GATA! Am intrat în linie dreaptă! Cât de simplu vom învinge: 9.000.000 de români vor vota pentru România!
Adversarii Referendumului pentru Căsătorie au pierdut toate bătăliile juridice și politice. Mai urmează doar un mic pas pentru noi, un mare pas pentru România: votul nostru. Epilogul în bătălia juridică și politică s-a scris azi, 17 septembrie 2018, de Sfânta Sofia cea înțeleaptă.
Curtea Constituțională a avizat Legea de revizuire a Constituției adoptată de Parlament săptămâna trecută aruncând la coș contestațiile USR și Accept. Pro Vita București ne informează:
1. Adversarii referendumului au pierdut clar bătăliile juridice și politice. Cu toate ONG-urile cu bugete de milioane de dolari, ambasadele și presiunile politice externe enorme. Și aceasta datorită muncii asidue, stăruitoare și profesioniste a tuturor celor implicați, din prima zi (august 2015). Cât și evident, țin eu să subliniez, a strădaniei celor 3.000.000 de români care au semnat și a grijii lui Dumnezeu.
2. Toate cele 3 intervenții pe care organizația noastră le-a făcut, împreună cu colegii din Alianța Familiilor, în fața Curții Constituționale în acest proiect și în dosarul „înrudit” (cauza soților Coman/Hamilton) au avut câștig de cauză:
a. controlul de constituționalitate preliminar, al inițiativei cetățenești (decizia din iunie 2016)
b. controlul de constituționalitate a Legii de revizuire adoptate (decizia de azi)
c. excepția de neconstituționalitate a art. 277 Cod Civil – interzicerea recunoașterii în România a „căsătoriilor” între persoane de același sex încheiate în afara țării (decizia din iulie 2018), amintește Pro Vita care oferă și documentul remis CCR.
Urmează o perioadă de propaganda furibună din partea a 90% din media de limbă aproximativ română din România și a tuturor activiștilor antiromâni. Ignorați-i. Nu vă lăsați influențați. Evitați vrajba, virușii informaționali, isteria și hipnoza digitală/TV. Nu vorbăria ci fapta contează. Post pentru țară, rugăciune pentru luminarea celor mai slabi și mărturisire prin faptă pentru România.
Fiți mereu cu gândul la Mântuitorul nostru. Ce îndemn credeți că v-ar da Hristos? DA, votăm pentru perechea primordială, pentru tot neamul nostru din Ceruri, pentru martirii și mărturisitorii temnițelor bolșevice, pentru bunicii și părinții noștri și pentru copiii de azi și copiii nenăscuți ai României.
La noi totul e foarte e simplu: am semnat 3 milioane; tot ce trebuie să facem acum este să mergem cu încă o rudă care nu a apucat să semneze la vot. Ca să fie și mai simplu: să luam și un prieten care n-a avut timp să voteze. Asta e tot. Mergeți toți trei braț la braț la Referendum și cu ajutorul Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, protectoarea familiei și a sfintei Sale Gradini, România, vom învinge!
Să facem din această victorie – probabil cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989 – cea mai frumoasă sărbătorire a Centenarului Marii Uniri!
De 3 ani ne ocupăm (PRO VITA) de aprovizionarea cu combustibil a unui așezământ social administrat de o organizație parteneră, care găzduiește 30-40 de mame plus copii.
Obligația ne-am asumat-o după ce tot noi am recondiționat aproape integral sistemul de încălzire, care de atunci funcționează optim, cu brichete din rumeguș.
Asta se traduce prin necesitatea ca în fiecare toamnă să „producem” circa 3.000 euro, cât ne costă cele 20 tone de brichete aduse de la Cisnădie. Evident, pe lângă toate celelalte lucruri pe care le avem de făcut.
Credem că efortul merită: comunitatea „Sfinții Arhangheli” din Slobozia/Giurgiu este formată din persoane muncitoare, dar cu soartă grea, mai exact victime ale violenței domestice. Acestea sunt adăpostite pe perioadă limitată. Toată lumea care poate munci, muncește – la centru, la animale sau pe câmp. Copiii sunt săraci dar trăiesc într-un mediu liniștit, merg la școală și sunt feriți de pericolele din urban (cerșetorie, prostituție, droguri etc.) „Inima” așezământului sunt un vrednic ucenic de-al părintelui Nicolae Tănase, preotul Valentin Ştefan (foto cu Bogdan Stanciu de la Pro Vita) și doamna prezbiteră Veronica. Sunt niște oameni extraordinari.
Pe scurt: Consiliul National al Audiovizualului urma sa reanalizeze ieri, 10.12.2013, cererea de sanctionare a ProTv pentru emisiunea “4 nunti si o provocare”, dupa ce daduse deja o decizie ilegala de nesanctionare, in pofida Legii si a propriului Cod Etic. Era pentru a treia oara cand punctul in cauza aparea pe Ordinea de zi a sedintelor institutiei, ca urmare a unei sesizari formulate de subsemnatul si alti petenti, in urma ignorarii de catre unii membri ai CNA a peste 2000 de plangeri venite din toata tara.
In imaginea de mai sus, realizata si furnizata de CNA, vedeti componenta Consiliului la inceputul sedintei, cu pro-homosexualii identificati prin numele lor, respectiv: cel mai vehement, probabil in calitatea lui de persoana atinsa in secret de aceasta boala, ex-europaliberistul Radu Calin Cristea, apoi ex-mediaprotevistii Rasvan Popescu si Cristina Trepcea, clujeanul pedelist Valentin Jucan si ungurul Lorand Turos. Ceilalti membri ai Consiliului din fotografie sunt Christian Mititelu, presedintele CNA Laura Georgescu, Maria Monica Gubernat si Narcisa Iorga. Conform regulilor CNA, “pentru ca o decizie să fie adoptată, ea trebuie să întrunească cel puţin şase voturi favorabile, în prezenţa a cel puţin opt membri CNA”. Pentru a boicota votul, in a doua parte a zilei, la inceperea discutiei privind sanctiunionarea Pro Tv, pro-homosexualii au luat decizia de a parasi sala, imberbul Valentin Jucan alegand chiar varianta trantirii usii salii de sedinta, in semn de protest fata de… propria lui soarta, probabil.
Petentii au fost reprezentati de avocatul Bogdan Marculescu. Aceasta a expus cazul, prezentand calm ilegalitatile de care se fac vinovati atat reprezentantii Pro Tv cat si membri CNA care au nesocotit Codul Civil si Constitutia Romaniei, atentand grav la drepturile copilului roman si ale majoritatii crestine a Romaniei. Cum cei doi-trei membri ai Consiliului ramasi in sala nu aveau nici o posibilitate de vot, discutia si dezbaterea ulterioara a acestora a ramas fara nici un rezultat, nefiind nici macar consemnata in minuta finala a zilei, in care apar doar sanctiunile date.
Aceasta nu i-a impiedicat pe boicotangii in cauza sa revina in sala dupa mini-dezbaterea cazului Pro Tv, pentru a-l sanctiona pe Cheloo, respectiv pentru a amenda televiziunea Antena 1 cu 10.000 de lei pentru pretinsa discriminare a unui homosexual, concurent in emisiunea “X Factor”. Toata tarasenia a avut loc in sala ce poarta numele lui “Ralu Filip”, fost presedinte al CNA care a pierdut un proces de calomnie (adica minciuna crasa) cu mine si care era banuit de DNA si colegi de presa mai avizati de… “spaga la drumul mare”. A murit dupa o masa prea imbelsugata. Ca asa-i la CNA. Unde debandada face ca un membru cu pitici pe creier, acelasi “doorman” Valentin Jucan, sa transmita comunicate cu insemnele statului roman si ale CNA in care contesta (!?) premiile oferite azi de presedintele CNA.
Dar unii dintre actualii membri vor avea, probabil, si ei, vreo sala sau macar vreun WC sa le poarte numele, la un moment dat. Daca nu la CNA macar la Gradina Zoologica, pentru ca eternul membru al CNA Rasvan Popescu si-a intitulat un roman autobiografic cum nu se putea mai inspirat: “Cutia cu maimute”. Volumul cu maimute aparut la Editura Polirom a dlui Serghei Moscovici se lanseaza azi la Libraria Carturesti de la… Muzeul Taranului Roman. Ce treaba au maimutele si homosexualii cu Taranul Roman stie foarte bine libraria, fiind chiar cea care a anuntat recent cu mandrie (pride) ca este prima din Romania in care se afla etalat… “raftul homosexualilor”. Si iata cum homosexualii care au penetrat Muzeul Taranului Roman printr-o lovitura de comando, in stilul primului act de terorism din Romania – bomba bolsevica din Parlament – si a “marelui jaf” de la Banca Nationala, si-au atins scopul: au venit si nu au mai plecat de la MTR. Acum sunt aparati si de CNA si, evident, de CNCD, ba chiar si de administratorul de la Cotroceni, care a declarat iresponsabil ca el nu s-ar opune casatoriilor intre homosexuali.
Nu mai am de adaugat decat ca indecizia CNA si sabotarea functiei si a responsabilitatilor pentru care sunt remunerati gras de contribuabili membrii CNA va fi sanctionata de Instanta. Ne vom intoarce la CNA cu obligatia de a fi sanctionat postul tv specialist in propaganda homosexuala anti-crestina. Potrivit Legii. Insa pentru ca nu tot bietul roman sa plateasca din banul lui, din banul vaduvei, despagubirile si cheltuielile de judecata, vom solicita ca acestea sa fie scoase chiar din buzunarul sabotorilor. In Memoriam Ralu Filip!
Inca de dinainte de a se difuza deznodamantul emisiunii de propaganda homosexuala ilegala a Pro Tv “4 nunti si o provocare” , doua asociatii membre fondatoare ale Coalitiei pentru Familie si Constitutie au atacat in instanta postul in cauza incercand sa previna anormalitate. Procesul se afla in derulare. Prezentam mai jos Plangerea formulata catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Subscrisa ASOCIATIA „PRO-VITA PENTRU NĂSCUȚI ȘI NENĂSCUȚI – FILIALA BUCUREȘTI”, reprezentata prin Presedinte Bogdan Ioan Stanciu,
Subscrisa ASOCIATIA „ALIANTA PENTRU DEMNITATE NAȚIONALĂ”, reprezentată prin Iulian Capsali, președinte,
Toti reclamanții cu sediul procesual ales in Bucuresti, si reprezentati de av. Bogdan Marculescu,
In contradictoriu cu
S.C. PRO TV S.A., cu sediul in Bucuresti, blv. Pache Protopopescu nr 109, Sector 2, inmatriculata la Registrul Comertului sub nr. J40/24578/23.09.1992, RO 2835636, nu cunoastem contul bancar
Formulam prezenta
CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA
Prin care solicitam respectuos
Oprirea de la difuzare publica a oricaror imagini privitoare la ceremonia de “casatorie” dintre doua persoane de acelasi sex pe care parata intentioneaza sa le prezinte publicului in prime-time in cadrul emisiunii “Patru nunti si o provocare”, pana la pronuntarea unei hotarari definitive privitor la fondul cauzei
In subsidiar, obligarea la difuzarea emisiunii dupa ora 24,00, in vederea protejarii corespunzatoare a minorilor
Avand in vedere urmatoarele considerente:
A. Premise:
1. PRO TV lucreaza la difuzarea unei emisiuni prin care sa infatiseze un cuplu de persoane de acelasi sex (masculin) care se casatoresc si participa la un concurs, alaturi de alte trei cupluri heterosexuale.
2. Programul media se numeste “Patru nunti si o provocare” si se intentioneaza difuzarea ei in luna septembrie- prima editie este programata in data de 04 septembrie 2013.
3. Emisiunea este un format international si a fost anuntata de catre PRO TV in mai multe randuri (26 mai, 03 august, 12 august)
4. Din mass media se cunoaste si faptul ca au avut loc filmari pe platourile de la Buftea cu privire la ceremonia privind cele doua persoane de acelasi sex, cu fotografiile aferente. Depunem atasat aceste informatii de presa (Wow Biz, Libertatea).
5. Potrivit informatiilor de presa, se intentioneaza prezentarea in amanunt a tuturor detaliilor referitoare la aceasta ceremonie, pentru a permite publicului sa voteze si sa aleaga una dintre perechile prezentate in cadrul emisiunii, totul in vederea obtinerii unui premiu.
6. Consideram ca o astfel de emisiune incalca legislatia nationala prin promovarea unor situatii expres interzise de lege, foloseste in mod abuziv notiunea de casatorie sau/si de familie, nu asigura o protectie corespunzatoare minorului sub aspectul dezvoltarii sale psihice si morale si nu in ultimul rand, aduce o ofensa majoritatii zdrobitoare populatiei din punct de vedere confesional, indiferent ca este ortodoxa, greco catolica, romano catolica sau orice alta confesiune care considera inadmisibila si reprobabila uniunea si promovarea acestei uniuni intre persoane de acelasi sex.
B. Legislatie nationala incidenta:
Noul Cod Civil:
Art. 258. – “(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.
(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.
(4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. “
Art. 277. – “(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.”
Art. 60. – “Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”
Art. 487. – “Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.”
Legea nr. 504/2002:
Art. 10. – “(1) Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.
(2) Consiliul este autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(3) În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul are obligaţia să asigure:
e) protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor;”
Chiar daca dispozitiile de mai jos, privesc in mod direct comunicarile comerciale audiovizuale, ne intrebam de ce ele nu ar privi continutul programelor destinate marelui public:
Art. 29. – “(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:
e) să nu aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi radioascultătorilor;
(2) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special:……”
Art. 39. – “(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.
(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.”
Decizia C.N.A. nr. 220/2011:
ART.12: “(1) Programele audiovizuale care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor pot fi difuzate numai dacă vizionarea este restricţionată printr-un sistem de acces condiţionat.
(2) În lipsa unui sistem de acces condiţionat, difuzarea programelor prevăzute la alin. (1) se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificării programului în funcţie de conţinutul acestuia. ART.13
“În cadrul serviciilor media audiovizuale la cerere, programele care ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor pot fi puse la dispoziţie numai dacă se asigură măsuri de restricţionare a accesului printr-un sistem de control parental, astfel ca minorii să nu poată vedea ori auzi, în mod normal, programele respective.”
Art. 32 (2): “Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut…..”.
Motive:
1.1.Subscrisele reclamante suntem asociatii constituite in vederea afirmarii, promovarii si apararii unor valori fundamentale cum este familia si in vederea asigurarii cresterii corespunzatoare a copiilor nostri.
1.2. Promovarea prin intermediul televiziunii a unei uniuni intre persoane de acelasi sex desi o astfel de uniune este interzisa in mod expres de lege (art. 277 Cod Civil) este ilegala si deci inadmisibila.
1.3. Desi legiuitorul interzice expres casatoria intre persoane de acelasi sex si obliga statul roman la a asigura dezvoltarea si consolidarea familiei, CUM SE POATE PERMITE PROMOVAREA PRIN PREZENTAREA UNUI INTREG CEREMONIAL A UNIUNII (DENUMITA SI CASATORIE!!!) DINTRE DOUA PERSOANE DE SEX MASCULIN?
Reamintim ca, potrivit informatiilor de presa, se intentioneaza prezentarea in amanunt a tuturor detaliilor referitoare la aceasta ceremonie, pentru a permite publicului sa voteze si sa aleaga una dintre perechile prezentate in cadrul emisiunii, totul in vederea obtinerii unui premiu.
CUM POTI PROMOVA O CHESTIUNE ILEGALA DANDU-I SI POSIBILITATEA DE A OBTINE O RECUNOASTERE PUBLICA SI UNA PECUNIARA (PREMIU)?
1.4. Uniunea dintre persoane de acelasi sex nu reprezinta o familie iar ceremonia de unire nu poate fi considerata casatorie. Folosinta unor astfel de termeni este abuziva.
1.5. Conform datelor oficiale puse la dispozitie de Institutul National de Statistica referitoare la ultimul recensamant (2011), majoritatea romanilor au optat pentru casatorie iar copilul este rezultatul firesc al unirii intre un barbat si o femeie, prezentarea detaliata, in prime time, a unei ceremonii de unire dintre doua persoane masculine, care intra intr un concurs cu alte perechi, de data aceasta formate dintre un barbat si o femeie, asigurand accesul la aceasta emisiune tuturor minorilor, fara niciun fel de posibilitate de control parental, este de natura sa produca cel putin confuzie si sa afecteze dezvoltarea fireasca a acestora.
1.6. Consideram ca PRO TV S.A. trebuie sa faca aplicarea prevederilor art. 10 si 39 ale Legii nr 504/2002.
1.7. Consideram ca o astfel de emisiune, in datele mentionate mai sus, sunt de natura de a aduce o ofensa majoritatii zdrobitoare a populatiei din punct de vedere confesional, indiferent ca este ortodoxa, greco catolica, romano catolica sau orice alta confesiune care considera inadmisibila si reprobabila uniunea si promovarea acestei uniuni intre persoane de acelasi sex.
Ca probe, inscrisuri si interogatoriul paratei, respectiv: extrasele de pe informatiile media amintite in cuprinsul cererii noastre, copii dupa statutele reclamantelor din care rezulta scopul fundatiilor si calitatea de semnatari a prezentei cereri.
De asemenea, in cadrul probei cu inscrisuri va rugam sa puneti in vedere S.C. PRO T.V. S.A. sa isi exprime un punct de vedere cu privire la intentia sa de a difuza in cadrul emisiunii mai sus amintite imagini de la ceremonia de “casatorie” intre doua persoane de acelasi sex si daca intentioneaza sa le includa in concurs.
Depunem prezenta cerere in doua exemplare originale, impreuna cu inscrisurile amintite.
Ajuns la a treia ediție națională, cu o participare în creștere, „Marșul” are ca scop afirmarea și sprijinirea unor valori esențiale: dreptul la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul concepţiei şi familia ca temelie a unei societăţi prospere.
Tema din acest an a „Marșului pentru Viață”, prezentată sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului, este „Iubește-i pe amândoi! – Asumă, ajută, adoptă!” Manifestul este o invitație la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați, informeaza Asociatia Pro Vita Bucuresti, unde gasiti mai multe detalii despre eveniment.
La Bucuresti sunteti asteptati sambata, la orele 12.00, la Cercul Militar National (*).
Cu aceasta ocazie a apărut primul număr al revistei „Pentru viață”, publicație editată de Asociaţia „Studenţi pentru viaţă”. Numărul a fost lansat cu ocazia „Marșului pentru viață” care are loc între 22 și 24 martie în numeroase orașe ale României, informeaza portalul Cultura Vietii.
CUPRINS
Editorial – Iubește-i pe amândoi!
Ce ar trebui să știi despre întreruperea de sarcină
„Mi-a rămas în minte că primul meu copil era băiat”
Viața unui copil este valoroasă indiferent de modul în care a fost conceput
Cea mai bună alegere a unei tinere însărcinate este viața
Vedeti si 0 emisiune dedicată Marşului pentru Viaţă. Invitaţi: Dr. Maria Dunca-Moisin – medic de familie, Pr. Emanuel Ganciu – Preot Paroh la Parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Jilava şi Alexandra Nadane – Preşedinte al Asociaţiei Studenţi pentru viaţă: TRINITAS TV