Personajul de telenobela Mircea Cartarescu a publicat azi un editorial de “revolta” la adresa “turbulentelor si derapajelor” presedintelui Traian Basescu. Impropriu spus “editorial”; mai curand o compunere de gâgă, jenanta pentru tinuta publicistica pe care vrea sa o atinga noul EvZ. Vorbim de acelasi Cartarescu care a afirmat, in acelasi spatiu oferit pe criterii misterioase si cu larghete de EvZ, ca “Havel si-a scris cartile in inchisorile din Polonia”. Daca o asemenea gafa incomensurabila ar fi fost facuta de un reporter oarecare ar fi avut marea sansa sa-i fie aratata usa redactiei. Dar sa ma intorc la subiectul zilei. Dincolo de formularile sale “savante” in ce-l priveste pe “revizionistul Basescu” – de exemplu: “Prea mult plecat la Huşi ca să creadă lumea că nu se duce la Huşi, dar el de fapt chiar la Huşi se duce” – gasim dezvaluita – as spune deconspirata -, probabil din prostie, exact linia ideologica pe care se inscrie, de fapt, intreaga gasca din care face parte: totalmente antiromaneasca.
Iata ce il deranjeaza pe Cartarescu cel mai mult dintre toate adevarurile spuse frust de Basescu la B1: “Mai ales, cine l-a pussă aprobe trecerea Prutului de către generalul Antonescu?”. Aceasta simpla propozitie interogativa – extrem de importanta prin ceea ce reflecta – a fost – si iata, este si azi – cheia de bolta pe care s-a bazat intreaga propaganda anti-Romania a KGB de dupa 22 iunie 1941 si pana astazi: teoria stalinista ca Armata Romana de fapt a invadat Basarabia, care apartine de drept Rusiei si ca actul de trecere a Prutului a fost unul “fascist-imperialist”. Practic, Cartarescu sustine ca starea Basarabiei, sub bocancul URSS, era cea normala si la Prut trebuia sa ramana granita Romaniei, la fel ca si astazi. Ce roman ar putea spune asta?
Retineti: acest personaj, sinecurist ICR (cred ca a facut turul lumii sub pixul lui Patapievici, propagandu-si ineptiile de deranjat sexual in “n”-spe limbi) este produsul “cel mai inalt” al scolii “de elita” Plesu-Manolescu-Liiceanu. Daca asa gandeste “laureatul Nobel” al acestei scoli – ca Antonescu a gresit “invadand” Basarabia si ca, “mai ales”, Basescu a gresit si mai mult aproband ordinul dat de Maresal pentru reintregirea tarii -, va dati seama, cred, ce gandesc “maestrii” lui. Iata cum doar o vorba de-a lui Basescu – “Antonescu, erou national, Mihai, sluga rusilor” – a dus la deconspirarea unei intregi agenturi rusesti din politica, media si “intelectualitatea” din Romania, care acum se isterizeaza pe la toate televiziunile si se “revolta” in toate ziarele fostei prese romane. Bravo, Basescu!
Fara sa ne spuna nimic, patibularul din varful ICR-ului s-a invartit azi de o ora de ineptii la TVR, deranjand la stomac dupa cina putinii romani care se mai uita inca la fostul post national de televiziune, doar pentru a monitoriza actele de antiromanism in vederea unui viitor proces al agentilor anti-Romania (si care ne-au trimis spre dovada imaginile alaturate, scoase din voluminosul Dosar in lucru). Ce vroia de fapt Patapievici, invadand si casele romanilor, dupa ce le-a ocupat deja institutiile cu brigazile lui rosii de “omuleti patibulari”? Sa fie vazut. Pentru ca biata papusica cu capul plin de paie se simte amenintata. Sute de romani, printre care se numara istorici, preoti, scriitori, jurnalisti, oameni de cultura, au semnat in doar cateva zile o Petitie Online – Aparati Istoria Romanilor – pentru stoparea unei barbarii la care si-au pus umerii tovarasul vici si tovarasul sky, ambii incaltati de bulibasa Plesu cu cate o functie in zona de capcanare a SIE, adicalea la ICR respectiv la MAE. Este vorba de oroarea rolleriana “Romania Medievala“, unde un alt ski, un var cules de prin Galitia al tovarasului vici, ne explica in patru limbi ca romanii au ocupat cu forta zona asta pustie numita azi Romania, unde se gasea deja “un mozaic de popoare si culturi”. Ca invadatori ce suntem s-ar putea sa-i tragem si un sut in cur acestui ski, cu prima ocazie cand apare prin Bucuresti de la clubul lui de rotarian din Hateg. O sa ziceti poate ca CUR e un cuvant urat si nu-i sta bine unui jurnalist sa-l foloseasca. Nici chiar unele portaluri nu-l accepta la comentarii, cum ar fi Ziare.ro, unde stirea despre Petitie a stat pe locul 1 in Top timp de doua zile. Cu toate acestea cuvantul CUR e nelipsit din gura distinsului domn Patapievici in toate lucrarile “Operei” sale, stand tiparit nu pe hartie igienica ci cu litere de aur de nu mai putin celebrul Liiceanu, la fosta Editura Politica a Partidului, actuala Humanitas, primita cadou de la la fel de stimatul Iliescu-KGB. Partea cea mai simpatica este ca anii au trecut si personajul stramb din poza de mai sus a inceput, treptat, sa capete exact portretul pe care-l facea el romanilor in “Opera” sa de capatai, republicata an de an de Loja Humanitas. Sa fie un blestem? Daca da, atunci ar trebui, fara indoiala, sa ia aminte la propriile lui vorbe, care i se potrivesc, iata, atat de bine. Cititi singuri autoportretul pe care si l-a facut vrand de fapt sa injure romanii si admirati alaturat fotografiile cu bietul patibular. Vorbesc de la sine!
Portretul lui Patapievici este “ca al fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”, un personaj “cu substanta tarata… fata patibulara… gura vulgara, trasaturi rudimentare”, cu “gura mereu svintata pentru a fi urinata” si o “puturosenie abisala a stătutului sau suflet… care tropaie vesel intr-un trup inconstient, pana ce mintea-i va fi in sfarsit scopita, inima ii va deveni piftie, iar creierul un amestec apos”. Brrr…
Cine este Horia-Roman Patapievici?
La conducerea ICR se află fiul unei fantome a NKVD
Ne-a fost dat sa traim un sfarsit de saptamana marcat de o stire prea repede trecuta sub tacere, desi anunta un grav atentat impotriva constiintei istorice a romanilor. Dintre autorii asumati ai atentatului nu puteau lipsi Horia-Roman Patapievici si Teodor Baconschi. Primul in calitate de coordonator al unui proiect editorial denumit “Romania medievala”, finantat din bugetul de criza al Romaniei cu 7 milioane de euro, iar cel de al doilea ca parinte prefatator al volumului cu titlul mentionat, editat de Institutul Cultural Roman. Volumul este, putin spus, o blasfemie la adresa constiintei istorice a poporului roman.
Nu mai referim asupra imprecatiilor pe care cei doi inamici ai Romaniei le gireaza pentru a denigra in fata lumii identitatea nationala a romanilor si a da dreptate nerusinatelor revendicari teritoriale ale neorevizionistilor unguri , dar este nevoie sa stie cine este ipochimenul din fruntea conducerii executive a Institutului Cultural Roman, fiindca presedintele onorific ne este prea bine cunoscut. Se numeste Traian Basescu.
Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă.
O tradiţie a trădării
Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc marşrutizarea în România.
Dosarul cu declaratiile olografe ale lui Dionis Patapievici catre Partid este oferit la sectiunea Blogroll de Pacepa.ro – Nota Z.O.Ascultati si Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura, intervievata de Victor Roncea despre securistii ICR si Patapievici
Nu am fi adus în atenţie acest caz dacă nu am fi fost martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaţiilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informaţii german (BND), al scriitoarei Herta Müller, faţă de protecţia pe care preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foşti şi actuali agenţi secreţi ai Securităţii şi ai altor servicii secrete – de aici sau de aiurea.
Furia Hertei Müller
De ce apare Herta Müller în disputa agenţilor secreţi protejaţi de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj şi circulaţie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a BND, până şi după plecarea din România, nu şi-a mai putut reţine indignarea faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care “noul caporal” s-a pretat, în cea mai bună tradiţie a familiei.
Traseul lui HRP
În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreţină legături, informative, printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării. Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepadusi au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de “instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. – omologul Serviciului Român de Informaţii). Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al “Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.
Rolul “Căpitanului Soare”
Pe acest fond, s-a creat împrejurarea scandalului “căpitanului Soare”. Un superior de-al “căpitanului Soare”, care a supervizat operaţiunea, nu a ezitat să-l dea în primire pe ofiţerul SRI trimis pentru o banală cercetare şi să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenată. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilităţii “capitanului Soare” avea să-l scoată pe Horia Roman Patapievici din anonimat, propulsându-l în atenţia opiniei publice. Platforma şi notorietatea pe care Virgil Măgureanu i-a creat-o, prin orchestrarea scandalului mediatic, sunt interpretate de cunoscătorii intimi ai resorturilor ascunse ale gestului lui “dom’ Profesor”, drept “o recompensă pentru marile merite ce nu pot fi specificate”, pe care Dionis Patapievici, tatăl lui Horia-Roman, le-a adus, în secret, NKVD, Gestapo-ului şi altor servicii, iar oficial Comandamentului Militar din Austria al Armatei Roşii. Dar nu numai acestora.
“Fiul lupului”, cum l-au numit jurnaliştii O. Zară şi Cătălin Antohe pe H.R. Patapievici, avea nevoie de crearea împrejurărilor care să-i permită preluarea şi continuarea tradiţiei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, începute de bunicul şi tatăl său, în favoarea “mamei Rusia”, a Măreţiei Sovietelor şi împotriva fiinţei naţional-statale a României.
Hop şi Virgil Măgureanu
Cu abilitatea-i caracteristică, Virgil Măgureanu l-a ajutat cu prisosinţă, exploatând un fapt profesional banal, o investigaţie comună a “căpitanului Soare”, pe care presa însetată de sângele serviciilor secrete a supradimensionat-o, creând un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa “anti-Iliescu”. De notorietate era, deja, că şi directorul SRI, Virgil Măgureanu, devenise un “anti-Iliescu”, căruia îi căuta înlocuitori. Ceea ce-i poate justifica gestul de “a scoate la rampă” încă un opozant cu oarecare lustru, adoptat de frăţia “Humanitas”, chiar dacă acesta, pe fond, avea ce avea cu România, nu cu Iliescu în special.
Nu este lipsit de interes, în acest context, după cum menţiona fostul său prim-adjunct, generalul Victor Marcu, în raportul adresat fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, că V. Măgureanu i-a ascuns preşedintelui datele reale ale scandalului “Soare-Patapievici”, adevărul fiindu-i adus la cunoştinţă de generalul Marcu, la solicitarea lui Iliescu, de faţă fiind şi consilierul prezidenţial pentru securitate, care ştie mult mai multe decât vrea să spună.
Ascensiunea ulterioară, de rang ministerial, a lui H.R.P. în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, examinată de specialişti în “intelligence”, apare ca o reuşită infiltrare a unei cârtiţe într-o instituţie în care miza dosarelor Securităţii, referitoare la agenţii şi acţiunile serviciilor străine, a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă.
Interviu realizat de Fabian Anton acasa la Fanus Neagu, la un sfarsit de saptamana, cand maestrul a fost lasat sa paraseasca rezerva de spital pentru 2-3 zile.
Fanus Neagu:“N-am avut niciodata incredere in echipa asta de la ICR-ul lui Patapievici… Au pus mana pe ea niste oameni care urasc Romania!… Ei au beneficiat de spaimele a trei presedinti: Iliescu le-a dat numai lor bani, burse si putere, ca sa si faca aliati, Constantinesu si i-a facut copii de suflet iar Basescu i-a infiat. Asa ca… Ei ne dau lectii pentru ca invatamantul nostru este cam pe butuci. Cei care au un grad peste vulgul mediu, un grad peste intelectualitatea unui profesor de liceu, au devenit un fel de “guru”. In marea lor mizerie intelectuala si iau pe-astia drept zei. Pentru ca toata presa incaputa pe mana a doi-trei moguli injura restul literaturii. Nu vezi ca pentru Patapievici (fost angajat al lui Vintu – nota mea) si astia Eminescu este “cadavrul din debara”! Deliberat, acest grup, cred ca platit din afara, este pus sa darame tot ce s-a creat in Romania. Sa darame tot ce este aici. Pentru ca Romania intotdeauna a fost impartita cuiva… celui care plateste mai mult.
Daca ridicati glasul? Unde ridicati glasul? In presa? Care presa? Ei au banii, ei au invitatile, ei au dreptul de a patrunde oriunde! Ei conduc televiziunile, care sunt niste mari marsavii… televiziunile au ajuns niste mari marsavii! Ei distrug totul! …Venind cu coada magarului ridicat. Niste bajbujuci! Rasplatirea cu ministere, cu baietii lor, ca i-au pompat pe toate institutiile banesti… Toti au fost pusi pe bani. Pupa in cur Presedintia si baietii nu se duc decat dupa bani!… Nu au nici un Dumnezeu baietii astia, decat banul!
E stricata istoria? E vina lui Basescu, el i-a bagat in manualul de istorie pe Tismaneanu si ai lui, pe comunistii care au adus comunismul! N-are nici o vina copilul? Ba are, are! A crescut cu ta’-su in vila! Eu am crescut la coada vacii! Aceleasi conditii de invatamant le-am avut si eu si el?! Eu am mers cu aceeasi pereche de pantofi opt ani, el mergea opt zile cu una! Are o vina, ca avea de toate!
Tatal meu a luptat pana la Stalingrad si pana la Praga. Tatal lui Patapievici – si al lui Tismaneanu – era general de Securitate (KGB). E, (si-acum) cine conduce? Eu ce vina am? Ca tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina. Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa dau peste ei, sa le pun la sediul lor!”
Toti patru niste gargaragii. Trei sunt produsii (produsele?) lui Plesu de la “Colegiului Invizibil” Noua Europa iar Macovei e produsul Partidului (Comunist Roman) si al Securitatii, trecuta apoi, ca si Culcer, in tabara “democratica”. Acum s-au urcat in copacul PDL ca para-prim si vicepresedinti, impusi PE LISTE. Despre ei, pe scurt. Dupa ce a distrus ce a nimerit prin Romania, Macovei a ajuns in Macedonia (corect: FYROM), “tara” fondata de Soros, ca sincurista a mogulului international. Ce a facut pe-acolo, stie mai multa lume decat isi inchipuie ea. Militand demagogic impotriva votarii de liste in alegeri a ajuns, bagata fiind pe lista – la fel ca si acum – europarlamentara, impreuna cu tovarasa sa Renate Weber, fosta presedinta la “Soros Open Network”. Tatuka Soros le-a impartit pe partide – un ou la PDL, un ou la PNL. Alina Tatiana Mungiu Pippidi ot Balti a turbat, saracuta, ca nu a reusit sa acceada si ea pe lista PDL pentru a reface in caldarea de la Bruxelles Troika sorosistelor, supranumite si cele “trei hipo-gratii” . Si-atunci democraturile le-au luat la suturi “europene” pe cele doua Elene. Despre Baconschi-Jacuzzi, “finul intelectual” sur-prins intre teologie si clitoris, cred ca nu mai trebuie spus nimic. Vorbeste singur, saracul; al treilea rebut pe banda al scolii de cadre Plesu la sefia MAE, dupa Ungureanu si Cioroianu. Putem spune cu siguranta ca in “epoca Baconschi” diplomatia romana a fost pusa la formol, intr-un sfarsit, dupa ce a fost masacrata pe masa de operatie unde Romania zace la discretia pataplesusmanenilor si sub ochisorul maro si atent al Serviciului de Informatii al Extraterestrilor. Voinescu, un stralucit gurist, si el, acolo, si cam atat. Ultimii trei mai au ceva in comun: toti sunt membri GDS, organizatia kominternista fondata de Brucan si Iliescu prin Plesu si Mihnea Berindei in decembrie 1989, ca partener de “dialog” al FSN. Primul presedinte al GDS a fost simultan si primul presedinte al Fundatiei Soros Romania: Alin Teodorescu, fost turnator, ulterior sef al Cancelariei lui Adrian Nastase si deputat PSD in ciuda colaborarii sale cu securitatea Republicii Populare Ungare si cea succesoare ei. Vintu si Patriciu. Tribunii “basescanistilor” Baconschi si Voinescu, Tismaneanu si T. Ungureanu (alt euro-listac), si-au umplut gurile bine-mersi de la slitul mogulasului cu catuse, Sorin Ovidiu Vintu, la Idei in Dialog, sub sefia lui Patapievici, unde erau bagati in seama, regulat, si primii doi. Baconschi si Voinescu (ultimul si acum) nu s-au jenat sa traga direct din pompa “odiosului” Patriciu, patronul lui Plesu, la Dilema Veche, parte a “Trustului de presa” KazMunaiGaz (ex-Rompetrolul Romaniei). Despre Paleologu n-am nimic de zis. A spus-o Boanchis. Despre curajoasa listaca Macovei Monica Luiza a scris mai multe Antideontologul. Sa vedem acum ce viseaza si seful Comisiei de Cenzori a propagandistilor UASCR Cristian Preda… PDL ajunge in curand Partidul Dilimachilor Lobotomizati! Vorba-ceea: din tampeala in tampeala pana la victoria finala. Victoria kominternistilor asupra Romaniei.
Mai stii?, poate asta e planul lui Basescu ca sa distruga PDL-ul. Dar noi, noi ce vina avem? De romani e vorba.
Isabela Vasiliu-Scraba: Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Despre inocularea ruşinii de a fi român
Motto: “Toţi depresivii sînt tipuri eminamente subiective…Ei sînt singurii care coboară în adâncimile vieţii pînă acolo unde aceasta se îmbină cu moartea… Politicul aparţine domeniului exteriorităţii. Din acest motiv, valorile politice sînt la periferia valorilor spirituale”(Emil Cioran, 1932)
După instalarea lui Iliescu la cârma ţării si a lui Andrei Pleşu la cârma culturii, scrierile lui Emil Cioran, care în comunism circulaseră xeroxate pe sub mână, au putut fi cumpărate din marile librării, îmbogăţind avuta editură Politică, sub numele ei de Humanitas (1). E drept că noul nume cam aminteşte de ziarul comunist l’Humanite care a încercat fără succes să-l deposedeze în 1960 pe Vintilă Horia de Premiul Goncourt, acuzându-l fără bază şi pic de jenă că “ar fi susţinut înfiinţarea lagărelor de exterminare în Germania nazistă” (v. Th. Cazaban în dialog cu C. Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca, Echinox, 2002, p. 125). Din atacul foştilor ideologi comunişti manifestând o inexplicabilă alergie la scrisul unui romancier de faimă internaţională s-a văzut câtă dreptate a avut Vintilă Horia când şi-a tot amânat întoarcerea în România regimului Iliescu-Roman. Într-una din scrisorile trimise din Spania în primele luni de “democraţie prin rotirea cadrelor” (M. Cantuniari, Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, Ed. Humanitas, 2007) romancierul premiat de Academia franceză consemna următoarele: “Aţi aflat că Adevărul şi Tineretul liber au publicat ştirea după care aş fi acordat un interview nu ştiu cărei reviste în limba română din Israel şi New York, care a fost reprodusă de ziarul Independent din Londra, interview în care mă autoprezentam ca fruntaş al Gărzii de fier şi insultam pe Petre Roman. Am desminţit totul printr-un interview telefonic cu BBC şi i-am scris pe aceeaşi temă lui Mircea Dinescu. Este îngrozitor. N’am făcut parte din nici un partid, deci nici din Garda de Fier, care m-a scos din postul de ataşat de presă la Roma” (Vintilă Horia, 27 febr. 1990 în op. cit., p.334). Scrisorile lui Vintilă Horia către traducătorii săi Mihai si Ileana Cantuniari (prima pe 2 martie 1989, ultima din 19 nov. 1991) fac să transpară cadrul libertăţii post-comuniste, precum si aspecte de continuitate în politica editorială dinainte de 1989: dacă Editura Politică nu l-a publicat pe Vintilă Horia (2), nici Humanitas nu o va face. Pentru autorul volumului Les clefs du crepuscule(1990), -scriitor tradus în peste 20 de ţări fără dirijismul folosit pentru împrăştierea operelor şi omagiilor soţilor Ceauşescu înainte de 1990 şi după aceea pentru operele şi omagiile lui Andrei Pleşu (3) -, exilul nu s-a încheiat cu împuşcarea Ceauşeştilor (v. rev. Cristian Bădiliţă în rev. Rost, 16/2004). În post-comunism Vintilă Horia, care l-a susţinut pe Constantin Noica în încercarea sa de a-l face cunoscut în Vest pe filozoful Lucian Blaga, a putut constata înmormântarea ultimului proiect noician nefinalizat nici de discipolul preferat devenit director de editură, nici de discipolul ajuns ministrul culturii la vremea când au fost distruse atât fresca de pe tavanul Castelului Haşdeu de la Câmpina (v.Isabela Vasiliu-Scraba, “Religion, architecture and occultism in the Mystic Castle of the ‘Two Iulias’ (2 VII)”), cât şi frescele Olgăi Greceanu din Biserica de la Bălteni (judeţul Dâmboviţa) pictată gratis în 1946 şi repictată de Olga Greceanu în 1972 (v.Adina Nanu, “Biserica din Bălteni”, în vol. Olga Greceanu, Bucureşti, Ed. Centrul de cultură Palatele Brâncoveneşti, 2004, p. 49-50).
“Dirijată de interese pe care majoritatea cititorilor le ignoră” (Horia Stamatu, Punta Europea, enero 1956, nr.1, pp. 9-21), difuzarea post-decembristă a scrierilor lui Emil Cioran (premiat de Academia franceză ca şi Vintilă Horia, sau Mircea Eliade) a fost însoţită de masiva răspândire de citate alese pentru inocularea unor anumite atitudini si dispoziţii mintale. Efectul şi ţinta manipulării de două decenii au apărut în toată nuditatea lor pe 8 mai 2010, când un tânăr a consemnat pe post de comentariu la un interviu luat lui Andrei Pleşu de Daniela Oancea că lui îi este ruşine că s-a născut român, că el nu mai vrea să fie român.
Nicolae Breban: “Elita, daca vrea sa devina din nou activa si eficienta, va trebui sa se regaseasca. si nu e usor, deoarece nu e suficient ca „ea” sa lupte inca o data pentru a deveni „vizibila” si „prezenta” in noianul zgomotos al vietii publice de azi, dar si sa se delimiteze de o „aparenta elita”, ce-si are centrul si corifeii mai ales in jurul cunoscutului G.D.S., revista „22” si Editura Humanitas, grup puternic de influenta de vreo doua deceni si care, sub faldurile culturii, ale ideilor sociologice si politice, au intrat in aventura puterii.
Au reusit sa „fasoneze” si un candidat la presedentia tarii si sa-l impinga la putere si poate le-am fi trecut cu vederea domnilor de care vorbim – care au antene puternice la Soros, CNSAS si la unele cotidiene! – nu putine arogante si atacuri absolut condamnabile, calomnii si „omisiuni” perpetrate la adresa marilor personalitati literare si culturale de dupa razboi, daca „candidatul“ d-lor impreuna cu echipa sa care a guvernat patru ani aceasta tara, ar fi aratat o alta competenta si o altfel de morala, o reala constiinta romaneasca si civica fata de treburile tarii, decat „vechii nomenclaturisti”!
Dar, din pacate, nu a fost asa… (…).
Grupul de Dialog Social si corifeii sai, spirite de exceptie, indubitabil, unii dintre ei mi-au fost amici si chiar prieteni apropiati, s-au lasat atrasi, într-un mod sau altul de sirenele politicii efective. Înfiintând organizatii sau partide sau, cum o spuneam, pregatind un anumit „grup“ politic pentru a prelua puterea.
Nici acest lucru nu ne-ar fi suparat prea tare si i-am fi lasat sa-si epuizeze energia, ideile si competenta – care, trebuie s-o spunem, era uneori redutabila pe terenul culturii, dar inexistenta pe cel al politicii! – lasându-i pe ei însisi sa-si traiasca si sa-si exprime dezamagirea (cum a facut-o, dupa mai bine de un deceniu petrecut în agitatie marunt politica, importantul critic si istoric literar N. Manolescu), sau falsele succese, piparate cu sfaturi date natiunii si acute, daca nu ridcole, iritari morale, ale unor amici ai celui citat – daca tot dânsii nu ar fi introdus în câmpul literelor române ideea politica în forme acute si partizane, spargându- ne unitatea, confuzionând grav conceptele si ideile cu care „lucram“ si atacând nu putine mari valori, vii sau moarte.
În primul rând, folosind CNSAS, unde au activat trei membri importanti ai GDS vreun deceniu si mai bine, si „politica dosarelor“ pentru a macula nume mari a literelor române de dupa razboi si aruncându-le ziarelor de tiraj, „înfometate“, ca si maselor de insi dizlocati de Ceausescu grabite de a ataca si murdari valorile de vârf, elita, înainte de a avea o decizie a instantei juridice si confortata de dovezi irefutabile.
Începând cu „cazul Caraion“, poet de marca, închis mai bine de un deceniu în cele mai dure puscarii staliniste. Iar „lista“ se termina zilele acestea cu Adrian Marino, fost puscarias politic si el, unul dintre putini creatori de sistem de clara anvergura al culturii noastre dintotdeauna, publicat pe mai multe continente, care i-a iritat pe unii insi „influenti“ la organul si „organele“ de care vorbim si care l-au „pedepsit“ pe data, expunându-l batjocurii si oprobriului multimii, fara sa ezite.
Nestiind sau uitând ca odata cu Caraion, Marino, dar si cu Buzura sau Doinas si altii, sunt târâte în noroi demnitatea si prestigiul elitei, iar odata raul facut – un rau care atinge întreaga stabilitate si orgoliu al natiunii! – nimeni nu-l va mai putea repara.
Iata care sunt, în mare, elitele si falsele elite. False nu atât întrucât ar fi populate de impostori, cât pentru ca, dupa umila mea parere, au pus deasupra intereselor si nevoilor propriei vocatii – în cele mai multe cazuri înca ne-exprimate suficient si convingator! – interesele oportuniste, prost ascunse de fraze arogante sau de chemari demagogic-morale la ordine de tipul „apel catre lichele“!”
“(…) Noica, în optimismul său, credea în forţa spiritului de a crea ceva nou pentru România. El a inventat ad-hoc conceptul culturii de performanţă, ca eliberare de lăutărism, de poezie, de eseu etc., în favoarea unui antrenament în vederea realizării unor studii şi cercetări de anvergură europeană. El şi-a rezervat rolul de antrenor al celor 22 pe care visa să-i depisteze în toată ţara. Păltinişul s-a vrut o asemenea şcoală de antrenament cultural. Dar, culmea ironiei, ca să parafrazez un dicton latin, Munţii Păltinişului s-au scremut şi au ieşit nişte ridiculi şoricei! Dacă Noica ar mai fi trăit, ar fi constatat, astăzi, că el n-a reuşit să facă performerii visaţi din discipolii săi, că, de fapt, Şcoala de la Păltiniş a dat noi „lăutari”, improvizatori, care n-au depăşit condiţia „eseului”, nevrednici de temeinicia culturală şi filosofică a maestrului, trădându-i chiar spiritul pentru care a lucrat. Şi, uluitor lucru, cel mai vrednic dintre ei, s-a coborât până la condiţia de lăutar al mai-marelui zilei, preşedintele în exerciţiu al României postdecembriste, o Românie în care lăutărismul de cea mai joasă speţă pune pentru prima oară în primejdie însăşi existenţa neamului românesc. Cantemir a evoluat de la condiţia de „cântăreţ” la tambură la aceea de autor al Istoriei ieroglifice şi al celebrei Historia incrementorum atque decrementorum Aulea Othomanicae, pe când Gabriel Liiceanu a parcurs drumul invers, de la peratologie la postura de lăutar prezidenţial. Mai mult de atât, a introdus, la Grupul pentru Dialog Social, după opinia lui Nicolae Breban, spiritul sectar în cultura românească, generator de discordie între scriitori, între tabere de intelectuali, consumând inutil energiile: „spiritul de la 22, de la GDS a fost un spirit partizant, sectar, de răzbunare şi de luptă contra comuniştilor, deşi comuniştii nu mai existau niciunde în estul Europei. Noi eram deja în sfera americană. A fost o luptă pentru carieră. Noi vedem că grupul de la GDS s-a afirmat. Ei se reprezintă ca elită şi eu contest acest lucru.(…)”
Extras dinProf Theodor Codreanu – Polemici Incorecte Politic
“Vă scriu, domnule procuror general, nişte oameni care îl cunosc de mult de omul cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu – vă scriu nu pentru a vă solicita clemenţă, ci pentru că socotesc de datoria lor să lumineze un aspect moral esenţial al personalităţii acestuia.” Integral la Ziaristi Online.ro
“Pleşu, Liiceanu şi Patapievici stăteau în faţa unor deţinuţi politici ca nesimţiţii. Ei erau pe rândul întâi şi cei care făcuseră 15-18 ani de puşcărie – în rândul doi. Şi cine făcea Raportul comunismului? Vladimir Tismăneanu, fiu de comisar stalinist care, e adevărat, nu stătuse în şedinţele Comitetului Central al P.M.R. alături de Ana Pauker, Nicolschi şi alţi criminali evrei, ca conferenţiarul universitar doctor docent Paul Cornea, fost secretar al C.C. al U.T.M.. Acum, nu ţi se pare normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?” Integral la Ziaristi Online.ro
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă kominternistă”. Din această lojă au făcut parte reprezentanţi de seamă ai vieţii politice româneşti: Ana Pauker (Hanna Robinshon), Iosif Chişinevschi, Vasile Luca (Luka Lazslo), Walter Roman, Lev Oigenstein […]
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Manolescu Apolzan Nicolae, Ambasadorul Romaniei la UNESCO
Stimati Domni,
Va scriu in calitate de simplu cetatean al Romaniei. In primul rand permiteti-mi sa va felicit pentru activitatea dvs recenta privind controlul averilor liderilor sindicali, conform noii Legi ANI, cerinta sustinuta de senatorul Iulian Urban inca de anul trecut si, la randul meu, de mine personal, pe vremea cand activam in presa centrala. Sa speram ca, intr-un viitor nu prea indepartat vor urma la rand si jurnalistii “de elita”, dupa magnatii sindicali, conform legii bunului simt si urmatoarei variante a Legii ANI.
Pana atunci, va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
La data repectiva, teoretic, Manolescu Apolzan Nicolae se afla la post, la Paris, impreuna cu sotia sa de la acea vreme, Manolescu Apolzan Ioana, angajata pe post de Secretar III si castiga 40.888 Euro, el si 25.129 Euro, ea. Fata de anul precedent, 2008, constatam ca li se marise salariul de la 32.304, el si de la 17.028, ea.
Cum de la acea data el a uitat sa mai depuna vreo Declaratie, conform Legii, am urmarit totusi evolutia lui prin deja fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana, acum promovata la rangul de Secretar II la aceeasi Legatie, care si-a depus ultima Declaratie la 25.10.2010. Conform acesteia, salariul celor doi era anul trecut de 37.547 Euro si 19.064 lei, el si de 22.995 Euro si 15.493 lei, ea.
De asemenea, domnul ambasador si-a pastrat si postul de profesor la Universitatea Bucuresti (conform portalului acesteia: https://www.unibuc.ro/ro/cd_nicomanolescu_ro), cat si cele de la urmatoarele institutii, la care, teoretic, activeaza in acelasi timp in care este si ambasador la Paris si de unde incaseaza remuneratii mai mult sau mai putin consistente, respectiv: Uniunea Scriitorilor din Romania, Presedinte – 56.580 lei; Academia Romana, (doar) Membru corespondent – 36.144 lei; Fundatia Romania Literara, Director General – 2723 lei; ziarul Adevarul, Colaborator – 31.166 lei; ziarul EvZ, Colaborator – 17.760 lei; Societatea Romana de Radiodifuziune, Colaborator – 2940 lei; CopiRo, Drepturi de Autor – 2072 lei; Editura Litera, Drepturi de Autor – 5649 lei; Editura Paralela 45, Drepturi de Autor – 66.693,3 lei. Aceasta era situatia pe 2009 – 2010, dupa cum transpare din Declaratia de Avere depusa la MAE de fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana (https://mae.ro/node/5132). De atunci, nu mai stim nimic…
Desigur, va rog sa studiati si in ce masura un astfel de om ocupat nu cumva atinge si sfere ale incompatibilitatii, conform aceleiasi Legi ANI.
Totodata, va rog sa luati in considerare si faptul ca domnul ambasador se afla deja la varsta senectutii si, la cei 72 de ani ai sai, a depasit cu vreo sapte anisori varsta de pensionare, conform vechii dar si noii Legi promulgate de presedintele Traian Basescu, totodata sef al diplomatiei Romaniei. Probabil sub-seful diplomatiei, dl Teodor Baconschi, a uitat prioritatile MAE enuntate de colegul sau Mihai Razvan Ungureanu si aprobate si de presedintele Traian Basescu, respectiv “lupta impotriva gerontocratiei” din aparatul Ministerului de Externe. Sa spunem ca varsta nu ar conta daca domnul ambasador ar arde zilnic ca o torta a culturii romane pe meridianele internationale, conform pozitiei sale de reprezentant al Romaniei la UNESCO inca din 2006. Insa, cu exceptia unor documente de atestare a unor situri UNESCO, ultima activitate a Romaniei, conform portalului oficial al organizatiei dateaza din… 2005 – https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/.
Dupa cum ne informeaza colegii sai din Ministerul de Externe, chiria pe care o plateste Romania pentru resedinta ambasadorului Manolescu Apolzan Nicolae de la Paris este de 11.000 Euro lunar, plus cheltuieli curente. Ca atare, de cand este ambasador, numai pe chiria aparatamentului sau ultracentral, Romania a platit peste 550.000 Euro. Plus salariile sale si ale sotiei (acum fosta sotie), inca circa 250.000 euro. De-a lungul acestei perioade, Manolescu Apolzan Nicolae a facut practic naveta Bucuresti – Paris, pentru a-si putea acoperi o parte din celalalte multiple obligatii ale sale. Le-a facut pe banii MAE sau pe banii sai?, o alta intrebare de bun simt, care probabil ar trebui sa intre mai curand in atentia Curtii de Conturi a Romaniei si relatiei acesteia cu Minsterul de Externe.
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
June 24th, 2011 
VR 
Personajul de telenobela Mircea Cartarescu a publicat azi un editorial de “revolta” la adresa “turbulentelor si derapajelor” presedintelui Traian Basescu. Impropriu spus “editorial”; mai curand o compunere de gâgă, jenanta pentru tinuta publicistica pe care vrea sa o atinga noul EvZ. Vorbim de acelasi Cartarescu care a afirmat, in acelasi spatiu oferit pe criterii misterioase si cu larghete de EvZ, ca “Havel si-a scris cartile in inchisorile din Polonia”. Daca o asemenea gafa incomensurabila ar fi fost facuta de un reporter oarecare ar fi avut marea sansa sa-i fie aratata usa redactiei. Dar sa ma intorc la subiectul zilei. Dincolo de formularile sale “savante” in ce-l priveste pe “revizionistul Basescu” – de exemplu: “Prea mult plecat la Huşi ca să creadă lumea că nu se duce la Huşi, dar el de fapt chiar la Huşi se duce” – gasim dezvaluita – as spune deconspirata -, probabil din prostie, exact linia ideologica pe care se inscrie, de fapt, intreaga gasca din care face parte: totalmente antiromaneasca.
Posted in 
Tags: 
