A te despărţi de cineva înseamnă că ai împărtăşit ceva cu cineva, şi acum te desparţi; des-părţire îmi aduce aminte de o negare a părţii, care în greceşte se spune “meros”, cuvînt care este din aceeaşi familie cu “moira”. Cine să fi avut oare parte de a gusta din destinul lui Eminescu?

Dacă ne vom exprima mai pe înţelesul lui nu-ştiu-cine (zigu ornea, de exemplu), ca să te desparţi de Eminescu trebuie să-l citeşti, să-l ştii, să-l înţelegi, să-l iubeşti. Nu vreau să complic mintea nimănui, nici să-l chinuiesc cu vreo profundă Românie, vreau doar să-i explic că a şti înseamnă a avea conştiinţă, a înţelege înseamnă a traversa universul fără să-l distrugi, a iubi înseamnă a co-naşte, a co-exista cu cel iubit. Nu spunea un mistic mare că trebuie să iubeşti lucrurile pînă cînd lucrurile încep să te iubească pe tine?

Despărţirea de Eminescu

Întrebarea privind despărţirea de Eminescu îi aparţine lui Nicolae Manolescu.

1. Nicolae Manolescu are dreptate să pună întrebarea despărţirii de Eminescu pentru că un mare intelectual care s-a aventurat să scrie Istoria Critică a Literaturii Române ştie să gîndească; Eminescu este, desigur, ca un megachiliocosm în care există lumi vii, lumi geniale, lumi moarte, lumi distruse, lumi de distrus, dar şi lumi indestructibile. Aşa cred că putem vorbi despre o despărţire de Eminescu. Trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l înţelegem, altfel nu ne putem despărţi pentru că nu avem de cine. Cum să te desparţi de o femeie frumoasă, precum Claudia Schiffer, dacă n-ai cunoscut-o?

A-l cunoaşte pe Eminescu e o artă grea, îţi trebuie ani de studiu, de putere de co-gîndire. Aştept ca Nicolae Manolescu să-l iubească pe Eminescu pentru a putea să se despartă de Eminescu.

2. Nicolae Manolescu scrie: “C. Noica a văzut în Caietele tînărului studios o operă capitală a culturii române şi s-a bătut pentru editarea lor. Avea însă dreptate Marin Sorescu numindu-le maculatoare. Importanţa lor e auxiliară, biografică şi exegetică, dar atît.”

a) Cred că Marin Sorescu spunea despre Caietele Princepelui de  Eugen Barbu că sînt maculatoare, nu despre manuscrisele lui Eminescu. Cred că pe Nicolae Manolescu îl înşeală memoria. Caietele lui Eminescu nu sînt maculatoare. Eu le-am văzut pe toate, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, şi, repet, nu sînt maculatoare. Nu cred că Manuscrisele lui Eminescu nu trebuie publicate, integral, în facsimil; valoarea lor nu ţine de atribute precum “auxiliară”, “biografică”, “exegetică”.

b) Sînt de acord că este o inutilitate a-l numi pe Eminescu poet naţional (deşi cuvîntul “naţional” provine din gna -, care înseamnă ceea ce puţini ştim că înseamnă).

Zigu Ornea – eminescolog de ocazie?

Zigu Ornea scrie. Cînd scrie, z.o. crede că gîndeşte.

Probă: “Fără îndoială că Eminescu este cel mai mare poet al românilor, deşi, prin anii optzeci, prof. Liviu Rusu mă îndemna (probabil că nu numai pe mine) să pornim o acţiune concertată pentru a-l instala, pe acest soclu, pe Lucian Blaga. N-am fost de acord – şi…” Trebuie să-i spun lui z.o. că, şi dacă era de acord, Eminescu rămînea pe acelaşi soclu.

Continuarea la Ziaristi Online

Cușnarencu a zis: “Pitorescul pretioaselor ridicole”. Cuplul Plesu si Liiceanu – pitoresc, contorsionism, securism

de George Cușnarencu

Intre divortul columbenilor si supararea Zavorancei, ridicoli prin incercarea de a pune pe tapetul televiziunilor propriile lor inutilitati, un cuplu inedit incearca sa ia prim planul vietii mondene: nedezlipitii Plesu si Liiceanu.

Un cuplu nici pe departe atat de celebru, e drept, la fel de tenace insa, care se deosebeste de celelalte doua prin cel putin trei subtilitati: in primul rand, e vorba de nivelul intelectual, apoi e vorba despre faptul ca cei doi elitisti incearca sa atraga atentia folosind banii televiziunii publice si, in fine, ca nu atrag atentia nimanui. Cu toate acestea, daca cele doua cupluri sunt pur si simplu ridicole, cuplul elitist face parte din categoria numita a pretioaselor ridicole. Adica, pentru cei care nu au citit comedia lui Molière, ar fi vorba despre prostia cu aere “spirituale”.

Prostia e uneori splendida, dar doar atunci cand este nuda, nu cand e captusita cu pretentii supraevaluate. Este cazul semidoctilor de azi care eliberati de tirania unei culturalizari inrobitoare isi fac cultura fie citind SMS-uri, fie uitandu-se la televizor pentru a-si insusi “opinii” si a le transmite mai departe cu aerul unei maxime superioritati. “Un prost gaseste intotdeauna unul mai prost care sa-l admire”, scria Nicolas Boileau cam in aceeasi epoca in care Molière descria agresivitatea inculturii intruchipate de burghezii parveniti ai timpului sau. Cum vedeti, lucrurile nu s-au schimbat de-a lungul secolelor, chiar daca intre timp avem politicieni parveniti si versati, cu vile, tablete iPad si masini 4×4. Cum ati inteles, nu vorbesc despre cuplul Plesu-Liiceanu. Vorbeam despre semidoctii pe care ii vedem etalandu-se la televizor. Nici Plesu, nici Liiceanu nu fac parte din categoria semidoctilor, desi, la randul lor, sunt admirati de cativa prieteni si cativa semidocti cu aere de provincie. Cu toate acestea, cuplul Plesu-Liiceanu nu se da inapoi de la a lumina poporul semidoct la televizor, probabil din nevoia exihibitionista de a ne oferi din prea plinul gandirii lor si, in consecinta, de a ne demonstra cu tot dinadinsul ca sunt niste pretiosi ridicoli. Pe undeva, sunt si ei niste parveniti, chiar daca ceva mai culti.

Daca ne uitam la Plesu, cum a evoluat el de la un cercetator anonim aciuat pe la un institut de pe vremea lui Ceausescu, care prindea si el iesiri anuale pe la congrese internationale, nu putem sa ne reprimam o intrebare. Ce l-a creditat pe Plesu sa fie ingreunat cu functii cu mult peste opera lui subtire? Ministru al Culturii  in anul 1990 si de Externe in 1997! Membru in CNSAS, contrar dispozitiilor legale, cu rang de inalt demnitar! Consilier prezidential al lui Basescu! Revista Dilema! Emisiuni la TVR! (*) Toate aceste dregatorii oferite unui singur om, care s-a dovedit a nu avea nicio calificare si nicio performanta palpabila. Este un soi de parvenitism si asta, nu?

Cu Liiceanu, conducatorii Romaniei s-au dovedit mai zgarciti, macar in ceea ce priveste dregatoriile inalte. El s-a multumit cu Editura Politica privatizata pe numele lui si apoi cu afacerile de acolo facute cu multi bani publici. Putem spune ca este si el un parvenit. Molière a avut geniu.

Mai departe: de ce este cuplul Plesu-Liiceanu pretios?

Continuarea la Ziaristi Online

Ziaristi Online: “22”-ul lui Noica rasturnat si Grupul pentru Dialog Social mosit de Plesu cu Ascanio Damian, Iliescu si Brucan in strada Paris nr 14 in decembrie 1989 si sponsorizat de Soros in ianuarie 1990. PAMFLETUL NEGRU (III)

Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.

Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.

Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.

Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.

Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).

De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a  Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.

In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:

Continuarea la Ziaristi Online

Profitorul tuturor regimurilor. Editorialul scris acum exact patru ani despre Lesu si Pliiceanu. De atunci bat tribunalele ca sa-l ascult perorand pe sasaitul de serviciu al GDS, Valerica Stoica. Instanta a ramas in pronuntare

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990”. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Vezi si: La Tribunal cu Liicheanu, profitorul tuturor regimurilor. PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate

Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Despre inocularea “ruşinii de a fi român”

Isabela Vasiliu-Scraba: Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Inocularea ruşinii de a fi român

Motto: “trăim timpuri de absolută falsitate…, epocă a tuturor perversităţilor spiritului în care ne-a scufundat aşa zisa moarte a lui Dumnezeu” (Vintilă Horia, Viaje a los centros de la tierra, 1979)

După instalarea lui Iliescu la cârma ţării si a lui Andrei Pleşu la cârma culturii, scrierile lui Emil Cioran, care în comunism circulaseră xeroxate pe sub mână, au putut fi cumpărate din marile librării, îmbogăţind avuta editură Politică, sub numele ei cel nou de Humanitas, amintind de ziarul comunist l’Humanite care a încercat fără succes să-l deposedeze în 1960 pe Vintilă Horia de Premiul Goncourt al Academiei Franceze, acuzându-l fără bază şi pic de jenă că “ar fi susţinut înfiinţarea lagărelor de exterminare în Germania nazistă”(1). Din atacul criticilor foşti comunişti, manifestând o inexplicabilă alergie la romanul unui mare scriitor de faimă internaţională(2), s-a văzut câtă dreptate a avut Vintilă Horia ezitând să vină în România regimului Iliescu-Roman. Pentru autorul volumului Persecutaţi-l pe Boetiu, -scriitor tradus în peste 20 de ţări, fără dirijismul folosit pentru împrăştierea operelor şi omagiilor soţilor Ceauşescu înainte de 1990 şi după aceea pentru cărticelele(3) şi omagiile lui Andrei Pleşu  -, exilul nu s-a încheiat cu împuşcarea Ceauşeştilor (4). În post-comunism Vintilă Horia, care l-a susţinut pe Constantin Noica în încercarea sa de a-l face cunoscut în Vest pe filozoful Lucian Blaga, a putut constata înmormântarea ultimului proiect noician nefinalizat nici de “discipolul” Liiceanu, proaspăt director de editură, nici de “discipolul” Pleşu, ministrul culturii la vremea când au fost distruse atât fresca de pe tavanul Castelului Haşdeu de la Câmpina (5), cât şi frescele Olgăi Greceanu din Biserica de la  Bălteni (judeţul Dâmboviţa) pictată gratis în 1946 şi repictată în 1972 (6).

“Dirijată de interese pe care majoritatea cititorilor le ignoră” (Horia Stamatu, Punta Europea, enero 1956, nr.1, pp. 9-21), difuzarea post-decembristă a scrierilor lui Emil Cioran (premiat de elita intelectuală franceză ca şi Vintilă Horia, sau Mircea Eliade) a fost însoţită de masiva răspândire de citate alese pentru inocularea unor anumite atitudini si dispoziţii mintale. Efectul şi ţinta manipulării de două decenii au apărut în toată nuditatea lor pe 8 mai 2010, când un tânăr a consemnat pe post de comentariu la un interviu luat lui Andrei Pleşu de Daniela Oancea că lui îi este ruşine că s-a născut român, că el nu mai vrea să fie român.

Despre Emil Cioran ministrul culturii post-comuniste a scris pornind de la “portretul robot” al “românismului”. Nu spre a-l singulariza, o dată în plus, pe cel premiat în 1934 la insistenţele şi argumentarea lui Mircea Vulcănescu. Poate doar în tentativa de a alcătui din citate trunchiate imaginea negativă, sau “gălbeaza Mioriţei”, de care amintise Cioran când a primit Dimensiunea românească a existenţei. Pentru Pleşu, autorul volumului Pe culmile disperării ar reprezenta anti-românismul, ca român lipsit de măsură, cuminţenie, omenie, “rezistent la orice spirit de conciliere şi toleranţă” (Limba păsărilor, p.166). Iată-l aşadar pe tânărul Cioran considerat fără alte argumente drept particularul care ilustrează generalul unei boli pe care fantezia cioraniană n-a scos-o nicicând din virtualitatea ei postulată în glumă, într-o scrisoare către Mircea Vulcănescu trimisă în 1944.

E drept însă că abundenţa de citate din Emil Cioran lungeşte fără justificarea niciunei idei personale articolul lui Pleşu astfel început. Atent rupte din context şi mizând în exclusivitate pe latura negativă, citările din articolul despre Cioran cuprins în Limba păsărilor mai au neşansa de a văduvi de esenţa sa procedeul “complementarităţii”, atât de caracteristic scrisului cioranian (7). De pildă, vremurile “eroice” ale hitlerismului din care Cioran a reţinut cu predilecţie naţionalismul (aspect accesoriu al rasismului anti-semit, apud. I. Varlam), au fost pentru tânărul de 21 de ani vremuri exemplare. Pentru că el fusese martor la entuziasmul germanilor din anii venirii la putere a lui Hitler. Acest aspect care nuanţează şi face inteligibile multe dintre aparentele teribilisme juvenile din scrierile interbelice ale lui Cioran (8) este practic neglijat de Andrei Pleşu care împărtăşeşte cu stânga comunistă tendinţa de a pune pe seama naţionalismului toate ororile prin care regimul hitlerist nu s-a deosebit de regimul comunist: “prigoana politică, teroarea ideologică, generalizarea torturii si exterminarea în masă” (v. Ion Varlam, Necesitatea definirii totalitarismului, în rev. Asymetria, nov. 2006). Neţinând seama de contextul istoric european implicat în subsidiar de multe dintre afirmaţiile tânărului Cioran, fostul comunist transcrie că în 1933 România ar fi fost “ţara oamenilor atenuaţi”, fără resurse de eroism, şi cu multe alte defecte pe care nu pridideşte să le înşire.

Cu un alt citat din articolul “Ţara oamenilor atenuaţi” în care “disperatul congenital – adică incurabil” (E. Cioran) -,  scrisese că a avut momente când i-a fost ruşine că este român, Andrei Pleşu inoculează indirect “ruşinea de a fi român”. Dezinteresat de adevărurile istorice, promovând el însuşi neadevăruri în materie de istoria comunismului în România, pentru dilematicul moralist patriotismul a îmbrăcat consecvent forma combaterii paseismului. Însăşi istoria românilor i-a apărut drept paseism  “redus la o moştenire legendară confortabilă care este numai vanitate” (A. Pleşu, “Rigorile ideii naţionale şi legitimitatea universalului”, în rev. Secolul XX, nr. 1-2/240-242, 1981).

De-a lungul vremii, ideile sale despre istoria românilor au rămas aşa cum le-a expus încă din vremea comunismului. Rămase pe loc, s-au fosilizat ca prejudecăţi, schimbându-şi doar forma lipsită mereu de fond. Doar după două decenii de post-comunism, într-un interviu luat pe 15 aprilie 2010 Andrei Pleşu a schimbat rutina gândului avut din anii optzeci. Alternativei “trecutului glorios” s-a gândit să i-o adauge pe cea a “trecutului falsificat”, spre a ajunge la condamnarea victimelor comunismului, insinuând că românii şi-ar fi “cosmetizat” nişte “pete istorice” din trecut.

(more…)

Sa ne cunoastem scriitorii. Azi, Mircea Cartarescu: “Orbitor, Aripa stanga-dreapta”. A, am uitat, e si jurnalist. La EvZ. Atunci: Sa ne cunoastem “intelectualii angajati”. Extrase de Nobel si Pulizer: “Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”

“Pentru mine, credinta este lucrul cel mai important, dar nu in sensul religiilor institutionalizate, care sunt doar cojile goale ale unor vechi si fantastice intamplari. De fapt, credinta, adevarul stiintific si poezia sunt unul si acelasi lucru, si sunt acelasi lucru cu ecuatiile matematice sau cu aura orgasmului.”Revista Tarom (pe bune)

Am fost criticat ca folosesc limbaj “de Vadim”  pentru ca mi-am permis sa scriu despre prostia lui Cartarescu de a-l plasa pe Havel in Polonia (corectata acum de “profesionistii” de la Evenimentul Zilei 🙂 ) folosind expresia de DEX “Imbecilul Cartarescu” in articolul care aduna atacurile “intelectualilor publici” la adresa Hertei Muller (pentru ca scriitoarea le aratase pe scena de la Ateneu ca… “Liiceanu este gol!”). Dar pe Vadim cine l-a inventat? Nu Petre Roman si Andrei Plesu i-au dat bani, tipografie si hartie ca sa scoata “Romania Mare”?! Si Herta Muller tot limbaj “de Vadim” are cand il pune la punct pe “nobelistul” Cartarescu? Chestiunea e: i-a citit cineva cretinismele cu care se lauda – in atacul din EvZ la Herta Muler – ca vor fi publicate si in Germania (pe banii nostri, prin ICR-ul scatofagului Patapievici, normal!). Scatofag la coprofag trage :). Iaca, ca eu am fost obligat sa-i citesc ororile bolnavicioase, ca sa stiu ce combat. M-am simtit ca pe vremea lui Ceausescu, cand eram obligat sa invat poeziile leniniste ale Anei Blandiana cu Partidul si “vibratoarele din Arges”. Pentru toti cei care-si permit sa spuna ca Cartarescu e un “mare scriitor” cu “limbaj elevat”, nu ca mine, le ofer pe tava, sa inghita cat pot, din talentul “nobelistului” si viitorului laureat al premiului Pulitzer (cu doi de “i”):

Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate “lumini venite de la rasarit”, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic… Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.”
Mircea Cartarescu – “Cele doua patrii”
2 ianuarie 2007 – Jurnalul National

(pe vremea cand nu-l deranja ca-si primeste salariul de la securistul Felix Voiculescu, mai ales ca si “condamnatorul comunismului” Vladimir Tismaneanu scria si publica alaturi de el, ca si acum, la Evenimentul Zilei, si isi primea tainul din aceeasi tescherea hoteasca)

“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu

“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici. „Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).

“Orbitor. Aripa Dreapta” – Extrase

“Uite cum e cu tara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: “Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroas?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: “Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
“Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
“”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
“ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
“Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
“Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
“dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
“O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
“altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
“Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
“nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
“Fu… mama ma-sii de situatie” (pg. 199)
“pastele si grijania ma-sii!” (pg. 199)
“imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
“Ma fu… in ea de Casa Alba?” (pg. 241)
“CIA ce cacat e” (pg. 242)
“Cica o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pu… si merg, voiosi si viteji, printr-un tunel lung si intunecos. Abia asteptau s-ajunga mai adinc, in piz… gagicii, sa-si faca treaba acolo. Ca orice oaste, au trimis o iscoada inainte, sa vada ce si cum. Dupa o vreme iscoada se-ntoarce si striga: “Fratilor, sintem pierduti! Am dat de cacat!”
“”Este pu… ciobaneasca? tipul pu… rominesti”, recita Dumnezeu cu patos” (pg. 276)
“Era complet gol, cu pectoralii puternici ca doua scuturi si cu sexul erect pe pintecul tare ca piatra, lipsit de buric” (pg. 329)
“Caci sfint era sa lingi cu devotiune scrotul iubitului tau” (pg. 339)
“La rindul ei, femeia primea-n gura calda, rujata, tumefiata de dorinta, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-si sfircul matern, din care supsese odata certitudine si ocrotire” (pg. 339)

A aparut filmarea cu Herta Muller si umilirea lui Liiceanu pe scena Ateneului. Vezi VIDEO. Se cauta cea cu admonestarea lui Plesu la Libraria Humanitas. Aducatorului recompensa :)


Dupa vreo doua zile de asteptare a aparut pana la urma inregistrarea integrala a Conferintei Hertei Muller de la Ateneu, pe site-ul www.radio3net.ro, la sectiunea Ultimele Materiale Video. Am facut mai sus o sinteza a celor spuse despre “disidenta” intelectualilor cuminti si “curati”, in viziunea laureatei premiului Nobel pentru literatura versus cea a jenatului si jenantului Liiceanu. Insa mai exista o filmare interesanta, din ziua de 28 septembrie, cand “maestrul” Plesu de la Fundatia Dinu Patriciu a fost admonestat frontal de mai multi cititori, la libraria Humanitas, unde s-a desfasurat urmatoarea scena, care ar merita degustata video (Chiar n-a filmat nimeni evenimentul? Sau cenzura “culturala” e mai tare ca pe vremea raposatului?):

Andrei Pleşu a fost cel care prezentat-o publicului pe marea scriitoare de care îl leagă o „prietenie de cursă lungă”. „Voi vorbi puţin pentru că ştiu că Hertei nu-i plac lucrurile astea. Nu-i plac festivismele, vorbele mari, temenele, zâmbetele de circumstanţă şi blabla-urile. „Da. Aşa e”, a confirmat scriitoarea zâmbind. „Motivul pentru care Hertei nu îi plac aceste lucruri este acela că ea e un om cât se poate de autentic, ori în situaţii precum cea de faţă, toţi suntem un pic neautentici. Unii dintre dumneavoastră aţi venit pentru că vreţi să vă lăudaţi apoi pe la cunoştinţe cu un autograf al Hertei Müller, alţii, care au apucat alte vremuri, au intrat pentru că au văzut coadă şi se ştie că la coadă te aşezi chiar dacă nu ştii «ce se dă»”.

La această afirmaţie, o femeie a strigat iritată: „Nu avem nevoie de jigniri!”, în timp ce un domn, şi mai nervos, a urlat din mulţime: „N-am venit să te ascultăm pe dumneata, ci pe doamna Herta Müller!”

Integral la Herta Muller l-a zdrobit pe “disidentul” Gabriel Liiceanu pe scena Ateneului. Audienta a râs de Liiceanu si l-a huiduit pe Plesu. Asculta si citeste interviul lui Roncea cu laureata Nobel despre Patapievici, Securitate si “intelectualitatea” ICR

Selectie Video din Conferinta de la Ateneu, mai jos. Inregistrarea integrala de la www.radio3net.ro a fost ulterior cenzurata prin eliminare de pe net.

Herta Muller ridiculizand “disidenta” lui Plesu si Liiceanu 

Cum l-a umilit Herta Muller pe Liiceanu la scena deschisa in conferinta de la Ateneu ridiculizand si criticand falsa disidenta a intelectualilor tip Patapievici, Plesu sau Brucan. VIDEO. Blog de Veghe: Paul Goma, la 75 de ani de viaţă, 32 de exil!


Herta Muller ridiculizand "disidenta" lui Plesu si Liiceanu de VictoRoncea

Selectie din Conferinta de la Ateneu. Inregistrarea integrala la www.radio3net.ro, sectiunea Ultimele Materiale Video

UPDATE: Ulterior filmarea a fost cenzurata prin eliminare de pe net.

Transcriere si comentariu: Herta Muller l-a zdrobit pe “disidentul” Gabriel Liiceanu pe scena Ateneului. Audienta a râs de Liiceanu si l-a huiduit pe Plesu. Asculta si citeste interviul lui Roncea cu laureata Nobel despre Patapievici, Securitate si “intelectualitatea” ICR

Nicoleta Savin: Paul Goma, la 75 de ani de viaţă, din care 32 de exil!

Reactia jenanta a lui Plesu pe la spatele Hertei Muller:

Herta Muller despre postura in care a fost pusa de Plesu si Liiceanu: “Ceea ce fac aici e circ!”. Primul Video de la Ateneu. Se cauta inregistrarea conferintei cu “Lesu si Pliceanu”. Aducatorului recompensa :) UPDATE: A aparut!


Conferinta pe care i-a pregatit-o Liiceanu la Ateneu Hertei Muller, cu Plesu pe post de Octavian Ursulescu, s-a soldat cu un imens esec pentru planurile de afaceri si glorie ale patronului Humanitas, care o vedea deja pe un nou “Audiobook” pe coperta caruia ar fi tronat in postura de smanglitor semi-aureolat de nimbul Nobelului alaturat. Insa reprosurile dure ale laureatei Nobel la adresa pretinsei disidente a lui Liiceanu, Plesu & Co l-au lasat masca pe filosoful de mucava. In mod cu totul ciudat, inregistrarea conferintei nu a aparut pana acum pe niciunde. Prevazator, ciubucarul Humanitas a interzis filmarea in sala. Un singur fragment video plasat de piscotar pe YouTube o surprinde pe scriitoarea Herta Muller ironizand postura in care a pus-o Liiceanu pentru a-si creste vanzarile: in cusca la Circul Humanitas.

UPDATE: A aparut filmarea cu Herta Muller si umilirea lui Liiceanu pe scena Ateneului. Vezi VIDEO. Se cauta cea cu admonestarea lui Plesu la Libraria Humanitas. Aducatorului recompensa 🙂

Iarasi este de remarcat cum presa inscrisa pe filonul ideologic Soros/GDS a “purificat” reactiile publicului fata de cei doi Pat si Patason ai anti-culturii romane, huiduiti la scena deschisa de cei care s-au batut sa intre la Ateneu pentru laureata premiului Nobel. In cautarea adevarului pe internet, cititorii avizi de stiri necenzurate s-au putut opri doar la vreo doua-trei relatari care nu au omis esentialul: umilirea pana la zdrobire a marelui cuplu de comici vestiti ai GDS, “Lesu si Pliceanu”.

Acestea sunt: Marius Ghilezan pe Bookiseala: Cum l-a umilit Herta Müller pe Gabriel Liiceanu în public

Roncea.ro si Romania libera: Herta Muller l-a zdrobit pe “disidentul” Gabriel Liiceanu pe scena Ateneului. Audienta a râs de Liiceanu si l-a huiduit pe Plesu. Asculta si citeste interviul lui Roncea cu laureata Nobel despre Patapievici, Securitate si “intelectualitatea” ICR

si Răzbel cultural : Herta Muller contra comicilor Pliceanu şi Leşu ! articolas pe care il si reproduc mai jos, in asteptarea inregistrarii conferintei-minune de la Ateneu (aducatorului recompensa 🙂 ):

Nu mi-e simpatică de loc Mme H. Muller; nu-mi place nici cum scrie; cred că, fără Nobel, ar fi rămas necunoscută cititorilor – şi nu numai celor provinciali, de la noi, pentru care unicul criteriu valoric e notorietatea. Acelaşi spirit de turmă, care i-a făcut să accepte totalitarismul comunist fără să crâcnească, se manifestă şi aici, în planul consumismului de produse trendy.

Nici prea mult caracter nu are, aşa cum se vede din dubla măsură aplicată colaboratorilor Securităţii.

De cum arată, nici nu mai zic : parcă-i Vrăjitoarea cea Rea din vreo porcărioară de film de pe Hallmark !

Da’ mi-a plăcut ce i-a făcut lui Liiceanu, în conferinţa de la Ateneu. Nici amicul Pleşu n-a scăpat nestropit : când te bagi ca musca-n lapte, ca să faci, chipurile, pe prezentator-mediatorul, dar de fapt numai ca să nu pierzi ocazia de-a ieşi în faţă, rişti să te îneci.

Cei doi bătrânei ridicoli credeau că se-ntâlnesc cu vreunul din amărâţii dependenţi de ei… Şi că toată conferinţa nu va fi decât şuşa obişnuită, în care nimeni nu-i contrazice, nimeni nu-şi permite să-i critice – ca-n comunismul în care s-au format.

UPDATE: Cum l-a umilit Herta Muller pe Liiceanu la scena deschisa in conferinta de la Ateneu ridiculizand si criticand falsa disidenta a intelectualilor tip Patapievici, Plesu sau Brucan. VIDEO

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova