Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?
Ion Iliescu: Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor, – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“
Interviu in revista Romania literara, dupa mineriada din 13 – 15 iunie 1990 si fotografii memorabile pentru prietenia dintre “Niki” si Ionel
Nicolae Manolescu: “Am fost, la rândul meu, trimis la şcoală de mai multe ori pe când eram tânăr. De exemplu, de Călinescu. Am avut două incidente cu el. Unul, când i-am comentat volumul de poezii Lauda lucrurilor, în 1963, cred. I-a displăcut, probabil, ceva (deşi, evident, îi lăudam Lauda fără rezerve) şi a reacţionat în felul lui violent. I-a scris câteva rânduri lui G. Ivaşcu, arătându-se supărat că nu mi-a cenzurat cronica din “Contemporanul”. Cum adică, se întreba el, “poetul face caz de romantism”? Expresia, destul de nefericită, era a mea. Nu ştiu ce a găsit Călinescu de reproşat ideii ca atare. Un an mai târziu, comentam ediţia a doua a Scrinului negru. Când apăruse prima, nu scriam cronică. Şi remarcam “propensiunea spre grandios” (azi aş zice înclinarea!), hiperbolele, exagerările portretistice, şarjele etc. Călinescu i-a scris din nou lui G. Ivaşcu: de data asta motivul supărării era limpede. L-a reluat într-o Cronică a optimistului, fără a mă numi… Călinescu ţinea (şi din oarece oportunism) să fie remarcat realismul din romanul său. Personajele erau cum erau istoriceşte, fără umbră de caricatură. Asta era ideea. Scrisoarea conţinea caracterizări şi mai dure. Eu eram “ipochimenul” care nu pricepe… codul cultural. Ca să vezi! Nu ştiu ce s-a ales de cele două scrisori.” (Sursaaici)
Din stenograma intalnirii lui Nicolae Ceausescu cu un grup de scriitori,13 martie1981
„Tov. Nicolae Manolescu:
Mult stimate tovarase secretar general,
Imi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas.
Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.
Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.
Din pacate, tovarase secretar general, ne gasim aici, in fata Domniei Voastre, nu ca sa discutam cu presedintele statului si partidului probleme de fond ale literaturii romane, ceea ce ar fi fost de dorit, si ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi, ci sa discutam, din nou – eu, in ce ma priveste, vin pentru prima oara in fata dumneavoastra – aceleasi probleme, sa discutam din nou despre aceasta atmosfera care domneste in viata literara, de raporturile in cadrul scriitorimii noastre.
Suntem aici, tovarase secretar general, solicitand atentia Domniei Voastre din cauza acestor contradictii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Exista un raport care leaga aceste realitati. Spre exemplu, exista un raport mecanic, dovedind ca o literatura se poate face intr-un climat bun, dar exista si unele resentimente care la un moment dat denigreaza aceasta literatura. De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. Si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca operele unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre.
Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati. Tin la aceasta expresie, pentru ca mi se pare ca numai in acest cadru legal cultura se poate dezvolta firesc, fara a secreta aceasta otrava care poate duce la nemultumiri si ura.
Există un destin tragic al poporului român legat de falsele elite? Mă gândesc, în primul rând, la tulburătorul caz al lui Mihai Eminescu, ucis. Admiţând că moartea lui Eminescu ar fi doar controversată (deşi e fară de tagadă, vezi în Codul Invers) de ce, de ce nimeni, dar nimeni dintre puternicii filosofiei, politicii, justiţiei nu vrea redeschiderea cazului?
Cazul morţii lui Eminescu se va redeschide. Chiar dacă ar fi toţi împotrivă. Trebuie să se ia probe de ADN din os (care să se depună într-o Bancă de genii), probe pentru a controla mercurul din os. O dată crima stabilită nu ne mai rămâne decât să-i punem oasele într-un sicriu de argint, iar numele lui într-un calendar de sfinţi martiri. Totul se va face cu necesitate, mai ales că eu sunt încă în viaţă şi mai sunt şi foarte modest…
Explică: ai riscat (şi acum, la cât te cunosc, sunt sigur că ai fi dispus la orice sacrificiu) pentru a găsi banii necesari Proiectul Naţional Mihai Eminescu. Eşti „controversat”. Ei, care au primit şi mâncat multe milioane de euro, sunt onorabili.
Poate sunt onorabilii lui Caragiale.
În urma sacrificiului meu (pe care nu vreau să-l recunoască nimeni), în urma tipăririi a 19 manuscrise Eminescu, a editării altor 50-70 de volume de eminescologie, Academia Română a tipărit aproape toate manuscrisele în facsimil color într-o ediţie incomparabilă tehnic (care, din nefericire, a distrus peste 30 de volume prin erori de impozare). Îţi aminteşti când am publicat Apărarea lui Eminescu? Se spune că la Tribunalul Judeţean Dolj s-au întrerupt procesele fiindcă au plecat câţiva judecători să cumpere ziarul „Ora” unde publicasem Apărarea. Ce-ar fi să le reamintim detractorilor lui Eminescu că nu ştiu carte. Uite textul:
Apărarea lui Eminescu
Şi admitem că Dumnezeu a murit şi că totul este permis. Dacă Dumnezeu a murit, este permis ca deşertul să crească fără margini, nu numai în deşertul mai mare, nu numai în cultura lumii, ci şi în cultura românească. Dacă totul este permis, de ce să nu-şi permită oricine să spună despre Eminescu orice? O revistă din Bucureşti (Dilema, nr. 265/ 1998) schiţează încă un scurt capitol dintr-o mai mare încercare de despărţire de Eminescu.
Ce să însemne a te despărţi de cineva? A te despărţi de cineva înseamnă că ai împărtăşit ceva cu cineva, şi acum te desparţi; des-părţire îmi aduce aminte de o negare a părţii, care în greceşte se spune “meros”, cuvînt care este din aceeaşi familie cu “moira”. Cine să fi avut oare parte de a gusta din destinul lui Eminescu?
Dacă ne vom exprima mai pe înţelesul lui nu-ştiu-cine (zigu ornea, de exemplu), ca să te desparţi de Eminescu trebuie să-l citeşti, să-l ştii, să-l înţelegi, să-l iubeşti. Nu vreau să complic mintea nimănui, nici să-l chinuiesc cu vreo profundă Românie, vreau doar să-i explic că aşti înseamnă a avea conştiinţă, a înţelege înseamnă a traversa universul fără să-l distrugi, a iubi înseamnă a co-naşte, a co-exista cu cel iubit. Nu spunea un mistic mare că trebuie să iubeşti lucrurile pînă cînd lucrurile încep să te iubească pe tine?
Despărţirea de Eminescu
Întrebarea privind despărţirea de Eminescu îi aparţine lui Nicolae Manolescu.
1. Nicolae Manolescu are dreptate să pună întrebarea despărţirii de Eminescu pentru că un mare intelectual care s-a aventurat să scrie Istoria Critică a Literaturii Române ştie să gîndească; Eminescu este, desigur, ca un megachiliocosm în care există lumi vii, lumi geniale, lumi moarte, lumi distruse, lumi de distrus, dar şi lumi indestructibile. Aşa cred că putem vorbi despre o despărţire de Eminescu. Trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l înţelegem, altfel nu ne putem despărţi pentru că nu avem de cine. Cum să te desparţi de o femeie frumoasă, precum Claudia Schiffer, dacă n-ai cunoscut-o?
A-l cunoaşte pe Eminescu e o artă grea, îţi trebuie ani de studiu, de putere de co-gîndire. Aştept ca Nicolae Manolescu să-l iubească pe Eminescu pentru a putea să se despartă de Eminescu.
2. Nicolae Manolescu scrie: “C. Noica a văzut în Caietele tînărului studios o operă capitală a culturii române şi s-a bătut pentru editarea lor. Avea însă dreptate Marin Sorescu numindu-le maculatoare. Importanţa lor e auxiliară, biografică şi exegetică, dar atît.”
a) Cred că Marin Sorescu spunea despre Caietele Princepelui de Eugen Barbu că sînt maculatoare, nu despre manuscrisele lui Eminescu. Cred că pe Nicolae Manolescu îl înşeală memoria. Caietele lui Eminescu nu sînt maculatoare. Eu le-am văzut pe toate, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, şi, repet, nu sînt maculatoare. Nu cred că Manuscrisele lui Eminescu nu trebuie publicate, integral, în facsimil; valoarea lor nu ţine de atribute precum “auxiliară”, “biografică”, “exegetică”.
b) Sînt de acord că este o inutilitate a-l numi pe Eminescu poet naţional (deşi cuvîntul “naţional” provine din gna -, care înseamnă ceea ce puţini ştim că înseamnă).
Zigu Ornea – eminescolog de ocazie?
Zigu Ornea scrie. Cînd scrie, z.o. crede că gîndeşte.
Probă: “Fără îndoială că Eminescu este cel mai mare poet al românilor, deşi, prin anii optzeci, prof. Liviu Rusu mă îndemna (probabil că nu numai pe mine) să pornim o acţiune concertată pentru a-l instala, pe acest soclu, pe Lucian Blaga. N-am fost de acord – şi…” Trebuie să-i spun lui z.o. că, şi dacă era de acord, Eminescu rămînea pe acelaşi soclu.
Dupa ce Agentia Nationala de Integritate a confirmat ca Nicolae Manolescu, ambasadorul Romaniei literare la UNESCO desi a depasit cu vreun deceniu varsta de pensionare, este cercetat in doua lucrari conexe, baietii sefului M.A.E. Baconsky s-au dat peste cap sa-i puna Declaratia de Avere acolo unde nu era inca din 2009. In graba lor de a-l acoperi pe pensionarul de lux de la Paris cu un cumul de vreo alte zece functii si retributii, de la Uniunea Scriitorilor la Academie, de la Adevarul lui Patriciu la Radioul National, ofiterii de serviciu de la MAE au dat tot site-ul peste cap. De unde pana mai ieri-alaltaieri Declaratiile de Avere erau aranjate elegant, pe ani, in ordine cronologica, astazi brambureala a ajuns ca Declaratii din 2007 sa apara dupa cele din 2011, intercalate cu cele din 2009 si 2008 la gramada (vezi foto jos). Baietii de la IT, desi s-au straduit cu chiu si vai sa-l introduca pe sub mana pe Manolescu in rubrica anului 2010, l-au bagat cu atata repezeala ca i-au gresit si pozitia: in loc sa fie sub sotia sa (fosta) – la randul ei amploaiata MAE pe la UNESCO – si care-i poarta numele, cum era firesc, Manolescu Apolzan sub Manolescu Apolzan, o domnisoara Mantulescu a ramas sandvis intre cei doi (fosti) consorti (foto sus). O fi pe principiul “mai rasfirati, baieti, mai rasfirati”? Harababura e asa de mare ca acum l-au facut pierdut pe Manolescu impreuna cu o droaie de alti ambasadori pentru anul 2009(click foto dreapta)!
Si toate acestea pentru un biet pensionar, “uitat” la post, expirat ca si mandatul sau, si care mai si minte cu seninatate pentru Mediafax (vezi stirea mai jos):
Nicolae Manolescu: ANI nu are ce avere să îmi verifice. Declaraţia mea de avere este pe site-ul MAE
Nicolae Manolescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu are ce avere să îi verifice, precizând că declaraţia lui de avere este postată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe şi calificând drept “prostii” solicitările adresate ANI de către Victor Roncea.
Nicolae Manolescu: ANI nu are ce avere să îmi verifice. Declaraţia mea de avere este pe site-ul MAE (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
“Nu au ce avere să îmi verifice. Eu iau leafa de ambasador ONU şi leafa de la Academie şi sunt plătit pentru ce mai scriu”, a spus Nicolae Manolescu.
El a precizat că de cinci ani “predă la universitate gratis”, iar pensia i-a fost suspendată – ambele aspecte fiind consecinţe ale funcţiei sale de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
“Nu cred că ANI are treabă cu mine”, a adăugat Nicolae Manolescu. În plus, Manolescu a spus că declaraţia lui de avere este postată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul MAE şi completată în 25 octombrie 2010, Nicolae Manolescu a avut în ultimul an fiscal un venit de 37.547 de euro şi 19.064 de lei, ca ambasador al României la UNESCO, 36.144 de lei – ca membru corespondent al Academiei Române, 56.580 de lei – ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi 2.723 de lei – ca director general al Fundaţiei “România literară”.
Totodată, Manolescu a mai avut venituri din drepturi de autor de circa 126.000 de lei, din colaborări cu publicaţiile Evenimentul zilei şi Adevărul, contracte cu editurile Paralela 45 şi Litera şi din colaborarea cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Averea criticului literar Nicolae Manolescu este verificată de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unor posibile nereguli semnalate instituţiei de fostul lider al Asociaţiei Civic Media, Victor Roncea. Acesta a postat pe blogul său un răspuns primit de la ANI, în urma solicitărilor adresate instituţiei de a-i cerceta averea lui Manolescu.
Potrivit documentului transmis lui Roncea de ANI, ancheta inspectorilor de integritate a început în data de 2 martie, odată cu prima solicitare transmisă de acesta, în urma căreia a fost deschis dosarul.
Inspectorii de integritate vor evalua averea şi posibilele incompatibilităţi sau conflicte de interese în care s-ar afla Manolescu.
Roncea prezintă şi cererea sa de verificare a lui Manolescu. În aceasta, el susţine că Manolescu nu şi-a mai depus “nici declaraţia de avere şi nici pe cea de interese încă din 5 iunie 2009”.
În acelaşi document Roncea reclamă posibile alte incompatibilităţi între calitatea lui Manolescu de ambasador al României la ONU şi celelalte funcţii pe care le ocupă, între care cea de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Ca răspuns, Manolescu a calificat aceste afirmaţii ca fiind “prostii”.
Manolescu este membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director (1990). A devenit preşedinte al Partidului Alianţei Civice, în iulie 1991. A fost senator de Sibiu, desemnat în urma alegerilor de la 27 septembrie 1992, şi a candidat, din partea Alianţei Naţionale Liberale, la Preşedinţia României, în noiembrie 1996.
A fost membru al Biroului Permanent al PNL şi preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, după fuziunea PAC cu PNL, în martie 1998. În iulie 2000 a demisionat din PNL.
El a fost numit, în vara lui 2006, în postul de ambasador al României la UNESCO. La 5 septembrie 2006, Comisiile de politică externă ale Parlamentului l-au validat pentru acest post, iar decretul prin care a fost numit a fost semnat, în 4 octombrie 2006, de preşedintele Traian Băsescu.
Anterior, Mediafax a publicat urmatoarea stire, foarte corecta ca si cea de mai sus, dealtfel (nu-i vina ziaristilor ca un intelectual care n-a facut nimic pentru Romania la UNESCO, in cinci ani de sejur la Paris pe banii nostri, minte cu nerusinare):
Agenţia Naţională de Integritate îi verifică averea lui Nicolae Manolescu
Averea criticului literar Nicolae Manolescu este verificată de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unor posibile nereguli semnalate instituţiei de fostul lider al Asociaţiei Civic Media, Victor Roncea.
Agenţia Naţională de Integritate îi verifică averea lui Nicolae Manolescu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Acesta a postat pe blogul său un răspuns primit de la ANI, în urma solicitărilor adresate instituţiei de a-i cerceta averea lui Manolescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Potrivit documentului transmis lui Roncea de ANI, ancheta inspectorilor de integritate a început în data de 2 martie, odată cu prima solicitare transmisă de acesta, în urma căreia a fost deschis dosarul.
Inspectorii de integritate vor evalua averea şi posibilele incompatibilităţi sau conflicte de interese în care s-ar afla Manolescu.
Roncea prezintă şi cererea sa de verificare a lui Manolescu. În aceasta, el susţine că Manolescu nu şi-a mai depus “nici declaraţia de avere şi nici pe cea de interese încă din 5 iunie 2009”.
În plus, Roncea reclamă posibile alte incompatibiităţi între calitatea lui Manolescu de ambasador al României la ONU şi celelalte funcţii pe care le ocupă, între care cea de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Manolescu este membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director (1990). A devenit preşedinte al Partidului Alianţei Civice, în iulie 1991. A fost senator de Sibiu, desemnat în urma alegerilor de la 27 septembrie 1992, şi a candidat, din partea Alianţei Naţionale Liberale, la Preşedinţia României, în noiembrie 1996.
A fost membru al Biroului Permanent al PNL şi preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, după fuziunea PAC cu PNL, în martie 1998. În iulie 2000 a demisionat din PNL.
El a fost numit, în vara lui 2006, în postul de ambasador al României la UNESCO. La 5 septembrie 2006, Comisiile de politică externă ale Parlamentului l-au validat pentru acest post, iar decretul prin care a fost numit a fost semnat, în 4 octombrie 2006, de preşedintele Traian Băsescu.
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Manolescu Apolzan Nicolae, Ambasadorul Romaniei la UNESCO
Stimati Domni,
Va scriu in calitate de simplu cetatean al Romaniei. In primul rand permiteti-mi sa va felicit pentru activitatea dvs recenta privind controlul averilor liderilor sindicali, conform noii Legi ANI, cerinta sustinuta de senatorul Iulian Urban inca de anul trecut si, la randul meu, de mine personal, pe vremea cand activam in presa centrala. Sa speram ca, intr-un viitor nu prea indepartat vor urma la rand si jurnalistii “de elita”, dupa magnatii sindicali, conform legii bunului simt si urmatoarei variante a Legii ANI.
Pana atunci, va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
La data repectiva, teoretic, Manolescu Apolzan Nicolae se afla la post, la Paris, impreuna cu sotia sa de la acea vreme, Manolescu Apolzan Ioana, angajata pe post de Secretar III si castiga 40.888 Euro, el si 25.129 Euro, ea. Fata de anul precedent, 2008, constatam ca li se marise salariul de la 32.304, el si de la 17.028, ea.
Cum de la acea data el a uitat sa mai depuna vreo Declaratie, conform Legii, am urmarit totusi evolutia lui prin deja fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana, acum promovata la rangul de Secretar II la aceeasi Legatie, care si-a depus ultima Declaratie la 25.10.2010. Conform acesteia, salariul celor doi era anul trecut de 37.547 Euro si 19.064 lei, el si de 22.995 Euro si 15.493 lei, ea.
De asemenea, domnul ambasador si-a pastrat si postul de profesor la Universitatea Bucuresti (conform portalului acesteia: https://www.unibuc.ro/ro/cd_nicomanolescu_ro), cat si cele de la urmatoarele institutii, la care, teoretic, activeaza in acelasi timp in care este si ambasador la Paris si de unde incaseaza remuneratii mai mult sau mai putin consistente, respectiv: Uniunea Scriitorilor din Romania, Presedinte – 56.580 lei; Academia Romana, (doar) Membru corespondent – 36.144 lei; Fundatia Romania Literara, Director General – 2723 lei; ziarul Adevarul, Colaborator – 31.166 lei; ziarul EvZ, Colaborator – 17.760 lei; Societatea Romana de Radiodifuziune, Colaborator – 2940 lei; CopiRo, Drepturi de Autor – 2072 lei; Editura Litera, Drepturi de Autor – 5649 lei; Editura Paralela 45, Drepturi de Autor – 66.693,3 lei. Aceasta era situatia pe 2009 – 2010, dupa cum transpare din Declaratia de Avere depusa la MAE de fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana (https://mae.ro/node/5132). De atunci, nu mai stim nimic…
Desigur, va rog sa studiati si in ce masura un astfel de om ocupat nu cumva atinge si sfere ale incompatibilitatii, conform aceleiasi Legi ANI.
Totodata, va rog sa luati in considerare si faptul ca domnul ambasador se afla deja la varsta senectutii si, la cei 72 de ani ai sai, a depasit cu vreo sapte anisori varsta de pensionare, conform vechii dar si noii Legi promulgate de presedintele Traian Basescu, totodata sef al diplomatiei Romaniei. Probabil sub-seful diplomatiei, dl Teodor Baconschi, a uitat prioritatile MAE enuntate de colegul sau Mihai Razvan Ungureanu si aprobate si de presedintele Traian Basescu, respectiv “lupta impotriva gerontocratiei” din aparatul Ministerului de Externe. Sa spunem ca varsta nu ar conta daca domnul ambasador ar arde zilnic ca o torta a culturii romane pe meridianele internationale, conform pozitiei sale de reprezentant al Romaniei la UNESCO inca din 2006. Insa, cu exceptia unor documente de atestare a unor situri UNESCO, ultima activitate a Romaniei, conform portalului oficial al organizatiei dateaza din… 2005 – https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/.
Dupa cum ne informeaza colegii sai din Ministerul de Externe, chiria pe care o plateste Romania pentru resedinta ambasadorului Manolescu Apolzan Nicolae de la Paris este de 11.000 Euro lunar, plus cheltuieli curente. Ca atare, de cand este ambasador, numai pe chiria aparatamentului sau ultracentral, Romania a platit peste 550.000 Euro. Plus salariile sale si ale sotiei (acum fosta sotie), inca circa 250.000 euro. De-a lungul acestei perioade, Manolescu Apolzan Nicolae a facut practic naveta Bucuresti – Paris, pentru a-si putea acoperi o parte din celalalte multiple obligatii ale sale. Le-a facut pe banii MAE sau pe banii sai?, o alta intrebare de bun simt, care probabil ar trebui sa intre mai curand in atentia Curtii de Conturi a Romaniei si relatiei acesteia cu Minsterul de Externe.
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
Aura Christi
O carte primejdioasă: Trădarea criticii de Nicolae Breban şi „bolşevismul anticomunist”
“(…) Fiind, da, „privitor ca la teatru” şi ştiind că – de la Mihail Eminescu încoace – „ce e val ca valul trece”, chiar dacă valul durează mai bine de douăzeci de ani, evident că, în ultimă instanţă, nu au decât să te amuze pornirile, impulsurile oportuniste, avându-şi originea în invocatul de Norman Manea „bolşevism anticomunist”, practicat asiduu de Grupul de Dialog Social, mai exact de unii membri fruntaşi ai acestei secte culturale.
Apropo, autorul romanului parabolic Despre clovni. Dictatorul şi artistul, nota, între altele, că „bolşevismul anticomunist (nu întâmplător, şi post-comunist) îmi displace la fel de mult ca bolşevismul însuşi… N-ar trebui să uităm niciodată avertismentul lui Nietzsche către cei care privesc multă vreme în ochi diavolului şi s-ar putea, treptat, transforma ei înşişi într-unul…” (…)
Având o judecată în esenţă coruptă de interese de grup – aidoma altor comentatori de mâna a doua ai momentului, înregimentaţi, ca şcolerii cu cravate portocalii, în rândurile Grupului de Dialog Social, devenit o prelungire a Cotrocenilor, în realitate, o sectă exclusivistă, fals elitistă, alcătuită, în proporţie greu de neglijat, din falşi doctori, excomunişti, ex-securişti, nu-i aşa?, cărora li se fardează dosarele la CNSAS; da, gdsiştii dictează în cultura română de douăzeci de ani, având o reţea răspândită, precum o caracatiţă, pe la ministere, departamente şi sub-sub-departamente, adică agenţii şi acareturi guvernamentale de tot soiul, hrănindu-se din munţi de bani din străinătate şi nu mai puţin din fonduri bugetare, demonstrându-se astfel cât de avantajos, pecuniar şi social vorbind, poate fi „bolşevismul anticomunist”, nu-i aşa? – pentru a susţine calomniile şi falsele legende, aluziile calomnioase, supoziţiile insidioase, cu aerul că sunt rupte din coasta adevărului gol-goluţ etc.,
Dupa o campanie mizera cu iz de kominternism dusa in paginile Romaniei literare impotriva ZIUA si a anumitor jurnalisti ai ei de catre vicepresedintele ICR Mircea Mihaiesi orizontul revistei s-a limitat brusc. Dinu Patriciu a hotarat sa stopeze pomparea grupului de interese strans unit in jurul lui Nicolae Manolescu, sef Rl, la USR, profesor la Univ, ambasador UNESCO la Paris si multe altele. Decizia s-a luat chiar ieri, in ciuda anuntului dat astazi de responsabilii Trustului Adevarul Holding, din care face parte si compania Satiricon, sub egida careia se edita Romania literara.
Razvan Corneteanu, directorul general al Trustului Adevarul Holding a declarat azi ca, de fapt, contractul de management cu Romania literara s-ar fi incheiat inca din decembrie si nu a mai fost reinnoit. Cornateanu a mai precizat pentru Mediafax ca, in ceea ce priveste Satiricon, compania avea functia de “distribuitor unic” pentru Romania literara si ca propunerea de renuntare la contract a venit din partea Adevarul Holding, trustul fiind focusat pe dezvoltarea produselor la care este si actionar. “Investitiile in produsele noastre sunt cele mai importante. In acest moment, avem 12-15 produse noi pe care le vom dezvolta pe parcursul acestui an”, a subliniat directorul general al Adevarul Holding.
Reaminim ca in urma cu numai doua zile situatia era, totusi, alta. Duminica, Satiricon anuntase intrarea in Clubul Roman de Presa cu tot cu… Romania literara. Asadar, motivul este cu totul altul: isteria subpamanteana a “invingatorului” Mihaiesi la adresa lui Rosca Stanescu si altor ziaristi ai ZIUA a dus la sistarea stipendierii cenaclului lui Manolescu. Atacul murdar la adresa unor ziaristi de prestigiu ai Romaniei este descalificant cu statutul de “intelectual” al angajatilor RL si tinuta pe care ar fi trebuit sa o aiba o revista culturala, a opinat finantatorul principal, conform surselor noastre.
Manolescu a declarat azi destul de sec ca exista negocieri cu alte companii pentru preluarea atributiilor de management, detinute, pana in decembrie, de catre trustul Adevarul Holding. Sa vedem ce milionar vor mai pacali intelectualii de-acum incolo. Poate seful lui Mihaies de la ICR, HR Patapievici, va face o propunere tovaraseasca: sa se mai reduca pensiile pentru a se umple, din banii nostri, buzunarele misunatorilor din jurul bugetului statului. Exista si precedentul. Pe vremuri, la ordinul personal al lui Ion Iliescu, Fundatia Culturala Romana a fost obligata sa finanteze revista lui Andrei Plesu, Dilema, pana cand ilustrul om al tuturor regimurilor s-a certat cu Augustin Buzura. Poate ramane si Plesu fara fonduri… Sau un alt slujbas de oligarh, care soarbe cat poate si de la Basescu si de la Vantu pentru ideiile lui in monolog…
Si imaginati-va dragi hoitari ca Rosca Stanescu se impaca in curand cu stiti voi cine… Ha, ha, ha!
PS: Intre timp am aflat ca Rl este si va fi in continuare sponsorizata de USR, unde Manolescu este presedinte (conflict de interese, ceva?) cat si de Ministerul Culturii, adica de noi. Foarte tare!
Poate cea mai importanta stire legata de Adunarea Generala a Clubului Roman de Presa (CRP) de ieri (cand s-a schimbat, provizoriu, conducerea – vezi https://calincosmaciuc.wordpress.com/2008/02/10/indira-for-president/) este ca s-a hotarat si includerea in CRP a societatilor Satiricon si Media Promovalores. Satiricon editeaza publicatiile Dilema Veche, Dilemateca si Romania Literara si este parte a Grupului Rompetrol-KazMunaiGaz. Cu alte cuvinte, pentru cine nu stia, distinstii Andrei Plesu si Nicolae Manolescu sunt angajatii oligarhului Dinu Patriciu beneficiind direct de petro-rublele de la Kremlin virate prin Kazakhstan. Si nu numai ei sunt pe statul de plata bifat la Moscova. De cand Adevarul editeaza si Foreign Policy Romania, si urmatorii membri ai Consiliului Editorial FPR sunt slujbasii lui Patriciu (unul dintre ei, vip de stat): Adrian Severin, Magdalena Boiangiu, Petre Roman, Ovidiu Nahoi, Mihai Razvan Ungureanu, Vasile Puscas si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Andrei Plesu.
Cine o sa se oboseasca sa ia primul numar al FP la rasfoit o sa gaseasca acolo niste laude gratuite si siropoase din partea “viperinului de stat” la adresa “importantei tranzactii” care a lasat Romania fara Rompetrol si “ponderea extraordinara a acestor succese pentru imaginea noastra pe plan extern”.
May 9th, 2011 
VR 
Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?
Vezi aici ce mare critic literar al Romaniei l-a definit pe Nicolae Manolescu drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”
Posted in 
Tags: 
