Posts Tagged ‘manastirea petru voda’

VIDEO: Minunile de la mormântul şi din viaţa Parintelui Justin Pârvu evocate de Părintele Hariton Negrea, lăsat de Duhovnicul Neamului la stăreţia Mănăstirii Petru Vodă, închinată Sfinţilor martiri şi mărturisitori ai secolului XX

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu - Manastirea Petru Voda, 2015 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 16 iunie 2015

Probabil că nici unul dintre ucenicii sau fiicele şi fii duhovniceşti ai Părintelui Justin Pârvu nu trăiesc sentimentul că Părintele a murit şi nu mai este printre noi, cu noi. Dimpotrivă, prezenţa sa pare să sporeasca, acum, că nu mai este îngrădit de materie. “Nu vă mai plângeţi că ce va fi după ce am să mor! Da’ ce, măi, mă duc să dorm?”, spunea, şugubăţ, cu umorul său specific, Parintele, unui apropiat. Asemenea cuvinte ne-a lăsat şi Părintele Calciu pe patul de spital – chiar subsemnatului -, când ne-a avertizat profetic că duşmanii României ortodoxe se vor lupta cu el şi fraţii săi din închisori chiar şi morţi fiind, dar de dincolo, de va fi nevoie, Părintele ne va sprijini mereu cu braţul său, formând un lanţ neîntrerupt, între luptătorii din Ceruri şi cei de pe pământ. Şi aşa şi este. Şi nu era nevoie să fie dezgropat ca să ştim că aşa este. Pentru cei care ştiu, desigur.

Parintele Justin la Petru Voda 2009.01.06

Parintele Justin, la 90 de ani, mereu sprinten

Când ajungi la mormântul Părintelui Justin de la Mănăstirea Petru Vodă simţi cât de viu şi aproape este Părintele, la fel cum îi simţeai căldura minunată a mâinilor, sărutându-i-le, chiar şi în ultimele clipe de dinainte de punerea sa în mormânt, la patru zile de la sfârşitul său martiric. Descoperi cum mormântul îţi apare ca un vechi prieten. Oricât de mult timp ai fi departe de el, când îl revezi parcă de abia te-ai fi despărţit de el. Continui dialogul de unde rămăsesei… Acolo, înconjurând covorul de flori alese, aranjate cu dragoste şi simţ artistic de vrednice măicuţe, te întâmpină înscrise, ca stâlpi ai vieţii sale veşnice, cuvintele testamentare ale Părintelui Justin: Unitate, Pocăință, Ascultare, Rugăciune. Cât de simplu ar fi pentru orice creştin, darămite pentru fii şi fiicele sale duhovniceşti, să urmeze îndemnurile Părintelui, pentru a trai în lucrarea sa de iubire dumnezeiască, cu harul Sfântului Duh!

Parcă pentru a aduce aminte de aceste lucruri, în chip miraculos, după cum ne povesteşte stareţul de la Petru Vodă, Părintele Hariton Negrea, Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. “Părintele Justin, în forma aceea de lumină, şoptea ceva la ureche fiecărui credincios care se afla la mormânt”, reproduce Părintele Hariton un fragment din mărturiile copiilor. O altă credincioasă a relatat apariţia Părintelui ieşind din Sfântul Altar în timpul unei slujbe. Să amintim şi că la începutul anului s-a înregistrat un fenomen fizic inexplicabil, fotografiat şi filmat. Mărturii despre minunile săvârşite de Părintele Justin în timpul vieţii sale pământeşti dar şi, iată, în cea veşnică, se adună cu sutele la Mănăstirea Petru Vodă, care pregăteşte o lucrare cu astfel de relatări autentificate, privind binefacerile aduse de Părinte, cu ajutorul Mântuitorului, a Maicii Domnului şi Sfinţilor, de la facerea de prunci la vindecări de boli cronice. Însuşi Părintele stareţ Hariton Negrea ne istoriseşte în interviul video de aici, o serie întreagă de minuni trăite, văzute cu proprii săi ochi, minuni la care a luat parte ca tânăr calugăr în obştea Mănăstirii de la Petru Vodă a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, închinată Sfinţilor martiri si mucenici ortodocşi ai dictaturilor secolului XX.

Cum ar fi, cum a umplut Părintele Justin, prin rugaciunea sa, cămările Mănăstirii cu faină, pentru pâinea pelerinilor, sub ochii uimiţi ai tinerilor monahi, cum a înmulţit mâncarea rugându-se pentru alte zeci de credincioşi sau cum a ajuns Mănăstirea să aibă lumină, după o altă serie de minuni de-ale Părintelui. “De fiecare dată când aprind lumina, mă gândesc că aceasta se datorează unei minuni a Părintelui Justin”, aminteşte azi Părintele Hariton, după ce ne poveşteşte cum a salvat o tânără de la pieire “bietul monah de la poalele Ceahlăului”, după cum îşi spunea, cu smerenie, Duhovnicul din Munţii Neamţului cu 16 ani de temniţă grea, “legionarul periculos” al Rapoartelor Securităţii şi, peste ani, ale unor aşa-zise “centre de monitorizare”. La doar doi ani de la plecarea sa, Părintele Justin se află azi, ca urmare a unei anti-legi, pe lista neagră a marilor personalităţi ale României care trebuie interzise, exact ca pe vremea bolşevicilor.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitus Roncea

Fotografie din “Parintele Justin Marturisitorul” – Album foto de Cristina Nichitus Roncea

Pentru noi, cei care, deşi nu am avut privilegiul monahilor de la Petru Vodă de a fi clipă de clipă cu Părintele, dar am trăit la rândul nostru minuni extraordinare înfăptuite de Părintele Justin, care l-am bucurat dar ne-am şi întristat, “lucraţi” fiind de potrivinic, pentru a fi apoi mai puternic împreună, primiţi ca fii risipitori şi spulberând lucrarea vrăjmaşului, am rămas cu o amprentă de neşters: aceea de a fi conştienţi că am sărutat mâinile unui sfânt. Dar, mai mult decât atât, bucuria cea mai mare pe care ne-o putea aduce o vizită la Părintele Justin, era ca, la finalul programului său zilnic, după 20 de ore de slujbe, rugăciuni neîncetate şi mângâieri de suflete, să reuşim să-i aducem un zâmbet pe chip. Zâmbetul unui sfânt!

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu - Manastirea Petru Voda, 2015 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Staret Hariton Negrea la Mormantul Parintelui Justin Parvu la Pomenirea de doi ani, 16 iunie 2015

Lăsat de Părintele Justin să conducă Mănăstirea Petru Vodă după plecarea sa, Părintele Hariton, care ne împărtăşeşte şi cum a ajuns să se călugărească sub aripa Părintelui, a fost contestat de câţiva agenţi anti-români şi anti-ortodocşi cu filiaţii străine de România, în ciuda faptului că Duhovnicul Neamului îşi exprimase această dorinţă chiar pe patul de moarte. Aflăm azi, în acest interviu exclusiv, că Părintele Justin îi propusese încă din 2002 să devină stareţ. Părintele Hariton ne explică şi ce este cu acuzaţiile de “mason” sau “ecumenist” venite din partea unor personaje cu probleme patologice, ce a fost cu dezgroparea Părintelui Calciu, cât de unită este astăzi obştea fiilor Părintelui Justin, cât şi ce chestiuni grave ridică cipurile şi controlul total, aspecte enunţate cu putere de Părintele Justin.

Dar poate minunea cea mai mare pe care o răspândea Părintele Justin, în chip binefăcător, şi pe care o transmite şi astăzi celor ce nu s-au rătăcit pe cărarile întunecate ale nenumitului, este Dragostea, dragostea deplină, dragostea desăvârşită. Dacă nu eşti capabil să-ţi iubeşti aproapele – sau chiar şi duşmanul, după cum sublinia adeseori Părintele Arsenie Papacioc – nu îl iubeşti pe Însuşi Bunul Dumnezeu. Înseamnă că ai trăit degeaba. “Părintele Justin transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă”, evocă Părintele Hariton anii săi de ucenicie, în acest interviu plin de pace duhovnicească, acordat la pomenirea de doi ani, după o slujbă impresionantă, cu mii de pelerini. “Bucuriile sufleteşti pe care le-au împărtăşit alături de Părintele Justin să le aibă în permanenţă”, le doreşte Părintele Hariton tuturor celor care l-au cunoscut pe Bătrânul Duhovnic ca şi celor care îl descoperă astăzi, la mormânt sau prin interviurile, scrierile şi vorbele sale de duh. Ucenicul devenit stareţ nu uită să ne amintească în final de dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară. “Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate”, spunea Părintele Justin, întărind: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”. Binecuvântaţi, Părinte!

A consemnat, Victor Roncea

Mai multe fotografii de la Pomenire, în curând, la Cristina Nichituş Roncea

Fotografii cu Părintele Justin, de la 94 de ani, AICI şi din Album, AICI

PS: Scuzaţi tremuratul camerei. S-a filmat după o minunată slujbă de noapte, care se termină pe la ora 6 dimineaţa, “ora lumii”, cum spun călugării, care respectă ora solară, şi după doua ore de somn, când reîncepe programul normal al Mănăstirii. Performanţa de a fi proaspăt după un asemenea program noi nu o avem, încă. Asta fac mult huliţii călugări “extremişti” pentru noi: se roagă neîncetat. Şi Dumnezeu le dă putere şi îi întăreşte în pravila lor de zi cu zi. Alături şi mereu împreună cu Părintele Justin!

Mănăstirea Părintelui Justin Pârvu către Preşedintele României: Legea “anti-fascistă” nu face diferenţa între dictatorul Adolf Hitler şi filosoful Mircea Vulcănescu sau părintele Dumitru Stăniloae! SCRISOARE DESCHISĂ

Doamna Mariuca Vulcanescu, fiica marelui filosof, la Statuia lui Mircea Vulcaneascu din Piata Sf. Stefan Bucuresti, acum amenintata, prin "Lege", cu demolarea

Doamna Mariuca Vulcanescu, fiica marelui filosof, la Statuia lui Mircea Vulcaneascu din Piata Sf. Stefan Bucuresti, acum amenintata, prin “Lege”, cu demolarea

Scrisoare deschisă către Preşedintele României în legătură cu OUG 31/2002 şi PL-x 193/2014

Stimate Domnule Preşedinte Klaus Iohannis,

Vă scriem în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu – Adevărul şi de rugători pentru acest popor. Înţelegem, ca popor aflat sub ocupaţie neocomunistă, şi care şi-a pierdut prin metode „diplomatice” nu numai suveranitatea, dar şi cele mai elementare drepturi, precum dreptul de a fi stăpân pe propriul corp biologic (drept eradicat prin Ordinul M.S. nr. 1170 din 22 octombrie 2014), sau dreptul de a fi judecat pentru fapte personale, iar nu pentru situaţii generale (drept eradicat prin revizuirea OUG 31 / 2002), înţelegem cu tristeţe că e naiv şi tardiv a mai face menţiune de Drepturile Omului, Constituţie, sau alte asemenea foruri pe cale de a deveni anacronice.

Cu toate acestea, pentru ca viitorii cetăţeni ai acestor meleaguri să nu aibă impresia că ne bucurăm de aceste stări de mare tragism, le semnalăm refuzându-le. Amintim că PL-x nr. 193/2014 (votată ca în vremurile de glorie ale P.C.R. în 24 iunie 2015) prin formularea ei generalizantă, ambiguizantă şi inversatoare de realităţi, reuşeşte, dintr-o trăsătură de condei să calomnieze:

– EROII ANTICOMUNIŞTI, adică cei 2.500.000 de români care au suferit detenţie, chinuri, genocidare şi oprobriu permanent, chiar şi post-mortem, doar pentru că au refuzat să accepte sinuciderea morală, intelectuală şi fizică, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă (de orice fel);

– CULTURA – generaţia interbelică a fost una de elită culturală, aproape integral legionară, iar reprezentanţii ei au suferit şi au fost ucişi pentru că preţuiau libertatea de gândire; prin urmare se opuneau totalitarismului ideologic, atât celui bolşevic, cât şi celui fascist, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă ca autori ideologici, efectivi sau terţi;

– SFINŢII mărturisitori şi mucenici, adică miile de clerici şi mireni care au pătimit şi au fost ucişi pentru că credeau în Dumnezeu, iar nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă; sunt documentate până astăzi mai mult de 500.000 de morţi în temniţele comuniste!

– POPORUL ca întreg, deoarece nu există familie în România care să nu fi suferit cel puţin o pierdere de viaţă, de avere sau de demnitate în perioada respectivă.

Fireşte că nimeni nu apără criminalii adevăraţi, şi e bine ca societatea să fie apărată de ei prin legi prohibitive, dar PL-x nr. 193/2014 nu face diferenţa între dictatorul Adolf Hitler şi filosoful Mircea Vulcănescu sau părintele Dumitru Stăniloae!

Cu foarte puţine excepţii, toţi condamnaţii au îndurat ani grei de temniţă, torturi inimaginabile, ani la rând, moarte violentă sau prigonire pe viaţă pentru fapte precum o discuţie întâmplătoare cu vreun vecin (numită „complot la crimă împotriva ordinii de stat”) sau o farfurie de mâncare dată de pomană (numită „ajutor legionar contra-revoluţionar”) şi alte asemenea „crime”.

Dacă a-l cita pe părintele Dumitru Stăniloae va costa de la 3 luni la 3 ani de închisoare, dacă publicarea unui acatist către părintele Arsenie Boca va costa 5 ani de închisoare, atunci cum mai sunt pedepsiţi adevăraţii criminali de ieri şi de azi?

Avem înaintea ochilor Evanghelia, pe care s-a bazat toată civilizaţia europeană şi globală din ultimele milenii, istoria naţională, Codul Civil şi toată emanciparea de sub mentalitatea sclavagistă şi umilitoare a diferenţelor etnice, rasiale sau împotriva femeii. Această Evanghelie, care a fost Lumina Lumii, are mesajul profeţiilor Vechiului Testament împlinite în persoana lui Iisus Hristos. Mesajul Evangheliei este că, asemenea Mântuitorului, orice om care iubeşte pe Dumnezeu va fi răstignit, într-un fel sau altul, în spirit sau în trup, de puternicii istoriei care nu vor să accepte nici viaţa de după moarte, nici nobleţea fiinţei umane, nici existenţa lui Dumnezeu, nici Adevărul, şi că această nedreptate suferită nu rămâne nerăsplătită, nici de Dumnezeu, nici de istoria generaţiilor viitoare. Adevărul, fiindcă este chiar persoana lui Dumnezeu, oricât ar fi de hulit şi răstignit, pururi înviază şi nu poate fi ascuns de nimic. Oricât ar fi de nedreaptă o lege, Adevărul este scris în conştiinţa omenirii.

Acest proiect de lege, prin lipsa de distincţie între crime reale şi crime atribuite, aruncă din nou în temniţe şi la gropile comune victimele unui holocaust negat de revizionismul ocultant al unei realităţi istorice a cărei martor ocular sunt popoarele care au răbdat comunismul mai bine de trei generaţii. Suntem aşadar convinşi că veţi abroga Ordonanţa care în faţa întregii lumi civilizate va osândi întregul popor român şi v-ar compromite pe dumneavoastră, aşa cum i-a compromis definitiv şi pe cei ce au gândit-o, şi pe cei ce au votat-o în unanimitate.

Dacă veţi anula Ordonanţa – trimiţând-o înapoi la Parlament pentru a fi dezbătută pertinent din mai multe puncte de vedere şi debarasată de neadevărurile şi mistificările istorice şi ideologice (mai ales interpretările din cheie extremist marxistă), vă veţi demonstra cu adevărat ca om integru, onest şi just, demn să fie liderul celui mai vechi popor al Europei şi al unei ţări care de mii de ani a iubit adevărul şi libertatea spirituală a urmaşilor mai mult decât propria libertate fizică.

Mănăstirea noastră este închinată Sfinţilor români de către unul dintre aceştia şi în numele lor cerem să nu li se întineze memoria prin nici un fel de act mincinos sau partizan. Monahismul este cea mai înaltă treaptă de vieţuire creştină şi nu apără nici o ideologie, ci se ocupă exclusiv cu împlinirea Evanghelie. Monahismul nu este partizan nici unei grupări politice, ci slujeşte exclusiv Biserica şi pe credincioşi. Cerem să nu li se mai facă încă o nedreptate sutelor de mii de creştini nevinovaţi care în ultimul veac şi-au dat viaţa slăvind pe Dumnezeu.

Biserica şi în special mănăstirile au fost leagănul culturii şi civilizaţiei europene. Apărăm şi promovăm sfinţenia şi valorile poporului din interiorul Bisericii Ortodoxe, „mama poporului român”, precum s-a exprimat Eminescu şi apoi şi marele istoric Nicolae Iorga.

Dumnezeu să vă lumineze şi să vă dea putere să faceţi ceea ce este în conformitate cu adevărul şi dreptatea!

Mănăstirea Petru Vodă

03.07.2015

Nu rataţi mâine, la Roncea.Ro: Video Interviu cu Părintele Hariton Negrea, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

„Sfinţii închisorilor“ – de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 7 Foto Roncea RoSfinţii Închisorilor

de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

Părintelui Iustin Pârvu, la doi ani de la strămutarea sa la cele veşnice

Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experiat de sovietici.

Sigur, ceata martiri­lor constituie elita sfin­ţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. Muce­nicii primelor secole creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu titlul li­tur­gic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o constantă a vieţii bisericeşti. De aceea Sinaxarul Bisericii consemnează mucenicii vremuri­lor mai noi, în special pe cei din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinţii închisorilor“ vor fi în­scrişi în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“, du­pă exemplul noilor mucenici şi mărturisitori din gulagul sovie­tic, înscrişi recent în Calen­darul Bisericii Ortodoxe Ruse, cu zi obştească de pome­nire în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost marti­ri­zat primul mucenic al teroa­rei bolşevice, mitropolitul septuagenar Vladimir al Kievului şi Galiţiei. Oricum, cauzele mar­tiriului sunt comune ambelor Biserici surori, după cum in­spi­rat le-a imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973), în celebra lui conferinţă inaugurală intitulată „De la Nero la Stalin“ şi publicată în anul 1942.

Cităm, spre exemplificare: „Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii. Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovie­telor şi – ce e mai grav – pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra Bisericii şi a lumii întregi“. (Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ţinută de Facultatea de Teologie din Bucureşti în no­iem­brie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942, p. 22). (…)

„Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“

Răsfoind paginile Dicţiona­rului Biserica întemniţată. Ro­mâ­nia: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Na­ţional pentru Studiul Totalita­ris­mului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind de­cla­raţi morţi în împrejurări sus­pecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal e­cleziastic auxiliar, care a fost epurat.

Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir – multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice şi psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chi­lii monastice, din care nu lipsea pravila, Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecer­nia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Dom­nului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi şi a Filocaliei.

Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri şi de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocă­inţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Vale­riu Gafencu, numit „sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, îndu­hov­nicirea unor slujitori şi gânditori creştini?!

Toate atrocităţile unui re­gim totalitarist – cum a fost cel comunist – au fost biruite numai prin credinţă; şi această biruinţă a Crucii au purtat-o şi cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ioan Ioanide – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recu­noş­tea că ţara a fost transfor­ma­tă într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagă­rul comunist“.

Aşadar, perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simboli­zat în mod excepţional de Me­mo­rialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovniceas­că, transformându-ne viaţa în­tr-un urcuş spre Înviere.”

Sursa: Ziarul Lumina, 13 Iunie 2015

Integral la MĂRTURISITORII

Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 10 Foto Roncea Ro

Doi ani cu Părintele Justin în Ceruri. Pomenirea de la Petru Vodă. FOTO/VIDEO

Video Petru-Voda.Ro: P.S. Calinic Botoşăneanul – Cuvânt de laudă Sfinţilor închisorilor. P. Hariton Negrea despre Sfinţii români

Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu - Foto Roncea Ro
Sa multumim tuturor celor care s-au nevoit ca aceasta aniversare sa se implineasca intru bucurie si dragoste, asa cum si-a dorit, fara indoiala, Parintele!

Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 1 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 2 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 3 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 4 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 5 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 6 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 7 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 8 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 9 P Hariton - Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 10 Foto Roncea Ro

Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 12 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 13 Foto Roncea Ro
Pomenirea de 2 ani a Parintelui Justin Parvu 14 Foto Roncea Ro

Dumnezeu sa-l odihneasca impreuna cu Sfintii Sai!

Vesnica lui pomenire!

Despre Sfintii Inchisorilor si Parintele Justin:

RomaniaTV:

Stire AGERPRES: Mii de pelerini participă, la Mănăstirea Petru-Vodă, la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu

Sfântul Justin Martirul şi Filosoful şi o mare minune cu Părintele Justin Pârvu. Pregătiri la Mănăstirea Petru Vodă pentru parastasul de doi ani. Cei mai fericiţi copii ai lumii – copiii României

Parintele Justin Parvu pictat intr-o Sfanta Manastire la Sfintii Romani - Foto via Roncea RoAstăzi, în Lunea Rusaliilor, a Sfântului Duh, îl sărbătorim pe Sfântul Justin Martirul şi Filosoful cât şi pe Sfântul Mucenic Hariton. Iată cum, neîntâmplător, precum stau sfinţii în Calendar şi în  Ceruri împreună, aşa şi pe pământ, unde, la Mănăstirea Petru Vodă, vrednicul de pomenire Părinte Justin, Duhovnicul Neamului, l-a lăsat să-i continue lucrarea de stareţ pe Părintele Hariton Negrea. Peste mai puţin de două săptămâni, va avea loc şi pomenirea a doi ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (16 iunie 2013), care se va face în dimineaţa zilei de Sâmbătă, 13 Iunie a.c., după cum transmit Mănăstirea Petru Vodă şi Agerpres. La slujba de pomenire vor fi prezenți înalți prelați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Tot astăzi, de 1 iunie, ziua copilului, e bine să ştim că, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, graţie dragostei pe care ne-o poartă Maica Domnului, copiii României sunt cei mai fericiţi copii din lume, potrivit unui studiu internaţional desfăşurat pe o perioadă de doi ani în ţări reprezentative ale lumii.

De ziua Sfântului Justin Martirul şi Filosoful şi a Sfântului Mucenic Hariton redau o înregistrare emoţionantă, de la decernarea titlului de Cetăţean de Onoare post-mortem Părintelui Justin de către Primăria Baia Sprie, în care ucenicul său, Părintele Hariton Negrea, vorbeşte despre una dintre marile minuni pe care le-a trăit cu Parintele Justin Pârvu:

Vedeţi şi: O mare minune a Părintelui Justin Pârvu trăită de Părintele Hariton Negrea, actualul stareţ de la Petru Vodă. 10 Februarie – Ziua Părintelui Justin

Remember 1 iunie 1946: De ce Mareşalul Ion Antonescu nu a fost “criminal de război”. Opinia Profesorului Gheorghe Buzatu şi 13 cărţi online, GRATUIT, pe această temă

VIDEO: Lacrimile Părintelui Justin pentru Sfinţii Închisorilor. Înregistrări extraordinare cu martirii Bisericii Ortodoxe Române Părintele Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Pan Vizirescu. Prinos Mucenicilor Români

PREMIERĂ: Înregistrări cu Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Pan Vizirescu. AUDIO EXCEPŢIONAL de Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste

Noaptea dintre 14 şi 15 mai a anului 1948 a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România”, după cum a descris-o Părintele Justin Pârvu, arestat la rândul său în acea noapte şi care dorea ca ziua de 14 mai să devină Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste.

AUDIO EXTRAORDINAR: Discursul Părintelui Dumitru STĂNILOAE la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC

Video: Mănăstirea Petru Vodă

Vedeţi şi: Scurt pomelnic al clerului ortodox din închisorile comuniste

VIDEO: Familia Radu Gyr dezvăluie unde au fost ascunse manuscrisele Poetului Închisorilor: în blocul Securităţii! Ziaristi Online INEDIT

Fiica lui Radu Gyr, Simona Mona Popa Gyr - Foto Victor Roncea


La 40 de ani de la plecarea la Ceruri a Poetului Închisorilor, Radu Gyr, pe lângă manifestarea liberă din Piaţa Universităţii, a avut loc şi o omagiere emoţionantă sub acoperişul Domnului, la care au participat fiica poetului, Doamna Simona Popa Gyr (foto), ginerele său, Domnul Demostene Dinu Popa şi nepotul său, Radu Popa, împreună cu soţia, Cynthia Popa. Sâmbăta trecută s-a oficiat un parastas la mormântul poetului de la Mănăstirea Petru Vodă, unde, după cum ne spune Radu Popa, Părintele Justin Pârvu l-a pus pe bunicul său şi la închinare, moaştele sale izvorând mir. În cadrul intervenţiei sale, nepotul lui Radu Gyr dezvăluie – în premieră în cadrul unei audienţe mai largi -, unde au fost ascunse manuscrisele poetului, timp de ani de zile: chiar în blocul Securităţii, de vizavi de sediul CC al PCR. Doamna Simona Popa Gyr aminteşte că poemul pentru care tatăl ei a devenit singurul poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie, cu titlul cunoscut azi drept “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!”, iniţial s-a numit “Manifest” iar pentru a scăpa de la percheziţii a fost ascuns într-o… undiţă. Domnul Dinu Popa ne mărturiseşte cum a căzut în genunchi Părintele-martir Constantin Sârbu când a auzit că este ginerele lui Radu Gyr şi cum l-a sărutat pe frunte Părintele Dumitru Stăniloae, mândru că un fiu de preot ardelean s-a căsătorit cu fiica marelui poet şi mucenic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Redăm aici aspecte de la manifestarea de credinţă şi cultură, desfăşurată sub acoperământul dragostei – după cum a ţinut să sublinieze nepotul Poetului Închisorilor – şi totodată recomandăm un articol minunat din Ziarul Lumina al Patriarhiei Române – Pod de aur peste apele suferinţei lui Radu Gyr -, cât şi materialele de la Mănăstirea Petru Vodă şi portalul Mărturisitorii.

Foto/Info: Roncea.Ro

Fiica lui Radu Gyr, Simona Mona Popa Gyr - Foto Victor Roncea

Părintele Justin la ultimul Paşti de pe pământ. VIDEO

Video: Mănăstirea Petru Vodă

MĂRTURISITORII:

ÎNVIEREA din temniţele sataniste cu Părintele Justin şi Doamna Aspazia. Hristos a înviat! MĂRTURISIRI / VIDEO
“Cea mai frumoasă Înviere am petrecut-o în lagărul de la Caracal” – Mărturisitorul Nicolae Purcărea. INTERVIU
Ilie Tudor: Iadul e mic pe lângă temniţele Craiovei. Plus o serie de fotografii cu tatăl lui Tudor Gheorghe

Autodeconspirarea unui agent al Rusiei: Danion Vasile. Ce vor face acum ceilalţi agenţi antiromâni infiltraţi de “Biserica KGB” în jurul Părintelui Justin Pârvu?

Danion Vasile Vladimir Cantarean ChisinauIniţial chiar nu mi-am dorit să comentez autodeconspirarea răsuflată a lui Danion Vasile drept agent al Rusiei, respectiv al “bisericii” stiliste (foto mai jos). Ca întotdeauna, predicatorul Danion Vasile, asemenea homosexualilor şi anticreştinilor de toate “orientările”, ştie să îşi aleaga bine momentul vrajbei, aşa cum l-a învăţat vicleanul şi controlorul său de peste Prut: în postul Sfintelor Paşti. De data aceasta, chiar de Florii, la intrarea în Săptămâna Mare. Nu este prima oară. Pe mine unul, însă, asemenea ieşiri mă amuză. E clar că urmează să fie înaintat în grad, oficial, şi, deh, acum ce mai contează daca e pe faţă sau pe dos!? La fel cum m-a amuzat teribil şi faptul că aceasta autodemascare a bişniţarului ortodoxiei vine la exact cinci ani de când am publicat articolul despre cel pe care îl deconspiram de pe-atunci drept “stilist sub acoperire”. Ceea ce m-a făcut să îi acord gurului acest mic remember.

Ce ar mai fi de spus? Nimic. Reţeaua de infiltraţi ai “Bisericii KGB” pe lângă Părintele Justin Pârvu e cunoscută, chiar mai de dinainte. Unul dintre ei, portavoce a sectantului stilis, care şi-a jucat jalnic rolul de “frate” – căsătorindu-se, pentru a-şi schimba gazda, sau blana, dacă vreţi, la nici o săptămână după ce a fost dat afară din Mănăstire – nu a reuşit să ofere călugărilor de la Petru Vodă un certificat de botez al sfântei Biserici Ortodoxe Române. Taina căsătoriei unui stilist nebotezat în biserica noastră este, oare, valabilă? Nu ştiu. Să ne spună părintele Valică, căci el a oficiat-o.

Ura faţă de ortodoxia română şi sclipirile încopitatului din ochii acestor agenţi de duzină i-au dat de gol în permanenţă, în ciuda perdelelor de fum în care s-au înfăşurat, încercând să-l învăluie şi pe Bătrânul nostru Duhovnic al Neamului în mrejele lor. Ce-or să facă acum, când, automat, au fost scoşi din acoperire? Ce-au făcut şi până acum. Or sa-l invite oare, în continuare, pe guruleţul lor să ducă oamenii de nas pe la simpozioane savante, deşi yoghinul a înjurat ca la uşa ashramului mari duhovnici şi sfinţi ai neamului românesc, ca Părintele Ilie Cleopa sau Sfântul Ardealului, Arsenie Boca? Ba chiar şi pe Părintele Justin, pe care l-a trimis “la iad”! Foarte probabil.

Poate o să revin asupra acestui subiect după sfintele sărbători. Sau poate nu. Cum am spus, subiectul e răsuflat. Aşa că nu-mi rămâne decât să vă recomand ce scriam acum cinci ani, pe 7 aprilie 2010:

Mai bine in “iad” cu Parintele Justin Parvu decat in “biserica” din catacombele Moscovei cu predicatorul Danion Vasile. Sacrilegiile si minciunile cuplului de stilisti acoperiti Danion Vasile – Hristostom Manolescu. VIDEO

Citiţi, din aceeaşi perioadă, şi:

Danion Vasile, “oaspetele special” al Bisericii Moscovite din Chisinau si Tiraspol. Ratacit sau altceva? Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. FOTO

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre “dispretuitorii natangi” ai marilor duhovnici ai Ortodoxiei Romane si martirii anticomunisti. Ortho Business cu Sfintii Inchisorilor pe modelul Shoah Business – O noua oferta de post de la “Sfantul” Danion Vasile

Despre sminteala si vrajba in postul Pastelui. Danion Vasile, predicator al luminii care vine de la Rasarit, lovit de pacatul trufiei, o ia pe urmele lui Dan Puric. Despre smerenie si SVR

Scandal in lumea ortodoxa moldoveneasca. Manastirea Putna, in frunte cu staretul Melchisedec Velnic, il acuza pe Danion Vasile de raspandirea unor minciuni stiliste, de mana cu un agitator tip KGB de peste Prut, Viorel Benedict Ciubotaru

Cu cine si unde merge, de fapt, Danion Vasile? Este el mai presus decat Sfintul Inchisorilor Valeriu Gafencu si Duhovnicii Ortodoxiei Arsenie Boca si Ilie Cleopa, ca sa aiba dreptul sa-i compromita sau conteste? O lectie de la Parintele Justin Parvu

O analiza ingrijoratoare. Noul KGB planuieste crearea unui miscari nationalist-crestine in Basarabia care sa preia inclusiv energii din Romania si BOR. La Chisinau se-aprinde scanteia

GEOSPIRITUALITATE: BISERICA RUSĂ CONTRA BISERICII ROMÂNE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC DE RĂSĂRIT

Danion Vasile sectant stilist Slatioara

 

 

Acţiunea “Români pentru Români”: Grupul Editorial Semne – Artemis, Rao Books, Vicovia, Mica Valahie, Editura Militară şi Mănăstirea Petru Vodă se alătură iniţiativei Civic Media de constituire a unei biblioteci de carte românească pentru satele Doboi şi Dobolii de Jos, din Harghita – Covasna

Fetita-din-Doboi-Harghita-Covasna-Foto-Mihai-TirnoveanuGrupul Editorial Semne – Artemis, Rao Books, Editura Vicovia, Mica Valahie, Editura Militară şi Mănăstirea Petru Vodă se alătură iniţiativei Civic Media de constituire a unei biblioteci de carte românească pentru satele Doboi şi Dobolii de Jos, din Harghita şi Covasna, în cadrul Acţiunii “Români pentru Români“. De asemenea, eminescologul Nae Georgescu s-a oferit să doneze cărţi din propria sa bibliotecă. Prima carte, de temelie, a noii biblioteci a fost Albumul Părintele Justin Mărturisitorul, de Cristina Nichituş Roncea, pentru că, aşa cum au transmis iniţiatorii Acţiunii “Români pentru Români”, inimoşii Mihai Tîrnoveanu şi Florin Palas, de la chemarea Părintelui Justin (foto mai jos) a pornit totul.

Scurt istoric al Acţiunii “Români pentru Români”

Parintele-Ioan-Lupu-din-Doboi

In toamna anului trecut, Mihai Tîrnoveanu si Florin Palas, in urma unei initiative comune, au hotarât să demareze o acţiune de susţinere a românilor din Harghita şi Covasna. Mihai Tîrnoveanu a ales să alinăm rana sângerândă a neamului românesc din satul Doboi, comuna Plăieşii de Jos.
In luna octombrie, doctorul Mihai Tîrnoveanu, profesorul Florin Palas şi inginerul Cristi Galiceanu au întreprins acţiuni de cercetare a acestui sat. La sugestia IPS Ioan Selejan, care a binecuvântat Acţiunea “Români pentru Români”, am hotărât să ne arătăm solidaritatea şi faţă de fraţii noștri din Dobolii de Jos (Covasna).
După încheierea cercetării am apelat la prietenii de pe fb și din lumea reală, din țară și din diaspora, pentru a ne arăta fratietatea față de țăranii din cele două sate. Mihai Tîrnoveanu a condus campania de popularizare a Acțiunii pe rețelele de socializare. Fără contribuția prietenilor noștri, nu am fi putut face nimic. În ziua de Sfântul Nicolae am fost în cele două sate, Doboi și Dobolii de Jos, dăruind copiilor seturi de manuale școlare complete, cărți de povești pentru copii, dulciuri și fructe, iar adulților le-am dăruit pachete cu alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez), dar și 15 Biblii. Ne-am bucurat de sprijinul important al Parohiei “Sfântul Gheorghe” din Brașov, care a dăruit, la rândul ei, pachete cu alimente țăranilor din cele două sate. Alături de noi au fost câțiva reprezentanți ai Asociației “Neamunit”, care au contribuit cu sumă de 500 lei și au distribuit dulciuri și fructe copiilor. De asemenea, la Acțiune au participat prieteni de-ai noștri cu suflet mare din Brașov (Aura Mariana, Răzvan Boboc), Făgăraș (Cătălin Beltechi, Călin Pisoiu) și Iași (Ovidiu Comanac). Important a fost și sprijinul Editurii Ars Libri, care a trimis cărți necesare copiilor.
De Crăciun, Mihai Tirnoveanu, Dan Moldovan și Florin Palas l-au însoțit pe Moș Crăciun românesc (după zicerea copiilor), care a făcut daruri copiilor cuminți din școala Doboi, dar și un televizor și un DVD Player.
Bucuria înfrățirii cu acești oameni ne-a fost imbold spre a continua această acțiune. În continuare, la sugestia Părintelui Ioan Lupu din Doboi, cu binecuvântarea PS Andrei Făgărășeanu, am demarat acțiunea de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei centrale termice necesară școlii și a Paraclisului Ortodox din Doboi (care sunt de fapt într-o singură clădire, biserica atribuindu-i școlii spațiul corespunzător), a caloriferelor aferente și a celorlalte accesorii, dar și a pregătirii pachetelor de alimente, ca semn de recunoștință pentru păstrarea limbii și a credinței strămoșești în acest areal. În plus, conștienți de faptul că dimensiunea spirituală a acestei Acțiuni este cea mai importantă, am sprijinit eforturile unor copii din Țara Făgărașului, aflați sub îndrumarea profesoarei Crina Palas, care au purces la pictarea unor icoane pe sticlă, pe care le vor dărui copiilor din Doboi. Am beneficiat de sprijinul consistent al Protopopiatului Ortodox din Brașov, personal a Părintelui Protopop Dănuț Benga, și a vechiului nostru prieten, directorul ziarului “Cuvantul liber” – Târgu-Mureș, domnul Lazăr Lădariu. Asociația “Neamunit”, prin liderul său, Aureliu Surulescu, ne-a anunțat că vor aduce și ei câteva pompe, un generator și alte daruri pentru copii. De asemenea, Asociația Civic Media s-a alăturat Acțiunii “Români pentru Români”, prin inițierea unui proiect de constituire a unei biblioteci de carte românească pentru locuitorii din Doboi, iar Editura Docuprint a trimis un numar semnificativ de carti religioase (catehisme, acatistiere, carti despre istoria creştinismului românesc etc). Și membrii ASCOR Brașov și-au anunțat participarea la Acțiune, cu cântece patriotice și religioase, insotindu-ne în pelerinajul înfrățirii românesti, conduși fiind de îndrumătorul lor, părintele Costin Butnar. De asemenea, preoți din Brașov și Țara Făgărașului, personalități ale vieții academice și foști deținuți politic sunt alături de Acțiunea “Români pentru Români”.
Inimoşii păstori şi credincioşi ai Parohiei Ortodoxe “Sfântul Gheorghe”, care ne-au însoţit în luna decembrie pe drumurile satelor din Doboi şi Dobolii de Jos, au hotărât să mai “adopte” un sat din judeţul Covasna: Dobârlău. Cu flori în mâini și în suflet să-l întâmpinăm, de Florii, pe Hristos în inima României, in Harghita si Covasna! Cu noi este Dumnezeu!

Acțiunea “Români pentru Români”
Pt conformitate,
Dr. Mihai Tîrnoveanu
Prof. Florin Palas

Cei care vor sa contribuie la buna desfasurare a Acţiunii “Români pentru Români” sunt rugati sa-i contacteze pe dr. Mihai Tîrnoveanu (tel.: 0722566606) sau pe prof. Florin Palas (0724115101).

Chemarea Sfintilor Romani pentru Romanii din Harghita si Covasna - Parintele Justin Parvu - GADN

Parintele Justin Parvu pentru Romanii din Harghita Covasna si Mures

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova