Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
Cine erau „criminalii“? De la Pamfil Seicaru si Nichifor Crainic la Radu Gyr
Cel mai interesant lot al persoanelor judecate pentru „dezastrul ţării“ a fost cel al jurnaliştilor, cei care nu simpatizaseră cu tătuca Stalin şi erau filogermani. În fapt erau doar jurnalişti cu un pronunţat condei naţionalist, care aveau anumite convingeri neconcordante cu ideile Moscovei, de rearanjare a noii ordini mondiale instituite după cel de-al Doilea Război Mondial. Printre ziarele care au deranjat noua putere proaspăt venită pe tancurile sovietice prin trădări şi proaste decizii politice se numărau cele mai mari ziare ale acelor vremuri, printre care „Universul“, „Curentul“, „Porunca Vremii“, „Gândirea“. Aceste ziare au primit rapid eticheta de promotoare ale naţionalismului, antisovietismului sau antidemocrate. În plan politic, acestea erau acuzate că ar fi sprijinit legionarismul, fascismul şi hitlerismul, iar ziariştii au devenit brusc „criminali de război“. Nu mai puţin de 14 jurnalişti, cei mai prestigioşi din perioada interbelică, aveau să fie citaţi în faţa unui „pluton moral de execuţie“.
Reporterul special Cristian Botez, jurnalist independent si free-lancer, asa cum ii sta bine oricarui om liber, a relatat pe blogul sau, cu mult suflet, despre zilele nebune ale lui decembrie ’89, in articolul Revoluţia, aşa cum am trăit-o eu. Zi cu zi, oră cu oră, stradă cu stradă!, in care povesteste cum “Un bătrân cu părul şi barba albe se plimba printre noi. La reverul pardesiului ponosit avea prinsă o cocardă tricoloră. Pe obraji lacrimile îi curegau râuri. Era fericit. „Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!””.
Momentul se petrecea la baricada de la Inter, dupa ce grupul protestatarilor de la Romana, intre care ma aflam si eu, a reusit sa faca jonctiunea cu cel din Piata Universitatii, evitand cordoanele de scutieri pe cai laturalnice. Iar eu scrisesem despre momentul anterior, de cand eram pe Magheru:
“In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. (…) Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.”
Cristian Botez imi scrie, cu bucurie: “Ce chestie, Victore! Povesti asemanatoare din fiecare parte a cordonului de scutieri! Si sunt convins ca am vazut acelasi batran cu parul si barba albe!”
Pai sigur ca el era! Era Mos Craciun! Mos Craciunul nostru, Mos Craciunul romanilor!
Pentru Cristian si cei ca noi, generatia de la ’89, cred ca ni se potriveste acest cant:
Foto: Augustin Buzura la lansarea cartii lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!”
Am descoperit recent o carte care promite chiar de la coperti, asa ca ma grabesc sa le prezint:
“Oricat ar parea de nefiresc, nu sufar pentru ca, de la Revolutie incoace mai ales, sunt injurat cu obstinatie, ci pentru ca sunt injurat de prosti. Nu ma refer la Mircea Mihaies, care este doar lichea. Inainte de Revolutie, nu a scos nici din greseala un sunet care sa aduca, daca nu a curaj, macar a bun-simt. Vreau sa spun ca nu l-a vazut nimeni. Astazi, a ramas tot nimeni, dar cu N mare, pentru ca a mai imbatranit, iar neputinta si uscaciunea intelectuala i-au sporit otrava. Atata doar ca, se stie, este otrava bine remunerata: patria isi cinsteste ticalosii. In mod normal, n-ar merita sa-mi pierd vremea cu asemenea indivizi, insa crisparea din textele pe care le produc, setea lor de a ma distruge ma pune pe ganduri. Din pacate, este sezonul lor, al parazitilor care-si cauta tot timpul un caine sa-i treaca strada.” – Augustin Buzura
Un fost colonel de Securitate afirma ca scriitorul Augustin Buzura urma sa devina presedintele Romaniei in 1989 iar Ion Iliescu trebuia sa ajunga doar seful Senatului. Insa cel supranumit “Iliescu-KGB” a fost mai iute de picior. Informatiile explozive apar intr-o carte de dialoguri dintre jurnalistul Dan Lupescu si colonelul (r) Ion Sandu, fost adjunct al comandantului USLA – Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista, precursoarea Brigazii Antiteroriste a SRI, unde raspundea direct de securitatea zborurilor efectuate de companiile TAROM si LAR. Volumul “Decembrie ’89 – Scenariul si Regia” a aparut in tiraj limitat la Editura Scrisul Romanesc din Craiova, in urma cu cativa ani. Pentru o mai buna intelegere a dezvaluirilor si afirmatiilor de mai sus republic mai jos un interviu, in varianta sa originala, despre relatia lui Augustin Buzura cu Securitatea. In perioada executiilor comandate de “parazitii” statului, interviul a aparut in fostul Cotidianul, intr-o versiune trunchiata, semnata cu pseudonimul Izabela Niculescu sub care se ascundea un oarecare Razvan Vintilescu. Interviul era urmarea unei calomnii din Cotidianul pentru care Buzura ii solicitase redactorului-sef al fituicii lui Vintu de la acea vreme, Adrian Ursu, un Drept la replica (vezi facsimil in baza textului). Posibil sa fi avut legatura si cu dezvaluirile din carte…
Stimate Domnule Vintilescu,
Vă trimit alăturat răspunsurile la întrebările Dvs. Simt însă nevoia unui preambul. De ce acest interviu? De ce această temă? Nu sunt şef, nu am nici o obligaţie faţă de stat, sunt un simplu particular, deci legea cu dosarele nu mi se aplică. Şi nici nu au apărut elemente noi după sentinţa CNSAS. Ce ziceţi?
1. Cand aţi aflat de existenţa unui dosar în arhivele Securităţii în care figuraţi drept colaborator al acesteia, cu numele de cod „Gusti”?
Augustin Buzura: Am şase Dosare de urmărire, dar nu am figurat şi nu figurez în nici unul drept colaborator al Securităţii şi nici nu există vreo sentinţă a CNSAS în care să se spună aşa ceva. Sigur, când a început nebunia cu dosarele eram convins că nu puteam lipsi din arhivele respective, dar dacă nu ar fi apărut lista cu numele celor pe care Evenimentul zilei, solicita să fie verificaţi, nu le-aş fi consultat niciodată. Nu mă interesa ce s-a spus despre mine şi nici să-i descopăr pe cei ce m-au turnat. Aşa, însă, am primit o comunicare eliberată în baza deciziei Colegiului CNSAS nr.186/13.07.2004, în care se spunea că subsemnatul „nu a fost agent sau colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politică”. Colegiul CNSAS era alcătuit, la ora când mi se ceruse să trimit un Curriculum Vitae şi o copie după buletin, din următorii domni: Gheorghe Onişoru-preşedinte, Mihai Gheorghe-vicepreşedinte, Claudiu Octavian Secaşiu-secretar, Constantin Buchet, Florian Chiriţescu, Ladislau-Antoniu Csendes, Mircea Dinescu, Viorel-Mircea Nicolescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei –Gabriel Pleşu şi Aurel Pricu. Cât despre numele de cod, se ştie că securiştii dădeau asemenea nume nu numai turnătorilor, ci şi tuturor celor urmăriţi. Din Dosarele mele de urmărire am aflat că, în afară de „Gusti”, aveam şi altele, printre care foarte frecvent era, nu ştiu de ce, „Oşanu.”
Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.
Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.
Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.
Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.
Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).
De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.
In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:
Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, a oferit detalii despre rolul KGB-ului in Romania: “Ion Iliescu avea la vremea aceea legaturi destul de stranse cu PCUS si era desemnat…
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, cu unanimitate de voturi condamnă pe inculpaţii: Ceauşescu Nicolae, fiul lui Andruţă şi Măria, născut la data de…
Din păcate, în cei 20 de ani de după „revoluţie” (ce cuvânt nefericit!) s-au înmulţit judecătorii poporului român. Penibili, nespălaţi spre greaţă, ţipători, peticiţi şi peltici, judecătorii poporului român sunt mai toţi amatori de metafore preluate din medii populate de scabroase făpturi scatofage… Read More »
Generalul SRI in rezerva Aurel Rogojan, ofiterul care in 1989 a fost alaturi de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securitatii Statului, ca subordonat direct si colaborator apropiat al acestuia intre anii 1974-1989, a analizat anul trecut, la 20 de ani de la evenimente, momentele pregatitoare lunii decembrie a acelui an si care ar fi putut sa produca in Romania un razboi civil. Generalul in rezerva, autor al lucrarii “1989, dintr-o iarna in alta… Romania in resorturile secrete ale istoriei“, dezvaluie faptul ca deja generali “in adormire”, precum Nicolae Militaru, agenti ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau sa mascheze complotul si incercau sa amestece si Securitatea in acesta in timp ce serviciile secrete comuniste ungare actionau pentru implinirea dezideratului statului vecin, “Ungaria Mare”.Intr-una din informarile DSS, cu numarul 0610 din 12.12.1989, se afirma: “In mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”. Generalul mai dezvaluie ca Nicolae Ceausescu era foarte bine informat privind emergenta loviturii de stat si ofera o serie de informari drept exemplu, privind “cartitele” KGB din interiorul Romaniei si fortele din exterior.
Cristian Botez: Am publicat acest articol anul trecut, în preajma aceleiaşi zile. Il republic pentru cei care la vremea aceea nu mă citeau.
In amintirea tuturor fraţilor şi surorilor mele care au murit, în acele teribile zile ale lui Decembrie 1989, în Bucureşti.
“Requiem pentru o Revoluţie neterminată” este un articol publicat în numărul din această lună (Decembrie 2009) al Revistei Convergence, care apare la Strasbourg şi al cărui corespondent sunt
In fiecare an, în Decembrie, se vorbeşte intens despre Revoluţie. O fac politicienii, mai ales, o fac demagogii, impostorii şi o fac cei care, pe acest subiect, ar trebui să tacă în veci. Şi mulţi din cei care vorbesc nu au avut nicio o secundă vreo legătură directă cu Revoluţia.
„Am ieşit din metrou pe la Teatrul Naţional. Trecuse o oră de la spargerea mitingului lui Ceauşescu. Lîngă rond erau câteva grupuri de tineri înlănţuiţi care strigau „Timişoara! Timişoara!” şi „Asasinii! Asasinii!”. Fără să mă gândesc, m-am alăturat lor. Şi am strigat. Am strigat cum nu mai strigasem niciodată! „Timişoara! Timişoara!”
Se vorbeşte intens şi mai ales frivol faţă de de tăcerea dureroasă a celor care şi-au pierdut un părinte, fratele, sora sau copiii în acele zile. Frivol, faţă de cei care au fost împuşcaţi, atunci. Frivol faţă de cei CARE AU FOST ACOLO şi care şi-au văzut făcute praf, terfelite şi batjocorite toate idealurile şi visurile trăite în Decembrie 1989.
„Am făcut dreapta, pe Academiei, până la Hotel Union. Acolo, baraj de miliţieni şi un grup de civili. „Securiştii! Fugiţi! Inapoi! La Inter cu toţii!” Am fugit şi am început să ne adunăm la Inter. Eram deja vreo 2.000. „Libertate te iubim/Ori învingem ori muri!, „Jos Ceauşescu!”
Se vorbeşte şi acum, după 20 de ani, când mai aşteptăm –jenantă aşteptare!- să vedem, să aflăm dacă profeţia lansată atunci de un bătrân kaghebist, acum mort, se va împlini. „Poporul ăsta va ieşi din prostie peste 20 ani!”. Mai bine nu am afla răspunsul!
„Au apărut steaguri. S-a smuls stema. Steaguri cu gaură în mijloc! Un bătrân cu părul şi barba albe se plimbă printre noi. La reverul paltonului ponosit are o cocardă tricoloră. În ochi lui albaştri sunt lacrimi mari. Plânge de fericire. „Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!” Dinspre Colţea apare un grup de tineri. Unul din ei ţine deasupra capului un pulover verde cu două găruri în el şi o pată mare. E sânge! S-a tras!”
„S-a ales praful de idealurile Revoluţiei!” sau „A învins democraţia!”? Depinde de ce parte a mitralierei ai fost. De cea a glonţului care vine spre tine, sau de cea a trăgaciului sau a ordinului de tragere dat.
December 27th, 2012 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
