Zeci de coroane si jerbe din intreaga tara ocolesc Biserica Manastirii Petru Voda, in timp ce coada de mii de pelerini curge pe langa zidul Manastirii pana in padure, la poalele dealului pe care Parintele Justin a inaltat Manastirea Sfintilor Inchisorilor (vedeti video si fotografii mai jos)
Zeci de mii de romani au venit in pelerinaj la Petru Voda in ultimele zile pentru a-si lua ramas bun de la Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, ultimul mare duhovnic al Ortodoxiei Romanesti din generatia sfintilor marturisitori ai inchisorilor comuniste. In zona din Muntii Neamtului, comuna Poiana Teiului, circulatia este blocata de afluxul mare de masini de-a lungul a circa sapte kilometri, drumul de la sosea la manastire fiind parcurs de miile de pelerini veniti din toate colturile tarii si din intreaga lume – barbati, femei, batrani, copii – pe jos. Slujba de inmormantare, condusa de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan, are loc joi, incepand cu orele 9.00. Sunt asteptati sa participe sute de preoti, fii duhovnicesti ai Parintelui Justin, si alti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane si ai bisericilor surori. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sustinut miercuri, 19 iunie a.c., impreuna cu zeci de maici de la Manastirea Paltin – Petru Voda, un parastas la capataiul Parintelui Justin, din care va prezint mai jos predica de final. Parintele Justin Parvu, ctitor al mai multor asezaminte monahale si fost detinut politic cu 16 ani de temnita grea, ca membru al Miscarii Legionare – crez romanesc de care nu s-a dezis, in ciuda chinurilor din inchisori, nici macar o clipa in intreaga sa viata, ducandu-l la ceruri la varsta de 94 de ani -, se dovedeste astazi a fi cel mai iubit dintre romani. Sa dea Domnul sa avem parte in continuare de rugaciunile si minunile Sfantului lui Dumnezeu de la Petru Voda!
Voi reveni cu noi informatii, fotografii si filmari. Doamne, ajuta!
Urmariti mai sus un eseu fotografic despre viata Parintelui Justin Parvu (cant de Maica Neonila si fotografii din Arhiva Manastirii Petru Voda si de la Marius Caraman si Cristina Nichitus Roncea) si vedeti mai jos imagini de la un parastas al familiei de calugari de la Petru Voda savarsit azi, miercuri, 19 iunie, orele 5 dimineata, la capataiul Duhovnicului Neamului.
Vă împărtășim minunea ce are loc pe osemintele Părintelui: Încă din timpul nopții mai multe persoane, printre care și din corpul medical ce l-au îngrijit cu total devotament pe Părintele, au observat că din ochii Părintelui curg ca niște lacrimi cu bună mireasmă. La fel și pe obraji și pe mâini se vede lucind ca un ulei, mir cu mireasmă deosebită. E semn că bunul nostru Părinte vrea să ne mângâie și să ne întărească că este printre noi și va veghea mai cu osârdie la continuarea lucrării sale din mănăstiri și din locurile ce le-a ctitorit. Mulțumim, iubite Părinte, și pentru acest dar!
Ieri, Joi, 30 Mai a.c., starea de sănătate a Părintelui Justin Pârvu a rămas neschimbată, adică destul de fragilă, pe fondul unei mari slăbiciuni trupeşti. În chilia sa de la Mănăstirea Petru Vodă părintele a petrecut neîncetat în rugăciune, ascultînd slujbele şi odihnindu-se. Spre seară a avut cîteva momente de insuficienţă respiratorie, pe fondul umezelii din atmosferă, dar au putut fi depăşite cu bine spre miezul nopţii, după dezumidificarea aerului din chilie.
Astăzi, Joi, 31 Mai a.c., după terminarea Sfintei Liturghii, părintele stareţ s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi s-a odihnit cîteva ceasuri. Pulsul i-a fost stabil şi respiraţia bună.
La orele 17 Înalt Prea Sfinţitul părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei, a venit şi a săvîrşit Taina Sfîntului Maslu în faţa chiliei Părintelui Justin.
La sfîrşit, părintele mitropolit i-a cerut părintelui stareţ cîteva cuvinte de folos, dintre care vom redăm cuvîntul adresat poporului român şi arhiereilor Bisericii:
Mitropolitul Teofan: – Pentru poporul român ce cuvînt lăsaţi, părinte?
Părintele Justin: – Poporul român… pentru poporul român e un cuvînt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpîn. Poporul e fără stăpîn, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată, în care…
Mitropolitul Teofan: – Ce să le spun fraţilor arhierei: prea-fericitului, fraţilor arhierei din Sfîntul Sinod?
Părintele Justin: – Au o răspundere cum nu a existat şi nu există în lupta aceasta a noastră duhovnicească. Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparaţie în periodul istoric cu ceea ce a fost şi ceea ce este în istorie şi toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi sîntem… în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană… Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care n-are soluţie, nu există … rezoluţii şi situaţii. Din noaptea aceasta şi pînă mîine noapte să rezolvăm problemele pe planul cel duhovnicesc, spiritual şi administrativ. Dacă nu va exista această unitate şi înţelegere, atunci nu putem face nimic. Nu putem face nimic. Să fim mulţumiţi, bucuroşi, să stăm drepţi, chivernisitori, cu răspunderea înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, cîte le-am făcut în viaţă. Dumnezeu să-i ocrotească.
Cititi si Primul interviu al Părintelui Justin Pârvu – Iulie 1991
CONTINUAREA CONCEPTELOR PAISIENE DRAGOSTEA TOATE LE RABDĂ 3 INTERVIURI CU PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU, UN DUHOVNIC AL ROMÂNIEI CONTEMPORANE
“Dragostea. .. toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă ” (1 Cor 13:4, 7)
PRIMUL INTERVIU: AM PRĂZNUIT ÎNVIEREA LUI IISUS HRISTOS LA 800 DE METRI SUB PĂMÎNT
Mănăstirea Secu, Iulie 1991, de Monahia Nina
Fiind convertită la ortodoxie şi călugăriţă, am avut binecuvîntata ocazie să vizitez şi să stau în mănăstirile din România timp de 2 ani. O profundă dragoste faţă de această ţară şi de locuitorii ei a crescut în mine şi am învăţat multe; unul din ele este adevărata natură a ospitalităţii creştine. România a fost o ţară ortodoxă de la începuturi şi a fost evanghelizată de Sfîntul Apostol Andrei. Tradiţia ortodoxă s-a păstrat aici de-a lungul secolelor. Am întîlnit mulţi oameni: monahi şi laici, a căror sfinţenie, dragoste pentru Dumnezeu şi apropiere, deci, m-au transformat, m-au impresionat.
Unul din cei pe care i-am cunoscut şi care a avut o profundă influenţă asupra fiinţei mele a fost Părintele Justin Pârvu. L-am întîlnit prima dată cînd era părinte duhovnic la Mănăstirea Secu, unde sînt aproximativ 50 călugări.
Gazda noastră minunată, Părintele Ioanichie Bălan, autorul Patericului Românesc, ne-a luat pe două dintre cele cu care am venit în ţara să-l cunoaştem. Prima dată cînd l-am privit am început să plîng. Ceva din profunzimea mea a fost atins, deşi nu ştiam nimic despre părintele. Am simţit sfinţenia şi profunzimea lui, am simţit o atracţie şi o dragoste duhovnicească pentru părintele şi am dorit să ştiu cît mai multe despre el. Apoi, am început să întreb oamenii despre părintele şi am aflat că a fost închis 16 ani (1948-1964) în timpul comuniştilor. Mi s-a spus că niciodată nu face focul în chilia de iarnă şi mulţi ani a fost în pustie, de aceea mulţi oameni vin să-i ceară sfatul şi să afle mîngîiere, alinare.
M-am hotărît să-i iau un interviu şi am găsit ajutorul unui prieten, Ştefan, care mi-a tradus.
Văzînd cum oameni din toate colţurile ţării şi de toate categoriile vin la chilia Părintelui Justin, mi-am amintit de situaţiile în care pelerinii mergeau să-l vadă, să se sfătuiască şi să se spovedească părinţilor sfinţi şi înţelepţi ai Mănăstirii Optina.
Am aşteptat personal aşa cum de obicei oamenii aşteaptă la uşa chiliei părintelui. Toţi aduceau părintelui daruri: cartofi, ulei, pîine sau altele şi părintele le dăruia următoarei persoane care intră la dînsul. Părintele primeşte fiecare persoană cu dragoste deplină.
Fiii duhovniceşti ştiu multe situaţii în care părintele i-a ajutat. Mulţi spun despre părintele că e un sfînt. La prima vedere părintele pare simplu, dar în acelaşi timp ceva extraordinar întîlneşti la el. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la părintele e imensa suferinţă născută de dragul Domnului, Care-l sfinţeşte, şi de aceea orice povară adusă şi lăsată pe umerii lui, fie că e uşoară sau grea, părintele o suportă ca fiind a lui proprie. Am putut să văd cum durerea ascunsă în cuvintele oamenilor loveşte în centrul fiinţei lui.
Părintele stă liniştit şi suferă, şi apoi din gura lui iese exact ceea ce îţi este necesar – adevărat şi simplu.
Totdeauna străluceşte în ochii lui o bucurie liniştitoare.
Părintele Justin este acum la o nouă mănăstire înfiinţată de el, numită Petru Vodă.
Cînd o prietenă a mea din Bucureşti a citit primul interviu luat Părintelui Justin la Mănăstirea Secu, s-a hotărît să-l intervieveze pentru un ziar ortodox creştin din Bucureşti. Acesta e al doilea interviu. În al treilea interviu, Părintele Justin mi-a relatat o minune întîmplată în perioada în care era deţinut politic, despre păcatul de a fi laş şi despre ispăşirea acestui păcat. Ni le-a relatat cu cîteva nopţi înainte ca eu să părăsesc România.
Monahia Nina
Schitul Sfînta Cruce, Mănăstirea Sfîntul Paisie, Forestville – California – Februarie 1994
LA ORA ACTUALĂ MONAHISMUL PRESUPUNE A PIERDE SINGURĂTATEA
Părintele Justin: – Viaţa monahală contemporană e total diferită de ceea ce era în trecut. La această oră, monahismul e chemat să apere adevărul credinţei. Monahului i se cere a-şi părăsi singurătatea şi izolarea. Să discutăm despre viaţa Sf. Vasile. Viaţa lui sfîntă a trăit-o în mijlocul suferinţelor oamenilor. Spitalele create de el şi toate celelalte realizări arată că ştia despre multele suferinţe ale vieţii.
Monahul e singura fiinţă umană oarecum avantajată: el trebuie să fie prezent şi să muncească oriunde e nevoie, fără a fi plătit material. Munceşte din greu pentru alinarea sau uşurarea suferinţelor umane şi ale vieţii, singur. De aceea, ce fac monahii e respectat foarte puţin. Noi cu greu trăim viaţa ce o avem de trăit, cu greu mai facem ceea ce ar trebui să facă monahii. Sîntem depăşiţi de evenimente. Nu părem a percepe sărăcia spirituală cu care se confruntă fraţii din lume. Monahul trebuie să trăiască intens propriul monahism, dar în acelaşi timp trebuie să poarte de grijă şi lumii. El trebuie să fie un martor rugător, o lumină arzătoare în ochii lumii, un martor sacrificat pentru adevărul creştin.
O mănăstire e într-adevăr un loc de rugăciune. Dar mănăstirile noastre sînt îngrijorate şi preocupate ca proprii monahi să-şi menţină starea de rugăciune. Şi chiar noi, monahii, sîntem reci, lipsiţi de trăire, nerugători din acest punct de vedere. Şi atunci cum putem să-i ajutăm pe cei din lume care caută adevărul, pe mirenii care sînt din ce în ce mai mulţi?
Desigur, mirenii doresc să vadă sfinţenia monahilor, acum, aici, pe acest pămînt. Şi nu există nici un mod să-i minţi. Noi, monahii, nu le putem doar spune că există Dumnezeu şi că trebuie să credem în El. Trebuie să fim icoane rugătoare arzătoare de dor de Dumnezeu, lumini, pentru că oamenii de care noi ne ocupăm sînt foarte pregătiţi intelectual (chiar intelectuali culţi) şi care caută adevărul.
Sîntem lipsiţi de credinţa şi de curajul Sfinţilor noştri Părinţi.
Pe pămînt minunea noastră este să trăim o viaţă sfîntă în mijlocul atîtor lucruri la care trebuie să renunţăm. De fapt noi, românii, am trăit oarecum izolaţi, fără a avea parte de multă bunăstare şi tehnologie şi această situaţie a fost benefică pentru nivelul de înţelepciune spirituală. De exemplu viaţa de familie: sănătatea vieţii de familie e necesară pentru orice fiinţă umană. Ceea ce vreau să spun este că atunci cînd nu eram fericiţi din punct de vedere material, nu eram consideraţi mai puţin buni creştini. În vest, spiritualitatea creştină a slăbit foarte mult din cauza dezvoltării tehnologice foarte puternice, începută în special de la Revoluţia Franceză.
Să vă spun ce este monahismul: este singura armă a unei naţiuni care trebuie să lupte întotdeauna în linia întîi a bătăliei. E adevărat că acum noi, monahii sîntem slabi şi mijloacele noastre sînt sărace. Am devenit aşa după primul război mondial, cînd francmasoneria ne-a invadat ţara. Biserica a devenit din ce în ce mai supusă. Carol al II-lea a avut un caracter corupt. A omorît figurile remarcabile ale ţării, a învrăjbit partidele politice între ele, a lucrat ca să discrediteze şi să dezonoreze partidele şi le-a făcut să lucreze împotriva intereselor ţării. Biserica a fost mereu subordonată politic, supusă acţiunilor şi capriciilor politice. Învăţătura noastră religioasă a fost foarte săracă. Noi am avut numai un seminar pentru monahi la Mănăstirea Cernica, dar şi el a fost desfiinţat după 1940 din motive politice.
Ascunzîndu-ne în spatele cuvintelor “supunîndu-ne oficialităţilor, ne supunem lui Dumnezeu Însuşi”, ierarhia noastră s-a supus în faţa cezarului acestei lumi. Acest lucru ne subminează existenţa noastră. Nu vreau să spun că trebuie să fii nerespectuos, dar acest mod de a deforma versetul biblic ne-a înrobit pe noi monahii, politicienilor. Din nefericire, sîntem lipsiţi de credinţa şi curajul Sfinţilor noştri Părinţi, care au coborît din sihăstrie şi au mers pe străzi şi în pieţele Constantinopolei ca să prevină distrugerea sfintelor icoane cu propria lor viaţă. Şi dacă am avea minimum din această credinţă a sfinţilor în Domnul nostru Iisus Hristos, am putea cu siguranţă schimba soarta acestei ţări. Vedeţi voi, noi am tăcut prea mult, ne-am făcut prea mult că nu vedem sau nu auzim. Noi încă dormim. Să ferească Dumnezeu să dăm socoteală de aceia care şi-au trădat credinţa!
CEA MAI INTERESANTĂ EXPERIENŢĂ A VIEŢII: A TE CUNOAŞTE PE TINE ÎNSUŢI
Monahia Nina: – Vă rugăm, părinte, povestiţi-ne ceva din timpul anilor de detenţie.
Proiectul de hotarare privind retragerea Titlului de Cetatean de Onoare acordat post mortem lui Valeriu Gafencu a fost respins. Astazi, 30 mai, de Cuviosul Isaachie Marturisitorul, Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, i s-a facut dreptate impotriva noilor prigonitori anti-crestini, de la Institului “Elie Wiesel”.
Vointa majoritatii romanesti a primat impotriva unor porniri de ura specifice mentalitatilor celor care au slujit dictaturilor totalitare straine de Romania si de romani, de spiritul crestinesc in care a murit fratiorul de cruce Valeriu Gafencu, dandu-si viata pentru a salva un alt suflet, chiar daca era de alt neam si alta credinta, un evreu si, mai mult, un fost comunist.
Trebuie felicitati reprezentantii societatii civile romanesti prezenti la sedinta Consiliului local, pentru alocutiunile de sustinere prezentate, cat si, mai ales, membrii Consiliului local Targu Ocna care au votat pentru Cetateanul Raiului Valeriu Gafencu, pentru Sfintii Inchisorilor, pentru Romania!
Dumnezeu si Maica Domnului le vor rasplati pe masura!
Comunicatul bolnaviorului de kominternita Alexandru Florian, integral, aici:
30 mai 2013, Comunicat de presa
Joi, 30 mai 2013, Consiliul Local al orașului Târgu Ocna a respins solicitarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, din noiembrie 2012, de a i se retrage, legionarului Valeriu Gafencu, titlul de cetățean de onoare post-mortem.
Menționăm că promovarea ca simbol de către o instituție publică a unei persoane care a fost membru activ în Mișcarea Legionară, grupare politică de extremă dreaptă, reprezintă o gravă abatere de la normele și valorile democrației la care România a aderat odată cu integrarea la NATO și UE.
Valeriu Gafencu, student la Drept și șef al Frățiilor de Cruce (FDC) în Iași a participat activ la Rebeliunea Legionară. Între altele, conform documentelor, la 21 ianuarie 1941, la Liceul de Băieți ”Mihail Kogălniceanu” a suspendat cursurile și a vorbit liceenilor despre FDC și despre faptul că “elevii sunt un explozibil mai puternic decât dinamita, că sunt elita și conducătorii de mâine a țării și că avem dușmani înlăuntru pe iudeo-masoni, iar în afară pe ruși care ocupă mereu câte un ostrov din Delta Dunării”.
De asemenea, “a înarmat pe elevul Ciutacu Gheorghe de la Liceul Internat spre a putea lua parte la manifestații”.
În mai 1941 a fost condamnat la trei luni închisoare pentru participare la Rebeliunea Legionră.
În decembrie 1941 a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru „crima de constituire de asociațiune și activitate legionară potrivnică ordinei existente în Stat prevăzută și penalizată art. 5 și 7 al. I din Decretul Lege nr. 236/1941”.
Valeriu Gafencu nu s-a dezis niciodată de apartenența și rolul său în Mișcarea Legionară.
Este surprinzător cum reprezentanți aleși ai orașului Târgu Ocna apreciază și promovează ca model o persoană activă a extremei drepte românești, care a produs dezordine, devastări, haos economic și crime împotriva populației civile. Ne îngrijorează și faptul că, un reprezentant al BOR a fost prezent în ședința Consiliului Local pentru a susține titlul de cetățean de onoare pentru Valeriu Gafencu.
PS VR:Alexandru (?) Florian (?) nu stie ca legionarii au fost primii romani care au lucrat cu NATO si SUA si Fortele Aliate impotriva celor pentru care slujea taticutul lui, a Kominternului si bolsevicilor URSS?
Imagini de la demonstratiile tinute ieri in apararea lui Valeriu Gafencu la Targu Ocna si Bucuresti:
Credinciosi in fata Primariei din Targu Ocna, in timpul dezbaterii
Preoti si credinciosi in fata Primariei din Targu Ocna, in timpul dezbaterii
La Bucuresti, in fata Guvernului, in timpul sedintei de la Targu Ocna
Foto Targu Ocna: Alexandru Costache /Bucuresti: Buciumul.ro
Amin!
Voi n-aţi fost cu noi în celule
Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.
Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.
Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.
Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.
Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.
Când porţile sparge-se-or toate şi morţii vor prinde să urle, când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate, voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte, căci n-aţi fost cu noi în celule.
Parintele Justin la Aiud – Acatistul Sfintilor Inchisorilorde Victor Roncea
Credinciosii cu evlavie la Sfintii Inchisorilor – martirii anticomunisti care izvorasc mir si fac minuni, un fenomen unic in tot spatiul european spurcat de leprele bolsevice si urmasii lor dar curatat prin jerfa si lupta de romani – sunt chemati pentru noaptea si ziua de 14 mai la Aiud, pe Golgota rezistentei neamului romanesc. Crestin-ortodocsii romani sunt asteptati la o priveghere care va dura toata noaptea de luni spre marti, 14 Mai, ziua mucenicilor, ziua arestarii, in 1948, si, totodata, ziua eliberarii Parintelui Justin din inchisoare, dupa 16 ani de temnita grea. La finalul privegherii se va savarsi un sfant maslu pentru sanatatea Parintelui Justin si o procesiune cu sfintele moaste ale noilor mucenici ai Mantuitorului nostru, Iisus Hristos. Slujba va incepe in lacasul Sfintilor Inchisorilor de pe Rapa Ropilor, luni, la orele 22. Cei care nu pot sa ajunga sunt rugati ca acasa, in sanul familiei, in manastiri sau oriunde s-ar afla, sa se roage pentru insanatosirea Duhovnicului Neamului, a Voievodul Ortodoxiei Romanesti, Parintele Justin Parvu.
Doamne, ajuta!
În ultima săptamînă starea de sănătate a părintelui nostru stareţ Justin, care a slujit cu multă osârdie pe credincioşi în fiecare zi a Marelui Post, s-a şubrezit, se pare în urma unei mai vechi afecţiuni căpătate în temniţa suferită pentru dreapta credinţă şi iubirea de neam.
Zilele acestea Cuvioşia Sa primeşte o deosebit de atentă şi de profesionistă asistenţă medicală, însa cea mai de pret purtare de grijă şi tămăduire este harul pe care Dumnezeu îl trimite totdeauna pentru cei ce, unindu-se întru Numele Lui, îl cer pentru aproapele lor, căci scris este: “Orice veţi cere întru Numele Meu, aceea voi face” (Ioann 14:23), şi “Cereţi şi veti lua, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioann 16:24).
Să ne aducem aminte că Părintele Justin ne-a îndemnat cu vreme şi fără de vreme să nu lipsească de la noi citirea Psaltirii, a Paraclisului Maicii Domnului şi a celorlalte Canoane şi Acatiste ale Sfintei Biserici, şi mai ales rugăciunea neîncetată: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Îndreptarea vieţii noastre şi rugăciunea pentru duhovnicul nostru va revărsa degrabă mila dumnezeiască; pentru aceea noi să nu încetăm să strigăm către Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, către Prea-curata Maica Sa şi către toţi Sfinţii Săi pentru dobîndirea cererii noastre, pentru ca Dumnezeu să-i dăruiască sănătate şi zile îndelungate Părintelui Justin, pentru care cea mai mare bucurie şi cel mai mare sprijin este să ne iubim unii pe alţii precum Hristos ne-a iubit pe noi.
Profesorul Radu Ciuceanu la 20 de ani, in 1948, intr-o fotografie de la arestare, si la 85 de ani, la Academia Romana
Profesorul Radu Ciuceanu implineste azi 85 de ani. Ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii. Prezentam mai jos, in fotografii si imagini video, lansarea celui de-al patrulea volum de memorii al fostului detinut politic si deputat, doctor in istorie, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – Academia Romana, insotita de un tulburator episod din cartea sa, intitulata “Prea mult intuneric, Doamne!”, despre Craciunul in cumplita inchisoare de la Pitesti. Un intuneric infrant prin Credinta, din care izvoreste acum lumina marturisitoare pentru generatiile viitoare.