January 24th, 2017 
VR 
Posts Tagged ‘Mihai Eminescu’
DOCUMENTE care atestă urmărirea jurnalistului Mihai Eminescu de agenţii imperiului austro-ungar şi plasarea lui pe o “lista neagră” în Bucovina şi Transilvania pentru activitatea din cadrul Societăţii “Carpaţii”
Posted in Documentare, Top News 
Tags: 24 ianuarie, contele Kalnoky, Eminescu, Franz Josef, Mica Unire, Mihai Eminescu, Societatea Carpatii, Von Mayr 
No Comments »De ce trebuie canonizat Mihai Eminescu. Strămutarea sa la Catedrala Mântuirii Neamului, “un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”
Cum credeți că se va lămuri definitiv dacă Eminescu a fost sau nu ucis?
Constantin Barbu: Prin deshumare. Apoi rămășițele sale domnești să fie așezate într-un sicriu de argint, în vid, ca să reziste nealterate de aici înainte câteva secole. Așezate cum se cuvine într-o bisericuță, în vecinătatea căreia se va afla Catedrala Neamului. Eminescu va trebui să fie deshumat. După protocolul pe care l-am schițat în Memorialul Mihai Eminescu. Dacă va fi găsit martir, ne vom închina la el. Dacă nu va fi găsit martir, ne vom închina tot la el.
(Craiova, 3 decembrie 2013, via Ziaristi Online)
Eminescu a fost, între altele, diplomat, cifror, jurnalist diriguitor de politici şi opinii naţionale şi agent pentru Marea Unire a României, dacă ţinem cont că organizaţia secretă din care făcea parte, Societatea “Carpaţii”, urmărită atent de spionii Austro-Ungariei şi Imperiului Ţarist, avea ca deziderat militarea pentru unirea tuturor românilor în cuprinsul “Daciei Mari”.
Dincolo de orice exaltare, cercetările de astăzi ne arată fără putinţă de tăgadă că ultimii şase ani din viaţa lui Mihai Eminescu, de la arestarea sa abuzivă şi internarea cu forţa într-un sanatoriu cu regim de recluziune şi până la momentul uciderii sale – în acelaşi spital, “Caritatea”, al doctorului Şuţu -, Eminescu a trăit un martiraj continuu.
Este posibil ca Eminescu să fie primul jurnalist român devenit deţinut politic pentru opiniile sale necruţătoare faţă de trădători şi pus apoi în cămaşă de forţă, un model ulterior consacrat pe scară largă de regimul criminal sovietic. Şase ani de martiraj şi o moarte martirică, toate dovedite azi, pas cu pas, prin cercetările temeinice ale profesorilor Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ion Filipciuc, Constantin Barbu, academicienii Dimitrie Vatamaniuc şi Mihai Cimpoi, expertul în informaţii speciale Gheorghe Ene, jurnaliştii de investigaţie Ion Spânu şi George Roncea, cercetătorii Ovidiu Vuia, Călin Cernăianu şi Dan Toma Dulciu, între alţii.
Adevărurile Academicianului Vatamaniuc
“Eminescu nu a fost „nebun”, a avut o mare suferință a sufletului” – spune Dimitrie Vatamaniuc
Un singur exemplu care atestă că teoria nebuniei este falsă ne este oferit de profesorul Vatamaniuc: în această perioadă nebuloasă de “nebunie”, după revenirea de la clinica ”Ober Dobling” din Viena, Eminescu a fost încadrat la Iaşi la Biblioteca Universitară și a mai fost și profesor de germană. “Dar, acest ”nebun”, la Iași se apucă să traducă Gramatica sanscrită!” – exclamă academicianul. “Nici astăzi, la aproximativ o sută patruzeci de ani de la acele evenimente, ”Gramatica sanscrită” nu a fost tradusă în condiții mai bune decât a făcut-o Eminescu. Deci, sanscrita necesita un efort extraordinar. De la Iași, Eminescu a plecat la Botoșani la sora sa, unde a intrat iarăși în spital cu diagnosticul cel vechi și aici, doctorul Iszac l-a tratat cu mercur… Injecțiile cu mercur i-au fost aplicate luni de zile, tratament care i-a infectat organismul. Mercurul otrăvește organismul, iar acest fapt i-a înrăutățit starea de sănătate…
Păi dacă nouă ne dă cineva mercur, în numai o săptămână ne-ar termina. Eminescu a rezistat”.
Chiar eliminând total ipoteza asasinării lui Eminescu, moartea lentă la care a fost supus timp de şase ani, de la arestarea din 28 iunie 1883 – zi când este desfiinţată brutal şi Societatea “Carpaţii” -, la vârsta de 33 de ani, şi până la momentul în care îi este crăpat capul chiar când cânta “Deşteaptă-te, române!” – conform unui martor ocular –, pe 15 iunie 1889, se înscrie într-o perioadă de martiraj cu deznodământ fatitic.
Să-i dăm cuvântul tot academicianului Dimitrie Vatamaniuc, urmaşul lui Perpessicius, care studiază viaţa şi Opera lui Eminescu de exact 45 de ani şi care consideră că Eminescu a murit de fapt în urma tratamentului greşit:
“Problema bolii şi a morţii lui Eminescu a stat în atenţia medicilor Constantin Vlad, Ovidiu Vuia şi Ion Nica. Dificultăţile întâmpinate în demersul lor a constat în absenţa actelor medicale. „Diagnosticul” de alienaţie mentală a fost pus de Ecaterina Szöke Magyarosy, prima soţie a lui Slavici, care avea doar câteva clase primare, dacă le-o fi avut şi pe acelea, necum să fi fost medic. Maiorescu se face mare vinovat pentru că a luat de bun acest diagnostic şi l-a transmis, cu autoritatea sa, doctorului Alexandru Şuţu, acesta nemaiconsiderând necesar să îi găsească şi o explicaţie de natură organică. A apreciat drept suficient ceea ce i s-a transmis, aplicându-i vreme îndelungată, tratamentul cu injecţii cu mercur. Astfel, diagnosticului eronat i-a urmat un tratament greşit. Boala lui Eminescu a fost, cum rezultă din ultimele cercetări, depresia, iar moartea a survenit, printre altele şi ca urmare a acestui neadecvat tratament cu mercur. Eminescu a avut o condiţie fizică de invidiat dacă a reuşit să reziste, vreme îndelungată nefastului tratament… (…)
Nu este doar Maiorescu vinovat, e un întreg cerc vicios.“, conchide academicianul.
Condiţiile de fond ale canonizării sunt îndeplinite, conform cutumelor
Chiar şi înainte, în perioada cât a condus direcţiile presei româneşti, Eminescu a trăit adeseori într-un regim de sărăcie şi pustnicie citadină. A fost Eminescu un apărător al Ortodoxiei? Neîndoios! O demonstrează Părinţii Profesori Constantin Galeriu, Constantin Voicescu şi Ovidiu Moceanu sau Arhimandritul Mihail Daniliuc, Profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu, scriitoarea fostă deţinut politic Aspazia Oţel Petrescu, Dumitru Murăraşu, Ioan Alexandru, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga, geniile româneşti Petre Ţuţea, Nichifor Crainic şi Mircea Eliade, între alţii. Să mai amintim şi că a strâns ajutoare pentru călugării români de la Sf. Munte Athos?… Dar cine altul a definit mai bine Biserica strămoşească: “mama poporului român”?!
„Biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat…”
Condiţii de canonizare sunt, între altele: pioşenia poporului faţă de cel ridicat la Ceruri, modul prin care a strălucit prin credinţă, prin trăire sau prin fapte care au atras proslăvirea lor de către Dumnezeu, puterea de a suferi moarte martirică, puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.
Acestea sunt, după părerea mea, doar câteva dintre motivele care permit instituirea de către Sfântul Sinod a unei Comisii de studii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond a canonizării martirului Mihai Eminescu. Teologi şi profesori au datoria de a aprofunda această opinie pe care o formulez, în asentimentul multora, la 167 de ani de la naşterea Românului Absolut, cu dorinţa fierbinte ca Mihai Eminescu să străjuiască la 100 de ani de la Marea Unire într-o capelă specială din cadrul Catedralei Mânturii Neamului.
“Faptul că Mihai odihneşte în pământul Munteniei, părinţii lui, doi fraţi şi-o soră în Moldova, sora lui Aglae în Bucovina şi Matei în Ardeal, apare ca un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”, scria nepotul său, Gheorghe Eminescu, el însuşi un fost deţinut politic, al regimului bolşevic.
“Pe ziua de Sfinţii Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu (…) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi mi-au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină…”
Dacă nu se află la malul mării, măcar Lumină lină să asculte fratele nostru Mihai, zilnic, de la Catedrala Mântuirii Neamului…
PS: Mulţumesc pe această cale Patriarhiei Române pentru cadoul oferit de la început de an, un abonament la ziarul Lumina, care, cu adevărat, îmi luminează fiecare dimineaţă.
Adenda:
„Marţi, 16 iunie (*), se vor împlini 20 de ani de la moartea marelui poet şi cugetător Eminescu, care stăpâneşte şi astăzi inimile tinerimii noastre. Alţii vor scrie despre geniala sa activitate literară, noi vom reproduce cugetări şi fragmente din articolele politice pe care le-a publicat în Timpul în anii 1880 şi 1881, prorociri care s-au adeverit pe deplin şi care probează o pătrundere şi o prevedere fără seamăn. Nimeni n-a iubit şi nu s-a întristat mai mult ca el de neamul românesc de pretutindeni, nimeni nu a scris cu mai multă căldură pentru reînvierea şi păstrarea moravurilor bune strămoşeşti. Duşman neîmpăcat al vorbelor goale şi al şarlatanilor politici, el a biciuit cu cea mai mare asprime demagogia liberală, câştigul fără muncă şi onoarea fără talent. Preocupat de consolidarea reală şi temeinică a statului român, a apărat din convingere şi cu pricepere programul partidului conservator, fiind încredinţat că numai prin realizarea acestor idei putem ajunge la un program real.
Suflet mare, care te-ai zbuciumat şi ai suferit pentru toate păcătoşeniile noastre, apostol sfânt al neamului tău, trupul pământului ţi-a fost prea şubred, şi nu a putut conţine multă vreme focarul arzător şi dătător de lumină ce clocotea în tine. Prin moarte ai devenit martirul muncii şi al sărăciei, şi ai lăsat neamului nostru cea mai curată şi mai frumoasă glorie. (…) Prorocirile tale s-au îndeplinit. Statul român ajunsese la marginea prăpastiei. Am avut revolte sângeroase, însă, ca o pedeapsă dumnezeiască, ele au fost potolite cu cruzime de înşişi provocatorii lor. Demagogii biciuiţi de tine odinioară, cei fără caracter, fără cultură şi talent, prin tertipuri necinstite au devenit milionari şi spre ruşinea noastră conduc destinele acestei nenorocite ţări”.
Nicolae Filipescu, Epoca, 14 iunie 1909
(*) Data de 16 iunie a fiecărui an a fost considerată, până în perioada interbelică, zi comemorativă a lui Eminescu.
Posted in Documentare, Top News Tags: Arhim. Mihail Daniliuc, Aspazia Oţel Petrescu, Biserica Ortodoxa Romana, Calin Cernaianu, canonizarea lui Mihai Eminescu, Caritatea, Catedrala Mantuirii Neamului, Constantin Barbu, Constantin Vlad, Dan Toma Dulciu, Dimitrie Vatamaniuc, Doctorul Sutu, Dumitru Murăraşu, Eminescu, george roncea, Gheorghe Ene, Ioan Alexandru, Ion Filipciuc, Ion Nica, Ion Spanu, maica benedicta, Maica Benedicta - Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga, marea unire, Mihai Cimpoi, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, nae georgescu, nichifor crainic, Nicolae Filipescu, Ovidiu Vuia, Parintele Constantin Galeriu, Parintele Constantin Voicescu, Patriarhia Romana, petre tutea, Pr. Ovidiu Moceanu, Sf. Munte Athos, Societatea Carpatii, theodor codreanu, Titu Maiorescu, victor roncea, Zoe Dumitrescu Busulenga 2 Comments »Nae Georgescu, postamentul Instituţiei Eminescu! La Mulţi Ani!
“Singura strategie care mi se pare adecvata cazului este aceasta: sa se spuna adevarul despre Eminescu.”
Eminescu: “Limba macedoromânilor este un dialect al limbii dacoromane”. Ziua Aromânilor
Jurnalista Irina Nastasiu aminteşte pe portalul de media al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, că Eminescu scria cu privire la românii sud-dunăreni numiţi şi macedoromâni sau aromâni: „Cât despre limba macedoromânilor, e azi un adevăr cunoscut de toţi că e numai un dialect al limbii dacoromane şi că n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului. Studiile recente ale lui Miklosich au dovedit-o cu toată evidenţa. Atât dialectul din Istria cât şi cel macedoromân sunt varietăţi ale limbii dacoromane, cu mici deosebiri fonologice şi cu mari şi hotărâtoare asemănări. Ne rămâne numai să admirăm ignoranţa grecilor moderni în privirea istoriei şi etnografiei unor ţări asupra cărora pretend a avea drepturi. Dacă se află români în Macedonia cari vor redeşteptarea poporului lor şi readucerea lui la conştiinţa naţională, ei au cuvânt să lucreze în acest sens, şi nu injuriile foilor greceşti îi vor opri. În mozaicul de popoare orientale, credem că e loc şi pentru români şi că nu există nici o necesitate să fie anexaţi la Grecia.” (M. Eminescu, Erori istorice şi filologice, 11 august 1882).
În alt articol, scris dupa două săptămâni, Eminescu aprecia: „Ni se pare că mijlocul cel mai eficace pentru a emancipa aceasta populaţie latină de influentă bizantină ar fi despărţirea ei bisericească de greci, ceea ce au facut bulgarii, ceea ce au facut românii din Banat şi graniţă militară. Biserica răsăriteană e naţională; ea nu numai admite, comandă chiar ca serviciul în biserică să se facă în limba grăită de popor.” (M. Eminescu, Macedoromânii, 27 august 1882)
Citiţi şi: Hăcuit cu baionetele de greci. Părintele martir Haralambie Balamace, martir al aromânilor
Posted in Documentare, Top News Tags: Doxologia, Eminescu, Haralambie Balamace, Mihai Eminescu, Romanii din Balcani, Ziua Aromanilor No Comments »Trupa TAXI, acuzată de PLAGIAT în cazul piesei “Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”
Vedeţi FOTO:
Posted by Victor Roncea on Friday, April 8, 2016
Şi un Remember:
Mihai Eminescu: „Cine combate Ortodoxia numai român nu e…”
„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)
Citiţi şi:
Sigur, Catedrala e mare. Poate prea mare. Poate şi România este prea mare. Să o facem bucăţi şi să o punem într-un spaţiu mai mic, din lemn, cum ar fi un coşciug, şi apoi să-i dăm drumul la vale?
Biserica Ortodoxă Română rămâne cultul cu cele mai puţine biserici raportat la numărul de credincioşi, situaţia fiind problematică în Bucureşti.
Foto: Cristina Nichitus Roncea
“MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ. 75 de ani”. Expoziţie foto la Parlamentul European cu contribuţia fotografei Cristina Nichituş Roncea. INEDIT: Eminescu despre un #Colectiv de la 1881
Ziaristi Online:
Portalul Basarabia-Bucovina.Info este prezent în această expoziţie cu două panouri, unul de fotografii istorice, de arhivă, şi un al doilea cu imagini realizate de fotografa Cristina Nichituş Roncea la locul masacrului
INEDIT: Cum a descris Eminescu un #Colectiv din 1881: Arderea Teatrul Ring. Reverberaţii locale: “Se pare că focul Sodomei şi al Gomorei s-au abătut asupra ţărei spre a o pustii. Suntem ispitiţi a crede că aceste sinistre sunt opera vreunor mâini criminale”
În România, însă, ard orașe și târguri întregi, observă cu amărăciune ziaristul de la ”Timpul” Mihai Eminescu
Eminescu, între siguranţa naţională a României şi demolarea metodică. INFO / VIDEO
Eminescu – Bronz de Gheorghe Anghel
„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi răzbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece… Pe fruntea lui străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase…” – Mihai Eminescu, Opere, Vol IX, Editura Academiei Române, 1980, p. 488
Ca la fiecare aniversare post-decembristă a Românului Absolut, detractorii lui Eminescu se prezintă pe toate ecranele, ca vampirii la agăţat. Doi eminescologi de marcă, profesorii Nae Georgescu şi Theodor Codreanu, şi un jurnalist acerb, polivalentul Grid Modorcea, analizează fenomenul în articolele pe care le semnalez şi eu, mai jos:
Patapievici si Boia, scoşi din Scrisoarea I: “Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el.”
Theodor Codreanu: Demolarea lui Eminescu înseamnă demolarea României
“Existã „elite” care s-au sãturat de Eminescu, dupã cum un improvizat „personaj” a ajuns sã se sature de România. “
Înțeleg că în programul de revizuiri al lui Lucian Boia trebuia să-și aibă locul și Eminescu…
Mă întreb dacă totul nu are de a face, de fapt, cu securitatea şi siguranţa naţională a României, aşa cum e prezentată situaţia de dr. Gheorghe Ene, în raport cu Eminescu, în volumul lansat în urmă cu doi ani şi încă nedezbătut suficient în afara mediilor academice. Propun un remember aici:
Rezistenţa lui Eminescu la crimă. Seria restituiri din ziare interzise. Un editorial de Victor Roncea din ZIUA
Rezistenţa lui Eminescu la crimă (seria restituiri din ziare interzise)
“Orice s-ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nicio armata din lume si nicio politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor”. “Dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau” este “setea lui de nemurire”. O spune Mircea Eliade.
Si nu este Eliade cel tanar care dogorea de misticismul Miscarii Legionare, ci Eliade omul religios pe deplin confirmat, care scrie aceste randuri la un 15 ianuarie, 1975, in ziarul romanilor din exil “America”. Tot Eliade ingrijise o “Editie de pribegie a Poesiilor”, la Paris, in 1949, a carei prefata se incheia cu urmatorul indemn, cu privire la scrierilelui Eminescu: “Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc”.
Daca rezistenta romaneasca din exil pastra lucrarile lui Eminescu ca pe sfintele moaste, in schimb, in tara, cea mai mare parte din creatia lui Eminescu, de poet dar si, mai ales, de jurnalist si ganditor national, era pusa la index de bolsevici. Eminescu integral a devenit interzis in Romania invadata, la ordinele comisarilor bolsevici ai culturii romane, gen Brucan sau Rautu, conform unor directive ale NKVD destinate tarilor care intrau sub ocupatia sovietica. Ordinele erau clare: eliminarea oricaror valori nationale si inlocuirea acestora cu melanjul sovietic, azi “globalist”, in toate domeniile, sub atenta indrumare a agentilor kominternului.
In Romania s-au mai putut publica operele politice si jurnalistice ale lui Eminescu de abia dupa 45 de ani de la instaurarea comunismului, in 1989, la 100 de ani de la moartea ganditorului luptator. Si atunci, cu scandal si presiuni care au implicat inclusiv organele de Securitate, de ambele parti, cea a sustinatorilor lui Eminescu, cum ar fi marele eminescolog academicianul Dimitrie Vatamaniuc, dar si de cea a detractorilor lui Eminescu. Istoricii si cercetatorii care recompun astazi istoria comunista, amintesc, in noua “Scanteie”, cum securistii se temeau ca publicistica lui Eminescu ar putea avea – si atunci, ca si in urma cu 100 de ani – consecinte pe plan international, respectiv ca ar fi putut afecta “relatia bilaterala a Romaniei cu Uniunea Sovietica si cu Israelul”. Incercarea de blocare a publicarii volumui X din “Opere” s-a lasat cu lupte subterane grele ale unei adevarate miscari de rezistenta nationala din institutii, care a reusit, prin mijloace romanesti, sa fenteze autoritatile comuniste si, in memoria marelui ganditor national, sa-i publice opera la comemorarea centenarului mortii sale, in urma cu 20 de ani.
Astazi a devenit cunoscut, prin documente de arhiva ascunse timp de peste un secol, ca Eminescu era talonat agresiv atat de Ohrana tarista cat si de serviciile speciale ale imperiului Austro-Ungar, pentru articolele sale nationaliste din Timpul si activitatea sa secreta din cadrul Societatii Carpatii, care avea drept obiectiv reunirea Romaniei, “refacerea Daciei Mari”. De aici i se trage si “moartea civila”, survenita la 28 iunie 1883, cand este arestat cu violenta, intrand in istoria care inca se scrie drept primul ziarist roman persecutat politic si supus practicilor de reprimare prin abuzuri psihiatrice si dezinformari grosolane despre viata sa, devenite ulterior o practica uzuala a regimurilor totalitare. Cu atat mai mult, este o datorie a fiecarui roman sa-l redescopere pe Eminescu militantul gazetar.
La 120 de ani de la uciderea lui Eminescu, inca neelucidata complet, mai exista si astazi tentative de asasinare a lui Eminescu din partea unor “brucani” sau “arioni”, cum spunea chiar Eminescu, dupa numele unui ministru al vremii, care, ca si azi, in ce priveste majoritatea guvernantilor Romaniei, actiona impotriva intereselor nationale. Dar daca Iorga il defineste pe Eminescu drept “expresia integrala a natiunii romane” si Tutea afirma ca “Eminescu e romanul absolut – suma lirica de mari voievozi”, cine are timp sa se aplece la sasaitul pigmeilor daca nu chiar pigmeii? Sfidandu-i pe toti ucigasii sai, Eminescu renaste an cu an in fiecare constiinta si suflet romanesc, dupa cum spune Eliade. Parafrazandu-l pe Eminescu in apararea Bisericii, dintr-un editorial din Timpul de acum 130 de ani, putem spun ca cine il sapa pe Eminescu “poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal si orice i-o veni in minte, dar numai roman nu e”.
Victor Roncea, ZIUA
Iunie 2009
Adenda:
Misiune indeplinita
In 2007, Asociatia Civic Media lansa o dezbatere nationala asupra vietii, luptei si mortii lui Eminescu. George Roncea scria “Adevarul despre Eminescu” (https://www.civicmedia.ro/adevarul-despre-eminescu/), George Damian publica documente inedite despre urmarirea militantului pentru “Dacia Mare” de catre securitatea austro-ungara (www.civicmedia.ro/eminescu-urmarit-de-securitatea-austro-u…/) iar eu aratam cum a fost ucis Eminescu, primul jurnalist detinut politic din istoria presei romanesti, conform cercetarilor eminescologilor Nae Georgescu – Nae Georgescu si Constantin Barbu (https://www.civicmedia.ro/cum-a-fost-ucis-eminescu/ si https://www.civicmedia.ro/eminescu-si-geopolitica-marii-neg…/). Presa de pe vremea aceea relata cine a declansat dezbaterea: https://www.civicmedia.ro/jurnalul-national-despre-cazul-em…/. In 2010 aceasta incepe sa circule: https://www.civicmedia.ro/ziare-com-a-preluat-dezbaterea-ci…/. In 2016, dezvaluirile noastre au devenit fapte cunoscute si relatate la fiecare aniversare sau comemorare a Romanului Absolut. Multumim, Eminescu!
PS: Am mai facut si asta: https://www.mihai-eminescu.ro/
MARIA, MAICA POPORULUI ROMÂN. Cu un eseu fotografic de Cristina Nichituş Roncea
Rugăciune
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Mihai Eminescu
Alăptarea e Iubire – expoziţie şi proiect de fotografie de Cristina Nichituş Roncea (https://photo-graphy.ro) împreună cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Muzica: Monica Ciuta – Cântec de leagăn (cântec vechi românesc)
Posted in Documentare, Top News Tags: Alaptarea e Iubire, Cristina Nichitus Roncea, Mihai Eminescu, rugaciune 6 Comments »Profesorul Radu Ciuceanu: “legea antilegionară” este “o tâmpenie”. Dacă Eminescu ar fi trăit în perioada interbelică azi tovarăşul Florian l-ar fi interzis
Prof. dr. în istorie Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române consideră Legea “Elie Wiesel” drept “o tâmpenie”. “S-a făcut o chestie de necrezut. Chiar aşa, să distrugi ce înseamnă rezistenţa poporului român împotriva ocupaţiei sovietice? În rezistenţa anticomunistă au fost 70-75% legionari. Să elimini o parte majoritară din rezistenţa poporului român împotriva regimului bolşevic este o măsură inconştientă”, a declarat Profesorul Radu Ciuceanu pentru Adevărul. Iar academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, consideră că alăturarea în lege a celor doi termeni, “legionar” = “fascist”, “ar putea fi puţin forţată”. De altfel, poziţia celor doi istorici a fost cea mai clară de până acum: Academia Română: Mişcarea Legionară nu a fost “fascistă”. Legea “antilegionară”, o operaţiune împotriva poporului român şi a evreilor din România
Ieri, tot la Adevărul, unul dintre autorii Legii 217/2015, Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, care în prima sa conferinţă de presă de după promulgarea Legii aberante a susţinut că trebuie dată jos placa pusă de Academia Română în onoarea membrului ei, Nichifor Crainic, la fel ca si bustul marelui filosof Mircea Vulcănescu, a recunoscut, după ce şi-a făcut “o documentare pe internet”, că, în cazul Crainic, a greşit. Ziaristi Online a publicat ieri Dovada din Arhiva CNSAS în cazul “ziaristilor fascişti” – inclusiv Nichifor Crainic – reabilitaţi de Justiţia Română. Adică dl. Florian întâi împuşcă mari genii ale României şi apoi, ca cercetător, “istoric”, “expert” ce e în holocaust şi director al marelui Institutul guvernamental care condamna români în masă pentru vina de a gândi, se “documentează pe internet” şi află că a greşit. Gogule, probleme?
Ce cred eu: dacă Eminescu ar fi trăit în perioada interbelică, astăzi, cu siguranţă, comisarul Florian l-ar fi interzis, aşa cum a făcut-o deja cosângeanul său Csibi Barna, în Miercurea Ciuc (foto) şi aşa cum comuniştii i-au pus la index Opera politică iar “dilematicii” lui A. Pleşu i-au trivializat-o. Şi noi, ce facem? Răspunde un neamţ care, spre deosebire de ce avem acum, a iubit România: “Noi nu tăcem!” – Robert Eisenbraun îi scrie lui Klaus Iohannis: “Nu-s vinovat faţă de ţara mea!”
Posted in Documentare, Top News Tags: Academia Romana, Alexandru Florian, andrei plesu, Dan Berindei, Dughin, INST, Institutul Elie Wiesel, legea anti-legionara, legea antilegionara, manastirea petru voda, Mihai Eminescu, Miscarea Legionara, Parintele Justin Parvu, Radu Ciuceanu, Radu Ioanid 14 Comments »
