În urmă cu mai multe decenii, un cunoscut gânditor politic aprecia, de loc fără îndreptăţire, că mult mai imprevizibil decât viitorul este trecutul! Este, mai mult decât o concluzie, o constatare de actualitate, valabilă pentru nefericitul veac al XX-lea. Nu numaidecât, desigur, pentru regimurile totalitare, dar şi pentru condiţiile celor mai nobile democraţii. Căci, în adevăr, după dispariţia “eroilor” unor întâmplări majore ori mărunte, câte “istorii” n-au fost – nu numaidecât denaturate – ci rescrise, regândite, redimensionate? A fost, cum am precizat deja, şi cazul actului de la 23 august 1944, care a prezentat, din prima clipă şi pentru toată lumea, amprentele unei clasice lovituri de stat, fatale pentru rolul României în Războiul Mondial din 1939-1945 şi pentru destinul ei în deceniile următoare.
La 23 august 1944 cel puţin 30 de persoane şi personalităţi au fost angrenate, complotişti şi victimele lor, în declanşarea loviturii de stat. Să-i reamintim, mai întâi, pe cei aflaţi, la 23 august şi în noaptea de 23/24 august 1944, chiar în zona epicentrului evenimentelor: Bucureşti – Palatul Regal din Calea Victoriei.
Majoritatea copleşitoare a celor în cauză, după arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu şi a unor dintre colaboratorii lor principali, şi-au consemnat impresiile pe marginea Zilei Z şi a Orei H – 23 august 1944, ora 17.(…)
Pe măsura desfăşurării faptelor, după orele 20, o dată cu constituirea guvernului Sănătescu, apoi după orele 22:25 – adică după difuzarea Proclamaţiei regale şi a Declaraţiei noului cabinet – evenimentele au devenit cunoscute şi au cuprins ţara întreagă, în primul rând Armata, potrivit Directivei operative nr. 1 a noii conduceri militare de la orele 23:00. De asemenea, în noaptea de 23-24 august 1944, despre evenimentele din România au luat cunoştinţă agenţiile mari de presă, serviciile secrete şi comandamentele beligeranţilor mari şi mici, iar, nu în ultimul rând, liderii Marilor Puteri (Germania, URSS, Marea Britanie şi SUA) angrenate în conflictul secolului, respectiv: Adolf Hitler, I.V. Stalin, Winston Churchill şi F.D. Roosevelt. S-a apreciat de îndată şi corect rostul gestului României pentru desfăşurarea ultimei faze europene a conflagraţiei din 1939-1945. Din nefericire, cotitura României în război – retragerea din tabăra germană şi trecerea în rândul Naţiunilor Unite – s-a dovedit imediat folositoare doar Marilor Aliaţi – SUA, Marea Britanie şi URSS; în ceea ce o priveşte, pentru România, consecinţele neîntârziate şi directe s-au dovedit dezastruoase. Faptul pornea de la modul în care Marii Aliaţi au evaluat fapta României, iar aceasta numai în raport cu interesele şi ţelurile lor de război politico-diplomatice, strategico-militare, economice şi, nu în ultimul rând, ideologice.
S-a dovedit, o dată mai mult, că în raporturile internaţionale Marile Puteri au interese şi nu cunosc sentimente!
Conjuraţii de la Bucureşti au lăsat să se înţeleagă că totul se desfăşurase în deplin acord, cu înţelegeri preliminare cu Marii Aliaţii, pentru a se descoperi, în cavalcada evenimentelor, că în fond n-a existat – şi nici n-a putut să existe – aşa-ceva! Mai mult, Marii Aliaţi au fost luaţi, ca şi Adolf Hitler, prin surpriză ori, dacă ei au fost înştiinţaţi în vreun fel, totul a funcţionat nepotrivit. Imensul mecanism se declanşase însă. Nici vorbă de a se mai opri ceva, dar nici măcar de a se mai corecta… Simptomatică s-a dovedit poziţia lui V.M. Molotov, comisarul Externelor al URSS, care peste două săptămâni primindu-i la Moscova pe membrii delegaţiei române pentru semnarea Convenţiei de Armistiţiu cu Naţiunile Unite şi chestionat fiind de ce Kremlinul se arăta în pretenţii mai puţin înţelegător decât fusese cu emisarii Mareşalului în lunile anterioare, a precizat fără nici o ezitare:
Pentru că Antonescu reprezenta poporul român, iar dvs. o aventură!
Era indiscutabil că încă un capitol de istorie se încheiase: România încetase de-a mai fi satelitul Germaniei, dar fusese deja ocupată de către trupele Kremlinului.
Revenim însă la 23 august 1944: Coroborând informaţiile datorate “actorilor” menţionaţi (memorii şi jurnale, diverse declaraţii şi relatări etc.), istoricii au stabilit cadrul şi ordinea riguroasă a faptelor survenite la Palat în 23 august 1944. Este interesant de remarcat că, nu în toate cazurile, memoria protagoniştilor a funcţionat ireproşabil. Intenţionat ori nu? Rămâne să cercetăm ori rămâne să dovedim. Ceea ce ni se pare cel mai curios sunt diversele tentative ale personajelor de-a se impune pe “locuri fruntaşe” cu ocazia marelui eveniment. Cu ce scop? – nu este greu de descifrat. Vom releva, tocmai de aceea, câteva situaţii, care considerăm că au devenit cazuri.
“Dacă vor intra trupele ruseşti la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea ce poate să susţină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm!“
Manifestarea “Zilele Municipiului Câmpulung” a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. Desfasurata pe parcursul intregii saptamani 16 – 22 iulie, programul manifestarii a cuprins lansări de carte, expoziţii, întreceri şi demonstraţii sportive, seară de teatru si mai multe concerte. In cadrul evenimentului „Împreună pentru Câmpulung” a fost organizat si Târgul Naţional de Carte, ediţia a III-a, unde a fost organizata si o expoziţie de carte cu operele scriitorilor musceleni şi fotocopii ale manuscriselor lor.
Ziua a doua a debutat cu simpozionul de filosofie „Constantin Noica” a cărui deschidere a avut loc în sala mare a Primăriei Municipiului Câmpulung începând cu ora 11.00. Simpozionul a fost organizat de Asociaţia Literară “Mihai Eminescu” – Bucureşti, Societatea Culturală “Negru Vodă” – Câmpulung Muscel, Muzeul Municipal Câmpulung.
“În anii ’50, sub poale de Carpaţi, la Câmpulung Muscel, Noica îşi meditează deschiderea lucrării fundamentale a sistemului filosofic, scrie lucrarea introductivă, îşi aproprie pe Goethe şi se desparte de nefilosoficul din genialul german, proiectează câteva studii sau îi trimite lui Emil Cioran, aflat la Paris, o scrisoare personală de răspuns la scrisoarea publică a acestuia, apărută în „Nouvelle Revue Française” (1957); şi, desigur, se străduieşte să supravieţuiască în timpul rotitor, în imediatul domiciliului obligatoriu de la Câmpulung Muscel”, se aminteste in Studii de Istorie a Filosofiei Romanesti (vol VII), lucrare editata de Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane condus de profesorul academician Alexandru Surdu. Filosoful a avut stabilit domiciliu obligatoriu in Campulung Muscel, pe str I. C. Frimu nr. 6, incepand cu 1949, pentru aproape 10 ani, pana in 1958, cand a fost arestat pentru apartenenta la Miscarea Legionara si eliberat apoi in 1964, ca urmare a decretului de aministiere a tuturor detinutilor politic semnat de Ghe Gheorghiu Dej.
Acţiunile de omagiere a marelui filosof s-au desfăşurat la Muzeul Municipal Câmpulung unde s-au derulat lucrările simpozionului şi unde au fost organizate şi două expoziţii:“Viaţa şi activitatea filosofului C. Noica” organizată de Asociaţia Literară “Mihai Eminescu” – Bucureşti, Societatea Culturală “Negru Vodă” – Câmpulung Muscel, Muzeul Municipal Câmpulung şi expoziţia Aspecte ale dezvoltării învăţământului în Câmpulung – Figuri de dascăli”, organizatori: Muzeul Municipal Câmpulung şi Primăria Municipiului Câmpulung.
Simpozionul, care a beneficiat de coordonarea discipolului lui Noica, filosoful Constanin Barbu, s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, in care au fost susţinute mai multe conferinţe pe teme dedicate filosofului C. Noica, cum ar fi: „Noica şi rostirea filosofică românească”, „Modelul Noica”, „Interpretările lui Noica din Aristotel”, „Publicistica lui Noica”, „Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” etc. Profesorul Univ Dr Gh Buzatu, coordonator al lucrarii de documente din si despre viata Capitanului Miscarii Legionare, in care sunt transpuse copii dupa actele originale aflate in dosarele Sigurantei si Securitatii provenite in principal din Arhiva CNSAS, a transmis un cuvant participantilor la simpozionul “Constantin Noica”:
Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu: “… Şi eu am fost în Arcadia!
… Şi eu am fost în Arcadia! Desigur, la Păltiniş, de mai multe ori, deşi după trecerea lui C. Noica în “lumea umbrelor”. La Iaşi, prin 1975, am avut şansa, graţie lui Alexandru Zub, să-i fiu prezentat filosofului. Era la lansarea volumului său Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti, la Librăria “Junimea”. Nu pot pretinde că am studiat opera lui C. Noica, deşi – preocupat fiind de editarea scrierilor politico-istorice ale lui Eminescu şi, îndeosebi, de investigarea evoluţiei Dreptei româneşti în epoca interbelică – l-am “întâlnit” cu obligativitate pe C. Noica. Avantajele pentru mine au fost – cum se putea altfel? – binefăcătoare. După cum şi azi, când, împreună cu colaboratori preţuiţi, cu D-l Roncea în primul rând, sunt preocupat de editarea Arhivei lui C. Z. Codreanudin care, în ediţie anastatică au apărut deja în condiţii excelente 8 volume masive, prin grija Editurii Tipo Moldova din Iaşi.
Pentru toţi iubitorii de istorie, pentru prietenii şi cunoscuţii din Câmpulung Muscel manifestările consacrate lui C. Noica constituie o dovadă a preţuirii permanente şi extraordinare a filosofului şi, nu mai puţin, o provocare. În sensul că trebuie să se meargă mai departe, trebuie făcut mai mult în memoria sa.
Se înţeleg, prin urmare, admiraţia şi preţuirea mea pentru organizatorii Simpozionului de azi. Cărora le transmit, pe această cale, felicitări, dimpreună cu gândurile mele cele mai sincere de noi şi remarcabile succese!
Pământul meu, cum spune şi-n izvoade, L-a scris pe harta lumii Dumnezeu …(Andrei Ciurunga)
Gh. Buzatu
Despre iminenţa pericolului rus şi sovietic şi atitudinea unora din oamenii politici români, înainte de producerea ireparabilului în iunie 1940, ne vorbeşte, pilduitor, un document descoperit în arhiva “procesului” intentat în 1946 foştilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu, fiind vorba de o lungă scrisoare trimisă la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil Şeicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea Rădulescu (Arhiva CNSAS, Bucureşti, fond 40 010, dosar 13, filele 109-154). Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspiraţia ca, întâlnindu-i în împrejurări diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (I. I. C. Brătianu, N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mareşalul C. Prezan), să-i chestioneze, între altele, despre semnificaţia vecinatăţii Rusiei. A obţinut, se înţelege, fără dificultate, în replică, dezvăluiri şi precizări fundamentale, demne oricând să-şi afle locul într-o antologie. Şansa i-a surâs, cu adevărat, lui I. Joldea Rădulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în funcţie al României. Era cu puţin timp înainte de sfârşitul neaşteptat al lui I. I. C. Brătianu, unul dintre fondatorii şi călăuzitorii marcanţi ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existenţă. Dacă insist asupra gândurilor mărturisite de I. I. C. Brătianu ziaristului interesat de idei şi convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins că România, aflată şi astăzi pe o nouă turnantă a istoriei sale, este în situaţia când nu poate şi nici nu trebuie să-şi îngăduie experimente diplomatice ori să ignore pildele şi îndemnurile antemergătorilor noştri iluştri, fie ei fondatori de ţară, fie creatori şi propovăduitori ai curentului permanent al opiniei publice naţionale. Cu precizarea că, în funcţie de momentul, de conţinutul şi de adresa dezvăluirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Brătianu (1864-1927), voi reţine pentru cititor acest pasaj fundamental: “… Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să pornească nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinităţile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorţii unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic şi pe acela al alianţelor; din momentul în care s-a dezlănţuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută…” Peste mai mulţi ani, în 1936, I. Joldea-Rădulescu a avut şansa de a-l chestiona pe N. Iorga. Relativ la Basarabia, ilustrul istoric a observat: “„… Basarabia ne-a picat în gură ca o pară mălăiaţă, care însă ne-a rămas în gât. N-o s-o putem înghiţi decât dacă cineva ne va da o puternică lovitură de pumn în ceafă […] N-o putem asimila decât dacă o zguduire socială internă ne determină, vrând-nevrând, să acceptăm un regim politic care convine structurii şi vecinătăţii sale cu Rusia […] Dar nici dacă ne vom transforma radical nu vom fi siguri de Basarabia, atâta vreme cât nu vom şti să punem între Rusia şi noi barajul unei alianţe care să-i ţie pe ruşi în frâu. Basarabia ne va da într-o zi de furcă. Până atunci ea ne va obliga la cheltuieli militare enorme care însă, în clipa conflictului nu ne vor folosi la nimic”. Prognoza istoricului s-a dovedit corectă: în iunie 1940 sfârşitul Basarabiei româneşti a inaugurat procesul dezintegrării României Mari! Stopat parţial şi vremelnic de Războiul din Est (1941-1944), angajat exclusiv pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi pentru lichidarea pericolului comunist (vezi Petre Mihail Mihăilescu, România în calea imperialismului rus. Rusia, România şi Marea Neagră, Bucureşti, 1944; General Platon Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei Sovietice. 22 iunie 1941 – 23 august 1944, ediţia a IV-a, Iaşi, Editura Fides, 1998). Motivând angajarea României în Războiul din Răsărit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, la 24 iunie 1941, fiind primit de V. M. Molotov în vizită de rămas bun, Grigore Gafencu şi întrebat de liderul diplomaţiei sovietice ce căuta România în tabăra Germaniei, a replicat cu demnitate: „În ce mă priveşte, nu pot avea faţă de evenimentele de azi, pe care istoria le va judeca, decât o atitudine de diplomat, adică de soldat al ţării mele. Să-mi fie îngăduit în această calitate să-mi exprim părerea de rău că, prin politica lui urmată în timpul din urmă, guvernul sovietic nu a făcut nimic pentru a împiedica între ţările noastre durerosul deznodământ de azi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei şi chiar a unei părţi din vechea Moldovă, despre care am avut prilejul să vorbesc d-lui Molotov în mai multe rânduri, prin încălcarea teritoiului nostru, prin actele de forţă care au intervenit pe Dunăre […], Uniunea Sovietică a distrus în România orice simţământ de siguranţă şi de încredere şi a stârnit îndreptăţita teamă că însăşi fiinţa statului român este în primejdie. Am căutat atunci un sprijin în altă parte[…] Lovitura cea dintâi, care a zdruncinat temelia unei asemenea Românii, chezăşie de siguranţă şi de pace, acoperire firească şi atât de folositoare a unui hotar întins şi însemnat al Rusiei, a fost dată, din nenorocire de guvernul sovietic. Cele ce se întâmplă azi sunt urmările acestei nenorociri care a dus acum la un război între cele două popoare care niciodată în istorie nu au luptat unul împotriva altuia” (Grigore Gafencu, Misiune la Moscova. 1940-1941, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1995, p. 230-231). În mod sigur, Mareşalul Ion Antonescu nu a ignorat, în politica sa generală ce a condus la războiul României contra Rusiei Sovietice din 1941-1944, semnificaţia profundă, cu caracter de permanenţă, a factorului rus. În context, nu putem ignora precizările pe care Antonescu le-a formulat, în ian. 1943, la solicitarea jurnalistului italian Lamberto Sorrentini, în sensul că „… Mă gândesc la ziua de mâine a României şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România […] Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi [pe care], trebuie să recunoaştem, îi continuă genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unei ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România: zăgăzuirea ruşilor…” (Gh. Buzatu, ed., Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002, p. 378-379).
Actualmente, la peste şase decenii de la sfârşitul războiului mondial din 1939-1945, controversele pe tema celei mai mari conflagraţii din istorie şi, în context pe seama destinului Basarabiei, au continuat, dacă nu cumva s-au amplificat?
Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu si istoricul dr Corneliu Ciucanu vor conferentia azi, la Iasi, despre “Miscarea Legionara Origini, Atitudini, Semnificatii“. Manifestarea, organizata de Totul Pentru Tara si Noua Dreapta, are loc la 85 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail – 24 iunie 1927, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul – si se desfasoara la Clubul CFR Iasi (Rapa Galbena), incepand cu orele 14.00. Ziaristi Online prezinta in exclusivitate Argumentul Prof Gh Buzatu la recent aparutul Vol VI al lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, realizata pe baza Dosarelor Sigurantei si Securitatii din Arhiva CNSAS si publicata de Editura TipoMoldova – Iasi, cat si cateva foto-documente inedite:
“(…) Fapt cu totul semnificativ, în tot cursul „erei” comuniste, principalele obiective şi victime ale teroarei politice le-au constituit Mişcarea Legionară, foştii colaboratori ori succesorii lui C. Z. Codreanu, deşi, activitatea acestora a fost interzisă, iar majoritatea lor copleşitoare au umplut lagărele şi închisorile, cel puţin până prin 1963-1964[9]. Potrivit datelor comunicate de istoricul Ilarion Ţiu[10], în 1968 cei mai mulţi dintre cetăţenii români cercetaţi de Securitate pentru „delicte politice”, mai precis 27% = 117 000 din peste 414 000 de persoane, erau … legionari.
Tot pe atunci, în cursul anchetării „cazului” Lucreţiu Pătrăşcanu a fostului ministru al Internelor Al. Drăghici, în aprilie-iunie 1968, acesta din urmă a declarat în şedinţa din 20 mai 1968 a „Comisiei Centrale” a PCR cum că: „… Dacă a distrus cineva spinarea Gărzii de Fier, eu am făcut acest lucru. Organizaţiile ilegale care se creaseră peste tot au fost distruse, eu am făcut acest lucru. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte. Dacă nu luam măsuri, apoi gaia venea peste noi”[11]. Reuniunea următoare a „Comisiei Centrale”, din 3 iunie 1968, a surprins – potrivit stenogramei – o pagină antologică a dezbaterilor în momentul în care Gh. Stoica, membru al Comisiei, s-a adresat lui Al. Drăghici:
Facsimil: Ultima scrisoare cunoscuta
„Tov. Gh. Stoica: Dumneata ai spus că ai introdus legalitatea, partinitatea, omenia…
Al. Drăghici: Nu omenia …
Tov. Gh. Stoica: DA, NU OMENIA, BARBARIA AI INTRODUS-O … (subl. ns.)”[12].
În felul acesta, fără intenţie, delegatul PCR a dezvăluit, „captivat” de Al. Drăghici, unul din grozavele secrete ale bolşevicilor lui V. I. Lenin şi I. V. Stalin în acţiunile lor criminale pentru nimicirea opoziţiei după Revoluţia din Octombrie 1917 şi ale regimului de la Bucureşti pe care-l reprezenta – TEROAREA. Care, aşa după cum evenimentele au atestat, nu reprezenta culmea. De vreme ce comuniştii de la Bucureşti, mai originali şi mai decişi în lupta pentru a-şi exercita şi impune puterea deplină, lichidând în context Mişcarea Legionară, celelalte grupări politice, şi-au depăşit cât-de-acolo „dascălii” de la Kremlin, dovedind inventivitate, pragmatism şi lipsă de orice scrupule ori morală, ei recurgând pur şi simplu la PLUS-TEROARE, altfel, mai pe româneşte spus, numaidecât:
Volumul Scrieri, documente, însemnări vizează şi completează – dar nu epuizează – acest proiect de excepţie gândit şi coordonat de Profesorul Gh. Buzatu pentru reevaluarea Trecutului, primenirea Prezentului şi întru revelarea Adevărului istoric. De asemenea, credem că demersul nostru întăreşte pe deplin observaţia lansată de Vintilă Horia cu privire la cercetarea şi înţelegerea profundă a fenomenului legionar, în sensul că „nici un istoric serios care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventuară spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”.
Monahul Filotheu Balan de la Manastirea Petru Voda a participat joi, la Libraria Sophia din Capitala, la lansarea lucrarii lui Ioannis Kotzabasis, “Din Tibet în Sfantul Munte, la Bătranul Paisie. Povestea adevărată a tanărului Gheorgaki, aflat într-o evlavioasă călătorie în grădina Maicii Domnului”.
Duminică, 17 iunie, de sărbătoarea Sfinților Români, la Poarta Albă – Galeșul, IPS Teodosie și Părintele Iustin Pârvu au oficiat Sfânta Liturghie pe locul unde se va ridica mănăstirea închinată martirilor de la Canal, ne informeaza Arhipescopia Tomisului. La eveniment a participat ca invitat de onoare si profesorul Radu Ciuceanu, presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului si fost detinut politic timp de 15 ani.
Astazi, incepand cu ora 17.30, in Sala Mica a filialei iesene a Academiei Romane este programata o manifestare editoriala istorica aparte. Astfel, prin Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana, coordonat de reputatul profesor Gheorghe Buzatu, este programata sedinta de comunicari a prof. univ. dr. Petru Ursache, intitulata “Iorga – Sadoveanu – Basarabia” dar si a dr. Corneliu Ciucanu ce are titlul “Valorificarea documentelor istoriei recente”. De asemenea, sunt programate si urmatoarele lansari de carte: volumele aparute în Colectia OPERA OMNIA de la editura ieseana Tipo Moldova, in 2012, “Operatiunea Schulung” de Liviu si Armand Sadowski, editura Sedcom Libris si “Carti privind raptul Basarabiei de la 1812″, la editurile “Vicovia” si “Babel” din Bacau.
Aceste actiuni academice sunt organizate in contextul aniversarii a 130 de ani de la nasterea Maresalului Ion Antonescu.
Nascut la 2 iunie 1882 in orasul Pitesti si trecut in nefiinta la 1 iunie 1946, la inchisoarea Jilava, Antonescu a fost un om politic român, ofiter de cariera, general, seful sectiei de operatii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Razboi Mondial, atasat militar la Londra si Paris, comandant al Scolii Superioare de Razboi, sef al Marelui Stat Major si Ministru de Razboi iar, din 4 septembrie 1940 si pâna în 23 august 1944, a fost prim-ministru al României si conducator al statului cu puteri depline, transmite “Buna Ziua Iasi”.
Dinu C Giurescu: “Cine studiaza istoria noastra contemporana, are de consultat analizele si documentele datorate istoricului Gheorghe Buzatu. Nu se poate fara ele.”
În 1996, în Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), realizată în colaborare cu Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache[1], am consacrat lui Corneliu Zelea Codreanu mai multe pagini consistente, pe măsură rolului şi locului său în istoricul Mişcării Legionare şi în evoluţia României contemporane[2]. Paginile, cuprinzând şi bibliografia lucrărilor lui Codreanu, precum şi unele dintre cărţile şi studiile ce-i fuseseră consacrate, nu au fost pe placul unora dintre culturnicii pripăşiţi, deşi am apelat la atâtea argumente forte[3]. Între altele, la opiniile unor reputaţi istorici români şi străini, precum, în ordine, Florin Constantiniu sau Andreas Hillgruber, Martin Broszat, Ernst Nolte, Keith Hitchins, Nicholas M. Nagy-Talavera, Armin Heinen, Francisco Veiga ş.a..
Lui Francisco Veiga, şi nu numai, îi datoram unele recunoaşteri de esenţă care trebuie să se afle în atenţia specialiştilor: „ … Mişcarea Legionară nu a fost niciodată o transpunere întocmai a modelelor fasciste străine şi în aceasta constă superioritatea ei asupra unor copii atât de grosolane […] Codreanu şi ai săi şi-au dezvoltat propriile discursuri, intim legate de cultura română, în general, atât la sate cât şi la oraşe, şi întotdeauna au datorat mult unor importante curente şi figuri ale intelectualităţii. Mişcându-se într-o lume de profesori, studenţi şi burghezie de studii, ei au avut grijă să arate clar pe cine considerau inspiratorii multora dintre acţiunile lor”[4].
La rândul său, Nagy-Talavera insista asupra impresiilor desprinse după prima „întâlnire”, întâmplătoare, cu Codreanu:„Deodată, asupra mulţimii s-a aşternut tăcerea.Un om înalt, de o frumuseţe întunecată, îmbrăcat într-un costum naţional alb, a intrat în curte, călare pe un cal alb. S-a oprit lângă mine, şi n-am putut să văd nimic monstruos sau rău în el. Dimpotrivă. Zâmbetul lui copilăresc, sincer, radia peste mulţimea săracă, şi el părea a fi cu ea, dar, în chip misterios, şi în afara ei. Carisma nu este un termen potrivit pentru a defini forţa stranie ce emana din acest om. Era mai degrabă pur şi simplu o parte a pădurilor, a munţilor, a furtunilor de pe crestele acoperite de zăpadă ale Carpaţilor, a lacurilor şi râurilor. Aşa stătea, tăcut, în mijlocul mulţimii. Nu avea nevoie să vorbească.Tăcerea lui era elocventă; părea să fie mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care interzisese cuvântarea lui. O ţărancă bătrână, cu părul alb, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a şoptit către noi: Trimisul Arhanghelului Mihail!”[5]
Notă
Având în vedere importanţa deosebită a cunoaşterii tuturor documentelor pentru studiul obiectiv al istoriei contemporane, continuăm publicarea documentelor aflate în Arhiva Corneliu Zelea Codreanu.
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
Cota Dosarul Volumul Total file
013207 111041 1 770
,, ,, 2 580
,, ,, 3 501
,, ,, 4 497
,, ,, 5 311
11784 110237 l 532
,, ,, 2 267
,, ,, 3 242
,, ,, 4 325
,, ,, 5 523
,, ,, 6 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/. Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.
[1] Bucureşti, Editura FF Press, 1996, 426 p.; ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, 423 p. – anexă (Colecţia „Opera Omnia”).
[4] Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941. Mistica ultranaţionalismului, traducere, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p.163 (ediţia originală – Barcelona, 1989).
[5] Vezi pe larg mai jos o alta traducere a fragmentului, extras din Capitolul IX al lucrarii O ISTORIE A FASCISMULUI ÎN UNGARIA SI ROMÂNIA, publicata de Editura Hasafer cu sprijinul Guvernului Romaniei si al Institutului Hoover. NICOLAS M. NAGY-TALAVERA tine sa specifice despre Miscarea Legionara in aceasta lucrare ca “Legionarii erau totdeauna conştienţi de marea diferenţă dintre ei, pe de o parte, şi nazişti sau fascişti, pe de altă parte. Unul dintre intelectualii lor de vârf, Mihai Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul, rasa şi naţiunea. Mişcarea noastră nădăjduieşte nu numai să îndeplinească destinul poporului român – noi vrem să-l îndeplinim mergând pe calea mântuirii”“. Iata inceputul Capitolului IX, in care istoricul american de origine maghiaro-evreiasca relateaza despre intalnirea sa cu Capitanul Miscarii Legionare:
“Emisarul Arhanghelului
E bine să fii cinstit, dar totodată e foarte important să fii şi drept
(Winston Churchill, vorbind despre Stanley Baldwin)
Deziluzionate de clişeele politicianismului, plictisite de promisiuni şi programe, masele sperau că va veni un om care va fi în stare să unifice toate aceste năzuinţe într-un singur curent creator, care să înlocuiască apatia maselor cu o putere nou găsită. (Goga, Mustul care fierbe, p. 28, „Politicianismul”)
Când Goga a scris aceste cuvinte, în 1925, se afla deja în formare o mişcare al cărei lider urma să devină conducătorul a milioane de oameni, o adevărată încarnare a lui Nemesis, care lua o atitudine dură faţă de tot ce constituia o adoptare superficială a ideilor Occidentului în România, a „formelor fără fond” transplantate în viaţa românească. Numele lui era Corneliu Zelea Codreanu.
Deşi foarte tânăr, în acele vremuri, autorul îşi aminteşte cu claritate zilele tulburi din toamna lui 1937, când au avut loc cele mai aprinse şi contestate alegeri din Transilvania, în perioada interbelică. Fiind copil de opt ani, am vizitat, cu părinţii mei, nişte rude şi prieteni de familie într-un sat ascuns în Munţii Apuseni, inima Transilvaniei române, vatra moţilor si locul naşterii legendei lui Avram Iancu. Seara, când intelectualii s-au adunat în salonul proprietarului joagărului din localitate (un evreu ungur), venerabilele matroane din „lumea bună” a satului discutau numai despre un singur subiect: apropiata vizită a lui Codreanu, temutul căpitan al Gărzii de Fier, care urma să aibă loc a doua zi. Nu exista nici o limită privind oroarea cu care discutau despre el acești unguri de credinţă creştină sau mozaică. Una dintre doamne care îl văzuse la Târgu Mureş cu un an înainte, vorbea de el ca si cum or fi văzut monstrul pe care nu îndrăznea să-l descrie. Având spirit aventurier, am hotărât că trebuie, cu orice preţ, să văd de aproape această făptură fabuloasă. A doua zi am pornit să-mi pun planul în aplicare. Cel mai bun prieten al meu, fiul preotului ortodox din localitate, care era mai mare decât mine cu patru ani, mi-a dat un costum ţărănesc şi astfel, ca doi conspiratori, ne-am îndreptat spre curtea bisericii unde urma să aibă loc adunarea legionară. Mica piaţă din fata bisericii era plină de ţărani îmbrăcaţi cu hainele lor colorate, de duminică. Mulţi dintre ei au venit pe jos de la distanţe de zeci de mile. Erau acolo mulţi jandarmi de la circa de jandarmi din localitate. Chiar prea mulţi. Prefectul districtului Turda, aşa cum procedează funcţionarii unor regimuri ineficiente şi corupte, i-a interzis lui Codreanu să vorbească mulţimii dar nu a declarat ilegală adunarea, deci a cauzat o mică problemă, fără a-i da o lovitură decisivă. Iar mulţimea formată din ţărani simpli şi săraci tot creştea, până ce curtea bisericii a devenit neîncăpătoare.
Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte, călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros sincer radia asupra mulţimii celor săraci si părea să fie una cu mulţimea şi, totodată, în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munţilor si furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Si astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Nu era nevoie să vorbească. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână cu părul alb si-a făcut cruce şi a şoptit catre noi: „E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată și slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu.
Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”
In Saptamana Luminata a anului 2012 de la nasterea Mantuitorului a aparut, la Editura Tipo Moldova – Iasi, o lucrare inspirata de Profesorul Florin Constantiniu (urmariti video la Roncea.Ro), caruia i se si dedica, In Memoriam:
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– I –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
AVERTISMENT
de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu
A SOSIT momentul – precizam în 2011, prefaţând pentru Editura Tipo Moldova (Colecţia „Opera Omnia”) volumul Pentru legionari, I, semnat de Corneliu Zelea Codreanu – ca, lăsând deoparte toate calculele şi jocurile politice, toate schemele savante, în esenţa lor pseudoştiinţifice, toate tentativele disperate ale unei „societăţi civile” compromisă de-a mai lustrui ce-i posibil, să lăsăm în sfârşit ca problemele trecutului să fie dezbătute prioritar de istorici. De acei care au operă şi care au dovedit că ştiu ce înseamnă a munci în biblioteci şi arhive, române ori străine, care ne-au oferit descoperiri relevante, care cunosc ce înseamnă a purta un dialog ştiinţific, în spiritul unui clasic adagiu – sine ira et studio!
Trebuie să fim pregătiţi din start de surprize peste măsură şi chiar ilogice, tot astfel după cum nu avem să nu ignorăm recunoaşterile ce se impun la adresa orişicui ori despre orişice. În această privinţă, nu demult, Nicolae Breban observa cu deplină îndreptăţire în excelenta-i Istorie dramatică a prezentului. Aventurierii politicii româneşti (Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2010, p. 239): „Cum să înţelegem istoria dacă excludem din seria amplă şi întortocheată a evenimentelor pe care le-a trăit naţiunea noastră unele segmente ample şi extraordinar de dramatice, de expresive, care ar trebui privite azi cu o anume răceală (poate şi curaj!) şi refuzăm să le acceptăm <<ca atare>>, adică aparţinând şi reprezentând nu numai <<ceea ce am fost>>, dar şi <<ceea ce suntem>> …”
În urmă cu exact zece ani, deschideam, tot cu un Avertisment, ediţia a X-a a volumului Pentru legionari. Care ediţie (Bucureşti, Editura Majadahonda, 2001, 406 p. + ilustraţii inedite), precum şi precedentele, s-a dovedit – fără false pretenţii – una de succes, tirajul epuizându-se fără dificultate, fără probleme. Dintr-un alt unghi însă faptul era surprinzător, de vreme ce după atâtea decenii scurse în urma şi în umbra nenorocitului act de la 23 august 1944, toate scrierile şi materialele purtând semnătura lui Corneliu Zelea Codreanu, iar nu în mod special amintirile sale neterminate, în privinţa cărora inegalabilul Nicolae Iorga a exprimat, în capodopera sa Istoria Românilor (vol. X, 1939), serioase dubii şi grave rezerve, au fost declarate în mod oficial „interzise”. Contravenţiile fiind, evident, pedepsite cu ani grei de temniţă. Şi totuşi – ce cruntă ironie a istoriei! – în prezent toate lucrările fostului Căpitan, deci inclusiv Pentru legionari, circulă în deplină libertate, sunt examinate şi comentate în cadrul unor simpozioane interne sau internaţionale, iar, de dată recentă, pot fi consultate inclusiv pe … Internet (cf. www.fgmanu.ro/carti/1/capitol-30-42k).
O constatare în plus se impune despre toate scrierile lui C. Z. Codreanu, dar mai cu seamă despre Pentru legionari, editat recent de Tipo Moldova în copie anastatică, după ediţia princeps – Editura „Totul pentru Ţară”, Sibiu, 1936 (Tipografia Vestemean). Volumul a apărut în colecţia „OPERA OMNIA” (2011), ceea ce presupunea că aveam în proiectul de tipăriri şi restul scrierilor Căpitanului, edite sau inedite, câte vom fi identificat. După cum, în mod cu totul special, editarea documentelor de arhivă. Sub acest raport, se impune să avertizăm cititorul în privinţa intervenţiei unui eveniment editorial de excepţie – apariţia celui dintâi volum şi în condiţii grafice remarcabile a monumentalei Cărţi a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu(Bucureşti, Editura Politică a Mişcării Conservatoare, 2008, 835 pagini), îngrijită de d-nii Mugur Vasiliu şi Eleodorus Enăchescu. De data aceasta, graţie d-lui Victor Roncea, publicist binecunoscut şi îngrijitor al cunoscutului Ziarişti Online, care a beneficiat de tot concursul C.N.S.A.S. – ului, îndeosebi al d-lui prof. dr. Silviu Moldoveanu, avem acum la dispoziţie mai multe mii de documente, în majoritate inedite, despre Mişcarea Legionară şi activitatea lui C. Z. Codreanu[1], în chip concret a majorităţii liderilor legionari.
Nu putem neglija că apariţiile recente – subliniam la lansarea ediţiei menţionate a volumului Pentru legionari, căreia trebuie să-i adăugim acum documentele în discuţie – survin în momente semnificative. Nebănuite altcândva, dar, totuşi, sesizabile. Indivizi certaţi cu legea şi total străini de disciplina Istoriei, slujitori fideli cândva ai monstruoaselor organisme teroriste internaţionale, bântuite deopotrivă de comunism ori de nazism, de tipul Cominternului, salariaţi ai serviciilor secrete din Est ori din Vest sau ai posturilor lor de radio şi agenţiilor lor de propagandă, cameleoni de profesie dispuşi azi să practice boxul, înotul şi chiar profesiile „curate” de ziarişti cinstiţi ori de … universitari sadea, reclamă azi drepturi pe care ei, în primul rând, altădată le-au batjocorit, strigă din răsputeri fascism! ori comunism!, deplâng violentarea istoriei ori abuzurile negaţionismului (în privinţa propriilor „opinii” idioate despre democraţie şi logica faptelor istorice), după ce ei singuri au sugrumat trecutul şi Adevărul, deci, acei indivizi, emit pretenţii de cenzori neînduplecaţi ori se oferă, în chip ridicol, ei înşişi drept „modele”, un fel de „guru”ai vremurilor ce stau să vină …
Într-un atare context, despre Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), ucis într-un masacru antilegionar înscenat la dispoziţia regelui criminal Carol al II-lea, propaganda oficială şi lucrările uzuale „de specialitate” n-au îngăduit şi nu recomandă decât etichetele oscilând între extreme – criminal şi trădător de ţară. Într-o atare situaţie, ale represiunii roşii totale de la 1944 până în 1989 şi „democratice” ulterior, a te fi apropiat pentru studii, a-i fi înţeles şi a-i fi explicat pe Corneliu Zelea Codreanu şi apropiaţii săi, Legiunea Arhanghelul Mihail sau Partidul Totul pentru Ţară au fost şi rămân de neînchipuit, condiţii în care se explică de ce primele şi cele mai serioase contribuţii consacrate Mişcării Legionare le datorăm istoricilor străini (germani, italieni, spanioli, francezi, britanici sau americani). Revenind la Avertismentul menţionat din 2001, precizez că l-am desprins din Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), publicată ca un efort de revenire la ordinea zilei în colaborare cu colegii mei Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache (Bucureşti, Editura FFPress, 1996; reeditare 2011), care în răstimp au publicat importante şi distincte studii sau monografii de referinţă privind fenomenul şi implicaţiile fenomenului legionar în România veacului trecut. Revenim, în context, la „beneficiul” asigurat cercetărilor relativ la istoria legionară – chiar aşa! – în urma campaniei propagandistice idioate şi predicilor antilegionare de duzină susţinute necontenit şi fără noimă de activişti fără noimă ai „cauzei”, de ieri ori de azi, dar care au acţionat mai ales sub pulpana ocupantului sovietic ori în spiritul ideologiei cominterniste, post-cominterniste şi post-comuniste, aşa precum: M. Roller, Iosif Chişinevschi, Silviu Brucan, Ana Pauker, Valter Roman, Alexandru şi Sorin Toma, I. Ludo ş.a.,mai toţi reţinuţi de Paul Goma în inegalabila-i Săptămână Roşie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia şi evreii (ediţia a VII-a, Bacău, Editura Vicovia, 2010)[2].
În actualul context al „războiului noilor internaţionale”[3] nu-i de fel surprinzător faptul că revin în atenţia noii cenzuri post-comuniste Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier, antilegionarismul dovedindu-se – pentru a câta oară în România ultimelor opt decenii, precum în cazurile nazismului în Germania, fascismului în Italia sau franchismului în Spania – o excelentă navetă pentru îmbarcarea şi transportul tuturor celor certaţi cu Istoria, cu Lumea şi, vai, cu Dumnezeu!
Iaşi, 31 martie 2012
Notă
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
CotaDosarulVolumulTotal file
013207 111041 1 770
,, ,, 2 580
,, ,, 3 501
,, ,, 4 497
,, ,, 5 311
11784 110237 l 532
,, ,, 2 267
,, ,, 3 242
,, ,, 4 325
,, ,, 5 523
,, ,, 6 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/. Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.
[1] În final se prezintă lista fondurilor şi dosarelor investigate (vezi).
[2] Cf., de asemenea, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu,coordonatori, Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române. 1944-1999, I, Bucureşti, Editura Pro-Humanitate, 2000, pp. 84; Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, Bucureşti, Editura D.B.H., 1999, passim).
[3] Vezi Enciclopedia valorilor reprimate …, I, p. 93-94.
August 23rd, 2012 
VR 
Exclusiv Ziaristi Online
Posted in 
Tags: 
