Sfinţii Părinţi ne învaţă că minciuna demonică nu este opusul adevărului ci pervertirea acestuia. Minciuna drăcească are în ea o doză suficient de mare de adevăruri pentru a face mai dificilă contestarea ei.
Minciuna diabolică prin excelenţă în politică este celebrul “Scopul scuză mijloacele”, atribuit pe nedrept lui Machiavelli. Singurul autor posibil a fost însuşi Diavolul. Dar această minciună drăcească se pliază perfect pe instinctele oamenilor. Or oamenii, mai ales în politică, se ghidează nu după nevoi ci după instincte…
Dacă vom căuta să vedem adevărul în minciunile drăceşti, vom găsi acolo adevărul care ne convine. Să luăm de exemplu ceea ce se întâmplă zilele acestea în politica românească:
Dacă eşti uselist ai partea ta de adevăr. Regimul Băsescu a fost un regim corupt şi abuziv. Dacă eşti pedelist iar ai dreptate: ceea ce se întâmplă zilele acestea este un abuz comis de un grup de politicieni corupţi.
Dar dincolo de aceste mici adevăruri, peste ele, tronează marea minciună care perverteşte, deturnează adevărul.
Dar doar cu un pic de raţiune ştii că scopul nu scuză mijloacele (şi deci ceea ce face USL nu este legitim) şi nici un abuz comis împotriva unui lider abuziv nu îl validează pe acesta (şi deci Băsescu şi PDL-ul nu sunt personaje pozitive ale acestei nebunii).
Însă această minciună drăcească lucrează cu instinctele, nu cu raţiunea. Scopul ei este tocmai păcălirea raţiunii, aburirea ei….
Ce va ieşi din această nebunie? Nu vreau să mă gândesc. Parafrazându-l pe Edmund Burke, pot spune doar că răul a fost comis şi nu mai pot face altceva decât să nu mă mânjesc, să nu mă fac complice la acest rău şi la consecinţele sale….
Reprezinta Mark Gitenstein America? Eu, cu o jumatate de familie formata din cetateni americani, buni platitori de taxe in SUA, cred ca nu. Un ambasador care prefera sa reprezinte 200 de homosexuali exhibitionisti si sa-si bata joc de alte 20.000.000 de romani, de traditia, cultura si religia lor milenare, si carora uita sa le ceara scuze pentru violurile asupra unor minore transformate in obiecte sexuale de soldatii americani de la Deveselu, nu poate reprezenta America. Cel mult o guvernare comunistoida cu spoiala democratica pe care marea majoritate a americanilor o dispretuiesete si de care se va debarasa in foarte scurt timp. Asa cum scarbe ca Monica Macovei – despre care veti afla detalii interesante in materialul lui Mircea Platon de mai jos – nu pot reprezenta Romania. Din pacate, Romania a avut ghinion numai de ambasadori trimisi cu pluta din SUA, maruntei cu fruntea ingusta si mana lunga, veniti pe canalul unor interese afaceristice de grup si nu diplomati desavarsiti, adevaratii emisari ai marii natiunii americane. Un intrigant ca Alfred Moses, “contributor” veros la coruptia transfrontaliera, intrat in vizorul serviciilor speciale euro-atlantice – vezi Afacerea Transchem, unul dintre motivele pentru care Mircea Geoana nu a castigat alegerile (prietenii, mai ales cei insulari si de peste ocean, stiu de ce) -; un buticar aprozarist, ca James Rosapepe, declarat cel mai prost ambasador american chiar de catre Departamentul de Stat al SUA; sau un homosexual notoriu ca Michael Guest, ale carui interese primordiale priveau satisfacerea agendei adoptiilor externe, respectiv a importatorilor de copii albi pentru cuplurile de homosexuali “waspy” din Statele Unite. Iar Mark Gitenstein, cu declaratiile lui ca homosexualii trebuie sa aiba “exact aceleasi drepturi” cu noi, nu este departe de aceeasi agenda. Fortunately, in curand o sa-i zboare talpasita de pe aici, si, sa speram, odata cu el si toata gasca de profitori ai tuturor regimurilor, culegatori de scame si semanatori de intrigi si ura. Singurul ambasador cu adevarat american, un profesionist in toata puterea cuvantului, care a servit in egala masura si America si Romania, ramane Jack Dyer Crouch II. Ghinion, de doua ori, pentru Romania, tocmai fiul sau a fost implicat in accidentul caruia i-a cazut victima minunatul Teo Peter. Norocul nostru este ca avem parte insa si de reali ambasadori pro-bono ai Americii, care cunosc, inteleg si iubesc Romania, ca istoricul american Larry L. Watts sau alti amici de-ai mei care prefera bucuria anonimatului.
Asadar La Multi Ani, America! cea pe care o stiu eu.
Un tip mult mai invatat ca mine, doctor în istorie la Ohio State University – Columbus, Ohio, cu care nu sunt de acord intotdeauna dar caruia ii respect inteligenta si ii admir verbul si argumentatia analitica, explica, la randul sau, in termeni mult mai academici, de ce Mark Gitenstein nu reprezinta America si nici Monica Macovei Romania:
Corupţia locală şi corupţia globală: istorii de deşteptat copiii
de Mircea Platon
1. Ştire Mediafax din 22 martie 2012: “Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat joi că Monica Macovei este mentorul său şi prima persoană pe care o sună atunci când vrea să afle pentru ce trebuie să pledeze legat de reforma justiţiei din România.”[1]
2. Ştire Mediafax din 20 mai 2012: “Ambasadorul Gitenstein ‘are tot dreptul’ să facă aprecieri la adresa procurorului-şef al DNA, pentru că Departamentul de Stat al SUA a ‘finanţat’ atât DIICOT, cât şi DNA şi este interesat de ce se întâmplă cu această ‘investiţie’, a declarat, duminică, vicepreşedintele PDL Monica Macovei […] : ‘Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu’, a explicat vicepreşedintele PDL.”[2]
3. Punând cap la cap cele două ştiri putem trage concluzia că dna Macovei apără dreptul dlui ambasador Gitenstein de a rosti răspicat în public ceea ce-i transmite dna Macovei la telefon. Fiind însă, în acest caz, şi parte interesată şi analist-judecător, dna Macovei se află în plin conflict de interese şi se angajează într-un nonşalant act de corupţie – am putea zice – la vârful discursului public. Spre deosebire de privatizările frauduloase ale averii publice, dna Macovei “naţionalizează” fraudulos o opinie privată. Banii murdari se albesc trecându-i printr-o bancă străină, de preferat dintr-o republică bananieră. Ideile contrafăcute se legitimează reciclându-le printr-o ambasadă străină, de preferat dintr-o republică civilizată.
4. Dar dna Macovei nu luptă împotriva corupţiei doar prin telefonul de partid şi megafonul dlui ambasador Gitenstein, ci şi în nume propriu şi pe faţă. La data de 19 mai 2009, dna Macovei a fost invitată să depună mărturie în faţa “Comitetului pentru Servicii Financiare” (Committee on Financial Services) al Camerei Reprezentanţilor din S.U.A..
Conform surselor Ziaristi Online, mai multe organizatii neguvernamentale si numeroase personalitati ale societatii civile si culturale romanesti doresc sa il propuna la functia de presedinte al Institutului Cultural Roman pe filosoful Alexandru Surdu, Preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, un om de cultura desavarsit. Read More »
Colimator: O alta nesimtire “jurnalistica” consta in clonarea stupida si forma infantila sub care apar, in ultima perioada, EvZ, controlat de Tal Silberstein prin Dan Andronic si cotidianul Adevarul, controlat nu se stie de cine si aflat, formal, in posesia “mogulului cel rau” Dinu Patriciu. La crapulozitatea celor doua benzi desenate intrate in cartel se adauga, pe exact aceeasi linie, si dementa lui Cristian Tudor Popescu (foto No Comment). Read More »
Postul Realitatea TV se află din nou în proprietatea familiei lui Sorin Ovidiu Vîntu, după ce, timp de aproape un an, patronul oficial al televiziunii de știri a fost afaceristul Elan Schwartzenberg. Read More »
Aşezaţi-vă la 1,5-2 metri de monitor şi priviţi afişul imaginea de mai jos:
Este adevărat că imaginea pe care o percepeţi este aceasta?
Faceţi o translaţie acum şi gândiţi-vă că sunteţi pe stradă şi treceţi pe lângă acest afiş. Deci cu ce mesaj rămâneţi voi?
.
1. În primul rând percepeţi câmpul superior din centru-dreapta. O imagine parcă decupată din reclamele serialului Eliot Ness, sau de ce nu, a serialului La Piovra. O imagine “violentă” în care albastru-miliţian contrastează puternic cu gălbuiul-verzui cadaveric.
2.În al doilea rând, în mod reflex privirea vă fuge în stînga şi percepeţi câmpul cu distribuţia serialului propus de Casa de Filme “Noua Republică”. Numele vedetelor, nu le puteţi distinge ci doar intui, făcând în subconştient legătura cu chipurile celor din imagine. Asta bineînţeles doar voi “cinefilii”. Că restu’, adică nea Ionii, Maricicilii şi D-Kanalişti habar n-au! Lor le “place tare” (mă-nebunesc când aud câte-o pupăză d-asta ‘tele-ctuală cum spune că-i “place tare”) doar, Zăvoranca, Pepe şi tele-novelele!
3. În al treilea rând percepeţi câmpul inferior:
23.06.2012
ÎNCEPUTUL
SFÂRŞITULUI
LOR
Atenţie la culori!
– albastrul: miliţia
– verdele prăzuliu: încercarea ratată de rebrenduire “iamagistică” a PDL-ului.
– negru: întunericul
– roşu: comuniştii
Deci mesajul pe care îl receptaţi este:
A ÎNCEPUT SFÂRŞITUL CELOR DIN IMAGINE!
Hihihi….uneori:
GURA PĂCĂTOŞILOR ADEVĂR GRĂIEŞTE!
O remarcă mai fac:
BĂI MIHAIL NEAMŢU,
OBSERVI AŞEZAREA PERSONAJELOR ÎN IMAGINE?
– În planul superior personajele principale:
Mihai Răzvan Ungureanu şi Monica Macovei Gherghescu.
– În planul inferior personajele secundare:
Tu întemeietorul acestui partid şi încă câţiva figuranţi!
Te întreb:
CE PĂRERE ÎŢI FACI NEAMŢULE?
Hihihihi……
.
PS1 Apropo. Dobitocul de Cristian Preda unde-o fi?
SPER CĂ NU RĂMÂNE ÎN PDL!
Eu zic să-l luaţi cu voi ca să aibe cine să ragă pe blog!
.
PS2 Bleahhhhhhh, imaginea din câmpul superior centru-dreapta parcă-i o flegmă! Flegma unui tuberculos…..
Conform legilor României ceea ce face USL este ilegal!
La toate acestea “se umblă” pentru ca în final
MARINARUL SĂ FIE SUSPENDAT.
(aici nu pot preciza dacă este sau nu conform legilor României)
Pot preciza însă altceva:
EU, CETĂŢEAN AL ROMÂNIE, SUNT DE ACORD CU TOATE ACESTE ILEGALITĂŢI, DEOARECE ACEASTA ESTE UNICA SOLUŢIE PRIN CARE ROMÂNIA NU VA AJUNGE LA DISCREŢIA POLIŢIEI POLITICE PE CARE MAFIA CONDUSĂ DE MONICA MACOVEI GHERGHESCU VREA S-O IMPUNĂ DREPT PRINCIPAL ORGANISM DE SUBORDONARE A FUNCŢIONARII STATULUI ROMÂN.
Dacă USL-ul va da chix şi acum, vom ajunge un stat de “infractori fără de vină” acuzaţi în baza unor dosare fabricate la comandă de o slugă, şi anume de Daniel Morar, care nu se dă în lături de la nici-o blestemăţie pentru a-şi mulţumi stăpânii. De fapt, în primul rând pentru a-şi mulţumi stăpâna, care la rândul ei, fiind şi ea o slugă, trebuie să-şi mulţumească la rândul ei stăpânii.
Trăim şi vedem ce-o fi şi cum o fi.
SĂ SE SPELE PE CAP.
Şi spun aceasta deoarece oricare dintre aceste două găşti va învinge, noi românii vom pierde.
VA FI BINE DOAR PENTRU EI.
PENTRU NOI VA FI DOAR RĂU.
PS: Dacă actuala guvernare va reuşi să destructureze mafia condusă de Monica Macovei – Gherghescu, principalul partid de opoziţie nu va fi PDL, ci va fi PPDD-ul
Sariti, e “lovitura de stat”, striga din gura de sarpe gasca in civil din PDL, de la sorosista MM la soricarul MRU. În opinia lui Mihai Razvan Ungureanu, citata de Mediafax si presa monocolora, ceea ce se întâmplă azi îi aduce aminte, ca istoric, de “momentele negre din perioada interbelică“.
Stati oleaca asa. Nu miscati! Sa o luam metodic. “Momentele negre din perioada interbelica”… Probabil istoricul medievist din el sigur nu s-a gandit la “evul mediu intunecat” ci chiar la perioada interbelica…. Pai, atunci am avut asa: una bucata print, viitorul rege Carol al II-lea, ramas dupa amanta lui, Elena Lupescu, in strainataturi, prin 1925, si revenit apoi in tara, pentru a fi incoronat, la 8 iunie 1930. Dupa ascensiunea legionara de netagaduit, ca urmare a uriasei sustineri populare a Miscarii lui Corneliu Zelea Codreanu, intrata in Legislativ pe cale democratica, ca a treia forta a Romaniei, la 10 februarie 1938, Carol al II-lea dizolva Parlamentul si instituie dictatura regala. Regimul politic din Romania este clonat dupa Germania lui Hitler. Urmeaza asasinate sangeroase, uciderea brutala a lui Corneliu Zelea Codreanu si zeci de crime in masa din randurile legionarilor, fara procese si cu victime lasate sa putrezeasca in piata publica. Politica scelerata a lui Carol al-II-lea duce la abdicarea lui si proclamarea Statului National Legionar cu Mihaita la Palat si Antonescu la Putere. Ianuarie 1941, urmeaza asa-zisa “rebeliune legionara” dovedita peste 60 de ani ca fiind pusa in scena de NKVD, cu acordul SS-ului. Un fel de 13-15 iunie 1990, cand rusii s-au calcat pe picioare cu “occidentalii”. Mai departe cred ca stim cu totii ce s-a intamplat. Antonescu ordona trecerea Prutului si declansarea Razboiul Sfant pentru redobandirea provinciilor romanesti furate de Stalin, ceea ce sustine si Basescu ca ar face astazi. Urmarea tragica este cunoscuta: pe mana cu comunistii sovietici si dezorientatii anti-Antonescu, Regele Mihai tradeaza Romania Rusiei si il da pe Maresal pe mana bolsevicilor. Au urmat 50 de ani de comunism.
Acestea ar fi, foarte pe scurt, dar ceva mai lung decat s-a exprimat, eliptic, PNL-istul Ungureanu, “momentele negre din perioada interbelică”. Si-acum, spuneti-mi Dvs la ce “momente negre” credeti ca s-au referit istoricul si politicianul din el? La momentul dizolvarii Parlamentului de catre Carol al II-lea, la Statul National Legionar sau la lovitura de stat din 23 august 1944?
Bun. Deci: 1) Daca Basescu e Carol al II-lea (si atunci e cam dictator in mintea lui Ungureanu) inseamna ca USL-eul – comunistii vopsiti ai lui Iliescu – reprezinta Miscarea Legionaracare il da jos pe Carol/Basescu si instaureaza Statul National Legionar??? Pai nu Iliescu striga in ’90 cu Plesu cu tot in Guvern ca se da “o lovitura de stat legionara” contracarata cu o brava mineriada stradala? Va rugam, nu plagiati bunicuta alintata “carpa kaghebista”!!!
Alta varianta: 2) Daca “momentele negre” sunt perioada “rebeliunii legionare”, atunci Antonescu e Antonescu (Crin) si PDL-eu’ e Miscarea Legionara prigonita de Armata si SS??? Tz tz tz… Asta nu suna prea bine pentru… Mark Gututenstein.
Deci, nu-i asta varianta. Mai ramane 23 august ’44. Adica: 3). Basescu e Maresalul Antonescu (a si spus-o chiar el, de au sarit cu curu’n sus chiar papitoii ‘telectuali care se ascund azi dupa turul panatalonilor lui), la putere e USL-ul, din strada vin opozantii PDL, recte comunistii, care, cu sprijinul Moscovei, organizeaza lovitura de stat impotriva Guvernului si a lui Antonescu/Basescu, mascata in “eliberarea Romaniei”, il aresteaza pe Basescu impreuna cu USL-istii din Guvern si instaureaza dictatura bolsevica. La inceput, se credea rege al “poporului muncitor” chiar Mihaita. Mihaita Razvan Ungureanu? Cu Monica Macovei pe post de Ana Pauker, Cristi Preda ca doctor Petru Groza si cu Patapievici si Tismaneanu, juniorii de azi, in rolurile lui Patapievici si Tismaneanu, taticutii lor? Sau Mihaita e Victoras Ponta?
Nu mai inteleg nimic! In tot cazul, “momente negre”!
Sa vina noii salvatori ai Romaniei! Avem nevoie de “frontul unit” de salvare a Romaniei!
PS: Ca sa fie clar si pentru tampitii care, din greseala sau dinadins, se ratacesc pe-aici: am aceeasi scarba fata de USL ca si fata de PDL. Si aici este, probabil, singurul punct unde ma intalnesc cu sturlubaticul pensionar MApN Mircea Toma: PDL si USL, aceeasi mizerie! Dar cel mai scarba mi-e de curvele pretutindenare care se dau domnisoare patrioate! 🙂
Rectorul Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, este incompatibil, atat din punct de vedere moral cat si profesional, cu postura de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Mircea Dumitru a refuzat sa analizeze plagiatele crase al lui Gabriel Liiceanu, identificate de ziarul ZIUA in 2007, un caz cel putin la fel de grav ca cel privind plagiatul lui Victor Ponta: Cazul Liicheanu. Am reprodus deja cateva seturi de dovezi incontestabile privind plagiatele lui Liiceanu, cu sprijinul filosofului Constantin Barbu, discipol al lui Noica foarte cunoscut de Liiceanu din perioada Scolii de la Paltinis, la Ziaristi Online. Dar sa revenim la amoralul judecator de azi, Mircea Dumitru, dovedit, dupa cum veti citi in continuare, ca fals traducator din germana a trei lucrari filosofice de Ludwig Wittgenstein, aparute la editura Humanitas. Din prostie, membrul nostru fruntas al CNATDCU a recunoscut in propriul CV ca… nu cunoaste limba germana. Detalii, fulminante si aproape incredibile, mai jos.
Mircea Dumitru era in 2007 decan al Facultatii de Filosofie si membru vocal-instrumental al CNATDCU, primul in drept care ar fi trebuit sa solicite cercetarea acuzele de plagiat, insotite de dovezi, suspiciuni care troneaza in CV-ul ascuns al lui Liiceanu inca de la doctoratul sau plagiat din Noica, soldat cu un imens scandal la Academie, motiv pentru care a si trebuit sa paraseasca Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane, gasind o pozitie oarecare la Institutul de Istoria Artei (!?), alaturi de prepusul sau, Andrei Plesu.
Insa tot in 2007, pe cand Mircea Dumitru era mult mai mutulica ca azi (cacofonie pe merit), decanul surd, mut si orb de atunci era si membru în “board-ul ştiinţific” al “New Europe College” (2002 – 2008), Colegiul rectorului Andrei Plesu, unde, in anii ’90, fusese si “fellow”. Insa tot in anii ’90, conform CV-ului sau, fostul instructor la Casa Pionierilor Buftea, facea pe “redactorul principal II” la… Humanitas. Il vedeati pe marele filosof fara opera G Liiceanu judecat de un fost redactor “II” de-al sau, “fellow” de-al tovarasului sau A Plesu si co-autor de carte a trois cu inca presedintele ICR, HR Patapievici?
Este vorba de o brosura intitulata pompos carte, aparuta la Editura LiterNet, in 2005. Cu un numar impresionat de pagini (50!), tiparite cu un caracter de litera “prezidential”, volumul “autorilor” Plesu, Dumitru si Patapievici impresioneaza insa prin calitatea dilemelor enuntate in conferintele transpuse in “carte” de LiterNet: “În încheierea conferinţei sale, Andrei Pleşu se întreba de ce creştinismul, având o tradiţie de fineţe a judecăţii care părea să fie incompatibilă cu grosolănia persecuţiilor, a putut deveni intolerant, şi la fel şi Islamul, despre care am aflat că posedă un „tezaur de texte despre toleranţă”, care este „încă şi mai amplu decât cel creştin”. Într-adevăr, de ce?”, se intreaba, aferat, fizicianul Patapievici?
Faptul ca azi il judeca cu aplomb pe Victor Ponta, premierul ante portas suspectat de plagiat exact ca si Gabriel Liiceanu, nu l-a impiedicat pe Mircea Dumitru sa-l sustina la inceputul anului pentru Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timisoara pe un “doctor” inchipuit, prezentat ca atare timp de 12 ani!, inclusiv pe site-ul Universitatii de Vest, beneficiar fraudulos al unor granturi post-doctorale la Berlin, nimeni altul decat fostul sau coleg de carte a trois, Horia Roman Patapievici (Vedeti Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici). Ne intrebam pe buna dreptate, fara a putea iesi din dilema lui Patapievici: “Intr-adevar, de ce?”
Dar bomboana pe coliva deonto-ologismului lui Mircea Dumitru i-a pus-o chiar ieri ziaristul Ion Spanu, care a dezvaluit in Cotidianul ca distinsul filosof, pe cand era “redactor principal II” la Humanitas a tradus din germana doua (ba chiar trei!) lucrari complexe de filosofie ale lui Ludwig Wittgenstein fara insa sa si cunoasca… limba germana. Un caz mai rar de… “anamnesis”?
“În CV-ul său, depus la registratura Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru precizează că nu cunoaşte limba germană: „citit – slab, vorbit – nu, scris – nu”. Cu toate acestea, numele său figurează pe traducerea din germană a lucrării „Cercetări filosofice” a lui Wittgenstein, apărută în 2004, chiar înaintea filosofului Mircea Flonta”, dezvaluie Ion Spanu.
7. Ludwig Wittgenstein, Caietul albastru, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 1993), în colaborare cu M. Flonta şi A. P. Iliescu 12. L. Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2001), în colaborare cu M. Flonta. 13. L. Wittgenstein, Cercetări filosofice, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2004), în colaborare cu M. Flonta.
De ce l-a platit Liiceanu pe Mircea Dumitru daca nu a tradus o boaba din germana?
Cum se numeste, din punct de vedere penal, cel care instiga si participa la o frauda intelectuala si academica, recte acelasi Liiceanu cu editura sa, Humanitas?
Cine o sa se “auto”-sesizeze in acest caz de frauda academica si, repet, penala?
O dată cu instalarea noului guvern USL, la 21 mai curent a fost înfiinţată şi o comisie a USL condusă de Călin Popescu Tăriceanu * privind restituirea proprietăţilor UDMR; minorităţile ceruseră deja şi fostului guvern restituirea în natură a proprietăţilor confiscate de comunişti.
Fostul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat în urmă cu câteva săptămâni că din totalul de 16 miliarde de euro estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate, mai mult de jumătate ar reveni cultului Romano-Catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile, iar cealaltă parte ar reveni minorităţilor din România.
(*) Nota Ziaristi Online: Calin Popescu Tariceanu a fost documentat ca fiind aflat in siajul sefului rezidentei spionajului maghiar pe spatiul carpatic, colonelul (acum, probabil, general) Rudas Erno, cu care a avut chiar si relatii de afaceri directe. Dovezi, la Ziaristi Online.
Portalul Ziaristi Online, care monitorizeaza regulat si cu placere activitatea CNSAS, a sesizat zilele acestea o prezenta sporita pe internet a numelui profesorului universitar dr Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS. Cercetand sursa nu mica ne-a fost mirarea sa constatam ca distinsul profesor a devenit… blogger.
Situl Histria este acum condus de Mircea Angelescu, fost director în Ministerul Culturii. Personaj controversat, Angelescu a fost acuzat în 2005 de plagiat, iar în 2007 s-a „remarcat” prin implicarea sa în celebrul scandal „Aurul Dacilor”. Angelescu i-a luat de doi ani locul „părintelui” Histriei, dr. Alexandru Suceveanu, fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie, indepartat de ministrul UDMR-ist, Kelemen Hunor.
Mihai Eminescu: “În sfârşit, la anul 1504 Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de vârstă, după 47 şi mai bine ani de domnie, iar poporul în urmă-i i-a zis cu dragă inimă şi Bun şi Sfânt şi Mare, căci aşa Domn nici n-avusese până atunci, nici poate că va mai avea de acum şi pururi.”
Mai multe masini de pompieri si politie precum si motociclete ale Politiei si o Salvare s-au deplasat la noul sediu al Ambasadei SUA de la Bucuresti, cazemata din strada Liviu Librescu 4-6, in jurul orelor 23.00, ca urmare a semnalarii unui fum ce indica un incendiu de mici proportii. La aceasta ora situatia este stabila iar echipajele se afla inca in dispozitiv, informeaza surse de la fata locului.
“Tulburătorul mesaj al lui Liiceanu către politicieni: Te culci cu sinuciderea lui Năstase și te scoli cu plagiatul lui Ponta”, este un titlu de anunt din Libertatea despre “tata-omida” al scenei de plagiatori care urmaresc meciurile zilei mai ales la loja si apoi mai scuipa cate o samanta in capul sclavilor lor din fosta presa romana. Articolul tip promo tiganesc, aparut in EvZ, face reclama la un alt site, iesit din portofelul lui Gyuri Soros, unde s-ar gasi “mesajul”. In “mesaj”, Liiceanu se caina cum a trebuit el sa se intrerupa din munca sa “filosofica” pentru “câteva gânduri răzlețe care, nepuse în pagină, mă făceau să mă sufoc”. “Un alt prieten – scrie auto-sufocatul – s-a oprit din scris la cartea despre parabolele lui Isus și acum compune articole furibunde despre felurile de trucare a realității pe care le trăim”. Ciudat intelectual, si “filosof” pe deasupra, care sa nu stiu cum se scrie numele Mantuitorului Iisus si prefera stalcirea lui in varianta necrestina. E drept, si din “frumosul nume Liiceanu” lipseste o litera. Sa o punem noi: “mesajul” din putul gandirii lui Liicheanu este intitulat “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”. Vai, vai! Liigheanu nu este lasat sa joace. Ce? Sotronul? Table? Bambicili? Ca tot el spunea ca “a pierdut meciul nejucandu-l”.
“A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…”, scrie Constantin Barbu, fostul coleg de la Paltinis al celor doi filosofeni, Plesu si Liiceanu.
Interesant de observat ca “Adevarul lui Patriciu” (il stiti, cred: mogulul acela rau care a vandut petrolul romanesc rusilor si acum nu-l mai cerceteaza nici un Parchet) are aceeasi linie melodic-editoriala cu EvZ-iul lui Finkelstein, pardon!, Silberstein. “Apelul” lui tata (sau mama?) – omida Liiceanu (si-atunci Patapievici ce e?) este preluat la tag-ul https://www.adevarul.ro/taguri/victor_ponta unde se cere pe loc si imediat “DE-MI-SI-A” premierului. Pe chestiunea de plagiat, “desigur”, la fel cum o face, cu spumele de rigoare, si “procurorul natiunii”, rusofilul anticrestin CTP. Ce simbioza desavarsita… Se vede treaba ca demantelarea Retelei Patapievici-ICR chiar “a recreat un front unit demult disparut”. Disparut din ochii orbilor de la SIE si SPP, poate… Interesant, cand a fost vorba de plagiatul lui Liiceanu, acelasi spumegant CTP a sarit chiar din baie in apararea tulburatorului fenomenolog, desi dovezile erau la fel de zdrobitoare ca si in cazul Ponta.
Cotidianul, in schimb, ne reaminteste de Scandalul Liicheanu si observa si cum plagiatorul confuz Plesu a copiat s-a inspirat dintr-o carte despre ingeri si a crezut ca autorul ei este… traducatorul. 🙂 Filosofia asta fara opera face ravagii. “Tulburator”, nimic de zis. Iata dovezile:
Politizarea plagiatului
Liiceanu şi Pleşu – două dosare ignorate cu grijă
În loc să fie o metodă de asanare a mediului academic, plagiatul a devenit în ultima vreme o armă politică prin care se urmăreşte distrugerea adversarilor.
Armata pedelistă trimisă la atac prin televiziuni insistă pe plagiatul lui Victor Ponta, solicitând retragerea doctoratului şi demisia din funcţia de prim-ministru. Foarte bine, dar de ce cazurile devenite celebre, în care nume sonore ale vieţii publice au beneficiat de o oarecare înţelegere, ba chiar de susţinere, cu toate că situaţia lor era cel puţin asemănătoare, n-au beneficiat de acelaşi tratament?
Prin selectarea pe criterii politice a celor ce urmează să fie anchetaţi pentru plagiat, poate fi compromisă însăşi ideea unei curăţenii morale în mediul universitar. Reluăm mai jos cazurile lui Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, asupra cărora nicio comisie nu s-a autosesizat până acum!
Gabriel Liiceanu l-a plagiat pe Heidegger
Încă din anul 2007, în două articole din „Ziua”, am demascat un plagiat de proporţii comis de Gabriel Liiceanu din opera filosofului german Martin Heidegger. La vremea aceea, între zecile de apărători ai „elitistului” de la Humanitas se afla şi Cristian Tudor Popescu, care, acum, în cazul Ponta, a devenit extrem de virulent.
În Notele sale la volumul Martin Heidegger – „Repere pe drumul gândirii”, Ed. Politică, 1988, Gabriel Liiceanu a copiat pur şi simplu un text din lucrarea „Sein und Zeit”, fără a pune pasajul respectiv între ghilimele şi, evident, fără a indica sursa acestuia.
Astfel, la p. 58 întâlnim acest text sub semnătura lui Liiceanu: „Utilizat în chip factic, «a-fi-în…» presupune un raport spaţial de conţinere: ceva se află, este conţinut în altceva: apa în pahar, haina în dulap, băncile în sala de curs… Extinzând un asemenea tip de raport spaţial, putem spune că băncile sunt în sala de curs, sala de curs, în clădirea Universităţii, aceasta, în oraşul Marburg, în landul Hesse, în Germania, în Europa, pe Pământ, într-un sistem solar, în spaţiul cosmic, în lume”. Niciun citat, nicio trimitere, ca şi cum textul i-ar aparţine lui Liiceanu!
Numai că textul este furat din… Heidegger, mai exact din „Sein und Zeit”, tradusă ulterior în româneşte de Cătălin Cioabă şi… Liiceanu! Iată pasajul furat: „Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiinţări care este într-o alta, precum este apa în pahar şi haina în dulap… Această relaţie de fiinţă poate fi amplificată. De pildă: banca în sala de curs, sala de curs în Universitate, Universitatea în oraş şi aşa mai departe până la banca în univers” („Fiinţă şi timp”, Humanitas, p. 72).
Pentru evitarea oricărei confuzii, iată şi textul original: „Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das ››in‹‹ einem anderen ist wie das Wasser ››im‹‹ Glas, das Kleid ››im‹‹ Schrank… Dieses Seinsverhältnis läβt sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank ››im Weltraum‹‹” (M. Heidegger – „Sein und Zeit”, Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53)
După apariţia dezvăluirii noastre, Liiceanu n-a negat preluarea pasajului respectiv, ci doar a afirmat că i se cuvine acest drept, din moment ce plagiatul a fost săvârşit chiar într-o carte a lui Heidegger! Mai mult chiar, a găsit de cuviinţă să ne dea în judecată, procesul durând de vreo 7 ani.
Din păcate pentru directorul Humanitas, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Spre exemplu, iată cum a procedat Laurenz Averkorn când, tot într-o carte despre Heidegger („Sorge und Verschwendung. Pragmatische Interpretationen zu Martin Heidegger und Friedrich von Gottl-Ottlilienfeld”, Ed. Waxmann), a preluat un pasaj asemănător din Heidegger:
Se observă că pasajul citat este pus în ghilimele şi evidenţiat printr-o altă aliniere faţă de textul de bază, iar în nota de subsol se precizează sursa citatului! Aşa se procedează în lumea ştiinţifică.
La vremea aceea, toată elita din jurul ICR a reacţionat în apărarea plagiatorului în peste 100 de articole apărute în doar cîteva zile în toată presa românească pentru a-l salva pe Gabriel Liiceanu!
Andrei Pleşu a copiat din Corbin chiar şi cuvântul „etc.”
Un alt nume sonor implicat într-un plagiat de proporţii este Andrei Pleşu. Dezvăluirea a fost făcută de filosoful Constantin Barbu în vol. „Pamfletul negru”, realizat împreună cu ziaristul Costin Creţu.
În volumul „Despre îngeri” la care se referă Constantin Barbu, Andrei Pleşu inventează o nouă formă de plagiat! El preia un pasaj din lucrarea lui Henry Corbin, „Le paradoxe du monothéisme”, pune în ghilimele doar prima jumătate a citatului, apoi şi-o însuşeşte pe cea de-a doua, copiind chiar şi cuvântul „etc.”! Ca să-şi ascundă plagiatul, mizând pe ignoranţa cititorului sau pe circulaţia redusă în România a cărţii lui Corbin, indică în nota de subsol p. 112 din vol. „Le paradoxe du monothéism”, în loc de p. 91, unde se află textul plagiat!
Facsimilele de mai jos demonstrează fără echivoc plagiatul. Sublinierea cu linia neagră arată textul citat, iar cea cu linia roşie textul plagiat. Puse alături, cele două texte susţin suspiciunea de plagiat, pe care, cel puţin până acum, nimeni nu a luat-o în discuţie, deşi, la fel ca şi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu este profesor şi conducător de doctorate!
Iată pasajul din volumul lui Andrei Pleşu:
Iată şi facsimilul paginii 91 din cartea lui H. Corbin, unde se observă că pasajul subliniat cu linie roşie este identic cu acela preluat fără citare de Pleşu:
Dincolo de acest plagiat flagrant, în aceeaşi celebră carte, Andrei Pleşu comite încă o „infracţiune” culturală de proporţii. El confundă autorul unei cărţi cu traducătorul acesteia!!! Astfel, în notele de la pp. 72 şi 139, Pleşu îi atribuie lui Henry Corbin volumul „L’Archange empourpré”, care, în realitate, îi aparţine lui Sohravardî, Corbin nefiind altcineva decât traducătorul filosofului islamic!!! Iată coperta cărţii lui Sohravardî:
Şi iată trimiterea lui Andrei Pleşu de la pag. 139 din vol. „Despre îngeri”, unde confundă autorul cărţii cu traducătorul ei:
La aceste două cazuri poate fi adăugat plagiatul Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general al României, care a fost deja dat uitării, din motive încă nexplicate de către cineva!
În mod normal, orice acuzaţie de plagiat, mai ales atunci când avem de-a face cu profesori universitari ce conduc doctorate, ar fi trebuit să ducă la o analiză imediată, astfel încât să descurajeze aceste practici păguboase.
În multe ţări, cum este, de pildă, Anglia, chiar şi folosirea de către un student a unei idei expuse la curs de către un profesor, fără citarea sursei, este considerată plagiat şi duce la interdicţia de a mai obţine vreun titlu universitar!
Constantin Barbu: Sa fim sistematici. Am scris demult un text intitulat „A pierde meciul nemaijucandu-l?”, in care comentam „Provocarea lui Noica”, text al lui Liiceanu. Liiceanu si Plesu incercau sa ne minta ca au pierdut meciul regizat de Noica, doar nejucandu-l. Nu. Meciul nu l-au putut juca niciodata, ei au ramas in afara stadionului, in afara culturii de performanta (cultura de performanta nu l-ar fi putut „otravi”decat pe Liiceanu – dar lipsa de caracter, de onoare, lichelismul metastazic, dualitatea intelectuala de proasta calitate l-au „ingropat” in lautarism cultural, politic, civic; pe Plesu, hermeneul lui Radu Mischiu (poetul!), nu il putea privi cultura de performanta fiindca histrionul este un farseur, un metalambanist de tip Volkswagen, un aplaudac al sosirii minerilor in Bucuresti, exact cand el era membru (al Guvernului), fost corespondent al secretarului general al PCR, tovarasul Nicolae Ceausescu (antrenorul sau de dizidenta), gurist, la Tescani). Hai sa va delectez cu textul meu despre meciul nemaijucat:
A pierde meciul nemaijucându-l?
Într-un text intitulat „Provocarea lui Noica“ Liiceanu încearcă să explice cum a reuşit împreună cu Andrei Pleşu pierderea meciului în cultura de performanţă: „Pe scurt, şi Pleşu şi eu am pierdut meciul în unicul fel în care puteam să-l pierdem: nemaijucându-l“. Pleşu s-a forţat să devină „valet al Istoriei“ iar Liiceanu administrator şef. Liiceanu încearcă să explice această trădare a lui Noica printr-o cedare în faţa vanităţii. La întrebarea veche a lui Noica, anume: „care vă este opera, dragii mei?“, Liiceanu şi Pleşu n-au nici un răspuns.
Noica le spusese în Jurnalul de la Păltiniş că este stranie şi dificilă condiţia de „fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare“, fiindcă în cultură trebuie să demonstrezi în fiecare zi că meriţi titlul de prinţ. În cultură nu există ereditate. În Uşa Interzisă Liiceanu încearcă un delir despre un altfel de meci, aşa cum l-ar fi iluminat Cioran. Numai că strategia subversivă e simpluţă: n-ar fi putut juca nici meciul în varianta Cioran:
„Nu puteţi pierde meciul decât într-un singur fel: nemajucându-l, ne spuse Noica, lui Andrei şi mie. Nu ne-am întrebat atunci nici o clipă care era meciul pe care ni-l propunea Noica şi dacă nu cumva mai exista şi alt meci care ar fi putut fi jucat. Numai că meciul lui Noica nu lăsa loc pentru un altul. El era Meciul, unicul care merita cu adevărat să fie jucat. Aici nu încăpea negociere: era vorba de Meciul Culturii, adică al Filosofiei, adică al Gândirii în numele unei Unice Idei, în numele Conceptului. Autoritatea lui Noica era enormă. Andrei a încercat la un moment dat să conteste opunând, în Jurnal, legato-ului noician al ideii legato-ul dintre idee şi viaţă. Acest gând subversil, pe care Noica s-a grăbit să-l condamne, ar fi trebuit să ridice un semn de întrebare asupra oportunităţii meciului pe care Noica ne propunea, ne cerea, ne obliga (în cele din urmă) să-l jucăm. Trebuia oare meciul acesta jucat până la capăt? Cioran a apucat să-mi spună în treacăt că nu. Mesajul lui era simplu, dar greu de perceput de prima dată: „părăsiţi o vreme terenul acesta de joc, staţi o vreme pe tuşă, atât cât să înţelegeţi că acesta nu e meciul vostru, plecaţi în cele din urmă, deschideţi alt teren de joc, puneţi premisele altui meci, al meciului care va fi meciul vieţii voastre“. Noica îmi lăsase, înainte de plecarea mea în Germania „cu limbă de moarte“ (şi Jurnalul de la Păltiniş se încheia aici) sarcina să citesc Kant integral în ediţia lui Cassirer (reţele intermediare fuseseră Hegel în ediţia Glockner şi Goethe în ediţia Propylaen) ca o condiţie inconturnabilă pentru ajungerea mea la „concept“. Aceasta era etapa finală a unei programate uitări de sine, a definitivei despărţiri de tine pe drumul împlinirii „performanţei culturale“, a topirii eu-lui în spaţiul impersonal al „Spiritului obiectiv“. Acesta era capătul iniţierii paideice, punctul terminus pentru mântuirea prin cultură. Mi-au trebuit ani şi ani de zile ca să înţeleg că problema nu era cât şi ce anume citeşti, ci în ce măsură lecturile sale rămâneau atârnate de vibraţia care eşti, în ce măsură o slujeau, ajutându-te să o modulezi către expresia ei finală. „Vibrează şi citeşte ce vrei“, ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea să opună acestui îndemn decât reţeta dopajului cultural. În numele „uitării bune“ pe care o aduce cu sine cultura, în numele comandamentului de a-ţi ucide „sufleţelul“ (acest rezervor de remuşcări şi regrete care bruiază gândirea), Noica ne pregătise pentru un meci care nu era al nostru. „Care îţi e ideea? “, ne întreba periodic Noica. „Care ţi-e vibraţia?”, ar fi trebuit să sune întrebarea. Punctul de decurgere era totul. Vibraţia, şi nu ideea, trebuia să ne ghideze lecturile. Când am înţeles asta era târziu. „Vreau să fiu un întârzietor“, aşa îşi definea Noica rolul lui pe lângă noi. În cazul meu a reuşit în exces. Şi mai spunea: „Vreau să vă învăţ dezvăţul“, dar uitase să spună: dezvăţul de el“.
Povestea asta cu meciul pierdut pentru că nu a fost jucat este suprarealistă şi amuzantă. Sigur, e mai uşor să publici tot felul de pălăvrăgeli decât să scrii vreo metafizică un pic mai nouă. Într-un dialog purtat între Liiceanu şi Pleşu (Liiceanu, Pleşu şi îngerii, Orizont) se vede cât de rigid este Liiceanu „în gândire“ (ca să spună o vorbă despre îngeri el ocoleşte un pic prin Kant, un pic prin Heidegger – exprimându-se cu greu, de parcă se traduce singur), Pleşu fiind ceva mai plastic dar nereuşind să-şi depăşească dilema. Ca să vorbeşti despre îngeri trebuie să fi adulmecat un pic de Meinong, un pic de tetralemă, un pic de Corbin (Sohrawardi e prea subtil pentru Pleşu, chiar dacă nu l-a citit), şi ceva Florenski (deşi treaba cu identitatea e altceva decât o bârfă la Cocoşatu’).
Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură?
Aşadar, a pierde un meci prin neprezentare înseamnă că nu joci meciul pentru că eşti rezervă, pentru că nu eşti pregătit sau practici alt sport. Când încearcă să ni se spună că aveau poate alt fel de meci de jucat noi întrebăm care e celălalt meci de jucat? Liiceanu, probabil, are de jucat meciul bârfei cu pălăvrăgeală de jurnale. Unde chiar are succes, chiar dacă mai produce câte o capodoperă: „Totul este spus aici. A scrie nu înseamnă a avea „idei originale“, ci a face să intre în vibraţie coarda care eşti“. Liiceanu ar sugera că drama lui „destinală“, ca să zic aşa, îşi are izvoarele în coarda care este. Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură? După propriile mărturisiri privind trădarea lui Noica s-ar putea să fie. Nu-i este însă uşor nici coardă să fie: „Simetric, în cazul în care coarda e flască, înseamnă că potenţialul (…) s-a risipit într-o proastă gospodărire a lui“.
Desigur preţioasele ridicole aveau mai mult talent. Un meci nu-l joci pentru că eşti figurant. Un meci îl poţi juca dacă ştii regulile jocului, dacă rezişti în faţa adversarului, sau dacă ştii un sport omologabil. Bârfa şi pălăvrăgeala par a fi viitoare sporturi olimpice. Liiceanu are dreptate: n-are idei originare, dar este o coardă care intră uşor în vibraţie. Faptul că nu prea au operă poate fi trecut cu vederea. Faptul că Pleşu nu l-a citit pe Kant nu-i un lucru remarcabil. Că nu vrea să guste o porţie din Sein und Zeit nu-i o mare tragedie chiar dacă vorbeşte către diverse cucoane cu oarece aplomb despre Dasein, wissen şi alte chestii subtile şi vesele. Cei doi figuranţi mâncători de mici la Cocoşatu’ îmi amintesc de Sinan Paşa la Călugăreni, deşi, ca să fiu sincer, n-am participat la vremea cuvenită la filmări. Problema acestor figuranţi cu mult succes este nu plagiatul, nu lipsa de cinste intelectuală, nu culturica de tip caşcaval, nici limba română inflamată de cacofonii şi pornografii fără voie – ci mentalul învechit, retardat. Un mental în stare de comă, chiar ingomflabil.
A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…
Demonstratiile lui Constantin Barbu despre plagiatele lui Liiceanu, Plesu, Patapievici, Manolescu si Cartarescu continua, in exclusivitate, la Ziaristi Online
July 4th, 2012 
VR 
Sfinţii Părinţi ne învaţă că minciuna demonică nu este opusul adevărului ci pervertirea acestuia. Minciuna drăcească are în ea o doză suficient de mare de adevăruri pentru a face mai dificilă contestarea ei.
Posted in 
Tags: 
