Considerand ca parada homosexualilor reprezinta o manifestare cu caracter provocator, obscen si anti-social, care aduce atingere bunelor moravuri si ordinii publice, Noua Dreapta organizeaza sambata 30 iunie Marsul pentru Normalitate, ajuns la a 7-a editie.
Manifestarea este autorizata de Primaria Capitalei si va avea loc intre orele 11:00 – 14:00 pe traseul: Piata Victoriei – Calea Victoriei – Splaiul Independentei – Piata Unirii.
Adunarea participantilor se va face in parcarea supraterana din Piata Victoriei intre orele 11:00 – 11:30. La manifestare sunt asteptati toti membrii si simpatizantii Noii Drepte pentru a sustine valorile familiei traditionale si pentru a exprima opozitia noastra fata de parada homosexualilor care promoveaza in fiecare an ideea legalizarii casatoriilor homosexuale si adoptiilor de copii de catre “cuplurile” de homosexuali.
Pe romanii care pana acum au stat deoparte ii indemnam sa renunte la rolul de spectatori si sa participe la Marsul pentru Normalitate, pentru a demonstra o data in plus ca ROMANIA NU E SODOMA SI NICI NU VA FI!
Sigur ca Victor Ponta are dreptate in Cazul Plagiatului: nu el a plagiat!, ci “negrisorii” care i-au scris Teza de Doctorat pe vremea cand era secretar de stat in Guvernul Nastase (2003). Si, daca ne gandim ca conducatorul lui de doctorat era Insusiul 🙂 Adrian Nastase, cel care il si alinta “micul Titulescu”, cam cine din cadrele sistemului ar fi putut refuza “onoarea si placerea” de a fi “negrisor” pe plantatia PSD? Suspecti principali de serviciu (cu scuzele de rigoare dar asta e viata) sunt chiar cei despre care se spune astazi ca i-ar fi plagiat Victor Ponta: profesorii Ion Diaconu (foto sus cu Vladimir Putin), Dumitru Diaconu si Vasile Cretu. Oare de ce nimeni nu observa ceea ce este atat de evident? Il vedeti pe Victor Ponta scriindu-si teza de doctorat noaptea, dupa zeci de ore de munca de Partid si de Stat, la lumina lumanarii tinuta de bona filipineza, dupa ce i s-a creionat deja traseul de viitor prim al Romaniei lui Nastase?! Sa fim seriosi!
Dar, in oglinda la aceasta afacere murdara – asa cum ar trebui sa priveasca orice jurnalist – haideti sa vedem si cine sunt tupeistii din curtea celor care-l musca pe Ponta de funduletz:
Pretinsul doctor Patapievici timp de 12 ani (!) si Plesul lui?
Presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, minte in New York Times ca a fost chestionat “dur” de membri “nationalisti” ai Senatului (care sunt aia, sa-i votez si eu? 🙂 ) la o intalnire care, in realitate, nu a avut loc! Ca sa inteleaga si tovarasii mai grei de cap de la SPP, SIE si SRI ce e cu Cazul Patapievici redau mai jos dezideratele GDS legate de ICR: “recrearea frontului unit”!
Intr-un interviu aranjat in New York Times, la sectiunea de Cultura “Larga” 🙂, Horia Roman Patapievici, inca presedintele ICR, minte de stinge. Pare incredibil pentru orice cititor cu bun simt si probabil, sinecuristii sefutului miscarii papitoilor vor contrazice si ceea ce sta scris negru pe alb, intr-unul dintre cele mai mari cotidiene ale lumii, dar chiar asa e: distinsul fizician scatofag minte opinia publica mondiala fara cea mai mica jena. Iata dovada:
New York Times Blogs: “Preşedintele ICR a mai spus că grupurile naţionaliste din Senatul român obiectează faţă de gusturile şi abordarea sa «cosmopolită». El a precizat că atunci când a fost invitat, săptămâna trecută, la Comisia de cultură din Senat pentru a prezenta situaţia activităţii ICR, a fost întâmpinat cu întrebări ostile de genul: «De ce nu vorbiţi despre valorile naţionale. De ce aveţi atitudini anti-româneşti?»”.
Mediafax: Patapievici, invitat luni la Parlament, de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL. Întâlnirea a fost anulată
Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a fost invitat de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL, Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti, luni, de la ora 15.00, la Palatul Parlamentului, pentru un dialog pe tema Ordonanţei prin care institutul trece în autoritatea Senatului. Întâlnirea s-a anulat după ce aceştia nu au ajuns la un acord comun cu privire la participarea presei la şedinţă şi a numărului de invitaţi.
Mediafax: Haşotti: Patapievici crede că sunt la dispoziţia sa? L-am chemat, nu a vrut să vină, la revedere!
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, i-a transmis, luni, preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, că Senatul nu se află la dispoziţia acestuia şi i-a recomandat să fie mai reticent în atitudine, mai ales că nu a fost înlocuit din funcţie, deşi raportul Curţii de Conturi arată grave lacune.
Vai-vai-vai! 🙂
Minciuna crasa a Patapieviciului este observata prompt de Lucian Gheorghiu de la Cotidianul care o ia la bani marunti si afirma: “Totul intră în categoria tehnicilor de manipulare. Dar, atenţie, Patapievici spune că a fost săptămâna trecută la Comisia de cultură a Senatului, şi reproduce şi două întrebări ostile care i-ar fi fost spuse. În spaţiul public din România această informaţie nu a circulat. Contactat telefonic, senatorul Georgică Severin, membru în Comisia de cultură, ne-a făcut următoarele precizări: „Domnul Patapievici nu a fost săptămâna trecută la Comisia de cultură a Senatului. Şi nu a fost nici în ultimele săptămâni şi luni. Personal nu am lipsit de la niciuna din acţiunile comisiei în acest an, deci ştiu cine a fost, sau nu. Dacă nu greşesc, domnia sa a fost prezent la comisie anul trecut când s-a dezbătut bugetul ICR. Domnul Patapievici a fost invitat la o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare PSD şi PNL, pentru o discuţie lămuritoare referitoare la trecerea ICR în subordinea Senatului, dar această întâlnire nu a avut loc”.”
Vai-vai-vai! 🙂
Intr-o alta stire, preluata ieri de Mediafax de la Digi24, Patapievici “ameninta” ca-si va da demisia, el si conducerea de sinecuristi ai tuturor regimurilor (se aude, tovarasa Tania a tovarasului Gogu?), daca Curtea Constitutionala va hotari nu-stiu-ce pe 5 iulie legat de Ordonanta de Urgenta a Guvernului privind reconstituirea ICR. In acest context, Patapieviciul declara onctuos ca “prin noua ordonanta de urgenţă, atenţia cade numai pe programe care au ca obiect românii din afara ţării”. Ca un/o adevarat/o tata si mama-Omida a tocatorilor de bani din pensiile si alocatiile taiate ale romanilor (44 de milioane lei – 10 milioane euro!), Pataghiveciul “culturii romane” stie si ce se va intampla de acum incolo cu Institutul: “ICR se va ocupa numai de diaspora românească, dar într-un spirit naţionalist, arhaic, ce nu se potriveşte vremurilor noastre”.
Vai-vai-vai! 🙂
Ca sa inteleaga si tovarasii mai grei de cap de la SPP, SIE si SRI ce e cu Cazul Patapievici e suficient, cred eu, sa redau dezideratele lui Andrei Cornea, care apreciaza in organul “22” al GDS “recrearea frontului unit”:
Andrei Cornea, “22”: “Ponta a făcut totuşi o greşeală şi s-ar putea să-şi frigă degetele: s-a aşteptat, desigur, ca unii intelectuali să protesteze, dar îşi închipuia pesemne că aceştia se vor recruta numai dintre „intelectualii lui Băsescu“ şi amicii lui Patapievici – lesne de anihilat propagandistic. Nu s-a aşteptat ca, spre cinstea lor, să se solidarizeze cu ICR şi cu conducerea sa intelectuali ostili ideologic lui Patapievici, precum Vasile Ernu, sau critici vehemenţi la adresa lui Traian Băsescu, precum Cristian Pârvulescu şi Alina Mungiu. Sunt convins că nu s-a aşteptat să protesteze şi mai mulţi regizori din „noul val“, precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, inclusiv dublul laureat de la Cannes, Cristian Mungiu, care scrie despre ce s-a întâmplat la ICR că „este o epurare de cea mai oribilă speţă – la fel de reprobabilă ca una etnică, ideologică sau rasială“. Bineînţeles că s-au mai solidarizat şi se mai solidarizează zilele acestea şi mulţi alţii, indiferent de tendinţă ideologică. Dacă la asta mai adăugăm şi protestul lui Marius Oprea – orice în afară de „intelectual al lui Băsescu“ – împotriva demiterii lui Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naţionale, s-ar putea ca venirea la putere a USL să fi recreat un front unit, de mult dispărut.“
Cam de cand a disparut, tavaris Cornea? De cand a pus Ceausescu Unitatea “Anti-KGB” pe voi? 🙂 🙂 🙂
SAPTAMANA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei – Mihai Pelin –
Prefata
de Florin Constantiniu
Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei1, la 28 iunie 1940, a fost consecinţa directă a Pactului Molotov-Ribbentrop şi a izolării politice şi militare din acea perioadă a României.
Cu aproape un an înainte de începutul amputărilor teritoriale suferite de România în vara anului 1940, Germania şi URSS au încheiat, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune, însoţit de un protocol adiţional secret, prin care cele două părţi îşi delimitau « sferele de interese ». Tratatul, cunoscut şi sub numele celor doi semnatari ca Pactul Molotov-Ribbentrop (primul – comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS, celălalt – ministrul de Externe al Reich-ului), a rezultat din convergenţa de interese ale celor două regimuri totalitare şi a schimbat configuraţia geostrategică a continentului european.
Antagonismul declarat dintre ideologiile regimurilor de la Berlin şi Moscova – nazism şi comunism – nu i-a împiedicat pe Hitler şi Stalin să cadă de acord şi să fixeze soarta ţărilor din imediata vecinătate a Germaniei şi URSS.
Pentru Führer, înţelegerea cu URSS era condiţia indispensabilă declanşării – dorite de el – a războiului, prin cîştigarea căruia spera să instaureze hegemonia celui de-al treilea Reich în Europa şi în lume. Garanţia acordată Poloniei de Marea Britanie şi de Franţa, la 31 martie 1939, crea perspectiva unui război pe două fronturi în cazul în care guvernul de la Varşovia ar fi respins revendicările Berlinului (oraşul Danzig/Gdañsk şi o cale ferată pe teritoriul polon unind Germania propriu-zisă cu Prusia Orientală şi beneficiind de extrateritorialitate). Pentru ca garanţia să capete o consistenţă militară, era nevoie ca Uniunea Sovietică să fie asociată la apărarea Poloniei, avînd în vedere că frontiera de vest a Germaniei era străjuită de Linia Siegfried, a cărei străpungere – pentru a veni în sprijinul Poloniei – ar fi necesitat, judecînd după experienţa primului război mondial, costuri umane uriaşe.
Uniunea Sovietică şi conducătorul ei, Stalin – care, după acordul de la München (29 septembrie 1938), încheiat, în detrimentul Cehoslovaciei, de Germania, Italia, Marea Britanie şi Franţa, păreau într-o totală izolare – s-au aflat, odată cu începerea crizei poloneze, în situaţia de arbitri ai Europei.
Nu ratati, maine, la Roncea Ro: PLAGIICEANU. Noi dovezi aparute dupa scandalul LIICHEANU
Motto: “Un profesor la Oxford prins cu o singura propozitie plagiata isi pierde calitatea de profesor. (…) Plagiatul este o impostura impotriva careia statul trebuie sa deschida actiune in Justitie. Pentru ca tu te-ai prezentat ca un scriitor de calitate, ceea ce nu esti.” – Alex Stefanescu la B1 TV, emisiunea cu Ion Cristoiu, 26.06.2012
Plagiatul, ca fapta, trebuie înteles prin intermediul unor definitii date în textele de lege si a practicii de identificare a acestuia:
“…Art. 7. Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala în domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt:
b) operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice;
c) compozitiile muzicale cu sau fara text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;
e) operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;
h) operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;
i) lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei în general….”
…Art. 141. Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îsi însuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decât acela decis de autor….”
(Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe)
„… Art.4…
…d) plagiatul – expunerea într-o opera scrisa sau o comunicare orala, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstratii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode stiintifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fara a mentiona acest lucru si fara a face trimitere la sursele originale;…”
(Legea nr 206/2004 privind buna conduita în cercetarea stiintificã, dezvoltarea tehnologicã si inovare)
Motto: “Plagiatele sunt capodopere ale nerusinarii si impotentei intelectuale ale fondatorilor noului tip de universitate romaneasca, UTCN (Universitatea de Tembelizat Copii Normali) care pe banii nostri îsi bat joc de copiii nostri, de viitorul acestei tari.” – Prof. Univ.Dorin Isoc
Plagiate, plagiatori si scoli de plagiatori…
de Prof. Univ. Dorin Isoc
Dedicatie.: Acest eseu este dedicat tuturor acelor persoane, nu putine, care pentru atitudinea lor critica pentru lipsa de integritate din universitatile românesti au fost “executate” în mod exemplar si pe tacute de presedinti de sindicate comuniste sau activisti obscuri ai pcr ajunsi rectori. Acesti indivizi fara scrupule si demnitate au dus si duc de râpa institutiile conduse din care au facut veritabile UTCN – Universitati de Tembelizat Copii Normali pe care le-au lasat cu fracturi majore ale coloanelor lor vertebro-morale în timp ce copiii nostri viseaza sa-si caute modele în alte tari.
Necunoasterea este mama folclorului dar copiii sai nu sunt cu necesitate capodopere ale mintii omenesti. Asa si cu plagiatele. Subiect ascuns cu mare grija multe zeci de ani, plagiatul a aparut la suprafaat la fel de nebulos pentru români ca teroristii lui decembrie 1989 sau conturile lui Ceausescu.
Multi s-au repezit sa puna plagiatele alaturi de dosarele securitatii sau ale cadrelor PCR, multi s-au trezit peste noapte specialisti sau cel putin comentatori si mai ales judecatori ai plagiatului si plagiatorilor.
Se impune de aceea o analiza rece, bazata pe argumente si competenta a unui fenomen prea complex pentru a fi bagatelizat, evitat sau exagerat.
Despre plagiat…
Foarte simplu si pe întelesul tuturor plagiatul este un furt. Prin plagiat o persoana oarecare preia dintr-o scriitura care a fost publicata si care apartine unui autor ceea ce ea, adica persoana numita mai departe plagiator nu este în stare si gândeasca si sa scrie.
“Plagiatul este proba unui dispret suveran pentru dreptul la proprietate, in acest caz la proprietatea intelectuala. Plagiatorul este un hot si un sarlatan.” – V.I. Tismaneanu
“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu
“’Orbitor. Aripa dreapta’ este o tâsnire a viitorului în prezentul nostru, una dintre marile carti ale lumii (…). Pe lînga cei trei boieri ai mintii (Plesu, Patapievici, Liiceanu), a aparut al patrulea!“ – Gabriel Liiceanu
“Cartarescu Mircea, nascut la 1 iunie 1956, Bucuresti. Fiul unui activist.” Asa incepe o Nota a Securitatii, transpusa de Mihai Pelin in Cartea Alba a Securitatii, aflata la vremea redactarii volumului Istorii literare si artistice in Arhivele SRI, Fond D, dosar nr. 10 996, vol.13, f.150-152 si care, in prezent, ar trebui sa se afle in Dosarul lui Cartarescu de la CNSAS. Mai interesant este, insa, cum se incheie Nota: „Un fapt demn de remarcat este acela ca dupa aparitia volumului lui Mircea Cartarescu – este vorba de “Faruri, vitrine, fotografii“, nota mea – , caruia Nicolae Manolescu ii face o primire exceptionala in Romania literara, incep sa apara articole de alerta, care denunta procedeul plagiatului, cel mai spectaculos plagiat fiind reprezentat de copierea pura si simpla a unui pasaj de o jumatate de pagina din «Tristram Shandy» de Lawrence Sterne (Editura pentru Literatura Universala, 1969, pag. 194).”
O istorie mai mult sau mai putin cunoscuta dar care, in lumina recentelor plagiate aparute pe piata media in avalansa, merita lamurita. In primul rand pentru ca, de ani buni, in dosul lui Mircea Cartarescu intra prin intermediului ICR fonduri substantiale ale statului roman destinate promovarii rasfatatului tuturor regimurilor ca candidat la Premiul Nobel pentru Literatura. Insa reputata Academie Regala de Stiinte a Suediei, care confera Premiul Nobel, are o regula de baza in acordarea importantei distinctii: “NO PLAGIARISM!”. Asadar?
“Cartea de debut a lui Mircea Cărtărescu, Faruri, vitrine, fotografii, apărută în 1980, se deschide cu un poem amplu (peste 30 de pagini), Căderea“, scria criticul Alex Stefanescu intr-un lung articol elogiator despre M. Cartarescu publicat – unde altundeva? – in Romania literara a lui N. Manolescu. Tot aici, de la Alex Stefanescu, aflam o alta versiune, mai edulcorata, privind meseriei de baza a tatalui lui Cartarescu:
“Mircea Cărtărescu s-a născut la 1 iunie 1956 în Bucureşti, ca fiu al lui Constantin Cărtărescu (economist şi ziarist) şi al Mariei Cărtărescu (înainte de căsătorie, Badislav)” – de origine bulgareasca.
Desi articolul “biografic” al lui Alex Stefanescu din Romania literara era publicat in 2001, ca “fragment dintr-un studiu mai amplu”, criticul uita sa aminteasca despre scandalul de plagiat cu care a debutat Mircea Cartarescu.
Intr-o “Retrospectiva Nicolae Manolescu” din Observatorul cultural, Sorin Alexandrescu observa ca despre “Cenaclul de luni” Manolescu nu prea istoriseste nimic concret. “O singura data povesteste Manolescu ceva concret – scrie Alexandrescu -, intrarea la cenaclu, prin 1978, a unui student ‘uscativ, negricios, cu o fata mica adunata parca toata in privirea teribil de fixa. Nu parea nici stingherit nici peste masura de comunicativ’. A citit un poem lung, cu o voce monotona, contrastind – as zice eu – cu imagistica „torentiala“. Manolescu nu l-a putut analiza pe larg in acea imprejurare, dar a declarat ca s-a simtit ‘tintuit pe scaun de imaginatia lirica a autorului’ (I, 392). Tinarul era Mircea Cartarescu, poemul cu pricina se numea Caderea si va fi publicat trei ani mai tirziu in volumul Faruri, vitrine, fotografii.”
Asadar, in sfarsit, ceva concret: desi si Sorin Alexandrescu uita sa mentioneze problema plagiatului, aflam ca poemul cu buba, Caderea, este citit prima oara, in 1978, la Cenaclul lui Manolescu. Peste doi-trei ani, cand este publicat in volumul de debut, Mircea Cartarescu i-l dedica, chiar in carte, lui Nicolae Manolescu, insotit de un citat al gnosticului Valentin (din “Stromate” de Clement din Alexandria), a carui intrepretare peste timp devine emblematica: “Caci atunci cand dezagregati lumea si voi insiva nu sunteti dezagregati, voi sunteti stapanii creatiei si ai intregii coruptii”.
O a doua dedicatie, la poemul “Calea Regala”, al doilea din acelasi volum, ii este acordata scrobitului Ovid S Crohmalniceanu (Moise Cohn), la al carui cenaclu, “Junimea”, se produsese in paralel cu “Cenaclul de luni”. Crohmalniceanu, unul dintre cei mai toxici marxisti proletcultisti implicati in razboiul impotriva culturii romane – alaturi de un Ion Vitner sau Paul Cornea -, avea sa-l debuteze pe juvenilul Cartarescu in proza, in 1983 (in volumul colectiv Desantul) si sa-i insoteasca pasii chiar si dupa 1989, cand ii postfateaza productia de serie “Levantul”, inainte de a se “expatria” la Berlin, in 1992, unde a si murit, linistit, in anul 2000.
“Dedicatul” Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand ca Cartarescu deschide “o viziune cosmogonica”, Manolescu da ca exemplu laudativ al acestei “viziuni” chiar si un sir de versuri “superbe” din Caderea:
„Afurisit fie el pre dinlăuntru şi pre din afară
afurisit fie el întru părul din capul său
întru creierii săi, întru creştetul său,
întru tîmplele sale, întru fruntea sa, întru urechile sale,
întru sprîncenele sale, întru obrajii săi,
întru fălcile sale, nările sale, dinţii şi măselele sale,
buzele sale, gîtul său, umerii săi, încheieturile
mîinilor sale, mîinile sale, palmele sale şi degetele sale
afuristi fie el intru rarunchii sai, intru vintrele sale
intru coapsele sale, intru boasele sale
intru pulpele sale. intru picioarele sale, intru
laba picioarelor sale si intru unghiile picioarele sale.
afurist fie el intru toate imbucaturile si incheieturile
sale
din virful capului pana in virful calacielor.
si sa aiba parte doar de subrezime.”
Dar, ce ne facem, tovarasi, cand tocmai versurile laudate sunt, de fapt, proza, si au fost furate de “hotul si sarlatanul” Cartarescu (apud Tismaneanu) din autorul britanic Laurence Sterne (1713 – 1768) a carui carte “Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman“, fusese publicata la Editura pentru literatura universala, in 1969?! Iata dovada:
Dupa mini-scandalul din lumea literara a acelei vremi, Cartarescu publica o “Precizare” (tot) in Romania literara (12 februarie 1981), care, cred eu, ii poate servi lui Victor Ponta ca aparare perfecta, in cazul in care acesta si-ar dori sa se explice pe tema plagiatului intr-o editie retro a emisiunii TVR “Cascadorii rasului”.
Cartarescu isi explica furtul literar sustinand ca preluarea integrala a unei fraze altfel prezentate drept creatie personala este “un simplu si foarte cunoscut procedeu artistic”. Insa uita sa-i dea si denumirea: PLAGIAT. Imatur si inconstient, Cartarescu se apara prin fraze rasucite, de-a dreptul tampe, de genul: poemul “cuprinde in substanta sa cateva texte cu caracter de citat cultural (…). Valoare acestor citate este nu este una literara, ci una de aluzie culturala. De aceea, am considerat ca neadecvata interpretarii poemului… marcarea prin ghilimele sau caractere diferite a pasajelor respective, preferand marci de alt gen” (?!) afirmand si ca “o parte din citate sunt date in limba de origine”. Insa nu si cel disputat! “Aluziile culturale indirecte (sic) sunt si ele usor de recunoscut”, mai sustine Cartarescu.
Dar iata ca nici marele sau maestru, criticul literar Nicolae Manolescu, la randul lui protejatul proletcultisului George Ivascu, nu a recunoscut – timp de trei ani!, de la debutul cenaclist si pana la publicare – aceste “aluzii culturale indirecte” (?!) din moment ce tocmai pe acestea le-a evidentiat laudativ in cronica sa despre “cosmogonica viziune” a viitorului tele-nobelist scatofag si pornografic (“Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”) al lui Patapievici si Liiceanu. In 18 limbi a fost publicat, pana acum, de catre ICR, Mang-ul lui Manolescu, “geniul” care sustine ca “religia este o superstitie” (?!). 18 editii pentru care ICR a platit drepturi de autor atat plagiatorului nostru cu “aluzii culturale indirecte” cat si editurii care l-a publicat “in original”, recte Humanitas. O afacere pe care Curtea de Conturi ar trebui, cred, sa o mai investigheze nitelus.
Revenim la plagiat. In ciuda furtului literar jenant, Manolescu isi sustine protejatul prins cu chilotii in vine, pana in panzele albe, si Cartarescu primeste premiul de debut al USR a RSR. Iar Crohmalniceanu il propune la Premiile UTC. In recentul sau articol “Vreau guvern de plagiatori tineri!“, Corneliu Leu aminteste cum “Ov. S. Crohmalniceanu avea o atat de mare specializare in a folosi asemenea argumente, incat si-a inceput o carte cu „Asa cum ne-nvata tovarasul Malenkov”; performanta pe care n-au atins-o nici criticii literari sovietici, deoarece Malenkov a zburat de la carma inainte de a ajunge la cultul personalitatii, pe care i-l incepea inaintea lor un autor ce utiliza limba romana.”
Despre zborurile “orbitoare”, cand pe-o aripa cand pe alta (“stango-dreapta” cum ar veni), ar fi trebuit sa ia aminte mai bine sublocotenentul Cartarescu chiar de la magistrul sau, Ov. S. Crohmalniceanu, care, in – cum altfel? – “magistrala” sa lucrare “Despre articolul lui Lenin: “Organizatia de partid si literatura de partid'” afirma patruns de realitatile socialismului: “Pentru scriitorul care s-a legat deschis de fortele sociale revolutionare, si care urmareste sa le slujeasca prin scrisul sau nu mai exista contradictia tragica dintre intentie si realitate. Lui nu i se mai poate intampla ca, dintr-o constrangere exterioara sau interioara, sa fie nevoit a ascunde adevarul, cu sau fara stiinta. (…) Filosofia marxista il smulge pe artist din asemenea impasuri, ii ofera o perspectiva nelimitata si-l inzestreaza cu un instrument exceptional de investigare a realitatii”.
In “viziunea cosmogonica” a lui Cartarescu acest instrument poarta o denumire aberanta, dar strict reglementata penal: PLAGIAT.
PS: Eu il propun si pe Patapievici in viitorul clip al “marilor romani” cu cercei, ghiuluri si masele de aur, ca tot si-a cumparat un metru patrat de pamant la Rosia Montana, pentru a bloca investitia. In atentia SPP: Presedintelui Basescu de ce nu i-a spus? I-a fost frica ca va pati ca alt “mare roman”, Peter Eckstein Kovacs?! 🙂 ) )
PPS: Mi-a placut si declaratia “romaneasca”, de-a dreptul “patriotica”, a realizatorului clipuletului cu “actrita romana :)celebra” Maia Morgenstern (apud un analfabet “nationalist”), pe numele lui Robert Tiderle 🙂 : “Se discută foarte mult de aurul de sub Roșia Montana. De oamenii care trăiesc la suprafață nu pare să-i pese nimanui. Goana asta după aur, în secolul 21, este dezgustătoare, atâta vreme cât ne batem joc de niște cetățeni români și de istoria noastră :). Sunt lucruri mai importante decât casete cu bijuterii mai pline.”
Acesta este romanul 🙂 Tiderle de la “Papaya Advertising”, potrivit sursei:
Cazul Cartarescu, Mang-ul lui Manolescu, Liiceanu si Patapievici
Roncea Ro va demonstra azi, cu dovezi zdrobitoare, cum campania lui Patapievici de promovare a lui Cartarescu pentru Nobel este o uriasa sifonare de fonduri ICR in conturile Humanitas: Nobelul nu se acorda unui plagiator. Pana atunci, urmariti mai jos cat de troglodit poate fi acest personaj:
Cartarescu: “Dupa parerea mea intoarcerea la religie este de fapt o intoarcere la institutii… religioase si nu la credinta propriu-zisa. Oamenii recurg la religie intr-un fel din disperare si nu din credinta reala si curata (?!). Este ca un fel de superstitie… Dar eu cred ca totul vine din lipsa de… lipsa de perspective si lipsa de sens al vietii pe care le au oamenii astazi. Eu cred ca oamenii nu mai simt ca au pentru ce trai… in Romania, nu mai simt ca se realizeaza pe nici un plan, nici material, nici spiritual. Asa incat, a… nu avem decat un, a… o masa de oameni disperati care nu reusesc sa alcatuiasca un popor, o civilizatie sau o cultura.” (sursa YouTube: attualità politica)
“Pentru mine, credinta este lucrul cel mai important, dar nu in sensul religiilor institutionalizate, care sunt doar cojile goale ale unor vechi si fantastice intamplari. De fapt, credinta, adevarul stiintific si poezia sunt unul si acelasi lucru, si sunt acelasi lucru cu ecuatiile matematice sau cu aura orgasmului.” – Interviu Revista Tarom
“Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate “lumini venite de la rasarit”, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic… Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.” Mircea Cartarescu – “Cele doua patrii”
2 ianuarie 2007 – Jurnalul National
Din “cultura” raspandita de ICR pe mapamond in 18 limbi:
Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu si istoricul dr Corneliu Ciucanu vor conferentia azi, la Iasi, despre “Miscarea Legionara Origini, Atitudini, Semnificatii“. Manifestarea, organizata de Totul Pentru Tara si Noua Dreapta, are loc la 85 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail – 24 iunie 1927, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul – si se desfasoara la Clubul CFR Iasi (Rapa Galbena), incepand cu orele 14.00. Ziaristi Online prezinta in exclusivitate Argumentul Prof Gh Buzatu la recent aparutul Vol VI al lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, realizata pe baza Dosarelor Sigurantei si Securitatii din Arhiva CNSAS si publicata de Editura TipoMoldova – Iasi, cat si cateva foto-documente inedite:
“(…) Fapt cu totul semnificativ, în tot cursul „erei” comuniste, principalele obiective şi victime ale teroarei politice le-au constituit Mişcarea Legionară, foştii colaboratori ori succesorii lui C. Z. Codreanu, deşi, activitatea acestora a fost interzisă, iar majoritatea lor copleşitoare au umplut lagărele şi închisorile, cel puţin până prin 1963-1964[9]. Potrivit datelor comunicate de istoricul Ilarion Ţiu[10], în 1968 cei mai mulţi dintre cetăţenii români cercetaţi de Securitate pentru „delicte politice”, mai precis 27% = 117 000 din peste 414 000 de persoane, erau … legionari.
Tot pe atunci, în cursul anchetării „cazului” Lucreţiu Pătrăşcanu a fostului ministru al Internelor Al. Drăghici, în aprilie-iunie 1968, acesta din urmă a declarat în şedinţa din 20 mai 1968 a „Comisiei Centrale” a PCR cum că: „… Dacă a distrus cineva spinarea Gărzii de Fier, eu am făcut acest lucru. Organizaţiile ilegale care se creaseră peste tot au fost distruse, eu am făcut acest lucru. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte. Dacă nu luam măsuri, apoi gaia venea peste noi”[11]. Reuniunea următoare a „Comisiei Centrale”, din 3 iunie 1968, a surprins – potrivit stenogramei – o pagină antologică a dezbaterilor în momentul în care Gh. Stoica, membru al Comisiei, s-a adresat lui Al. Drăghici:
Facsimil: Ultima scrisoare cunoscuta
„Tov. Gh. Stoica: Dumneata ai spus că ai introdus legalitatea, partinitatea, omenia…
Al. Drăghici: Nu omenia …
Tov. Gh. Stoica: DA, NU OMENIA, BARBARIA AI INTRODUS-O … (subl. ns.)”[12].
În felul acesta, fără intenţie, delegatul PCR a dezvăluit, „captivat” de Al. Drăghici, unul din grozavele secrete ale bolşevicilor lui V. I. Lenin şi I. V. Stalin în acţiunile lor criminale pentru nimicirea opoziţiei după Revoluţia din Octombrie 1917 şi ale regimului de la Bucureşti pe care-l reprezenta – TEROAREA. Care, aşa după cum evenimentele au atestat, nu reprezenta culmea. De vreme ce comuniştii de la Bucureşti, mai originali şi mai decişi în lupta pentru a-şi exercita şi impune puterea deplină, lichidând în context Mişcarea Legionară, celelalte grupări politice, şi-au depăşit cât-de-acolo „dascălii” de la Kremlin, dovedind inventivitate, pragmatism şi lipsă de orice scrupule ori morală, ei recurgând pur şi simplu la PLUS-TEROARE, altfel, mai pe româneşte spus, numaidecât:
Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică. Pe acest motiv am fost ocupaţi, jefuiţi, înrobiţi, transformaţi în colonie rusească, obligaţi la plata a imense despăgubiri de război, jefuiţi de tot ce aveam, mult peste aceste despăgubiri, împuşcaţi, asasinaţi, deportaţi, închişi, elitele exterminate în temniţe şi lagăre, ni s-a distrus ţara, economia, cultura, patrimoniul, moravurile, toate acestea pentru că am atacat mişeleşte Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941. Inclusiv astăzi, la 71 de ani de atunci, ruşii ne-o reproşează cu furie, strângând pumnii şi proferând injurii în toate mediile, inclusiv pe internet. Dar oare chiar aşa să fi fost?
June 30th, 2012 
VR 
Considerand ca parada homosexualilor reprezinta o manifestare cu caracter provocator, obscen si anti-social, care aduce atingere bunelor moravuri si ordinii publice, Noua Dreapta organizeaza sambata 30 iunie Marsul pentru Normalitate, ajuns la a 7-a editie.
Posted in 
Tags: 
