Victor Roncea Blog

Pana la continuarea dezvaluirilor privind trecutul ascuns de recrutata DIE Catrinel Plesu, in prezent sotia lui Andrei Plesu si director al Centrului National de Carte al Institutului Cultural Roman (CNC al ICR) condus de HR Patapievici, prezentam o schema utila intelegerii structurii in care a activat sursa “Maria” timp de cel putin sase ani, conform documentelor CNSAS (vezi Noi documente CNSAS in Cazul Plesu si Securitatea. In ce consta vinovatia doamnei Catrinel Plesu, recrutata de DIE si angajata de ICR, locul de privatizare a anticomunismului. Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU? ). Totodata, consideram potrivit pentru reflectie asupra cazului si un fragment din extraordinara carte de memorii a artistului plastic Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si grafician de mare profunzime, cu desene de prima pagina in New York Times si The New Yorker, timp de zeci de ani, dar si unul dintre cei care au trait la varful politicii romanesti dupa 1989. Episodul de mai jos, extras din volumul sau, “Intre linii”, aparut la sfarsitul anului trecut la Editura RAO, ne arunca in Bucurestiul de sfarsit de dictatura cand Eugen Mihaescu, reintors pentru prima oara in patrie dupa plecarea sa in lume, are parte de cele mai stranii intamplari pe care si le putea imagina. Una dintre ele este legata de intalnirea cu filosoful Andrei Plesu. (Z.O.)

“Am avut la dispozitie cateva zile in care mi-am revazut vechii prieteni si nu m-am putut abtine sa nu observ ca, atunci cand ma aflam in compania unora dintre ei, dispaarea “coada” pe care mi-o rezervase Securitatea ca sa-mi tina companie. Unul dintre amici avea un Oltcit si asta imi convenea, caci ma puteam misca mai repede. Intr-una din zile, impreuna cu el, am pornit spre sosea. Am ajuns in Piata Dorobanti si, pe coltul unde se afla, acum cativa ani, cafeneaua Einstein, privind spre strada Paris, am zarit un personaj mic, gras, care traversa cu doua plase in maini, un fel de piticul Barba-Cot. Prietenul meu mi l-a aratat. spunandu-mi cu mandrie in glas:
– Uite-l pe filozoful nostru, Andrei Plesu!

Nu-l cunosteam, dar, dupa ce a sosit la New York, Irina Cajal mi-a pomenit numele lui de nenumarate ori. Mai tarziu, dupa 1988, cand am citit Epistolarum de Gabriel Liiceanu, mi s-a parut ca este o culegere de scrisori care seamana cu notele pe care cineva le-ar face pentru Securitate. Asa cum a insailat-o Liiceanu, cartea este o masturbare intelectuala a unor asa-zizi filozofi – Plesu fiind unul dintre ei – care sunt complet rupti de realitate. Marturisesc ca mi s-a parut plictisitoare lectura si nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc, dupa cum erau formulate epistolele, ca Securitatea reusise sa strecoare in anturajul lui Constantin Noica niste tineri care incercau sa adune praful stelar din preajma ilustrului ganditor. Mai stiam despre Plesu ca era critic de arta si ca publicase o carte, o culegere (alta!) de cronici, care se numea… Cum dracu’ se numea?… Ceva gen Ochiul si timpanul… Aaa, nu! Ochiul si lucrurile! Cautasem cartea prin librariile din Bucuresti, dar nu stiam ca asemenea “marfa” se tine sub tejghea (“la vedere” se gaseau numai “operele” lui Ceausescu). Eram curios si descopar cum scrie Andrei Plesu, daca descifreaza arta pe intelesul privitorului obisnuit si ii livreaza cheia operei sau se adreseaza, de fapt, colegilor de breasla pe care incearca sa-i impresioneze cu un limbaj sofisticat, incriptat, a la Haulica, mentorul sau. Eram constient ca se putea ca Plesu sa fie si el influentat de critica de arta franceza, spre deosebire de mine, care sunt un admirator al anglo-saxonilor si in special a lui Robert Hughes, colegul meu de la Time Magazine. Asa ca i-am cerut amicului sa opreasca masina, am fugit dupa cel pe care mi-l aratase si i-am blocat calea.

–  Buna ziua, domnule PIesu! Ma numesc Eugen Mihaescu si, de cand am venit in Romania, incerc sa cumpar cartea dumneavoastra, Ochiul si lucrurile, dar nu o gasesc nicaieri.

Nici o secunda nu mi-am imaginat efectul pe care cuvintele mele il vor avea asupra interlocutorului meu. La auzul numelui, Andrei Plesu a sarit in sus, cu toate ce avea in maini doua plase grele, pline de cumparaturi, si a inceput sa se departeze de mine mergand cu spatele, incercand sa ma ocoleasca pentru a putea sa-si continue drumul. Speriat, holbase ochii la mine si, cand a reusit sa-si elibereze calea, aproape ca a luat-o la sanatoasa. A apucat doar sa ingaime: “Nu mai am decat o carte, nu mai am nimic…” Nu era constient, saracul, ce imagine caraghioasa avea, asa mic, cocosat de plasele din plastic, ca un gnom, la fel de barbos, aproape rostogolindu-se in incercarea de a se indeparta cat mai rapid de mine. Am ramas descumpanit sa constat cat se temea “marele filozof” de un transfug. Lasitatea de care a dat dovada m-a lasat perplex, iar felul in care si-a manifestat spaima de a fi vazut in compania mea mi-a amintit din nou de vechiul cosmar al revenirii in tara care, iata, parea ca devine realitate. Incidentul m-a indispus atat de tare, incat l-am rugat pe prietenul meu sa ma duca acasa.”

Eugen Mihaescu, Intre linii, Editura Rao, Bucuresti, 2011

De acelasi autor:

Evreii, Americanii si Curtezana Rosie a lui Ion Iliescu. Corina Cretu si viermele ei vazuti de Eugen Mihaescu “Intre linii”

Eugen Mihaescu despre turnatorii de la Catavencu. Jalnicul Ivanciuc si cum se tinea Mircea Toma de mana cu Volodea Tismaneanu

Sorin Bogdan “Intre linii” cu Eugen Mihaescu. Un Paste sub bombele NATO. VIDEO: “Sunt nationalist!”

“Intre linii” cu Eugen Mihaescu: Tismaneanu a profanat mormantul tatalui sau la brat cu Iliescu, Constantinescu si Basescu

Vladimir Tismaneanu zis Volodea, prins “Intre linii”. Un portret de Eugen Mihaescu aparut la Editura Rao

Naked Iliescu by Eugen Mihaescu. Intre linii cu Ion Cristoiu. O emisiune de senzatie. VIDEO

EXCLUSIV. Cartea care il va baga din nou pe Iliescu in spital. Extrase din volumul “Intre linii” de Eugen Mihaescu. Lansare azi la Gaudeamus, ora 18.30