Urmariti conferinta de presa a bolnavului Horia Roman Patapievici, organizata in urma scandalurilor provocate de pornografiile clientilor ICR, ilustrata cu “operele” exportate de gurul intelectuanalilor GDS in lume ca reprezentative pentru “arta” “romaneasca”. Voi reveni. Pana atunci, va recomand articolul de mai jos:
Patapievici, asasinul plătit al culturii româneşti
Oare cine nu a auzit de Horia Roman Patapievici?! Adolescentele îi devorează cărţile la metrou, snobii i le pun la vedere pe raftul din bibliotecă, iar parveniţii îi aduc numele în discuţie atunci când vor să se dea culţi şi mari intelectuali. Fizicianul filosof este inconfundabil în maniera sa de a alcătui fraze bombastice şi preţioase folosind cuvinte rare şi neologisme pentru a da un aer de snobism intelectual textelor sale.
Zilele acestea am citit pe Capital.ro despre veniturile realizate de domnul Patapievici în anul 2009. Acestea se ridică la suma de 55.000 de euro, adică în jur de 231.759 RON. De menţionat că această sumă este cu 18.000 de RON mai mică decât în anul precedent.
Nu intru acum în mai multe detalii, pentru că nu acesta este subiectul principal în discuţie. Mă voi opri doar la venitul anual obţinut din salariul de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), care în 2009 a fost în valoare de 71.000 de RON. Nu, staţi aşa, nu este vorba de o nouă discuţie de genul “salarii nesimţite”, “mentalităţi comuniste”, sau “capra vecinului”! Ceea ce mi se pare revoltător este ce a făcut acest om pentru banii primiţi.
După mintea mea de om prost, Institutul Cultural Român are rolul de a susţine şi de a promova în lume cultura românească, de ieri şi de azi. Deci preşedintele acestei instituţii are în mâini soarta culturii româneşti şi imaginea ei pe mapamond.
Domnul H.R. Patapievici însă, nu a făcut decât să pună la zid şi să “asasineze” practic ce a mai rămas din sărmana cultură românească de după 1989. Când spunem ICR, imediat ne vine în minte cuvântul “scandal”. Asta pentru că din 2005, de când a fost pus în funcţie, preşedintele acestei instituţii a ţinut-o numai în scandaluri şi în tocarea fără niciun folos a fondurilor alocate proiectelor culturale şi promovarea culturii româneşti peste hotare.
Ar fi trebuit sa vorbesc despre alegeri ca despre un important semn de intrare în normalitate si, desigur, ca despre o garantie ca scolile si spitalele desfiintate vor fi repuse în circuitul firesc. Din pacate, însa, nu pot trece cu vederea faptul ca prin Transilvania bântuie cam demult, si tot mai frecvent, niste fantome care raspândesc iarasi ura si mârlanie.
De 92 de ani, maladia de care sufera acestea se numeste Trianon, iar când se apropie 4 iunie, Transilvania se umple de honvezi în uniformele si cu drapelele de altadata, se dezgroapa si se îngroapa morti si trimisii „tarii-mama“ se poarta de parca românii ar fi o etnie neînsemnata, pe cale de disparitie. o populatie aparuta în spatiul transilvan mult dupa cea maghiara. Fantoma din acest an are un nume: Kover László si este presedintele Parlamentului ungar. Cum era de asteptat, n-a venit singur, ci a trimis pe alte cai cenusa lui Nyiro Iozsef, „apostolul secuilor“, poet si gazetar, iar în restul vietii un antiromân si un antisemit înflacarat fara nici cea mai mica asemanare sau legatura cu Mircea Eliade, Emil Cioran sau Lucian Blaga; cum s-a spus. Sigur, pamântul este generos, ofera odihna vesnica tuturor celor ce au avut viata – plante si animale, buni si rai, hoti si criminali, sfinti si pacatosi. Mi-e imposibil sa uit ca un sfânt, un adevarat sfânt al românilor, Inochentie Micu Klein, spunea, dupa 24 de ani de exil chiar la Roma, ca nu poti învia decât în pamântul patriei. Mi se pare normal ca si Nyiro, daca într-adevar si-a dorit asta, sa se întoarca de unde a plecat, desi cât a fost în viata nu s-a simtit bine printre valahi. Dar, este la îndemâna oricui sa observe, Nyiro n-a fost adus la noi pentru odihna eterna, ci pentru a raspândi, fie si sub forma de cenusa, ura, lacrimi si sânge, asa cum s-a întâmplat cu 22 de ani în urma, la Târgu Mures. Atunci a lipsit Nyiro, dar nu si lozincile de ieri si de azi. Caci si acum s-a urmarit ca înhumarea cenusii sa coincida cu marele pelerinaj de Rusalii de la Sumuleu, localitate prin care, pe vremea Diktatului, trecea frontiera, iar trenul aflat la dispozitia pelerinilor avea un nume usor de decodat: „Nostalgia“. Pâna la urma, chiar si acest sentiment este de înteles. Nefiresc mi se pare sa-i jignesti pe cei ce îti dau voie sa te manifesti cum vrei, sa traiesti în ce secol si în ce atmosfera îti convine, desi civilizat ar fi sa tii seama si de ceilalti, sa le menajezi sentimentele, sa nu-i provoci neîncetat.
Cu niste ani în urma am fost la Hiroshima, orasul în care a cazut prima bomba atomica. Soferul si cel ce ma însotea erau supravietuitori. Familiile lor au murit în conditii îngrozitoare, dar si la fata locului si mai târziu, la multe zile dupa ce am iesit din atmosfera de acolo, au refuzat sa pronunte chiar si numele tarii de provenienta a celor ce au fabricat si aruncat bomba. Lectiile istoriei sunt adesea foarte brutale si nu cred ca ar fi fost nevoie de 92 de ani pentru a le întelege. Iata, mai bine de o jumatate de secol, în Baia Mare si apoi în Cluj, am trait printre unguri, iar în perioada Diktatului de la Viena am fost si cetatean al Ungariei, al unei Ungarii faloase si agresive pe care cei de vârsta mea au iertat-o, dar nu cred sa o fi uitat. Se stie ca aceasta a dobândit Ardealul de Nord fara ca armata noastra sa fi tras un singur glonte, datorita unui rege las, Carol al II-lea, a unui Consiliu de Coroana la fel de las si a guvernului Gigurtu care nu a avut curajul. sa riposteze nici macar atunci când aviatia lui Horthy, înainte ca „arbitrajul“ sa se fi încheiat, a ajuns pâna la Brasov si Satu Mare. „Învingatorii“ s-au laudat ca au venit în Ardealul de Nord pentru o mie de ani, dar au fost obligati sa-l paraseasca cu 996 de ani mai devreme prin jertfa armatei noastre care, în mai putin de o jumatate de secol, a intrat de doua ori în Budapesta salvând Ungaria nu numai de comunistii lui Béla Kun, ci si de fascism, strapungând, cu mari sacrificii, cele trei centuri de aparare ale Budapestei. Se întelege, în Europa Unita cu totul altfel se pun astazi problemele, dar oricum s-ar pune, si în orice context, sunt greu de suportat la nesfârsit provocarile, jignirile si dispretul chiar si daca te gândesti la zecile de mii de români cazuti pe pamântul Ungariei. Nu fac parte dintre cei care exagereaza meritele etniei sale. I-am descris de atâtea ori pacatele, erorile si esecurile… Dar nici nu pot trece cu vederea faptul ca tocmai cei pe care i-am ajutat în momente dificile se poarta de parca istoria începe si se sfârseste cu ei. De fapt, nu e bine sa alegi din istorie numai ceea ce îti convine si nici sa ramâi prea mult în urma ei precum fetele batrâne întepenite într-un moment frumos al tineretii lor. Faptele ostasilor lui Horthy si ale admiratorilor acestuia din perioada Diktatului ma îngrozesc si astazi, ca si brutalitatea administratiei si a jandarmilor cu celebrele pene de cocos la palarie. Celor ce sunt de-o seama cu mine, cuvântul Horthy le aduce automat în memorie atrocitatile comise în Moisei, Sarmas, Huedin, ca si în multe alte locuri si te întrebi daca, tacând la nesfârsit, altii din dinastia lui Nyiro ca, de exemplu, locotenentii Vasvari si Akosi, care au condus represaliile în cele doua localitati salajene, Ip si Traznea, nu vor fi curând comemorati ca eroi civilizatori. Dupa Revolutie au aparut noii internationalisti care au sustras istoria si cultura româneasca dintre preocuparile noastre majore. Si nu numai ca au desfiintat scoli, dar au vândut pe sub mâna pâna si mari capitole din istoria României. Bagatelizând totul, Transilvania mai este confundata cu Boc si cu cei ce, de dragul unor voturi, au minimalizat orice lege, regula, institutie. Azi suntem o tara spoliata de valorile ei, o tara fara sfinti, o taraba de pe care oricine poate cumpara orice. Kover László ne face „barbari“, desi nu îmi amintesc ca noi, românii, sa fi fost aceia care au scos copiii cu baionetele din burta mamelor. În ce ma priveste, nu i-am confundat niciodata pe unguri cu coechipierii presedintelui Parlamentului maghiar. Confratii mei din Cluj, scriitorii maghiari, precum si numerosii profesionisti cunoscuti acolo mi-au impus respect si admiratie nu numai pentru ceea ce au scris, ci si pentru ca am fost pe aceeasi baricada în anii cei mai grei ai „epocii de aur“. Prin intermediul lor am cunoscut, cu incontestabil folos, cultura si civilizatia maghiara. De aceea nu cred ca trebuie sa tacem când golanii si bisnitarii nostri si ai lor îsi dau mâna peste sau pe sub frontiere. Transilvania a fost si trebuie sa ramâna un spatiu al tolerantei, iar agitatia acestor apostoli ai urii, darâmarea statuii mitropolitului Saguna din Ungaria sau incendierea casei lui Avram Iancu din Târgu Mures nu sunt exemplele cele mai potrivite de toleranta, dupa cum nici blestemarea neîncetata a Trianonului. Daca timp de aproape o suta de ani aceasta nu a dat nici un rezultat, poate ca ar fi nevoie de alti politicieni, nu de alta istorie.
Pana la urma informatiile publicate regulat de Civic Media au ajuns si au fost procesate unde si cum trebuie. Dorin Dobrincu (foto stanga alaturi de alti rahati), unul dintre tutarii lui Tismaneanu, co-autor al capitolului ticalos din otravitorul “Raport Tismaneanu” privind Biserica Ortodoxa Romana, un sectant calominator al Patriarhului Teoctist, numit la sefia Arhivelor Nationale ilegal (fara a sustine concurs) si mentinut la fel de ilegal (prin contracte de interimat), a fost astazi maturat ca un gunoi ce este, alaturandu-se celorlalte deseuri ghedesiste de teapa lui, Tismaneanu, Stanomir, Patapievici, Mihaies, Morar & Co. In nefasta perioada Dobrincu, conform surselor din serviciile secrete romanesti, s-au inregistrat cele mai mari fraude imobiliare, de sute de milioane de euro, comise in general de expatriati cu acte false care ar fi avut ca provenienta Arhivele Nationale. Dupa Dobrincul lui Tismaneanu urmeaza si Manolescul colonelului Haulica, pensionar de lux la UNESCO. Insa pana atunci promit sa revin asupra Cazului Patapievici, cu un “Raport Final” privind Jaful de la ICR al “intelectualilor rozalii”.
Pentru documentare, un articol “Adevarul” din 2009 despre Cazul penal Dorin Dobrincu:
Dorin Dobrincu, este banuit de hotie si punere in pericol a fondurilor secrete ale Romaniei in favoarea unor puteri straine. Sa nu uit: secretara lui personala a fost bagata pe baza de favoritism dupa ce a fost scoasa de la “Romania libera” pentru ca ocupa un post degeaba si este nimeni alta decat sotia lui “bai, caraghiosule” de sluga a lui D. Voiculescu, Andrei Badin(ovici), acum “portocaliu” sub acoperire la B1 TV.
Directorul Arhivelor Naţionale a desecretizat fără drept informaţii
Printre documentele declasificate se află şi liste ale imobilelor naţionalizate care ar putea ajunge pe mainile samsarilor de terenuri si case
Dorin Dobrincu, directorul general al Arhivelor Naţionale, a pus în pericol siguranţa naţională după ce, de la sine putere, a declasificat documente secrete importante.Ordinul de declasificare a fost în vigoare 12 zile.
Dorin Dobrincu, director general al Arhivelor Naţionale, a declasificat anul trecut informaţii secrete despre anumite proprietăţi, documente ce ar fi putut ajunge pe mâna samsarilor de terenuri.
Dorin Dobrincu a fost instalat în funcţia de director al Arhivelor Naţionale în iulie 2007. La câteva luni de la preluarea importantului mandat, Dobrincu a emis un ordin naţional care „a scos la vedere“ documente importante ale României.
Acte strict secrete au fost scoase din circuit de directorul Dobrincu care nu avea voie şi nici nu era certificat să declasifice documentele speciale.
Informaţii secrete la liber
La 31 ianuarie 2008, directorul Dobrincu a emis prima dispoziţie a anului. Era vorba de un ordin în care se specifica declasificarea unor informaţii secrete. Conform surselor din interiorul Arhivelor Naţionale, lista cuprinde acte valoroase, documente strategice şi chiar planul de microfilmare.
Adică mai tot ce s-a microfilmat în România, de la acte de atestare a românilor în Transilvania, la acte de proprietate ale unor imobile vechi.
Aceleaşi surse susţin că în ianuarie 2008, prin ordinul directorului general al Arhivelor Naţionale Române, au fost desecretizate până şi dosarele de cadre ale aparatului CC al PCR. Au mai fost declasificate dosarele unor persoane importante, dar şi acte privind patrimoniul CC al PCR.
Microfilmele, la liber pentru spionajul străin
Dispoziţia directorului Arhivelor Naţionale a vizat informaţii secrete ataşate la Ordinul ministrului de Interne nr. S-389, din 2003. Prin acel ordin se clasificau mai multe categorii de documente. Primele erau cele strategice: documente de organizare, dispoziţii bugetare, planuri logistice ale Arhivelor Naţionale.
Angajaţi ai Arhivelor susţin că planurile logistice au o importanţă deosebită întrucât prevăd locaţiile în care sunt retrase arhivele în caz de calamităţi ori de incidente. Iar cel care află locaţiile secrete poate accesa uşor Arhiva României. Al doilea tip de documente declasificate prin ordinul lui Dobrincu sunt cele de patrimoniu – obiect de lucru al serviciilor secrete.
Ordinul directorului Arhivelor Naţionale a cuprins şi desecretizarea planurilor de microfilmare. Acestea conţin fişe importante cu mai tot ceea ce s-a microfilmat în România, inclusiv în zona patrimoniului. Un al treilea set de informaţii declasificate de Dobrincu sunt cele legate de proprietăţi.
Context. De supravegherea lui Titu Maiorescu[1] vorbim în contextul declanşării primei conflagraţii mondiale (15 iulie 1914), al neutralităţii României (1914-1916), dar şi a preconizatei intrări a ţării noastre în război, acţiune pregătită de guvernul Ion I.C. Brătianu, timp în care şi Poliţia Capitalei şi-a intensificat măsurile cu caracter informativ. Maiorescu era atunci suspectat de legături cu Puterile Centrale (In principal Germania si Austro-Ungaria – Nota Z.O.) , aşa încât, în primăvara anului 1915, el este supus unei veritabile monitorizări a Serviciului de Siguranţă din cadrul Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Supravegherea s-a efectuat în perioada 2-18 martie 1915, agenţii executându-şi misiunea în trei schimburi, în unele zile asigurând o urmărire 24 din 24 de ore. În perioada în care s-a desfăşurat acest veritabil filaj, preşedinte al Consiliului de Miniştri era marele om de stat, liberalul Ion I.C. Brătianu, ministru de Interne Vasile G. Morţun, iar prefect al Poliţiei Capitalei era Gheorghe Corbescu, cel care i-a urmat ,,kneazului’’ Dimitrie Moruzi. (…)
Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Ziaristi Online va prezinta o nota informativa a Ambasadei Austro-Ungariei la Bucuresti care tinea sa stie cu exactitate cu ce se mai ocupa Mihai Eminescu. In exclusivitate, fotocopia notei de urmarire a lui Mihai Eminescu obtinuta de jurnalistul si istoricul George Damian si notele ,,Biroului de Cercetări’’ din cadrul Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti, in ce-l priveste pe Titu Maiorescu, scoase la lumina de comisarul si istoricul Florin Sinca.
Un lucru este mai mult decât sigur, din perspectiva anilor care au trecut de la apariţia în 1948 a manualului „unic” de Istorie semnat de M. Roller, şi anume că acesta şi emulii săi, foşti ori actuali, dacă nu au reuşit – şi nici nu aveau cum, lipsindu-le personalităţile şi profesionismul – să pună bazele unei noi şcoli istoriografice, au creat în schimb din belşug torţionari. Şi care, în iadul sistemului concentraţionar comunist, începând cu Piteştii, au inventat şi desăvârşit în anii ´50 reeducările de tristă amintire.
Poate să apară astăzi straniu, dar, pe tema lui Corneliu Zelea Codreanu şi a Mişcării Legionare, de exemplu, Istoria pomenită le-a slujit nemijlocit torţionarilor drept carte de căpătâi, interogarea deţinuţilor politici internaţi în Gulagul Roşu desfăşurându-se – potrivit surselor[1] – după un model decupat cu fidelitate din Roller-tatăl, mai precis:
– Torţionarul: Spune, ce ştii despre familia Codreanu?
– Candidatul la reeducare: … Ştiu că … nu avea nici un strop de sânge românesc, că, după tată, e polonez, după mamă e neamţ şi că această familie a fost o familie de criminali. Bunicul a fost pădurar şi a ucis, cu toporul, pe nu ştiu cine. Tatăl a fost profesor şi a trădat, în nu ştiu ce împrejurare, ţara. Codreanu l-a împuşcat pe Maniu. Asasinatul, prin urmare, le era în sânge şi l-au impus, ca metodă de luptă, întregii Mişcări Legionare. Dovadă, cazurile Vernichescu, I. G. Duca, Armand Călinescu, Iorga, Madgearu şi încă ale multor altora …
Volumul V din Documente … continuă seria proceselor antilegionare, astfel că nu mai revenim cu detalii. Excepţie făcând „procesul” faimos al lui C. Z. Codreanu din 1938, pe care l-am încadrat, nu numaidecât noi, în seria marilor înscenări şi erori judiciare din România, aşa precum şi în cazul Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor lui (1946), al PNŢ-ului (1947) ori al soţilor Ceauşescu (1989)[2].
Dacă revenim asupra faptelor din 1938 este pentru a reţine unele personalităţi de excepţie care au compărut ca martori ai „Căpitanului” şi calitatea depoziţiilor acestora[3] – profesorii Trăian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, dr. I. Cantacuzino, generalii C. Petrovicescu şi M. Racoviţă, dar, mai cu seamă, Iuliu Maniu[4]şi general Ion Antonescu[5].
Astazi, incepand cu ora 17.30, in Sala Mica a filialei iesene a Academiei Romane este programata o manifestare editoriala istorica aparte. Astfel, prin Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana, coordonat de reputatul profesor Gheorghe Buzatu, este programata sedinta de comunicari a prof. univ. dr. Petru Ursache, intitulata “Iorga – Sadoveanu – Basarabia” dar si a dr. Corneliu Ciucanu ce are titlul “Valorificarea documentelor istoriei recente”. De asemenea, sunt programate si urmatoarele lansari de carte: volumele aparute în Colectia OPERA OMNIA de la editura ieseana Tipo Moldova, in 2012, “Operatiunea Schulung” de Liviu si Armand Sadowski, editura Sedcom Libris si “Carti privind raptul Basarabiei de la 1812″, la editurile “Vicovia” si “Babel” din Bacau.
Aceste actiuni academice sunt organizate in contextul aniversarii a 130 de ani de la nasterea Maresalului Ion Antonescu.
Nascut la 2 iunie 1882 in orasul Pitesti si trecut in nefiinta la 1 iunie 1946, la inchisoarea Jilava, Antonescu a fost un om politic român, ofiter de cariera, general, seful sectiei de operatii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Razboi Mondial, atasat militar la Londra si Paris, comandant al Scolii Superioare de Razboi, sef al Marelui Stat Major si Ministru de Razboi iar, din 4 septembrie 1940 si pâna în 23 august 1944, a fost prim-ministru al României si conducator al statului cu puteri depline, transmite “Buna Ziua Iasi”.
Printre primii parlamentari care au sesizat Cancelaria Primului Ministru, Curtea de Conturi, Senatul si Camera Deputatilor asupra ilegalitatilor lui Patapievici la ICR se afla graficianul Eugen Mihaescu, membru de Onoare al Academiei Romane, fost senator si ambasador al Romaniei la UNESCO. In urma unui articol, bazat pe faptele prezentate de senator si publicat de ziarul ZIUA sub titlul “Feuda lui Patapievici”, Valeriu Stoica, avocatul de casa al GDS, al carui membru este (inca) seful ICR, l-a dat in judecata pe senator, cat si pe semnatarul articolului, cu pseudonimul de Luca Iliescu. Demersul celor doi capusari ai statului, Patapievici si Stoica, era scos din tenebrele totalitarismului fiind un veritabil atac la adresa libertatii presei si, in fond, a adevarului. Evident, “marele maestru” Stoica si “micul gigant” Patapievici au pierdut procesul. Cum la cinci ani de la acest prim demers al Senatului, reprezentat de Eugen Mihaescu, in sfarsit ICR-ul trece in subordinea Parlamentului, distinsul artist ne-a remis cateva dintre concluziile procesului, pe care le publicam aici impreuna cu mesajul sau si articolul care a declansat revolta “intelectualilor rozalii”, cu tente pronuntate de rosu bolsevic. (Redactia)
Un astfel de comentariu readuce în atenţie circumstanţele accidentului în care a decedat Teo Peter şi ne dezvăluie că autorul uciderii din culpă nu a fost soldatul american, ci fiul, minor şi beat la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la Bucureşti. Soldatul, protagonistul unei relaţii sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, care a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul cheie trebuia “să nu mai fie găsit”. Mihai Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE şi a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat şi prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea, nu atât a acuzaţiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului. (…) Un alt comentariu readuce în actualitate, cu un consistent supliment de informaţii, relatările publicate ale fostului procuror Ciprian Nastasiu în legatură cu faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a facilitat vizitarea în detenţie a lui Omar Hayssam de către avocatul Mordechai Tzivin.
Sociologul marxist Vladimir Tismăneanu, rămas fără sinecura de la Institutul Crimelor Comunismului, mai produce o reprezentație de, hai să-i zicem politicos, ipocrizie. Câteva acuzații grave la adresa profesorului Paul Dobrescu de la SNSPA, care ar putea face obiectul unui proces de calomnie…
Nota Red: Dl Tismaneanu este deranjat ca dl Paul Dobrescu ar fi lucrat la “Era socialista”. Dar pe dna (?) Rodica Culcer, colega lui de GDS, autoarea “versurilor” de mai jos, extrase din aceeasi “Era socialista”, cum de o suporta, in ciuda “anticomunismului” sau “feroce”?
În multele şi desele mele peregrinări de-a lungul şi de-a latul ţării, căutând răspunsuri la întrebări fără răspuns, am întâlnit odată un bătrân trist ce târa după el un picior de lemn. Nu ştiu de ce m-am apropiat de el şi l-am întrebat cine este. S-a întors spre mine, m-a privit lung cu o privire plină de senin şi mi-a întins câteva lucruri, un tricolor ce avea imprimată harta României Mari, o baionetă ruginită şi o schijă de la Mărăşeşti scoasă din piciorul său, spunându-mi:
Motto: “Domnul Patapievici este un foarte bun administrator. El şi cu domnul Mihăieş au făcut o treabă excepţională la Institutul Cultural Român. Excepţional. Acum, când vorbesc cu domnul Patapievici, sincer, nu prea ştiu cu cine vorbesc direct, cu cel care este omul de cultură, cu bunul meu prieten sau cu administratorul foarte serios şi încruntat al ICR-ului. Este şi aceasta o atitudine de decenţă publică? Da. Domnul profesor Pleşu, domnul ministru Andrei Pleşu este cel care a construit unul dintre cele mai interesante institute de cercetare, pe baze private, din România: Colegiul Noua Europă. Aş fi vrut să văd asemenea exemple multiplicate la scara unei întregi naţiuni. Or fi, nu le cunosc eu. Dar, pentru ce a reuşit domnia sa să facă acolo, intră în istorie şi în istoria culturală a unei naţiuni”. – Mihai Razvan Ungureanu
«Ziaristul Radu Călin Cristea a declarat la BBC că prin articolele vehemente scrise la adresa Partidului Social Democrat şi a Serviciilor Secrete ar fi deranjat anumite cercuri care ar fi interesate să spună că ” la Cotroceni se cloceşte în umbră ideea schimbării prin arderea etapelor legale a actualei conduceri a Televiziunii Române”» –BBC
Pentru cei care se bucura ca seful sectei GDS, ashramul Iasi, Alexandru “Andi” Lazescu, a fost dat jos de la TVR, le dau o veste: inlocuitorul lui, Radu Calin Cristea, este preferatul sectei ICR – care l-a si instalat ilegal, in trecut, la Muzeul Literaturii, prin Mircea Mihaiesi si Ioan T Morar -, si un supus al ayatollahului V.I. Tismaneanu. Dovezile mai jos. Dar mai intai sa incepem cu scandalul din 2005:
Ziaristul Radu Calin Cristea a trimis (ex)consilierului prezidential Claudiu Elvis Saftoiu o scrisoare, ca răspuns la o ofertă care i-ar fi fost făcută de Presedintia Romaniei, pentru a prelua conducerea TVR. Scrisoarea electronica a ajuns si la AM Press, care a publicat-o integral, la vremea respectiva, generand un scandal bazat pe faptul ca, legal, presedintele TVR este numit de Parlament si nu de Presedintie. Cum pe site-ul agentiei in cauza nu se mai regaseste tidula lui RCC catre ulterior demisul CES – care ii tradeaza ipocrizia de azi -, o reproduc din memorie 🙂 :
“Optez pentru calea e-mail-ului pentru a ma incadra in timpul convenit pentru raspunsul la generoasa Dumneavoastra oferta. Putem eventual comunica ulterior pe marginea epistolei mele sub orice forma veti considera de cuviinta. As vrea sa va asigur ca am tratat foarte serios aceasta oferta (incluzind in pachet atit SRTV, cit si SRR).
M-am informat, m-am consultat cu numeroase persoane, din diferite medii, si am confruntat aceste opinii cu propria perceptia asupra ofertei Dumneavoastra. M-am straduit apoi sa sintetizez toate argumentele aparute in urma acestor discutii. Este, cu siguranta, unul din pariurile cele mai complicate din viata mea. Dupa multe analize si framintari am hotarit sa ma recuz. In balanta acestei decizii, asa cum a reiesit de altfel si in timpul intrevederii noastre, a atirnat foarte greu importanta componenta administrativ-manageriala a postului.
Mi se pare o chestiune de bun-simt sa nu ma angajez intr-o actiune unde m-as fi confruntat constant cu mari necunoscute legate de gestionarea financiar-economica a acestor institutii publice. M-as fi avintat intr-un domeniu pentru care calificarea mea este mai mult decit discutabila, astfel ca m-as fi descoperit implicat in actiuni fara legatura cu experienta mea desfasurata strict in plan editorial. Temerile mele ar fi fost poate estompate daca perspectiva nu ar fi fost aceea a unui colos institutional cu mii de angajati si rulind anual un buget de sute de miliarde de lei. Probabil ca altii ar eluda acest handicap provocat de o functie cu o fisa a postului atit de complexa; mie mi s-a parut cinstit sa iau in consideratie acest baraj evident si sa decid in consecinta.
Am scris in multe din articolele mele ca una din bolile cele mai grave ale tranzitiei romanesti este excedentul de competenta. Am devenit o natiune de generalisti, care se pricep la toate. Daca as fi acceptat o oferta care ar fi depasit sensibil aria mea de pricepere mi-as fi reprosat ca imi incalc principiile si ca uzez cu ipocrizie de un dublu standard cind vine vorba de propria persoana. Ne cunoastem foarte putin si as fi onorat daca vom ramine in continuare intr-o relatie amicala. Realizez ca decizia mea va stirni dezamagirea unor persoane pe care le pretuiesc. V-as ramine recunoscator daca, in contextul oricarei discutii despre hotarirea pe care am luat-o, veti evoca argumentele pe care le-am prezentat in aceasta scrisoare, temperind astfel zvonurile ce nu vor intirzia sa apara. M-as bucura daca in special dl Andrei Plesu ar fi pus in tema cu esenta mesajului meu.
Regretind ca tentativa noastra de cooperare s-a soldat cu un esec si in speranta ca, poate, se vor ivi alte oportunitati de colaborare compatibile cu specializarea mea, va rog sa primiti, Domnule Consilier Prezidential, expresia intregii mele consideratii,
Precizez ca titlul “TVR, din put in put” mi-a venit inainte de a citi articolul din InPolitics. Alegerea lui BTI mi-a confirmat ca nu sunt singurul care gandeste la fel. Si acum, scandalul din 2009, cu dovezi si facsimile inedite:
Dosarul Fraudelor marca RCC de la Muzeul Literaturii – ExclusivRoncea Ro
June 16th, 2012 
VR 
Oare cine nu a auzit de Horia Roman Patapievici?! Adolescentele îi devorează cărţile la metrou, snobii i le pun la vedere pe raftul din bibliotecă, iar parveniţii îi aduc numele în discuţie atunci când vor să se dea culţi şi mari intelectuali. Fizicianul filosof este inconfundabil în maniera sa de a alcătui fraze bombastice şi preţioase folosind cuvinte rare şi neologisme pentru a da un aer de snobism intelectual textelor sale.
Posted in 
Tags: 
